miercuri, 31 iulie 2013

Viața are buton de replay

Ce este reîncarnarea și de ce tind oamenii să creadă în înviere?
Cum putem folosi termenul de reîncarnare pentru a ne face viața mai bună?
Ți-ai asuma riscul de a muri doar pentru a începe o viață nouă?

În primul rând, termenul de reîncarnare a prins viață în cultura spirituală orientală. Pentru cei familiarizați cu termenul reprezintă un subiect dezbătut, admis și tratat ca atare. Pentru ceilalți oamenii, termenul de reîncarnare încă reprezintă un subiect tabu, având conotații diferite și înconjurat de multe semne de întrebare.
Ce este reîncarnarea?

Sensul cel mai cunoscut al termenului reîncarnare este acela conform căruia, după moarte, sufletul nu încetează să mai existe ci trece intr-un alt trup.

Reîncarnarea reprezintă un ciclu al vieții. La fel cum natura moare iarna și învie primăvara, la fel se crede și despre sufletul uman care odată cu moartea fizică capătă un alt corp gazdă și îi oferă posesorului șansa la o viață nouă.

Există cu adevărat reîncarnarea?

Este o întrebare cu adevărat dificilă și oricât de mult mi-aș dori să îți răspund la ea, nu am să pot. Îți pot răspunde însă printr-o altă întrebare:
Există Dumnezeu?
...
Să zicem: poate Dumnezeu există, poate nu există... Să cântărim câştigul sau paguba pe care le-am avea dacă spunem că Dumnezeu există. Sunt două posibilităţi: dacă câştigi, câştigi totul, dacă pierzi, nu pierzi nimic. Deci nu mai şovăi, pariază că El există!”
(Blaise Pascal)
...
La fel și cu reîncarnarea. Sunt oameni care aleg să creadă în reîncarnare și sunt oameni care o consideră subiect tabu, sau mai rău, subiect de amuzament. Eu nu o să mă întind atât de mult în acest sens.

De ce cred oamenii în reîncarnare?

La această întrebare îți pot răspunde. Și am să o fac scurt și la obiect.
Iată 5 motive pentru care oamenii cred în reîncarnare:
  1. Șansa la o viață nouă. Sunt oameni nemulțumiți de viața pe care o trăiesc și acest termen de “reîncarnare” este pentru ei dătător de speranță. Ei speră la o viață mai bună după moarte, speră la un nou început.
  2. Provocarea. Termenul de reîncarnare în adevăratul său sens reprezintă și o posibilă provocare pentru cei ce cred cu adevărat. Odată cu moartea nu știi unde te îndrepți sau dacă viitoarea ta viață o să fie mai ușoară sau mai grea. Pentru acești oameni reprezintă varianta nouă a acestui joc numit viață: Ajuns la finalul poveștii îți dorești apariția următoarei versiuni și a următoarelor provocări.
  3. Curiozitate. Suntem în primul rând ființe curioase. Asta a dus la apariția celor mai mari descoperiri din istoria noastră ca rasă, de la banala roată și până la descoperirea Big-Bangului. Reîncarnarea este un subiect ce poate fi dezbătut dar nu poate fi nici contrazis nici admis ca atare. Asta reprezintă pentru noi nu doar o provocare ci și o curiozitate. Oare cum va arăta lumea după moarte?
  4. Repararea greșelilor. Cu toții facem greșeli. Unele mai mici, altele mai mari, unele îndreptabile altele nu. Este OK! Este în natura noastră să greșim însă nu este în natura tuturor să îndrepte aceste greșeli. Imaginează-ți viața ca pe un joc. Ajuns la un punct din care nu te mai poți întoarce alegi să încarci ultima salvare și să încerci să schimbi lucrurile în avantajul tău. Reîncarnarea îți dă această oportunitate dar despre asta voi vorbi mai jos.
  5. Oamenii nu cred în moarte. Poate că acesta este cel mai de neclintit motiv când vine vorba despre credința sau nu în reîncarnare. Pentru mulți nu există game over. Ei nu își pot imagina că totul se încheie brusc și că ai numai o viață pentru a face lucrurile cum trebuie. Dacă vrei, reîncarnarea este și o scuză să amâni lucrurile sau pur și simplu să nu le dai importanță.
Viața are buton de replay.

It's not over when it's over. Acesta a devenit motto-ul meu când vine vorba de înfruntat probleme.
Crede-mă că pe lumea asta nu există persoană care să fie 100% fericită. Nici măcar 99% fericită. Bine, nici măcar 90% fericită. Înțelegi ideea.

Chestia importantă este că, suferința înseamnă succes.
În viață cădem tocmai pentru a ne putea ridica. În viață greșim pentru a putea învăța din greșeli. Viața este dură, este nedreaptă și oricât de fericit ai fi sigur ți-o iei în freză odată și odată. Și este ok! Altfel nu ai simți că trăiești.
Lucrul pe care mulți nu îl înțeleg este că, deși este ok să mai și cazi din șa, ESTE OBLIGATORIU SĂ TE RIDICI și să călărești din nou.
Acum!
Nu mâine, nu poimâine, nu într-o altă viață. Tu ai un dar imens doar prin simplul motiv că respiri. Nu îți irosi acest dar. Repară-ți greșelile chiar acum, cu sudoare, cu motivație și cu capul sus!

Respiră, analizează, schimbă lucrurile!
Nu uita să respiri. Poți schimba orice dacă o iei ușor, pas cu pas. Nu te oblig să schimbi totul acum, te oblig să faci ceva pentru a schimba lucrurile.
Uită-te în jur, chiar este posibil.

Ai mai jos un videoclip cu mari eșecuri de-a lungul timpului. Oamnii aștia chiar au căzut rău, au văzut că viața are și gropi dar nu au încetat să privească cerul. Și au reușit să se ridice.

5 lucruri pe care să le faci când ești la pământ
  1. Respiră. Continui să îți spun asta pentru că este chiar important. Cu toții respirăm, însă nu cu toții ne bucurăm de respirație. Fă acest exercițiu: oricând te vei simți copleșit, inchide ochii și respiră. Simte aerul cum intră și iese și vizualizează problemele cum se pierd cu fiecare suflare a ta.
  2. Adună-te. Este momentul să arăți cât de tare ești. Cu cât ai căzut mai tare cu atât vreau să te ridici și mai sus și mai repede. Nu da drumul hățurilor, te vreau înapoi în șa.
  3. Treci peste. Greșelile se repară doar atunci când sunt implicați alți oameni. Nu ezita să îți ceri scuze celor pe care i-ai rănit. Te vor trata cu spatele dar vor știi că tu ești în spatele lor, gată să le zâmbești și să le ceri scuze. Și te vor igrnora dar tu vei continua să le vorbești până când vor accepta scuzele. Poate că o fac din politețe , dar în subconștient te-au iertat și este timpul să treci peste.
  4. Acceptă. Acceptă-ți problemele, acceptă-ți natura umană și fă ceva să îndrepți lucrurile. Nu da vina pe tine pentru ceea ce ai făcut, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să îți asumi anumite responsabilități. Lucrurile se întâmplă pur și simplu și nu este sănătos să stagnezi și să plângi. Regretele nu repară greșeli, ba chiar mai consumă și timp.
  5. Învață din greșeli. Nu trece peste necazuri fără să tragi niște concluzii. Învață din greșeli și încearcă să nu le mai repeți. Și dacă o vei face, ei bine acum știi cum să îndrepți lucrurile.

