luni, 29 august 2011

Profeţiile unui călugăr

După un război pustiitor, “Noul Ierusalim” va fi în România !
Fratele Alexandru a prorocit din 1955 căderea comunismului, revoluţia din „89, atentatele de la 11 septembrie şi apariţia monedei unice in Europa.
“Răpit cu duhul”
“În toată ţara sunt numai patru exemplare, dactilografiate după manuscrisul original al fratelui Alexandru”, spune femeia, scoţând dintr-un dulap un vraf de coli ministeriale legate şi prinse în coperţi. Veronica Holhos, sau sora Veronica, susţine ca prin 1985 a intrat în posesia unei copii a proorocirilor scrise de un misterios călugăr român. “N-aş da cartea asta pentru o casă!”, mărturiseşte ea. Cel căruia i se spunea “fratele Alexandru” a fost un mistic ortodox, despre care se ştiu foarte puţine. A făcut puşcărie politică în timpul comunismului, iar după eliberare nu ar mai fi fost primit în rândul clerului. Se pare ca ar fi continuat să slujească, acasă sau în locuinţele oamenilor. A murit prin 1995, ultimii ani din viaţă petrecându-i la Bucureşti, în garsoniera pusa la dispoziţie de o credincioasă. Pe prima pagina a prorocirilor sale, el relatează că, la 1 iunie 1955, în timpul rugăciunii de dimineaţă, a fost “răpit cu duhul”. În această stare i s-ar fi arătat Sfântul Serafim de Sarov, care i-a comunicat că are misiunea de a transmite un “mesaj întregului neam omenesc”. Viziunile fratelui Alexandru ar putea stârni zâmbete dacă unele din profeţiile sale nu s-ar fi adeverit. Cine ar fi îndrăznit, în anii „50, să spună că “Rusia se va prăbuşi ca putere şi poporul rus se va elibera prin credinţă”? Sau că “deasupra Bucureştiului va flutura drapelul sfârtecat, iar poporul se va răscula”?
“Pământul va arde”
Şi mai şocantă e anticiparea monedei unice europene: “Va fi un cataclism care va zgudui America, apoi, după câteva luni, Europa va introduce moneda unica împărătească”, scrie călugărul. Aşa s-a şi întâmplat. La nici 4 luni după atentatele de la 11 septembrie 2001, euro a devenit moneda Uniunii Europene! Toate aceste semne premerg, după fratele Alexandru, o catastrofă planetară: “În curând, pământul va arde, punându-se în joc cele mai nimicitoare arme din istoria omenirii, iar un sfert din omenire va muri (...). Turcia va pieri în cea mai mare parte, Spania de asemenea, iar multe dintre insulele de pe glob vor fi căutate în zadar. Cetatea Vaticanului va fi ameninţată, dar nu atacată. Palestina va fi prădată, dar nu de război”.
Fără vrăjitorii, fumat şi beţie
După acest haos se va forma o federaţie a statelor lumii, care, după mai multe încercări de a-şi găsi un sediu, se va instala în... România! Liderul acesteia ar urma sa fie un om “credincios, cu respect, corect, muncitor, smerit, blând, bun şi înţelegător”. La mica distanţă de Bucureşti, “din dărâmăturile trecutului” (Târgovişte) se va înălţa prima capitală a lumii unite, iar centrul ei administrativ şi spiritual se va numi “Noul Ierusalim”. România va interzice, pe teritoriul său, vrăjitoria, fumatul şi beţia. Cei care înjură de cele sfinte vor fi pedepsiţi prin lege, iar duminicile şi zilele de sărbătoare vor fi riguros respectate.
Biserica-gigant
Sediul noii ordini mondiale va fi o “cetate circulara împărţită în secţiuni, aparţinând diferitelor naţiuni, pentru a vedea egalitatea şi dragostea înfăptuită”. În mijloc va trona Biserica Mântuirii Neamurilor, rotundă “asemenea unei coroane împărăteşti”, înaltă de 300 de metri, în care vor încăpea 1.500.000 de suflete. “Planul cetăţii se va da prin descoperire divina”. Biserica va fi construită numai din marmură albă, de către... americani, iar sub imensa cupola va exista chiar un mic orăşel. Cele 51 de locuinţe ale preoţilor “neprihăniţi în duh” vor fi adevărate buncăre. “Un resort uriaş va roti aceste locuinţe, astfel încât ele să nu poată fi violate de atacatori”. Poate că acestea sunt simple scorniri. Însă nu poate să nu dea de gândit faptul că multe din prevestirile fratelui Alexandru - prăbuşirea URSS, revoluţia româna sau moneda unica europeana - au devenit deja realitate.

Cine a fost Sfântul Serafim de Sarov
Sfântul Serafim de Sarov s-a născut in 1759. La zece ani s-a vindecat in mod miraculos, rugându-se în faţa unei icoane a Maicii Domnului. La 19 ani a mers la mănăstirea Sarov, iar 15 ani mai târziu a decis să se retragă în pădure. După ce a fost stâlcit în bătaie de tâlhari, s-a rugat timp de 1001 zile şi nopţi, stând în genunchi pe o piatră din faţa chiliei sale. A petrecut 13 ani în izolare şi tăcere absolută. Se spune că după aceasta a dobândit darul “înainte-vederii”. A murit in 1833 şi este considerat ocrotitorul Rusiei.
Întâlnirea cu fratele Alexandru
Sora Veronica locuieşte la Oradea, e pensionară şi şi-a dedicat viaţa credinţei. Ea spune că l-a cunoscut pe fratele Alexandru la Timişoara, în 1990, după mai bine de cinci ani de când îi citise prorocirile. Atunci, călugărul i-a spus că menirea ei e să ridice o biserică. Câteva luni mai târziu, a vizitat-o pe neaşteptate. “Ştia că descoperisem locul vechii mănăstiri de la Voievozi şi m-a întrebat de ce nu m-am apucat de lucru”, îşi aminteşte femeia. El a avertizat-o că îi e dat să construiască mănăstirea, dar nu se va bucura de munca ei. Aşa s-a şi întâmplat. La scurt timp după zidirea primelor chilii, sora Veronica a fost forţată să părăsească lăcaşul.
sursa
http://docs.thinkfree.com/docs/popup.php?dsn=851300