Din secolul al XVIII-lea încoace pentru conştienţa modernă se
caută, din cele mai diverse puncte de vedere am putea spune, un fel de
suport al credinţei în Misteriul de pe Golgota. Această căutare a
cunoscut o mulţime de faze. Până în secolul al XVIII-lea au
existat puţine întrebări referitoare la documentele istorice ‒
documente în sensul în care se vorbeşte astăzi de aşa ceva
‒ care pot confirma existenţa lui Christos Iisus. Mult mai importantă
pentru sufletele omeneşti era întrebarea referitoare la efectul
Misteriului de pe Golgota. Acţiunea de-a lungul secolelor legată de
numele lui Christos Iisus era mult prea vie şi se observa mult prea
clar pentru ca să mai trebuiască să pui întrebarea: Există vreun
document care să ateste că Christos Iisus a existat? Pentru cei ce se
recunoşteau adepţii lui Christos Iisus existenţa Lui era de la sine
înţeleasă, cum la fel de la sine înţeleasă ‒ mult mai mult
decât se crede astăzi ‒ era constatarea referitoare la existenţa
simultană a fiinţei omeneşti şi a celor supraomeneşti, spiritual-divine
a lui Christos Iisus.
Vremurile materialiste se apropiau din ce în ce mai mult şi
prin aceasta în evoluţia omenirii şi-a făcut intrarea ceea ce
este legat în mod necesar de concepţia materialistă. Această
concepţie nu suportă ideea că în om trăieşte ceva dintr-o
individualitate superioară, nu suportă chiar deloc perspectiva că
în spatele personalităţii exterioare se află spiritualul din om.
Dacă privim oamenii în mod pur material ‒ acest lucru se
întâmplă cel mai radical în epoca noastră ‒, ei pot
fi consideraţi ca fiind asemănători. Toţi merg pe două picioare, toţi
au un cap şi un nas situat într-o anumită poziţie a feţei, toţi
au doi ochi, o porţiune a capului acoperită cu păr, şi aşa mai departe.
Şi materialismul vede astfel cum toţi oamenii arată la fel.
De ce s-ar
mai interesa ea de ceva ce s-ar afla îndărătul omului exterior?
Acest lucru îl jigneşte chiar şi pe cel care nu-şi poate spune că
îndărătul lui, în încarnarea respectivă, se află ceva
la fel de însemnat ca şi în ceilalţi oameni. Materialismul
nu îngăduie aşa ceva. În felul acesta a dispărut
posibilitatea de a înţelege că în omul Iisus din Nazaret ar
putea fi Christos. Şi cu cât se apropia secolul al XIX-lea ideea
despre Christos s-a pierdut aproape definitiv. Oamenii şi-au
îndreptat tot mai mult privirea doar spre Iisus din Nazaret, care
trebuie să se fi născut în Nazaret, sau cine ştie în ce
altă parte, care a trăit ca un om, a propovăduit doar principii
frumoase şi apoi se pare că ar fi cunoscut o moarte de martir. Omul
Iisus a luat din ce în ce mai mult locul lui Christos Iisus din
secolele anterioare. Un lucru de la sine înţeles pentru concepţia
materialistă.
La fel de la sine înţeleasă a fost inaugurarea în
secolul al XIX-lea a ceea ce se cheamă „cercetarea vieţii lui Iisus“.
Nici măcar teologia iluminată nu urmăreşte altceva decât această
cercetare a vieţii lui Iisus; cu alte cuvinte, ea caută să stabilească
date despre viaţa lui Iisus din Nazaret, aşa cum se stabilesc ele
în legătură cu viaţa lui Carol cel Mare, Otto cel Mare sau mai
ştiu eu cui. Numai că este foarte dificil să stabileşti nişte date
despre Iisus din Nazaret. Căci ceea ce există în principal ca
documente sunt Evangheliile şi Scrisorile lui Pavel. Dar Evangheliile
ca atare, bineînţeles, nu pot fi considerate documente istorice.
