În 13 aprilie 2012, David Wilcock
ne anunţă că cele 12 bănci ale Rezervei Federale Americane [care sunt,
de fapt, bănci private - nota AIM] s-au ales cu blocarea conturilor, în
urma acţionării în justiţie de către reprezentanţii Familiei Dragonului
Alb.
Acum a sosit momentul important care este premergator
arestărilor în masă anunţate de mult timp, odată cu acţionarea în
justiţie a băncilor Rezervei Federale Americane, de către reprezentanţii
oficiali ai Fondului Soekarno. A fost emisă o înştiinţare legală în
acest sens, cu scopul de a împiedica "evaporarea" banilor din conturi.
Ca să fie foarte clar: NU e vorba de nicio lovitură politico-financiară, NU este deloc legea marţială...
Planul
acestor arestări în masă a membrilor Cabalei criminale a început să
prindă contur încă din anii 1960... aşa cum a declarat şi Drake, un
reprezentant al Pentagonului. Această acţiune legală în justiţie
împotriva băncilor Rezervei Federale permite autorităţilor de drept să
treacă la efectuarea concretă a acestor arestări de mult promise.
Astfel,
personalul abilitat, va fi însoţit de efective militare (conform
legii), şi va realiza aceste arestări a diverşilor oameni implicaţi în
spălarea banilor, în acţiuni de furt financiar, etc..., indivizi care
s-au lăsat folosiţi de către grupurile francmasonice "de elită" pentru a
pune stapânire pe mijloacele financiare şi pe bogăţiile planetei, în
detrimentul proprietarilor de drept.
Aceste arestări vor creea o situaţie din care nu va mai exista întoarcere.
Astfel,
prăbuşirea influenţelor acestor grupuri "de elită", şi demascarea
publică a lor va garanta că astfel de fapte penale nu vor mai fi
tolerate deloc de către oameni. Practic, este vorba de Finalul Cel
Adevărat pentru această Cabală criminală.
David subliniază foarte
clar că asta nu este doar o acţiune de eliminare a "marionetelor"...
Aşa-zisa "elită" care se află "la butoane" va fi demascată public şi va
primi ceea ce merită.
Începând cu evenimentele "11 septembrie",
s-au adunat atât de multe dovezi şi mărturii pentru acest Moment al
Adevărului, încât va fi şocant şi copleşitor.
Foarte important
este că aceste acţiuni vor decurge armonios; dar este posibil ca grupul
celor răi să provoace anumite opriri ale curentului electric şi alte
asemenea evenimente nedorite, din disperare. Planul este însă ca astfel
de situaţii să fie preîntâmpinate eficient, astfel ca totul să se
petreacă "la lumină" şi ca toată lumea să fie în siguranţă.
Întreruperi
locale ale comunicaţiilor (internet şi linii telefonice) sunt
programate ca operaţiuni necesare pentru a asigura succesul deplin al
acţiunilor.
În primele 5 zile după începerea arestărilor, fiecare
televiziune va avea la dispoziţie "tone" de informaţii (sub formă de
DVD-uri) pentru a putea să anunţe public şi să demonstreze cu dovezi
clare Adevărul care a fost ascuns de zeci de ani.
Totuşi,
mărturiile şi dovezile care sunt foarte "sensibile" şi care ar părea
incredibile, nu vor fi disponibile copiilor, dar oricine le va putea
avea la dispoziţie, sub supravegherea necesară. Cu toate acestea, va fi
publicată suficientă informaţie pentru ca oamenii să fie edificaţi
asupra naturii acestor dovezi.
Aceste adevăruri dovedite vor face
ca marea masă de oameni să fie la început şocată, întocmai aşa cum se
petrece atunci când cineva află că un bun prieten a murit subit. Odată
cu acestea, multe iluzii cu care am fost "hrăniţi" [mai corect spus:
păcăliţi - nota AIM] se vor sparge în bucăţi. Va fi un şoc psihologic pe
care cei mai mulţi îl vor simţi foarte puternic.
