Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

duminică, 31 martie 2013

Lumina şi tenebrele - Yom şi Lilith

Ne putem, desigur, întreba dacă întunericul, tenebrele au o existenţă în sine sau dacă şi în acest caz în spatele lor se află, de asemenea, anumite Entităţi spirituale.
Pentru a ajunge să înţelegem aceste lucruri, va trebui să ne îndreptăm din nou privirea spre cele mai vechi urme pe care le putem urmări în evoluţia planetei noastre.
Am încercat de multe ori să explic acest fenomen apelând la o comparaţie familiară, banală, aceea a unor elevi care, spre disperarea părinţilor, nu reuşesc să meargă mai departe; la fel se întâmplă şi în evoluţia universală, unele entităţi rămân în urmă, la un stadiu depăşit de evoluţia generală, care nu-şi ating, ca să spunem aşa, misiunea care li s-a încredinţat. Începând cu vechiul Saturn, există, deci, entităţi care nu şi-au atins ţinta, care au rămas în urmă, prelungind până la vechiul Soare condiţiile specifice vechiului Saturn. Cum s-au manifestat în timpul existenţei solare aceste entităţi care de fapt rămăseseră la stadiul de evoluţie saturnian? Aceasta s-a revelat prin aceea că ele nu au realizat elementul caracteristic şi esenţial al existenţei solare, lumina, natura luminoasă. Dar prin faptul că ele totuşi existau, existenţa solară compusă, după cum am arătat, dintr-o ţesătură de lumină, căldură şi aer s-a văzut strâns amestecată şi cu elemente saturniene, cu elemente de întuneric, cu tenebre. În aceste tenebre se exprimau entităţile rămase la nivelul evoluţiei saturniene, după cum în lumină se exprimă entităţile care au avut o evoluţie normală şi au atins nivelul de evoluţie solar. Privit din afară, vechiul Soare apărea ca un amestec de lumină şi întuneric, ca un amestec de Entităţi saturniene cu Entităţi solare, cu o evoluţie normală. Din punct de vedere lăuntric ele erau amestecate, dar în exterior ele se exprimau prin interferenţa de lumină şi întuneric. Lumina este, deci, expresia entităţilor care au atins stadiul de existenţă solară, în timp ce tenebrele reprezintă aspectul exterior al entităţilor care au rămas la nivelul vechiului stadiu saturnian.
Dacă reţinem bine acest fapt, cu siguranţă trebuie să-i găsim ecoul până în fazele de repetare a stărilor saturniene şi solare de la începutul perioadei terestre. Şi pentru că entităţile care rămăseseră la vechea stare saturniană reprezintă un stadiu de evoluţie primitiv, anterior apariţiei luminii, la fel va fi şi când totul se repetă, aceste entităţi se vor manifesta în evoluţia terestră înainte de apariţia luminii. Să vedem verificându-se acest fapt în primele versete ale Genezei, unde se spune că tenebrele domneau peste masa elementelor. Condiţiile de viaţă solară încă nu apăruseră, ele doar se pregăteau, şi nu vor apărea decât în momentul indicat prin cuvintele: „Să fie lumină!“
Constatăm că Geneza confirmă ordinea repetării fazelor anterioare evoluţiei terestre cu cea mai mare exactitate. Dacă dorim să avem o înţelegere globală a vieţii, este bine să ne convingem că ceea ce apare la un anumit stadiu nu apare fără o pregătire, pentru ca apoi să dispară. Ceea ce se întâmplă în realitate este că dacă apare un element nou ceea ce existase mai înainte rămâne şi continuă să acţioneze, chiar dacă într-o formă nouă. Aceasta explică faptul că regăsim în structura Pământului nostru actual cele două trepte de evoluţie care se exprimă în alternanţa dintre tenebre şi lumină care penetrează existenţa. Atingem însă aici un adevăr pe care, din nefericire, epoca noastră actuală nu-l poate înţelege.
Când Geneza vorbeşte de tenebre, este vorba de manifestarea unor entităţi saturniene întârziate în evoluţia lor, iar când vorbeşte de lumină se referă la entităţi avansate în evoluţie. Acţiunea acestor două categorii de entităţi se interferează. 
Marile linii ale evoluţiei au fost trasate de Spiritele Exusiailor, Spiritele formei; prin urmare, şi marile linii ale activităţii de natură luminoasă provin tot de la ele. Exusiaii comandă Spiritelor personalităţii şi în spatele cuvântului yom – zi – se află o entitate de rangul Arhailor care, după cum am văzut, este în slujba Elohimilor sau a Exusiailor. yom, au la rândul lor, pe o treaptă mai jos decât ei, Entităţi spirituale întârziate a căror manifestare exterioară sunt tenebrele. Căci în fapt tenebrele sunt ceva ce Elohimii au găsit ca fiind deja prezent, ca fiind ceva deja dat, în timp ce lumina a fost creată şi adusă prin meditaţia lor cosmică. Când această meditaţie a făcut să apară din reziduurile existenţelor trecute cele două complexe, tenebrele se aflau deja acolo, ca expresie a unor entităţi întârziate, în urmă, în timp ce lumina a fost creată prin meditaţia lor. Şi aşa cum Elohimii au tras – ca să spunem aşa – lumina din entităţile pe care le marcăm prin cuvântul yom, la fel au scos tenebrele din entităţi de acelaşi rang ierarhic, dar rămase la un stadiu anterior de existenţă.
Trebuie să ne imaginăm că aceşti subordonaţi ai Elohimilor, aceşti Arhai sau Spirite ale personalităţii, pe care îi desemnează cuvântul
Lumina despre care se vorbeşte în Geneză nu este lumina pe care să o putem percepe cu ochii fizici; aceasta este o manifestare mai recentă a luminii. Tot aşa, ceea ce numim obscuritate fizică, din timpul nopţii, este aspectul fizic pe care îl iau tenebrele de care vorbeşte, de asemenea, Geneza. Cred că nu mai este nevoie să ne întrebăm dacă această lumină fizică, aşa cum o vedem astăzi, are vreo importanţă pentru om. Nimeni nu se îndoieşte de aceasta, şi nu numai pentru om, ci şi pentru toate fiinţele vii. Luaţi, de exemplu, plantele. Dacă le lipsiţi de lumină, ele pier. Lumina este un element esenţial pentru viaţa pe Pământ; ea este necesară existenţei corporale a omului.
Dar mai este şi altceva decât lumina, tot atât de necesar. Este alternanţa între starea de veghe şi somn, în raport cu corpul fizic şi corpul eteric. Ce este de fapt starea de veghe în realitatea sa profundă? Ce facem noi oamenii când suntem în stare de veghe? În fond, întreaga desfăşurare a vieţii noastre sufleteşti, a reprezentărilor despre lume, a sentimentelor şi senzaţiilor, în fluxul şi refluxul pasiunilor, pe scurt tot ceea ce e cuprins în forţele şi vâltoarea corpului astral şi a Eului macină continuu corpul fizic. Această constatare este un adevăr cunoscut de mult de ştiinţa ocultă, adevăr pe care şi fiziologia curentă îl regăseşte dacă studiază corect faptele. Viaţa lăuntrică sufletească uzează fără încetare, în stare de veghe, forţele corpului nostru fizic, care, după cum ştim, a primit încă pe vechiul Saturn germenii propriei noastre evoluţii.

