Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

luni, 31 decembrie 2012

La Mulţi Ani 2013 !


 Iţi doresc ca în anul 2013 să ai parte de 12 luni de sănătate, 
52 de săptămani fericite, 
365 de zile cu bogăţie, 
8760 ore de înţelepciune, 
525600 minute de distracţie 
şi în final 31536000 de secunde petrecute alături de persoana pe care o iubeşti! 
Să crezi mai mult în tine, 
Să ai parte de iubire, 
Să ierţi mult mai uşor, 
Să munceşti cu mai mult spor!
 Iţi urez un An Nou plin de fericire şi linişte sufletească

La Mulţi Ani!






La Mulţi Ani tuturor dacilor, Har Tios Amini !

VĂ DORESC UN NOU AN PLIN DE ÎMPLINIRI, IUBIRE ŞI PROSPERITATE ...
La Mul
ţi Ani – Fiilor Cerului, Fiilor Soarelui şi Fiilor Luminii, în Bucuria şi Iubirea Dumnezeului Care Este Unul!
“Huten Iaren Pleisten Eiven Reven Har Tios Aminis"
Neamul S
ă-ţi Traiască în Pace Intotdeauna,  
Prin Puterea Voinţei şi a Iubirii Tatălui Sfânt.

La Mulţi Ani tuturor dacilor, Har Tios Amini !
 

Bun venit acasa, Europa!

Europa s-a născut în Carpați.


Pentru multi oameni, integrarea noastra in Uniunea Europeana are intelesul larg de integrare in Europa, ca spatiu cultural si istoric. De parca pana acum am fi fost in afara ei! Ba si mai mult: Europa isi are radacinile si valorile ancestrale plamadite tocmai aici, la noi, la Dunarea de Mijloc, intr-o civilizatie infloritoare, de acum 7-8000 de ani, intr-o vreme cand Occidentul era doar un “vest salbatic”.
Fara aceasta civilizatie a Vechii Europe, contemporana cu cele ale Egiptului, Sumerului, Mesopotamiei, nu ar fi fost posibile sinteza greco-romana de mai tarziu si nici nasterea Europei moderne. Dar astazi, cand Europa ne invata cum sa ne anesteziem porcul inainte de a-l sacrifica ori cum sa dezinfectam ugerul vacii inainte de muls, ar trebui sa avem curajul si mandria de a-i aminti Europei cat de mult ne datoreaza, rostind doar cateva cuvinte precum: Cucuteni, Gumelnita, Hamangia…
Acum 50000 de ani. Alungarea din paradis
Nu stim unde a ajuns omul dupa ce Dumnezeu l-a alungat din Rai. Unii spun ca in Africa, deoarece acolo s-au descoperit cele mai vechi fosile de homo sapiens. Pare sa fie adevarat. Manualele ne invata ca in Europa, primii oameni “moderni” au ajuns acum aproximativ 50000 de ani, venind dinspre Africa, prin Caucaz si Asia Mica, trecand Bosforul si urcand in Bulgaria si Romania. De aici, pe linia Dunarii, au inaintat spre centrul si vestul Europei. Dar racirea accentuata a climei, coborarea gheturilor dinspre nord i-au impins pe oameni spre sud, lasand o Europa aproape pustie. Aceasta ultima epoca de gheata a ajuns la apogeu pe la anul 18000 inainte de Cristos.
Acum 12000 de ani, clima a inceput sa se incalzeasca iarasi, marcand sfarsitul ultimei glaciatiuni, iar Europa a inceput sa se trezeasca din hibernare. Stratul de gheata acoperea doar emisfera nordica a pamantului. Intreg nordul Europei se afla sub un strat gros de gheata de doi kilometri: teritoriile viitoarelor tari nordice, insulele britanice, nordul Germaniei si al Frantei, Polonia, tarile baltice, dar si Elvetia si nordul Italiei se aflau in hibernare. Gheturile coborau pana la gurile Rinului, ale Cracoviei si Moscovei. Ceva mai spre centrul Europei, pana la Szeged, chiar daca nu exista strat de gheata, predomina permafrostul (pamantul inghetat permanent). Cu toate astea, in cateva locuri palpita viata! Conform celor mai recente studii de genetica, trei au fost zonele in care oamenii au supravietuit in acele vremuri teribile de inghet, transmitand mai departe mostenirea genetica: zona bascilor din Pirinei, Balcanii si zona moldoveano-ucraineana, de la Dunare pana dincolo de Nistru, in nordul Marii Negre. Astfel ca astazi, 80% din stocul genetic al europenilor provine de la acesti oameni.
In ciuda invaziilor din afara Europei si a amestecurilor de populatii din toate timpurile, “materia” genetica straveche nu a putut fi modificata. Suntem urmasii directi ai primilor oameni “moderni” ajunsi din Africa in Europa, oamenii de Cro-Magnon. In sensul acesta, indo-europenii, care se presupune ca au invadat Europa in epoca bronzului, nu au afectat genetic populatiile pe care le-au gasit aici, decat cu un procent de 10-15%.
Unii cercetatori afirma chiar, in ultima vreme, ca in realitate nu a existat nici o invazie, ci a existat o continuitate fireasca din epoca pietrei pana acum, ca suntem aici dintotdeauna, impreuna cu limbile pe care le vorbim.
Acum 40000 de ani. Primul european modern: Ion din Anina
Prin urmare, in drumul lor spre centrul si apusul Europei, oamenii veniti din Africa au ajuns intai pe la noi, in zona Carpatilor si a Dunarii Mijlocii. Au stat pe aici cateva mii de ani si abia apoi, unele grupuri au inaintat spre restul Europei. Deci, nu ar trebui sa mire pe nimeni ca cele mai vechi urme de homo sapiens din intreaga Europa (descoperite dupa cele din Africa) s-au gasit in Romania. Este vorba de o mandibula veche de aproximativ 40000 de ani, descoperita in anul 2002 in Pestera cu Oase din Anina (Banat). Fosila a fost descoperita intamplator, de un grup de speologi din Timisoara. Cercetarile au fost preluate de specialistul american Erik Trinkaus, iar descoperirea a intrat in literatura de specialitate sub numele de Ion din Anina. Desi este un european “modern”, Ion are si trasaturi care il apropie de omul de Neanderthal, acest var al omului modern, care a locuit tinuturile Europei acum cateva milioane de ani si care a disparut chiar in perioada in care s-a intalnit cu homo sapiens.
Dupa cei mai multi cercetatori, disparitia omului de Neanderthal ar fi fost provocata tocmai de aceasta “intalnire”. Coincidenta sau nu, disparitia omului de Neanderthal ne-a aratat cat de diverse pot fi caile aventurii umane si cat de infundate unele drumuri. Ion al nostru din Anina le-a demonstrat antropologilor ca cele doua specii au coexistat o vreme si chiar s-au incrucisat.
Dar Ion nu era singur in Pestera cu Oase. Cercetatorul american i-a descoperit in anii urmatori si pe Vasile si Maria, care insa erau mai “tineri” decat Ion cu 14000 de ani… Aceasta descoperire a celui mai “batran” european modern a fost repede luata in atentie de lumea stiintifica de peste hotare. Cercetatorii romani insa nu s-au zorit sa faca prea mult caz de aceasta pretioasa relicva. Daca ea s-ar fi descoperit in alta parte, cu siguranta ar fi fost mult mai mult mediatizata.

