Recunoştinţa, una dintre virtuţi!

Nu poţi vorbi despre abundenţă, fără să vorbeşti şi despre recunoştinţă. Recunoştinţa porneşte din sentimentul valorii intrinsece şi sprijină trăirea experienţei abundenţei. Pe de altă parte, nerecunoştinţa şi resentimentul îşi trag obârşia din sentimentul lipsei de valoare intrinsecă şi consolidează perceperea lipsei. Fiecare dintre ele este un cerc închis. Ca să pătrunzi în cercul stării de graţie, e nevoie să-ţi aduci iubire, ţie însuţi sau altcuiva. Ca să intri în cercul fricii, e nevoie să refuzi iubirea, ţie însuţi sau altcuiva. Atunci când stai în interiorul unuia dintre cercuri, realitatea celuilalt cerc devine contestabilă. Din acest motiv, ai adesea sentimentul că există în experienţa ta două lumi, ce se exclud reciproc.

Cei recunoscători nu-şi pot imagina că pot fi nedreptăţiţi. Cei ranchiunoşi nu-şi pot imagina că pot fi iubiţi de noi, de Dumnezeu. In care dintre aceste lumi vrei să locuieşti? Alegerea îţi aparţine…

In orice moment trebuie să decizi între a face pe victima sau a-ţi aminti că nu poţi fi nedreptăţit. În primul caz vei fi ofensat de darul primit şi îl vei vedea ca pe o pedeapsă; în al doilea caz vei accepta ceea ce vine spre tine, ştiind că îţi aduce o binecuvântare pe care încă nu o poţi vedea. Recunoştinţa este opţiunea de a vedea Iubirea lui Dumnezeu în toate lucrurile. Nici o fiinţă care alege astfel nu se poate simţi nenorocită. Căci opţiunea de a aprecia duce la fericire, întocmai cum opţiunea de a nu aprecia duce la nefericire şi disperare.
Primul gest sprijină şi înalţă. Al doilea, devalorizează şi demolează.
Felul cum alegi să reacţionezi faţă de viaţă dă contur propriei tale percepţii permanente. Dacă trăieşti în disperare, asta se întâmplă deoarece alegi să nu apreciezi darurile ce ţi-au fost oferite. Fiecare persoană ce păşeşte pe pământ culege rezultatele gândurilor pe care le-a semănat. Iar dacă vrea să schimbe natura recoltei din anul viitor, ea trebuie să schimbe gândurile pe care le gândeşte acum. Gândeşte doar un singur gând de recunoştinţă şi vei vedea cât este de adevărată această simplă afirmaţie. Data viitoare când eşti pe cale să nu apreciezi un dar ce ţi se oferă, opreşte-te un moment şi deschide-ţi inima ca să primeşti acel dar cu recunoştinţă.

Observă, apoi, cum se transformă atât modul în care trăieşti experienţa darului, cât şi relaţia cu cel care-l oferă. Data viitoare când eşti pornit să judeci sau să condamni pe altul, opreşte-te o clipă şi lasă-l să intre în inima ta. Binecuvântează acolo unde ai condamnat. Nu judeca şi fii bucuros că n-ai judecat. Simte uşurarea care te cuprinde când îl eliberezi pe celălalt de percepţiile tale înguste [...]

S-ar părea că există două lumi, dar cu adevărat există numai una. 

Frica este doar absenţa iubirii. 

Lipsa este doar absenţa abundenţei. 

Resentimentul este doar absenţa recunoştinţei. 

Ceva nu poate lipsi, dacă nu a fost, mai întâi, prezent din abundenţă. Fără prezenţă, absenţa n-are nici un sens. E ca un joc de-a v-aţi ascunselea. Cineva trebuie să se ascundă mai întâi. Cine va fi acela? Tu sau eu?  Fiecare ajunge să se ascundă şi fiecare este găsit, în cele din urmă. Lumea dualităţii emană din întregime şi la întregime se întoarce.

Vă invit să intraţi în acest dans, fără să vă luaţi prea în serios. Nici unul dintre voi nu e un dansator profesionist. Dar fiecare dintre voi este capabil să înveţe paşii. Dacă se întâmplă să calci pe cineva pe picior, un simplu „îmi pare rău” va fi de-ajuns.
Cu toţii învăţaţi în acelaşi timp şi e de aşteptat să faceţi greşeli.

Paul Ferrini

   Paul Ferrini- Iubire Fara Conditii by Aura Ci

 

Exista trei modalitati de a folosi puterea recunostintei pentru a ne transforma viata, si toate trei reprezinta acte de iubire:
1.      Sa fim recunoscatori pentru tot ce am primit in viata noastra (in trecut);
2.      Sa fim recunoscatori pentru tot ceea ce primim in viata, acum (prezent);
3.      Sa fim recunoscatori pentru tot ce ne dorim in viata noastra ca si cum am fi primit deja (viitor).

Puteti reusi sa opriti dialogul din mintea voastra?

Mintea superficiala are tendinta de a eticheta lucrurile si situatiile care le percepe in raport cu experienta din trecut, astfel ca o un lucru complet nou care clatina constructia de sabloane existente va fi respins cu fermitate.

Dialogul interior si atasamentele emotionale reprezinta modurile prin care Egoul detine controlul a ceea ce suntem.

Simplul act al observatiei, orientat spre ceea ce simtim acum, exersat in mod constant creeaza premisele iesirii din spatiul limitat al Egoului si regasirea spatiului infinit al Constiintei noastre.

Echart Tolle, John Michael Abelar, Don Miguel Rodriguez, Carlos Castaneda

Mintea este singura unealta pe care o avem,cel mai mare aliat al nostru,dar in acelasi timp si cel mai mare dusman.

"A tine discursuri frumoase fara a le pune in practica se aseamana unei flori fara parfum" Buddha
"Nu ramane in trecut, nu visa la viitor, concentreaza-ti mintea asupra prezentului!!" Buddha
"Mintea nu este un vas ce trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins." Plutarh

Amidi: Care este legatura intre ganduri si minte?　Mintea produce gandurile? Ce este mintea fara ganduri? Lipsa acestora o anuleaza?　Sau doar　"sterg oglinda" pt ca Sinele sa se reflecte mai bine? 　Sinele poate fi perceput doar prin minte? Mintea este singurul instrument de oglindire a Sinelui?

Eu am reusit pt cateva minute sa imi opresc gandurile........si sa traiesc o senzatie de pace incredibila.......desigur, experienta a fost scurta......deoarece e foarte greu sa imi controlez gandurile si emotiile........Dar mi s-a parut ca nu mai ramane nimic in afara de un "Ceva" interior........care nu avea legatura cu mintea.........Am perceput aceasta　pace　cu mintea? Mi-e greu sa cred...... Si oare perfectioanrea mintii este primul pas spre cunoasterea adevarata?

