Autonomie, suferinta si metamorfoza continua
sunt cele
trei
caracteristici importante ale statului ce s-a nascut la 24 ianuarie/ 5
februarie 1859, ora locala 14h 38min, coordonatele geografice ale
Bucurestiului
(capitala tarii si locul unde a fost consfintita Unirea Principatelor
prin
dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn).
Ascendentul în Cancer indica un ego pasiv si
influentabil,
puternic marcat de trecut, de traditie, cât si de patrimoniul
spiritual
si material (teritoriu). Destinul va fi influentat de fazele Lunii,
schimbator
ca aceasta, cu cresteri si descresteri, caracterizat de mobilitate si
sensibilitati
ce pot ajunge de multe ori la extreme. Eul traieste într-o lume
imaginara,
ideala, ignorând adesea realul, exagerând într-o
viata
interioara ce, ajunsa la extremism, poate deveni nociva.
Aceasta tara urmeaza un destin extern penetrabil la
doua
curente, fapt resimtit permanent si în viata interna. Intre
Rasarit
si Apus, la rascrucea marilor imperii, penetrabila la mai multe curente
si tendinte, Romania va fi sortita sa se împrastie (la propriu
sau
la figurat) în domeniul prieteniilor, al vecinilor, asociatilor
sau
între mai multe proiecte. Capacitatea de comanda e redusa la
detaliu.
Exista însa un echilibru între logica si intuitie,
între
actiune si receptivitate, dar vor fi destule momente în care vom
remarca o lipsa de diplomatie si maleabilitate, momente de extremism.
Opozitia Soare-Saturn imprima multa fantezie dar si
imaturitate,
iresponsabilitate, iar la ceasul socotelii - multa suferinta.
Imaturitatea
se manifesta mai ales în planul material, în felul cum sunt
acumulate bunurile materiale sau cum se administreaza acestea, risipa
si
originalitatea exorbitanta fiind modul normal obisnuit de conduita.
Cetatenii acestei tari vor fi vesnic chemati sa-si
identifice
destinele cu cele ale colectivitatii, sa se alature marilor curente ale
societatii, sa-si subordoneze destinele individuale interesului general
sau cerintelor mereu impuse ca necesitate de întreaga societate
sau
de liderii ei.
Viata materiala se va sprijini adesea pe bani veniti
de
aiurea sau care vor pleca aiurea, fiind parca un blestem - ceea ce prin
munca si buna organizare vor realiza unii, ceilalati vor avea grija sa
risipeasca prin inconstienta sau jaf. Intotdeauna se va acorda un
interes
deosebit aliatiilor, uneori prea important. Caminul va fi sortit sa fie
acolo unde serviciul va asigura baza de viata. De multe ori, asociatul
poate asigura un patrimoniu.
In compensatie, viata spirituala va fi deosebit de
bogata,
originala, sclipitoare, inteligentele acestei tari vor fi remarcabile.
Un complex permanent de insecuritate le va împrastia însa
permanent
în cele patru vânturi. Din punct de vedere al
creativitatii,
Romania va straluci in lume. Material însa va fi sclava
serviciului,
dar o va face cu usurinta, cu placere.
Un rol important în destinul acestei tari o
vor
avea liderii, atât cei spirituali cât si cei politici.
Liderii
acestei tari vor fi exponentii unuia dintre cele doua curente
"primordiale":
vor fi lideri inconstiensi, egoisti si orgoliosi, dornici de putere, ce
vor impune un mod de viata si gândire colective orientate spre
est,
fie vor fi lideri atasati marilor idealuri ale umanitatii, ce vor
impune
luciditate, ordine si generozitate. Esenta legaturii dintre lider si
tara
va fi aceea ca liderul reprezinta capitalul, de el se leaga
întotdeauna
sperantele sau deziluziile, lui i se acorda încrederea maxima,
este
idealizat, dar în acelasi timp societatea nu va uita sa-l
observe,
sa-l analizeze si sa-l critice. Fiecare greseala a acestuia va fi
taxata
dur în momentele critice, chiar si defectul de a fi prea moale va
fi amendat pe masura. Aceasta tara nu accepta decât un lider
perfect,
ideal , si de aceea îl va cauta permanent, idealizând
întotdeauna
o personalitate noua si parasind-o la prima greseala sau
neîntelegere.
