luni, 30 septembrie 2013

Piramidele şi subsolul lor ascund realităţi tulburătoare

Una dintre metodele perverse de manipulare ale celor care vor să controleze destinul omenirii este acela de a prezenta unele frânturi de adevăr în legătură cu o descoperire senzaţională, astfel încât opinia publică să nu poată spune că nu a fost informată; ceea ce este însă cel mai important în legătură cu descoperirea respectivă va rămâne foarte bine tăinuit şi la adapost de cunoaşterea publică.

În anul 2008 a fost descoperit un sistem complex de încăperi şi tuneluri sub Marea Piramidă din Egipt. De notat că acel complex subteran reprezintă cu totul altceva decât Serapeum-ul descoperit în decembrie 2012, în subsolul platoului Gizeh de lângă Cairo, ce include uriaşe cutii goale din piatră, realizate printr-o uimitoare tehnologie, greu accesibilă chiar şi în zilele noastre.
Ceea ce s-a descoperit în 2008 este însă altceva, despre care oficialii responsabili cu cenzura nu doresc să vorbească aproape deloc. Acele mari încăperi subterane par să ascundă ceva despre care autorităţile egiptene refuza să dea orice declaraţie. Putem corela acest fapt cu ceea ce a spus Michael Horn, reprezentantul

celebrului Billy Meier în America: pleiadienii i-au transmis lui Meier că sub Marea Piramidă din Egipt există depozitată o navă spaţială extraterestră. Faimosul Edgar Cayce a vorbit şi el despre acelaşi lucru cu câteva decenii mai devreme, afirmând că piramidele şi subsolul lor ascund realităţi tulburătoare, ce vor fi descoperite la momentul potrivit.
Se pare că cel puţin unul dintre aceste momente a venit, dar în stilul binecunoscut al cenzurii şi secretizării informaţiei, „liderii” actuali nu consideră că omenirea ar trebui să aibă acces la

asemenea cunoştinţe. Informaţiile provenite de la pleiadieni (prin intermediul lui Billy Meier, în anii ’70) şi cele de la Edgar Cayce (în anii ’40) explică de ce există această furibundă interdicţie de revelare a adevărului, ori de continuare a explorării şi a cercetărilor.
Cel însărcinat cu administrarea complexului arhitectonic de la Gizeh (Cairo) şi cel care avea autoritatea de a da autorizare pentru cercetările arheologice din acea zonă, binecunoscutul Zahi Hawass, a menţinut mulţi ani cu o mână de fier secretele arheologice ale
piramidelor şi pe cele ale Sfinxului. Poate că Hawass a fost ameninţat, ori poate chiar întreaga lui familie a fost ameninţată în legătură cu divulgarea secretelor antice din acea zonă, mai ales că Egiptul a trecut în ultimul an şi jumătate prin convulsii majore ale societăţii sale. La fel de bine am putea presupune că el a fost plătit regeşte pentru a menţine o tăcere deplină şi a bloca orice informaţie, însă nu putem şti aceasta în mod sigur. Se pare totuşi că el a avut nişte motive foarte puternice pentru care a reacţionat într-un mod straniu pe site-ul său oficial, după descoperirea din 2008, după cum se poate citi în imaginea de mai jos:

Zahi Hawass avea deplină cunoştinţă de descoperirea epocală făcută sub piramide; atunci, pentru ce să nege cu vehemenţă acest lucru? O posibilă variantă ar fi ca el a încercat să ascundă în acest fel ceea ce a fost descoperit acolo sau măcar să diminueze interesul faţă de acea descoperire.
Pentru Hawass, problemele în această chestiune au început atunci când pe rol a intrat şi arheologul şi cercetătorul american Andrew Collins. Hawass negase deja existenţa unei reţele de tunele care conducea către platoul Gizeh, în ciuda faptului că Andrew Collins şi Nigel Skinner Simpson descoperiseră intrarea în acest

complex subteran utilizând notele preţioase rămase de la alţi doi cercetători, Henry Salt şi Giovani Caviglia, care au explorat situl în urmă cu 200 de ani.

Cercetările lui Andrew Collins sunt sponsorizate de către organizaţia înfiinţată de Edgar Cayce: Association for Research and Enlightement (ARE); inspirat, arheologul a descoperit intrarea în reţeaua de încăperi şi tuneluri subterane pornind de la o fisură neînsemnată în pământ, aflată în spatele unui aparent mormânt, la vest de cele trei piramide de pe platou. Intrarea respectivă a fost căutată fără încetare de arheologi timp de 200
de ani, fără ca nimeni să o găsească până în anul 2008. Controversele au luat amploare datorită faptului că Andrew Collins susţinea importanța tunelurilor în corelaţie cu constelaţia Lebedei, în timp ce Zahi Hawass „pedala” pe ceea ce ştia el mai bine: denigrarea şi negarea unei astfel de descoperiri.
Profitând de autoritatea pe care o avea, Hawass a dat ordin ca intrarea principală din acel „mormânt” să fie blocată; el a trimis mai apoi excavatoarele şi a prezentat un infam documentar prin care se străduia să arate lumii întregi că în realitate acele tuneluri nu prezintă niciun interes. Din fericire, alţi fervenţi cercetători și arheologi, cum ar fi Richard Gabriel, au avut ocazia să pătrundă de mai multe ori în misteriosul sistem de tuneluri, adunând dovezi nepreţuite ce aruncă o lumină clară asupra originilor sale şi asupra adevăratului motiv pentru care Hawass şi alţii doresc cu orice chip să ţină secretă pentru omenire această descoperire extraordinară.


Tunelurile subterane sunt puternic erodate de apă, deoarece cu multe mii de ani în urma acea zonă era acoperită de mare; odată ce aceasta s-a retras, pasajele subterane au constituit cai foarte bune pentru scurgerea apei, ceea ce a dus la eroziuni masive.
Este important de ştiut că înăuntrul primei camere (de recepţie), care este naturală, se află plasată o rocă de dimensiuni mari, care blochează o mare parte din intrare.