În final aș vrea să îți expun părerea mea.
Consider că reîncarnarea nu există și că avem doar o viață în care să ne bucurăm de succese și să învățăm din greșeli.
Nu neg existența reîncarnarii și nici nu știu ce se va întâmpla pe lumea cealaltă. Îți spun doar că și dacă există reîncarnare tot nu ai o scuză să nu duci viața asta la nivelul maxim.

Asigură-te că ai scos maximul acum și lasă viitorul să vină, încet și sigur, fără griji.
Ce va fi, va fi. Dar ce este acum, deja a început.

sursa
 


marți, 30 iulie 2013

Puterea gândurilor - Proiectul 10:10:10

Studiile arată că cele 50 de trilioane de celule din care suntem compuși sunt ca niște mini-indivizi, fiecare cu propria conștiință, dar influențată de atitudinile sau percepțiile noastre. Oamenii de știință vorbesc despre legătura dintre stres și boală , puterea gândurilor și capacitatea noastră de a le materializa. Mai mult, ei spun că uneori devenim atât de obsedați de gânduri despre trecut sau viitor încât creăm singuri lucrurile de care suntem obsedați. Așadar, dacă deținem controlul gândurilor, putem să ne schimbăm viețile și să obținem rezultatele pe care le dorim.

Filmul pornește de la premisa că avem mai multă putere asupra propriilor vieți decât se credea și subliniază necesitatea de a fi mai responsabili pentru ea, în loc să permitem stersului la care suntem supuși să ne cauzeze îmbolnăvirea. Documentarul tratează structura corpului uman, iar experți precum Dr. Joe Dispenza și Bruce Lipton ne arată cum dimensiunea lobului frontal, responsabilă pentru creativitate, vise și capacitatea de a lua decizii, ne face unici ca indivizi.

Project 10-10-10: Pill or Perception, în regia lui Darren Manden şi Theresa Grainger, este un documentar provocator şi în mod cert neconvenţional, lansat în toamna anului 2011, care redeschide controversa generată de concepţiile holistice aplicate în medicina umană şi în practica spirituală, desigur, reliefând, prin interviuri dinamice şi inspirate, corelaţia dintre minte şi trup, respingând teoria subversivă a predeterminării genetice şi reiterând, dacă mai era nevoie, necesitatea stringentă a abandonării paradigmei chimico-farmaceutice actuale în "tratarea"  stării de boală, în favoarea unei educaţii timpurii privind efectele complexe ale mediului social şi ale percepţiilor noastre asupra mediului, în menţinerea stării de sănătate pe termen lung.
Printre personalităţile intervievate de realizatorii acestui excelent documentar neozeelandez veţi avea plăcerea să redescoperiţi  cunoştinţe mai  vechi  ca  dr. Bruce H. Lipton sau dr. Joe Dispenza, dar şi pe mulţi alţi profesionişti ai domeniului, care dovedesc că au ceva concret de spus, contrar litaniilor propagandei medico-farmaceutice: Robin Kelly, Pat Armitstead, Daniel Astinotti , Dana Bilbe, John Francis, Theresa Grainger, Rob McIntyre, Richard Moat, Deborah Murtagh, Don Kaimi Pilipovich şi Camillia Temple.
Nu este greu de concluzionat, de către orice persoană cu un strop de bună credinţă, că medicina alopată actuală reprezintă un eşec total, dacă ar fi să ne referim numai la boala canceroasă şi la statisticile îngrozitoare care susţin că jumătate dintre femei şi două treimi dintre bărbaţi sunt afectaţi de ea.
Medicina alopată a devenit una dintre laturile inchiziţiei ştiinţifice, fiindcă refuză cu obstinaţie să accepte soluţii alternative, deşi chimizarea farmaceutică s-a dovedit a fi o invenţie criminală şi, mai ales, toate teoriile geneticii, care păreau să dea un lustru academic practicii medicale, s-au prăbuşit în faţa dovezilor tot mai concludente ale epigeneticii.
 
Care au fost, în principal, minciunile propagate, care au căpătat aproape consistenţa unor mituri medicale, imposibil de combătut ?
Potrivit lui Bruce Lipton acestea ar putea fi următoarele:
- Percepţia-Mit 1 – Biologia este controlată de mecanica newtoniană bazată pe materie.
  Revizuire – Biologia este controlată de forţele invizibile ale mecanicii cuantice.
- Percepţia-Mit 2 – Genele controlează viaţa
   Revizuire – Noua ştiinţă a epigeneticii revelează faptul că mediul controlează genele.
- Percepţia-Mit 3 – “Supravieţuirea celui mai potrivit” conduce evoluţia.
   Revizuire – Cooperarea conduce evoluţia.
- Percepţia-Mit 4 – Evoluţia este un proces întâmplător.
   Revizuire – Organismele se dezvoltă pentru a se conforma mediului.
Dr. Jörn Walter (Saarland, Germania) enunţa următorul paralelism, caracteristic epocii informatice:
"Aş lua în considerare schema unui computer şi aş afirma că hard-disk-ul este ADN-ul şi, atunci, programele ar fi similare epigenomului. Putem accesa anumite informaţii de pe hard-disk, folosind programele din computer. Dar există, cu certitudine, anumite zone protejate de parole şi altele care pot fi accesate direct. Aş putea spune că abia acum începem să înţelegem de ce există aceste zone parolate şi de ce restul pot fi accesate fără restricţii."
...
Auto-suficienţa "ştiinţei medicale contemporane" este cel mai mare inamic al sănătăţii umane, fiindcă nu se bazează niciodată pe cercetări obiective şi mai ales oneste, ci numai pe încremenirea în paradigma chimică, în baza căreia îndrăznesc, de exemplu, să numească somatidele, ce par a fi precursoarele ADN-ului uman, drept "artefacte, introduse accidental în organism", îndepărtându-ne tot mai mult de medicina holistică şi de imaginea reală a complexei biologii umane, pentru a ne putea menţine într-o stare de dependenţă cronică de "actul medical", a cărui incompetenţă terapeutică şi eficienţă asasină nu mai poate fi negată de nici o statistică oficială.”
SURSA: Blogul Dezvaluiri http://antiiluzii.blogspot.com

Multumim Marian!

Proiectul 10:10:10–Pastila sau perceptie? (Documentar,partea intai)
    
  Vezi  mai multe  video    din   diverse

Proiectul 10:10:10–Pastila sau perceptie? (Documentar,partea a doua)
    
  Vezi  mai multe  video    din   diverse

Proiectul 10:10:10–Pastila sau perceptie? (Documentar,partea a treia)
    
  Vezi  mai multe  video    din   diverse

luni, 29 iulie 2013

,,Memoria de Cristal – Superman”, acum datele pot fi pastrate in siguranta pentru milioane de ani!