Acestea sunt în număr de patru şi, pentru un mod de tratare
materialist exterior, toate se contrazic între ele. S-au căutat,
desigur, în cursul cercetării vieţii lui Iisus tot felul de
soluţii. Pentru început putem face abstracţie de o anumită fază a
cercetării vieţii lui Iisus, care, pentru că s-a nimerit să cadă
în epoca materialistă, nu mai voia să creadă în „minuni“ şi
interpreta minunile descrise în Evanghelii în modul cel mai
curios posibil. Aceste interpretări sunt de tipul celor care vor să
explice apariţia lui Christos Iisus pe mare prin aceea că El n-ar fi
mers fizic pe mare, cu picioarele ‒ noi am văzut cum stau lucrurile
în această privinţă ‒, ci că ucenicii pur şi simplu nu şi-au dat
seama de ordinea fizică a lucrurilor; astfel, într-o prezentare
aberantă a vieţii lui Iisus se spune că apostolii erau cu corabia pe
mare şi dincolo, pe mal, mergea Christos Iisus, iar oamenii care se
aflau pe malul celălalt se puteau uşor înşela şi crede că
Christos Iisus mergea pe ape. Să nu mai pomenim de alte născociri
raţionaliste şi mai exagerate, cum că transformarea apei în vin
s-a produs prin introducerea în apă, fără să se observe, a unei
esenţe de vin! Cineva a încercat chiar să explice botezul
în Iordan al lui Iisus prin simplul fapt că în acel moment
tocmai a trecut pe
acolo un porumbel.
Există o mulţime de asemenea aberaţii. Dar ce nu
există pe tărâmul pe care îl numim solul ştiinţei
riguroase, obiective! De aceste aberaţii putem face însă cu totul
abstracţie.
Putem observa acel gen de cercetare care, fiindcă nu opera cu un
suprasensibil, încerca să interpreteze acest suprasensibil
în mod materialist, ca un ingredient, spunându-şi: Dacă
în Christos Iisus nu putem crede, dacă nu putem crede că în
Nazaret s-a născut cineva ca fiu al unui tâmplar, că la
doisprezece ani a fost în Templu şi aşa mai departe, dăm la o
parte tot ce este suprasensibil, combinăm tot ce se potriveşte sau nu
se potriveşte în diferitele Evanghelii şi scoatem de aici un fel
de biografie a lui Iisus din Nazaret. S-a încercat acest lucru
în cele mai variate forme. Cum foarte mulţi au încercat să
scrie o astfel de biografie, nu a putut scăpa desigur neobservat faptul
că fiecare biografie arăta altfel. Dar aici nu putem intra în
detalii. A existat în cercetarea vieţii lui Iisus şi o perioadă
în care Iisus din Nazaret era reprezentat ca un om superior, un
fel de Socrate pe un plan mai înalt, care şi el la rândul
lui era reprezentat conform unei concepţii materialiste.
Aceasta este cercetarea vieţii lui Iisus, care înainte de
orice a trecut la alcătuirea unei biografii lui Iisus din Nazaret, dar
care nu a făcut decât să provoace nemulţumire. Două lucruri mai
exact trezesc obiecţii: în primul rând documentele
înseşi. Căci Evangheliile nu sunt nişte documente în sensul
în care se vorbeşte astăzi de documente istorice şi pe care
îl dau istoricii documentelor. Aceasta s-a aflat la baza multor
contradicţii şi al întregului mod în care ele s-au păstrat.
În al doilea rând, în ultimii ani a mai intervenit
ceva în această cercetare a vieţii lui Iisus, un lucru pe care
oamenii l-au aflat când s-au aplecat mai mult asupra unor pasaje
din Evanghelii, asupra unor observaţii care se tot repetă, despre care
noi ştim că sunt în legătură cu fapte suprasensibile. Aceşti
oameni, care sunt dominaţi de credinţa materialistă, au găsit aceste
lucruri şi nu le-au putut escamota sau elimina din cercetarea lor, aşa
cum a făcut-o cercetarea vieţii lui Iisus. S-a ajuns atunci la celălalt
aspect, la cercetarea lui Christos, care s-a făcut remarcată în
ultimii ani, după ce cercetarea vieţii lui Iisus a pedalat mult timp,
vorba unui profesor din ziua de azi, pe „omul simplu din Nazaret“; căci
aceasta era foarte pe gustul oamenilor. Îi măgulea faptul că nu
mai au nevoie să recunoască în Evanghelii ceva superior. Le cădea
mai bine să vorbească de „omul simplu din Nazaret“, decât să
încerce să se ridice la înălţimea Omului-Dumnezeu.
S-a găsit însă după aceea Omul-Dumnezeu. S-a trecut atunci la
cercetarea lui Christos. Aceasta este însă extrem de bizară. Ea
apare într-o formă cât se poate de grotescă în
lucrarea Ecce Deus de
Benjamin Smith şi în alte
scrieri ale lui. Ea iese în evidenţă prin faptul că susţine că
în realitate nici nu ar fi existat un Iisus din Nazaret; acesta
este doar o legendă. Însă Evangheliile relatează de Christos
Iisus. Ce este acest Christos Iisus? Ei bine, El este un Dumnezeu
imaginat, o imagine ideală. Şi oamenii au deja motivele lor bine
întemeiate de a respinge din acest punct de vedere pe realul
Iisus din Nazaret; căci Evangheliile povestesc despre Christos,
îi atribuie calităţi care conform concepţiei materialiste nici nu
există. De aici rezultă cu claritate că nu este posibil ca El să fi
existat în mod istoric, ci că a fost născocit. El este aşadar
rezultatul imaginaţiei poetice a epocii în care a fost plasat
Misteriul de pe Golgota. Astfel, în ultimii ani s-a
încercat într-un fel o reîntoarcere de la Iisus la
Christos; Christos însă nu este nicidecum ceva real, ci trăieşte
doar în imaginaţia oamenilor. Totul este astăzi fără niciun
suport, să zicem aşa, în acest domeniu.