Pentru o mai bună orientare putem lua ca ghid schema de mai jos:
 


În partea stângă se observă nivelul solului, care a fost săpat (liniile cu negru). Liniile cu roşu indică încăperile din subteran. În partea din dreapta-sus a schemei, în imaginea din stânga sunt indicate nişte semne şi acestea conduc la sistemul de tuneluri reprezentat în imaginea din dreapta a schemei.
Ce altceva se mai ştie despre camerele săpate în piatră, care mai apoi se extind în sistemul natural de încăperi şi tuneluri? Legendele şi unele afirmaţii ale unor mari clarvăzători ne indică faptul că în acea zonă se afla un sistem subteran vast de încăperi şi tuneluri, care ar conţine artefacte

extraordinare ale unei civilizaţii foarte avansate, dar demult apuse. De pildă, Edgar Cayce vorbeşte despre aceasta, indicând faptul că sistemul de tuneluri se extinde chiar până sub oraş.
Se pare că reţeaua de tuneluri, puţuri şi încăperi este foarte complicată şi adâncă; localnicii, care au explorat îndelung acea reţea subterană cu mulţi ani înainte ca ea să fie blocată de către autorităţile egiptene, au povestit că acolo şi-au pierdut chiar viaţa unii dintre ei, care au alunecat în crevase adânci. Multe dintre puţurile cele mai importante sunt colmatate, astfel încât accesul este deocamdată foarte dificil.
Totuşi, cu ajutorul unui radar specializat, s-a identificat cu claritate această reţea complexă subterană din preajma piramidelor. Autorităţile egiptene au acţionat în acest sens şi au obţinut datele cele mai importante despre ceea ce se afla în profunzimile acestei reţele complexe de puţuri şi încăperi subterane.
Pasajul principal duce la o adâncime de aproximativ 115 metri.
În acel punct există o intrare care a fost forţată, având un diametru de cel mult 1,5 metri. Acel pasaj a fost numit „tunelul ca un tub”. Acest tunel este blocat la rândul lui după aproximativ 6-7 metri, însă Richard Gabriel şi echipa sa a prezentat fotografii prin care a dovedit că blocajul acelui pasaj important a fost făcut din partea opusă a „tunelului ca un tub”.     


Mai ales la punctul NC2, localnicii sunt foarte speriaţi în legătură cu pătrunderea în reţeaua subterană din cauza lui Hanash, „şarpele care păzeşte intrarea”. Există însă și un alt spirit-șarpe, numit Agathodaimon, care stăpâneşte asupra lumilor superioare şi a celor inferioare.
La acel stadiu de dezvoltare a săpăturilor şi de investigare a reţelei de tuneluri, trecerea prin „tunelul ca un tub” a fost asemanata de Andrew Collins cu trecerea prin corpul unui şarpe, pentru a ajunge la ceea ce se află dincolo de acesta. Următoarea imagine prezintă intrarea forţată în „tunelul ca un tub”. Pe partea dreaptă a intrării se pot observa urme de ghips, care au forma unor „coaste”, întocmai precum acel tunel ar fi fost corpul unui şarpe.
Mai departe în prelungirea tunelului există pe pereţii acestuia anumite picturi, a căror importanță o vom sublinia în cele ce urmează.
Putem face de asemenea o paralelă cu alte reţele de tuneluri subterane, care există în alte zone ale lumii. De au fost ele construite? În ce scop?



În partea stângă a imaginii de mai sus putem observa intrarea de la nivelul solului către platforma finală de unde se poate vedea intrarea în sistemul de încăperi şi tuneluri (în partea dreaptă a

imaginii de mai sus). Zahi Hawass a blocat exact această intrare principală. Dacă aceatsa reţea de tuneluri subterane nu avea nicio importanţă şi nicio relevanţă pentru cercetători, atunci de ce s-a mai chinuit să o blocheze, interzicând accesul în ea? Complexul subteran de puţuri şi tuneluri a fost disponibil cercetării de către localnici timp de mii de ani; de ce Zahi Hawass s-a hotărât să blocheze accesul tocmai acum, când echipa de arheologi americani a intrat în profunzimea sistemului de caverne si tuneluri? Hawass a justificat
actul lui prin aceea că apără în acest fel interiorul reţelei subterane de abuzuri sau alte stricăciuni. Însă fotografiile luate de către echipa de cercetători americani înainte şi după blocarea intrării demonstrează că Zahi Hawass a procedat în acest fel pentru a ascunde faptul că reţeaua subterană fusese deja jefuită de ceea ce ea conţinea, însă nu atât de mult încât să se piardă alte informaţii mult mai preţioase.
Culoarea rocii, acoperită de excremente de liliac, de felurite alte deşeuri şi de vandalismul oamenilor de-a lungul sutelor şi miilor de ani acoperă pentru ochiul neexperimentat anumite elemente foarte importante. Aparent întâmplător, echipă americană a descoperit însă prin analiza digitală că în realitate pereţii cavernelor erau acoperiţi cu imagini ce au fost pictate iniţial cu mii şi mii de ani înainte.


Pentru aceasta a fost nevoie de utilizarea anumitor tehnici digitale speciale pentru a le revela. Ceea ce este foarte important e că aceste imagini nu sunt deloc asemănătoare cu desenele rupestre ce au fost găsite de obicei în felurite peşteri în alte zone ale globului. Ele reprezintă adevărate fresce, desene murale şi chiar scene reprezentate tridimensional ale unui număr foarte mare de animale, multe dintre acele specii fiind dispărute în prezent. Imaginile pictate pe pereţii din rocă înfăţişează de asemenea mixaje ale unor construcţii cu peisaje naturale, incluzând structuri, aparate şi clădiri complexe.
În aceste reprezentări predomină scene ale unei vegetaţii luxuriante, specifice junglei. Cei care au pictat imaginile originale au folosit apoi o altă tehnică, ce se aseamănă cu cea a imaginilor fractale, prin care corpul şi trăsăturile unor animale mai mari sunt umplute la rândul lor cu imagini din ce în ce mai mici, până când întregul ansamblu este realizat ca o imagine magică ce aşteaptă să fie descifrată. Această sarcină a fost foarte dificilă, deoarece privirea trebuia să dezvolte acea capacitate de a vedea în profunzimea suprafeţei, orientându-se asupra punctului focal ce corespundea imaginilor principale. Dacă aceasta nu se petrece, este uşor să te înşeli examinând miile de imagini mai mici, deoarece în acest fel se pierde din vedere imaginea principală.