Teo: Mintea, in acceptiunea yoga, cuprinde totalitatea functiunilor mentale, inclusiv gandirea (generarea de ganduri). Mintea fara ganduri e precum un ecran fara imagine proiectata pe el. Mintea este stratificata, fiind posibil astfel ca un nivel al sau sa poata percepe (studia) un alt nivel al sau. nsasi miezul demersului spiritual este studiul lumii prin intermediul mintii, de departe spre aproape, ajungandu-se pana acolo unde mintea incepe sa analizeze propria functionare, strat dupa strat, aceasta inaintare inspre launtru fiind de fapt cresterea nivelului de constientizare. Apropo – daca studiul stiintific al psihicului are in Occident cca 160 de ani vechime, cel din interiorul Invataturii Yoga are peste 2000 de ani, luand ca reper lucrarea lui Patanjali (cea mai clara si cuprinzatoare sistematizare a invataturilor yoga).

Foarte important:Despre experimentarea opririi gindurilor, trebuie sa te avertizez ca e foarte periculos sa te avanti in asemenea demersuri fara o pregatire serioasa, constiinta lipsita de stapanire de sine si ajunsa intr-o stare libera de inlantuirea obisnuita a gandurilor se poate rataci foarte usor in tenebrele subconstientului　 -　 ratacire fara de iesire de cele mai multe ori (ce poate duce la moarte sau nebunie). Sper ca am fost clar inteles!

Amidi: Despre oprirea gandurilor: Am citit mai multe carti in care se explica necesitatea acestei experiente si procesul ce trebuie urmat.....ultima a fost "Puterea Prezentului" de Eckhart Tolle si aceasta m-a convins......mi se parea atat de usor, imi doream sa fiu acolo, sa vad ce este dincolo de ganduri.......Tu m-ai speriat.......si am oprit investigatiile. Nu pot sa nu ma intreb: daca este atat de periculos, de ce lumea este instigata, de multi astfel de autori sa experimenteze? Are curajul sau inconstienta legatura cu experimentarea?

http://dialogspresens.blogspot.com/2011/02/relatia-dintre-minte-si-ganduri.html

Nu atragem realitatea pe care ne-o dorim, ci ceea ce suntem!

Mintea umană poate fi comparată cu o grădină, ce poate fi cultivată inteligent sau lăsată în paragină. Indiferent dacă este cultivată sau neglijată, ea dă însă fructe. Chiar dacă omul nu cultivă seminţe utile, există destule seminţe inutile de buruieni care vor cădea, se vor acumula şi vor da roade.
Aşa cum un grădinar îşi cultivă lotul de pământ, semănând florile şi fructele pe care le doreşte şi desţelenind buruienile, noi trebuie să ne îngrijim grădina minţii, să smulgem „buruienile” gândurilor impure, nedemne, inutile şi incorecte, şi să cultivăm gânduri frumoase, nobile, curate şi utile, tinzând astfel către per­fecţiune. Prin acest proces, vom descoperi mai devreme sau mai târziu că suntem stăpânii propriului nostru suflet şi ai vieţii noastre. Mai mult, ajungem să descoperim legile gândirii şi să înţelegem din ce în ce mai clar cum funcţionează forţele-gânduri şi elementele minţii în modelarea caracterului, circumstanţelor şi destinului nostru.

Gândurile şi caracterul sunt acelaşi lucru. Aşa cum caracterul se relevă numai prin manifestarea lui în circumstanţele exterioare, aceste circumstanţe depind întru totul de starea noastră interioară de spirit. Asta nu înseamnă că anumite circumstanţe prin care trecem exprimă întregul nostru caracter, ci doar că ele sunt intim conectate cu anumite gânduri pe care le emitem, fiind indispensabile pentru dezvoltarea noastră ulterioară.
Indiferent în ce etapă ne aflăm, aceasta corespunde întru totul legii existenţei noastre, respectiv gândurilor care ne structurează caracterul. Nimic din viaţa noastră nu este întâmplător, totul fiind rezultatul legii, care nu poate da greş. Acest lucru este valabil în egală măsură pentru cei nemulţumiţi de mediul exterior şi pentru cei încântaţi de acesta.

Circumstanţele ne copleşesc doar atât timp cât avem convingerea că suntem sclavii condiţiilor exterioare. Atunci când ajungem să înţelegem că noi suntem înzestraţi cu o putere creatoare şi că deţinem controlul asupra solului nostru interior şi a seminţelor pe care le cultivăm în el, din care se nasc apoi circumstanţele exte­rioare, noi devenim stăpânii destinului nostru.

Orice om care a cultivat o vreme purificarea interioară şi autocontrolul ştie că circumstanţele exterioare derivă din gândurile sale, căci observă că modificarea acestora este direct proporţională cu transformarea stării sale mentale. De aceea, atunci când facem efortul sincer de a ne remedia defectele de caracter, cu scopul de a progresa rapid, noi trecem în mod automat printr-o suită de vicisitudini.

Sufletul atrage realitatea pe care o găzduieşte în gândurile sale, în egală măsură lucrurile pe care le iubeşte şi cele de care se teme. El se poate înălţa până la nivelul aspiraţilor sale supreme, dar poate cădea la fel de uşor pe nivelul dorinţelor sale neîmplinite. Modalitatea prin care el primeşte cea ce merită reprezintă circumstanţele exterioare.
Orice sămânţă-gând cultivată sau care ajunge întâmplător în minte tinde să prindă rădăcini aici, să producă roade, să înflorească mai devreme sau mai târziu sub forma acţiunilor şi să genereze oportunităţi şi circumstanţe similare esenţei sale. Gândurile bune generează roade pozitive, iar cele rele roade negative.

Lumea exterioară a circumstanţelor se modelează în funcţie de cea interioară a gândurilor. Din acest punct de vedere, atât circumstanţele plăcute cât şi cele neplăcute servesc în egală măsură binelui suprem al individului, căci noi culegem ceea ce semănăm şi învăţăm atât din suferinţe cât şi din bucurii.
Prin urmărirea dorinţelor, aspiraţiilor şi gândurilor noastre, în măsura în care ne lăsăm dominaţi de ele (fie de imaginaţia noastră impură, fie de gândurile noastre elevate şi pure), noi ajungem să culegem în sfârşit roadele pe care le-am semănat, sub forma condiţiilor exterioare din viaţa noastră. Acestea corespund legilor creşterii spirituale şi adaptării la mediu.

Fiind stăpânii propriilor noastre gânduri, noi ne făurim singuri destinul, caracterul şi mediul exterior. Nici chiar condiţiile naşterii pe care le atrage sufletul nu sunt întâmplătoare, iar cu fiecare nou pas pe care îl face în acest pelerinaj terestru, el continuă să atragă acele combinaţii de condiţii care îi reflectă propria puritate sau impuritate, propriile puteri şi slăbiciuni, adică propria sa faţă (la fel ca o oglindă).

Noi nu atragem realitatea pe care ne-o dorim, ci ceea ce suntem. Poftele şi ambiţiile noastre apar şi dispar la fiecare pas, dar gândurile şi dorinţele noastre cele mai profunde sunt alimentate de propria noastră hrană, care poate fi nutritivă sau nu. „Divinitatea care ne modelează destinul” se află în interiorul nostru, fiind chiar sinele nostru. Noi suntem cei care ne întemniţăm singuri, iar gândurile şi acţiunile noastre sunt păzitorii Destinului. Ele ne pot deveni temniceri dacă sunt impure, dar şi îngeri păzitori dacă sunt pure şi nobile. Noi nu primim lucrurile pe care ni le dorim şi pentru care ne rugăm, ci cele pe care le merităm. Divinitatea nu ne răspunde la dorinţe şi rugăciuni decât dacă acestea se armonizează cu gândurile şi cu acţiunile noastre.