Acum 10000 de ani. Cea mai veche asezare stabila din Europa: Schela Cladovei-Lepenski Vir
In zona noastra, Carpatii au constituit o bariera in timpul glaciatiunii. La vest de munti se afla Europa adormita sub gheturi. La est, in campia Dunarii si in Moldova, viata inflorea. Dupa ce vremea a inceput sa se incalzeasca si ghetarii sa se topeasca, Europa s-a repopulat, treptat-treptat. Timpul s-a pornit sa curga tot mai repede, iar pe la anul 8000 au inceput sa mijeasca zorii agriculturii pe continentul nostru. S-au domesticit primele animale, iar asezarile umane au devenit stabile. Cea mai veche asezare stabila de pe continentul nostru se afla tot pe teritoriul tariinoastre, la Schela Cladovei, in clisura Dunarii, avand o “sora” pe malul celalalt al Dunarii, la Lepenski Vir. Schela Cladovei este o asezare straveche, care s-a dezvoltat intre 8000 si 5500 i.Cr., deci acum 10000 de ani. Locuitorii acestei asezari nu cunosteau ceramica, ci foloseau piatra, osul si cornul, pentru confectionarea diferitelor obiecte.
Asezarea a fost descoperita de arheologul Vasile Boroneant. Astazi, ea este cercetata de o echipa internationala de specialisti. Nu este o intamplare ca in acel loc s-au “copt” primele semne de civilizatie, caci intotdeauna, de-a lungul marilor fluvii s-au dezvoltat civilizatii mari. “Acolo, in clisura Dunarii, erau conditiile cele mai potrivite pentru producerea unui salt de civilizatie”, ne explica arheologul Vasile Boroneant, presedintele sectiei de istorie a Academiei Oamenilor de stiinta. “Clima era blanda, sub-mediteraneana, mai calda decat in restul Europei. Curentii calzi dinspre Marea Neagra si Mediterana contribuiau si ei la un climat propice, Orientul Mijlociu era relativ aproape.
Dunarea oferea conditii foarte bune de trai. Incalzirea climei a dus la aparitia de balti si lacuri, existau deci apa dulce, mult peste, pasari, vegetatie si animale din belsug. Alternanta anotimpurilor a jucat si ea un rol esential in saltul care s-a produs: oamenii erau obligati sa se preocupe de adaposturi, imbracaminte, sa produca noi tipuri de unelte. Incalzirea climei i-a determinat sa renunte la blanuri si sa treaca la tesut, sa dezvolte noi metode si noi instrumente. Odata ce s-au asezat intr-un loc si au inceput sa stocheze rezervele de hrana, au trebuit sa se gandeasca si la mijloacele de depozitare.
 Varietatea aceasta de situatii i-a determinat sa observe si sa experimenteze permanent. Dar, in acelasi timp, au ajuns sa aiba si mai mult timp liber, nefiind obligati sa alerge zilnic dupa vanat. Astfel, s-au dezvoltat arta, religia, meditatia asupra vietii si mortii, asupra fortelor naturii.
La Cuina Turcului a fost descoperita o splendida reprezentare pe o falanga de cal salbatic, veche de 11000 de ani! Cu timpul, au fost domesticite unele animale. Cainele a fost cel dintai. In timp ce in Orientul Apropiat se domesticea oaia, la noi se domesticea porcul. In acelasi timp, s-a trecut de la cules la cultivarea plantelor, si astfel a aparut agricultura. S-au nascocit plugul si alte unelte. Zona aceasta a fost un centru de dinamica istorica.
Aici se plamadeau zorii civilizatiei. Intr-un fel, aici era “Occidentul”, aici se produceau inventiile, aici apareau ideile noi si se raspandeau spre restul Europei. Schela Cladovei-Lepenski Vir era un fel de capitala a Europei acelor timpuri, in vreme ce vestul si nordul continentului erau inca populate de vanatori si culegatori. Vedeti, noi suferim astazi de un miraj al Occidentului, dar nu intotdeauna vestul a fost locomotiva.
 Mai tarziu, cand Imperiul Roman de Apus avea sa cada si Europa occidentala era cufundata in intuneric, tot in Orient a inflorit civilizatia, in Imperiul Bizantin. Noua ni se pare ca am imprumutat mereu de la altii, iar altii n-au avut ce invata de la noi. Nu este asa. Uitati-va, de pilda, la descoperirile facute de Dinu Rosetti la Vidra. Exista mai multe bumeranguri din corn de cerb, vechi de 7000 de ani, primele bumeranguri din Europa. Iar lumea mai crede si astazi ca este o arma exotica.
Descoperirile de la Schela Cladovei au fost puse sub semnul intrebarii de arheologii vremii, superiorii mei, timp de mai multi ani. Nu au vrut sa creada ca sunt atat de vechi. Abia dupa ce si colegii sarbi au confirmat autenticitatea si vechimea descoperirilor pe care le facusem pe malul romanesc al Dunarii, au inceput sa creada si specialistii romani.
Sarbii descoperisera lucruri asemanatoare, pentru ca cele doua asezari stravechi erau in stransa comunicare, iar locuitorii de pe cele doua maluri erau constienti de unitatea lor de limba si cultura. Inundarea zonei in urma construirii lacului de acumulare de la Portile de Fier I si Ii ne-a limitat cercetarile. Occidentalii au ramas neincrezatori multa vreme. I-am invitat sa vina la fata locului, sa se convinga. Asa se face ca dupa 1989, am sapat mai multi ani impreuna cu englezii, care au fost incantati de colaborare si continua sa sape in fiecare an, sub conducerea arheologului Clive Bonsall.”