Cu totul alta este situaţia corpului fizic în timpul somnului, când corpul astral, cu tot fluxul şi refluxul vieţii sale interioare, s-a desprins. În stare de veghe, are loc un necontenit consum, o distrugere a forţelor fizice. În stare de somn, dimpotrivă, are loc o continuă regenerare, o reconstituire a acestor forţe. Se poate constata, deci, în corpul fizic şi în corpul eteric al omului o alternanţă a forţelor de distrugere şi a celor de refacere. Distrugerea se produce în timpul stării de veghe, iar regenerarea în timpului somnului. Trebuie să ştim că nimic din ce se petrece în spaţiu nu este izolat, ci este profund legat de ansamblul existenţei. Iar dacă vedem distrugerile care se petrec în corpul nostru în stare de veghe, să nu ne imaginăm că ele se limitează numai la aceasta. Dimpotrivă, ele sunt strâns legate de fenomene cosmice, iar noi suntem străbătuţi de prelungirea evenimentelor care se petrec în afara noastră şi ceea ce primim în timpul stării de veghe sunt chiar forţele destructive ale Universului, în timp ce forţele regeneratoare ne parvin noaptea, când dormim.
Activitatea saturniană care se exercită asupra corpului trebuia să fie întru totul constructivă. Fenomenele de distrugere se împlinesc bine şi sub influenţa luminii, a acelei lumini care nu exista încă în stadiul saturnian. Activitatea saturniană trebuia să dureze suficient de mult timp şi să se prelungească şi pe vechiul Soare, când a apărut lumina. Şi acest lucru nu a fost cu putinţă decât prin faptul că unele entităţi saturniene au rămas în urmă, îngrijindu-se şi veghind să menţină activitatea creatoare a vechiului Saturn. Vedeti, aşadar, că în evoluţia cosmică era necesar ca unele fiinţe saturniene să întârzie în evoluţia lor, pentru ca, prin aceasta, atunci când dormim să nu mai fie lumină, veghind la refacerea corpului fizic uzat în timpul zilei. Fără aceste fiinţe, distrugerea ar fi totală. Trebuie deci să se stabilească o alternanţă între acţiunea entităţilor saturniene şi aceea a celor solare, între fiinţele tenebrelor şi cele ale luminii. Pentru ca activitatea Spiritelor luminii să fie corect dirijată de Elohimi, era necesar, cum am văzut, ca Spiritele tenebrelor să-şi întrepătrundă acţiunea lor cu aceea a luminii. În Cosmos, viaţa nu este posibilă dacă forţa întunericului nu se împleteşte cu cea a luminii. În această interferenţă, în această pânză unde se ţes forţele de lumină şi umbră, se exprimă un profund mister al vieţii cosmice sau, cum se mai poate spune, un mister al chimiei Universului.
Ca o concluzie, trebuie să considerăm colaborarea fortelor solare ale luminii cu forţele saturniene ale tenebrelor ca o necesitate a existenţei. Când Elohimii au hotărât ca Spiritele personalităţii să le fie slujitori, le-au alăturat, pentru acţiunea pe care lumina urma să o îndeplinească asupra oamenilor şi a tuturor fiinţelor vii de pe Pământ, entităţile saturniene rămase în urmă. Munca Universului se îndeplineşte prin acţiunea comună a Arhailor normal evoluaţi şi a celor rămaşi la un stadiu anterior şi care se manifestă prin tenebre. Acest fenomen este relatat de Geneză cu un realism de-a dreptul surprinzător, când se spune: „Şi Elohimii au numit «yom» (zi) spiritele care îşi manifestau acţiunea în lumină, iar spiritele care se exprimau în tenebre le-au numit «lilith»“2. În nici un caz nu trebuie să ne închipuim că ar fi vorba de ceea ce numim în mod curent noapte; „lilith“ reprezintă Arhaii saturnieni care nu au reuşit să atingă nivelul de evoluţie solar. Ei acţionează şi astăzi, în timpul nopţii, în somn, asupra corpului nostru fizic şi eteric printr-o regenerare a acestora, supuse în timpul zilei acţiunii de degradare a luminii. Acest cuvânt oarecum misterios a dat loc multor poveşti mitologice, dar el nu acoperă nimic altceva decât acel grup de Arhai întârziaţi, care colaborează în acţiunea lor cu Arhaii normal evoluaţi.

2 În prima ediţie apare lile, iar în ediţia 1932 lilith. În textul ebraic al Bibliei găsim lailalaila .
Iată deci că Geneza ne arată că Elohimii au trasat marile lini conducătoare ale existenţei terestre, dar pentru împlinirea lor şi pentru acţiuni secundare au dat sarcină Arhailor evoluaţi normal, iar ca elemente auxiliare li s-au alăturat Arhaii care din spirit de renunţare şi de sacrificiu au rămas la stadiul saturnian, în tenebre, pentru ca viaţa să poată apărea. Yom şi lilith reprezintă, deci, să precizăm încă o dată acest lucru, cele două grupe de Entităţi superioare, dar opuse, care acţionează ca ajutoare ale Elohimilor şi care ocupă în Ierarhia cerească rangul de Spirite ale timpului, sau Spirite ale personalităţii ori Arhai.
Viaţa pe Pământ se ţese, aşadar, datorită Spiritelor formei (Exusiai sau Elohimi) şi a Spiritelor personalităţii (Arhai), cu cele două naturi ale lor, una normal evoluată (yom) şi alta rămasă în urmă (lilith).

sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA122/GA122_CF05.html

sâmbătă, 30 martie 2013

Viaţa pe planeta noastră se află în pragul unei mari transformări şi aceasta pare să nu aştepte decât scânteia decisivă, care să o declanşeze - Anuntul fulminant pe care Barack Obama il va face in curand intregii omeniri

Ultimele zile ale acestei luni (martie) par să fie foarte fierbinţi la nivel mondial. Viaţa pe planeta noastră se află în pragul unei mari transformări şi aceasta pare să nu aştepte decât scânteia decisivă, care să o declanşeze. După toate probabilităţile, va fi o declaraţie pe care preşedintele american, Barack Obama, o va face foarte curând (unele surse indică dată de 31 martie 2013, însă predicţiile de acest gen s-au dovedit în general înşelătoare). Declaraţia va însemna punctul de pornire al mult aşteptatului proiect Disclosure (Dezvăluirea), care va revela întregii lumi o serie întreagă de secrete şi de aspecte tăinuite zeci de ani de guvernele lumii (şi în special de cel american), în primul rând în ceea ce priveşte existenţa extratereştrilor şi a legăturilor oficiale cu aceştia; apoi despre manipularea teribilă a populaţiei de către o elită malefică ce doreşte să preia conducerea absolută asupra destinelor omenirii; despre trecutul real al umanităţii şi despre originile ei; precum şi despre multe alte aspecte care au rămas învăluite în mister de-a lungul istoriei, ori care au fost prezentate eronat.

