Pentru un om aşa cum a fost autorul Evangheliei lui Ioan tot ce ştia, tot ce putea afla prin puterea lui de clarvedere îl îndreptăţea să cunoască şi să înţeleagă cel mai mare eveniment din evoluţia Pământului. Despre tot ce el a putut să dobândească prin viziunea spirituală pe care a avut-o a spus: Tot ce ştiu trebuie să ducă la înţelegerea lui Christos şi a faptelor lui. A fost în intenţia autorului Apocalipsei ca toate cunoştinţele pe care i le da ştiinţa ocultă să le folosească pentru a explica evenimentul de pe Golgota. Tot ce a putut afla din această ştiinţă ocultă a fost pentru el doar cu scopul ca această înţelepciune să o pună în slujba unei profunde înţelegeri a acestui eveniment, pe care l-a prezentat în faţa sufletelor noastre într-un mod atât de grandios. Iar noi trebuie să înţelegem ce importanţă are acest eveniment pentru noi.Pământul nu este, fizic vorbind, decât un corp fizic şi că din el mai face parte şi un corp eteric şi chiar un corp astral, ca la orice fiinţă umană. Pământul are deci toate aceste trei corpuri.
Îl puteţi vedea înconjurat de o „aură“ şi veţi putea urmări de-a lungul mileniilor evoluţia acestei „aure“ terestre. Pământul va apărea înconjurat de tot felul de culori, la mijloc nucleul fizic şi de jur împrejur aura cu forme şi culori diferite scăldându-se în atmosfera spirituală a acestuia. Formele şi culorile sunt într-o permanentă agitaţie şi mişcare, modificându-se în decursul mileniilor. Dar vine un moment, un moment de o covârşitoare importanţă, când aura în întregime ia o altă formă şi alte culori. Pământul, văzut din exterior, apare într-o lumină nouă. Evenimentul s-a petrecut cu o rapiditate atât de mare, încât îţi spui: Din clipa aceasta, Pământul a trecut printr-o transformare fundamentală, aura terestră a fost complet modificată. Care este acel moment?
Este chiar clipa când pe Golgota sângele a curs din rănile Mântuitorului, este un moment de cea mai mare însemnătate, cel mai important din toată evoluţia Pământului. Momentul când sângele a curs din rănile Mântuitorului este acelaşi când aura Pământului a luat o formă nouă. Atunci intervine o forţă complet nouă care dă evolutiei terestre impulsul cel mai puternic; tot ce am urmărit că se petrecuse până atunci nu a fost decât o pregătire.Pentru un chimist, sângele care a curs pe Golgota este la fel cu oricare alt sânge uman. În realitate, este cu totul altceva. Evenimentul de pe Golgota a făcut ca sângele fizic să se răspândească şi spiritul care s-a degajat din el a impregnat aura Pământului cu impulsuri şi forţe noi deosebit de importante pentru evoluţia viitoare a omenirii. Acest spirit iradiază impulsuri care transformă Pământul, iar această iradiere străbate şi pe om. Numai o mică parte din ceea ce s-a inoculat atunci Pământului s-a realizat până în prezent. Oamenii vor înţelege abia de acum înainte din ce în ce mai bine ce a devenit Pământul graţie acelui moment de pe Golgota şi ce poate deveni omul în conştienţa de sine pe care a cucerit-o încă din perioada Atlantidei.
Ne întrebăm ce a dobândit omul pe Golgota. Două lucruri: conştienţa eului şi facultatea de a percepe lumea exterioară. În schimb, lumea spirituală deschisă altădată pentru el acum s-a închis. Oamenii din trecut vedeau cu adevărat fiinţele despre care ulterior au vorbit miturile şi legendele: Wotan, Mercur, Jupiter, Zeus. Noaptea, el vedea aceste entităţi, era printre ele. Dar acum, prin cele două achiziţii, poarta care ducea spre aceste entităţi spirituale s-a închis. În schimb, omul a cucerit lumea exterioară, care era în jurul lui. Spiritele şi tot ceea ce putea vedea altădată noaptea au dispărut din faţa vederii lui. Înainte, el vedea divinitatea, atunci când noaptea îşi părăsea cochilia de melc a corpului fizic; acum, pentru a o mai putea percepe, trebuia să o vadă fiind în corp, dacă îi apărea în faţă. Şi aceasta nu însemna nimic altceva decât necesitatea pentru om de a admite existenţa acestei divinităţi sub formă corporală, deoarece conştienţa umană era acum orientată spre percepţia fizică. Aceasta a creat necesitatea ca Fiinta divină să îmbrace ea însăsi o formă corporală şi să apară o singură dată în cursul evoluţiei terestre într-un corp omenese. Trebuia să apară aşa pentru că omul progresase până la această formă de percepţie şi divinitatea trebuia să se facă accesibilă aeestei percepţii, pentru ca omul să o poată cuprinde. Toate fenomenele care s-au produs de la început, în toate stadiile de evoluţie, trebuie să-şi aibă încoronarea prin acest eveniment central al întregii evoluţii terestre, eveniment care îşi va proiecta lumina asupra întregului viitor. Acest viitor se revelează în Apocalipsă, în acel eveniment care pe plan fizic se arăta prin picăturile de sânge care au curs pe Pământ, dar spiritual, prin clarvedere, apare ca ceva ce se înalţă şi transformă aura Pământului. Forţa care s-a deversat atunci s-a unit cu Pământul până în Ziua de Apoi. O dată cu această forţă, ceva cu totul nou s-a unit cu sufletul şi cu Spiritul Pământului. Ceea ce este şi numim principiul lui Christos s-a unit în acel moment, pe Golgota, cu sufletul şi Spiritul Pământului şi acesta a devenit corpul principiului lui Christos. De aceea sunt atât de adevărate, chiar în litera lor, aceste cuvinte: „Cine mănâncă pâinea mea mă calcă în picioare“*. Când omul mănâncă pâinea produsă de Pământ, el mănâncă însuşi corpul Pământului, iar acesta este corpul Spiritului Pământului care, ca Spirit al lui Christos, prin evenimentul de pe Golgota s-a unit cu Pământul. Omul merge pe acest corp al Pământului, îl calcă în picioare. Toate acestea trebuie să le luăm chiar în litera lor pentru a avea posibilitatea să înţelegem acest text în adevărul său.
* Evanghelia lui loan, cap. i 3, v. 18. Versiunea românească, traducerea Nicodim: „... dar plinească-se Scriptura, care zice: cel ce mănâncă pâne cu Mine, şi-a ridicat călcâiul asupra Mea“. Versiunea germană, traducerea Luther: „Scriptura trebuie să se împlinească: Cel ce mănâncă pâinea mea, acela mă calcă în picioare“ (N.'T.).
sursahttp://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA104/GA104_CF6.html