Acum 7000 de ani in Moldova. Cea mai avansata cultura a Europei:
Cu mult inainte ca civilizatia minoica, socotita prima civilizatie europeana clasica, sa rasara in insula Creta, cu mult inainte ca in Italia sa se infiripe ideea unui imperiu, intr-o vreme cand vestul Europei nici nu banuia ce glorie avea sa il astepte, aici, pe teritorul tarii noastre, inflorea cea mai mirifica civilizatie din preistoria Europei, cultura Cucuteni.
Ea se intindea pana in Ucraina, la Tripolie, si a constituit, dupa parerea unor specialisti, prima civilizatie urbana de pe continentul nostru, sau cel putin o civilizatie protourbana. Alaturi de cultura Gumelnita, care se intindea in Muntenia si Dobrogea, era cea mai avansata cultura a Europei. Asadar, intre 4500 si 3000 inainte de Cristos, din Moldova si pana dincolo de Nistru, oamenii au creat si au construit intr-un mod in care nimeni nu o mai facuse pana atunci. Casele lor, mai ales in zona estica a ariei, erau grupate in asezari intinse.
Unele asezari ajungeau la sute de hectare, sute de stradute si mii de case, avand 10000-15000 de locuitori. Locuitorii din Cucuteni se mutau periodic, dand foc vechilor case: ramasitele a mii de case incendiate au fost descoperite de arheologi. Casele lor puteau avea unul sau doua etaje. Ceramica lor era de o frumusete tulburatoare, pe care avea sa o egaleze doar ceramica chineza, o mie de ani mai tarziu.
Ce s-a intamplat cu aceasta civilizatie moldoveneasca, ce la vremea aceea reprezenta “varful” Europei? S-a stins in mod misterios. Unii arheologi sustin ca schimbarile climatice i-au obligat pe cucutenieni sa renunte la agricultura si sa se retraga spre munti, dedicandu-se mai mult pastoritului.
Altii invoca invaziile dinspre stepele Asiei. Totusi, aceasta cultura nu s-a stins de tot. Ea a supravietuit intr-un mod tainic, iar motivele care impodobeau ceramica de Cucuteni se regasesc si astazi in costumele populare romanesti, in arta populara, pe ouale incondeiate. Iar traditiile si obiceiurile populare romanesti, basmele si doinele noastre pastreaza stravechi tipare neolitice, transmise din generatie in generatie. Si, cine stie, poate ca si unele mladieri ale limbii romane pastreaza ceva din incantatiile graiului de acum mii de ani.
Acum 7000 de ani in Ardeal. Prima scriere din Europa
Tablitele de la Tartaria reprezinta, dupa unii specialisti, cel mai vechi mesaj scris din istoria omenirii, mai vechi chiar decat primele scrieri sumeriene. Totusi, astazi, cei mai multi arheologi romani sunt neincrezatori cu privire la autenticitatea lor, cum sunt sceptici de cate ori vine vorba de o descoperire exceptionala. Ne refuzam mereu dreptul la originalitate, la valoare, si preferam sa afirmam ca am imprumutat mereu, de la toate neamurile, popoarele, limbile, cate ceva. La fel si cu tablitele de la Tartaria: or fi aduse de vreun sumerian si pierdute pe aici, spun unii; sau or fi fost aduse in vremurile mai noi de un colectionar; ori poate sunt falsuri… Nu acelasi lucru se poate spune despre cercetatorii straini, care au studiat subiectul in cele mai mici detalii si au elaborat studii serioase.
E adevarat, in anii `60, cand au fost descoperite tablitele de la Tartaria, nu existau destule indicii care sa confirme existenta unei scrieri neolitice in aceasta arie geografica. Piesele erau unicate, stranii. Cu timpul insa, cercetarile au avansat, iar astazi exista peste o mie de piese, in special ceramice (fragmente de vase, figurine), descoperite in peste 50 de localitati, care contin semne ale unei scrieri stravechi.
Aceste semne nu sunt decorative, ci reprezinta un inceput de scriere. Piesele inscriptionate au fost descoperite in aria culturii Vincea-Turdas, in special la noi in tara si in Serbia. Turdas si Parta reprezinta la noi localitatile care au oferit piesele cele mai numeroase si mai interesante. Astfel, tablitele de la Tartaria nu mai sunt singure, chiar daca raman cele mai importante.
Aceasta scriere nu a apucat sa evolueze si sa dea roade, stingandu-se odata cu cultura ce i-a dat nastere. Poate ca schimbarile climatice majore au determinat retragerea populatiilor spre zone mai ferite, sau poate ca valurile de populatii venite dinspre Asia au adus alte moduri de exprimare, cert este ca germenii scrisului neolitic au palit. Totusi, raman zecile de semne inventariate de cercetatori, nedescifrate, enigmatice, care nu stim cum au influentat evolutia culturii ulterior. Dar putem fi siguri ca au influentat-o. Ceea ce stim cu siguranta este ca scrierea neolitica a culturii Vincea-Turdas este prima scriere a Europei si poate prima scriere a omenirii.

Acum 2000 de ani. Cum se scrie istoria…
Dupa disparitia splendidelor culturi ale Vechii Europe si intrarea in epoca metalelor, istoria a inceput sa fie scrisa de cei ce aveau arme mai bune, orgolii mai mari si saci cu bani mai numerosi. Destul de repede, civilizatia greco-romana devine felinarul Europei, luminand anemic si subiectiv un continent ce parea sa fi fost cuprins de noapte.Tot ce nu era grecesc sau roman era barbar, salbatic, primitiv. Restul Europei devine o lume in aparenta fara valori, privita din perspectiva romanilor, care ne-au vandut si continua sa ne vanda, peste secole, o istorie partinitoare. Civilizatiile “barbare”, intrate in manuale prin ochiul cuceritorului, aproape ca nici nu isi mai primesc dreptul de a se numi civilizatii.
O civilizatie trebuie sa aiba arhitectura monumentala, sa construiasca colosseum-uri, in care sa puna oameni sa se ucida intre ei, spre distractia suprema a privitorului, ori sa atate animale infometate impotriva unor oameni neajutorati. O civilizatie trebuie sa aiba o armata puternica, cu care sa cucereasca mereu noi teritorii. O civilizatie trebuie sa se consume in ospete copioase si in serbari fastuoase. O civilizatie trebuie sa aiba morminte princiare bogate, piramide sau temple impozante. Dar civilizatia nu reprezinta doar aspectul material, economic, al unei populatii, nu reprezinta doar bunurile, ci si valorile.
Modelul occidental ne-a obisnuit sa privim cu mai multa admiratie aspectele materiale, cele care ne aduc confort si siguranta fizica, decat pe cele spirituale, care ne ajuta sa aflam care este rostul nostru in lume. Marile civilizatii, trecute sau prezente, sunt demne de admiratie. Dar adevaratele valori nu trebuie cautate in realizarile materiale, ci in cele spirituale. Cand preotii dacilor se rugau in munti, in pesteri ascunse, si ii invatau pe oamenii de rand ca sufletul este nemuritor, iar trupul, materia nu conteaza, cei ai altor neamuri inaltau temple sclipitoare impodobite cu statui impozante. Iar daca dacii nu cheltuiau sume enorme pentru a construi cladiri colosale si a intretine armate profesioniste, asta nu ii facea mai putin intelepti decat vecinii lor. Dimpotriva.
Daca dacii erau convinsi de lipsa de insemnatate a valorilor materiale, este firesc sa nu fi investit prea mult in aceste valori. Nu si-au ridicat statui, nici palate colosale, se imbracau modest, la fel ca taranii nostri de astazi, regii purtand in picioare opinci, iar pe cap o caciula de lana in loc de coroana fastuoasa din aur, batuta cu pietre pretioase. Iar cei care, investind mult mai mult in bunuri materiale, i-au numit pe acestia “primitivi” ori “salbatici”, nu au inteles ca spiritualitatea este deasupra civilizatiei materiale. Cei care traiau mai mult in mijlocul naturii, aproape de zei, au inteles aceste lucruri mai bine decat cei ce-si petreceau vremea in bai, ospete si spectacole de circ. Spiritualitatea Europei se stinge dinspre vest spre est. La rasarit mereu credinta a fost mai puternica. Orientul poate fi salvator.