Imaginea din stânga reprezintă rezultatul final al unei astfel de munci intense, în timp ce imaginea din dreapta necesită încă multe ore de analiza digitală. Aspectul foarte interesant este ca desenele au fost realizate cu o aşa măiestrie, încât o privire superficială nu îşi poate da seama că liniile lor, uneori orientate în direcţii suprarealiste, indica de fapt un pasaj sau o direcţie către ceva care este ascuns.
S-a descoperit astfel un desen ce indică spre o cameră din adânc. S-a săpat în acel loc şi s-a găsit un puţ ascuns. În zona NC2, picturile din tunel (prezentate în imaginea de mai jos) par să indice în mod destul de clar direcţia care trebuie urmată. Nu există niciun dubiu acum că acele desene din zona NC2 indica exact intrarea blocată spre subteran de către autorităţile egiptene.


Din cele ce au fost constate, se poate deduce într-o primă evaluare, că sistemul complex de caverne şi tuneluri a fost folosit de populaţia acelor vremuri pentru a se adăposti, probabil de anumite calamităţi naturale, cum ar fi inundaţii catastrofale. De aceea, poate că aceste camere ascunse adânc în pământ constituie chiar depozitul cunoştinţelor acumulate de acea civilizaţie, care nu are nimic în comun cu vremurile faronilor, fiind cu mult mai veche. Este prin urmare firesc ca oamenii de atunci să urmărească să-şi ascundă cât mai bine aceste achiziţii, pentru că ele să nu fie găsite cu uşurinţă. Poate că, de asemenea, acele încăperi secrete ascund chiar mistere si artefacte uluitoare ce așteaptă să fie descoperite. 
Acum, ca dr. Zahi Hawass nu mai este custodele complexului arthitectural de pe platoul Gizeh din Cairo, putem spera la aceasta cât de curand, deși situația politică din Egipt este foarte tensionată, iar siguranța oamenilor pusă mereu sub semnul întrebării...

sursa
http://www.edituradaksha.ro/articles/view/uluitorul-sistem-de-incaperi-descoperit-sub-marea-piramida-din-egipt-cenzura-totala-a-autoritatilor-in-legatura-cu-ceea-ce-se-presupune-ca-s-a-gasit-in-acel-loc-a183       
http://www.viewzone.com/pyramidcavesx.html

duminică, 29 septembrie 2013

Omul spiritual şi "Fericirile"

Putem înţelege Evanghelia lui Ioan numai atunci când înţelegem că impulsul lui Christos este, în cadrul evoluţiei omenirii, cea mai importantă lucrare asupra conştienţei eului.
 Omul trebuia să fie sustras influenţelor care se revărsau în el fără ca el să aibă conştienţa de sine. Prin aceasta el a putut să dobândească conştienţa de eu şi să se pregătească pentru o redobândire a clarvederii din timpurile vechi. Dar el trebuia să se elibereze de influenţele demonice. Cu cât are mai multă forţă în eul său, cu atât mai mult se poate ţine departe de influenţele demonice. Aşa se poate înţelege vindecarea de demoni. Un număr de bolnavi au fost aduşi în apropierea lui Christos tocmai în timpul când Christosul spiritual putea să acţioneze cel mai intens. Nu lumina solară fizică – îmbrăcămintea luminii spirituale – trebuia să acţioneze, ci lumina spirituală. După ce soarele apunea, bolnavii erau aduşi la Christos. Procesul real de vindecare trebuie să ni-l reprezentăm în felul următor: oamenii care veneau acolo aveau credinţa fermă, convingerea fermă că prin Christos acţionează impulsul care poate alunga demonii. Dacă aceasta s-ar fi întâmplat printr-un mijloc exterior, Christos nu ar fi acţionat prin eu. Abia atunci îl recunoşti pe Christos când El îşi desfăşoară întreaga forţă în propriul tău interior. Abia atunci poate El acţiona când această forţă se exteriorizează în eul uman, se exprimă în eul uman.
Omul putea privi înapoi şi vedea: în trecut omul era mult mai puternic unit cu lumea spirituală. El putea găsi drumul spre lumea spirituală prin extaz. Acum însă trebuie să găsim punctul de legătură în eu pentru a ajunge în lumea spirituală. Acest impuls a fost dat prin impunătoarea strigare a Botezătorului şi prin Christos însuşi: “Schimbaţi-vă dispoziţia voastră sufletească căci împărăţia cerurilor s-a apropiat”. În voi înşivă trebuie căutată legătura care vă uneşte cu împărăţia cerurilor.