În mod paradoxal, veştile despre apropiatul anunţ pe care preşedintele american îl va face lumii întregi au fost date de către oficiali ai guvernului chinez! Săptămâna trecută Barack Obama s-a aflat în vizită oficială în China, iar după încheierea convorbirilor bilaterale partea chineză a făcut, printre altele, acest anunţ cel puţin surprinzător pentru uzanţele diplomatice actuale. Mai precis, China a precizat că preşedintele Obama va susţine în curând o declaraţie foarte importantă în fața naţiunii americane şi a întregii lumi, în care el va spune TOTUL. Ce înseamnă acest „tot” vom vedea în ziua respectivă. Sute de milioane de chinezi au rămas însă uluiţi după declaraţiile guvernului lor.

Parcă pentru a întări şi mai mult aceste „pregătiri” înaintea marelui anunţ oficial, aşteptat cu nerăbdare de toţi cei care sunt conştienţi de transformările profunde ce au loc în perioada actuală pe Pământ, Agenţia de Securitate Naţională (NSA) a Americii a emis un document remarcabil pe Internet, prin care ea admite faptul că guvernul american cunoaşte faptul că anumite civilizaţii extraterestre comunică în prezent prin semnale cu umanitatea şi că oamenii de ştiinţă se străduie să descifreze aceste semnale, deocamdată cu rezultate modeste. Agenţia DARPA din cadrul Departamentului Apărării al SUA a reuşit să interpreteze într-o anumită măsură aceste mesaje primite de la extratereştri, care indică dorinţa acestora de a realiza un contact oficial şi deschis lumii întregi în anul 2013, preferabil pe data de 31 martie a acestui an. 

 Pe de altă parte, NASA anunţă faptul că planeta noastră urmează să fie lovită de o teribilă furtună solară în 2013, când ciclul magnetic al Soarelui va coincide cu ciclul de 11 ani al activităţii sale maxime. O astfel de manifestare cosmică a trecut în mileniile anterioare, atunci când s-a petrecut, aproape fără să fie resimţită, însă condiţiile tehnologiei prezente face ca manifestarea ei să fie dramatică pentru întreaga omenire, prin efectele teribile pe care le va avea asupra desfăşurării activităţii oamenilor. Practic vorbind, aproape toate activităţile bazate pe energia electrică vor fi blocate şi vor avea de suferit.
Prin urmare, ce moment mai bun ar fi putut fi găsit, decât acesta, pentru a se anunţa contactul omenirii cu civilizaţiile extraterestre? Richard Fisher, şeful Diviziei de Studii asupra Activităţii Soarelui de la NASA a declarat: „Ştim că această teribilă furtuna solară va izbucni în curând, însă nu ştim cât de puternică va fi şi cât de grave vor fi efectele pe care le va produce. Toate sistemele care există acum în lume pur şi simplu vor înceta să mai funcţioneze. Astfel de furtuni solare schimbă foarte repede câmpul magnetic al planetei, întocmai precum o fac şi fulgerele.” Profesorul Richard Harrison, de la Rutherford Appleton Laboratory - Oxfordshire (Anglia), a afirmat de asemenea: „Soarele se trezeşte. Mult timp el a rămas inactiv, însă există multe păreri despre cât de puternică va fi izbucnirea lui. În orice caz, nu este vorba despre ceva ce putem ignora.”
„Pulsul” lumii pare să se fi ridicat foarte mult. Criza este iminentă, însă noi, oamenii, va trebui să o gestionăm cu înţelepciune după ce ea se va declanşa.



sursa
http://www.edituradaksha.ro/articles/view/anuntul-fulminant-pe-care-barack-obama-il-va-face-in-curand-intregii-omeniri-a86 

vineri, 29 martie 2013

“Îngerul pământului” - Argila

Se spune despre ea, in toate scrierile vechi ca ar fi fost botezata de Iisus, Ingerul Pamantului, argila rosie mocirloasa, noroiul argilos putand sat raga durerile, umflaturile, saindrepte oasele, sa omoare tumorile. Se pare ca adevarul acesta este: puterile argilei tinaproape de miracol, de minune, de incredibil. Talentele ei multiple o fac sa fie utilizata in celemai diverse suferinte si afectiuni. Rezultatele obtinute sunt de multe ori incredibile, iar o boalavindecata cu ajutorul argilei rareori isi mai poate arata coltii. Argila a fost un medicament deprim rang in Antichitate, in Renastere si devine, azi, un Medicament Natural al Viitorului.
Proprietăţile curative ale argilei sunt cunoscute înca din antichitate. Papirusuri egiptene, scrieri de medicină antică, elenă şi romană atestă folosirea acestui ‘pământ natural si viu’ în tratamentul unor inflamaţii interne, infecţii şi arsuri. Iisus Hristos Însusi a botezat-o “Îngerul pământului”.
Puterile argilei ţin aproape de miracol.

Toti stim cum arata, dar foarte putini dintre noi s-au gandit vreodata ca, aid'oma uneilegume, ori a unui fruct sau, ca si plantele medicinale, argila este un medicament naturalatotputernic.La fel ca si plantele ce cresc pe ea si se imbogaiesc in tot felul de substante datatoare desanatate, pe care le absorb din ea, argila contine numeroase minerale si oligoelemente, incantitati apreciabile.Utilizarea ei pentru tratamentul multor afectiuni este foarte veche, de la inceputurile lumii,am putea spune. Nu stim de ce, acum, toate puterile ei tamaduitoare au fost uitate. Si este cuatat mai de mirare cu cat, de-a lungul secolelor, civilizatia umana a beneficiat din plin deeficienta terapeutica a argilei, o multitudine de boli, deseori foarte grave, fiind vindecate doar cuajutorul ei.Este un regenerator fizic deosebit de puternic, actioneaza ca remineralizant-forte asupracorpului uman, are capacitatea de a reechilibra metabolismul si functiile organismului. Ingeneral, este un agent antitoxic de exceptie.
Nu este mai putin adevarat ca, asa cum s-a intamplat si in alte domenii, nu putine dinlucrarile, efectuate si scrise, asupra argilei... s-au pierdut! Asa, de pilda, cercetarile arheologicecontemporane ne-au dezvaluit faptul ca egiptenii utilizau argila - datorita proprietatilor eiantiseptice - la mumificarea cadavrelor. Dar cum faceau acest lucru, nu se stie exact.Intr-una din lucrarile sale Zimmermann afirma: " ... celor bolnavi, care veneau sa-i aratelui Iisus diformitatile ce le aveati, ori membrele umflate, noduroase... acesta ii indrepta spre unanume loc de pe malul fluviului unde se afla un namol incalzit de razele soarelui." Si Iisusadauga: "Bagati-va picioarele in acest namol, intr-atat incat imbratisarea
ingerului Pamantului sapoata trage din oasele voastre toate otravurile si toata suferinta ce le roade. Si atunci veti vedeacum Satana si durerile voastre vor fi alungate de imbratisarea ingerului Pamantului. Siingrosarile oaselor voastre vor disparea, si membrele voastre se vor indrepta, si veti fi eliberatide toate durerile."Dar textele respective nu spun daca era vorba de maini ori de picioare, sau de amandoua,nu spun de ce boala era vorba si nici care au fost rezultatele exacte, gradul exact deinsanatosire, de vindecare, obtinut cu acest ... tratament! Daca ar fi sa credem intrutotul spuseletextului, ar insemna ca, odata, de mult, de foarte mult timp, argila a avut niste virtuti de-adreptul miraculoase, dar, pe care, de-a lungul timpului, le-a... pierdut. In orice caz, nicitumorile, nici marile diformitati osoase nu se vindeca, azi, prin impachetari cu argila! Ele suntbenefice numai ca tratament pentru calmarea durerilor, in debutul reumatismului sau al artrozei. Dar ..., intotdeauna exista un "dar".
 Pe de alta parte, pe Terra exista si in prezent populatii tribale primitive, departe de oricelume civilizata, care nu au alte mijloace terapeutice, in afara argilei, pentru tratarea afectiunilormai sus-amintite. Si, chiar de nu va vine sa credeti, pare-se ca se si vindeca de cumplitele suferinte!