Ce înseamnă, aşadar, în lumina adevărului, să „lupţi împotriva circumstanţelor”? Înseamnă să te revolţi împotriva unui efect exterior, în timp ce în sinea ta îi alimentezi singur cauza prin gândurile pe care le cultivi în inima ta. Această cauză poate lua forma unui viciu conştient sau a unei slăbiciuni subconştiente, dar indiferent cum se manifestă, ea îţi blochează eforturile conştiente şi te sileşte să găseşti un remediu.

Toţi oamenii îşi doresc să îşi îmbunătăţească circumstanţele exterioare, dar puţini îşi doresc să se perfecţioneze. De aceea, ei continuă să rămână înlănţuiţi.

Să luăm exemplul unui om sărac lipit. El îşi doreşte cu disperare să îşi îmbunătăţească mediul exterior şi confortul personal, dar în acelaşi timp îşi bate joc de munca sa şi se consideră îndreptăţit să îşi înşele patronul sub pretextul salariului insuficient pe care i-l plăteşte acesta. Un astfel de om nu înţelege nici măcar rudimentele acestor principii care stau la baza adevăratei prosperităţi, aşa că nu numai că nu are nicio şansă de a ieşi din sărăcia în care se zbate, dar chiar atrage o sărăcie încă şi mai mare prin indolenţa şi gândurile sale negative, impure şi mincinoase.
Să luăm acum exemplul unei femei bogate care este victima unei boli dureroase şi persistente datorate lăcomiei sale. Ea este dispusă să plătească oricât pentru a se vindeca, dar nu renunţă la dorinţele sale lacome. Cu alte cuvinte, ea şi-ar dori să se bucure în egală măsură de poftele sale nefireşti şi de o sănătate perfectă. Din păcate pentru ea, această femeie nu are nicio şansă să se vindece, căci nu a învăţat care sunt principiile unei vieţi sănătoase.
Un alt exemplu pe care îl putem da este cel al unui angajator care încearcă să evite plata salariului minim impus de stat, reducând salariile angajaţilor săi cu scopul de a-şi maximiza profitul personal. Acest om nu merită să se bucure de prosperitate, iar când se trezeşte falit şi cu reputaţia pătată, el dă vina pe circumstanţele exterioare, fără să îşi dea seama că le-a atras singur prin comportamentul său.

Exemplele de mai sus nu fac decât să ilustreze adevărul că fiecare om îşi generează singur circumstanţele exterioare (ce-i drept, cel mai adesea inconştient). Deşi încearcă să îşi îmbunătăţească aceste circumstanţe, atât timp cât gândurile şi dorinţele sale nu se armonizează cu scopul său, el nu are nicio şansă să şi-l atingă şi se va simţi în permanenţă frustrat. Exemplele de mai sus pot fi multiplicate şi variate la infinit, dar acest lucru nu este necesar, căci tu poţi urmări acţiunea legilor gândirii în propria ta minte şi în propria ta viaţă. Simpla urmărire a circumstanţelor exterioare nu este suficientă pentru a te ajuta să înţelegi aceste lucruri, şi cu atât mai puţin să îţi modifici în bine aceste circumstanţe.

În realitate, nimeni nu poate declara cu certitudine că suferinţele sale sunt consecinţa calităţilor sale pozitive, şi nu cea a viciilor sale, atât timp cât nu şi-a eliminat chiar şi ultimul gând impur din minte şi chiar şi ultima pată de pe suflet. Oamenii aflaţi în drumul către Perfecţiune, dar încă departe de aceasta, sunt nevoiţi să suporte consecinţele Marii Legi, care este întotdeauna absolut dreaptă, neoferind niciodată lucruri bune pentru gânduri rele şi invers. Cine ajunge la această cunoaştere îşi poate privi retroactiv viaţa, dându-şi seama că aceasta a fost dintotdeauna ordonată corect, toate experienţele sale din trecut – deopotrivă cele plăcute şi cele neplăcute – fiind consecinţa echitabilă a gândurilor emanate de sinele său încă insuficient de evoluat (deşi aflat în plin proces de evoluţie).

Gândurile şi acţiunile bune nu pot produce niciodată rezultate rele, la fel cum gândurile şi acţiunile rele nu pot produce niciodată consecinţe benefice. Suferinţa este întotdeauna efectul gândurilor negative. Ea arată că nu suntem în armonie cu noi înşine, şi deci cu Legea Vieţii. Unicul scop al suferinţei este purificarea, respectiv arderea gândurilor inutile şi impure. În cazul oamenilor puri, suferinţa nu poate exista. Odată arse impurităţile minereului, aurul nu mai trebuie ars. În mod similar, o fiinţă perfect pură şi iluminată nu are de ce să sufere.

Circumstanţele asociate cu suferinţa sunt rezultatul lipsei de armonie interioară (la nivel mental). Cele asociate cu binecuvântarea sunt rezultatul armoniei interioare. Măsura gândurilor corecte este starea de binecuvântare, nu posesiunile materiale. În mod similar, măsura gândurilor incorecte este nefericirea, nu lipsa posesiunilor materiale. Binecuvântarea nu se asociază cu bogăţia materială decât atunci când atunci când din urmă este folosită în mod just şi cu înţelepciune. La rândul lui, omul sărac nu devine nefericit decât dacă este nemulţumit de destinul său, considerându-l nedrept.
Cele două extreme ale negativităţii sunt sărăcia şi excesul. Ele sunt la fel de nefireşti şi sunt consecinţa unui dezechilibru interior. Indiciile armoniei sunt fericirea, sănătatea şi prosperitatea. Aceste indicii sunt consecinţa adaptării echilibrate a mediului interior la cel exterior, respectiv a integrării noastre armonioase în mediul înconjurător.

Noi nu putem deveni maturi decât atunci când încetăm să ne mai plângem şi să mai dăm vina pe alţii, respectiv când începem să căutăm justiţia ascunsă care ne guvernează viaţa. Pe măsură ce ne adaptăm mintea ţinând cont de acest factor, noi renunţăm să îi mai acuzăm pe ceilalţi pentru propriile noastre circumstanţe şi începem să ne construim gânduri nobile şi ferme. Nu ne mai revoltăm împotriva condiţiilor exterioare, ci începem să ne folosim de acestea pentru a progresa mai rapid şi pentru a ne descoperi puterile ascunse şi posibilităţile acumulate înlăuntrul nostru.

Principiul care prevalează în univers este legea, nu confuzia. Sufletul şi substanţa vieţii este justiţia, nu injustiţia. Forţa care pune în mişcare şi guvernează lumea este dreptatea, nu nedreptatea. Ce-i drept, pentru a putea observa că universul este drept, noi trebuie să devenim noi înşine drepţi, adică să ne armonizăm. De-a lungul acestui proces, vom constata că pe măsură ce ne modificăm gândurile în raport cu alţi oameni şi cu diferite situaţii, gândurile oamenilor faţă de noi şi situaţiile se schimbă la rândul lor.

