marți, 20 august 2013

Hemi-Sync®

Hemi-Sync® – prescurtarea folosită pentru Hemispheric Syncronization, sincronizarea emisferelor cerebrale – este o tehnologie de ghidare audio atestată clinic, care are la bază mai mult de 50 de ani de cercetări ştiinţifice. Acest proces de neurotehnologie, dezvoltat şi brevetat de Bob Monroe, foloseşte combinaţii specifice de tonuri audio, care induc sincronizarea undelor cerebrale la nivelul întregului creier, rezultând o stare de unitate totală a creierului în care cele două emisfere lucrează împreună în armonie şi sincronie.
Se cunoaşte de multă vreme faptul că creierul uman este divizat în două părţi, numite emisfere cerebrale.
Metaforic vorbind, cele două emisfere ale creierului funcţionează ca şi două module separate de procesare a informaţiilor, care prelucrează datele în paralel şi, într-un fel, independent, una de cealaltă. Emisfera stângă este partea logică şi raţională a creierului. Modul de percepere a realităţii cu această parte a creierului este liniară. Practic este partea Egoului prin care ne percepem ca indivizi separaţi de restul lumii. În timp ce, emisfera dreaptă a creierului este sediul emoţiilor şi al intuiţiei. Realitatea cu această parte a creierului este percepută în mod holistic. Este partea unificatoare, prin care putem să simţim şi experimentăm că suntem unul cu toate şi cu tot. Cea mai mare parte a timpului majoritatea oamenilor gândesc cu partea stângă a creierului. Când folosim partea dreaptă, o facem în primul rând pentru a susţine gândurile şi acţiunile părţii stângi. Altfel, deseori, o ignorăm.
Suntem, înainte de toate, o civilizaţie dominată de creierul stâng. Întregul nostru sistem social este fundamentat pe partea logico-raţională a creierului. Cum am ajuns aşa? Nimeni nu este foarte sigur, dar una din cele mai viabile ipoteze este că dominaţia creierului stâng a apărut ca urmare a nevoii primare de a supravieţui într-o lume fizică care poate ascunde multe pericole.
Însă, prin partea emotiv-intuitivă a creierului păstrăm legătura cu Sinele nostru, aceea parte din noi care este în legătură cu tot ceea ce există. C.G. Jung consideră că Sinele este centrul fiinţei, un centru atotcuprinzător, necunoscut, divin, pe care îl explorăm întreaga viaţă. Depăşind cu mult posibilităţile de cunoaştere ale eului, Sinele este trăit ca experienţă numinoasă, inspiratoare, aducătoare de lumină şi sacralitate, cu o realitate fascinantă pentru individ.
Ceea ce trebuie să ştiţi este că toate procesele mentale, începând de la învăţare la gândire şi elaborarea raţionamentelor complexe, până la procesele noastre interioare de introspecţie, sunt mult mai eficiente atunci când ambele emisfere ale creierului lucrează intr-un mod unitar şi echilibrat.
Starea de sincronizare a creierului indusă de sunetele Hemi-Sync® creează condiţia optimă pentru îmbunătăţirea performanţelor umane în toate domeniile vieții de zi cu zi dar, în același timp facilitează producerea aşa numitelor experienţe de vârf, acele experiențe pe care participanții la programe le caracterizează ca fiind purtătoare de revelații semnificative, cu o esență mistică inefabilă.
Hemi-Sync® este un instrument care produce o deschide spre o multitudine de experienţe și dimensiuni noi, prin care se ajunge la realizarea unei imagini de ansamblu mult mai vaste şi cuprinzătoare, despre tine şi despre “realitate”, în general.