Astazi. Bun venit acasa, Europa!
Primul homo sapiens din Europa, cea mai veche asezare stabila din Europa, cea mai veche scriere, cea mai veche cultura – astfel de sintagme ii sperie pe multi, dar mai ales pe cercetatori. Nu de putine ori, istoricii nostri, intr-o lupta oarba cu diletantii care se entuziasmeaza in fata unor descoperiri precum cele enumerate mai sus, sustin ca romanul traieste o frustrare istorica.
Romanul ar fi frustrat, chipurile, ca nu a avut si el o istorie grandioasa, de invingator, precum altii, si atunci isi inventeaza una care sa il satisfaca. In aceasta falsa istorie, romanul este cel mai tare, cel mai mare, cel mai frumos si primul in toate. Un discurs atat de radical din partea specialistilor nostri elimina cu totul posibilitatea ca, uneori, chiar sa fim cei mai buni sau cei mai tari sau primii. Caci cineva trebuie sa ocupe si aceste locuri. Uneori acestia suntem noi, alteori sunt altii.
Noi si noi descoperiri duc mereu la schimbarea datelor din cartile de istorie, iar daca uneori suntem si noi printre primii, acest lucru ar trebui sa ne onoreze, nu sa ne sperie. Daca am lasa deoparte toate aceste temeri si am cauta sa cernem si sa asezam fiecare lucru la locul lui si sa-i dam importanta cuvenita, am fi priviti, poate, cu mai mult respect in Europa.
Cine sa ne respecte daca noi insine nu ne respectam? Cat datoreaza Europa acestor locuri, acestor civilizatii, acestei istorii, acestor oameni? Cat datoreaza Europa acestui ungher de lume, in care au incoltit primele seminte de civilizatie si spiritualitate europeana? Ganditorul de la Hamangia, considerat intre cele mai importante artefacte din istoria omenirii, este un simbol al acestor radacini milenare. Pe umerii lui s-au asternut deja 7000 de ani, dar daca ar incepe astazi sa vorbeasca, probabil ar spune: “Bun venit acasa, Europa!”.

un articol de Aurora Petan, sursa:Formula-AS
http://danielroxin.blogspot.ro/2012/12/europa-s-nascut-in-carpati-dovezile.html

