"O nouă perspectivă este revelată de 2012: Time For Change, regizat de nominalizatul la Emmy 2009, Joao Amorim şi produs de Daniel Pinchbeck, pentru o perioadă controversată, ce aparţine viitorului foarte apropiat, fiind unul dintre cele mai optimiste documentare, bazat pe analize obiective ale situaţiei actuale, dar şi pe soluţii şi nu ipoteze sau teorii, ce ne-ar putea purta spre un viitor, mult mai luminos şi drept, al întregii umanităţi.
SUPERB !
Dat fiind subiectul "apocaliptic", atât de drag maşinii de vise mincinoase a Hollywood-ului, ce se înscrie în linia propagandistică a impunerii şi întreţinerii stării generalizate de frică, filmul "artistic" ce tratează acelaşi subiect, al anului 2012, a fost pentru mine o mare dezamăgire, în ciuda distribuţiei prestigioase şi a fondurilor mai mult decât generoase ce i-au fost alocate, reuşind totuşi să formuleze o întrebare ce stă poate pe buzele tuturor celor îngrijoraţi de o asemenea alternativă: "Ce vor face guvernele, pentru noi, într-o asemenea eventualitate ?", căreia i-a dat şi un răspuns previzibil: "Absolut nimic !"
Documentarul 2012: Time for Change, se înscrie perfect în această viziune optimistă, urmărind periplul lui Daniel Pinchbeck, autorul best-seller-ului 2012: Întoarcerea lui Quetzalcoatl, în căutarea unei noi paradigme care integrează viziunile arhaice ale culturilor şamanice tribale, cu metodele ştiinţifice, intervievând o pleiadă de gânditori şi personalităţi ale epocii moderne: Gilberto Gil, Barbara Marx Hubbard, Dennis şi Terence McKenna, Dean Radin, Bernard Lietaer, Michael Coe, Sting, Ellen Page, David Lynch, Tiokasin Ghosthorse ş.a.
Ca agenţi conştienţi ai evoluţiei, non-darwiniste desigur, suntem perfect capabili să reproiectăm societatea post-industrială, pe principii strict ecologice, pentru a construi o lume mai bună pentru noi toţi şi nu doar pentru elite.
Mai degrabă decât distrugere şi barbarism, cred că, anul 2012, trâmbiţează naşterea unei culturi planetare regeneratoare, în care colaborarea va lua locul de(s)testatei competitivităţi, în care explorarea psihicului uman şi a laturii spirituale a acestuia, va deveni noua ştiinţă de frontieră.
Filmul revine asupra unui geniu mai puţin cunoscut, "un Leornardo da Vinci al sec. XX", Buckminster Fuller, autorul a peste 30 de cărţi, având contribuţii multidisciplinare, care au demonstrat, cu mult înainte vremii sale din păcate, cum putem construi foarte mult, cu mult mai puţin.
Dintre realizările sale, extraordinare, aş enumera:
1. Construirea în 1949, a primei clădiri gen dom geodezic, care-şi poate susţine propria-i greutate fără nici o limită practică. Avea 4, 3 metri în diametru, fiind construită din tuburi de duraluminiu şi având un înveliş de vinyl-plastic, în formă de icosaedru. Recunoaşterea internaţională a survenit după construirea altor domuri, uriaşe, în toată perioada anilor '50.
2. Conceptul automobilului Dymaxion, din 1933, revoluţionar pentru vremea sa: 11 pasageri, consum de 7,8 l/100 km, viteză maximă 190 km/h, foarte manevrabil şi, în acelaşi timp, extrem de stabil şi de aerodinamic.
3. A elaborat teoria unei geometrii analitice universale bazate de tetraedru, dovedind practic că cea mai stabilă formă de grindă cu zăbrele, este cea care conţine aceste figuri geometrice.
4. A primit premii pentru 28 de patente de invenţii, cu o astfel de ocazie declarând argumentat: "Nu există nici un fel de criză energetică, ci numai o criză provocată de ignoranţă."