Sa vedem, totusi, prin ce se manifesta concret, "inteligenta" Ingerului pamantului.

Argila este un antiseptic si, ca si toate celelate antiseptice naturale (in special, esentelearomatice), nu are nici unul dintre "pacatele" - ca s-a zicem pe-a dreapta - multor antiseptice chimice obisnuite care, e adevarat, ucid microbii, dar, din pacate, odata cu ei ranesc, ori chiar distrug, si celulele organismului nostru in care se "cuibarisera" respectivii microbi.
Proprietatile bactericide ale argilei sunt deosebit de bine puse in evidenta in numeroase stari infectioase: enterite, colite, colibaciloza, afectiuni pulmonare, parazitoze intestinale. Si va dam un exemplu. O rana cu puroi, tratata cu argila, se vindeca vazand cu ochii, cu o viteza de-a dreptul uimitoare. Puroiul este eliminat si tesutul este refacut. La fel ca si varza - exista multiple asemanari intre argila si varza in ceea ce priveste "talentele" lor"medicinale"- Ingerul Pamantului, indiferent pe ce cale actioneaza, externa sau interna,"trage" supuratia si, dezinfectand in totalitate, curata organismul de toxine.
Analizele efectuate, inca din 1928, de P. Laborde, profesor la Facultatea de Fannacie din Strassbourg, au stabilit categoric ca argila utilizata in tratamente este sterila , cu alte cuvinte nu contine nici un microb .
Argila este radioactiva , concentratia ei fiind, de la caz la caz, intre 0,3 pana la 1,25 unitati Mache.
Este, de asemenea, si un adsorbant remarcabil. Decoloreaza cu usurinta cerneala ori albastrul de metilen, absoarbe mirosurile urate, fiind deosebit de eficienta in baie, la WC-uri, in bucatarii, la ghenele de gunoi. Puterea ei adsorbanta este, se pare, cea care poate explica metoda extrem-orientala de conservare a oualelor. Fiecare dintre noi cred ca a auzit sau a citit despre "ouale clocite", una din vestitele specialitati culinare chineze. Ei bine, nici vorba de oua clocite, sunt pur si simplu oua conservate in pamant argilos.
Din aceeasi putere adsorbanta isi trage seva si o alta calitate a argilei, aceea de antitoxic .
Experientele de laborator pe animale au dovedit-o din plin. Daca se da o cantitate infima de stricnina unor soareci, acestia mor aproape instantaneu. Dar daca li se da aceeasi doza amestecata cu argila, suporta otrava fara nici o problema, ca si cum ar fi mancat o… delicatesa!
Argila este un decolorant si un inalbitor de marca. Spalatoresele romane clateautotdeauna albiturile in apa argiloasa.
Analiza chimica a argilei verzi spune ca ea prezinta:
o siliciu, 49,10%
o alumina, '14,61%
o sescvioxid de fier, 5,65%
o magnezie, 4,24%
o oxizi alcalini, 3,08%
o anhidrida titanica, 0,75%
o apa (umiditate), 7,40%
o pierdere la calcinare, 10,85% 
Tinand cont de o atare compozitie, argila se recomanda:
o Datorita cantitatii de siliciu, in:
ateroscleroza
tuberculoza
batranete
stari degenerative multiple
o Importanta magneziului, fierului si calciu lui in terapeutica explica rolul curelorargiloase in:
astenie
demineralizare
stari canceroase
anemii.

Este aproape inimaginabil cât de multe bogaţii ne ofera pământul pe care-l călcăm zi de zi în picioare. De zeci de mii de ani, de la homo sapiens încoace, Terra ne-a hrănit şi ne-a ajutat sa evoluăm. De milioane de ani pământul acesta a înflorit şi a rodit, dându-ne grâne, fructe şi legume. Noi îl otrăvim cu îngrăşăminte chimice, de dragul unor roade mai bogate. De milioane de ani ne dă oxigen, prin chimia tainică a apelor şi pădurilor. Noi taiem copacii, deversam deşeuri toxice înrâuri şi fluvii şi otrăvim aerul cu gigantice coşuri de fum. Răsturnăm munţii încautare de aur, argint şi alte metale rare, fără să ne pese de dezastrul rămas sub şenilele buldozerelor şi roţile
excavatoarelor.

Cu toate acestea DUMNEZEU ne îndură, iar pământul ne iartă.
Mai mult, ne oferă în continuare hrana de zi cu zi, aer proaspăt, ape limpezi şi bogaţii ale subsolului la care nici nu am visat. Şi, de parcă toate acestea n-ar fii de ajuns, ne mai ajută să scăpăm de boli şi suferinţă.
Într-o epocă de triumf al ştinţei, medicamentele pământului continuă să facă minuni.




