sâmbătă, 1 septembrie 2012

UN COD CARE POATE ELIBERA TOATA OMENIREA -CODUL LUI MOISE

Este oare posibil ca acum 3.500 de ani, Moise să fi aflat secretul prin care se poate atrage tot ce îţi doreşti? Codul lui Moise a fost folosit iniţial pentru a crea unele dintre cele mai mari miracole din istorie, dar apoi a fost ascuns şi numai celor mai înalţi iniţiaţi li s-a permis să-l invoce. În această carte, James Twyman dezvăluie Codul pentru prima dată, arătând cum poate fi el folosit pentru a ne schimba vieţile... şi chiar lumea. Folosind tehnicile prezentate în aceste pagini, veţi descoperi cum puteţi integra cel mai puternic instrument de materializare din istoria lumii, în propria voastră viaţă.
În centrul Codului lui Moise se regăseşte adevărata funcţie şi aplicarea practică a Legii Atracţiei. Poate vi s-a spus că această Lege se ocupă cu a „obţine” lucrurile pe care le doriţi – lucruri despre care aveţi impresia că vă vor face viaţa mai plăcută. Dar ce-aţi zice dacă acesta este doar primul pas, iar descifrarea Codului lui Moise depinde mai degrabă de ceea ce sunteţi dispuşi să „oferiţi” şi nu să „primiţi”? Ar însemna că posedaţi deja abilităţile pentru a materializa, chiar acum, tot ce vă doriţi! De asemenea, ar putea arăta şi faptul că aveţi capacitatea – ba chiar responsabilitatea – de a folosi această Energie Divină pentru altceva decât pentru bani, o maşină mai bună, sau o relaţia perfectă. Sunteţi aici să valorificaţi puterea Divinităţii însăşi, pentru a crea o lume bazată pe legile compasiunii şi păcii. Aceasta este sarcina pe care trebuie să o duceţi la bun sfârşit.
Bine aţi venit la Codul lui Moise!

UN COD CARE POATE ELIBERA TOATA OMENIREA -filmul este un documentar realizat de acelasi autor al documentarului "THE SECRET - Law of Attraction", Drew Heriot. Deosebit de interesanta este cartea CODUL LUI MOISE, aparuta in Editura For You, care prezinta in termeni clari ce inseamnă acest cod si, mai ales, cum ne ajuta el sa materializam ceea ce dorim in viata.

"Imaginati-va ca stati cu spatele la lumina si vedeti umbra. A sosit momentul sa ne intoarcem si sa ne uitam din nou in lumina, nesocotind in mod simbolic dorintele ego-ului. Intoarcerea spre lumina este echivalentul alegerii de a vedea asa cum vede Dumnezeu, cautand darurile sufletului, in locul celor care nu ne vor satisface niciodata.
V-ati putea intreba: ce inseamna sa vezi prin ochii lui Dumnezeu? In fiecare clipa a vietii voastre, puteti alege modul in care sa percepeti tot ce e in jur - respectiv, oamenii din viata voastra, situatiile in care va aflati si evenimentele pe care le intalniti in cale. Daca va hotarati sa priviti cu ochii ego-ului (Umbra), veti vedea totul ca separat si izolat. Asa cum v-am spus, una dintre credintele ego-ului este ca trebuie sa va aparati de ce e in exterior, care va poate ataca fara veste. Observati lumea cu suspiciune, incapabili sa percepeti realitatea, deoarece va uitati printr-un filtru fumuriu. Oamenii sau situatiile care v-ar fi putut fi de folos, sau v-ar fi adus o mare bucurie, nu sunt luate in seama, ba sunt chiar atacate - si asta, pentru ca ati ales sa priviti lumea in acest fel.
Daca alegeti sa vedeti prin ochii sufletului, atunci lumea si tot ceea ce contine ea apar intr-o lumina foarte diferita. Va dati seama ca nu sunteti separat, ci in legatura stransa cu realitatea pe care o observati. Nu e nevoie sa atacati, pentru ca stii ca te-ai ataca pe tine insuti. Singurul lucru ce ramane de facut este sa binecuvantezi tot ceea ce percepi, deoarece, in final, fiecare experienta te conduce catre o mai mare intelegere a scopului tau cel mai inalt in aceasta viata.
Mai devreme ati citit ca ego-ul urmareste sa obtina, in timp ce sufletul cauta sa daruiasca. Asta, pentru ca sufletul - care acum sta cu fata la Lumina, nu la umbra - urmareste sa imite Lumina, sau pe Dumnezeu. Sufletul este legatura, sau puntea, dintre ego si Divinitate. Dupa ce ati trecut peste aceasta punte si v-ati unit constiinta cu Dumnezeu, scopul lui este realizat, iar el se recunoaste ca fiind una cu Creatorul lui. Cu alte cuvinte, sufletul este absorbit inapoi in intentia lui Dumnezeu, extinzandu-se si dilatandu-se exact ca si Dumnezeu. Cei doi au devenit unul si doar unimea exista.
Asta ne duce la etapa finala - Lumina.


