Sfântul Constantin Brâncoveanu şi cei patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache s-au învrednicit a lua de la Dumnezeu cununile neveştejite ale muceniciei, când lăcomia şi pizma turcilor care vânau tronul domnitorului s-au revărsat în urgie.
Sfinţii au păşit pe calea martiriului în Săptămâna Mare a Sfintelor Paşti, când după ce au fost jefuiţi, din porunca sultanului Mustafa Aga au fost duşi la Ţarigrad, întemniţaţi în cea mai înfricoşătoare închisoare din cetate. Constantin, sluga credincioasă Ianache şi cei patru feciori au fost cu toţii supuşi la chinuri groaznice, strânşi în cătuşe de fier, tăiaţi şi arşi cu cleşti înroşiţi în foc, suferind toate pentru dragostea de credinţă, având privirea sus, la Soarele Dreptăţii, purtând în inimă mângâierea fericirii vieţii veşnice pe care Dumnezeu o dă celor ce-L iubesc şi-L mărturisesc pe El fără teamă.
La toate întrebările şi torturile, Sfântul Constantin Brâncoveanu răspundea hotărâtor:
„Averea toată câtă am avut, mi-aţi luat-o şi alta nu mai am. Iar de legea creştină nu mă lepăd, pentru că în ea m-am născut şi în ea doresc să mor.”
Iar către copiii săi, sfântul grăia aşa:
„Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem şi pe ele, ci să le înfăţişăm curate înaintea Feţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru”.
Aceste cuvinte au aprins şi mai tare mânia sultanului, care a poruncit decapitarea sfinţilor.
...
Fragment din
sursa
http://lataifas.ro/religii-si-credinte/17361/sfintii-martiri-brancoveni-candele-luminoase-ale-romaniei/