surse













joi, 28 martie 2013

Universul invizibil - tainele lumilor subtile


Universul invizibil este fără formă. El se reduce la o atmosferă îmbibată de energie, sub o presiune variabilă. Aici fiinţa umană este fără formă şi ea de asemenea nu reprezintă decât o atmosferă electronică înzestrată cu energie oscilantă. Singura deosebire care există între om şi Univers este
ansamblul facultăţilor psihologice reprezentate de conştiinţă. În invizibil Fiinţa umană este un Gând conştient, înzestrat cu voinţa de a acţiona. Discernământul multiplu al efectelor şi al cauzelor se realizează cu ajutorul senzaţiilor corespunzătoare într-o unitate de timp. Relaţiile dintre aceste două Toturi reprezentate de Om şi Univers nu sunt decât o problemă de acord. Părăsindu-şi forma materială, fiinţa umană nu duce cu sine anumite lucruri în mai mare măsură decât altele. Ea păstrează numai acordurile, expresiile, ritmul experienţelor sale pământeşti şi aceasta ajunge pentru a o atrage şi a o reţine prizonieră într-o substanţă în care îşi va putea desfăşura acţiunile sale obişnuite.
Vibraţiile armonioase între substanţa oscilantă a lumilor subtile şi substanţa utilizată ca suport, de către conştiinţă, se traduc printr-o mulţime nenumărată de nuanţe atractive, care îngăduie să se deosebească efectele de cauzele ce le generează. Substanţa Universului nostru variază de la o stare de densitate extremă, pe care o putem califica „materie”, până ia esenţa radioactivă căreia îi putem da numele de „forţă”. Starea „materie” reprezintă energia fragmentată de către Timp şi Spaţiu până la un minim de activitate, pe când starea de „forţă” constituie un maximum de activitate instantanee.
Nenumărate sunt treptele scării cosmice cuprinsă între aceste două extreme şi este uşor să ne închipuim sumedenia de stări particulare pe care ea o reprezintă. De partea materiei domină forţa centripetă centralizatoare, înspre partea forţei, curentul centrifug are un maxi-numi de activitate. Evoluţia fiinţei umane apare astfel într-o lumină extrem de clară, în concordanţă cu tradiţiile antice.  
Ea constă în a stabili în sine acordurile necesare pentru a vibra la unison cu starea de forţă a substanţei şi a evada astfel din sistemul planetar în care o reţin toate celelalte forme de atracţie.
Dacă rămânem egoişti, răul nu stă în această atracţie egocentrică, de altfel necesară manifestărilor vieţii primitive, ci în „calitatea” atracţiilor cărora le rămânem prizonieri. Acest mecanism ne dă cheia asupra necesităţii iubirii altruiste, preconizată de toţi marii gânditori. Desprinzând fiinţa umană de toate atracţiile inferioare, suprimând acordurile sale cu formele substanţei, învăţând-o să trăiască în Lumea Principiilor, o obişnuim cu manipularea Energiei formidabile la care va avea acces.
Eu am utilizat această metodă pentru a atinge Unitatea de legătură cu Conştiinţa Cosmică şi oricât de necrezut ar părea, acest rezultat este în perfectă armonie cu constituţia Universului nostru. Substanţa celorlalte lumi se prezintă observaţiilor noastre ca o atmosferă de densitate, de luminozitate şi de reacţiune vibratorie variabilă. Presupunând că experimentăm cu un dublu, compus dintr-o substanţă de densitate mijlocie, iată caracteristicile pe care le observăm şi senzaţiile pe care le simţim: câmpul de energie în care se mişcă materia-forţă se caracterizează printr-o creştere şi o descreştere a forţei centrifuge. Pentru a te menţine în echilibru perfect în toate gradele eterului, trebuie deci să te debarasezi de toate atracţiile, astfel încât sistemul de unde întreţinute utilizat de Conştiinţă să se reducă la cea mai simplă expresie a sa. Până să fi ajuns la acest rezultat, care este finalul evoluţiei umane, constatăm în Invizibil existenţa unui câmp de energie deosebit de favorabil atracţiilor, afinităţilor, simpatiilor de moment.
Calitatea, ritmul vibrator al oscilaţiilor se echivalează cu o stare radioactivă corespunzătoare, şi aşează fiecare fiinţă umană într-o substanţă a cărei densitate determină automat puterile care-i sunt accesibile. Puterea de acţiune în lumile invizibile este deci limitată de calitatea, de natura, de modul de concentraţie al acordurilor înregistrate de conştiinţă. Strângând aceste acorduri spre o Unitate cosmică adică raportându-ne motivele de acţiune, gândurile dorinţele, afecţiunile spre un Ideal înalt, atingem regiunile unde domină forţa centrifugă. Cu o cheltuială mai mică de energie, avem acces la puteri considerabile, mult mai rapid.
Din contră, legându-ne de plăcerile inferioare, consacrându-ne viaţa aspiraţiilor şi dorinţelor legate de materie şi de formele sale iluzorii, ne limităm câmpul de acţiune într-o substanţă în care timpul îşi măreşte volumul. Substanţa acestor vaste unde în mişcare reprezintă aparenţa unei atmosfere mergând de la întunericul complet până la o claritate radioasă, trecând prin toate tonurile cenuşii intermediare. Nu se vede nici sus nici jos, nici dreapta nici stânga. Coborând spre materie, care este limita inferioară a forţei, atmosfera cenuşie devine mai închisă, se întunecă progresiv, avem senzaţia unei substanţe care se îngroaşă; această senzaţie este aproape insuportabilă.
Impresiile urmează aceeaşi gradaţie. Simţim că respirăm din ce în ce mai greu. Ne cuprinde o apăsare generală, conştiinţa devine neliniştită şi impresia devine curând penibilă. In stările întunecate se remarcă un fel de puncte fosforescente care se mişcă în toate direcţiile. Când ne îndreptăm spre limita superioară a forţei, opacitatea scade. Pătrundem într-un fel de ceaţă cenuşie, comparabilă cu un timp închis. Pe măsură ce ne înălţăm, această ceaţă se limpezeşte şi, în curând, o înlocuieşte o claritate luminoasă. Un soare strălucitor, asemenea celui de amiază, luminează atmosfera. Observând cu atenţie se remarcă, în toate punctele, o aceeaşi intensitate luminoasă, ceea ce dovedeşte că această lumină este produsă de activitatea progresivă a atomilor. Senzaţiile corespunzătoare acestui stadiu sunt: o căldură gingaşă care invadează corpul nostru subtil, o mare mulţumire care îi cuprinde toate moleculele, însăşi conştiinţa simte o fericire crescândă. Ea se lasă dusă spre o dulce linişte, într-un calm progresiv. O încredere mai vibrantă, mai duioasă o invadează. Continuând să ne concentrăm, acest calm creşte uimitor, devine religios. Pentru a nu tulbura reculegerea atmosferei, nu îndrăznim nici să gândim. Împrejurimile par mai uşoare. Umbra unui gând dezlănţuie o lume de fenomene. În sfârşit, dacă continuăm această stranie ascensiune, o supra-activitate magnetică impregnează atmosfera. Curând avem senzaţia că suntem ameţiţi; pare-că suportul nostru energetic tinde să se disocieze sub acţiunea unui dezechilibru inexplicabil. S-ar crede că toate particulele fiinţei noastre sunt smulse cu violenţă şi această explozie insuportabilă obligă experimentatorul să coboare în regiuni mai favorabile radiaţiei sale proprii.