Dacă ne vom modifica în mod radical gândurile, vom rămâne uimiţi de transformarea rapidă a condiţiilor materiale în care trăim. Unii îşi imaginează că gândurile pot fi ţinute secrete, dar nu pot. Ele se cristalizează rapid în obiceiuri, iar obiceiurile se solidifică în circumstanţe exterioare.
Gândurile animalice se cristalizează în obiceiuri precum alcoolismul şi desfrâul, care se solidifică în degradare şi boală.
Gândurile impure de orice fel se cristalizează în obiceiuri degradante şi confuze, care se solidifică în circumstanţe adverse şi în dificultăţi.
Gândurile de teamă, îndoială şi indecizie se cristalizează în obiceiuri ce conduc la slăbiciune şi inconstanţă, care se solidifică în circumstanţele specifice eşecului, sărăciei şi dependenţei (similară sclaviei).
Cele de lene se cristalizează în obiceiuri precum necinstea şi indecenţa, care se solidifică în circumstanţe precum grosolănia şi cerşitul.
Gândurile de ură şi resentiment se cristalizează în obiceiuri precum acuzaţiile şi violenţa, care se solidifică în circumstanţe precum rănile şi persecuţiile.
Gândurile egoiste de toate felurile se cristalizează în obiceiuri egocentrice, care se solidifică în circumstanţe dintre cele mai neplăcute.

Pe de altă parte, gândurile frumoase de toate felurile se cristalizează în obiceiuri pline de graţie şi de bunătate, care se solidifică în circumstanţe geniale şi însorite.
Gândurile pure se cristalizează în obiceiuri precum cumpătarea şi autocontrolul, care se solidifică în circumstanţe precum liniştea şi pacea interioară.
Gândurile de curaj, independenţă şi decizie se cristalizează în obiceiuri puternice, care se solidifică în circumstanţe asociate cu succesul, abundenţa şi libertatea.
Cele pline de energie se cristalizează în obiceiul curăţeniei şi al muncii asidue, care se solidifică în circumstanţe ce asigură protecţia şi securitatea.
Gândurile pline de iubire şi de altruism se cristalizează în obiceiul iertării de sine şi faţă de ceilalţi, care se solidifică în circumstanţe precum prosperitatea şi bogăţia.

Mai devreme sau mai târziu, orice gânduri cultivate cu perseverenţă (deopotrivă bune sau rele) generează rezultate similare asupra caracterului şi circumstanţelor exterioare. 

Nimeni nu îşi poate alege direct circumstanţele, dar orice om îşi poate alege gândurile, modelându-şi indirect circumstanţele exterioare.
Natura ne ajută dăruindu-ne gânduri încurajatoare şi prin prezentarea unor oportunităţi care scot la suprafaţă gândurile similare asociate cu ele.

Dacă vom renunţa să mai emitem gânduri păcătoase, întreaga lume se va purta mai frumos cu noi şi va fi gata să ne ajute.
Dacă vom renunţa la gândurile de slăbiciune şi de boală, în viaţa noastră vor apărea oportunităţi vindecătoare.
Dacă vom cultiva gânduri bune, soarta nu ni se va mai părea crudă şi nu ne va conduce niciodată către circumstanţe care ne vor umple de ruşine.
Lumea este caleidoscopul nostru personal, iar diferitele combinaţii de culori pe care ni le prezintă în fiecare clipă sunt proiecţii colorate ale propriilor noastre gânduri.

James Allen – Omul devine ceea ce gândeşte

 

   Omul devine ceea ce gândeşte de James Allen by alany

De ce iubesc femeile bărbaţii?

Fiecare femeie a iubit cel puțin o dată în viață!

Fiecare femeie privește sentimentele ca pe o stare desăvârșită, trecută dincolo de lenjeria cu miros de parfum și romantism. Și dincolo de greșeli.


Dragoste

Pentru că îl iubește! El gândește dragostea cu seriozitate și în același timp o trăiește cu fiecare moment. Ea adoră momentele când el se trezeşte mai devreme dimineaţa şi pregăteşte micul dejun. Ea adoră și clipele când este lăudată atunci când pregăteşte ceva gustos, dar și când el o invită în cel mai luxos restaurant. Știe să aprecieze și să se facă apreciat. Îi face surprize fără nici un motiv şi ţine minte când împlinesc 5 luni sau 4 ani de când sunt împreună.
Atunci ea ajunge în momentul în care să îi placă trăsăturile sale năstruşnice şi felul său de a fi. Ea știe, chiar şi atunci când este fără imaginaţie el găseşte o cale să o facă să zâmbească. Pentru că este al naibii de glumeţ şi îi citeşte sufletul. Iar atunci când se întreabă: de ce îl iubesc?…înţelege că întrebarea are atât de multe răspunsuri.

Respect

Îl respectă! Pentru că vrea mai mult decât are şi niciodată nu se va opri din propria dezvoltare și din cucerirea adevăratei femei. Pentru că se lasă dominat de parfumul ei şi în acelaşi timp ştie atât de bine să îşi spună cuvântul. El poate oferi răspunsuri la întrebările ei şi cel mai important: răspunsuri la întrebările lui. Așa au învățat să se cunoască și să se respecte. Aşa ea înţelege puterea de decizie şi de convingere din el. Iar asta este atât de important pentru o femeie. Ea la rândul ei apreciază când un bărbat este bărbat şi nu ea trebuie să fie pentru el o mamă grijulie, o stăpână severă sau o copilă capricioasă. Femeile iubesc să se mândrească cu bărbatul de lângă ea, iar pentru asta au nevoie de motive. El poate respecta o femeie, pentru că respectă toate femeile şi le apreciază pe cele mai importante din viaţa lui.

Grijă

El este omul în care poate avea încredere și cu ochii închiși! Pentru că vede un stâlp în bărbatul de lângă. Pentru că acest stâlp o va ajuta să treacă peste momente mai grele şi va reuşi să nu rupă ceea ce se construieşte în timp. Al naibii de mult îi place să vadă cum el o susţine şi o ajută, chiar dacă nu se pricepe la unele lucruri. Le învață. Pentru că este inventiv şi reuşeşte să o cucerească în fiecare zi. Deşi este ocupat mai tot timpul, reuşeşte să găsească ore bune şi pentru ea. Pentru că dă importanţă acestor ore. Pentru că îi face complimente cu fiecare ocazie şi nu aşteaptă să fie rugat de 2 ori. Îi oferă mâna, o întâmpină la intrare, o acoperă noaptea cu plapuma, o ajută. Se va simți rău, el va fi lângă. Va vrea să îi vorbească, el va fi lângă.

Încredere

Ea are încredere în el! O încredere oarbă și în același timp bazată pe atât de multe dovezi. El la fel are încredere în ea. Nu este prea gelos din nimic, dar nici nu tace când vreo 10 se uită la fusta ei. El este încrezut în puterile sale. Ea la rândul ei poate oricând să plângă sau să râdă pe umerii lui. El ştie să acorde atenţie, ştie că ea este femeia lui şi nu va permite nicicui să o jignească în nici un fel. Atunci când ea se oferă total bărbatului ca acesta să aibă grijă de ea, el nu dă înapoi şi o face cu toată priceperea şi încrederea. El nu își va permite să o lipsească de ceva, ea nu își va permite să nu aibă încredere. El este puternic, când trebuie puternic și pentru doi.


