Auzim adesea despre karma, termenul intrând foarte des în vocabularul nostru, deşi adesea exista o percepţie neclara sau chiar eronata asupra acestui concept. Karma reprezintă totalitatea gândurilor, emoţiilor şi sentimentelor, vorbelor şi faptelor pe care o persoana le-a acumulat în vieţile anterioare. Legea karmei este legea universala a cauzei şi efectului: orice acţiune determina o reacţiune, o energie de aceeaşi calitate(pozitiva sau negativa) sau cum se spune "cum iţi aşterni, aşa dormi".
Acest concept a fost preluat, în epoca moderna, din filozofiile orientale, deşi a existat anterior şi în cea creştina. Deci atunci când întrebam de karma, aceasta reprezintă trecutul nostru, marea greşeala a vieţii anterioare, pe când sensul acestei vieţi, destinul, ce avem de făcut, care este "muntele de urcat", se numeşte dharma.
Fenomenul de reincarnare este amintit în scrierile celebrului teolog Origene care a trăit în secolul IV şi în a cărui vasta opera găsim explicat, susţinut şi exemplificat cu texte originale ale Bibliei, tot ceea ce se poate cunoaşte despre acest subiect. Origene a fost sanctificat şi ulterior anatemizat de Biserica creştina. Biblia, în varianta sa originala, conţinea numeroase referiri la reîncarnare, considerând-o ca pe ceva firesc. La conciliul de la Constantinopol din anul 553, împăratul Iustinian, pentru a satisface dorinţa de sanctificare a soţiei sale Teodora, a impus clerului sa cenzureze din Sfânta Scriptura orice referire la reîncarnare. împărăteasa Teodora, care în tinereţe profesase meseria de curtezana şi acumulase o karma ce trebuia ispăşită, a dorit sa elimine conceptul de reîncarnare pentru a putea fi sanctificată. Deşi cenzura aplicata asupra variantei iniţiale a cărţilor Bibliei a continuat, totuşi mai exista şi în varianta actuală, cea aprobată de Sfanţul Sinod al B.O.R., referiri la acest subiect:
"Şi Ioan, care de fapt era Ilie, dar ei nu l-au cunoscut" cu referire la Sf. Ioan Botezătorul.
"precum în cer, aşa şi pe pământ"(Tatăl nostru).
"Şi vor fi semne în Soare, în Luna şi în stele, iar pe pământ, spaima şi nedumerire între oameni..." (cuvintele lui Isus - Evanghelia după Luca, 21:25).
"Unde este regele iudeilor, cel ce s-a născut? Căci am văzut la răsărit steaua lui şi am venit sa ne închinam lui"(Matei 2:2).
Omul pe Pământ se compune din trup, suflet şi spirit. Trupul se supune legilor eredităţii, naşterea şi moartea ii guvernează. Sufletul se supune legilor karmei sau destinului, pe care însuşi omul singur şi 1-a creat. Spiritul se supune legilor reîncarnării, a vieţilor pământeşti repetate. Dumnezeu, Creatorul, în mărinimia lui, a acordat omului mai multe vieţi pentru a învaţă diferite lecţii, considerând ca o singura existenta ar fi prea puţin. Într-una învăţăm sa reuşim în viaţa, sa ne exprimam personalitatea; în alta învăţam sa fim părinţi, uneori suportând consecinţele altor vieţi în care am refuzat asta sau nu am fost responsabili fata de părinţii sau copiii noştri; într-o alta viaţa învăţam sa iubim, ce înseamnă sacrificiul pentru persoana draga şi uneori primim foarte puţin în schimb, etc.
Reîntâlnirile karmice sunt destul de frecvente: membrii de familie apropiaţi(părinţi, parteneri de viaţa, fraţi/surori, copii), iubitul cel mai drag, prietena cea mai buna, profesorul care ne-a ghidat alegerea carierei sunt adesea suflete cu care ne-am mai întâlnit şi în alte vieţi.