Evitând inteligent elaborarea de pledoarii în limbajul de lemn New Age, documentarul reuşeşte prin exemple puţine, dar concrete, să demitizeze, efectiv, miturile mincinoase ce stau la baza elaborării scenariilor apocaliptice: efectul de seră, poluarea ireversibilă, criza energetică şi alimentară globală etc.
Documentarul a forţat, totodată, cristalizarea unor poziţii altminteri ambigue, revelând interesele ce stau în spatele unor platforme informaţionale prestigioase: Google şi Wikipedia au dovedit, astfel, că nu agreează site-ul 2012: Time For Change.
Pe de altă parte, unii puritani şi chiar oficiali ai DEA, l-au acuzat fals ca fiind infestat cu "badware", o metodă destul de cretină, de altfel, de a încerca să ruinezi reputaţia unui site anti sistem, relevând încă o dată paranoia occidentală privind psihedelicele şi fereastra de acces către stări alternative ale conştiinţei, pe care acestea o oferă (apariţia unei obişnuinţe ce diminuează, în timp, efectul psihedelicelor, putând fi însă un indiciu privind obligativitatea uzului limitat al acestora, în perspectiva unui acces permis doar temporar, în tărâmurile vizionare ale conştiinţei supreme).
Realitatea este că, Daniel Pinchbeck, asupra căruia documentarul Manifesting The Mind mi-a atras atenţia, făcându-mă să caut acest film, realizează un tur de forţă formidabil, reuşind să integreze într-o viziune unitară, subiecte năucitor de eclectice: şamanism, spiritualitate orientală, invenţii ecologice de geniu, energie alternativă, parapsihologie, anti monetarism ş.a.m.d., toate discutate cu o candoare lejeră, dar beneficiind de o analiză ştiinţifică atentă, din partea unor adevăraţi specialişti.
Soluţiile există, sunt simple şi la îndemâna tuturor, dar unica piedică ce stă în calea tuturor iniţiativelor benefice Terrei, este societatea patriarhală, competitivă, în care trăim, bazată pe sisteme financiare şi monede centralizate, al căror unic ţel este capitalizarea oricărui bun al lumii, fie că e material sau spiritual şi extragerea resurselor către vârful ierarhiei.
Spiritul supune modelele matematice, experimentele lui Dean Radin şi ale lui Roger Nelson, cu generatoare de numere aleatoare, fiind, alături de fizica cuantică, dovada energiilor formidabile generate de psihicul uman colectiv, focalizat pe un obiectiv unic.
Procesele iniţiatice, demarate de turbulenţii vizionari ai anilor '60, îşi arată roadele, indicând noi căi de dezvoltare a psihicului modern, ca primi paşi pe drumul abandonării tendinţelor egocentrice, bazate pe un materialism dictat de interesele profitului financiar, după cele trei revoluţii succesive, agrară, industrială şi informaţională, logica şi bunul simţ, impunând revoluţia supremă, cea spirituală.
Înlocuind fără ezitare ritualurile sinucigaşe ale "culturii consumeriste" actuale, cu altele bazate pe respectul reciproc, creativitatea umană, inovarea ştiinţifică şi o nouă viziune asupra spiritualităţii, vom elibera forţe uriaşe ce vor genera o schimbare fundamentală de paradigmă, aici şi acum, văzându-mă nevoit să dau dreptate autorului Antimemoriilor, André Malraux, al cărui citat original nu are nimic distructiv în el, ci sună astfel:
"Mi s-a spus: secolul XXI va fi religios. N-am confirmat, bineînțeles, pentru că nu știu nimic în privința asta. Ceea ce am răspuns este mult mai sigur: nu exclud posibilitatea unui eveniment spiritual la scară planetară."
Comentariu de Marian Matei
Sursa: Dezvaluiri
Download rapid (valabil 10 zile) (sub ro)
http://dl.transfer.ro/2012_-_Time_for_Change_-_sub_ro-transfer_ro-19may-eb8ba3.zip