Cercetarea vieţii lui lui Iisus a dat faliment, deoarece nu poate
dovedi nimic, iar cercetarea lui Christos nu este luată serios în
discuţie. Căci aici se pune problema de a recunoaşte efectul colosal
care a pornit de la acea entitate de care se leagă Misteriul de pe
Golgota. Dacă totul nu este decât o ficţiune, atunci o cercetare
materialistă trebuie în cel mai scurt timp posibil să renunţe să
o mai ia în serios; căci o epocă materialistă nu poate crede
într-o ficţiune care, iată, în timp, avea să
îndeplinească cea mai importantă misiune. Da, epoca noastră
„luminată“ a mers foarte departe cu acumularea de tot felul de
contradicţii şi nici măcar nu are habar în ce măsură are nevoie
să ia în considerare chiar pe tărâmul ştiinţific afirmaţia:
„Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac“. Aceasta este propriu-zis valabilă
în tot ceea ce priveşte cercetarea lui Iisus şi a lui Christos
din prezent, care nu vrea să se situeze serios şi demn pe solul
spiritului.
Evanghelia arată ea însăşi clar cele ce au rezultat, după cum
am descris, în epoca noastră. Oamenii care vor să fie
materialişti, care nu vor să creadă decât în cele ce scoate
la iveală conştienţa materialistă în cadrul existenţei
senzoriale, nu pot găsi drumul spre Christos Iisus. Acest drum a fost
tăiat, prin faptul că oamenii cei mai apropiaţi de Christos L-au
părăsit chiar în timp ce se împlinea Misteriul de pe
Golgota, deci nu luaseră parte la cele ce s-au întâmplat
în acel moment pe plan fizic în Palestina şi abia mai
târziu a fost reînnodat. Faptul că nici din direcţia
cealaltă n-au rezultat nişte documente cât de cât
credibile, o ştim cu toţii. Cu toate acestea în Evanghelia după
Marcu şi în celelalte Evanghelii avem descrieri chiar ale acestui
Misteriul de pe Golgota.
um au apărut aceste descrieri? Este extraordinar de important să
ştim acest lucru. Să privim acest lucru într-un singur caz, cel
al Evangheliei după Marcu. Şi în Evanghelia după Marcu se arată
suficient de clar, chiar dacă pe scurt, în scena de după
înviere, că tânărul în pânzătură albă,
respectiv Christos cosmic, s-a arătat din nou ucenicilor după ce
Misteriul se săvârşise şi le-a transmis acestora anumite
impulsuri. În acest fel ucenicii, apostolii, cum a fost cazul cu
Petru, prin faptul că au fost pătrunşi de impulsul exercitat asupra
lor, au fost cuprinşi de flacăra privirii clarvăzătoare, astfel
încât au putut să perceapă prin clarvedere lucruri la care
nu asistaseră fizic, pentru că au fugit. Lui Petru, dar şi celorlalţi
cărora li s-a îngăduit să devină ucenici după învierea lui
Christos Iisus, li s-au deschis ochii clarvederii, astfel
încât au putut contempla clarvăzător Misteriul de pe
Golgota.
Pentru aflarea Misteriului de pe Golgota nu există decât o
cale, calea clarvederii, cu toate că el s-a petrecut efectiv pe plan
fizic. Iată ce trebuie să reţinem. Evanghelia ne-o indică foarte clar
atunci când se arată că înşişi oamenii cu cea mai mare
chemare L-au părăsit în chiar momentul hotărâtor; astfel,
după primirea impulsului celui înviat, în sufletele celor
precum Petru s-a aprins amintirea celor ce s-au întâmplat
după fuga lor. În mod obişnuit omul îşi aminteşte doar
lucrurile din existenţa senzorială la care a fost de faţă. În
acea clarvedere care s-a arătat apostolilor se întâmplă
ceva diferit de amintirea obişnuită; este ca şi cum ai avea în
memorie amintirea unor evenimente fizic-sensibile, evenimente la care
însă nu ai participat. În ce priveşte trezirea amintirii
într-un suflet precum cel al lui Petru, trebuie să vă imaginaţi
nişte evenimente la care respectivul suflet nu a participat efectiv.