Mai mult


El o face să fie altfel! Să iasă din zona ei de confort, să rupă din complexe, să cunoască o lume reală, trăită de zi cu zi și trecută împreună. Se interesează de dorinţele şi pasiunile ei. Încearcă să îi împartă dorințele și să îi împlinească pasiunile. Pentru că îi pasă când este supărată sau a avut o zi mai proastă la job. El este deschis pentru orice discuţie. Cu el ar putea vorbi despre politică, artă, ziua ce a trecut, pasiuni sau vise. Cu el ar călători oriunde și cel mai important, ar călători prin viață. În timp, el devine tată, el oferă o familie copiilor, el este cel ma iiubitor cu copiii.

Erotism

El nu uită niciodată să fie cel mai bun! O surprinde de fiecare dată în pat. Pentru că reuşeşte să o satisfacă, iar asta este important. Pentru că experimentează frumos, iar ea se lasă cucerită de fiecare dată. Monotonia nu are treabă cu ei și dragostea lor. Doar pentru el ar vrea să apară în cea mai erotică lenjerie şi să îmbrace cea mai frumoasă rochie. Este atât de special când zâmbeşte şi în braţele lui acea femeie ar sta cuminte o viaţă. Apoi, el este adorabil când e la cravată sau papion şi seducător când este în faţa ei doar în chiloţi. Pentru că îl acceptă şi aşa şi aşa. El asemeni o place aşa cum este ea şi nu ar fi de acord în ruptul capului să o vadă altfel. Pentru că are şi el intuiţie, intuiţie ce şi-o arată când trebuie şi cum trebuie.

Nebunie

Pe lângă altele, el mai e și neascultător. O poate lua de mână și duce undeva departe. El ştie cum să o readucă cu picioarele pe pământ atunci când se pierde. El ştie să pună întrebări directe, chiar şi intime. Știe cum să răspundă la întrebările ei. Îi place la nebunie să o vadă fără machiaj. O vede ca o mică prințesă pe care ar cuprinde-o mereu dar și ca o doamna pe care ar lua-o de mână. Transformă dragostea într-o nebunie, mult mai ușor acceptată într-o lume dezamăgitoare. El îi acceptă capriciile și le transformă în lucrurile ei speciale. El va rămâne nebun o viață, nebun după ea.

El, bărbatul

Pentru că are grijă de corpul său. Da, şi asta tot. Merge la sală, aleargă dimineaţa, îşi pune scopuri şi le atinge. Parfumul său întotdeauna miroase frumos. Pentru o femeie este important să vadă efortul şi rezultatul. El îi spune că arată superb chiar şi când nu este aşa şi o susţine orice nu ar fi. Pentru că alături de ea face unele lucruri pe care poate nu le-ar fi făcut niciodată. La el cuvintele întotdeauna coincid cu faptele. El îi ştie toate gafele și ghidușiile şi cu toate astea o iubeşte şi mai mult. Și indiferent cât de supărat nu ar fi, reuşeşte să o surprindă cu un buchet de flori adus la uşă. Pentru că ştie când să spună că ea este cea mai frumoasă floare.

Pentru că este bărbat şi are mai mult decât un organ.
Pentru că este!

Şi pentru că atunci când nu mai există nici un pentru că, ea tot îl iubeşte! Iubirea nu este un vis și nici euforia unor emoții, ci trăirea de zi cu zi a tuturor momentelor, bune sau mai grele, împreună.

Femei, iubiți-vă bărbații, bărbații adevărați!


Posted in Acasă pe blog.
http://cipileagavitali.wordpress.com/2014/06/25/de-ce-iubesc-femeile-barbatii/

Cum ajungem la starea de echilibru?

Lumea de dinaintea secolului al XV-lea era plină de judecăţi care constituiau un bun de înţelepciune socială, respectabil prin vechime, pe care oamenii îl aveau în comun. Nu se ştia ce este bun şi ce este rău pentru om. Nu existau nici îndoieli cu privire la aceasta, căci se vieţuia într-o ordine socială care purta în sine binele şi răul ca pe un lucru general, fie ca judecată populară, fie colorată mai mult religios. Şi din această judecată generală, aşadar din ceva care se manifesta autoritativ în ordinea socială, omul hotăra dacă trebuie sau nu să facă un lucru sau altul.
  Multe din aspectele care odinioară erau intensiv fundamentate în ordinea socială a omenirii noi le avem în vorbire şi, întrucât vorbirea noastră a devenit în multe privinţe frazeologie, le avem în fraze. Gândiţi-vă în cât de multe cazuri şi cu ce frecvenţă se foloseşte pronumele „se“ ‒ „se“ gândeşte aşa, „se“ face aceasta, „se“ spune cutare lucru etc. ‒, deşi, în cele mai multe cazuri, el nu are niciun sens. Pronumele „se“ are, de fapt, un sens numai în vorbire, vorbire ce aparţine unui popor în care fiecare luat izolat nu a devenit o individualitate în vremea noastră, în care fiecare, când vorbeşte, exprimă şi o judecată generală.
Mai de mult, de exemplu, nu puteai realiza cunoaşterea naturii fără a cunoaşte omul. Nu puteai obţine cunoştinţe despre Marte fără a obţine concomitent cunoştinţe despre importanţa pe care o are Marte pentru viaţa umană. Nu se puteau obţine cunoştinţe despre aur fără a obţine unele cunoştinţe despre om.

Tot ceea ce era atunci uman a fost azvârlit afară. Prin aceasta s-a ajuns la o concepţie pură despre natură, eliberată de orice concepţie de esenţă umană. Această concepţie despre natură trebuia să devină apoi baza pentru tehnica modernă.

Tehnica modernă a condus la mari triumfuri numai când a înglobat ceea ce omul a supervizat cu intelectul său. Observaţi o maşină oarecare, observaţi chiar organizarea vieţii tehnice moderne, în măsura în care excludem ceea ce este social, şi veţi vedea că totul este astfel alcătuit încât omul să fie exclus. Tehnica modernă a luat în stăpânire, lucru în general neconştientizat, numai cadavrul naturii.
Întregul mod de gândire umană a fost acaparat de asfel de lucruri şi bineînţeles s-a regăsit în întregime în ele. Intelectualismul care ahrimanizează tocmai omenirea, a devenit un lucru de la sine înţeles.

Omul şi-a pierdut din ce în ce mai mult bogăţia fiinţei sale şi a devenit cu totul şi cu totul zero în propria sa viziune. Căci ceea ce este ştiinţa modernă a naturii nu conţine nimic despre om. Omul a devenit treptat, treptat cu totul şi cu totul zero. Şi in zero trebuie acum să radieze impulsul libertăţii
Aceasta este dilema omului modern. El trebuie să fie liber, să-şi găsească impulsurile fiinţei sale, impulsurile acţionării în sine însuşi, dar când vrea să pătrundă cu cunoaşterea sa acolo de unde trebuie să provină impulsurile acţionării sale el găseşte un zero, el este interior o fiinţă golită de conţinut. Acest lucru este o necesitate, dar este de asemenea o necesitate ca omenirea modernă să depăşească această situaţie. Căci în cadrul libertăţii te luciferizezi, iar în cadrul spiritului ştiinţific modern te ahrimanizezi, dacă nu ajungi la starea de echilibru.