Un grup de cercetatori din Marea Britanie, au inregistrat date intr-un cristal de sticla nanostructurata. Acest dispozitiv de stocare pare desprins din serialele SF, el avand practic un timp de viata nelimitat si o capacitate care o depaseste pe aceea a Blu-Ray-ului de 2800 de ori, putand salva datele si informatiile despre intrega noastra civilizatei, pentru cei care vor veni dupa noi…
Oamenii de stiinta de la Universitatea din Southampton au dezvoltat o memorie optica “penta-dimensionala”, dovedind experimental posibilitatea de inregistrare a datelor in sticla nanostructurata folosind o viteza foarte mare (femtosecunde),cu laser, care creeaza nanostructuri auto-asamblate din cuart topit.
Creatorii memoriei 5D au denumit inventia lor ,,Superman memory crystal” ca urmare a unor memorii de cristal utilizate intr-o serie de filme ale lui Superman.
Metoda de producere a acestor cristale se numeste 5D, deoarece in plus fata de cele trei pozitii ale acestor nanostructuri, ele mai contin doua caracteristici: refractia si polarizarea ca si parametri suplimentari.
Aceasta noua metoda de stocare permite o capacitate de date fara precedent de 360 TB pentru un disc de tipul DVD. Capacitatea maxima de memorie a ultimelor generatii de Blu-Ray DVD este de 128 GB. Iar cel mai mare hard disk magnetic cu tehnologia HAMR care inca nu este produs comercial, va avea aproximativ 20 de TB pe disc.
Stocarea pe sticla ar putea pastra datele intacte pentru miloane de ani, in timp ce un DVD este garantat doar pentru aproximativ 7 ani, in care datele sa fie pastrate fara erori.
Sticla nanostructurata ramane stabila si daca este expusa la temperaturi de pana la 1000 °C.
,, Suntem in curs de a dezvolta o forma foarte stabila si sigura de memorie portabila folosind sticla, care ar putea fi extrem de utila pentru corporatiile si organizatiile cu arhive mari. La momentul actul, companiile trebuie sa-si refaca arhivele odata la 10 – 15 ani, deoarece memoriile hard disk au o durata de viata relativ scurta” , a declarat seful proiectului Jingyu Zhang, subliniind ca muzeele si arhivele nationale, cu numerele lor uriase de documente vor fi primele care vor beneficia de pe urma acestor super memorii.
Universitatitatea din Southampton – Centrul de Cercetare Optoelectronica si  Universitatea Tehnologica din Eindhoven au prezentat deja un proiect comun  denumit : ,, Metoda  5D de stocare a datelor cu laserul ultra rapid pe sticla nanostructurata” la Conferinta privind Laserii si Electro – Optica din acest an care a avut loc la San Jose, in California, Statele Unite.
Profesorul Peter G. Kazansky, discipol al laureatului Premiului Nobel pentru inventarea laserului, Aleksandr Prohorov, a declarat ca: 
“Este palpitant sa cred ca am creat primul document care va supraviețui probabil rasei umane. Aceasta tehnologie poate pastra pana si  ultima dovada a civilizatiei actuale:. Tot ce am invatat nu va fi uitat “



sursa: http://www.southampton.ac.uk
http://rt.com/news/5d-nanostructured-glass-optical-memory-941/
http://www.gizmag.com/superman-memory-crystal/28231/
http://www.adanima.org/2013/07/15/memoria-de-cristal-superman-acum-datele-pot-fi-pastrate-in-siguranta-pentru-milioane-de-ani/