 Ea este sursa a tot ceea ce percepeti, cea care lumineaza si creeaza Corpul (sufletul) si Umbra (ego-ul). Scopul Codului lui Moise este de a va face sa depasiti identificarea cu ego-ul si sa priviti prin ochii sufletului, iar apoi, sa va aminteasca faptul ca, in realitate, nu sunteti nici una dintre acestea doua. Voi sunteti Lumina - una cu Sursa care lumineaza deasupra intregii creatii. Acesta este scopul vostru, dar atingerea lui inseamna ca, de data aceasta, trebuie sa va implicati mai mult.
La inceputul Partii a II-a, vi s-a oferit ocazia de a va opri si de a va bucura de lectiile invatate, folosindu-le pentru a atrage tot ce va doriti in viata. Daca ati fi ales sa va opriti acolo, ati fi fost in posesia instrumentelor necesare pentru a materializa orice realitate doreati - si. pe moment, ati fi fost linistiti. Dar aceasta satisfactie nu ar fi durat, pentru ca puteati satisface doar dorintele ego-ului, si nu dorul arzator din interior - cel al sufletului, care nu poate fi satisfacut de nici o realizare fizica. Sufletul cauta ceva ce se afla dincolo de aceasta lume, ceva ce nu poate fi definit, sau sters de timp sau moarte. El cauta eternul - sau cel putin calitatile acestuia, care se manifesta in aceasta lume.
Care ar fi aceste calitati?
- Pace
- Iubire
- Iertare
- Bucurie
- Rabdare
Ele sunt prezente atat aici, cat si in Cer, care este definit mai degraba ca o stare de constiinta, decat ca un loc unde te duci dupa ce mori. Ele reprezinta punti solide, care conecteaza aceasta lume la cea reala - o lume bazata mai degraba pe legile Unimii, decat pe separare. Ego-ul si sufletul sunt vehicule care ne poarta in aceste dimensiuni diferite, dar doar acolo unde pot merge. De exemplu, daca ati conduce o masina si ati ajunge la malul marii, nu ati putea merge mai departe. Ati avea nevoie de o nava care sa va traverseze oceanul, sau de un avion care sa va duca acolo mai repede.

Ego-ul este ca masina. Va poate transporta pe uscat, dar este foarte limitat, atunci cand e vorba de alte necesitati. Vaporul va poate duce peste ape, dar si el este limitat, iar calatoria dureaza mult. Doar un avion va poate transporta oriunde doriti, deoarece este capabil sa se ridice deasupra Pamantului. Nu conteaza daca mergeti printr-un desert, sau treceti peste un munte. Capacitatea lui de a se ridica la inaltime ii permite sa depaseasca restrictiile impuse de lumea de dedesubt.
In prima parte a acestei carti, conduceati masina, iar ego-ul era in control. Apoi ati trecut la vapor, iar sufletul a inceput sa va poarte in locuri unde masina nu avea acces. Acum e momentul sa urcati la bordul unui avion, pentru ca in locul spre care va indreptati nu se poate ajunge nici cu masina, nici cu vaporul. Acest avion se va ridica deasupra Pamantului si va va purta spre un nou taram, care nu este limitat de legile sau randuielile trecutului.