Cum ajungem la starea de echilibru?
‒ Aici trebuie să facem referire la ceva ce am putea numi „regula de aur a ştiinţei moderne a spiritului de orientare antroposofică“ [ Nota 38 ]. Ştiinţa ar trebui să se înalţe la noua ei evoluţie. Dar ea are nevoie de cunoaşterea omului. Iar această cunoaştere poate fi realizată numai de ştiinţa spiritului. Nu cunoaştem cu adevărat omul dacă îi disecăm creierul, ficatul, stomacul. Numai ceea ce se cunoaşte despre om din ştiinţa spiritului are valoare. Când ştim că omul cu propriul său Eu îşi are rădăcina în voinţă, că el reprezintă spiritualitatea sa, că aceasta ia în stăpânire metabolismul, avem un punct de sprijin pentru a studia manifestarea acestuia în organismul uman. Se ajunge de la spiritual la înţelegerea corporalului. Dacă învăţăm să cunoaştem sistemul ritmic, aşa cum se exprimă el în modelarea actului respirator şi a circulaţiei sangvine, ne rupem de superstiţia că inima este o pompă care poartă sângele prin organism. Apoi învăţăm că spiritualul intevine în circulaţia sângelui, ia în stăpânire metabolismul, determină circulaţia sângelui, construieşte plastic inima încă din timpul dezvoltării embrionare, astfel încât inima îşi are originea în circulaţia sangvină, aşadar în spiritual. Dacă înţelegem modul în care în sistemul neurosenzorial viaţa de reprezentare demontează din nou procesul metabolic, atunci cunoaştem sistemul nervos ca fiind ceva care este lăsat în urmă de viaţa de reprezentare.

Materialistul îşi reprezintă lucrurile astfel: avem un nerv care acţionează ca reprezentare. În realitate, viaţa de reprezentare distruge materia organică şi creează o cale de excreţie din organism; nervul este organul de excreţie pentru viaţa de reprezentare.
Materialismul consideră că, aşa cum ficatul produce fierea, creierul produce gânduri [ Nota 39 ]. Este un nonsens, căci în realitate gândurile sunt cele care excretă creierul. Omul actual va spune că toate acestea sunt adevărate şi pentru animal, deoarece şi el are creier, organe etc. Prin aceasta se demonstrează că omul nu se cunoaşte pe sine.
‒ Important este să se recunoască faptul că ceea ce apare la om ca organ este pus în slujba a cu totul altceva decât la animal şi că întregul mod de observare al animalelor, aşa cum am expus aici în aspectele cele mai elementare, are un alt sens. Recunoaşterea faptului că ceea ce omul posedă ca organe materiale vine din spiritual are o importanţă covârşitoare; despre această autocunoaştere concretă este vorba.
În timp ce ştiinţa îi este oferită lumii în mod autoritar de către diferitele instituţii, în lumile spirituale există o poruncă sfântă: că ştiinţa exterioară trebuie întregită cu ştiinţa cunoaşterii omului. ‒ Dacă va primi numai ştiinţă exterioară lumea va fi nefericită. În timpurile vechi Misteriile nu lăsau să ajungă la oameni ceea ce ar fi putut fi nociv pentru aceştia. Acest lucru este însă incompatibil cu spiritul umanităţii moderne, din această cauză umanitatea trebuie să realizeze, prin indivizii ei conştienţi, ceea ce mai înainte era realizat de forţe exterioare. Umanitatea trebuie să aibă grijă, prin personalităţile care înţeleg câte ceva despre aceste lucruri, ca diferitele ştiinţe să nu-şi poată arunca umbrele lor întunecate, opunându-le lumina autocunoaşterii adevărate, reale, concrete a omului. Fără autocunoaşterea omului ştiinţele sunt dăunătoare, căci ele ahrimanizează omenirea. Ştiinţele care deţin contraimaginea cunoaşterii umane sunt o binefacere pentru umanitate.
Prin autocunoaştere adevărată, concretă, se ajunge la echilibrul din care ştiinţele au scos omul. Omul nu este interesat să ştie ce este el în această lume. El crede când i se spune că este un mic zeu, sau ceva asemănător, în care nu există nicio reprezentare corectă despre Dumnezeu, dar îl interesează prea puţin felul în care s-a format din Univers silueta sa umană individuală.
Viaţa socială luciferizează, când nu conduce decât la stimularea libertăţii omului. Omul nu-şi va fi lui însuşi zero dacă ajunge la o adevărată autocunoaştere; atunci el va şti că fiecare om este un rezultat al întregii lumi. În viaţa socială impulsul libertăţii va fi adus la echilibru dacă cunoaştem ce se află la baza lumii din punct de vedere spiritual, dacă depăşim simpla observaţie materială a lumii, ceea ce a devenit caracteristic pentru evoluţia cunoaşterii din ultimele secole.
Omul s-a pierdut. Lumea exterioară a devenit liberă de om. Noi observăm Soarele, planetele, stelele fixe, cometele; acestea circulă prin spaţiu ca şi alte corpuri cereşti. Noi vrem să cunoaştem legile după care ele se mişcă. Dar nu aflăm nimic despre om. Citiţi cartea mea Ştiinţa ocultă şi încercaţi să vă aduceţi în faţa sufletului cum este descrisă aici evoluţia lumii. Dacă citiţi despre vechiul Saturn nu aflaţi ce vă spune astronomul actual, ci despre ceea ce apare ca primă structurare a omului. În descrierea lui Saturn se află, în acelaşi timp, tot ce era prezent în timpul evoluţiei sale ca primă structurare umană. Odată cu această istorie a evoluţiei cosmice urmăriţi şi întreaga evoluţie umană. Nicăieri nu veţi afla o lume lipsită de om. Ceea ce sunteţi dumneavoastră înşivă găsiţi descris treaptă cu treaptă în evoluţia lumii.
Omul poate fi înţeles numai de o cunoaştere care se referă la întregul său.
Dacă lăsaţi să se reverse în oamenii actuali, cărora le lipseşte aceasta, conştienţa apartenenţei la întreaga lume, vor lua naştere acele înclinaţii sociale care pot duce omenirea mai departe.