duminică, 28 iulie 2013

„Cercetarea vieţii lui Iisus“

Din secolul al XVIII-lea încoace pentru conştienţa modernă se caută, din cele mai diverse puncte de vedere am putea spune, un fel de suport al credinţei în Misteriul de pe Golgota. Această căutare a cunoscut o mulţime de faze. Până în secolul al XVIII-lea au existat puţine întrebări referitoare la documentele istorice ‒ documente în sensul în care se vorbeşte astăzi de aşa ceva ‒ care pot confirma existenţa lui Christos Iisus. Mult mai importantă pentru sufletele omeneşti era întrebarea referitoare la efectul Misteriului de pe Golgota. Acţiunea de-a lungul secolelor legată de numele lui Christos Iisus era mult prea vie şi se observa mult prea clar pentru ca să mai trebuiască să pui întrebarea: Există vreun document care să ateste că Christos Iisus a existat? Pentru cei ce se recunoşteau adepţii lui Christos Iisus existenţa Lui era de la sine înţeleasă, cum la fel de la sine înţeleasă ‒ mult mai mult decât se crede astăzi ‒ era constatarea referitoare la existenţa simultană a fiinţei omeneşti şi a celor supraomeneşti, spiritual-divine a lui Christos Iisus.
Vremurile materialiste se apropiau din ce în ce mai mult şi prin aceasta în evoluţia omenirii şi-a făcut intrarea ceea ce este legat în mod necesar de concepţia materialistă. Această concepţie nu suportă ideea că în om trăieşte ceva dintr-o individualitate superioară, nu suportă chiar deloc perspectiva că în spatele personalităţii exterioare se află spiritualul din om.
Dacă privim oamenii în mod pur material ‒ acest lucru se întâmplă cel mai radical în epoca noastră ‒, ei pot fi consideraţi ca fiind asemănători. Toţi merg pe două picioare, toţi au un cap şi un nas situat într-o anumită poziţie a feţei, toţi au doi ochi, o porţiune a capului acoperită cu păr, şi aşa mai departe.  
Şi materialismul vede astfel cum toţi oamenii arată la fel.
De ce s-ar mai interesa ea de ceva ce s-ar afla îndărătul omului exterior? Acest lucru îl jigneşte chiar şi pe cel care nu-şi poate spune că îndărătul lui, în încarnarea respectivă, se află ceva la fel de însemnat ca şi în ceilalţi oameni. Materialismul nu îngăduie aşa ceva. În felul acesta a dispărut posibilitatea de a înţelege că în omul Iisus din Nazaret ar putea fi Christos. Şi cu cât se apropia secolul al XIX-lea ideea despre Christos s-a pierdut aproape definitiv. Oamenii şi-au îndreptat tot mai mult privirea doar spre Iisus din Nazaret, care trebuie să se fi născut în Nazaret, sau cine ştie în ce altă parte, care a trăit ca un om, a propovăduit doar principii frumoase şi apoi se pare că ar fi cunoscut o moarte de martir. Omul Iisus a luat din ce în ce mai mult locul lui Christos Iisus din secolele anterioare. Un lucru de la sine înţeles pentru concepţia materialistă.
La fel de la sine înţeleasă a fost inaugurarea în secolul al XIX-lea a ceea ce se cheamă „cercetarea vieţii lui Iisus“. Nici măcar teologia iluminată nu urmăreşte altceva decât această cercetare a vieţii lui Iisus; cu alte cuvinte, ea caută să stabilească date despre viaţa lui Iisus din Nazaret, aşa cum se stabilesc ele în legătură cu viaţa lui Carol cel Mare, Otto cel Mare sau mai ştiu eu cui. Numai că este foarte dificil să stabileşti nişte date despre Iisus din Nazaret. Căci ceea ce există în principal ca documente sunt Evangheliile şi Scrisorile lui Pavel. Dar Evangheliile ca atare, bineînţeles, nu pot fi considerate documente istorice. Acestea sunt în număr de patru şi, pentru un mod de tratare materialist exterior, toate se contrazic între ele. S-au căutat, desigur, în cursul cercetării vieţii lui Iisus tot felul de soluţii. Pentru început putem face abstracţie de o anumită fază a cercetării vieţii lui Iisus, care, pentru că s-a nimerit să cadă în epoca materialistă, nu mai voia să creadă în „minuni“ şi interpreta minunile descrise în Evanghelii în modul cel mai curios posibil. Aceste interpretări sunt de tipul celor care vor să explice apariţia lui Christos Iisus pe mare prin aceea că El n-ar fi mers fizic pe mare, cu picioarele ‒ noi am văzut cum stau lucrurile în această privinţă ‒, ci că ucenicii pur şi simplu nu şi-au dat seama de ordinea fizică a lucrurilor; astfel, într-o prezentare aberantă a vieţii lui Iisus se spune că apostolii erau cu corabia pe mare şi dincolo, pe mal, mergea Christos Iisus, iar oamenii care se aflau pe malul celălalt se puteau uşor înşela şi crede că Christos Iisus mergea pe ape. Să nu mai pomenim de alte născociri raţionaliste şi mai exagerate, cum că transformarea apei în vin s-a produs prin introducerea în apă, fără să se observe, a unei esenţe de vin! Cineva a încercat chiar să explice botezul în Iordan al lui Iisus prin simplul fapt că în acel moment tocmai a trecut pe acolo un porumbel.
Există o mulţime de asemenea aberaţii. Dar ce nu există pe tărâmul pe care îl numim solul ştiinţei riguroase, obiective! De aceste aberaţii putem face însă cu totul abstracţie.
 Putem observa acel gen de cercetare care, fiindcă nu opera cu un suprasensibil, încerca să interpreteze acest suprasensibil în mod materialist, ca un ingredient, spunându-şi: Dacă în Christos Iisus nu putem crede, dacă nu putem crede că în Nazaret s-a născut cineva ca fiu al unui tâmplar, că la doisprezece ani a fost în Templu şi aşa mai departe, dăm la o parte tot ce este suprasensibil, combinăm tot ce se potriveşte sau nu se potriveşte în diferitele Evanghelii şi scoatem de aici un fel de biografie a lui Iisus din Nazaret. S-a încercat acest lucru în cele mai variate forme. Cum foarte mulţi au încercat să scrie o astfel de biografie, nu a putut scăpa desigur neobservat faptul că fiecare biografie arăta altfel. Dar aici nu putem intra în detalii. A existat în cercetarea vieţii lui Iisus şi o perioadă în care Iisus din Nazaret era reprezentat ca un om superior, un fel de Socrate pe un plan mai înalt, care şi el la rândul lui era reprezentat conform unei concepţii materialiste.
Aceasta este cercetarea vieţii lui Iisus, care înainte de orice a trecut la alcătuirea unei biografii lui Iisus din Nazaret, dar care nu a făcut decât să provoace nemulţumire. Două lucruri mai exact trezesc obiecţii: în primul rând documentele înseşi. Căci Evangheliile nu sunt nişte documente în sensul în care se vorbeşte astăzi de documente istorice şi pe care îl dau istoricii documentelor. Aceasta s-a aflat la baza multor contradicţii şi al întregului mod în care ele s-au păstrat. În al doilea rând, în ultimii ani a mai intervenit ceva în această cercetare a vieţii lui Iisus, un lucru pe care oamenii l-au aflat când s-au aplecat mai mult asupra unor pasaje din Evanghelii, asupra unor observaţii care se tot repetă, despre care noi ştim că sunt în legătură cu fapte suprasensibile. Aceşti oameni, care sunt dominaţi de credinţa materialistă, au găsit aceste lucruri şi nu le-au putut escamota sau elimina din cercetarea lor, aşa cum a făcut-o cercetarea vieţii lui Iisus. S-a ajuns atunci la celălalt aspect, la cercetarea lui Christos, care s-a făcut remarcată în ultimii ani, după ce cercetarea vieţii lui Iisus a pedalat mult timp, vorba unui profesor din ziua de azi, pe „omul simplu din Nazaret“; căci aceasta era foarte pe gustul oamenilor. Îi măgulea faptul că nu mai au nevoie să recunoască în Evanghelii ceva superior. Le cădea mai bine să vorbească de „omul simplu din Nazaret“, decât să încerce să se ridice la înălţimea Omului-Dumnezeu.
S-a găsit însă după aceea Omul-Dumnezeu. S-a trecut atunci la cercetarea lui Christos. Aceasta este însă extrem de bizară. Ea apare într-o formă cât se poate de grotescă în lucrarea Ecce Deus de Benjamin Smith şi în alte scrieri ale lui. Ea iese în evidenţă prin faptul că susţine că în realitate nici nu ar fi existat un Iisus din Nazaret; acesta este doar o legendă. Însă Evangheliile relatează de Christos Iisus. Ce este acest Christos Iisus? Ei bine, El este un Dumnezeu imaginat, o imagine ideală. Şi oamenii au deja motivele lor bine întemeiate de a respinge din acest punct de vedere pe realul Iisus din Nazaret; căci Evangheliile povestesc despre Christos, îi atribuie calităţi care conform concepţiei materialiste nici nu există. De aici rezultă cu claritate că nu este posibil ca El să fi existat în mod istoric, ci că a fost născocit. El este aşadar rezultatul imaginaţiei poetice a epocii în care a fost plasat Misteriul de pe Golgota. Astfel, în ultimii ani s-a încercat într-un fel o reîntoarcere de la Iisus la Christos; Christos însă nu este nicidecum ceva real, ci trăieşte doar în imaginaţia oamenilor. Totul este astăzi fără niciun suport, să zicem aşa, în acest domeniu.
Cercetarea vieţii lui lui Iisus a dat faliment, deoarece nu poate dovedi nimic, iar cercetarea lui Christos nu este luată serios în discuţie. Căci aici se pune problema de a recunoaşte efectul colosal care a pornit de la acea entitate de care se leagă Misteriul de pe Golgota. Dacă totul nu este decât o ficţiune, atunci o cercetare materialistă trebuie în cel mai scurt timp posibil să renunţe să o mai ia în serios; căci o epocă materialistă nu poate crede într-o ficţiune care, iată, în timp, avea să îndeplinească cea mai importantă misiune. Da, epoca noastră „luminată“ a mers foarte departe cu acumularea de tot felul de contradicţii şi nici măcar nu are habar în ce măsură are nevoie să ia în considerare chiar pe tărâmul ştiinţific afirmaţia: „Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac“. Aceasta este propriu-zis valabilă în tot ceea ce priveşte cercetarea lui Iisus şi a lui Christos din prezent, care nu vrea să se situeze serios şi demn pe solul spiritului.
Evanghelia arată ea însăşi clar cele ce au rezultat, după cum am descris, în epoca noastră. Oamenii care vor să fie materialişti, care nu vor să creadă decât în cele ce scoate la iveală conştienţa materialistă în cadrul existenţei senzoriale, nu pot găsi drumul spre Christos Iisus. Acest drum a fost tăiat, prin faptul că oamenii cei mai apropiaţi de Christos L-au părăsit chiar în timp ce se împlinea Misteriul de pe Golgota, deci nu luaseră parte la cele ce s-au întâmplat în acel moment pe plan fizic în Palestina şi abia mai târziu a fost reînnodat. Faptul că nici din direcţia cealaltă n-au rezultat nişte documente cât de cât credibile, o ştim cu toţii. Cu toate acestea în Evanghelia după Marcu şi în celelalte Evanghelii avem descrieri chiar ale acestui Misteriul de pe Golgota.
um au apărut aceste descrieri? Este extraordinar de important să ştim acest lucru. Să privim acest lucru într-un singur caz, cel al Evangheliei după Marcu. Şi în Evanghelia după Marcu se arată suficient de clar, chiar dacă pe scurt, în scena de după înviere, că tânărul în pânzătură albă, respectiv Christos cosmic, s-a arătat din nou ucenicilor după ce Misteriul se săvârşise şi le-a transmis acestora anumite impulsuri. În acest fel ucenicii, apostolii, cum a fost cazul cu Petru, prin faptul că au fost pătrunşi de impulsul exercitat asupra lor, au fost cuprinşi de flacăra privirii clarvăzătoare, astfel încât au putut să perceapă prin clarvedere lucruri la care nu asistaseră fizic, pentru că au fugit. Lui Petru, dar şi celorlalţi cărora li s-a îngăduit să devină ucenici după învierea lui Christos Iisus, li s-au deschis ochii clarvederii, astfel încât au putut contempla clarvăzător Misteriul de pe Golgota.
Pentru aflarea Misteriului de pe Golgota nu există decât o cale, calea clarvederii, cu toate că el s-a petrecut efectiv pe plan fizic. Iată ce trebuie să reţinem. Evanghelia ne-o indică foarte clar atunci când se arată că înşişi oamenii cu cea mai mare chemare L-au părăsit în chiar momentul hotărâtor; astfel, după primirea impulsului celui înviat, în sufletele celor precum Petru s-a aprins amintirea celor ce s-au întâmplat după fuga lor. În mod obişnuit omul îşi aminteşte doar lucrurile din existenţa senzorială la care a fost de faţă. În acea clarvedere care s-a arătat apostolilor se întâmplă ceva diferit de amintirea obişnuită; este ca şi cum ai avea în memorie amintirea unor evenimente fizic-sensibile, evenimente la care însă nu ai participat. În ce priveşte trezirea amintirii într-un suflet precum cel al lui Petru, trebuie să vă imaginaţi nişte evenimente la care respectivul suflet nu a participat efectiv. Aşa se face că Petru, de exemplu, le vorbea celor care voiau să-l asculte, din memorie, despre Misteriul de pe Golgota; îi învăţa ceva ce el îşi amintea, deşi nu fusese de faţă.
Aşa s-a ajuns la învăţătura, la revelaţia Misteriului de pe Golgota. Dar impulsul pornit de la Christos şi transmis unor ucenici precum Petru a putut fi împărtăşit la rândul lui şi ucenicilor acestor apostoli. Un astfel de ucenic al lui Petru a fost cel care a elaborat iniţial ‒ doar oral, desigur ‒ aşa-numita Evanghelie după Marcu. Astfel, impulsul care s-a facut simţit în însuşi sufletul lui Petru s-a transmis şi asupra lui Marcu, acesta văzând străluminând în propriul lui suflet cele ce s-au săvârşit în Ierusalim ca Misteriu de pe Golgota. Acel Marcu a fost mai mult timp ucenic al lui Petru. După aceea el, Marcu, a venit într-un loc unde a avut într-adevăr mediul, atmosfera exterioară din sânul căreia a putut extrage pentru Evanghelia sa tocmai acea coloratură specifică de care aceasta avea nevoie.
Evanghelia după Marcu ne face să simţim cel mai clar întreaga măreţie cosmică şi importanţă a lui Christos. Autorul iniţial al Evangheliei după Marcu a putut să fie impulsionat în zugrăvirea acestei măreţii cosmice a lui Christos chiar de locul unde s-a strămutat după ce fusese ucenicul lui Petru. El s-a deplasat în Alexandria, în Egipt, şi a trăit acolo într-o epocă în care, într-un fel, erudiţia teosofico-filosofică evreiască ajunsese la o anumită elevaţie. El a putut recepta laturile cele mai bune ale gnosei păgâne de atunci. Acolo el a putut să asimileze şi să preia nişte concepţii, care existau chiar şi la acea vreme, despre desprinderea entităţii omeneşti de lumea spirituală, despre venirea în contact a acestei entităţi omeneşti cu Lucifer, cu Ahriman, intrarea forţelor luciferice şi ahrimanice în sufletul omenesc. Toate acestea el le-a putut prelua din gnosa păgână, lucru care permitea o înţelegere a originii cosmice a omului, odată cu crearea planetei noastre. Marcu a putut însă să vadă chiar într-un loc aflat în interiorul Egiptului contrastul enorm între ceea ce fusese predestinat pentru om şi ceea ce a devenit el după aceea.
În faţa sufletului lui Marcu trăia foarte viu modul în care omenirea a ajuns să decadă, să se împotmolească cu totul în materialism, în special în ceea ce priveşte felul de a privi lucrurile şi lumea. Într-o cu totul altă formă, dar oarecum asemănător, Marcu a putut să vieţuiască chiar acel lucru pe care omul îl poate vieţui din nou în ziua de azi; desigur este vorba de omul care are o predispoziţie şi o structură afectivă pentru aşa ceva.

