joi, 18 august 2011

Profeţia Sfantului Nilus


Sfântul Nilus a fost un ofiţer la Curtea Constantinopolului, a fost însurat şi a avut 2 copii. În timp ce Sf. John Chrysostom a fost patriarh (398-403), chiar înainte de exilul său, l-a delegat pe Sf. Nilus să studieze misterele Bibliei. În acest fel, Sf Nilus şi-a lăsat soţia şi cei doi copii ai săi şi a pornit spre Muntele Sinai să devină călugăr. Viaţa sa de călugăr a fost una plină de realizări. Sf. Nilus avea datoria să scrie corespondenta dar în acelaşi timp a elaborat mai multe lucrări bisericeşti. Studiul său dar şi viaţă curată pe care a avut-o în cadrul mănăstirii, i-au adus şi titlul de sfânt.
Documentele spun despre el că era de o inţelepciune rară, că in urma lui au rămas opere bisericesti deosebite dar si previziuni care sochează. Profeţiile sale se referă la perioada de după 1900 si nu au nimic alambicat, nimic ascuns...

“După anul 1900, undeva spre jumătatea secolului, oamenii o să devină de nerecunoscut. Odată cu apropierea Anticristului, mintea oamenilor o să fie absorbită de plăcerile carnale, dezordine socială iar fărădelegile devin normalitate.
Înfăţişarea oamenilor o să se schimbe, fiind imposibil să faci diferenţa între un bărbat şi o femeie, datorită hainelor pe care le vor purta dar şi al modului cum îşi vor purta părul. Aceşti oameni vor fi cruzi ca şi animalele sălbatice datorită influenţei nefaste a Anticristului. Preoţii şi călugării vor deveni oameni goi, lipsiţi de orice sentiment şi le va fi foarte greu să deosebească raul de bine.
În acele vremuri, moralitatea dar şi tradiţiile creştine se vor schimba. Oamenii vor renunţa să mai fie modeşti iar trufia va pune stăpânire pe ei. Falsitatea dar şi lăcomia vor atinge proporţii greu de imaginat. Homosexualitatea, adulterul şi crimele vor domina societatea.
În aceste timpuri, datorită decadenţei, oamenii vor fi privaţi de Sfatul Spirit ce se primeşte prin botez. Oamenii îşi pierd credinţa în Dumnezeu datorită incapacităţii de a vedea lumină. O să existe o mare separare între oamenii, cei care trăiesc în lumea presărată cu bogăţie, ura, lăcomie şi indiferenta iar ceilalţi, foarte puţini, se vor retrage în căutarea luminii spirituale. Şi toate acestea se întâmplă doar pentru că Anticristul vrea să devină “rege” peste întreg Universul.
În acele timpuri, înainte de Apocalipsa, omul o să fie capabil să comunice cu ajutorul unor aparate de la un capăt la celălalt la Pământului. De asemenea, omul o să fie capabil să zboare precum nişte păsări şi să coboare în adâncul apelor exact la fel precum peştii. Având toate acestea, oamenii o să trăiască în tot confortul dar singurătatea sufletelor lor o să fie foarte apăsătoare. Ştiinţa va câştiga teren în fata religiei iar datorită vanităţii unora, cei mai mulţi îşi vor pierde credinţa în Dumnezeu.
Într-un final bunul Dumnezeu vede decăderea rasei umane şi va pune capăt suferinţei datorită celor puţini care merită să fie salvaţi. Sabia pedepsei va apărea brusc şi o să-l omoare pe ademenitor dar şi pe servitorii săi.”

sursa
http://misterelelumi.blogspot.com/2011/05/profetia-sfantului-nilus.html