În decursul existenţei sale terestre omul parcurge diferite stări de conştienţă, de la starea de veghe totală până la somn şi la vis.
După conceptele elementare antroposofice, în starea de veghe cele patru componente ale omului, corpurile fizic, eteric, astral şi eul, sunt organic întrepătrunse, acţionează împreună, în starea de somn corpul fizic şi corpul eteric se află în patul în care dormim, în timp ce corpul astral şi eul sunt răspândite în marele Univers care mărgineşte în mod nemijlocit existenţa noastră fizică. Am mai putea trata aceste fapte şi altfel. Putem, de exemplu, să ne întrebăm care este situaţia dacă observăm în ce relaţii se află reprezentările noastre, gândirea şi voinţa cu impulsurile sale, cu starea de veghe şi cu somnul.
Dar ce înseamnă această viaţă de vis, de fapt, pentru întreaga entitate a omului?
Putem distinge două feluri de vis, diferite unul faţă de celălalt. Primul fel de vis face să apară ca prin farmec înaintea sufletului nostru imagini din vieţuirile exterioare. Noi am vieţuit cu ani în urmă sau de curând, cu câteva zile în unnă, anumite lucruri. Le-am vieţuit într-un anumit mod. Visul face să apară ca prin farmec, din somn, imagini mai mult sau mai puţin asemănătoare vieţuirilor exterioare sau, de asemenea, neasemănătoare, de cele mai multe ori imagini neasemănătoăre. Dacă omul îşi dă seama că o astfel de imagine de vis are o legătură oarecare cu o vieţuire exterioară, lui îi pare surprinzător cum este transformată în vis această vieţuire exterioară. De cele mai multe ori se întâmplă însă că omul vieţuieşte imaginea de vis şi nu se raportează deloc la o vieţuire sau alta a lumii exterioare, pentru că nici nu observă asemănarea. Dar dacă cineva se ocupă mai riguros cu viaţa de vis, cu acel mod de viaţă de vis care face să apară ca prin farmec înaintea sufletului vieţuirile exterioare transformate în imagini, el găseşte că ceva din om cuprinde, apucă aceste vieţuiri, însă nu le poate reţine aşa cum le reţine omul când se serveşte pe deplin în starea de veghe, de organele corpului său şi iau naştere în amintire imagini care sunt asemănătoare vieţii exterioare, sunt cât se poate de asemănătoare. În amintire, noi avem imagini exacte ale vieţii exterioare, cel puţin imagini mai mult sau mai puţin fidele. Există şi oameni care visează în amintirile lor, însă acest lucru este privit ca o anomalie. În amintiri, avem imagini mai mult sau mai puţin exacte ale vieţii. În imaginile de vis avem imagini schimbătoare ale vieţii exterioare. Acesta este primul mod de a visa.
Celălalt mod de a visa este însă, de fapt, caracteristic pentru cunoaşterea vieţii de vis. Aceasta se întâmplă când omul visează, de exemplu, că vede un şir de stâlpi albi, dintre care unul are un defect, poate este murdar. Omul se trezeşte din acest vis şi remarcă faptul că are dureri de dinţi. Şi îşi dă seama că în şirul de stâlpi este exprimat simbolic şirul de dinţi. Dintele doare: din această cauză apare stâlpul defect sau poate chiar murdar. Sau omul se trezeşte după ce a visat un cuptor încins şi remarcă faptul că are palpitaţii. Sau omul este chinuit în vis că se apropie o broască de mâna lui. Mâna apucă broasca moale. Omul se îngrozeşte în vis şi constată că are în mână colţul păturii; l-a apucat în somn. Şi exemplele pot continua. Omul visează tot felul de formaţiuni de şerpi: el se trezeşte cu dureri de intestine.
Atunci el îşi dă seama că există şi alt fel de visuri, visuri care exprimă în mod imagistic-simbolic organele interne ale omului. Şi dacă omul a înţeles că anumite visuri, cu imaginile lor stranii, reprezintă imagini senzoriale ale organelor interne, el va învăţa să interpreteze multe visuri conform acestei orientări.
Aceste două feluri de visuri pot fi diferenţiate doar dacă omul intră într-o contemplare intimă a lumii visurilor. Avem de-a face, în primul fel de visuri, cu imagini ale vieţuirilor exterioare, prin care noi am trecut în lume ca oameni. În celălalt fel de visuri avem de-a face cu reprezentări imagistice ale propriului interior omenesc.
Aşadar, până la acest punct, observarea vieţii de vis este relativ uşor de făcut. Şi cei mai mulţi oameni, cărora li se atrage atenţia asupra faptului că există aceste două feluri de visuri, îşi vor aminti că propriile lor vieţuiri justifică o asemenea clasificare a visurilor.
În viaţa diurnă conştientă noi vieţuim ceea ce gândesc şi simt oamenii, aşa cum au fost favorizaţi sau nu au fost favorizaţi de noi înşine. În somn, noi vieţuim inconştient ceea ce zeii gândesc despre faptele noastre şi despre gândurile noastre din timpul stării de veghe. Dar despre aceasta noi nu ştim chiar nimic. Din această cauză, cel care priveşte în misterele existenţei apare schilodit, aşa cum v-am descris eu, apare împovărat cu o datorie. Aceasta a rămas complet în subconştient. După moarte, ea se parcurge în mod cu adevărat conştient. Şi tocmai de aceea acea parte a vieţii care a fost petrecută dormind este parcursă încă o dată; aceasta reprezintă aproximativ o treime din timpul vieţii pământeşti. Dacă deci cineva a trecut prin moarte, el trăieşte iar retrospectiv; numai ceea ce el a trăit inconştient noapte de noapte acum este parcurs conştient. Se poate spune deja, deşi pare că omul ar vrea să râdă de aceste lucruri extraordinar de serioase: Dacă cineva îşi petrece timpul dormind cea mai mare parte a vieţii sale, această postvieţuire de după moarte durează mai mult; dacă el doarme puţin, postvieţuirea durează mai puţin, în medie chiar o treime, pentru că îşi petrece o treime din viaţă dormind. Dacă, aşadar, cineva ajunge la vârsta de şaizeci de ani în lumea fizică, atunci această vieţuire de după moarte durează douăzeci de ani. Şi în timpul acesta omul parcurge, pentru lumea spirituală, un fel de stare embrionară.
SURSA
LEGĂTURILE VIEŢII DE VIS CU REALITATEA EXTERIOARĂ