shortcut-urilor, convențiile de limbaj internautic par ceva absolut
necesar, în timp ce atenția dedicată alegerii cuvintelor cade într-un
plan secundar. Păcat că ignorăm sau chiar disprețuim delicatețea
nuanțelor de care este capabilă limba română, cea despre care poetul
Grigore Vieru versuiește că
"În al limbilor tezaur
Pururea o să rămână
Limba doinelor de aur
Limba noastră cea română".
Și
limba română nu este bogată de la sine, ci pentru că este izvorâtă din
inima poporului român, inima care este ortodoxia. Și datorită
ortodoxiei, putem să exprimăm lucrurile dumnezeieşti atât de clar și de
luminos față de cele lumești.
Astfel, când luăm în discuție persoana
umană, vorbim de zămislire și nu de fecundare, 
vorbim de prunc și nu de
produs de concepție, vorbim de chipul oamenilor şi nu de faţa lor,
vorbim de adormirea unei persoane dragi și nu despre decesul acesteia.
vorbim de prunc și nu de
produs de concepție, vorbim de chipul oamenilor şi nu de faţa lor,
vorbim de adormirea unei persoane dragi și nu despre decesul acesteia.
Iar
când aducem aminte de tainele Bisericii, vorbim de împărtăşirea cu
Sfintele Taine şi nu de administarea lor, vorbim de participarea la
Sfântul Maslu și nu de asistarea la el, vorbim despre dezlegarea
păcatelor și nu despre ștergerea viciilor.
Și în fine, când învățăm despre
simțămintele sufletești nu vorbim despre realizări ci despre împliniri,
nu vorbim despre tristețe ci despre deznădejde, nu vorbim despre a ne
cere scuze ci despre a ne cere iertare.
Toate
aceste cuvinte aparte au o importanță capitală pentru viața noastră
duhovnicească pentru că ele redau sensurile profunde ale persoanelor,
faptelor și simțămintelor sufletești. Fără aceste cuvinte atent alese,
totul ar căpăta un înțeles superficial, strict materialist. S-ar pierde
esența mesajului și am rămâne doar cu forma. De aceea, Tradiția
Bisericii abundă de cuvinte care redau fidel realitatea plenară a lumii,
împletind în ele sensul natural cu cel spiritual.
De aceea, noi ortodocșii o numim Fecioară pe Maica Domnului iar nu virgină
precum o numește occidentul desacralizat. Termenul "virgo" este unul cu
înțeles carnal, căci trimite în primul rând cu gândul la trup şi prea
puţin la suflet. Pe când fecioară,
este un cuvânt care te duce cu gândul nu numai la o stare de
integritate trupească ci în primul rând la integritatea sufletească, a
lipsei de orice gând rău. De aceea noi creștinii ne păstrăm fecioria
până la căsătorie, nu doar virginitatea, căci putem fi foarte bine
virgini cu inima plină de pofta străină.
Și facem aceste eforturi duhovnicești pentru a întemeia o familie, și deci pentru a fi permanent o familie, nu un cuplu.
Pentru că un cuplu pot forma și doi amorezi aprinși de patima
desfrânării, dar o familie o formează doar un bărbat și o femeie în fața
altarului și a societății.
Deasemenea, așa cum spuneam mai sus, noi creștinii nu ne cerem scuze unii față de alții ci ne cerem iertare.
Scuzele le cerem pentru greșeli infime, fără de voie, cum ar fi
călcatul din neatenție peste piciorul cuiva sau trântitul unei uși din
grabă. Însă când vine vorba de greșelile care provin din patimile și
lipsa noastră de iubire, ne cerem iertare. Nu ne cerem scuze cuiva
pentru că l-am mințit, că l-am înjurat sau că l-am dezamăgit ci ne cerem
iertare căci prin acest cuvânt ne arătăm chiar smerirea noastră și
profunda părere de rău, pe măsura greșelii săvârșite.
La fel, noi creștinii nu ne distrăm ci ne bucurăm
pentru că distracția este o stare de exaltare,
o euforie care se naște
dintr-o atmosferă de agitație, gălăgioasă, tipică cluburilor și
anturajelor în care circulă vorba-n vât și gluma vulgară. Pe când
bucuria este o stare care vine din comuniunea sinceră și afectivă cu
oamenii de lângă noi. Însăși Scriptura ne stă mărturie, cu zeci de
încredințări că Dumnezeu ne vorbește despre bucuria veșnică, nicidecum
despre distracția fără sfârșit.
o euforie care se naște
dintr-o atmosferă de agitație, gălăgioasă, tipică cluburilor și
anturajelor în care circulă vorba-n vât și gluma vulgară. Pe când
bucuria este o stare care vine din comuniunea sinceră și afectivă cu
oamenii de lângă noi. Însăși Scriptura ne stă mărturie, cu zeci de
încredințări că Dumnezeu ne vorbește despre bucuria veșnică, nicidecum
despre distracția fără sfârșit.
Și realitatea este că limbajul
bisericesc, pe care mulți creștini decreștinați îl blamează ca fiind
unul arhaic, demodat, nu este unul depășit de vremuri ci singurul care
stă deasupra tuturor vremurilor. Pentru că acest limbaj izvorăște din
relația cu Dumnezeul cel Veșnic și exprimă finețuri duhovnicești pe care
cei groși la obraz și "tari de cerbice" sunt incapabili să le simtă și
să le perceapă, tot așa cum radiourile defecte sau învechite nu pot
prinde frecvențele înalte.
De aceea, cu cât stăruim mai mult în
limbajul secularizat, cu atât mai mult sufletul nostru va secătui, se va
înăspri și în final se va obrăznici. Și din contră, atunci când ne vom
deprinde cu folosirea cuvintelor duhovnicești, cu atât vom fi și noi mai
delicați, mai atenți și mai profunzi față de toți, față de toate.
(Dan)
sursa