În regiunile intermediare, impresia este mai bună, senzaţiile sunt mai stabile. Limpezimea atmosferică poate fi comparată cu zorii zilei. În general, avem o senzaţie de repaos, de încredere, de calm. Simultan, conştiinţa simte impresii variabile. În anumite regiuni ea rătăceşte fară bucurie, dar şi fără tristeţe. Altele îi comunică o mai mare activitate. Ne simţim mai „acasă”. Gândim, acţionăm, fără un efort considerabil. Singurul fapt al gândirii ne transportă la locul dorit. Uneori, atmosfera pare catifelată. Aceste observaţii au fost făcute în primii ani de studii. Când, prin antrenament şi ca urmare a evoluţiei conştiinţei se pătrunde în stările centrifuge unde domină aspectul forţă al substanţei, aceste senzaţii se transformă.
Efortul este întotdeauna mai mare în părţile întunecate şi dense ale substanţei, însă conştiinţa nu mai simte nici o teamă. Ea a dobândit o anumită stabilitate care îi permite să pătrundă în stările inferioare şi în cele superioare ale substanţei, fără să se îndepărteze de la un minim de calm şi de seninătate încrezătoare. Conştiinţa acţionează fără tristeţe, fără piedică, cu o pace încrezătoare şi cu o fericire specială care o însoţeşte. Când conştiinţa se îndreaptă către Lumile superioare, impresia ei se poate traduce sub forma mulţumirii călătorului care se întoarce acasă după o absenţă îndelungată.
În această lume, în care Cauza şi Efectul sunt o aceeaşi Unitate, avem impresia că regăsim o ambianţă familiară. Fără să ne gândim, mergem direct la ţintă. Nu vedem nimic, nu gândim nimic, şi totuşi simţim, printr-un fel de intuiţie, că Universul şi legile sale sunt la dispoziţia noastră. Exercităm facultăţile inerente acestei stări, cu plăcerea şi uşurinţa călătorului care îşi regăseşte obiectele sale familiare, ocupaţiile sale favorite. Aceste observaţii generale ne învaţă că durerea şi chinurile inventate de oameni nu există. Fiecare găseşte după moarte substanţa în care va putea continua să-şi exercite atracţiile sale. Aceasta nu vrea să spună că toată lumea va fi fericită, aşa cum s-ar putea crede în mod eronat. Aici trebuie făcută o precizare importantă. În observaţiile experienţei, fericirea şi  nemurirea sunt „independente” de mecanismul Universului. Legea Cauzei şi Efectului nu se preocupă de preferinţele şi sentimentele noastre. Ea nu va favoriza pe ascet. Echilibrul se stabileşte întotdeauna într-un mod absolut. Aceleaşi Cauze produc întotdeauna aceleaşi Efecte, dacă le punem în mişcare în aceleaşi împrejurări, şi aceasta se petrece în toate dimensiunile Universului. Noi suntem cei ce trebuie să ne conformăm lor.
Libertatea există în luarea unei decizii. Determinismul intra în joc în executarea acestei hotărâri, deoarece un raport de Cauză-Efect le uneşte şi deoarece acest raport este factorul esenţial al Ordinii Universale. În principiu, toţi oamenii trebuie să găsească fericirea, pentru că ataşamentele lor îi aşează într-o substanţă ale cărei vibraţii corespund aceloraşi frecvenţe. Pentru animalul sau sălbaticul inconştient de responsabilităţile sale, acest lucru este adevărat. Pentru omul contemporan, el este greşit. Într-adevăr, sunt puţini oameni care să nu fi avut cunoştinţă despre o ordine a lucrurilor superioară simplului exerciţiu al instinctului. Oricare ar fi experienţele sale, fiecare om deosebeşte, într-o măsură mai mare sau mai mică, calităţile particulare sau generale ale substanţei, tinzând spre progres, spre desăvârşire.
Acela care s-a lăsat absorbit, în timpul vieţii, de satisfacerea plăcerilor şi de preocupări mondene, va fi atras după moarte într-un mediu în care va căuta să-şi cultive aceleaşi preocupări. Pe de altă parte, mentalul superior al fiinţei umane i-a inoculat acesteia anumite vibraţii prielnice regiunilor pozitive ale forţei. La un anumit moment, se va ajunge la o stare de echilibru instabil. O sclipire iluminatorie va face ca fiinţa umană să devină conştientă de grosieritatea ambianţei în care este scufundată. Nu vorbesc de entităţile care vin să-i tulbure starea, ci de calitatea inferioară a substanţei în care chinul său începe. Pentru a-şi câştiga libertatea pe care o întrezăreşte prin această intuiţie, ea caută să evadeze din atmosfera sa. Însă, cum trebuie să-şi rafineze mai întâi energia grosieră pe care a acumulat-o în decursul vieţii sale pământeşti, adeseori numai după secole de dureroasă izolare ajunge să scape în sfârşit de lanţurile pe care singură şi le-a făurit.
Ori de câte ori reflectăm la evoluţia umană, să nu uităm niciodată dubla caracteristică a Universului. Constituţia electro-mecanică a Energiei universale, echilibrată în fiecare din valurile sale de înaltă sau joasă presiune, variază în părţile sale complementare de forţă şi de materie, printr-o aceeaşi cantitate de substanţă, partea sa ritmică, impusă de legea Cauzei şi a Efectului, fiind cea care apropie vibraţiile de acelaşi ordin. Deoarece noi oamenii suntem alcătuiţi dintr-un circuit oscilant, alternativ, un circuit închis-deschis, ne revine nouă sarcina de a ne dirija în mod inteligent acordurile noastre, pentru a scăpă din regiunile inferioare ale vârtejului cosmic.
În general, omul onest şi bun se plasează, după moarte, într-un mediu corespunzător afinităţilor sale şi fericirea de a trăi şi-o exercită într-o atmosferă de Pace şi de Mulţumire. Această fericire durează până la epuizarea energiei acumulate, specifice nivelului respectiv de vibraţie. După aceea, el va trebui, în sfârşit, să revină pe Pământ, să-şi reînnoiască provizia energetică, până ce, perfecţionându-se treptat se va concentra într-o singură acţiune, într-un singur acord, independent de toate formele de energie. 
Când a fost atinsă viteza extremă de vibraţie existentă în Univers, adică atunci când conştiinţa omenească a ajuns să deosebească marile Cauze ale Evoluţiei şi şi-a focalizat întreaga fiinţă în respectarea lor, încarnarea sa pe Pământ nu va mai fi necesară.
În dimensiunea acestei stări supreme, care le pătrunde pe toate celelalte, conştiinţa vibrează pe acordul fundamental al tuturor formelor de energie, pentru care ea este atotcuprinzătoare.