Acelora cărora li se puteau spune lucruri profunde, li se spunea: A existat un timp în care sufletele oamenilor, atunci când ieşeau din eul lor, ajungeau în împărăţia spiritului. Atunci li se dăruia spiritul pentru vindecare. Ei erau bogaţi, ceea ce înseamnă că ei deveniseră posesori ai spiritului. Apoi s-a ajuns la un punct de cotitură. Acum sunt chemaţi să vină în împărăţia cerurilor cei care sunt, - care au devenit - cerşetori întru spirit. Uniţi cu Dumnezeu în interior, fericiţi pot deveni cei care sunt cerşetori întru spirit.
Cei săraci în spirit vor prelua în ei împărăţia cerurilor.
 Fericiţi sau uniţi cu Dumnezeu în interior vor deveni şi aceia care se află în suferinţă când preiau impulsul lui Christos. Prin faptul că ei caută legătura cu lumea spirituală în eul lor, ei vor fi vindecaţi. Cei care se manifestau din pasiunile lor, puteau mai înainte să fie temperaţi atunci când se spiritualizau în extaz. Prin faptul că acum găsesc în sine, în eu, legătura cu Christos, trebuie ca pasiunile dezlănţuite, impulsurile sălbatice să fie domolite.
Răsplata misiunii pământului o vor primi aceia care îşi vor înăbuşi pasiunile lor prin eu. Cei care suportă suferinţe, vor scăpa de ele prin faptul că vor prelua în eul lor pe Christos.
Cei care îl vor prelua pe Christos în eu vor putea dobândi calmul şi vor stăpâni pământul.
Prima frază din Predica de pe munte [ Nota 10 ] se referă la trupul fizic, a doua la trupul eteric, a treia la trupul astral; a patra frază, în care se spune că omul nu trebuie să-şi dezvolte doar o conştienţă care se îndreaptă numai spre planul fizic, se referă la sufletul senzaţiei.
Cei care, în sufletul senzaţiei simt sete şi foame după dreptate, Îl vor putea avea în interior pe Dumnezeu, vor deveni fericiţi.
Ceea ce omul poate găsi în sufletul raţiunii sau al sentimentului este exprimat prin fraza:
Cei care vor fi milostivi vor putea avea în ei pe Dumnezeu. 
Ce apare când ne ridicăm de la sufletul senzaţiei la sufletul raţiunii sau al sentimentului? Eul este cel care apare, în primă instanţă. Omul trebuie să dezvolte eul prin aceea că el însuşi se simte drept eu şi îl resimte drept eu pe oricare alt om, prin aceea că ceea ce trăieşte în suflet este dus de la eu la eu. Ceea ce trece de la om la om, subiectul şi predicatul trebuie să fie acelaşi. 
În primele propoziţii ale Predicii de pe munte predicatul este diferit de subiect. Găsim acum, în propoziţia care se referă la sufletul raţiunii sau al sentimentului, că subiectul şi predicatul sunt identice. “Fericiţi sunt cei milostivi, căci ei vor primi milostenie sau iubire.”
Vedem aici un document care este atât de impunător încât abia dacă mai găsim alt document care să fie atât de profund. El este impunător în sensul acelei grandioase tranziţii care se petrece prin Christos. Epoca despre care am vorbit, Kali Yuga, durase deja 3000 de ani. Kali Yuga a început, în sens restrâns, în anul 3101 î.e.n. Din acest an a început închiderea porţilor spre lumea spirituală. Înainte de anul 3101 găsim încă o conştienţă nemijlocită pentru lumea spirituală. Apoi lumea spirituală s-a întunecat din ce în ce mai mult. După ce Kali Yuga a dominat 3101 ani, s-a produs acel impuls prin care omul este condus din nou în lumea spirituală. Dar prin ce a putut interveni acel impuls?
Numai prin aceea că Dumnezeu s-a coborât în lumea fizică. 
Atunci a început reîntoarcerea în lumea spirituală. Un imens salt s-a făcut în evoluţia omenirii prin faptul că omenirea a dobândit posibilitatea de a se ridica din nou în lumea spirituală. Omenirea avea nevoie aşa-zicând de Christos deoarece ea se coborâse până la eul ei. Coborârea lui Christos a fost necesară pentru ca eul uman să nu se usuce, pentru ca el să nu fie scos din evoluţie.

Am văzut că un mare număr de oameni nu a ştiut nimic, multă vreme, despre faptul că în mica ţărişoară Palestina a trăit Christos. De exemplu, Tacitus nu ştie decât foarte puţine despre acest fapt. La aproximativ 100 de ani d. Chr. el povestea că pe o străduţă din Roma trăieşte o sectă care propovăduieşte învăţăturile lui Iisus.
Impulsul lui Christos a trecut pe lângă mulţi oameni fără ca ei să-l observe. 
El ar fi putut să treacă neobservat pe lângă toţi oamenii. 
Dar nu s-a întâmplat aşa. Omenirea a preluat atunci impulsul lui Christos. Când se manifestă din nou un impuls asemănător în omenire, omenirea trebuie să fie în stare să nu lase să treacă neobservat un astfel de salt în evoluţia ei.
În anul 1899 s-a încheiat epoca întunecată, Kali Yuga. Omenirea merge acum pe un drum ascendent. Epoca întunecată a durat 5000 de ani. Astăzi trăim la începutul unei epoci în care se dezvoltă în omenire forţe şi capacităţi cu totul noi.
Înainte de a se încheia prima jumătate a secolului al XX-lea, un număr de oameni vor avea, prin dezvoltare naturală, capacităţi deosebite. După încheierea epocii Kali Yuga, începând din 1899, se dezvoltă în omenire o anumită vedere eterică. Între anii 1930 – 1940 la un număr de oameni această vedere eterică va fi deja dezvoltată.
Se pot întâmpla atunci două lucruri. Omenirea poate să trăiască mai departe în mlaştina materialistă. Materialismul poate inunda totul. Omenirea ar putea să rateze acest eveniment, să treacă pe lângă acest eveniment aşa cum ar fi putut să treacă pe lângă evenimentul christic. Dacă oamenii nu vor vieţui acest eveniment eteric, rezultatul va fi că se vor cufunda în mlaştina materialistă. Sau va exista un număr suficient de oameni care se vor dezvolta pe parcursul a 2500 de ani în aşa fel încât vor vedea în eteric.
 Acesta este începutul clarvederii pe care oamenii o vor cuceri din nou, alături de conştienţa de eu.
La aceasta se mai adaugă ceva. Dacă un număr de oameni îşi vor dezvolta prin ştiinţa spirituală un sentiment şi o înţelegere pentru aceasta, atunci aceşti oameni se vor convinge la fel de bine despre adevărul evenimentului lui Christos precum s-a putut convinge Pavel prin evenimentul pe care l-a trăit în faţa Damascului.
Între anii 1930 – 1940 va exista un număr mic de oameni care vor dezvolta această facultate dar, în timpul celor 2500 de ani care vor urma, vor exista din ce în ce mai mulţi oameni care îl vor vedea pe Christos în trupul eteric. Oamenii Îl vor vedea pe Christos în trup eteric atunci când îşi vor fi dezvoltat vederea eterică, la care însă nu vor putea ajunge decât prin înţelegere spiritual-ştiinţifică şi prin sentiment.
Aceasta este noua coborâre a lui Christos la oamenii de pe pământ. În realitate este mai degrabă o înălţare a inimii, pentru că nu se va mai întâmpla ca Christos să se întrupeze în trup fizic. 
Dar oamenii care se vor putea dezvolta, vor fi în stare să-L perceapă în trupul eteric. Ei vor şti din experienţă nemijlocită că Christos trăieşte. Pentru cei care vor să Îl cunoască pe Christos, El va apărea în trupul Său eteric.  
Ei vor şti despre Christos prin vedere directă.
Tocmai prin dezvoltarea sufletului vom dobândi o înţelegere pentru cel mai important eveniment al timpului nostru. Dacă ştiinţa spirituală nu ar duce omenirea într-acolo, acest eveniment ar trece neobservat pe lângă omenire. Ştiinţa spirituală trebuie să ne pregătească pentru a fructifica cel mai mare eveniment de după încheierea epocii Kali Yuga.
Acei oameni vor fi importanţi, indiferent de meseria în care lucrează, care se vor fi pregătit pentru a percepe acest eveniment.
Important va fi însă acest eveniment şi pentru cei care se găsesc în lumea dintre moarte şi o nouă naştere. Căci acest eveniment acţionează şi în lumile spirituale, dar numai dacă ei s-au pregătit aici pe pământ. 
Trebuie să ne pregătim aici pe pământ pentru acest eveniment şi să ne creăm organe pentru aceasta.
Noi vestim noul eveniment al lui Christos în secolul al XX-lea. 
Apoi acest eveniment va fi explicat ca ceva ce acţionează mai departe pentru întreaga omenire. Acest fapt va fi vestit în timpul ce vine. El va deveni o piatră de încercare pentru teozofie. S-ar putea întâmpla ca materialismul să fi pătruns în concepţia teozofică despre evenimentul christic.
Numai o conştienţă materialistă ar putea crede că Christos ar putea reveni în trup fizic. 
Când se va petrece acest eveniment se va vedea dacă teozofia a înţeles ce trebuie.
Vom vedea apărând în prima jumătate a secolului al XX-lea, în diverse locuri, falşi Mesia. Pentru epoca noastră ar fi grav dacă oamenii nu s-ar putea ridica la o contemplare spirituală, la concepţia spirituală că Christos va apărea din nou, dar într-o formă eterică. Nu ar exista nici un fel de evoluţie a omenirii dacă Christos ar apărea din nou într-un trup de carne şi oase.
Omenirea se dezvoltă pentru a-L percepe cu capacităţi superioare pe Mesia. Aceasta va deveni piatra de încercare pentru a afla dacă teozofia i-a condus într-adevăr pe oameni la înţelegerea corectă a acestui eveniment, aşa încât omul să se fi ridicat suficient spre spiritual pentru a înţelege revenirea lui Christos în adevărata formă. 
Pentru un număr de oameni care vor fi premergători, El va reveni în acest secol, aşa cum a venit odinioară în evenimentul din faţa Damascului pentru Pavel.
Necredinţa va deveni din ce în ce mai răspândită prin critica documentelor istorice. 
Cu cât documentele istorice vor pierde din puterea de convingere asupra oamenilor, cu atât mai mult vor creşte în oameni posibilităţile prin care ei Îl vor putea vedea pe Christos.