duminică, 30 decembrie 2012

Sentimentul de ruşine şi cel de spaimă şi frică


În zilele noastre omul nu este deloc înclinat să recunoască imediat spiritual-sufletescul. Cercetătorul din ziua de azi vede cum evoluează omul din primele momente ale concepţiei, de la primele stadii embrionare din pântecele mamei, şi cum se dezvoltă apoi în afara trupului mamei. El vede cum creşte, cum se maturizează făptura sa fizică. Şi pentru că observaţiile sale se bazează pe mijloacele pe care i le oferă ştiinţa actuală, el crede că omul ia fiinţă abia odată cu primul germene al formei fizice, la concepţie. El nu este înclinat să creadă că în spatele acestui germene fizic s-ar afla o cauză spirituală şi că acest spiritual conlucrează cu fizicul şi elaborează ceea ce provine dintr-o încarnare anterioară. Fireşte, poţi să spui, dacă vrei să emiţi ceva pur teoretic şi nu bazat pe o practică de viaţă: E foarte posibil ca o cunoaştere superioară să poată să ajungă la convingerea că îndărătul unui fenomen fizic se află ceva spiritual. Dar noi, oamenii, nu putem cunoaşte spiritualul din spatele fizicului! – Aşa spun unii.
Ceilalți spun: Noi nu vrem să facem ce ne prescriu alţii, să ne silim să ajungem la această cunoaştere a spiritului. Cu ce ar putea să schimbe lumea faptul că noi recunoaştem sau nu acest lucru? Dar a crede că această cunoaştere nu are repercusiuni în viaţa practică este o credinţă falsă, chiar o superstiţie dăunătoare.
Astăzi, când orice spiritual zace, să spunem aşa, îngropat sub vălul materialismului şi trebuie mai întâi regăsit de către o concepţie spirituală despre lume, mai există în noi procese, rămăşiţe din timpuri imemoriale, când spiritualul era încă puternic, care ne demonstrează într-un mod convingător cum acţionează spiritul.
Asupra a două lucruri atragem de obicei atenţia aici: asupra sentimentului de ruşine şi asupra celui de spaimă şi frică.
Despre ruşine putem spune: Când un om se ruşinează, el resimte lăuntric nevoia ca cei din jur să nu vadă ceea ce se petrece în sufletul său; este ca şi când ai vrea să ascunzi ceea ce se petrece în cadrul sentimentului de ruşine. Şi care este efectul fizic în acest caz? Este roşeaţa care se produce când sângele urcă în obraji. Ce se întâmplă deci sub impulsul unei impresii spiritual-sufleteşti cum este cea a sentimentului ruşinii? Se întâmplă o modificare în circulaţia sângelui! Sângele este împins către periferie, către exterior. El îşi modifică cursul – este un fenomen fizic – printr-un fenomen spiritual-sufletesc.
Când omului îi este frică, el caută să se pună la adăpost de ceva ce el consideră a fi o ameninţare: devine palid, sângele se retrage de la periferie către centru. Şi în acest caz avem un proces exterior produs de o stare spiritual-sufletească, de teamă şi frică. Aduceţi-vă aminte că sângele este expresia Eului. Ce impuls are un om care vede apropiindu-se de el ceva ameninţător? El vrea să îşi adune forţele şi caută să se întărească în centrul fiinţei. Eul, care vrea să se adune în sine, atrage şi sângele în centrul fiinţei sale.
Iată deci nişte exemple de procese fizice provocate de procese sufletesc-spirituale. Nu este deloc adevărat că nişte influenţe fizice obscure concură în a secreta lacrimile şi că omul, atunci când simte că îi curg lacrimile, devine trist.
Concepţia materialistă răstoarnă cele mai simple lucruri cu capul în jos.
Dacă ar fi să analizăm toate bolile şi suferinţele fizice ce i se pot întâmpla omului şi raporturile lor cu procesele spiritual-sufleteşti, exemplele se pot înmulți la nesfârşit. Ceea ce ne interesează însă astăzi este să înţelegem că toate procesele fizice sunt întotdeauna efecte ale unor procese spiritual-sufleteşti. Iar în cazul în care pare să nu fie aşa, trebuie să ne fie clar că de fapt noi nu am recunoscut încă spiritual-sufletescul.
Să luăm de exemplu un om care nu vrea să aibă câtuşi de puţin habar de faptul că îndărătul oricărui proces fizic din om se află unul sufletesc-spiritual, şi care nici nu înțelege că printr-un fenomen fizic, cum ar fi, de pildă, hipertrofierea ficatului, se exprimă ceva spiritual. Un altul, supus, acceptă, să zicem, sub impulsul ştiinţei spiritului, ideea că doar prin pătrunderea în domeniul spiritual poţi ajunge să ai o presimţire, apoi o credinţă şi, în cele din urmă, o cunoaştere şi observare a spiritualului. Iată deci doi oameni, unul care neagă spiritul şi este mulţumit cu ce percep simţurile, celălalt care are ceea ce putem numi voinţa de a cunoaşte spiritualul.
Cel care refuză cunoaşterea spirituală devine tot mai slab, căci prin faptul că nu îi dă spiritului său hrana necesară –
singura hrană spirituală fiind cunoaşterea
 – spiritul său flămânzeşte, se usucă şi moare. Atunci spiritul devine slab şi supremația este luată de ceva independent de spirit, care îl copleşeşte pe om. Omul devine slab faţă de ceea ce, în corpul său fizic şi în corpul său eteric, se petrece fără participarea sa.
În ce-l priveşte pe celălalt, care are voinţa de a se consacra cunoaşterii, el îşi hrăneşte spiritul; spiritul său se întăreşte şi capătă controlul asupra a ceea ce se petrece independent de el în corpul său eteric şi în corpul său fizic. Şi acesta este esenţialul. Putem ilustra imediat cele spuse printr-un exemplu care, în epoca noastră, joacă un rol important.
Ştim că omul care vine în lume are o dublă descendenţă. El îşi primeşte corpul fizic de la predecesori, de la mamă, de la tată, şi de la strămoşii acestora. Prin asta el moşteneşte anumite trăsături bune sau rele, aflate pe linie ereditară sangvină. Dar de fiecare dată când într-un copil apar, printr-o astfel de ereditate, anumite însuşiri, la aceasta se adaugă şi acele forţe pe care copilul le aduce din încarnările sale precedente. Ştiţi că astăzi există tendinţa, când la un om apare o boală sau alta, să se vorbească de „predispoziții congenitale”. Câtă confuzie se poate induce astăzi prin această expresie, justificată până la un anumit punct: „predispoziții congenitale”! De fiecare dată când un om manifestă o anumită trăsătură pe care au avut-o şi străbunii se face trimitere la predispoziţiile ereditare. Şi, pentru că nu se cunoaşte nimic despre forţele spirituale care vin din vieţile anterioare şi acţionează în om, se crede că aceste predispoziţii congenitale au o putere covârşitoare. Dacă s-ar şti că din încarnarea trecută se transmite ceva spiritual, ai spune: Foarte bine, noi credem fără ezitare în predispoziţiile ereditare, dar mai ştim şi că tot ce există ca forţe centrale în interiorul sufletului provine dintr-o viaţă anterioară. Dacă acest element se fortifică, se întăreşte, el câştigă supremaţia asupra elementului material, respectiv asupra predispoziţiilor congenitale. – Un astfel de om care se încumetă la o cunoaştere a spiritualului ar spune mai departe: Oricât de puternic ar acţiona predispoziţiile congenitale, eu vreau să-i aduc hrană spiritualului din mine.
Cine însă nu lucrează la natura sa spirituală, la acel element care nu este moştenit prin ereditate, devine chiar prin această necredinţă sclavul predispoziţiilor congenitale.
Şi aşa se face că prin superstiţia materialistă predispoziţiile congenitale capătă tot mai multă putere asupra omului. Oamenii se vor afunda tot mai mult în mlaştina predispoziţiilor congenitale dacă nu îşi fortifică spiritul pentru a reuşi de fiecare dată, printr-un spirit tare, să biruie ceea ce este moştenit congenital. Desigur, într-o epocă ca a noastră, unde s-au întâmplat atâtea datorită materialismului, n-ar trebui deocamdată să supraevaluezi forţele spiritualului şi să spui că, dacă aşa stau lucrurile, toţi antroposofii ar trebui în mod necesar să fie sănătoşi, căci ei cred în spirit. – Omul nu este un individ izolat în lume. El este integrat în ansamblul Cosmosului, iar spiritualul trebuie, de asemenea, să se întărească şi el. Dar odată spiritualul slăbit acţiunea acestuia nu se face imediat simţită, astfel încât să devină stăpân pe tot ce provine din lumea materială. Dar cu atât mai sigur această muncă îşi va găsi expresia în sănătatea şi forţa sa din viitoarea încarnare. Dacă oamenii nu vor crede în spirit, ei vor deveni din ce în ce mai slabi, căci se vor lăsa în seama predispoziţiilor congenitale. Ei înşişi sunt cei care au făcut ca spiritul să fie slab. Totul depinde de modul în care te situezi faţă de spirit. Să nu credeţi însă că este aşa de uşor să cuprinzi dintr-o privire ceea ce intră aici în joc.
Vedem, aşadar, că printr-o influență spirituală, prin faptul că omul se consacră unor lucruri ce vin cu adevărat din spirit, fiinţa sa spirituală se întăreşte, se fortifică, sau cel puţin primeşte o forţă proaspătă. Iată ceea ce trebuie să înţelegem. Trebuie să înţelegem că există o posibilitate de a te lăsa influenţat de spiritual şi, prin aceasta, să devii stăpân pe tine. Şi acum să vedem care este mijlocul cel mai eficient, la stadiul actual de evoluţie, pentru a ne lăsa astfel influenţaţi de spirit.
Am arătat deja că ştiinţa spiritului aduce, prin cercetare spirituală, hrană spiritului nostru. Probabil am putea spune: Dar această hrană spirituală nu este decât foarte puţin lucru; însă noi vedem şi faptul că în viitor, în încarnările viitoare, această hrană va creşte din ce în ce mai mult. Există totuşi pentru aceasta o condiţie, iar pentru a o cunoaşte să luăm în considerare însăşi concepţia antroposofică despre lume.
Aceia dintre dumneavoastră care au urmărit evoluţia noastră în domeniul ştiinţei spiritului vor simţi cum totul poate fi înţeles prin această figură centrală. Ştiinţa spiritului, ea însăşi se va perfecţiona, iar actuala cunoaştere a lui Christos va fi înlocuită de o cunoaştere şi mai înaltă. Prin aceasta forţa antroposofiei va creşte din ce în ce mai mult, dar în acelaşi timp şi cel care primeşte această forţă a antroposofiei va evolua şi în el se va face tot mai mult simţită predominarea spiritualului asupra materialului. Pentru că omul de astăzi are acest corp moştenit ereditar, el nu poate provoca în sine decât astfel de fenomene de înroşire, paliditate, râs şi plâns. Dar în viitor el va dobândi tot mai multă stăpânire peste astfel de fenomene, va fi în stare să spiritualizeze prin intermediul sufletului său funcţiile corpului şi să se instaleze în lumea exterioară ca un stăpân puternic al sufletului şi al spiritului. Aceasta va fi atunci forţa lui Christos. Este impulsul lui Christos care acţionează în omenire. Este impulsul care şi astăzi, chiar acolo unde este destul de mult intensificat, poate să conducă la acelaşi rezultat la care ajungea vechea iniţiere.
Vechea iniţiere se petrecea în felul următor: omul asimila mai întâi, într-un mod cât se poate de amplu, tot ceea ce noi învăţăm astăzi în antroposofie, totul era dirijat spre un anumit final. Acest final consta în faptul că respectivul stătea timp de trei zile şi jumătate în mormânt, ca şi când ar fi fost mort. Când astfel corpul său eteric era desprins şi se preumbla în acest corp eteric prin lumea spirituală, el devenea un martor al lumii spirituale. Era necesar ca în acest timp în care omul urma să fie iniţiat în tainele lumilor spirituale corpul său eteric să fie desprins pentru ca el să poată contempla lumea spirituală prin intermediul forţelor corpului eteric. În starea normală a conştienţei de veghe omul nu avea la dispoziţie aceste forţe; el trebuia adus într-o stare de conştienţă anormală. Christos a adus această forţă pe Pământ şi pentru iniţiere, căci astăzi este posibil să devii clarvăzător şi fară această desprindere a corpului eteric.
Când omul ajunge matur să primească impulsul lui Christos cu atâta putere încât acest impuls să acţioneze, fie şi pentru foarte puţin timp, până la nivelul circulaţiei sângelui, aceasta exprimându-se într-o circulaţie sangvină specială, într-o influenţă mergând până în fizic, el devine apt de acum să primească iniţierea înăuntrul corpului fizic.
Iată ce poate face impulsul lui Christos.
Cel care se poate adânci atât de profund în evenimentele care s-au petrecut odinioară în Palestina prin Misteriul de pe Golgota şi se confundă cu ele într-atât încât le vede aievea în spirit, ele acţionând precum o forţă ce se comunică însăşi circulaţiei sângelui, acela obţine acelaşi rezultat care se realiza odinioară prin desprinderea corpului eteric.



