Mă răscoleşti, mă viscoleşti, mă îndumnezeieşti
Sufletul sufletului meu,
Nu ştiu daca îţi poţi imagina cum citesc
scrisorile tale. Ce exclamaţii,
ce respiraţii în zig-zag, parcă repet
cu variaţiuni infinite acel dialog pe care îl descrii amuţitor în ultima
ta scrisoare. Eşti atât de viu în mine, iubitule, eşti o cutremurare
continuă a sufletului meu. Am sentimentul că te afli aici, îţi simt
suflul, emoţia, febra hipnotică a mângâierilor. Îţi simt tresăririle
subatomice ale fiinţei. Beau ceai acum şi te beau pe tine, sângele meu
îţi bea cuvintele care înfloresc în mine universuri.
Nu ştiu dacă îţi poţi imagina
sentimentul de predestinare miraculoasă pe care îl trăiesc de fiecare
dată când, la fel ca acum, ţâşnesc de oriunde m-aş afla, pe stradă, la
bucătărie, într-o conversaţie la telefon sau în somn, ţâşnesc spre
calculator şi îl deschid cu inima vuind prelung, pentru că ştiu, ştiu,
ştiu că primesc un semn de la tine. Acum am intrat în căsuţa postala la
10 minute dupa ce îmi trimisesei scrisoarea.
Eram obosită dupa mai multe nopţi cu
somn frugal, m-am culcat cam la vreo oră după ce am vorbit cu tine. M-am
trezit cu un sentiment de urgenţă a fiinţei, cred că aşa simte un copac
în dimineaţa când toţi mugurii lui explodează în flori
. Era înca
întuneric, nu am apucat să dorm decât câteva ore, dar m-am trezit cu
prospeţime perfectă. Citesc încă scrisoarea ta, o citesc silabă cu
silabă, îi pipăi fiecare cuvinţel, nu vreau să se mai sfârşească, dacă
aş avea vreo putere aş face ca fiecare rând să se multiplice, în aşa fel
încât până la următoarea ta scrisoare să am deja altele şi altele, care
izvorăsc continuu din răspunsul tău de azi. Iubitule!
Şi în timp ce citesc cum ne vom linge şi
vom geme şi vom suspina, topind într-un delir de senzualitate sonoră
devoţiunea câinilor şi răsfăţul absolut al pisicilor, Xiuşa tocmai se
înfoaie toată ca un nor de puf, ca o enormă păpădie a voluptăţii şi îşi
împinge pernuţele lăbuţelor în pătura care se află pe patul meu, ca şi
cum vrea s-o aşeze mai bine sau mai degrabă ca şi cum pătura însăşi a
prins viaţă şi zeiţa secretă care palpită chiar şi în pisica mea
reacţionează la cuvintele tale, la emoţia pe care tu o faci sa ridice un
val enorm în mine.
Am sentimentul că te regăsesc în tot, în
cele mai mărunte gesturi pe care le fac oamenii în jurul meu, în cele
mai nebănuite sincronicităţi, eşti tu şi este ceva de dincolo de tine
care mi se adresează prin tine, care se adresează, de fapt acelui ceva
de dincolo de mine. Ca şi cum Bărbatul şi Femeia şi-au găsit în noi trup
şi suflet şi suntem gurile lor care se sărută, suntem mâinile lor care
se mângâie, suntem toate ale lor care se întrepătrund, se contopesc, se
mistuie în acelaşi fluviu de stele şi foc.
*
Au trecut mai multe zile de când am
început scrisoarea, azi dimineaţă la 11 a
m făcut dragoste cu tine, aşa
cum ne-am promis unul altuia să facem din oră în oră, pentru cinci, zece
minute. Nu ştiu cum s-o numesc, a început ca o introspecţie în care
stăteam cuminte cu ochii închişi, sprijinită de perete, cu picioarele
încrucişate şi m-am pomenit fulgerată de stări care m-au făcut să suspin
şi să ard toată, să clipocesc ca o scorbură mititică, plină de miere.
Am rămas cu ochii închişi, dar suspinele de voluptate au continuat, iar
sentimentul că supravieţuiesc în mod miraculos fără aer, minute în şir,
m-a deconectat de spaţiul fizic.
Nu mi-am imaginat nimic, Elixi, nu am
văzut cum facem dragoste, eram orbită pe dinăuntru de foc alb care a
luat totul în stăpânire, oasele lichefiate de o dulceaţă profundă, un
leşin, o beatitudine care mi-a răpit corpul, mi l-a ridicat din pat
într-un spaţiu unde fiecare respiraţie, aşa rară, aşa uluită, da,
respiraţia însăşi devenise o minunare, o pauză fără de măsură, fiecare
pulsaţie din scoica mea inundată de visare, de susurare, scoica inundată
de miere mereu curgătoare, fiecare pulsaţie îmi făcea tot corpul să
vibreze, să te simtă, să te cheme.
Şi te-am simţit, am simţit că mă
pătrunzi cutremurîndu-mă şi că nu te mai desprinzi deloc din mine, mă
pătrunzi din toate părţile deodată, nu te-ai mai desprins din mine nici
măcar atunci când mi-am adus aminte să deschid ochii şi sfertul de oră
se terminase deja de o jumătate de oră… Când m-am dat jos din pat, eram
ameţită literalmente, m-am clătinat c
a un cosmonaut însetat de forţa
gravitaţiei şi orice am făcut în ziua aceea am simţit că mă străpungi în
toate punctele corpului, în toate celulele şi mierea revărsată din
fagurele coapselor mele a urcat în gât, de parcă mă pătrundeai continuu
şi falusul tău neostenit îmi pătrundea adânc gura şi mă răscolea, mă
viscolea, mă îndumnezeia.
Elixi, adoratul meu, Elixi, nemărginitul meu…
Te sărut fără cuvânt, fără respiraţie, te sărut în iubire fără moarte,
Dulcineea Del Danube