Christos se va arăta în adevăr oamenilor care se vor putea ridica prin ştiinţa spirituală la înţelegerea, la vederea adevăratei reveniri a lui Christos.

  sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA118/GA118_CF04.html

sâmbătă, 28 septembrie 2013

Campurile de torsiune si Aura

În mod cert, fiecare posesor de monitor PC ultramodern (sau de televizor) a reuşit să simtă o serie de indispoziţii, cum ar fi: gradul ridicat de oboseală, insomnie, dureri de cap, irascibilitate, diminuarea atenţiei, dereglarea vederii, dese ameţeli, manifestări ale diferitelor boli respiratorii.
Şi toate acestea în pofida faptului că fiecare utilizator de PC tinde să respecte toate regulile "tradiţionale" de lucru la PC: să lucreze cât mai puţin timp la PC (sau să privească televizorul), să se aşeze cât mai departe de ecran, să amplaseze cât mai mulţi cactuşi şi piramide în jurul display-ului, să utilizeze mobilă specială şi confortabilă, să facă exerciţii de înviorare pentru ochi, să facă scurte pauze în timpul lucrului.
Pe baza cercetărilor şi experimentelor medicale şi clinice, efectuate pe parcursul ultimilor ani, s-a stabilit că, în timpul funcţionării monitoarelor computerelor personale, televizoarelor, telefoanelor mobile, cuptoarelor cu microunde şi a altor aparate electronice, este prezentă o componentă informaţională împotriva căreia nu este asigurată protecţia de către nici un fel de dispozitiv de protecţie cunoscut, produs anterior, şi încorporat în sistemele de protecţie (ale monitoarelor PC, televizoarelor, etc.).

Lumea actuală şi cu atât mai mult cea viitoare este greu de imaginat fără calculatoare, televizoare şi alte aparate electronice. Revoluţia industrială a dat şansa omenirii să-şi sporească în mod substanţial posibilităţile fizice şi intelectuale cu ajutorul maşinilor.
Cu ajutorul computerelor s-a deschis pentru omenire un câmp larg de acţiune, a fost accelerat progresul economic general. 

Campuri de torsiune. Torsion fields

Teoria vidului fizic a fost cea care a precedat teoria campurilor de torsiune. La vremea sa, Newton a folosit termenul de eter definindu-l ca un mediu elastic în care acţionează forţele de atracţie dintre corpuri. În anticele "Vede" (din anul 4000 î.e.n.) se vorbea despre existenţa unei paramaterii primare din care se naşte totul şi în care se întoarce totul. Putem sesiza o corespondenţă între aceste concepte.
Proprietăţile mediului de vacuum determină o autocompensarea acestuia, el fiind închis. Acest mediu nu poate fi observat întrucât suma sarcinilor pozitive este egală cu suma celor negative, iar rotaţiei de stânga a elementelor îi corespunde una de dreapta, iar masa lor în stare de repaos este egală cu zero.

Ce spun însă fizicienii despre campuri de torsiune? În prezent în prim-planul ştiinţei actuale stau teoria particulelor elementare („Teoria vidului fizic”, „Teoria câmpurilor de torsiune”, „Teoria microleptonică a câmpului" etc). Aceasta este teoria prin care savanţii explica geneza tuturor lucrurilor din lume.
Ultima realizare este formula „vidului fizic” care caracterizează şi descrie golul distorsionat şi spaţiul spiralat. Teoria campurilor de torsiune descrie naşterea din vacuum nu numai a particulelor elementare, ci şi a unor obiecte fizice mai complexe (teleportarea).