Atât liderii politici ai tarii, cât si
prietenii,
aliatii sau vecinii, vor reclama adesea un disconfort psihic - vor
considera
ca au în fata un popor greu de înteles. Acest popor va
simti
permanent nevoia sa raporteze situatia sociala existenta la un anumit
moment
dat idealurilor sale, uitând adesea raporturile cu realitatea de
facto.
Seful statului joaca un rol covârsitor, nu
numai
în viata interna a tarii, unde în general este ascultat,
dar
si unde are de luptat cu numeroase opozitii sau chiar comploturi, dar
imaginea
sa se proiecteaza în exterior, el fiind etalonul dupa care este
judecat
tot poporul.
Romania îsi va servi prietenii si asociatii
sau
vecinii, sacrificându-se uneori pentru acestia. Aceste momente de
maxima generozitate vor alterna însa cu clipe de izolare produse
fie datorita unui abuz de încredere (dintr-o parte sau de
cealalta),
fie din extremism, fie din rupturi inexplicabile de aliante. Prietenii
vor abuza adesea de încrederea românilor, carora li se
poate
reprosa ca sunt prea naivi. Din pacate românii nu vor
învata
niciodata din experientele anterioarem decât prea târziu.
Acest destin zbuciumat va beneficia însa de
protectia
divina în momentele de disperare. Autonomie spirituala, care
poate
fi tradusa de multe ori prin singuratate, si un ideal pentru care va
suferi
si pentru care va trece prin multe metamorfoze. Care vor fi aceste
metamorfoze
timp de trei sute de ani ? Aceasta este întrebarea la care
încercam
sa cautam un raspuns în continuare. Metodele de prognoza sau de
diagnostic
astrologic folosite în acest demers sunt multiple: ele combina
interpretarea
hartii natale cu cele corespunzatoare din progresii, revolutii solare
si
tranzite.
DESPRE TRECUT
* 1859
Autonomie, suferinta, metamorfoza. Protectie divina în momentele dificile. Proiecte legate de camin.
* 1862
Ambitii de realizare prin lume si în lume. Ideal mistic. Cautarea în
lume a propriului ego. Preocupare pentru imaginea si afirmarea externa a
tarii.
# 22 ian / 3 feb - Formarea primului guvern unitar al Romaniei.
# 24 ian / 5 feb - Deschiderea primului Parlament al României, capitala fiind proclamata Bucuresti.
...
DESPRE TRECUT
* 1859
Autonomie, suferinta, metamorfoza. Protectie divina în momentele dificile. Proiecte legate de camin.
* 1862
Ambitii de realizare prin lume si în lume. Ideal mistic. Cautarea în
lume a propriului ego. Preocupare pentru imaginea si afirmarea externa a
tarii.
# 22 ian / 3 feb - Formarea primului guvern unitar al Romaniei.
# 24 ian / 5 feb - Deschiderea primului Parlament al României, capitala fiind proclamata Bucuresti.
....
* 1916
Descarcare de energie ce poate deveni periculoasa.
Realizare
în plan social, ceea ce se începe acum e sortit succesului
(marele trigon apare în harta revolutiei solare, în care
Jupiter
e conjunct cu Venus la Mijlocul Cerului - aspect deosebit de benefic).
Conjuctia Soare-Uranus-Mercur din casa a 8-a indica o schimbare
gândita
în probleme de patrimoniu. De subliniat, conjuctia Soare-Uranus e
cea mai strânsa în acest an si Uranus patroneaza semnul
tarii.
# Intrarea României în razboi.
* 1917
Dualitate a sentimentelor: când exaltate,
când
umile. Decizii grave, coapte. Speculatii hazardate, rezultate minunate.
# Refacerea armatei. Regele Ferdinand promite
pamânt
taranilor. Bataliile de la Marasti, Marasesti si Oituz.
*1918
In harta revolutiei solare, e ultimul an în care
Uranus se afla în casa mostenirilor (perioada începuta
în
1913), indicând schimbari în acest domeniu.
