Omul trebuie să înţeleagă că destinul Pământului depinde de voinţa sa.

 Pământul nostru poate arăta pentru privirea fizică aşa cum şi-l reprezintă geologii: el nu este decât un complex de roci înconjurat de un înveliş de aer, dar aceasta este numai aparenţa exterioară.
Ceea ce apare ca un complex de roci este corporalitate pentru anumite entităţi spirituale.
De asemenea, ceea ce trimite spre Pământ strălucire sub forma lumii stelelor este doar expresia exterioară, sensibilă pentru un anumit ansamblu de entităţi spirituale, de ierarhii.
Ceea ce ne apare apropiat, ceea ce ne apare ca fiind Pământul exterior sensibil constituie baza solidă pe care ne desfăşurăm în mod preferenţial viaţa noastră între naştere şi moarte.
De ceea ce ne iluminează din afară, care străluceşte sub forma lumii stelelor, cu care pare să avem atât de puţină legătură, de aceasta suntem mai legaţi între moarte şi o nouă naştere. E
ste mai mult decât o imagine, este o realitate de mare profunzime când se spune că omul coboară din lumi stelare spre naşterea fizică, pentru a-şi împlini aici existenţa dintre naştere şi moarte.
 Când privim în jos spre Pământ, ca şi atunci când privim în sus spre Cosmos pentru privirea sensibilă avem de-a face cu o formaţiune aparentă, şi ajungem la adevăr când ne întoarcem retrospectiv la entităţile care se află la baza acestei aparenţe cu diferitele ei grade de conştienţă de sine cosmică.
Aş vrea să spun că este aparenţă fie că ne uităm în sus, fie că ne uităm in jos.
Adevărul, esenţa se află dincolo de această aparenţă. 
Însă faptul că aparenţa ni se arată şi sus şi jos este legat de aceea că viaţa noastră între naştere şi moarte, pe de o parte, şi între moarte şi o nouă naştere, pe de altă parte, este ameninţată permanent de posibilitatea de a ieşi de pe calea deplinului uman.
Pe Pământ putem să devenim, între naştere şi moarte, prea înrudiţi cu Pământul, putem dezvolta în noi pofta, instinctul de a deveni prea înrudiţi cu forţele Pământului, aşa cum, între moarte şi o nouă naştere, putem desfăşura pofta de a ne înrudi cu forţele cosmice din afara Pământului.
În cele trei regnuri ale naturii se găsesc entităţile elementare, omul, ierarhiile superioare despre care se spune, când vorbim despre ele în sensul ştiinţei spiritului, că se află aici după „timpurile lor cosmice“; pe lângă aceste entităţi mai există aici şi altele, care îşi desfăşoară existenţa la timpul nepotrivit.
Sunt entităţite luciferice şi ahrimanice. [ Nota 35 ]
Despre forţele luciferice s-a format deja reprezentarea că aşa cum vieţuiesc acum ar fi trebuit să trăiască într-o perioadă cosmică anterioară.
Dimpotrivă, forţele ahrimanice aşa cum vieţuiesc acum ar fi trebuit să trăiască într-o perioadă cosmică ulterioară.
Entităţile luciferice sunt entităţi cosmice întârziate, entităţile ahrimanice sunt entităţi cosmice premature. Entităţile luciferice au refuzat să trăiască în timpul care le era atribuit; ele nu au ajuns să-şi desăvârşească pe deplin dezvoltarea pentru că au refuzat aceasta. Astfel, când ni se revelează, ele se dezvăluie ca fiind rămase pe o treaptă anterioară a existenţei.
Entităţile ahrimanice nu pot aştepta până la un moment ulterior al evoluţiei cosmice, dacă ne este permisă o astfel de exprimare, pentru a deveni ceea ce a fost programat pentru ele. Din această cauză, ele se durifică în existenţa actuală şi ni se înfăţişează acum sub forma la care ar trebui să ajungă, de fapt, într-o evoluţie ulterioară a vieţii cosmice.
Prin faptul că între moarte şi o nouă naştere ne afundăm într-o oarecare măsură în lumea spirituală, şi prin ceea ce devenim apoi când nu găsim aici echilibrul corect între lumea spirituală şi cea materială, aşadar prin faptul că dezvoltăm o înrudire prea puternică cu extraterestrul, putem ajunge treptat, cu cât astfel de lucruri se adună tot mai mult şi mai mult şi noi nu găsim în această încarnare echilibrul corespunzător între spiritual şi material, la o existenţă terestră ‒ şi acum în această perioadă se decid astfel de lucruri ‒, posibil deja în încarnarea următoare să ajungem la o astfel de existenţă terestră în care nu putem îmbătrâni. Aceasta este una dintre posibilităţile pe care le avem: neputinţa de a îmbătrâni. Putem să ne naştem din nou, iar puterile luciferice ne pot reţine pe treapta copilăriei. Ele pot să decidă că nu ne putem maturiza. Oamenii care se dăruiesc prea mult unei anumite pasiuni, unui misticism nebulos, care au o anumită respingere faţă de o gândire conturată, care nu vor să-şi facă reprezentări clare despre lume, dar şi acei oameni care nu-şi dezvoltă o sârguinţă sufletească interioară, o mobilitate sufletească, se expun pericolului de a nu putea îmbătrâni în încarnarea următoare, de a rămâne copilăroşi în sensul rău al cuvântului. Este o influenţă luciferică, şi ea va pătrunde în omenire pe această cale. Aceşti oameni nu se afundă deplin în viaţa terestră în încarnarea viitoare. Într-o oarecare măsură ei nu se desprind sufcient de viaţa spirituală pentru a pătrunde în viaţa terestră. Forţele luciferice care au realizat cândva o legătură cu Pământul nostru doresc să aţâţe în om astfel de instincte încât evoluţia terestră a omului să ajungă la o treaptă pe care oamenii rămân copii, nu îmbătrânesc. Forţele luciferice ar vrea chiar să ducă lucrurile până acolo încât să nu mai existe bătrâni pe Pământ, ci oameni care să-şi petreacă viaţa într-o rătăcire tinerească. Prin aceasta, forţele luciferice ar aduce întreaga planetă într-o stare în care ar deveni un corp şi ar avea un suflet unic în care s-ar estompa sufletele individuale. Ele se străduiesc să facă din Pământ o mare fiinţă organică, cu un suflet unic în care sufletele individuale să-şi piardă identitatea.
 Entităţi ahrimanice au contractat o legătură cu Pământul nostru. Ele au tendinţa să acţioneze prin acele forţe care atrag spre ele organismul nostru între naştere şi moarte, care întreţes în întregime organismul nostru cu spiritualitate, adică îl fac din ce în ce mai intelectualist, ne impregnează tot mai mult cu raţiune. Căci inteligenţa noastră depinde de legătura sufletului cu corpul fizic. Când aceasta se hipertroiiază, când devine prea puternică devenim prea asemănători cu corpul fizic, şi ne pierdem şi echilibrul. Atunci apare acea tendinţă care împiedică omul să penduleze în mod corect în viitor între viaţa terestră şi viaţa spirituală, între moarte şi o nouă naştere.
Aceasta este strădania lui Ahriman, de a reţine omul de la parcurgerea în mod corect în perioada următoare a Pământului a vieţii pământene şi a vieţii extraterestre. Ahriman ar dori să-l împiedice pe om de a trece prin încarnări viitoare. El ar vrea să-l facă ca în această încarnare să vieţuiască tot ce poate vieţui pe Pământ. Aceasta o poţi face numai sub aspect intelectual, nu ca om deplin. Dar există posibilitatea ca omul să devină atât de deştept, încât să-şi poată face reprezentări despre tot ce ar mai putea exista pe Pământ. Acesta chiar este un ideal pe care îl au unii oameni, de a primi în raţiunea lor o reprezentare despre tot ce mai poate exista pe Pământ. Dar prin această reprezentare nu poţi afla trăirile pe care le vei avea în vieţile viitoare; în această viaţă poţi primi numai imagini intelectuale care se durifică apoi în corpul fizic. Şi atunci capeţi o repulsie profundă pentru a mai vieţui încarnări viitoare. Atunci simţi chiar un fel de fericire în a nu mai vrea să revii pe Pământ.
Acest lucru se străduieşte să-l realizeze Ahriman: să facă din Pământ expresia acestei intelectualităţi, să-l intelectualizeze în întregime.
Omul trebuie să înţeleagă că destinul Pământului depinde de voinţa sa. Pământul va deveni ceea ce omul face din el. Pământul nu va deveni ceea ce fac din el forţele fizice. Forţele fizice vor pierde din importanţă pentru viitorul Pământului. Pământul va fi ceea ce face omul din el.