sursa
EVANGHELIA DUPĂ IOAN - Rudolf Steiner

sâmbătă, 29 decembrie 2012

Din tainele nopții - sfaturi de la O .M. Aivanhov


 
Seara , când vă culcați, puneți-vă în minte un gând bun și lăsați acest gând bun să lucreze în timpul nopții . Nu vă culcați niciodată cu un gând negativ în minte , pentru că el va face ravagii în suconștientul vostru .

Feriți-vă să adormiți cu gânduri rele , căci ele vor distruge tot ce-ați cucerit bun în timpul zilei . În timp ce , dacă ați adormit cu gânduri bune , ele vor ameliora totul în voi , și a doua zi veți fi uimiți să vedeți în ce stare de pace și de lumină vă veți trezi .

Pentru a vă apăra de un spirit necurat , trebuie să vă rugați Cerul să vă trimită un Înger care vă va apăra de el și vă va conduce la Școala lui Dumnezeu ca să studiați iubirea și înțelepciunea .
Astfel în timpul nopții , veți avea mereu un paznic care se va învârti în jurul corpului vostru pentru a împiedica spiritul răului să îl stăpânească .

Să presupunem că înainte de adormi , sunteți invadați de neliniști : nu rămâneți în pat sculați-vă și aprindeți lampa , faceți câteva exerciții de respirație sau spuneți o rugăciune , sau citiți o pagină cu un mesaj înalt și apoi culcați-vă din nou.

Poziția în care dormim este de asemenea foarte importantă . Mai întâi este recomandanbil să avem capul orientat spre Nord sau Est . Cea mai bună poziție de dormit este pe partea dreaptă fiindcă resturile se vor aduna în ficat care este însărcinat astfel să le elimine .

Luna domnește deasupra apelor . Dacă doriți să vă purificați , să deveniți precum apa limpede , legați-vă de lună , fiindcă luna domnește domnește deasupra apelor cristaline , tot așa cum domnește și asupra apelor poluate . Acela care știe să lucreze cu luna se purifică .

Veți putea face o asemenea lucrare , ținând în mână un obiect de argint și legându-vă de Arhanghelul Gavriil – care este Arhanghelul Lunii , așa cum Mihail este Arhanghelul soarelui – pronunțându-i numele . De asemenea , perla prin emanațiile și simbolismul ei are afinități cu luna .

Putem spune , la modul general, că perioada lunii crescătoare favorizează activitatea și perioada lunii descrescătoare favorizează somnolența , lenea,odihna .

Acela care nu cunoaște acest ritm natural , poate fi îngrijorat de schimbările care se produc în el în momentul lunii descrescătoare .

Dacă aveți lucruri mai importante de rezolvat , este preferabil să așteptați luna crescătoare , mult mai favorabilă împlinirilor .

Dacă vreți să puneți capăt unei afaceri sau relații , este mai bine să așteptați luna descrescătoare .

Vreți să vă dezvoltați voința sau să vă întăriți sănătatea, să aveți mai multă iubire , înțelepciune sau lumină , așteptați primele zile ale lunii crescătoare , și în timpul nopții ridicați mâna dreaptă și spuneți :

“ AŞA CUM LUNA CREŞTE PE CER , TOT AŞA SUFLETUL MEU SĂ SE UMPLE DE SĂNĂTATE , DE VIGOARE , SAU DE LUMINĂ , DE IUBIRE , CA SĂ POT DEVENI UN SERVITOR AL DOMNULUI . “
Pronunţaţi formula de trei ori.

În timpul lunii descrescătoare , pronunțați formula contrară :

“ AŞA CUM LUNA DESCREŞTE , TOT AŞA ACEL VICIU SAU ACEL DEFECT DIN MINE SĂ DE DIMINUEZE ŞI SĂ DISPARĂ SPRE SLAVA DOMNULUI.”

Și de această dată , pronunțați formula de trei ori ridicând mâna .
Dacă veți face aceste exerciții cu regularitate , veți avea rezultate .

