Sufletul geamăn – mulţi se gândesc la el, conştient sau inconştient , ceva din noi ne dă mereu impulsul spre o dragoste fără limite; o căutăm, o sperăm şi o primim atunci când merităm şi avem curajul de a o primi.
E un subiect despre care am ales deseori să vorbesc direct sau indirect, în diferite nuanţe şi forme pentru că pe de-o parte sunt fericită când văd iubire adevărată iar pe de altă parte mă întristează suferinţa oamenilor care au uitat să creadă sau care se adâncesc în răni trecute , frica de a-şi putea materializa iubirea, de a căpăta o formă care să existe şi atunci aleg falsa credinţă că iubirea nu poate avea loc.
Poate că mulţi dintre noi se întreabă ce e sufletul geamăn, cum îl recunoaştem, cum îl percepem.
O să încep printr-un singur cuvânt : Acasă.
Sufletul geamăn e ceea ce eu numesc acasă, te simţi oriunde tu însuţi/însăţi, învăluit de căldura sufletească, într-un neîncetat zâmbet al sufletului, liber şi învăluit de iubire supremă necondiţionată izvorâtă dintr-o adâncime ce nu poate fi măsurată nici de timp, nici de spaţiu. Ştii pur şi simplu că eşti acasă şi eşti protejat şi poţi zbura liber pe cele mai înalte frecvenţe ale iubirii.Te regăseşti, nu te schimbi, ci ajungi la adevărata ta esenţă.
Nu îmi place să le întrebuinţez alte cuvinte sufletelor gemene decât acelea de – portretul sufletului tău, centru sfânt unde călătoreşte prin infinit iubirea, mângâierea lui Dumnezeu.
Între sufletele gemene nu există a coborî ci doar a urca, a te înălţa spre Dumnezeu. Nu există distanţa, aceste suflete au posibilitatea de a se simţi de la mii şi mii de km depărtare ca şi cum ar fi împreună, fiecare resimte ce simte celălalt ca şi cum ar fi în acelaşi corp. Se pot resimţi anumite stări de tristeţe, fericire, oboseală, energie până la dureri fizice chiar şi aceleaşi gânduri.
Au aceeaşi misiune împreună pe Pământ şi revin pentru a se regăsi de fiecare dată în ciuda unui risc major de a uita tot. Din această cauză mulţi dintre noi caută ceva anume însă nu ştiu ce, nu îşi amintesc. Consider un pas greşit de a ne forma un ideal fizic şi nu a căuta o expresie sufletească a sa. ’’Mintea poate interveni şi să spună: ‘’ Nu te cunosc ! ‘’, dar inima ştie.
’’Inima niciodată nu ne poate minţi şi de cele mai multe ori ne arată că imposibilul poate fi posibil, că acolo au loc şi renasc cele mai puternice adevăruri.‘’

Primul impuls atunci când ne aflăm lângă un suflet geamăn e sentimentul ca îl/o cunoaştem de multă vreme, unii dintre noi ştiu de unde, alţii caută răspunsuri în amintiri eterne şi încearcă să desluşească acest sentiment pe moment, inexplicabil. Simţi că îi poţi împărtăşi orice şi cele mai mari secrete fără ca el/ea să te judece, te simţi tu şi ai dintr-o dată un sentiment puternic că poţi crea şi realiza tot ce e mai frumos şi divin pe perioada existenţei tale pe Pământ. Te înalţă treptat spre cele mai înalte gânduri şi sentimente, simţi că nu mai poţi purta nimic negativ în suflet şi îţi dai seama unde ai greşit şi care e menirea ta. Simţi că tot ce era invizibil devine tangibil, e acolo în infinite căi şi posibilităţi, spre uşi deschise. Îţi doreşti să nu mai pleci de lângă el/ea şi intri treptat în non-timp iar totul devine intensitate.
Uneori sufletele gemene ni se arată prin intermediul viselor. Ni se arată în forma prezentă sau ne şoptesc ceva, le putem auzi chiar şi vocea. Explicaţia ar fi telepatia foarte puternică şi conexiunea de aceeaşi natură.
În momentul întâlnirii, inima începe să vibreze foarte tare ca un mic gps care îţi arată că ai ajuns la destinaţia corectă şi ştii în sinea ta că e bine, că ţi-e bine, că vă este bine şi nu poate fi altfel decât astfel. Simţi că viaţa curge prin tine iar prin vene îţi curge iubirea ce te vindecă.Te simţi întreg şi iubit dar mai ales fericit că poţi dărui atât de multă iubire şi că acolo e locul unde se poate aşeza, fără măsură. Simţi că eşti una cu Universul, cu toate fiinţele şi toată natura şi că nu există nimic din ceea ce nu poţi fi.
Comunicarea acestor suflete nu are deloc obstacole, decurge în mod natural, în rezonanţă şi nu neaparat verbal.
Când unul tace,
celălalt ştie ce gândeşte,
celălalt ştie ce gândeşte,
când unul zâmbeşte,
celălalt ştie de ce.
celălalt ştie de ce.
Pot vorbi limbi diferite şi totuşi se vor înţelege din priviri. Limbajul sufletului lor sună cam aşa – ‘’Nu e nevoie să ştiu ce zici, poţi să vorbeşti în ce limbă doreşti tu, eu îţi voi asculta sufletul.’’
Când eşti cu întregul tău ‘’totul e o rugăciune’’ iar iubirea voastră e o invitaţie către lume spre inspiraţie şi dans într-un paradis creat aici şi acum !
De la inimă la inimă, vă doresc sufletul deschis spre cei care vă recheamă iar în curând urmează şi o surpriză pentru voi legată de aceeaşi temă, simt în interiorul meu că aveţi nevoie de asta.
Vă îmbrăţişez şi vă iubesc !