sursa : Yram, Secretele lumilor astrale

miercuri, 27 martie 2013

Misterioasele tuneluri ale civilizațiilor antice


 
Deschideri şi intrări ascunse spre tărâmuri subterane, tuneluri misterioase care te conduc spre regiuni interzise, situate în interiorul Pământului, au fost găsite în multe zone ale lumii. De mii de ani multe civilizaţii ne-au lăsat moștenire legende, mituri și povești incredibile despre tuneluri și peșteri locuite de o rasă misterioasă de fiinţe inteligente. Multe documente sugerează că o anumită civilizație subterană a ajuns la niveluri avansate de ştiinţă. Cine este aceasta şi care este rolul ei pe această planetă? 
Teoria reţelei de tuneluri antice, care înfăşoară aproape întregul globul, s-a născut datorită unui eveniment misterios care s-a consumat în 2003, în apropiere de orașul Solnechnogorsk, pe lacul, denumit sugestiv Bezdonnye (fără fund), din Rusia. Lacul apare menționat si în scrierile poetului rus Alexandr Blok, în care un pădurar din zonă îi spune o legendă despre apariția misterioasă a lacului care este legat prin canale tainice cu marile oceane ale planetei. Legenda mai spune că în timpuri străvechi, pe malurile lui, de-a lungul anilor, s-au făcut descoperiri misterioase ale unor epave de mult dispărute în vâltoarea oceanelor. Într-una dintre zile un conducător auto local a văzut plutind pe lacul respectiv o vestă de salvare. Judecând după eticheta de identificare, vesta aparținuse marinarului american Sema Belovsky, care servise pe distrugătorul al forţelor navale ale SUA, în 12 octombrie 2000.
Distrugătorul, la acea dată, a fost aruncat în aer de către terorişti. Tragedia a avut loc în portul Aden, Yemen. În explozie și-au pierdut viața patru marinari, printre care și Sema Belovsky care a și fost dat dispărut. Conform analizelor s-a constatat că vesta de salvare aparţinuse într-adevăr lui Sema Belovsky. Dar aici se pune întrebarea fenomenală: cum a putut să călătorească o vestă de salvare, în linie dreaptă, aproape trei ani, aproximativ 4000 de kilometri, din portul Aden până în adâncurile lacului din Rusia? De aici a plecat ideea existenței unui tunel ce leagă oceanul Indian de Rusia. Și cum această ideea prinsese mai de mult timp contur pe baza a zecilor de tuneluri antice descoperite în lume, problema a început să pară credibilă. Dar cine a creat aceste legături subterane, când şi în ce scop, rămâne o poveste de mister. Conform cercetătorilor au o vechime de 30 de milioane de ani. Și nu o dată mulți speologi, mineri s-au ingineri constructori au atras atenţia asupra existenţei în paralel cu peșterile naturale, ale liniilor de metrou sau ale galeriilor miniere, a unor cavităţi subterane ciudate, create de civilizaţiile antice. Și nu sunt simple tuneluri.
Au fost descoperite, de exemplu, săli uriaşe subterane, ale căror pereți au fost creați și capitonați printr-o tehnologie necunoscută. Acești pereţii aproape că ascund complet procesele secundare naturale: stalactite, stalagmite, fisuri. Interesant e că la începutul acestui secol, a crescut considerabil frecvenţa descoperirilor de fragmente ale acestor "treceri", în diferite părţi ale planetei noastre. Conform unor arheologi, tunelurile au fost construite pentru a-i proteja pe  de un asteroid sau de o calamitate. Dar ce fel pe trăiau acum 30 de milioane de ani? Acei aveau cunoștințe avansate de inginerie geologică, care puteau să calculeze sau să anticipeze anumite procese naturale de transformare a scoarţei pământului şi a cavităţilor subterane care apar în de-a lungul timpului. cunoșteau tehnica de supraviețuire și de muncă în subteran. Tunelurile au o direcție clară. Cine i-a ghidat să mențină această direcție? Extratereștrii sau sateliții?
Pereții au avut parte de un tratament special, probabil împotriva umezelii și a altor acțiuni care apar în asemenea direcție, pentru conservare, prin metode si tehnologii necunoscute în ziua de azi. Toate acestea sunt deocamdată inaccesibile pentru a înţelegerea umană. Peșterile - și mai nou tunelurile antice - au fost dintotdeauna un subiect care a atras atât atenția oamenilor de știință, cât și a celor pasionați de mistere. În străfundurile planetei se ascund enigme de nepătruns. Pe aceasta temă s-au iscat controverse, au fost scrise o mulțime de cărți și au fost realizate sute de filme de aventuri. Cert este că acestea există peste tot în lume, fie că vorbim despre galeriile antice descoperite sub Rusia, Germania, Ierusalim, Anglia, despre tunelurile de sub marile piramide din Egipt, sau de canalele subterane săpate pe sub Mexic. Arheologii și oamenii de știință și-au pus tot mai des întrebarea dacă nu cumva aceste rețele subterane au fost cândva conectate între ele.