Aceste cercetări ale câmpurilor de torsiune au fost motivate de nenumăratele fenomene observate de diverşi savanţi în urma unor experimente fizice. Câmpurile de torsiune nefiind nicidecum o abstracţie teoretică care explică aceste fenomene, existenţa lor a fost demonstrată experimental.
Există generatoare de câmpuri de torsiune, instalaţii electrice, folosirea cărora ne permite să modificăm proprietăţile obiectelor materiale, de exemplu ale metalelor şi ale aliajelor. O direcţie de mare perspectivă reprezinta elaborarea generatoarelor de torsiune - mijloacelor de protecţie împotriva radiatiilor electromagnetice.

Teoria vidului fizic a lui G.Şipov a permis înţelegerea, de pe poziţii noi, a structurii universului. Realitatea, a cărei parte suntem noi toţi, se compune din şapte niveluri ierarhice.
Cel mai înalt nivel al ierarhiei realităţii este "Nimicul" Absolut şi acesta reprezintă nivelul care, în cadrul teoriei vidului fizic, nu are o descriere analitică riguroasă.
Rezolvarea acestei probleme reprezintă o sarcină a teoriilor viitoare. Însă există temei de a considera că acest nivel al realităţii conţine informaţii care determină necesitatea de generare a următorului nivel al realităţii, realitate ce determină procedeul (legile) în ce mod trebuie să aibă loc această generare, care, la rândul său, determină proprietăţile următorului nivel al realităţii.
Acestui nivel următor al realităţii i-a fost dată denumirea, de către G.Şipov, de câmp de torsiune primar.
Câmpul de torsiune primar este o formă specială de existenţă a materiei şi reprezintă nişte turbioane cuantice care nu posedă energie şi nici nu transferă energie. Aceste turbioane cuantice interacţionează informaţional. În absenţa energiei de interacţiune a turbioanelor cuantice în câmpul de torsiune primar, viteza de transmitere a perturbaţiei în mediul acestui nivel poate fi egală doar cu infinit.
În câmpul de torsiune primar trebuie să fie conţinută informaţia care determină necesitatea de generare a următorului nivel al realităţii, care, de asemenea, determină procedeul (legile) privind modul în care trebuie să aibă loc această generare şi, în acelaşi timp, determină proprietăţile următorului nivel al realităţii. Acest nivel al realităţii este cunoscut în fizica modernă sub denumirea de vid fizic.
 
O parte componentă importantă a noii revoluţii în fizică a fost crearea în anii '80, în Rusia, pentru prima dată în lume, a generatoarelor de torsiune, care sunt nişte dispozitive ce generează câmpuri de torsiune statice şi radiaţii ondulatorii de torsiune. În douăzeci de ani de elaborare şi perfecţionare a generatoarelor de torsiune câteva laboratoare, care în prezent sunt reunite în structura Institutului Internaţional de Fizică Teoretică şi Aplicată (Moscova), au creat peste douăzeci de generatoare de torsiune de diferite construcţii.
Generatoarele de torsiune elaborate formează două serii de dispozitive. În prima serie intră generatoarele de torsiune care creează câmpuri de torsiune statice cu grad diferit de intensitate, cu diferite configuraţii spaţiale, cu periodicitate spaţială diferită şi cu rază diferită de acţiune.
În a doua serie intră generatoarele care creează radiaţii de torsiune ondulatorii cu intensitate diferită, cu frecvenţe diferite, cu spectre de frecvenţă diferite, cu diferite tipuri de modulaţii, cu diferite moduri de adresare a informaţiilor către diferite obiecte.
Au fost elaborate generatoare de torsiune universale care, pe lângă radiaţii ondulatorii de torsiune, pot crea câmpuri de torsiune statice şi curent de torsiune. Într-o serie de situaţii practice apare ca necesară folosirea concomitentă a generatoarelor de torsiune de tipuri diferite.

Cercetările în domeniul tehnologiilor de torsiune cuprind toate domeniile economiei, inclusiv industria, agricultura şi medicina, cât şi toate problemele legate de viaţa de toate zilele a omului.
Tehnologiile de torsiune reprezintă prevestitorii intrării omenirii în era tehnologiilor noosferice, iar acestea vor schimba viaţa noastră mai mult decât toate revoluţiile tehnico-ştiinţifice ale secolului al XX-lea. Este de importanţă primordială posibilitatea ca, prin utilizarea sumei tehnologiilor de torsiune, se pot rezolva toate problemele care au condus omenirea spre criza globală de sistem a civilizaţiei.

Aproape fiecare cultură de pe Pământ confirmă existenţa Aurei umane sau a câmpului energetic. Medicina Chineză este atestată de mii de ani şi se concentrează pe curgerea Chi-ului prin şi în jurul corpului. În India, practicanţii de Yoga se bazează pe sistemul energetic uman al Aurei şi a Chakrelor. Spiritualismul practicat în Brazilia, Filipine şi alte ţări se bazează pe energie mobila. Multe din aceste practici au o credinţă comună: atunci când energia este manipulată şi modificată, ea poate duce la schimbări în corpul fizic.
Artiştii au pictat Aura umană cu multe secole în urma. De obicei, este asociată cu regalitatea sau figurile religioase. De la începuturile Creştinismului, Iisus, Maria şi Sfinţii au fost pictaţi înconjuraţi de Aura. În pictură, Fecioara Maria este redată cu lumina ce izvorăşte din interior, cu un halo de lumină ce-i înconjoară corpul. Razele de lumină ce o înconjoară se numesc în arta religioasă "nimb" sau "lumină radiantă", iar halo-ul este numit "aureolă". Ambele sunt părţi componente ale Aurei.
În ultimii 100 de ani, oamenii de ştiinţă au descoperit ceea ce misticii şi clarvăzătorii ştiau cu secole înainte: toate fiinţele vii de pe Pământ emit energie radianta.