Misteriul de pe Golgota este un eveniment ce s-a petrecut pe planul fizic, dar care nu a putut fi contemplat decât ulterior, prin clarvedere. Vă rog să reţineţi acest lucru foarte bine: Misteriul de pe Golgota este un eveniment fizic-sensibil, a cărui înţelegere trebuie căutată însă pe căi suprafizice, pe căi suprasenzoriale; un eveniment ce trebuie căutat chiar în pofida documentelor care au rămas. Cine nu înţelege acest lucru poate polemiza în legătură cu valoarea pe care o are o Evanghelie sau alta. Pentru cine cunoaşte însă starea de fapt, toate aceste întrebări nu există. El ştie că noi trebuie să pătrundem prin intermediul informaţiilor lacunare rămase moştenire, care în Evanghelii sunt prezente din belşug, la înţelegerea a ceea ce cercetarea clarvăzătoare ne poate arăta încă şi azi.
Şi dacă cercetăm adevărul celor ce s-au petrecut, dacă reconstituim cele întâmplate pe baza Cronicii Akasha vedem cum trebuie să privim Evangheliile şi cum trebuie să citim anumite pasaje, cum să citim ceea ce s-a pus în faţa omenirii ca pildă a adevăratei demnităţi a omului, a adevăratei lui esenţe, într-un moment când ea coborâse cel mai jos faţă de înălţimea pe care o avusese odinioară.

 sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA139/GA139_CF10.html

sâmbătă, 27 iulie 2013

Dacia secretă

"De la China pân’ la Rin
De geto-daci pământu-i plin,
De la Vistula-n Grekia,
Este scumpa mea Dakia.
Mulţi au fost, puţini mai sunt,
Căci destinul lor e crunt.
Au venit năvălitori-
Ca şi hoardele de ciori.
Peste daci s-au aşezat,
Pâinea toată le-a mâncat.
Aurul lor l-au luat,
Iar naţia le-a furat.
Urmaşii geţilor de azi,
Noi românii, nişte brazi,
Ne împuţinăm mereu ,
Căci n-aveam un Deceneu”
 „De la Nistru pân’ la Tisa” - Mihai Eminescu
Pentru ca cele ce urmeaza sa fie cat mai bine intelese vom face o prima precizare: geto-dacii s-au detasat de contextul celorlalte semintii printr-o performanta unica - sunt singura semintie europeana cu o neclintita continuitate in cele trei dimensiuni ale fiintei sale (spatiu, timp si spiritualitate).
Numai constienti de aceasta realitate vom putea sa imbratisam exceptionala mostenire spiritual-initiatica a "Cultului lui Zalmoxis".Se cuvine a face o distinctie intre perioada de inceput a "Cultului Zalmoxian" (nasterea si implinirea ca forma distinct magica) si perioada de extindere (transfer) dincolo de perimetrul formarii sale, in cuprinderea Greciei antice, unde continua sub o forma readaptata, cunoscut si comentat de majoritatea specialistilor drept "Cult al lui Apollon". Reintarim ceea ce spuneam in capitolul - ORFEU -. Este regretabila confuzia inca acceptata de multi autori: Orfismul este un lucru aparte, ORFEU nu este Apollon, cum nici Zalmoxis nu este ORFEU. Sa ne intoarcem deci, cu mai bine de 1300 de ani I.Hr. la vremea cand influenta bacantelor scazuse considerabil, la vremea in care pe faimosul KOGAION mai oficiau Preotii Cultului Luminii. Si daca spiritul a nazuit intotdeauna spre inaltimi, socotim ca superba salba de creste muntoase a Carpatilor a contribuit in buna masura la asezarea in acest perimetru a unei lucrari initiatice aparte, cu nimic mai prejos de marile scoli ale antichitatii.
 Reamintim ca inca din vremea "Oficierilor Orfice", prezenta celtica, cu druizii in prim plan, a lasat urme concrete in practica initiatica pe aceste meleaguri, urme care inca se mai resimteau in timpul aparitiei Zalmoxismului

Nasterea celor doi Copii Divini

O inscriptie tracica plaseaza cu exactitate locul nasterii celor doi gemeni ceresti:
"Magii, cand au auzit vestea despre cei doi nascuti pe taramul de Apus al Lacului Alb, au pornit indata de la Marea Neagra, catestrei in goana cailor..." (Altar de piatra - Strunga - Macedonia) 
sau pe o alta inscriptie descoperita la Hinog (Constanta): 
"La apus de Ochiul Lin, doi copii din flori a nascut Aurora (Cea luminoasa)."
Sa intram in intimitatea legendei, incercand sa decriptam cine erau cei doi Copii Divini. Asa dupa cum a prorocit ORFEU, la 24 de veacuri de la moartea sa, pe o inscriptie de pe un altar de piatra (confluenta raurilor Timis cu Bistra) se consemna: "Aprindeti luminile, caci s-au nascut, pe malul apei, conform previziunilor Doi Sfinti. Laudati sa fie !"
         Legenda spune ca Maria (Divina Fecioara) a pogorat pe pamant in chip de prunca si a fost adoptata si crescuta in Templu pentru a sluji la Altarul Marelui Zeu. Intr-o zi un trimis al Cerului (CAEPROEZUS) a anuntat-o ca va naste un baiat si o fata, Fii ai Domnului Universului. Afland ca Maria e insarcinata, superioara Templului a alungat-o. Ajunsa intr-o padure ce impanzea o colina mai inalta a nascut in chinuri, persecutata de duhul malefic al Universului.Dupa ce copiii au implinit 7 luni, pe Maria au luat-o la Cer Ingerii (ANSES), in timp ce gemenii dormeau. Ramasi singuri pruncii au fost adoptati de o familie de daco-geti care aveau in cinstire ca si intreaga comunitate pe CHAREY (Fecioara).
       Tatal adoptiv (AISEPOS) PASTORUL, iar mama adoptiva (BRITO-LAGIS) DIVINA LUPOAICA, au fost nevoiti sa fuga impreuna cu cei doi prunci, care erau de mult asteptati sa se nasca (inca din vremea lui ORFEU).
      Peste acelasi neam al NAPEI-lor, la nord de raul Naparis (Ialomita), domnea ERETE (TEPOSUL) care credea cu tarie ca nasterea celor doi, va aprinde scanteia revoltei in randul napeilor. De aceea ERETE a dat ordin sa fie ucisi toti pruncii ce ar putea avea varsta gemenilor.Parintii adoptivi s-au refugiat la nord, in teritoriul necontrolat de ERETE. La 13 ani copii au fost despartiti, baiatul fiind luat de preoti si desemnat uceniciei de initiere. Ceremonia a imceput prin purificarea lui prin botez, in acelasi rau Naparis (Ialomita) pe care a plutit capul lui ORFEU.
      Pe o caramida descoperita la Drobeta este consemnata urmatoarea inscriptie: "Zeii nostrii au trait simplu, dar la treisprezece ani, Tatal Ceresc i-a schimbat la fata." Mai intai geto-dacii si mult dupa aceea grecii i-au numit pe cei doi gemeni ZALMOXIS -si ulterior pentru a-i deosebi l-au numit pe baiat APOLLON (Albul) iar pe fata ARTEMIS (Rosia).
      Dupa moartea lui ERETE, peste comuni-tatea napeilor a fost rege, PYTHA-GORAS (Vita sau Fiara Puternica) care era in gratiile scitilor si putinilor greci care vietuiau intre napei. Aisepos si ai sai s-au reintors in mijlocul napeilor la vechea lor gospodarie.
      Retragandu-se pe noile meleaguri, Zalmoxis - Apollo a renuntat la continuarea vietii ca initiat slujitor al Altarului, preferand sa pazeasca oile lui Aisepos. Pentru a fi cat mai aproape de turmele tatalui, Zalmoxis a sapat un bordei spatios in coasta unui deal spre a-i servi de locuinta.
      Ne oprim deocamdata pentru a puncta doua intelesuri, consemnate si interpretate diferit de majoritatea istoricilor.
Deducem ca Zalmoxis nu a fost sclavul vestitului Pitagora (initiat si matematician) ci supusul regelui PYTHA GORAS ceea ce este cu totul altceva. De asemenea subterana in care este receptat Zalmoxis a-si tine inceputurile initiatice fata de o seama de adept!, nu este altceva decat bordeiul sapat de inca, pastorul Zalmoxis.
Evident napeii au fost cuceriti, treptat, de farmecul si cunostintele tanarului Zalmoxis si au inceput sa asculte de el. Ca sa-i faca sa inteleaga mai usor un mod mai bun de viata, Zalmoxis - Apollon a asezat legile divine pe rime si melodie, ajungand pana acolo incat a pus si tablele matematice pe versuri:

"BAN AGNA INO" - "Cinci fara unu"

"OPTO PE TEB MO..." - "Opt supra doi am..."

Treptat, Zalmoxis a inchegat un grup insemnat de ucenici, asigurandu-i ca prin cunoastere (stiinta) pot deveni mai puternici. Abia apoi cunostintele din medicina, din perimetrul ierburilor de leac, al descantecelor si din adancul tainelor magice vor alcatui o adevarata invatatura in stare a-i face deosebiti:

"ZANVOT VAVOT VRNYL UNT MIL"
(Invatatura voastra va birui si muntele)
  
MOARTEA SI INVIEREA
 
Iubitor de cunoastere, regele PYTHA GORAS, venea destul de des la bordeiul lui Zalmoxis. Dezbateau cu siguranta probleme tinand de misterele Cerului, sau de predictii vizionare privind soarta comunitatii lor de napei.