Singurul motiv pentru care oamenii sunt anunţaţi din timp despre aceste
arestări în masă este pentru a împiedica apariţia panicii generalizate, a
revoltelor şi a haosului generate de frica care ar putea apare.
Oamenii
vor afla cu stupoare că lumea nu este deloc aşa cum credeau ei că este.
Cei care credeau că trăim întro "lume onestă" vor afla că întreaga
planetă a fost condusă în mod criminal pe marginea prăpastiei de către
nişte psihopaţi.
Situaţia economică gravă în care se află
actualmente omenirea îşi are rădăcinile în planul secret care a fost pus
la cale încă din 1776, odată cu înfiinţarea ordinului Illuminati din
Bavaria. Pentru a opri înainte de a fi prea târziu acest plan nebunesc,
şi pentru a aduce pacea adevărată, aceste arestări în masă vor fi
"garnisite" cu demascarea uriaşelor deturnări financiare şi a marilor
furturi de aur din toata lumea, realizate de către bancheri.
Practic,
la sfârşitul primului război mondial au fost puse bazele a două
economii complet diferite: cea publică, din care avem astăzi un GDP
mondial de 62.000 miliarde USD, şi o a doua economie, cea subterană care
"produce" sute de milioane de miliarde USD!
Cei care lucrează
pentru Cabala criminală sunt "cumpăraţi" financiar având conturi de mii
de miliarde USD în cadrul acestei economii "ascunse". Totuşi, pentru ca
aceste sume fabuloase de bani să fie folosite, trebuie ca să fie
transferate în economia reala. Aici încep problemele.
Băncile au
controlat acest proces până acum, la discreţie. Practic, apăreau numere
uriaşe în conturi care fuseseră înainte mult mai "modeste". Şi, din
moment ce aceste operaţiuni erau făcute fără niciun control din afara
sistemului, "spălarea de bani" se făcea fără ca nimeni din afară să îşi
dea seama.
Planul era să se ajunga în punctul în care economia reală ar fi fost
distrusă iremediabil de aceste "inginerii financiare", pentru ca apoi să
se instaureze dictatura financiară satanică totală. Tocmai de aceea au
confiscat aurul lumii prin toate mijloacele de care dispuneau, inclusiv
prin păcăleala că "aurul va fi folosit pentru o nouă eră de pace şi
prosperitate".
Trebuie să ştiţi că acest aur furat se află şi în
prezent în aşa-numitele "Conturi Colaterale Globale", iar 85 % din aur
aparţine asiaticilor. Federal Reserve a furat acest aur pur şi simplu
păcălindu-i pe proprietarii de drept. Asiaticilor li s-a spus că aurul
lor va servi ca să se instaureze o nouă eră de pace şi prosperitate, dar
s-a văzut deja că a urmat doar o nouă eră de războaie, foamete şi
sărăcie cruntă.
În schimb, li s-au dat aşa-numite "Obligaţiuni
Federale Americane", hârtii oficiale care atestă legal aceste operaţiuni
de transfer al aurului.
Acesta a fost practic cel mai mare jaf din istoria omenirii!
Acum, proprietarii de drept îşi cer aurul înapoi, prin acţiunea penală deschisă în numele lor de Neil Keenan:
"Tocmai
ce am urmărit cum Rothschild şi DuPont au venit în Indonezia în
incercarea de a muta aurul depozitat acolo şi să-l ducă în altă parte,
dar au eşuat. Acum, şi mai recent, însuşi David Cameron (prim-ministrul
britanic) a pus ochii pe acest aur. Se pare că englezii sunt disperaţi
să fure tot ce nu au reuşit în ultimii 300 de ani."
"Vom
stabili un consorţiu care va permite ca aceste fonduri să fie folosite
pentru vindecarea şi transformarea acestei planete, iar "eliberarea"
tehnologiilor ultrasecrete (de energie gratuită, şi nu numai - nota AIM)
este un aspect de primă importanţă în acest plan."
