In ciuda oricaror incercari, vechi sau noi, ale unora ce doreau inocularea ideii ca cei din Romania si cei din Republia Moldova ar fi doua popoare diferite, cu limbi diferite, constiinta celor ce vietuiesc pe ambele maluri ale Prutului a pastrat dintotdeauna amintirea vie a unei origini comune, a unei mosteniri pe care nimeni nu o poate sterge si nimeni, orice argumente fizice sau istorice ar folosi, nu o poate contesta pertinent.
Am fost mereu in calea celor “mari”, la rascruce de vanturi si inclusi in lista intereselor altora. Si, cu toate astea, am supravietuit, intr-un mod incapatanat, agatandu-ne de pamantul pe care pasim, de amintirea lui Burebista, Decebal, Mihai, Vlad, Stefan sau Cuza. Am supravietuit intr-un mod poate pentru unii deranjant, pentru altii intr-unul paradoxal, date fiind conditiile vitrege in care stramosii nostri au reusit sa mentina, in ciuda granitelor fizice, limba, religia si cultura acestui popor.
E firesc sa fim uniti. In definitiv, dincolo de divergentele individuale, cele cotidiene, roman contra roman, scopul nostru ar trebui sa fie unul comun, anume sa lasam mostenire celor ce vor veni macar atat cat am primit noi, la randul nostru. Fiecare dintre noi, in grupul sau de prieteni, in familie, pe internet, la o iesire la iarba verde, intr-o vacanta, poate duce mai departe vorba, anume ca CEVA SE INTAMPLA, ca tinerii se solidarizeaza, comunica, doresc, afirma, vor, cer, intreaba, sunt in strada, striga, doresc, acuza. Tara asta e si a noastra, nu doar a UNORA. Pentru a arata asta, trebuie sa actionam impreuna, caci UNIREA FACE PUTEREA!Scrisoare catre Tara Mea
Va supun atentiei, mai jos, urarea mea adresata tarii noastre la 1 decembrie 2011, pentru ca acest pamant ar trebui sarbatorit in fiecare zi:“La multi ani, Romanie! As vrea sa-ti spun ca eu nu te cert pentru ca nu-mi oferi ce imi doresc, pentru ca sunt constient ca nici eu nu ti-am oferit poate tot ce asteptai de la mine. As vrea sa-ti mai spun ca ma mandresc cu tine oriunde as merge, chiar daca semenii mei, cei mai multi sau doar unii dintre ei, arunca pe tine vina esecului lor de a nu fi in stare sa faca din numele “roman” unul iubit, respectat si apreciat in lume.
As vrea sa-ti mai spun ca oriunde viata imi poarta pasii, imi lipsesc bunicii mei, parintii, sora, muntii tai, apele si padurile tale, satele si orasele si tot ceea ce tu mi-ai daruit la nastere atat mie cat si semenilor mei, atatea si atatea lucruri de care uitam in visul nostru catre o viata in “Vest”.
Stiu si mi-e rusine ca nu am puterea necesara sa fac din bogatiile tale belsug pentru toti romanii, stiu si mi-e rusine ca nu le pot deschide ochii celorlalti pentru a vedea cu cate lucruri frumoase ne-ai binecuvantat. Romanie, stau plecat in fata ta si recunosc ca nu m-am ridicat la intaltimea asteptarilor tale si stiu ca multi frati de-ai mei gandesc la fel acum, de ziua ta. Tu ne-ai dat cer si pamant, iar noi ne cautam norocul pe meleaguri straine, slujind amarnic bunastarea altora, tu ne-ai dat sare si grau sa facem paine din el, iar noi batem la usile Europei pentru o bucata de paine, tu ne-ai dat aur, iar noi suntem datornici si slugi la straini.
Nu e vina ta, Romanie, tu ai facut ce-ai putut pentru noi, iar noi mai nimic pentru tine. Trebuie sa-ti destainui ca ma simt rusinat de faptul ca fac parte din acelasi popor cu Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Deecebal, Burebista sau Cuza, ma simt rusinat pentru ca eu, vrand-nevrand, sunt dintr-o generatie care pur si simplu nu te vrea, te-am alungat din vietile noastre si eu unul nu inteleg de ce. Esti frumoasa, Romanie, dar pare c-ai imbatranit, sub povara tristetii ca fii tai te uita pe zi ce trece tot mai mult. Tu ramai in urma fiilor si fiicelor plecati pe meleaguri straine si ii plangi, pentru ca-i iubesti, pentru ca i-ai plamadit din pamantul tau stropit cu sangele stramosilor si ars de focurile cotropitorilor. I-ai fi vrut langa tine pe toti cei plecati, ca bratele tale ii pot cuprinde pe toti, insa ei nu vor sa mai vina.
Tu continui sa-ti canti legendele, Romanie, povestile si eroii, desi tot mai putini le mai aud, tu continui sa soptesti prin susur de izvoare ca suntem neam vechi si nobil, insa cei de azi nu-ti mai inteleg vorba. Tu continui sa-ti inveti poporul limba mosilor lor, insa cei tineri nu mai au urechi s-o asculte.
Si vor veni ani multi si va trece vreme multa peste tine, Romania si poate, intr-o zi, vei renaste si iti vei deschide aripile obosite pentru a te ridica tot mai sus. Eu iti doresc sa ne iubesti la fel de mult in continuare, desi noi te uitam mai mereu, iti doresc sa ne inveti ca bunatatea ta nu are seaman in lume, iar noi sa intelegem.”
La multi ani, România mea! La multi ani, Basarabie!