     Din nefericire nici getii, nici scitii si cu atat mai putin grecii, destul de salbatici in felul lor, nu erau prea impresionati de intalnirile celor doi si nici de inteligenta celor doi. Ba mai mult, au gandit in putinatatea inchipuirii lor, cum ar putea sa-i invrajbeasca. De aceea au momit pe multi dintre napei, fortand chiar mana lui PYTHA GORAS, promitandu-le ca daca cei doi se vor infrunta si Zalmoxis va invinge vor avea libertate deplina.
      Planul lor se bizuia cu siguranta, pe aspectul fragil, de flacau subtire si inca neformat pe care il etala Zalmoxis. Totusi in intalnirea care a avut loc, cei doi s-au infruntat la tranta, intrecerea cu arcul si la manuirea sabiilor. Victoria intreita a lui Zalmoxis - Apollon a fost generatoarea legendei Cavalerului Trac invingand dragonul (PYTHON) sau balaurul.
      Tinandu-se de cuvant regele a acordat lui Zalmoxis stapanirea peste neamul daco-get de la AKER-SOMENOS (Gradina Sfanta) pana la granita de apus a napeilor.
       Pastorul Zalmoxis, devenit conducator si responsabil al atator suflete, si-a inceput lucrarea, dublat de sora sa, inzestrata si ea cu darul sfant al prezicerii. Unele din actiunile lor au fost receptate ca adevarate minuni, ridicandu-le statutul de Copii Divini.
       Traditia spune ca, aflandu-se la o nunta la care CANONIA (Cununia) se petrecea in aer liber, s-a abatut peste locul cu pricina un nor gros aducator de ploaie. Zalmoxis si-a pus sageata in arc si tintind norul a slobozit 3 sageti, rostind un descantec anume.Imediat ploaia s-a oprit si nuntasii si-au reluat petrecerea.
       Alta data, fiind chemati intr-un satuc de la nord de Magura Sacra, s-au aflat la capataiul unei fetite muribunde careia parintii disperati nu stiau ce sa-i mai faca. Atunci a rostit Zalmoxis celebrele cuvinte: "TILLITO COUMI!"(Copila ridica-te !) si fata de indata s-a ridicat sanatoasa.
        Evident, scitii si mai ales grecii nu vedeau cu ochi buni ascendentul lui Zalmoxis si nici n-au uitat afrontul adus lui PYTHA GORAS, indemnandu-l pe rege sa ucida pe "barbarul" ajuns vestit si respectat.
        La inceput regele n-a acceptat. Pe masura insa, ce supusii sai plecau tot mai des la Zalmoxis sa-l consulte sau sa-i asculte invatatura, a incuviintat un plan, pus la cale de o sleahta condusa de cel mai priceput arcas al lor TANTA-LOS (Dintosul).
         Sora sa Rosioara, i-a prezis lui Zalmoxis sfarsitul, intocmai oii nazdravane din balada Miorita, dar acesta stiindu-si prin puteri magice viitorul, si-a urmat soarta fara ezitare. Asadar in ziua de ajun a Sf. Gheorghe de azi si care atunci corespundea datei la care se desfasura cea mai importanta ceremonie pastoreasca, Zalmoxis insotit de Ion, fiul mai mic al lui AISEPOS, s-a cufundat in rugaciune si dupa ce s-a aratat Steaua Pastorului, s-a pornit spre locul praznicului.
         In timp ce sarbatoarea se derula pe malul drept al raului Naparis (Ialomita), in crangul de pe malul stang pandeau deja ucigasii gata de atac.
        Renuntand in ultima clipa la atitudinea sa pasiva, Zalmoxis s-a urcat intr-un stejar batran ca sa-si potriveasca o ramura zdravana de baltag. Tantalos si-a incordat arcul si a strapuns pieptul tanarului cu o sageata otravita. In cadere corpul sau, zdrelit de ramuri, a ramas atarnat in forma de cruce cateva minute. Lumea care s-a adunat la strigatele de spaima ale lui Ion, a mai putut auzi ultimele cuvinte ale lui Zalmoxis: 
"HELIS, HELIS, ALMIIS ABA TANI !"
("Doamne, Doamne, Marire Tie !")

     Scrasnind din dinti, micul Ion a smuls sageata ucigasa din pieptul lui Zalmoxis si ajutat de oameni l-au coborat asezandu-l pe sarica ciobaneasca, sus la stana, privegheat doar de cei dragi.
      Legenda spune ca la miezul noptii, toti cei ce-l privegheau au adormit in afara de sora sa Artemis. Atunci s-a intamplat miracolul care avea sa-i zguduie pe geto-daci.
     Inca din timpul vietii Magul-pastor le spusese napeilor ca va invia. Mai tarziu printre denumirile date Cavalerului Trac va fi si aceea de "SOL-DO-BOOYSENOS" sau "Domnul Patimilor". O gema tracica ni-l infatiseaza de altfel, ca pe un crucificat cu trupul gol (dezbracat), asemeni napeilor (celor goi) cu inscriptia: "OR-PHEOS VAKKANKOS" (Cel jelit s-a Inaltat) - a Inviat .Mult mai tarziu, versiunea marilor initiati zalmoxieni a fost consemnata si pe o stela de marmura (Constanta) cu textul:

"Frumosul tanar din moarte a inviat. Sora lui rana i-a vindecat-o."

Similitudinea cu motivul Hristic de mai tarziu a intrigat pana si pe Fericitul Origenes care scria:

"Apoi fiindca noi (crestinii - n.n.) cinstim pe cel prins si mort, cum spune Celsus, el crede ca noi am facut la fel ca getii care cinstesc pe Zalmoxis"