Aşa se face că Petru, de exemplu, le vorbea celor care voiau să-l
asculte, din memorie, despre Misteriul de pe Golgota; îi
învăţa ceva ce el îşi amintea, deşi nu fusese de faţă.
Aşa s-a ajuns la învăţătura, la revelaţia Misteriului de pe
Golgota. Dar impulsul pornit de la Christos şi transmis unor ucenici
precum Petru a putut fi împărtăşit la rândul lui şi
ucenicilor acestor apostoli. Un astfel de ucenic al lui Petru a fost
cel care a elaborat iniţial ‒ doar oral, desigur ‒ aşa-numita
Evanghelie după Marcu. Astfel, impulsul care s-a facut simţit în
însuşi sufletul lui Petru s-a transmis şi asupra lui Marcu,
acesta văzând străluminând în propriul lui suflet
cele ce s-au săvârşit în Ierusalim ca Misteriu de pe
Golgota. Acel Marcu a fost mai mult timp ucenic al lui Petru. După
aceea el, Marcu, a venit într-un loc unde a avut
într-adevăr mediul, atmosfera exterioară din sânul căreia a
putut extrage pentru Evanghelia sa tocmai acea coloratură specifică de
care aceasta avea nevoie.
Evanghelia după Marcu
ne face să simţim cel mai clar întreaga măreţie cosmică şi
importanţă a lui Christos. Autorul iniţial al Evangheliei după Marcu a
putut să fie impulsionat în zugrăvirea acestei măreţii cosmice a
lui Christos chiar de locul unde s-a strămutat după ce fusese ucenicul
lui Petru. El s-a deplasat în Alexandria, în Egipt, şi a
trăit acolo într-o epocă în care, într-un fel,
erudiţia teosofico-filosofică evreiască ajunsese la o anumită elevaţie.
El a putut recepta laturile cele mai bune ale gnosei păgâne de
atunci. Acolo el a putut să asimileze şi să preia nişte concepţii, care
existau chiar şi la acea vreme, despre desprinderea entităţii omeneşti
de lumea spirituală, despre venirea în contact a acestei entităţi
omeneşti cu Lucifer, cu Ahriman, intrarea forţelor luciferice şi
ahrimanice în sufletul omenesc. Toate acestea el le-a putut
prelua din gnosa păgână, lucru care permitea o înţelegere a
originii cosmice a omului, odată cu crearea planetei noastre. Marcu a
putut însă să vadă chiar într-un loc aflat în
interiorul Egiptului contrastul enorm între ceea ce fusese
predestinat pentru om şi ceea ce a devenit el după aceea.
În faţa sufletului lui Marcu trăia foarte viu modul în
care omenirea a ajuns să decadă, să se împotmolească cu totul
în materialism, în special în ceea ce priveşte felul
de a privi lucrurile şi lumea. Într-o cu totul altă formă, dar
oarecum asemănător, Marcu a putut să vieţuiască chiar acel lucru pe
care omul îl poate vieţui din nou în ziua de azi; desigur
este vorba de omul care are o predispoziţie şi o structură afectivă
pentru aşa ceva.
Misteriul de pe Golgota este un eveniment ce s-a petrecut pe planul
fizic, dar care nu a putut fi contemplat decât ulterior, prin
clarvedere. Vă rog să reţineţi acest lucru foarte bine: Misteriul de pe
Golgota este un eveniment fizic-sensibil, a cărui înţelegere
trebuie căutată însă pe căi suprafizice, pe căi suprasenzoriale;
un eveniment ce trebuie căutat chiar în pofida documentelor care
au rămas. Cine nu înţelege acest lucru poate polemiza în
legătură cu valoarea pe care o are o Evanghelie sau alta. Pentru cine
cunoaşte însă starea de fapt, toate aceste întrebări nu
există. El ştie că noi trebuie să pătrundem prin intermediul
informaţiilor lacunare rămase moştenire, care în Evanghelii sunt
prezente din belşug, la înţelegerea a ceea ce cercetarea
clarvăzătoare ne poate arăta încă şi azi.
Şi dacă cercetăm
adevărul celor ce s-au petrecut, dacă reconstituim cele
întâmplate pe baza Cronicii Akasha vedem cum trebuie să
privim Evangheliile şi cum trebuie să citim anumite pasaje, cum să
citim ceea ce s-a pus în faţa omenirii ca pildă a adevăratei
demnităţi a omului, a adevăratei lui esenţe, într-un moment
când ea coborâse cel mai jos faţă de înălţimea pe
care o avusese odinioară.
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA139/GA139_CF10.html