De aici, intrati in Lumina."

Extras din cartea "Codul lui Moise", Editura For You


UN COD CARE POATE ELIBERA TOATA OMENIREA -CODUL LUI MOISE
    
  Vezi  mai multe  video    din   film


 Marele secret, uluitorul şi senzaţionalul secret nu este şi nu a fost secret niciodată. Cei intuitivi, care încep să se cunoască cât de cât, care au mai citit una alta cunosc lucrurile astea de mult timp. Cine caută să înţeleagă viaţa asta cât de cât, care-i şpilul, dă mai devreme sau mai târziu peste informaţiile astea ... sau mai bine zis, le atrage, ca să fim la subiect. Chiar şi dacă nu citeşti nimic şi eşti pe o insulă pustie dacă eşti suficient de atent observi această lege. Este o lege universală. Chiar şi în romania sunt nişte zicale:
"Cine se aseamănă se adună."
"La omul sărac nici boii nu trag."
"Celui care are i se va mai da, iar celui care nu are i se va lua şi ceea ce are."
"Un necaz nu vine niciodată singur."
" De ce ţi-e frică de aia nu scapi".

În toate aceste proverbe funcţionează Legea atracţiei, Legea rezonanţei.
Ce-mi place cel mai mult în acest documentar este că ni se aminteşte că suntem Dumnezei (unii îşi amintesc mai mult alţii mai puţin acest lucru ... aici e diferenţa).



SECRETUL LEGEA ATRACTIEI PARTEA 1-a (din 2 parti)
    
  Vezi  mai multe  video    din   film


SECRETUL LEGEA ATRACTIEI PARTEA 2-a (din 2 parti)
    
  Vezi  mai multe  video    din   film


 surse
http://www.editura-foryou.ro/index.php?p=detalii&carte=149 


Filmul “Secretul” conduce pe o cale gresita sau ineficienta - datorita a trei cauze-motive.  Haideti pentru inceput sa abordam primul secret nedezvaluit pentru a obtine viata pe care erai menit s-o traiesti...

Secretul 1
De ce Posibilitatile Infinite sunt practic ineficiente
“Secretul” vorbeste despre “Posibilitati Infinite”. “Secretul ne spune: Tu poti avea, face sau poti sa fii orice doresti” cu alte cuvinte, orice este posibil, daca iti pui in minte acel lucru. Tot ce e nevoie este ca tu sa-ti deschizi mintea catre acel lucru. Trebuie sa-ti deschizi mintea si sa vizualizezi, simtind acel lucru dorit. Daca faci acest lucru in mod repetat, si actionezi tot in concordanta cu acesta, acel lucru va veni spre tine.
Ideea posibilitatilor infinite poate fi atragatoare si te poate ajuta sa-ti deschizi mintea atunci cand esti blocat in propriile tale limitari. In privinta acestor considerente, mesajul respectiv este intr-adevar util.
Cu toate acestea, conceptul de “posibilitati infinite” nu este de folos si in ideea abordarii unor actiuni corecte in viata. Ceea ce este util este ca tu sa cunosti care este cea mai buna posibilitate care exista pentru tine in acest moment prezent.