         Dupa invierea sa, conform unor variante mai vechi Zalmoxis a ajuns sa cutreiere lumea, cunoscand o sumedenie de taine desprinse din cultul altor semintii, evident sub raport initiatic. Dupa alta mai moderna, a cutreierat doar Geto-Dacia, travestit, nevoit mereu a-si ascunde chipul ce pastra inca urmele caderii printre ramurile ste-jarului, sub o gluga anume confectionata.
         Ce credem ca e bine sa retinem este paleta destul de larga a simbolurilor intiatice, dintre care la un loc de cinste era vestita pentagrama, luata la acea vreme aproape sigur, direct sau prin cai intermediare de la egipteni.
         Pentru a incheia cum se cuvine, vom lasa din nou rostirea legendei sa creioneze finalul de "traire pamanteasca", finalul de prezenta al celor doi gemeni divini in perimetrul geto-daciei lor.
        Se spune ca, o zi inainte de marea despartire, cei doi si-au chemat apropiatii (ucenicii) la cina de despartire. Undeva la "Echinoctiul de Toamna", putin dupa culesul viilor, Zalmoxis-Apollon si Rosioara-Artemis au baut o cupa cu apropiatii asigurandu-i ca pe urmatoarea o vor bea tot impreuna, in Paradis.Cu siguranta la acea masa sfanta, cei doi au impartasit ucenicilor cateva din tainele ce aveau sa fie pastrate. In traditie acel ceas a ramas sub denumirea de CON CINNA NALEINNA - "Marea Cina a Vrednicilor".
        A doua zi, cei doi si-au luat ramas bun de la rude pana in clipa in care "in vazduh s-au ivit lucruri neintelese. Schimbari de necrezut: lumina Soarelui a disparut asternandu-se noaptea, brazdata de fulgere si clatinata de vijelia vantului. Multimea s-a imprastiat inspaimantata. Dupa ce tulburarea a incetat, lumina a stralucit din nou, dar platoul era gol..."
        Ucenicii au spus multimii ca cei doi au fost luati de ANSES (Ingeri) si dusi in Cer la TATO-NIPAL (Tatal Cerurilor).
      De atunci s-a sarbatorit BESKOS sau BACCHUS (Inaltarea) la culesul viilor. Cu acest prilej se tineau serbari sfarsind prin adevarate festinuri in timpul carora multimea striga EVOE (Marire, Inaltare) iar Zalmoxis-Apollon era considerat D-ION-YSOS (Urmasul lui Ion) marcand continuitatea "Cultului Orfic" in Zalmoxism, sau cultul lui CAP-NOBATAI (Domnul nevazut). Ceremoniile se sfarseau si incepea noaptea la lumina facliilor, dar atragem atentia ca nu trebuie sa confundam aspectul de credinta (manifestarile de masa), intru recunoasterea lui Zalmoxis, cu practica Magic-Initiatica a ucenicilor si Marilor Magi pastrata in taina de piatra a KOGAION-ului.
INITIEREA
Initierea la geto-daci, consta ca in orice alt procedeu initiatic intr-o suita de invataturi si etape, parcurse treapta cu treapta spre stadiul de Maestru.
      Dupa ce, individul care dorea cu toata fiinta sa porneasca pe drumul Initierii, era cercetat printr-o conversatie libera de chiar Zalmoxis, dupa ce verdictul era favorabil, viitorul ucenic era chemat, singur sau cu mai multi la confirmarea sa prin "Botez". Aproape ca in "Cultul lui ORFEU", cel ales intra dezbracat in apa, de obicei la ceasul amiezii si era insotit de asta data de 3 Magi-Preoti care-l asistau. Primul dintre ei cufunda vasul sacru in undele raului Naparis (Ialomita) si varsandu-i continutul pe crestetul novicelui rostea: "- Sa crezi cu toata fiinta in Invatatura !" Apoi al doilea repeta operatiunea rostind aceeasi fraza. Dupa ce si cel de-al treilea oficia rostind indemnul de a crede in Invatatura, novicele primea aceeasi haina aspra si lunga, apoi, insotit de cei 3 era dus in incinta perimetrului de initiere pe munte. Acolo ingenunchea in fata Altarului invocand pe Tatal Ceresc:

"Parinte fii alaturi de mine, Eu iti apartin !"

    Urmau 40 de zile de purificare si rugaciune, timp in care era supravegheat de departe, fara a fi tulburat.
Dupa parcurgerea celor 40 de zile, ucenicul era purtat intr-o procesiune solemna la lumina facliilor in fata marelui preot. Aceasta a fost oarecum perioada de NASTERE si fara de ea nu era admis nimeni la etapa de cunoastere a INVATATURII.
      In fata Altarului ucenicul ingenunchea si rostea in gand multumirea catre Tatal Ceresc.  Apoi Marele Preot il ridica de umeri aratandu-i pe rand cele doua picioare ucenicului: "Sa stii si sa nu uiti! Initiatul are doua picioare, altele decat lumea. Unul este insasi Invatatura, Credinta si dorinta de Cunoastere, fara de care nu poti pasi. Al doilea, Rabdarea - cea care echilibraza si face pasul bun, chiar daca el nu pare spornic. Din acel moment, ucenicul incepea cu adevarat patrunderea Tainelor. Invata si era indrumat de Magi-Preoti in miracolul astrelor, in metodele de decriptare a previziunilor din semne, in lumea mirifica a plantelor de leac, in taina trupului si a medicinii oculte, in priceperea de a te autocontrola.

"Lasa-ti trupul sa vorbeasca. Asculta-l si lucreaza asupra lui nu numai cu mintea ci si cu sufletul."

Vorbele cadeau rar si ucenicul incerca sa retina totul intr-o chinuitoare lupta cu sinele.

"Sa nu uiti ca cele 7 necesitati ale trupului tau sunt: a respira, a te hrani, a bea, a te misca, a te purifica (spala, dejecta, urina), a face dragoste, a te odihni. Toate cele 7 isi cer pretuirea. De cum le vei intelege asa le vei domina sau vei sta sub ele".

Poate cel mai greu era taramul magic, acolo unde lucrurile inca abia se ghiceau si efortul era dublu: a vedea cu vederea fizica si cea de dincolo de vedere. Dupa cei trei ani de incrancenare intre sumedenia de lucruri ce se cereau stiute urmau alte 40 de zile de post si rugaciune. La sfarsitul lor, ucenicul primea acceptul de a urma cea de-a doua etapa: CALEA MAGICA - unde lucrurile se schimbau cu totul. Mai intai era lasat un an prin lume sa-si consolideze cunostintele, sa le aplice unde era chemat s-o faca si mai ales sa se puna de acord cu sine. Urmarit, de multe ori dublat de ochiul atent al Magiior-Preoti, initiatul era reprimit la "Solstitiul de Toamna", pentru prima oara, alaturi de magi la CINA ALESILOR.
     Apoi din nou ingenunchea in fata Altarului ascultand rostirea Marelui Preot:

"Viata este Lumina, iar lumina este vesnica ! De cate ori vei uita aceasta, intunericul te va impresura..."

Pornit pe ultima etapa, initiatul era acomodat treptat cu tainele geometriei sacre, cu taina puterii nascatoare de lumina. Conturul Pentagramei ajungea in ultimul an sa-i fie lacas si spatiu de veghe. Practicile de autocontrol acolo se desfasurau si tot acolo apareau revelatiile.

"Nu uita - LUMINA Pentagramei magice este IUBIREA! Dar ca s-o faci luminoasa, trebuie sa ajungi la esenta Pentagramei - IERTAREA !"

Lucrurile pana nu demult involburate se asezau cu incetul in "Ordinea Sacra" dictata de puterea CREDINTEI. "Poti invinge predestinarea numai armonizandu-te cu propriul tau destin"

     Invatatura lua sfarsit cu putin inainte de ultima incercare. Acum putea realiza cat de iute au zburat cei 3 ani si cat de uriasa era zestrea pe care o primise in timpul curgerii lor.
     Gatit sufleteste si trupeste initiatul era condus din nou cu alai, trecut pe sub bolta de lumina, sub care valvataile inimii erau asemeni zecilor de faclii aprinse.
      Urma finala purificare. Cu pasi siguri se apropia si fara sa ezite traversa dansul fascinant si ametitor al flacarilor ce se prelingeau din gurile tainice ale grotei subterane.
       In mijlocul dogorii se oprea o clipa surazand.
"Neatins esti de flacari, in mijlocul primejdiei! Zambeste si crede..."

Vocea rasuna in urechi pana dincolo de iadul flacarilor si ingenunchea in fata Altarului. Pentru prima oara vedea de aproape pe cei trei mari Magi-Preoti socotiti Maestrii desavarsiti: Maestru TRADITIEI, Maestrul JERTFEI si Maestrul LUMINII - adunati laolalta pentru a-l recunoaste pe el Mag si initiat in taina de veacuri a maritului Zalmoxis.
Haina lunga, de lana alba, ii confera o stralucire palida pe langa stralucirea ochilor, aproape de neinfruntat.
sursa
de Adrian Bucurescu