Cum funcţionează procesul Hemi-Sync® ?
Procesul de îndrumare audio Hemi-Sync® funcţionează cât se poate de simplu, prin trimiterea a două tonuri audio, de frecvenţă relativ apropiată, la fiecare ureche, prin căşti stereo. Cele două emisfere ale creierului vor integra cele două semnale producând o senzaţie al unui al treilea sunet, numit bătaie binaurală.
Bătaia binaurală este diferenţa între cele două tonuri iniţiale. Acest al treilea ton nu este, de fapt, un sunet real, ci un semnal electric care poate fi perceput numai în interiorul creierului, atunci când ambele emisfere cerebrale încep să lucreze împreună.
Rezultatul este o focalizare, o stare de unitate totală a creierului, cunoscută ca sincronizarea emisferelor sau Hemi-Sync®, în care cele două emisfere lucrează împreună în stare de coerenţă.
Când ascultaţi la căşti stereo, un sunet de 100 Hertz este trimis într-o ureche, în timp ce un sunet de 104 Hertz este trimis în cealaltă ureche, creierul „aude” diferenţa dintre cele două sunete. În acest exemplu 4 Hertz.
Atunci când ascultaţi bătăile binaurale pentru o perioadă de timp, undele cerebrale vor începe să se sincronizeze, acordându-se pe frecvenţa bătăilor binaurale.
Acesta este motivul pentru care diferite combinaţii de semnale Hemi-Sync vă pot ajuta să atingeţi diferite stări de conştiinţă.
Prin Hemi-Sync creierul poate fi condus într-un mod extrem de uşor în diverse stări de conştiinţă.
În urma cercetărilor s-a descoperit că activitatea electrică a creierului se modifică în funcţie de activitatea pe care o desfăşurăm. De exemplu, undele cerebrale ale unei persoane care doarme diferă extrem de mult faţă de unde cerebrale ale unei persoane care este complet trează. Totodată, s-a descoperit că, undele cerebrale dominante sunt reprezentative pentru o anumită stare mentală dar că ele pot fi stimulate pentru a produce o anumită stare mentală dorită. Tipare diferite de sunete sunt folosite pentru a produce schimbarea frecvenţei undelor cerebrale pentru accesarea diferitelor stări de conştiinţă cum ar fi relaxarea profundă, atenţia focalizată, somnul odihnitor, meditații profunde, controlul stărilor de durere, accelerarea proceselor de vindecare sau diferite stări de conştiinţă extraordinare.
Cele două hărţi ale activităţii undelor cerebrale arată cum ascultarea sunetelor Hemi-Sync pot să schimbe activitatea aleatoare normală a creierului (imagine stânga), într-un model mult mai concentrat şi organizat (imagine dreapta), permiţându-vă să vă folosiţi mai mult creierul, într-un mod eficient.
Tipare audio de bătăi binaurale pe frecvenţe specifice Beta, Alpha, Theta sau Delta, sunt combinate, în funcţie de starea care se doreşte să fie atinsă, cu efecte sonore subtile, muzică şi ghidare verbală.
Atingerea stărilor de conştiinţă extinsă poate necesita mulţi ani de efort disciplinat dar cu Hemi-Sync® această stare de transcendenţă poate fi realizată în doar câteva minute.
Hemi-Sync® lucrează prin generarea unor combinații complexe de tipare audio suprapuse, există de la 16 până la 24 de straturi de tipare de tonuri specifice de bătăi binaurale, care acţionează împreună, pentru a crea o formă unică de unde cerebrale care vor produce stării de conştiinţă specifice.
Hemi-Sync® nu forţează creierul să intre în starea de sincronizare a emisferelor, mai degrabă se foloseşte de capacitatea naturală a creierului de a intra în această stare. De aceea, de-a lungul întregului proces, voi sunteţi în control şi aveţi întotdeauna libertatea de a alege să acceptaţi sau să respingeţi efectele produse de semnale audio.


Utilizarea tehnologiei Hemi-Sync® permite explorarea întregului spectru al conştiinţei multidimensionale.
Dar, este important să realizaţi că, odată ce sunteţi familiarizaţi cu procesul Hemi-Sync® nu mai aveţi nevoie să ascultaţi semnalele audio pentru a trece de la o stare de conştiinţă la alta. Aceasta devine a două voastră natură. Cu un gând sau pe o respiraţie puteţi să vă schimbaţi nivelul de conştiinţă, trecând de la starea de conştiinţă obişnuită la o stare de conştiinţă extinsă, o stare meditativă profundă sau să vă acordaţi, de exemplu, pe starea în care timpul nu mai există. Accesând aceste stării non-ordinare puteţi găsii soluţii inedite şi eficiente pentru problemele vieţii cotidiene.