Motivele reîntâlnirii sufletelor
Acestea pot fi grupate în patru mari categorii:
1 .Plata unor datorii - în vechile lor întâlniri, pe parcursul lor, sufletele au acumulat datorii unele fata de altele. În univers, nimic nu rămâne neplătit, totul tinde spre un echilibru, şi de aceea, sufletele care au „restante" îşi reprogramează Întâlnirea pentru a se putea achita de ele. În aceasta situaţie, unul are de plătit o datorie, iar celalalt trebuie sa o primească. Aparent, cel de-al doilea ar fi în avantaj, dar nu e totdeauna aşa. Un exemplu este acela în care, într-un cuplu, unul se sacrifica, îşi oferă toate dragostea, ii susţine pe celalalt, dar acesta nu are nevoie, nu îşi doreşte asta şi îşi face partenerul sa sufere. Nu renunţa la el(pentru ca, în subconştient, se simte legat de el), dar ii răneşte şi ii face foarte dificila sau chiar imposibila plătirea datoriei, încărcându-se şi el cu karma negativa.
2.învăţarea unei lecţii - fiecare suflet a rămas „repetent" la una sau mai multe lecţii de viaţa; uneori, chiar de mai multe ori la rând, la aceeaşi lecţie(aşa cum este cazul celor care au Saturn retrograd în astrograma lor natala). La momentul reîncarnării, sufletul îşi propune sa rezolve aceasta chestiune, dar pentru asta trebuie sa treacă prin probele potrivite pentru a fi forţat sa facă asta. De aceea, trebuie sa-şi caute acele suflete care ii pot ajuta, prin propriul lor program de viaţa, sa treacă prin probele respective. În aceste reîntâlniri, unul este profesorul, celalalt elevul, dar sarcina poate sa nu fie uşoara pentru nici unul din ei. Profesorul poate fi de tipul planetei Jupiter şi prin blândeţe poate preda lecţia, manifestând bunăvoinţa, dar fermitate, fata de greşelile elevului. Dar se poate ca profesorul sa se apropie de tipul lui Saturn, manifestându-se foarte critic, cu severitate la orice abatere a elevului.
3.A continua ceva care s-a întrerupt, care nu s-a consumat - Cercul trebuie sa se închidă, în orice contact între suflete. Daca doua suflete s-au iubit foarte mult, dar nu au putut sa-şi exprime iubirea, din cauze diferite(raţiuni sociale, familiale, obligaţii morale sau chiar prin moartea unuia dintre ei), ele se vor reîntâlni pentru a continua ceea ce a rămas neterminat. De obicei, în aceasta situaţie, unul din suflete sau chiar amândouă cad prada geloziei şi Posesivităţii, deoarece exista adânc încastrata în subconştientul lor, teama ca s-ar putea pierde din nou,, unul. de celalalt. Cel care a fost „părăsit" în alta viaţa, poate fi tot timpul neliniştit ca situaţia se poate repeta şi în aceasta viaţa, deşi partenerul actual nu-i oferă nici un motiv pentru acesta temere. Aceste situaţii se pot petrece nu numai în cadrul unor relaţii romantice, ci şi în cadrul celor între părinte şi copilul sau. Am întâlnit astfel o mama extrem de posesiva fata de fiul ei, care prin atitudinea ei sufocanta a produs un mare râu acestuia, nelasând-1 sa se dezvolte ca un bărbat normal, deoarece într-o viaţa anterioara, acesta fusese iubitul cu care nu a putut avea o relaţie.
4.A ajuta, în mod dezinteresat, la evoluţia altui suflet - Motivaţia acestui tip de întâlnire este iubirea fără margini a unui suflet pentru altul. Deşi poate legea karmei nu ii obliga la aceasta reîntâlnire şi posibil nici la o noua reîncarnare, sufletul mai evoluat spiritual se reîncarnează pentru a ajuta la evoluţia celui mai puţin evoluat. Uneori, aceasta reîntâlnire ia forme extrem de dureroase: poate fi copilul care se naşte cu un handicap şi care îşi ajuta astfel un părinte sa evolueze prin suferinţa; poate sa fie iubitul pierdut prin despărţire sau chiar prin moarte, dar care ne-a modelat sufletul şi mintea; poate sa fie omul care salvează o viaţa, adesea pierzând-o pe a sa şi datorita căruia cel salvat îşi schimba cursul vieţii.