"Ca şi
Rothschild şi DuPont, Cameron a plecat şi el cu "mâna goală" din
Indonezia. Apoi a urmat un "om de afaceri" malayesian care a încercat şi
el să deturneze aurul aflat acolo."
Benjamin Fulford afirmă că
Familia Dragonului din Asia a pus bazele unui nou sistem financiar
armonios, care deja a început să funcţioneze. Dar, Bernanke, Geithner,
Bush, Rockefeller, Rothschild s-au "vopsit" în alb, dându-se drept
"familia regală a dragonului", încercând să deturneze o mare parte din
fondurile destinate dezvoltării planetei.
Neil Keenan a semnat
înştiinţarea legală cu privire la proprietatea asupra conturilor
colaterale globale, şi a trimis-o celor 12 bănci ale Rezervei Federale.
Şi deja se ştie că FED nu are cu ce să plătească. Citat din înştiinţare:
"S-a
adus la cunostinţă de către autorităţile elvetiene că Preşedintele UBS
Kaspar Villager a încercat de mai multe ori să ocolească administratorii
legali oficiali împuterniciţi de Trustul Soekarno - şi anume Neil
Keenan şi Keith Scott..."
"... noi, semnatarii, ordonăm
următorilor: Alex Ling Lee Soon, Jack Singh, Dl. Chee, Kaspar Villager,
şi băncii UBS să renunţe definitiv la aceste acţiuni ilegale, astăzi 11
aprilie 2012, sau vor răspunde penal. Altfel, începând cu 13 aprilie
2012 se vor face publice aceste încercări ilegale de deturnare
financiară."
În aceste acte legale, aflăm că:
1) Totalul cantităţii de aur din cadrul Federal Reserve este de 2,42 milioane tone în lingouri de aur.
2)
Dobânda plătită de către FED proprietarilor este de 4 % pe an, aşa
încât, din 1961 până în 2012 s-au făcut 4,63 milioane tone aur.
3) Aurul se află întrun singur depozit central la care au acces guvernele, prin intermediul miniştrilor de finanţe.
4)
În anul 1949, prin rezoluţia ONU MISA 81704, preşedintele Soekarno a
fost numit "Controlor monetar", iar întregul sistem centralizat a fost
pus la dispoziţia sa.
5) Aurul a fost depozitat în sistem de
către un grup de depozitari acceptaţi de Soekarno. Aceştia au format o
asociaţie cunoscuta acum ca Amanah.
6) Aceştia i-au desemnat pe Neil Keenan şi Keith Scott ca reprezentanţi ai lor.
7)
Proprietarii aurului depozitat în sistemul Federal Reserve nu şi-au
primit niciun drept, înca din anul 1928. Ei au fost păcăliţi în mod
constant.
8) Toate persoanele care se consideră că fac parte din
elita globală au folosit în mod ilegal aceste fonduri îmbogăţindu-se
personal. Este vorba despre:
a) Comitetul celor 300
b) Societatea Skull & Bones
c) Grupul Bilderberg
d) Comisia Trilaterală
e) Consiliul pentru Relaţii Externe
9)
Sistemul Federal Reserve este un sistem de bănci private, aşa încât
datoriile acestui sistem faţă de proprietarii aurului Asiatic NU
REPREZINTĂ O DATORIE A POPORULUI AMERICAN.
10) Prin acest act,
proprietarii, acţionarii, directorii şi preşedinţii acestui sistem de
bănci precum şi companiile adiacente lor au acum calitatea de debitor,
colectiv şi individual.
Debitorii au acum la dispozitie 10 (zece) zile pentru a se conforma cererii.
David Wilcock adresează următoarele cuvinte către Cabala criminală financiară:
Opriţi-vă şi renunţaţi! Acum!
sursa
http://aim.edu.tc/?a=articles&p=518