Secretul nedezvaluit 2
Cum interfera subversiv Subconstientul
Puterea intentiei

Un al doilea punct principal din filmul “Secretul” este Puterea Intentiei.
Conform “Secretului”, tu poti atrage ceea ce doresti, prin canalizarea intentiei tale in mod constient in acea directie.
Prima problema despre toate acestea este faptul ca cea mai mare parte a pocesului de atractie care are loc, se desfasoara ca amplasament, in subconstient. Cu alte cuvinte, eu atrag spre mine lucruri neintentionate in mod constient. In al doilea rand, subconstientul meu are capacitatea sa “interfere”, sa se amestece cu cele ce le aleg deliberat, constient. Indiferent cat de bune sunt abilitatile mele in vizualizari, simtiri si intentii, daca am un program ruland in subconstient contrar cu intentia mea constienta, va exista interferenta si conflict.

Secretul nedezvaluit 3
De ce nu obtii ceea ce doresti, focusandu-te pe ceea ce doresti!
Cheia finala oferita in “Scretul”, este chiar Legea Atractiei: asemanatorul atrage asemanatorul. Tu poti avea, face sau fii, orice doresti, atragand acel lucru in viata ta. Am vorbit deja mai devreme, de ce “orice” si “infinte posibilitati”, sunt practic ineficiente. Ceea ce tu ai nevoie de fapt, este lucrul potrivit pentru tine, in acum si aici.
Ultimul punct de refeinta din “Secretul” este acesta: legea atractiei functioneaza bazata pe “a fi” versus “a avea”.... Asa cum o carte buna candva spunea, “Cauta intai imparatia lui Dumnezeu, si toate celelalte lucruri iti vor fi adaugate tie”. (Matei 6.33)
Regatul lui Dumnezeu este o stare de a fi, o stare de constiinta. Acesta este locul in care se afla comoara ta. In acest mod si nu in altul, vei deveni tu sanatos, fericit si implinit. Aceste “lucruri” in viata sunt un rezultat al starii tale de a fi.
Fiinta ta atrage viata ta.
Problema esentiala in toata treaba consta in “a vrea”. A vrea bunuri materiale duce atentia spre cele ce inca nu le am. Cu toate ca esti instruit sa vizualizezi si sa simti ceea ce doresti ca o realitate prezenta, tu faci totusi toate aceste lucruri din cauza ca vrei ceva, ca urmare a faptului ca nu ai acel ceva. Adica exista ceva in exteriorul tau, pe care in mod curent nu il ai, si pe care il vrei, in ideea de a putea experimenta viata pe care o doresti. Intreaga notiune se bazeaza pe lipsa, dorinta, si cautate in afara ta.
Intotdeauna m-am intrebat daca scopul scuza mijloacele. Oare o slujba de 40-60 de ore pe saptamana este justificata de banii pe care ii castigi? Mai ai timp si energie ramase, ca sa te bucuri de banii obtinuti? Sau petreci weekendul doar ca sa te refaci, sa o faci din nou? Chiar mai rau, petreci weekendul prins in aceeasi munca?
Dar ce se intampla in cazul in care nu primesti ceea ce doreai, dupa ce ai fost atat de obsedat de rezultat? Sa nu obtii ceea ce doresti (sau sa percepi ca fiind un esec), te va face si mai obsedat, sau frustrat, sau stresat. Si vei putea spune, “Ei, bineinteles, asta este. Noi dorim lucruri. Ne chinuim pentru ele. Facem ce avem de facut. Cateodata castigi, cateodata pierzi. Traieste cu asta. ...utu-i! Asta-i viata.”
Se poate sa fie adevarat. Ei bine, este adevarat, dintr-un punct de vedere. Daca acesta abordare te satisface, este perfect. Daca esti ca mine, si nu functioneaza pentru tine, daca focusarea pe rezultate nu iti aduce rezultatele pe care le doresti, si daca in schimb, iti creeaza tensiuni, conflict, si auto-judecata, atunci poate vrei sa incerci o noua strategie, asa cum am facut si eu.
Pana acum, v-am prezentat dedesubturile filmului “Secretul” si aratat cum prezentarea din acest film, duce la un drum gresit.

Kevin Schoeninger
www.DiscoverYourPractice.com



https://sites.google.com/site/joculvietiisicumsaljoci/3-secrete-nespuse-in-filmul-the-secret