Robert Monroe a fost unul dintre cei mai faimoşi cercetători şi exploratori contemporani ai conştiinţei umane. Mesajul cel mai important pe care Bob Monroe l-a adus cu el din explorările sale îndepărtate este cuprinsă în Afirmaţia Gateway, care începe cu:

"Sunt mai mult decât corpul meu fizic. Fiindcă sunt mai mult decât materie fizică pot să percep ceea ce este dincolo de tărâmul lumii fizice"

El a lăsat ca moştenire umanităţii un sistem de dezvoltare a conştiinţei, extrem de comprehensibil, bazată pe tehnologia Hemi-Sync®, prin care oricine poate explora tărâmurile necunoscute ale conştiinţei, dincolo limitările spaţiului şi timpului. 
Bob Monroe era convins că aceste cercetări şi explorări au valoare doar dacă oferă aplicaţii practice în viaţa de zi cu zi. Nu dorea să ofere oamenilor o evadare din problemele cotidiene cu care se confruntau. Dorea ca ei să înveţe să acceseze energiile nelimitate disponibile în stările de conştiinţă superioară şi să le utilizeze pentru o transformare autentică, pentru a fi mai buni din toate privinţele. Sună utopic. Şi, totuşi, mii şi mii de oameni, folosesc aplicaţiile create de el şi relatează îmbunătăţiri remarcabile în viaţa lor.
Moştenirea lui Bob Monroe este de nepreţuit. El nu ne o oferă promisiunea unei vieţii minunate dincolo de moarte, ci o libertate reală de a experimenta şi de a afla cu cât mai mult suntem noi, dincolo de orice sistem de credinţă, dincolo de orice tabuuri, pe care societatea ni le-a inoculat de-a lungul timpului prin toate sistemele sale. El ne-a lăsat o tehnologie şi o serie de programe şi exerciţii prin intermediul cărora oricine poate experimenta, descoperi şi dobândii o cunoaştere superioară care poate îmbunătăţii viaţa noastră de zi cu zi, sub fiecare aspect. Misterul vieţii a găsit o modalitate de a se dezvălui în faţa căutătorilor.