Reîntâlnirile karmice pot fi pozitive sau negative, în funcţie de cum le simţim, dar absolut TOATE sunt necesare evoluţiei noastre. Fiecare are mai multe ocazii de întâlniri karmice pozitive sau negative şi în vremurile noastre, această şansa se petrece chiar mai des decât în secolele trecute. Un element care indica regăsirile karmice este acesta: în palma mâinii voastre stângi, număraţi liniile mici şi verticale situate sub inelar(în chiromanţie, aici este situat muntele Soarelui) şi care coboară spre linia inimii(prima linie aproape orizontala, sub degete, traversând palma). Veţi avea atâtea întâlniri karmice în viaţa cate linii verticale sunt: cea mai importanta este cea care atinge linia inimii.
Cum recunoaştem reîntâlnirea karmica?
Posibilitatea de a avea reîntâlniri karmice este recunoscuta de către un astrolog profesionist care studiază cu atenţie astrograma natala. Primul lucru la care se uita acesta este poziţia şi aspectele pe care le face Venus, planeta iubirii. Venus reprezintă dragostea fizica, sentimentele, frumuseţea, tandreţea, emoţiile, sociabilitatea şi ca personaj individual amantul/iubita. În astrograma natala,Venus oferă informaţii despre plăcerile senzoriale, despre relaţiile spre care aspiram şi modul în care ne manifestam afectivitatea. Semnul în care se afla Venus ne arata modul în care nativul trăieşte sentimentele, mai ales în dragoste, în căsătorie, atitudinea fata de bani, valori sociale, estetice. În astrologia veche, Venus era considerata micul benefic şi era un simbol al vieţii sentimentale, al dragostei, al artei. Venus în aspect negativ, exprima de asemenea pasiunile neînfrânate, vanitatea, depravarea şi dezordinea. Deci, într-o tema natala arata ceea ce ne place mai mult şi ce fel de persoana ne atrage, ne fascinează.
Cei care au aspecte între Venus, pe de o parte, şi Saturn sau Pluton, pe de alta parte, în astrograma lor natala, sunt primii candidaţi la a avea cel puţin o reîntâlnire karmica sau predestinata. De asemenea, aspectele între planetele astrografelor celor doi, care implica aceste combinaţii reprezintă un argument pozitiv.
Iata 10 repere pe care trebuie sa le aveţi în vedere pentru a aprecia faptul ca relaţia dvs. este una karmica pozitiva.
• Aveţi o senzaţie de fericire şi mulţumire numai prin faptul ca va aflaţi în preajma acelei persoane; chiar daca nu vorbiţi sau nu aveţi vreun contact fizic
• Spuneţi şi faceţi lucruri care, în general, nu va caracterizează, dar ştiţi ca ii fac plăcere acelei persoane şi nu aşteptaţi nimic în schimb.
• Simţiţi instinctiv stările de spirit ale celuilalt fără sa vi se spună şi fără dovezi palpabile
• Aveţi un sentiment de pace şi linişte atât în prezenta persoanei respective, cat şi atunci când va gândiţi la ea
• Aveţi un sentiment profund ca v-aţi mai cunoscut şi ca anumite scene care se petrec acum parca au mai fost cândva
• Nu doriţi sa se schimbe nimic în înfăţişarea şi comportamentul persoanei respective(o consideraţi perfecta aşa cum este)
• Atracţia dintre dvs. şi el/ea a fost instantanee şi prima impresie a fost foarte puternica, chiar daca asta realizaţi mai târziu
• Puteţi avea o viaţa sexuala minunata, dar faptul ca pentru o perioada mai lunga nu faceţi sex nu afectează în nici un fel relaţia
• Exista o legătura telepatica: anticipaţi anumite discuţii sau stări de spirit ale persoanei şi veniţi în întâmpinarea lor
• Vi se confirma de către un astrolog specializat în astrologia relaţiilor ca exista o puternica legătura karmica între dvs. şi partener/a
Daca şi cealaltă persoana percepe în acelaşi fel relaţia şi puteţi bifa cel puţin 7 din aceste puncte, aveţi toate şansele sa trăiţi un miracol şi anume reîntâlnirea cu un suflet-pereche.
Vesta (Maria Onea) octombrie 2009
sursa
http://www.astrovesta.com/reintalnirile-karmice.pdf
http://www.astrovesta.com/index.php