Noile instrumente ale ştiinţei au dus la noi descoperiri. Sunt foarte mulţi factori interesanţi şi aspecte ale Aurei umane pe care chiar un laborator de cercetări foarte bine dotat să nu le poate acoperi şi analiza în totalitate.
Aura unei persoane nu este doar rezultatul activităţii Pământului şi Soarelui. Noi oamenii, avem propria contribuţie, propria forţă, care se combină cu forţele externe pentru a creea Aura. De exemplu, când o persoană este relaxată, forţa virtuală centrifugă din jurul corpului fizic este foarte slabă. Când o persoană este stimulată, enervată sau anxioasă, forţa centrifugă ia amploare. Când energia unei persoane este scăzuta şi forta centrifugă este scăzuta.
Această energie poate fi măsurată şi, în prezent, ea chiar poate fi reprezentată pe film. In trecut, oamenii de ştiinţă afirmau că suntem materie solidă, care la rândul ei înseamnă particule tot solide. În zilele noastre ei descoperă cu ajutorul fizicii cuantice, că suntem creeaţi din câmpuri magnetice.
Dr. V. Hunt a studiat Aura mai bine de 20 de ani. În urma cercetărilor, a demonstrat ca nu se poate considera corpul uman un sistem organic sau ţesuturi. Corpul uman este un flux, un câmp energetic electrodinamic interactiv."
Cu alte cuvinte, suntem făcuţi din energie şi spaţiu. Energia ce ne constituie corpul este solida pentru a putea fi văzută şi atinsă. Aura este "mai uşoară", mai puţin densă, şi în concluzie nu este uşor percepută de ochiul fizic uman.

Nikola Tesla este considerat de majoritatea oamenilor drept cel mai strălucit inventator al tuturor timpurilor, tatăl electricitătii moderne. Tehnologia de transmitere radio a lui Tesla este baza tehnologiei foto a lui Kirlian. În 1890, Tesla a reuşit să obţină prima fotografie a Aurei. El a făcut fotografii Aurice întregului corp uman, folosind un dispozitiv ataşat corpului subiectului.

Astăzi, există o noua fotografie a aurei, care este considerata net superioară celei prin transfer de energie a lui Kirlian. Cunoscută sub numele de Fotografia Aurei, această tehnică produce o printare color a subiectului. Fotografia redă jumatatea superioară a subiectului, înconjurat de câmpuri colorate. Este vizibilă jumatatea superioară a corpului, deoarece activitatea aurei este mai intensă în aceasta zonă. În plus, filmarea unei secţiuni mai restrânse a corpului nostru, ne permite o mai bună observare a culorii, formei, variaţiilor şi a distribuţiei acestora.

Culoarea, forma şi mărimea Aurei indică transformări spirituale şi emoţionale. Astfel, fotografia Aurei oferă terapeuţilor şi bioenergeticienilor o unealtă cu ajutorul căreia vor recunoaşte rapid simptomele şi, pas cu pas, monitorizarea progreselor subiectului pe parcursul terapiei.
Culorile şi stările corespondente energetice sunt: roşu — veselie, portocaliu/oranj — fericire şi creativitate, galben — disciplină, albastru — sensibilitate şi solitaritate, verde — comunicare si echilibrare, violet — relaxare şi alb — spiritualitate. Fotografia obţinută este imaginea Aurei.
Deşi culorile Aurei se schimbă în funcţie de moment şi situaţie, tehnicile fotografice se înregistrează pentru analiză în orice moment. De exemplu, fotografiile realizate înainte şi după anumite influente, întotdeauna vor dezvălui transformări majore ale culorilor şi formei Aurei. Schimbările culorilor pot furniza mult mai multe informaţii decât o simplă evaluare a pielii.
Prin evaluarea vizuală a Aurei unei persoane, se poate determina starea generală de tensiune sau relaxare a individului, echilibrul dintre partea stângă şi cea dreaptă a corpului, precum şi alte detalii despre emoţiile şi starea de spirit.

Semninificatia culorilor aurei
Datorita faptului că oamenii au simţul văzului foarte dezvoltat, culorile pe care le văd au un impact puternic asupra stărilor şi dispoziţiilor lor. Culorile studiate pot stimula energia, pot face extrem de fericiţi multi oameni sau chiar foarte nemultumiţi.
Fiecare individ în parte are propriile vibraţii la culori. Aura poate schimba culorile. Există un set de bază a culorilor. Acest lucru se poate modifica temporar sau chiar în mod permanent, dacă au loc experienţe majore.
Roşu: forţa voinţei, pasiune, vitalitate, dorinţă, excitabilitate, intensitate a experienţei, activitate, stres, rareori furie.
Oranj: creativitate, experienţă bogată, dorinţă, ambiţia de a avea succes, expresivitate, senzualitate.
Galben: lumina, flexibilitate, originalitate, inteligenta, claritate mentală, competiţie.
Verde: evoluţie, studiu, echilibru, perseverenţă, respect şi iubire de sine, empatie.
Albastru: comunicare, unitate, sentimente adânci, pace, dragoste spirituală, multumire.
Indigo: natura universală, clarviziune, intelectualitate profunda şi spiritualitate, cunoştinţe nelimitate.
Violet: misticitate, încântare, farmec, înţelegere spirituală profunda.
Alb: motivatie spirituala, expansivitate, rugăciune, unitate.
Auriu: Iertare, bucurie, abundenţă, libertate, încredere.


Fizica cuantică spune că suntem făcuţi din spaţiu şi unde, din particule de energie. Teoria câmpului cuantic duce conceptual mai departe şi afirmă că există câmpuri de energie care interactionează între ele, iar la fiecare interacţiune creează particule. Materia solidă este, de fapt, o energie.
Întreaga scară a câmpurilor electromagnetice sau a undelor este numită “spectru de frecvenţă”.
Parcurgând ascendent spectrul frecvenţei, următorul nivel este căldura, apoi sunetul. Fiinţele umane pot percepe sunete de până la 16.00Hz. Deasupra acestui plafon, între 500.000 — 1 milion de Hz, energia este produsă din unde foarte scurte. Energia sub formă de unde poate “călători” în spaţiu fără să aibă nevoie de cabluri. Acesta este nivelul la care sunt transmise undele radio şi de aceea, poţi recepţiona un post de radio cu o simplă antena sau una parabolică, doar prin reglarea frecvenţei aparatului.
Superioară undelor radio scurte este televiziunea — undele energetice generate de un transmiţător de televiziune care pot fi receptate de o antenă, de un satelit. Acesta este nivelul luminii vizibile — lumina pe care o poţi vedea cu proprii ochi. Spectrul culorilor vibrează de la culorile cele mai slabe până la cele mai intense: roşu, oranj, galben, verde, albastru, violet şi ultraviolet.
Printr-o coincidenţă culorile tradiţionale ale chakrei apar în aceeaşi ordine. Este destul de interesant că oamenii au asociat aceste culori specifice cu chakrele, cu multe secole înainte ca ştiinţa modernă să descopere lungimea undelor şi spectrul culorilor.
Frecvenţa Aurei este chiar deasupra luminii vizibile, deasupra nivelului de percepţie a ochilor nostri fizici. Howard şi Dorothy Sun au afirmat că energiile Aurei vibrează în jurul tuturor vieţuitoarelor, a absorbţiei solare şi a luminii atmosferice. Lumina este reflectată exact aşa cum o sferă de cristal reflectă lumina solară într-o multitudine de culori jucăuşe. Aşadar, Aura poate reflecta culorile pe care le vede psihicul, aşa cum şi curcubeul este reflecţia reală a luminii prin moleculele de apă.