„Eşti mai mult decât corpul tău fizic? Poate că eşti mai mult decât ai visat sau ţi-ai putut imagina vreodată.”
După ce știința modernă a descoperit ceea ce pare a fi fundamentul neurologic pentru experiențele particulare cum ar fi intuiția, inspirația, revelația, transcendența, percepțiile extrasenzoriale, experiențele din pragul morții, ne-am propus să dezvoltăm o tehnologie avansată de sunet bazată pe această nouă înțelegere. Rezultatul acestui efort este o inovație care are la bază principiile consacrate ale rezonanței acustice și se încadrează perfect în lunga noastră istorie de dezvoltare al sistemelor de îndrumare audio.
SAM mimează sunetul pe care un ascultător l-ar auzi în aer liber în cazul în care o sursă de sunet care emite o singură frecvență s-ar mișca în formă de arc. Aceasta se realizează prin utilizarea unui câmp stereofonic prezentat prin căști audio sau boxe. Unghiul spațial al locației aparente al sursei de sunet, în timp ce se mișcă rapid în jurul ascultătorului, produce o modulație sau o schimbare de ton – un efect de tremolo – așa cum este perceput de ascultător. Acest efect de tremolo cuplat cu dimensiunea și orientarea arcului produce efectul care îi conferă lui SAM proprietatea de a influența activitatea cerebrală într-o anumită regiune cerebrală și de a modifica starea de conștiință.
 Caracteristica microtubulilor de a rezona la anumite frecvențe audio, a permis dezvoltarea unui sistem de rezonanță folosind tipare de unde SAM cu ajutorul căruia se produce alinierea structurilor celulare ale microtubulilor (vezi efectul Cymatic). Acesta, cauzează în mod inevitabil, o modificare în geometria spațială a câmpului Punctul Zero (ZPF – Zero Point Field) – (plenum) la nivelele moleculare și atomice din interiorul arilor cerebrale selectate. Pe măsură ce simetria geometrică a plenumurilor începe să crească, la fel se întâmplă și cu coerența cuantică a câmpului Punctul Zero (ZPF) – atât în interiorul cât și între plenumurile geometrice îmbinate. Cu cât coeficientul de coerență cuantică este mai mare, cu atât mai puternic va ieși la suprafață conștiința non-locală sau ceea ce s-ar putea numi rețeaua cuantică experiențială – punctul cheie de intrare în conștiința non-locală.
Tehnologia audio SAM oferă un mijloc de a induce stări modificate de conștiință, începând de la relaxarea profundă până la extinderea abilităților perceptuale și alte stări „extraordinare” ale conștiinței. Atunci când SAM este combinat cu alte tehnici, cum ar fi tehnicile de informare senzorială (statul într-o cameră întunecată), cu instrumente de condiționare socio-psihologice (cum ar fi meditațiile în grup) și programe educaționale (în care se învață abilități noi de extindere a conștiinței), aceasta are capacitatea de a destabiliza starea de bază a conștiinței (de obicei, starea normală de veghe). Și, pe măsură ce procesul continuă, stimulii SAM sunt modificați și devin tiparele forțelor care generează diverse stări de conștiință modificată. În cele din urmă, se formează o nouă structură auto-stabilizată – starea de conștiință modificată dorită – creată și susținută de SAM, oferind astfel accesul la o varietate largă de experiențe personale și aplicații benefice ale stării de conștiință extinsă.






Perfecţionată pe parcursul a 50 de ani de cercetări ştiinţifice, susţinută de numeroase studii ştiinţifice şi clinice independente efectuate de prestigioase instituţii medicale şi universităţi , tehnologia Hemi-Sync® şi-a dovedit eficienţa într-o serie de aplicaţii:
Dezvoltare personală:
- atingerea celor mai profunde stări de meditaţie
- dezvoltare spirituală
- experimentarea diferitelor nivele de conştiinţă extinsă
- percepţia directă a energiilor şi sistemelor de energie superioare
- o înţelegere mai profundă a energiei personale
- controlul energiei personale
- eliminarea blocajelor energetice
- acces la înţelepciunea inconştientului
- comunicarea cu Sinele Superior
- dezvoltarea puterii personale
- vindecarea emoţională
Aplicaţii practice în viaţa de zi cu zi:
- managementul stresului
- relaxarea profundă
- eliminarea insomniilor
- inducerea somnului regenerator
- învăţare accelerată
- creşterea puterii de concentrare
- îmbunătăţirea memoriei
- dezvoltarea creativităţii şi intuiţiei
- eliminarea fricilor şi fobiilor
- depăşirea tiparelor comportamentele nedorite
- renunţarea la fumat
- întărirea sistemului imunitar
- accelerarea proceselor de vindecare şi de recuperare
- aplicaţii terapeutice în domeniul autismului, ADHD şi psihooncologie
- eliminarea stărilor depresive
- accelerarea procesele de recuperare postoperatorii cât şi în cazul atacurilor cerebrale
- ameliorarea efectelor chimioterapiei şi radioterapiei
- încetinirea procesele de îmbătrânire
şi altele, aplicabilitatea procesului Hemi-Sync® fiind, practic, nelimitată.

 sursa
http://www.hemi-sync.ro/
http://www.monroeinstitute.org/

Torrent File Download
Hemi-Sync - Metamusic (Meditation Hypnosis)http://www.torrents.net/torrent/963391/Hemi-Sync---Metamusic-%28Meditation-Hypnosis%29/
http://isohunt.com/torrents/hemisync