Marte în casa a 4-a întareste actiunea de
acumulare de patrimoniu.
# An hotarâtor pentru mersul istoriei
românilor.
Harta de nastere a României
mari (ora
de amiaza).
* 1919
Interes pentru probleme economice, sociale, istorice.
# Incepe epoca numita contemporana în istoria
României.
...
* 1965
Soarele intra în domeniul în care se afla
Jupiterul tarii (în semnul Gemenilor), cât si al
conducatorului
ce va veni la putere în anul urmator (N.Ceausescu),
întarindu-se
astfel capacitatea acestuia de comanda – sunt create astfel premizele
astrale
ce favorizeaza dictatura. Aceasta tendinta dureaza 30 de ani.Gust de
autoritate.
Venirea unui dictator la cârma tarii.
# N.Ceausescu devine prim secretar PCR. O noua
Constitutie
- numele tarii este schimbat în RSR.
* 1988
Obsesia situatiei materiale devine o forma de religie
pentru români (acesta perioada tine pâna în 2009).
Dictatura
îsi atinge apogeul de dinnaintea sfârsitului.
# Situatia materiala grea, platirea datoriilor
externe.
Un an dupa miscarea brasovenilor cu urmarile acesteia - urmarirea
tuturor
opozantilor politici în justitie. Dementa cuplului dictatorial
ajunsa
pâna la limita absurdului, pe fondul destiderii politice din
URSS.
Un an înainte de sfârsit.
*** Perioada 1988 - 1991 este caracterizata
de
trecerea Mijlocului Cerului Romaniei, dupa intrarea în semnul
Leului,
prin ultimele trei grade ale casei I astrale (casa ce reprezinta
personalitatea
societatii românesti). Aceasta trecere se face cu mari convulsi
manifestate
în toate planurile vietii (material, spiritual, moral).
De la sfârsitul lui septembrie 1991 începe
sa se simta binele material pentru scurta perioada (guvernul Stolojan
vine
la putere).
DESPRE VIITOR
* 2015
Reforme sociale si legislative importante. Intuitii
practice.
Situatia sociala este influentata de relatii. Aspiratii catre scris si
deplasari.
* 2018
Eveniment legislativ important.
* 2020
Entuziasm ideologic. Se deschide o perioada de reforme
juridice. Actiuni metodice si ambitii de reusita, accentuate în
2022.
* 2022
MC al Marei Uniri de la 1918 intra în semnul
Berbecului.
Pregatirea evenimetelor din 2024.
* 2023
Ordonarea ideilor despre reforme financiare,
existând
însa pericolul impunerii unor situatii extreme. Posibil,
impunerea
unor conditii prea dure ce ar putea sa coste societatea
româneasca.
* 2024
Implinirea personalitatii, stralucirea în lume.
Pericol de prea mult orgoliu, prea mult fast, prea multa pedanterie.
Situatia
este însa destul de echilibrata.
* 2025
Dificultati în camin. Nevoia de liniste si
cautarea
unui ideal pentru un grup sunt tratate cu indiferenta de celalalt grup
din societate. Societatea este divizata între nostalgicii
trecutului
si reformatorii prezentului.
* 2026
Poate însemna gasirea unui statut care place
majoritatii
societatii, dar poate însemna si atasarea de o persoana de sex
feminin
ce este recunoscuta ca lider.
* 2027
Reusita materiala. Stabilitate.
* 2028
Reusita materiala permite actiunea sociala.
* 2029
Sensibilitati nationale. Rezolvarea unor probleme
colective.
Elan, optimism, uneori inconstient, ce poate duce la actiuni
inconstiente.
* 2031
Orice forma de creatie se inspira dintr-un ideal, dar
care poate aluneca spre fanatism. Mosteniri refuzate. Transformarea
ideologiilor.
* 2034
Instabilitate legislativa. Dificultati de natura
juridica.
Mostenire cu probleme, posibil legate de Basarabia (sau Bucovina de
Nord).
Depasirea dificultatilor prin unele initiative legislative.
* 2035
Rezolvarea problemelor de mostenire prin gasirea
sefului
statului.
* 2036
Implinire spirituala a natiunii.
...