Ne aflăm într-o epocă decisivă a evoluţiei Pământului, în care oamenii au trei posibilităţi.
Prima este să trăiască într-un misticism nebulos, în reverie, în captivitate şi cufundare fizic-sensibilă, într-o stare somnolentă ‒ iar viaţa în senzorialitate este şi ea o lenevie somnolentă ‒ în care nu poţi avea noţiuni clare. Acesta poate să devină în mare măsură o înclinaţie a oamenilor.
Al doilea lucru care poate deveni o înclinaţie a oamenilor este de a se pătrunde cu intelect şi raţiune, de a aduna laolaltă tot ceea ce poate aduce raţiunea, de a dispreţui ceea ce răspândeşte poezie şi produse ale fanteziei în existenţa terestră, de a percepe numai ce este mecanic. Oamenii se află azi în faţa deciziei de a deveni fie degustători voluptuoşi ai spiritului care se epuizează în propria lor existenţă ‒ căci a te cufunda în propria-ţi existenţă prin misticism nebulos sau prin senzualism este, în fond, acelaşi lucru ‒, fie să reflecteze cu luciditate asupra tuturor lucrurilor, să schematizeze totul, să integreze sau să clasifice totul. Acestea sunt cele două posibilităţi.
A treia posibilitate o constituie găsirea echilibrului între celelalte două. Despre echilibru nu se poate vorbi într-un mod atât de precis cum se vorbeşte despre una sau cealaltă extremă. Echilibrul poate fi realizat dacă le avem pe amîndouă în mod corespunzător, dacă nu suntem prea tare atraşi nici de una nici de alta, dacă vom face în aşa fel încât să se lase reglate şi ordonate una de cealaltă.