Dacă aveți probleme , griji, nelămuriri , dacă cineva v-a necăjit ,v-a jignit ,contemplați stelele ,noaptea, și veți simți cum totul se oprește ,că vă aflați deasupra acestor mici lucruri ,că deveniți nobili,generoși , râzând chiar în fața ofenselor și jignirilor .


RUGĂCIUNE DE SEARĂ

Dumnezeu este în mine lumină ,
Îngerii sunt căldura ,
Oamenii sunt bunătatea .
Dumnezeu este în mine lumină ,
Spiritul este căldura,
Eu sunt bunătatea .

(de trei ori )




vineri, 28 decembrie 2012

Povestea nativitãtii



O cãlãtorie spre originea celei mai mari povesti a istoriei, Povestea nativitãtii, produsã de New Line Cinema, nareazã cãlãtoria extrem de solicitantã a doi oameni, Maria si Iosif, o sarcinã miraculoasã si nasterea lui Iisus, care va schimba realmente cursul istoriei. Dramaticul si incitantul film urmãreste cãlãtoria plinã de pericole a unui cuplu de tineri care sunt nevoiti sã-si pãrãseascã casa din Nazaret pentru a ajunge în Betleem, strãvechea casã a lui Iosif, ca sã participe la recensãmântul ordonat de Regele Irod. Este o cãlãtorie de peste 100 de mile, strãbãtând locuri înselãtoare, cu atât mai dificile cu cât Maria este însãrcinatã în luna a noua.
New Line Cinema prezintã o productie Temple Hill, Povestea nativitãtii, în care joacã nominalizata la Premiul Academiei, Keisha Castle-Hughes (WhaleRider) în rolul Mariei, pe Oscar Isaac (din viitorul film Guerrilla) în rolul lui Iosif si pe nominalizata la Premiul Academiei, Shohreh Aghdashloo (House of Sand and Fog) în rolul Elisabetei, mama lui Ioan Botezãtorul.