Lungimea lor nu a putut fi determinată, pierzându-se într-un nesfârșit labirint spre centrul pământului. De asemenea, nimeni nu a putut confirma faptul ca ele au fost construite în aceeași perioadă. Peninsula Crimeea este străpunsă de o rețea complexă de tuneluri, parte dintre ele plecând din Peștera de Marmură sau Poarta de Aur, una dintre cele mai populare cavități din lume. Numele vine ca urmare a faptului că are formațiuni din marmură de calcar. Într-un top al speologilor, este pe locul cinci ca frumusețe și complexitate. Este situată în muntele Chatyr Doug, la o altitudine de 920 de metri deasupra nivelului mării. După coborârea în peşteră vizitatori sunt întâmpinaţi de o sală imensă, în formă de tub, de aproximativ 100 de metri lungime și 28 de metri înălțime. Peștera are patru cavități, jumătate dintre ele umplute cu blocuri de piatră, prăbuşite din cauza cutremurelor și alunecărilor de pământ.
Din acest se desprinde un imens (nenatural) care pur și simplu îți sufocă sufletul prin mulțimea păduri de stalactite şi stalagmite. E o experienţă fascinantă. Zeci de "candelabre" atârnă de tavanul acoperit cu "flori de corralite" unele dintre ele ajung aproape de podea. Dar puţini oameni acordă atenţie faptului că iniţial a fost un tunel cu pereţi perfect netezi, prelucrați la temperaturi înalte, având o căptușeală specială. Sunt bine conservați şi nu au urme de eroziune sau cavităţi carstice. Această cavitate duce la aproximativ un kilometru de nivelul Mării Negre și se presupune ca este un fragment dintr-un tunel mai vechi. Având în vedere că bazinul Mării Negre a fost format la sfârşitul erei Eocen (peste 30 de milioane de ani în urmă), ca urmare a căderii unui asteroid care ea distrus creasta principală a Munţilor Crimeii. Se presupune că Peștera de Marmură este un fragment dintr-un tunel vechi, partea principală care făcea legătura cu altă zonă a lumii se afla în porțiunea de munte distrusă de asteroid.
Și tot în Caucaz, în defileul sub Gelendzhik, din timpuri antice a fost descoperită o mină, săpată vertical, cu un diametru de aproximativ cinci metri, și o adâncime de 100 m. Caracteristic acestei mine sunt pereții netezi, care arată de parcă ar fi topiți. Oamenii de știință au ajuns la concluzia ca șlefuirea pereților a fost făcută sub efecte termice și mecanice, care au creat un strat extrem de rezistent cu grosimea 1-1,5 mm. Cu ajutorul tehnologiei moderne crearea unei astfel de structuri este imposibilă. În plus, mina este puternic radioactivă. Dar speologi din Crimeea au găsit o cavitate mare în partea de sus a muntelui Ai-Petri şi tuneluri vechi care conectează peninsula Crimeea cu Caucaz. În timpul unei expediții, ufologii din Caucaz au stabilit că, sub creasta Uvarov, vizavi de muntele Arus, există tuneluri vaste, dintre care unul duce spre peninsula Crimeea prin orașul Krasnodar, Eisk, Rostov-pe-Don, ajungând pana în regiunea Volga.
În timpul expediţiei din regiunea Krasnodar, a fost înregistrată o ramură de ramura care se îndreptată spre Marea Caspică. Membrii expediției nu au reuşit să ofere un raport mai detaliat. În Rusia există un lanț de dealuri, cunoscut sub numele de Medveditki, situat 15-18 de kilometri de oraşul Zhirnovka a regiunii Volgograd, a fost studiat în detaliu de organizația "Kosmopoisk" începând cu anul 1997. Este considerată una dintre principalele zone anormale din Rusia. Este un loc unde motorul mașinii se îneacă, frânele pot ceda brusc și ceasul merge înapoi. Martorii vorbesc despre apariția unei perdele ceaţă argintie care lasă arsuri pe piele. Aici a fost depistată și cartografiată o rețea extinsă de tuneluri, cercetată pe o distanță de zeci de kilometri. Aceste pasaje subterane au un diametru de la șapte până la 20 de metri și, pe măsură ce se apropie de creasta muntelui, se lărgesc tot mai mult, ajungând până la 120 de metri, transformându-se sub munte într-o sală imensă.
De aici, se ramifică alte trei tuneluri în diferite unghiuri. La începutul anilor '50, la propunerea lui V.I. Stalin, a fost emis un decret secret al Consiliului de miniștri al URSS, referitor la construirea unui tunel pe sub Strâmtoarea Tatara, care desparte Rusia continentală de insula Sahalin și care leagă Marea Ohotsk, la nord, cu Marea Japoniei, la sud. În condițiile declanșării războiului rece, pentru a contracara pericolul bazelor militare americane instalate in Japonia, Stalin a ordonat construirea unui pasaj subteran, prevăzut cu cale ferată, între insula Sahalin și Rusia. Dar in 1953, conducătorul suprem moare și proiectul este abandonat. După destrămarea imperiului sovietic, planul strict secret a fost dat publicității. Specialiștii care lucraseră ani de zile în acest tunel, au făcut dezvăluiri senzaționale. Ei au mărturisit că, de fapt, tunelul fusese săpat din timpuri imemoriale, posibil de către o altă civilizație, și că proiectanții ruși îl descoperiseră întâmplător. Tunelul fusese trasat si construit ținând cont de geologia dificilă a solului de sub fundul apelor.
Pereții săi erau foarte netezi, acoperiți cu un material care semăna a lava vulcanică. Toți cercetătorii ruși au fost de acord că materialul respectiv nu era unul creat de natură. În urma unui studiu aprofundat, s-a ajuns la concluzia ca asupra pereților se acționase simultan termic și mecanic, iar rezultatul fusese această crustă, cu o grosime de 1,5 mm, deosebit de rezistentă. Conform afirmațiilor cercetătorilor, nici o tehnologie modernă nu ar putea realiza o asemenea lucrare. Totodată au amintit despre găsirea unor obiecte stranii în tunel, a unor mecanisme de neînțeles, instrumente și echipamente necunoscute, și chiar despre fosilele unor animale neidentificate. Imediat după abandonarea acestui gigantic și ambițios proiect, serviciile secrete sovietice au preluat toate aceste valoroase artefacte, care în decursul deceniilor s-au pierdut".
Dar nu numai Rusia dispune de asemenea rețele subterane. Au fost raportate tuneluri identice și în Polonia şi Slovacia. În regiunea montană Beskid de exemplu un pădurar a povestit că, în anii '60 , el şi tatăl său în timp ce traversau o creastă au observat ceva suspect. Acolo, la o altitudinea de 600 de metri, au scos o piatră proeminentă.
S-a dovedit că piatra ascundea de fapt intrarea într-un tunel. Spațiul este atât de mare încât se poate intra cu uşurinţă, nu doar un cal şi căruţă, ci cu un întreg lanț de căruțe. Cavitatea este ovală și pereţii, foarte netezi, par de sticlă. După ce au traversat un culoar, tatăl şi fiul au intrat într-o cameră ciudată, care dădea în mai multe tuneluri de diferite forme, în secţiune transversală (triunghiulare şi rotunde). Din declarațiile cercetătorilor reiese faptul că din aceste tuneluri enigmatice se poate ajunge în diferite puncte ale planetei: Germania, Anglia şi chiar America. Rămâne un mister, de către cine şi în ce scop au fost construite aceste tuneluri.
Dar este clar că respectiva civilizație, care popula planeta noastră cu milioane de ani în urmă, şi, eventual, ascunsă în măruntaiele pământului, a avut o cunoaştere profundă. Parte dintre geologi aproximează că tunelurile au o vechime de la 50.000 până la 30.000.000 de ani. Și se pare că doar un procent de aproximativ 2% a fost studiat, restul de 98% rămâne un mister. Doar poate să se facă o cartografiere cu ajutorul unor sateliți, dar costurile ar fi imense. În Germania şi Austria, au fost explorate mai mult de 1000 de un astfel de tuneluri, arheologii declarând că acesta e un procent de doar 11% dintr-un total aproximat în 1687. Dimensiunile lor variază. Unele tuneluri au o lungime de 25 de metri, în timp ce altele depăşesc 100 de metri. În unele tuneluri au fost găsite uşi cu încuietori. Oare la ce a folosit un tunel care începe din Italia, trece pe sub Austria, Germania, Rusia şi ajunge undeva în deşertul Gobi, din Mongolia? Aceste enigmatice rețele încep de la o adâncime de 40 de metri și ajung chiar și la 450 de metri. Și peste tot cam același model de pereți netezi ca sticla. Exact cum cineva ar fi folosit o armă de fuziune să topească granitul. Există o reţea de tuneluri și sub România. O aproximare efectuată de către un profesor ieșean, se presupune că acestea se află la patru, cinci kilometri adâncime sub pământ. Sunt specialiști în paranormal care au vizualizat asemenea enigmatice spații subpământene construite de entități mult mai avansate decât noi. Conform hărţilor profesorului, un asemenea tunel misterios, aflat la o adâncime de 1.500 m sub pământ, leagă Munţii Retezat (Sargesia) de Bucegi (Buşteni), Ceahlău (Sucidava) şi Satu Mare. În vara anului 2007, dl profesor Bursuc a efectuat cercetări în Masivul Godeanu, la vest de Mânăstirea Tismana, unde a găsit alte construcţii subpământene. Existenţa acestor tipuri de tuneluri a fost confirmată și pe teritoriul american. Geologii au declarat că multe dintre experimentele nucleare efectuate de-a lungul timpului eu scos l-a iveală o vastă rețea de tuneluri (chiar și piramide subpământene, exemplul ar fi Alaska) care încep din Canada și fac legătura cu Mexic. În 1965, cercetătorul Juan Moricz a descoperit o vastă rețea de tuneluri vechi în provincia ecuadoriană Morona-Santiag. Au fost estimate că se întind pe mii de kilometri. Omul de știință a atras atenția că: "Rețele nu sunt rezultatul unor procese naturale. Dacă ar fi fost rezultatul unor procese naturale, nu aș fi descoperit deschideri atent tăiate pentru uşi!"

sursa

http://petrumihaisacu.blogspot.com/2012/08/misterioasele-tuneluri-ale.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com