Un copil ,undeva isi incepe in orice secunda joaca de-a trai ,in jurul unui vis.
Visul acestuia pe care l-am cunoscut eu ,era sa aiba o chitara.
La 10 ani isi construise singur una de jucarie, din placaj.Cu aparatul de pirogravat desenase corzile.
Imaginatia lui inocenta cantase zeci de melodii pe chitara aceea.
Parintii si-ar fi permis sa-i cumpere o chitara,dar gaseau mediocra o asemnea indeletnicire.
Idealurile lor pentru fiu erau mult mai inalte si importante ,decat acel vis idiot.
Rugamintile
si insistentele sale fusesera inutile.Era un elev eminent, simtindu-se
obligat sa rasplateasca mereu bunovointa alor sai de a-i oferi un trai
decent.Atat de obligat incat renuntase la visul de-a avea o chitara.
Era un copil exemplar... care avea insa un vis.
Un vis doar al sau.
In
cele din urma parintii se gandisera sa-i ofere lectii de pian.Era mult
mai elevat si de complezenta sa concordeze cu mofturile burgheze.
A incercat. Le-a abandonat insa repede.El vroia o chitara.
Profesorul de pian a linistit familia spunand ca nu are nicio inclinatie muzicala.
Intr-o
zi el veni acasa cu o chitara imprumutata de la un prieten care il
invatase acordurile si o melodie.Vroia sa le dovedeasca doar ca avea
inclinatie muzicala, unghiul era diferit.
Era romanta andaluza.
O
canta mecanic. Asa o invatase, acord dupa acord. Nu era o interpretare
perfecta dar era una divina.Un suflet alerga pe sase corzi de chitara
invocand toti zeii la auditie.
Anii treceau.Undeva un copil devenise adolescent.Unul eminent.
Ramanea doar fantasma unui vis sa-i umbreasca minunata tinerete.O chitara.
In una dintre vacante merse la bunici.
Viata
la tara era libertatea cea mai pura pe care o cunostea.Era cel mai
departe posibil de obligatia de a-si plati prin renuntari viata luxoasa.
Aici
avea un prieten din copilarie care ,pentru a-si cumpara lucrurile doar
de el dorite, lucra in atelierul de tamplarie al unchiului sau.
Intr-o
zi mersera la oras impreuna pentru a-l ajuta sa-si cumpere haine noi cu
care sa defileze acceptabil la inceputul noului an scolar.
Intamplarea facu ca alaturi de magazinul de haine sa fie si unul care vindea jucarii si instrumente muzicale.
Ochii ii sclipira a fericire.In vitrina atarna o chitara.Pretul nici macar nu era atat de mare.
Atunci ii incolti in minte ideea de a urma exemplul prietenului sau.
---Cat crezi ca ar trebui sa lucrez la unchiul tau ca sa-mi pot cumpara chitara asta?, isi intreba prietenul.
---Aaa, toata vara.
---Ok. Daca reusesc sa-i conving pe ai mei sa ma lase toata vara aici, vorbesti cu el sa-mi dea si mie ceva de lucru?
---Bineinteles!
Urma o vara obositoare, dar nimic nu-l putea opri din drumul catre visul sau.
Uneori
era nevoit sa stea pana noaptea tarziu ,pentru ca lipsa experientei il
facea sa greseasca lucrurile facute in atelier.Ramanea sa le repare.
In cele din urma prietenul sau intelesese cat de mare era visul sau.
Chiar
daca lui i se parea absurd sa faci atatea sacrificii pentru o amarata
de chitara, se hotari sa-l ajute si-i imprumuta in avans restul de bani
care ii lipseau pentru a cumpara chitara.
Bucuria lui fu imensa.
Cand ieseau sambata seara in sat o ducea in brate ca pe un trofeu.
Notele
pareau sa-l recunosca si sa i se supuna toate.Canta melodie dupa
melodie transpunand autodidact aceea imensa pasiune in ,,stiinta ''de a
interpreta la un instrument ,fara a fi studiat niciodata.
Ii ramaneau doar doua saptamani de vacanta,iar el trebuia sa-si achite datoria.
Vroia ca acel vis sa fie cu adevarat doar al lui.
Intr-una dintre seri ramase singur in atelier pentru a lacui niste panouri.
Alaturi de bancul de lucru erau cateva scanduri ,ramase de cu zi neslefuite.
Fericirea
lui era asa mare incat se gandi sa-si rasplateasca prietenul facand
munca care ii ramasese neterminata ,pentru ca el fugise la o intalnire.
Astfel salva pe toata lumea.
Porni, fara sa gandeasca, roata zimtata. Din nestiinta nu banui ca nu aceea era cea pentru slefuit.
Baga prima scandura.Rezultatul i se paru dezastruos.
,,Trebuie sa imping scandura mai mult inspre taietor, gandi.''
O secunda.Secunda care sterge eternitate.
Degetele mainii drepte ii cazura pe masa de taiere.
Nu tipase, nu simtise nici o durere.
O tacere fierbinte si un vis , ca un inger, care se departa incet de el.
O tagedie pentru ceilalti.Doar o lacrima pe altarul singurului sau vis, spulberat, pentru el.
Cineva i-a trait visele, cineva a incercat sa viseze in locul sau.
Viata
isi paltise potul in felul ei.Ucisese in el un vis dar mai presus de
toate isi zdranganise neiertarea in timpanele egoiste a celor care nu
acceptase in viata lor o chitara.
El i-a iertat pe toti.
Si astazi suferinta vinei de a fi furat visul unui copil , racaie insa sufletele celor care au facut-o.
O
vina pentru care nimeni nu a inventat legi si care nu poate fi
pedepsita printr-o sentinta ,dar ce pedeapsa mai mare poate fi decat
sa-ti dai sentinta dupa sentinta tot restul vietii tale,pentru vina de a
fi a te fi jucat de-a viata cu o viata care nu era a ta?!
O
chitara isi canta tacuta istoria pe peretele unei camere.Chiar daca nu
se aud acorduri armonioase un cantec strabate timpul incercand sa-i
invete pe altii ca si visele se respecta.