Din acest sentiment al legăturii omului cu lumea spirituală porneşte şi o simţire socială adevărată, izvorăşte ceea ce este necesar pentru ca omul să poată face corespunzătoare pe Pământ viaţa socială.
Şi iarăşi lucrurile sunt de aşa natură, încât se poate spune: Ceea ce a adus în viaţa socială modernă oamenilor sentimentul libertăţii determină luciferizarea. Oamenii prezentului pot să nu simtă aceasta. Dar în lumea spirituală există o poruncă sfântă care-i spune omului să nu lase impulsul libertăţii fără o simţire cosmică! ‒ Aşa cum cunoaşterea umană trebuie să se alăture ştiinţelor exterioare, tot astfel şi simţirea cosmică trebuie să se asocieze cu ceea ce s-a dezvoltat în viaţa socială a timpurilor noi.
Aceste două lucruri, cunoaşterea omului şi simţirea împreună cu întregul Cosmos, îi dau echilibru omului. Acest echilibru însă el îl află numai dacă înţelege cu adevărat Misteriul christic în sensul timpurilor noi, dacă îl înţelege în sensul pe care i-l dă ştiinţa spiritului de orientare antroposofică. Căci aici vorbim despre Christos ca despre o fiinţă cosmică care a coborât din infinituri cosmice pe Pământ. Noi învăţăm să simţim cosmic şi trebuie să încercăm să dăm conţinut acestei simţiri. Aceasta o putem face doar prin ştiinţa spiritului de orientare antroposofică, altfel noţiunea Christos rămâne goală. Noţiunea Christos devine frază dacă nu ne permite să înţelegem în mod uman Cosmosul.
Dacă vrei să înveţi a-L înţelege, a-L simţi în prezent pe Christos ca fiinţă cosmică ai nevoie de acea istorie a evoluţiei care îl urmăreşte pe om de-a lungul epocilor Saturn, Soare şi Lună. Unde umanul se găseşte în Cosmos înmugureşte şi cunoaşterea care-L poate lăsa să apară pe Christos din Cosmos. Dacă urmăreşti omul până acolo unde îşi are originea partea sa materială care este creată din spiritual, înveţi să-l cunoşti în aşa fel încât poţi înţelege Misteriul de pe Golgota, încorporarea Christosului cosmic în omul individual. Pentru omul pe care ştiinţa actuală, de la matematică până la psihologie, îl poate descrie, pentru acesta nu există nicio posibilitate de a-şi imagina că Christos s-ar fi putut încorpora în el. Pentru ca omul să poată înţelege aceasta, el trebuie să ajungă la o adevărată cunoaştere de sine, pe care i-o dă ştiinţa spiritului.

http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA203/GA203_CF09.html

Cum daruiesti asa primesti - din invataturile lui Valeriu Popa

Cum daruiesti asa primesti.
Razbunandu-te te faci egal cu adversarul. Iertandu-l te arati superior. Iertand ne eliberam pentru a ne putea inalta. Sa fim constienti ca iertand ii eliberam pe cei care ne-au gresit, deci iertand oferim libertate. Sa alegi calea iertarii, pentru ca numai ea desface rana inclestata in timp. Ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile.
Dependenta naste frica,
 indoiala, depresia si supararea. Nu cautati plata, nici lauda si nici o rasplata, orice ati face. Savarsind ceva bun noi pretindem imediat recompensa. Aceste dorinte aduc ca rezultat suferinta. Cu cat veti intensifica dorintele omenesti cu atat va creste nivelul de agresivitate si se va intari programul de autodistrugere. Orice dorinta cand se agata de tine devine stapanul tau.
Cand esti manios,
mania devine stapanul tau, te acapareaza complect. Astfel mania ta, in aceasta stare, va face lucruri pe care mai tarziu le vei regreta.
Dependenta naste agresivitatea.
Iar agresivitatea produce boala. Boala purifica sufletul omului si ii fortifica sistemul imunitar. Dependenta de dorinte, frica, depresia si supararea atrag gelozia. Cu cat este mai puternica dependenta de persoana iubita, cu atat mai numeroase sunt pretentiile noastre fata de ea. Cearta, mania, nerabdarea emit in tacere o mare forta distructiva. Numai prin iubire poate seca izvorul rautatilor
Sa nu vorbiti despre nenorocirile traite
 pentru ca ele pot prelungi durata lor. Cand nu vorbim cuiva despre problemele noastre noi ne indepartam de ele. Indepartarea de ele este primul pas pentru depasirea acestora. Esential este cand vorbiti despre problemele si emotiile dvs. sa nu cautati mila sau compatimiri.
Daca aveti o mare suparare sau tristete
 incercati sa nu aduceti sentimente acasa. Iesiti in strada - cu deosebire in locurile inverzite – si plimbati-va. Nu faceti din casa dvs. o groapa de gunoi energetic. Daca locuiti de cativa ani si ati saturat spatiul cu regrete, suparari si spaime, amintiti-va momentele in care v-ati certat si suparat, asezati-va in acel loc, iertati, anulati agresivitatea fata de iubire, rugati-va.
Daca vorbim la telefonul mobil
 in primele 30 de secunde energia organismului blocheaza influentele negative, ulterior incepe sa cedeze lent. O convorbire telefonica ce dureaza mai mult de un minut se poate rasfrange negativ asupra sanatatii. De altfel, oricat ar parea de straniu, cel mai puternic patimeste nu zona capului, ci zona sistemului genito-urinar. Dupa o convorbire de trei minute are loc deformarea campului in zona capului, in zona sternului (adica are loc slabirea sistemului imunitar) si, de asemenea, in zona primei chakre. O convorbire telefonica care depaseste un minut este de nedorit.

Mancatul este un serviciu divin
si, ca atare, nu trebuie sa se desfasoare intr-o atmosfera apasatoare. Mancarea ne poate da energii superioare daca este binecuvantata de Dumnezeu si este gatita cu devotament spiritual. Cea mai buna mancare, cel mai sanatos meniu natural, se transforma in otrava in corpul dvs. daca atmosfera in care gatiti (gandurile si sentimentele) si mancati este tensionata.
Munca nu trebuie sa ne omoare,
 ci sa ne dezvolte. Inseamna ca supraincarcarile nu trebuie sa fie permanente si in fiecare ocupatie sa gasim placerea. Daca nu exista placere, orice activitate se poate transforma intr-o suprasolicitare si va dauna sanatatii.
Daca un om fura si inseala
pe altii o viata intreaga, el va fi pedepsit sa suporte si pagubele pe care le-a facut altora. In concluzie, cel care a facut bine va recolta binele, iar cel care a facut un rau fizic sau spiritual va recolta raul fizic sau spiritual.

Atasamentul
inseamna alipirea sufletului de ceva sau cineva (parinti, persoana iubita, copii, profesie, obiecte, daruri etc). Atasamentul fata de cele pamantesti produce un urias rau lucrului de care ne atasam, in acelas timp sufera si cel ce se ataseaza. Daca omul se ataseaza sufleteste de: hrana, placeri sexuale, casa, avere, bani etc. sufletul lui este cuprins de lacomie, de ura si frustare. In aceasta situatie el trebuie sa piarda toate bunurile pentru a-si purifica sufletul. Omul stie foarte bine ca nu va lua nimic cu sine in mormant. Cu cat suntem mai atasati de stabilitate cu atat mai greu suportam schimbarile vremii si suntem mai bolnaviciosi. Atasamentul fata de dorinte duce la destramarea relatiilor familiare si a acelora din afara familiei. In dragostea omeneasca trebuie intotdeauna sa existe o detasare de omul iubit. Cu cat aveti mai multe pretentii, iritari si nemultumiri fata de omul apropiat cu atat mai mult creste dependenta de el. Dependenta de valorile umane ne va omori incetul cu incetul si spiritul si sufletul.
Cand casatoria este bazata numai pe sentimente sexuale, ea nu poate fi indelungata. Cand sentimentele slabesc intervine inselarea, iar casnicia se destrama.