Filmul este regizat de Catherine Hardwicke (Thirteen; Lord of Dogtown) dupã un scenariu scris de Mike Rich (The Rookie; Finding Forrester). Producãtori sunt Wyck Godfrey (I, Robot) si Marty Bowen. Producãtorii executivi sunt Toby Emmerich, Cale Boyter, Tim Van Rellim, Mike Rich si Catherine Hardwicke. Preoducãtori co-executivi sunt Judd Funk si Michael Disco.
Filmul este de asemenea creatia unei echipe de productie exceptionale, care îl include pe realizatorul de film Elliot Davis (White Oleander, I Am Sam, Out of Sight), designer-ul de productie Stefano Maria Ortolani (Director artistic al filmului Gangs of New York si The Talented Mr. Ripley), monteurii Robert K. Lambert, A.C.E. (Three Kings, I Heart Huckabees, Ask the Dust) and Stuart Levy, A.C.E (Any Given Sunday, Jesus’ Son), costumele sunt realizate de Maurizio Millenotti (The Passion of the Christ, Tristan si Isolde, Immortal Beloved) iar muzica este compusã de Mychael Danna (Little Miss Sunshine, Capote, The Ice Storm).
Povestea nativitãtii poate fi gãsitã ca atare în Evanghelia dupã Matei si Evanghelia dupã Luca din Noul Testament. Începe spre sfârsitul epocii dintre cele douã testamente – care dureazã cam 100 de ani, între domnia lui Iuda Maccabeul si nasterea lui Iisus Christos.
Povestea debuteazã cu Regele Irod (regele Iudeei în timpul domniei lui Cezar Augustus) si frica sa de profetia din Vechiul Testament, care îl anuntã pe Mesia. Înspãimântat cã îsi va pierde regatul, acesta ordonã infamul masacru al inocentilor – uciderea tuturor pruncilor de sex masculin mai mici de doi ani, din orasul Betleem.
Mergând pe urma acestei profetii, filmul se întoarce înapoi cu un an, la Marele Templu din Ierusalim, unde Zaharia, un preot pios, are o viziune de la Dumnezeu care îl anuntã cum cã sotia sa „îi va naste un fiu care va deveni profet, pregãtind calea Domnului.” Dat fiind cã sotia lui Zaharia a trecut de vârsta la care poate avea copii, acesta îsi exprimã necredinta si este lovit de mutenie.
Între timp, în Nazaret, un orãsel oprimat de practicile de impozitare devastatoare ale Regelui Irod, adolescenta Maria este informatã de pãrintii sãi cum cã i-au aranjat cãsãtoria cu Iosif. Deprimatã de ideea de a se cãsãtori cu „un bãrbat pe care de abia îl stie, si pe care nu îl iubeste”, Maria se refugiazã într-o veche livadã de mãslini pentru a-si aduna gândurile. Acolo, este vizitatã de îngerul Gabriel, care îi spune cã a fost aleasã de Dumnezeu sã-i poarte în pântece fiul, pe care sã îl numeascã Iisus, si cã acesta va fi Salvatorul poporului sãu. Maria acceptã aceastã idee, însã este coplesitã de aceastã bunãvestire si nu are nici cea mai micã idee cum sã le-o împãrtãseascã pãrintilor sãi.
Înapoi în Ierusalim, regele Irod începe sã se înfricoseze auzind de o profetie conform cãreia va apãrea în curând un nou rege. Irod ordonã trupelor sale sã ucidã pe oricine ar putea fi „acest om puternic, acest Mesia”.
În Persia, un alt grup de oameni urmãreste profetia, însã cu multã emotie. Cei trei magi – Melchior, savantul, Gaspar, scepticul traducãtor si Baltazar, astronomul etiopian – au cercetat documentele strãvechi si cred cã e pe punctul de a avea loc un eveniment ceresc (ceea ce noi numim astãzi convergentã planetarã), care va semnala nasterea lui Mesia. Melchior îsi convinge tovarãsii sã porneascã în lunga cãlãtorie spre Iudeea, pe urmele „stelei”.
Între timp, în Nazaret, Maria, în efortul de a-si întelege situatia, merge în vizitã la verisoara ei Elisabeta, promitându-le pãrintilor ei cã se va întoarce pânã la recoltat. Maria se simte usuratã cã ceea ce i-a spus Gabriel este adevãrat: Elisabeta este si ea însãrcinatã în chip miraculos, datã fiind vârsta sa înaintatã. Elisabeta o încurajeazã pe Maria si îi împãrtãseste bucuria. Dupã nasterea lui Ioan Botezãtorul, în urma cãreia Zaharia îsi recapãtã capacitatea de a vorbi, Maria este pregãtitã, emotional vorbind, sã se întoarcã în Nazaret.
Întoarcerea acasã este însã prea putin primitoare: pe când se dã jos din cãrutã în centrul orasului Nazaret, i se deschide haina si se vede clar cã este însãrcinatã. Este dispretuitã de localnici si o asteaptã o confruntare dificilã cu Iosif si cu pãrintii ei, care nu o cred: „Ti-a spus-o un înger? Cã o sã porti în pântece pe Fiul lui Dumnezeu?” În noaptea urmãtoare, Iosif are un vis în care este vizitat de îngerul Gabriel, care îi confirmã povestea Mariei. Iosif îi spune Mariei cã o va sprijini, indiferent de ceea ce spun altii: „Esti sotia mea, sunt sotul tãu. Aceasta este tot ceea ce trebuie sã se stie.” Este prima datã când Maria începe sã realizeze cã Iosif este, asa cum a spus mama ei, „un om bun, un bãrbat puternic.”
La scurt timp dupã aceea, în urma unui decret venit de la Roma, regele Irod ordonã tuturor sã se întoarcã în orasul în care s-au nãscut în vederea unui recensãmânt, crezând cã prin aceastã manevrã ingenioasã va reusi sã-l descopere pe Mesia. Aceasta îi obligã pe Maria si pe Iosif sã înceapã o lungã cãlãtorie spre orasul natal al acestuia, Betleem. Strãbãtând trecãtori periculoase prin munti, râuri care curg cu repeziciune si deserturi golase, Iosif merge pe jos întreg drumul, fãcând tot ce-i stã în puteri sã-si respecte promisiunea fãcutã pãrintilor Mariei: „Vã voi proteja fiica si copilul, cu întreaga-mi fiintã.” Aprecierea pe care i-o aratã Maria devine din ce în ce mai puternicã.
Maria si Iosif strãbat Ierusalimul fãrã sã fie depistati de soldatii lui Irod, însã magii, în vestmintele lor somptuoase din mãtase si pe cãmilele lor pline de ornamente sunt observati de soldati si obligati sã „ia cina” cu Regele. Acesta îi seduce printr-o masã bogatã si discutã cu ei despre nasterea care urmeazã sã aibã loc. Irod îi „încurajeazã” sã gãseascã bãiatul si sã se întoarcã apoi la el ca sã-l înstiinteze unde se aflã acesta, astfel încât „sã poatã si el sã i se închine.”
Maria si Iosif ajung în Betleem exact când pe aceasta o apucã durerile facerii, însã nu gãsesc nici un han si nici o camerã. În cele din urmã, un pãstor îi lasã sã-i foloseascã staulul si Iisus se naste în aceastã grotã. În momentul în care se naste, planetele formeazã un sir, creând impresia unei ‚stele’ extrem de strãlucitoare – un eveniment ceresc vãzut de toatã lumea – printre care si de pãstorii de pe câmp, care o urmeazã pânã în Betleem pentru a se închina pruncului. Magii sosesc si ei la staul, cu daruri constând din aur, tãmâie si mir. Melchior este uimit sã vadã cã acest nou rege s-a nãscut într-un staul în loc de a se naste într-un palat, declarând cã „Cel mai mare dintre regi s-a nãscut în cel mai umil dintre locuri.”
Adânc miscati, magii realizeazã cã ar comite o gresealã sã se întoarcã la Irod sã-l înstiinteze. Furios cã magii nu au revenit la el, Irod ordonã masacrul inocentilor. Pe când soldatii lui Irod atacã Betleemul cu intentii criminale, Gabriel îl avertizeazã pe Iosif: „Ridicã-te, Iosife...ia pruncul.” Maria, Iosif si Iisus scapã în ultimul moment, îndreptându-se spre Egipt...si împlinind profetia.”
Existã douã povestiri ale nasterii lui Iisus în Noul Testament, una în Evanghelia dupã Matei si una în Evanghelia dupã Luca. Majoritatea cercetãtorilor sunt de acord cã ambele evanghelii au fost scrise la scurt timp dupã anul 70 d.H., cam la 40 de ani dupã moartea lui Iisus. Cele douã versiuni nu sunt pe deplin compatibile. Desi interesul bisericii crestine timpurii fatã de primii ani ai lui Iisus a fost probabil puternic, este clar cã se stiau foarte putine lucruri despre evenimentele petrecute în acei primi ani, asa cã povestirile s-au dezvoltat pe baza a ceea ce se numeste midrash, o reconstructie uneori creatoare a evenimentelor care se bazeazã pe ceea ce se cunoaste de fapt, pornind de la indicii luate din profeti sau alte scrieri sacre.
Povestea copilãriei consemnatã de Matei include o genealogie a lui Iisus menitã a arãta descendenta acestuia din Abraham prin David, situatia dificilã cu care se confruntã Iosif când aflã cã Maria, sotia sa, este însãrcinatã cu un copil care nu este al lui si limpezirea confuziei în care se aflã prin intermediul visului, nasterea lui Iisus în Betleem, vizita magilor, urmatã de „uciderea inocentilor” din ordinul lui Irod si fuga sfintei familii în Egipt, pentru a scãpa cu viatã.
Relatarea lui Luca este mai sofisticatã si include nasterea lui Ioan Botezãtorul de cãtre Elizabeta, verisoara Mariei, sotia lui Zaharia. Versiunea acestuia începe cu promisiunea nasterii Botezãtorului, un dar aparte, dat fiind cã pânã atunci mama sa Elisabeta fusese stearpã, si trece apoi la situatia similarã a Mariei. Îngerul Gabriel o anuntã cã va naste în mod miraculos întru Sfântul Duh. Cele douã povesti se intersecteazã când Maria o viziteazã pe Elizabeta, ocazie cu care Maria proclamã faimosul ei Magnificat.
Luca plaseazã si el nasterea lui Iisus în Betleem, însã o plaseazã în contextul recensãmântului roman care cere ca pãrintii acestuia sã se întregistreze în locul de origine al lui Iosif. În timp ce Matei povesteste cum magii au venit la pruncul Iisus, pentru a sublinia ideea cã acesta urmeazã a fi Salvatorul tuturor popoarelor si natiilor, Luca, în stilul sãu personal, concepe nasterea pruncului într-un cadru umil, un staul, unde este vizitat de simpli pãstori, accentuând ideea cã Iisus este de asemenea al sãracilor si al celor de jos.
Evangheliile dupã Marcu si Ioan nu nareazã nimic despre prunc, ambele începând cu viata publicã a lui Iisus. Cu exceptia povestilor din Matei si Luca, copilaria lui Iisus nu este mentionatã nicãieri în Noul Testament, desi este un subiect favorit în evangheliile asa-numite apocrife sau necanonice.



http://filelist.ro/download.php/143130/The.Nativity.Story.2006.DVDRip.XviD.RoSubbed-DiAMOND.torrent
http://www.cinemagia.ro/filme/the-nativity-story-povestea-nasterii-domnului-15887/
http://chinez-isidor.blogspot.ro/2012/12/nasterea-domnului-nativity-story.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com