Acţiunile, gândurile şi emoţiile sunt toate prezente în Aura. Cu cât devenim mai conştienti de propria Aură, cu atat putem să învaţam mai multe despre noi şi să evoluam aşa, cum nici măcar n-am visat.
Aurele sunt flexibile, deoarece sunt în permanentă schimbare. Mărimea, culoarea, textura şi densitatea sunt relative şi se pot schimba în funcţie de starea spirituala şi de încercările la care ne supune viaţa.
Dr. V. Hunt, cercetător stiintific la UCLA, a observat că femeile tind să aibă o energie mai puternică în partea superioara a corpului, iar bărbaţii au Aura mai pronunţată în jurul jumătăţii inferioare. Este fapt dovedit, că oamenii care se gândesc deseori la viitorul lor, îşi deplasează Aura în faţa. Cei care îşi petrec mai mult timp amintindu-şi trecutul, sau care nu vor să-şi planifice viitorul, au energia concentrată în partea din spate a corpului.
Unele Aure pot fi mai largi decât altele, unele pot fi mai rotunjite sau pot avea forma unui ou. Nu există Aure tipice, deoarece fiecare dintre noi suntem diferiţi. Aura se poate extinde spre exterior mai mult sau mai puţin. Unii oameni au Aura cât o casa!
Oamenii cu Aure restrânse tind să se piardă în mulţime la petreceri şi la alte evenimente sociale. Îşi strâng Aura atât de tare în jurul corpului fizic ca să nu fie observaţi, iar cei cu Aure largi pot domina într-o întâlnire, sunt puternici si mereu in centrul atentiei.
Imaginile mentale se pot creea în minte, ca apoi să fie transferate câmpului energetic din jurul corpului fizic, Aurei. Dacă un om isi imagineaza că se va îngrăşa, invariabil va stoca undeva această imagine. Apoi, ori de câte ori se va uita în oglindă, subconştientul lui va vedea imaginea negativă şi o va întări.
Acesta este motivul pentru care multe persoane se îngraşă după o cură de slăbire. Imaginile mentale negative pe care şi le creează despre propria persoană se întăresc, se înrădăcinează atât de tare în subconştient, încât le este foarte greu să scape de ele.
În propria Aură, noi putem înmagazina atât imagini pozitive, cât şi imagini negative. Noi ne proiectăm gândurile sau imaginile mentale în exterior, în lume. Realitatea "de afară", cea din exteriorul nostru, este creeată pe baza acestor proiecţii. Dacă Aura conţine energia imaginilor produse de oamenii răi, atunci se atrag exact acele persoane.

Dr. V.Hunt a început să studieze Aura la Universitatea California din Los Angeles. Laboratorul "Câmpurilor Energetice" pe care-l conducea a găzduit mulţi studenţi cu abilităţi de clarvăzători, pacienţi cu probleme psihice şi multi alţii.
Dr. Hunt a patentat o tehnică cu ajutorul electrozilor standard EMG folosiţi pentru a detecta modificările din câmpul bioelectric pe porţiuni de piele situate deasupra punctelor chakrelor.
Dr. Hunt a descoperit că modificările culorilor Aurei observate de mediumuri au corespuns cu cele înregistrate de electrozii EMG. Culorile Aurei au fost asociate cu diferite unde înregistrate la nivelul punctelor chakrelor. În acest fel, Dr. Hunt a demonstrat că Aura şi chakrele lucrează împreună în câmpul energetic uman.
Dr. Hunt a mai măsurat frecvenţa şi amplitudinea energiei în chakre, în timpul şi după exercitiul fizic: "După aprox 600 de ore de înregistrare în diferite situaţii, am descoperit că fiecare persoană are un câmp energetic unic, predictibil şi repetabil, ce se poate caracteriza prin măsurarea culorii, a cantităţii de energie, prin suprafeţe dominante ale corpului şi prin complexitatea modelului spectrului.
Câmpurile fiecărei persoane au arătat porţiuni unde energia „curgea” mai liber, mai fluid, în timp ce pe alte suprafeţe, aceasta era blocată".
Potrivit părerii Dr. Hunt, Aura umană, suferă modificări înaintea corpului fizic: "Prin înregistrarea undelor emise de creier, am descoperit că oscilaţia tensiunii arteriale, contracţiile musculare şi ale pericardului se produc în câmpul energetic, înaintea oricăror alte modificări în alte aparate sau sisteme ale organismului uman".




SURSE
http://valerievhunt.com/ValerieVHunt.com/Valerie_Hunt_Bio.html
http://www.torser.com/ro/index.aspx
http://www.opiniatimisoarei.ro/revolutionarii-folosesc-torser-impotriva-atacurilor-psihotronice/08/01/2012
http://www.lumeamisterelor.com/rubrici/minunile-credintei/marturii-si-intimplari-adevarate-despre-torser/
Dreptul la replica "Evenimentul zilei"
Gen.Dr. Emil Strainu despre TORSER
Oreste despre TORSER. Dreptul la replica
http://www.evz.ro/detalii/stiri/andra-se-dezice-de-escrocherie-1044575.html
http://aristocle.wordpress.com/2013/01/19/torser-tehnologie-quasi-fractalica-pentru-echilibrarea-portofelului/