Familiile
care sunt intemeiate in primul rand pe prietenie si respect sunt fericite si dureaza mult. Un sot trebuie sa evite sa o transforme pe sotie intr-o copie fidela a sa. Fiecare om are personalitatea lui proprie si astfel de tentative sunt impotriva firii, ducand in timp la destramarea cuplului. Nu-l considerati pe celalalt ca fiind un obiect destinat sa va serveasca, ci ca pe o fiinta divina, cu individualitate si cerinte proprii.
Casatoria
trebuie studiata intai cu ochiul, apoi cu microscopul si in sfarsit cu telescopul. Cu cat ne concentram launtric asupra vietii imbatranim si ne despartim repede de viata.
Gelozia
de regula provoaca scaderea vederii, auzului, scleroza in placi, traumatismele capului, diabet, inflamatii articulare. Daca gelozia este grevata de trufie, atunci este de doua ori mai periculoasa.
Femeia geloasa si suparacioasa
ataca in plan subtil partenerul sau. In aceasta situatie sotul fie se va imbolnavi in permanenta, fie va deveni alcoolic, fie va divorta. Daca sunteti gelos si va amplificati sentimentele agresive de profunzime, atunci puteti avea probleme cu orice animal, veti putea avea si alergie si boli contactate de la ele. De asemenea, veti putea deveni obiectul agresiunii din partea animalelor.
Este mai bine sa plangeti decat sa urati.
 Daca n-ati reusit sa va invingeti pe dvs. insiva, agresiunea se acumuleaza in mod inevitabil. Atunci cand plingeti agresiunea aparuta se distruge.

Dragostea are o mare putere de vindecare
fizica, mentala, emotionala si spirituala. Placerea de a barfi, minti si rani alti oameni provoaca efecte karmice devastatoare pentru sufletul care critica. El se condamna singur sa traiasca in inchisoarea nelinistii interioare.
Adevarata cauza a narcomaniei si alcoolismului
 este un nivel scazut de iubire. Aceasta apare din cauza unor puternice frustari, a reprimarii dragostei fata de oameni. Omul trebuie sa inceteze sa mai poarte suparare pe lumea din jur, sa intre in armonie cu ea.

Gandirea noastra dispune de cea mai puternica forta creatoare din intregul univers.
Gandul este cel care aduce pacea si linistea in sufletul nostru. Gandul este cel care atrage binele sau raul in existenta noastra. Toate gandurile emise plutesc in aer ca niste mine amenintatoare pentru a lovi pe cel ce le-a produs. O gandire sau o actiune negativa este resimtita dureros de mii de organisme. De aceea exista o lege a naturii si a stiintei conform careia raul pricinuit altora ne face rau si noua insine. De aceea straduinta de a ierta dusmanii si de a indrepta spre ei numai ganduri de pace si iubire constituie un act protector pentru noi.
Potrivit legii bumerangului,
tot ceea ce emitem in atmosfera, din punct de vedere vibratoriu: ganduri, vorbe, dorinte, fapte, sentimente etc. se intorc la noi producand efecte perturbatoare in campul nostru energetic. De aceea nimeni nu poate face rau altuia fara sa plateasca. De aceea oricand aveti ganduri negative despre o persoana sa va rugati in permanenta pentru sanatatea ei. Cand ne gandim la cineva se creeaza instantaneu o punte energetica intre noi si omul la care ne gandim. De aceea, orice gand rau reprezinta un atac energetic care aduce un prejudiciu omului respectiv. Astfel ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod inconstient, de multe ori fara sa ne dam seama de acest lucru. Orice expresie dura, afirmata pe un ton categoric poate provoca un rau atat siesi cat si unui alt om.

Imaginatia are puterea de a crea realitatea.
Campul parintilor incepe sa distruga campul copilului si acesta se va naste bolnavicios, fricos, obsedat. Supararea este una din cele mai raspandite incalcari ale legilor universului,care poate determina diferite neplaceri in viata, atat a celui pe care te superi, cat si in propria ta viata. Supararea copilului pe parintii sai, a parintilor pe copii creiaza ruperea si deformarea celor mai fine structuri energetice, cu consecinte din cele mai grave. Femeia trebuie sa fie linistita si rabdatoare si nu trebuie sa se supere sau sa traiasca sentimente negative. Ea trebuie sa accepte cu seninatate realitatea, asa cum este si sa nu admita parerile de rau in legatura cu trecutul sau sa grabeasca viitorul.
Egoismul si cruzimea
inchid canalele energetice de legatura cu Dumnezeu si omul respectiv nu mai primeste energia necesara intretinerii vietii. In aceasta situatie el este nevoit sa ia energia de la alti oameni, devenind vampir energetic. Acest lucru distruge sistemul de protectie al corpului.
Egoismul si interesul personal
ne izoleaza de restul oamenilor si acest simt al separarii ii face pe oameni insensibili la nevoile altora. O persoana egoista manifesta un atasament excesiv pentru ea insasi, este o plaga sociala. Egoistii au foarte putini prieteni. Cateva cunostinte si relatii superficiale le umplu viata. Contactele cu ceilalti sunt limitate. Prin felul de a gandi se inchid in lumea lor stramta. Prin gandurile voastre puteti sa schimbati un egoist facandu-l generos. Sa se emita spre el numai vibratii de generozitate si bunavionta. Dispretul fata de noi si profunda nemultumire fata de sine constituie o agresiune fata de Dumnezeu. Dispretul si blamarea omoara inainte de toate iubirea fata de un alt om. Orice ticalosie ar comite un om impotriva noastra noi nu avem dreptul sa respingem iubirea fata de el.

Barbatul care dispretuieste femeia
se degradeaza spiritual, incepe sa sufere de diferite boli si imbatraneste mai repede ca de obicei. Trebuie sa va schimbati atitudinea fata de femei si fata de situatiile legate de ele.
Trufia si dispretul
fata de oameni genereaza lipsa dorintei de a trai, sentimentul pierderii sensului vietii.
Ura
este o forta care te leaga de persoana pe care o urasti. Ancorarea de intelepciune da nastere dispretului. Acesta incepe de la cap. De aceea se blocheza biocampul in regiunea capului; in curand dispretul se intoarce impotriva propriei persoane. De aceea, se deterioreaza campul in jurul rinichilor si apare distrugerea acestora.
 Frica
micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce cauzeza boli organice, cum ar fi boala coronariana (ischemia), hepatita, impotenta si frigiditatea sexuala, boli de piele, nevroze si psihoze.
Cand cineva te jigneste
nu te razbuna pe el, nu-l uri si nu te supara pe el intrucat aceasta jignire este un dar de la Dumnezeu. Daca n-o accepti urmeaza ca purificarea sufletului sa se infaptuieasca prin boli si nenorociri, iar daca nu esti pregatit nici pentru aceasta ea vine prin moarte. Aceasta forma de purificare ne este data prin intermediul celor apropiati, de aceea in masura in care reusim sa-i iertam, in aceeasi masura sunt posibile schimbari interioare de profunzime. Se cuvine sa iertam nu numai in gand ci si cu sufletul. Cel mai mult ne leaga de trecut supararile neiertate. Iertand un om care ne-a jignit sau ne-a suparat ne putem vindeca de o boala grava. Roaga-te in permanenta ca toti cei din jurul tau sa fie fericiti, sanatosi si intreaga lume sa fie binecuvantata. Aceasta rugaciune va iradia atat de multa iubire catre intreaga lume incat iubirea se va intoarce la tine din belsug.

http://danielroxin.blogspot.ro/2012/04/din-invataturile-lui-valeriu-popa.html#more