Pentru omenire a sosit ora deciziei. Omenirea trebuie să actioneze pentru găsirea echilibrului. Iar ceea ce îi revine ca sarcină acum poate fi recunoscut numai din profunzimile cunoaşterii ştiinţei spiritului. Trebuie să ne însuşim acele interpretări care ne pot evidenţia posibilităţile de evoluţie care există pentru omenire. Pe de o parte, este vorba de dizolvarea în Nirvana, care a devenit o „învăţătură sfântă a Orientului“, dar este departe de vechea interpretare a Nirvanei, care provenea din vechea clarvedere. Ceea ce îşi reprezintă Orientalul azi prin Nirvana este lumea luciferizată. Vestul, civilizaţia modernă, în măsura în care aceasta nu se impregnează cu cunoştinţe ale ştiinţei spiritului, acţionează pentru mecanizarea lumii, pentru ca procesele existenţei umane să devină mecanice. Pe de o parte ahrimanizare, pe de alta luciferizare.

Pământul nu este un colos de roci pe care se află oceane de apă şi care este înconjurat de aer, iar ceea ce ne înconjoară sub forma Căii Lactee şi ca sori nu reprezintă Universul. Universul înseamnă: jos entităţi ahrimanice, sus entităţi luciferice, perceptibile în aparenţa sensibilă exterioară, şi entităţi ale ierarhiilor normale spre care tinde să se ridice omul, atunci când ajunge la adevăr străbătând cele două aparenţe sensibile; entităţile nu sunt perceptibile în aparenţa sensibilă exterioară, ci se revelează străbătând această aparenţă sensibilă exterioară. Acest lucru trebuie să-l recunoască omul şi să spună: Dacă sunt în situaţia de a putea interpreta ce îmi apare jos pe Pământ ca efluvii ale unor entităţi spirituale, atunci percep ceea ce trăieşte în Heruvimi, Serafimi, Tronuri. Dacă însă nu sunt apt să-mi reprezint în mod spiritual ceea ce trăieşte pe Pământ, dacă mă dăruiesc iluziei create de ceea ce îmi apare venind de la acesta în mod sensibil, atunci rămân geolog, nu pot aspira să devin geosof, atunci fiinţa mea se ahrimanizează. Dacă privesc în sus spre lumile stelare şi îmi creez reprezentări despre ceea ce văd în mod sensibil, atunci mă luciferizez. Dacă sunt în stare să interpretez în mod spiritual ceea ce percep în aparenţa exterioară, atunci sunt apt să spun: Da, Calea lactee, sorii, toate îmi vorbesc despre Exusiai, Dynamis, Kyriotetes, Domnii, Puteri, Stăpâniri, iar eu îmi găsesc echilibrul.

 Nu trebuie să vorbim despre entităţile cosmice ca despre ceva mai bun decât entităţile pământene, ci despre faptul că noi trebuie să pătrundem dincolo de aprenţa sensibilă, la fiinţialitatea efectivă, la acea fiinţialitate de care suntem legaţi. Dacă interpretăm în mod corect aparenţa sensibilă, atunci entităţile spirituale sunt prezente. Aparenţa sensibilă nu este înşelătoare, numai concepţia noastră despre aparenţa sensibilă poate fi înşelătoare ca urmare a legăturii noastre prea puternice cu terestrul între naştere şi moarte, pe de o parte, iar pe de altă parte, prin legătura noastră prea puternică cu extraterestrul în timpul în care păşim între moarte şi o nouă naştere.

 sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA203/GA203_CF08.html