luni, 30 martie 2015

Omul emite energie biofotonica


Tot mai mult stiinta este de acord cu poezia despre experienta umana directa: suntem mai mult decat atomi si moleculele care ne compun corpul, suntem si fiinte de lumina. Biofotonii sunt emisi de corpul uman, pot fi eliberati prin intentie mentala, si ar putea modula procese fundamentale in cadrul comunicatiilor intercelulare si a ADN-ului.

Nimic nu este mai uimitor decat faptul extrem de improbabil ca existam. Adesea ignoram acest fapt, uitand de realitatea ca in loc de a fi ceva acolo, s-ar fi putut sa nu fie absolut nimic, adica de ce exista un univers (pregnant de constient de el insusi prin noi) si nu oarece vid complet inconstient de el insusi?

Aveti in vedere ca din lumina, aer, apa, minerale de baza din scoarta pamantului, si din informatia de cel putin 3 miliarde de ani continuta in nucleul unei celule zigot diploide, este format corpul uman, iar in corpul acela un suflet capabil cel putin sa incerce sa inteleaga originile lui corporale si spirituale.

Data fiind nebunia conditiei noastre existentiale, si a incarnarii corporale ca un intreg, si avand in vedere ca existenta noastra pamanteasca este partial formata din lumina soarelui si cere consumul continuu de lumina solara condensata sub forma hranei, nu ar suna prea exagerat ca trupul nostru emite lumina.

Intr-adevar, corpul uman emite biofotoni, cunoscuti de asemenea ca emisii fotonice ultra-slabe (ultraweak photon emissions – UPE), cu o vizibilitate de 1 000 de ori mai joasa decat sensibilitatea ochiului nostru liber. Desi nu vizibile pentru noi, aceste particule de lumina (sau unde, depinde cum le masori) sunt parte a spectrului electromagnetic vizibil (380-780 nm) si sunt detectabile prin instrumentatie moderna sofisticata.
Ochiul fizic si “mental” emite lumina


Ochiul insusi, care este expus continuu la fotonii puternici ambientali ce trec prin diferitele tesuturi oculare, emite emisii fotonice ultra-slabe induse de lumina vizibila. Chiar a fost lansata ipoteza ca lumina vizibila induce bioluminiscenta decalata in cadrul tesutului ocular expus, furnizand o explicatie pentru originea imaginii retiniene remanente.

Aceste emisii de lumina au mai fost corelate cu metabolismul energiei cerebrale si stresul oxidativ din creierul mamiferelor. Si totusi emisiile biofotonice nu sunt in mod necesare epifenomenale (secundare ca importanta). Ipoteza lui Bókkon sugereaza ca fotonii eliberati prin procese chimice in cadrul creierului produc imagini biofizice in timpul imageriei vizuale, iar un studiu recent a gasit ca atunci cand subiectii si-au imaginat in mod activ lumina intr-un mediu foarte intunecos, intentia lor a produs o semnificativa crestere a emisiilor fotonice ultraslabe. Acest lucru este consistent cu un punct de vedere emergent conform caruia biofotonii nu sunt doar produse secundare celular-metabolice, ci mai degraba, deoarece intensitatea biofotonilor poate fi considerata mai inalta in interiorul celulei decat in exteriorul acesteia, este posibil ca mintea sa acceseze acest gradient (diferenta) de energie pentru a crea imagini biofizice intrinseci in timpul perceptiei si imageriei vizuale.
Celulele si ADN-ul nostru utilizeaza biofotonii pentru a stoca si comunica informatie

Aparent biofotonii sunt utilizati de catre celulele multor organisme vii pentru a comunica, ceea ce faciliteaza transferul de energie/informatie care este de cateva ordine de marime mai rapid decat difuzia chimica. Potrivit unui studiu din 2010, “Comunicatia de la celula la celula prin biofotoni a fost demonstrata la plante, bacterii, granulocite neutrofile animale si la celulele renale . Cercetatorii au fost capabili sa demonstreze ca “… stimularea prin lumina de spectre diferite (infrarosu, rosu, galben, albastru, verde si alb) la un capat al senzorului spinal sau al radacinii nervului motor a avut ca rezultat o semnificativa sporire a activitatii biofotonice la celalalt capat”. Cercetatorii au interpretat descoperirea lor sugerand ca “stimularea prin lumina ar putea genera biofotoni care circula de-a lungul fibrelor nervoase, probabil ca semnale de comunicatie neurala”.

Chiar si cand ajungem la nivelul molecular al genomului nostru, si ADN-ul poate fi identificat ca o sursa de emisii biofotonice. Un autor propune ca ADN-ul este atat de dependent de biofotoni, incat are proprietati asemanatoare laserului excimer, dandu-i putinta sa existe intr-o stare stabila departe de pragul echilibrului termic.

Tehnic vorbind, un biofoton este o particula elementara sau o cuanta de lumina de origine non-termica in spectrul vizibil si ultraviolet, emisa de un sistem biologic. Se crede in general despre ei ca sunt produsi ca rezultat al metabolismului energetic in cadrul celulelor noastre, sau mai formal ca un “… produs secundar al reactiilor biochimice in care moleculele excitate sunt produse prin procese bioenergetica care implica specii de molecule reactive continand oxigen”
Producerea circadiana de biofotoni a corpului

Deoarece metabolismul corpului se schimba intr-o maniera circadiana, emisiile de biofotoni variaza de asemenea de-a lungul axei temporale diurne. Cercetarile au cartat locatiile anatomice distincte din cadrul corpului unde emisiile biofotonice sunt mai puternice si mai slabe, depinzand de momentul zilei.



In general fluctuatiile numaratorii fotonilor in cadrul corpului au fost mai mici dimineata decat dupa-masa. Regiunea torace-abdomen emitea mai putin si mai constant. Extremitatile superioare si regiunea capului emiteau cel mai mult si tot mai intens de-a lungul zilei. Analiza spectrala a emisiilor joase, intermediare si inalte din partea superioara frontala a piciorului drept, a fruntii si a palmelor in gama de sensibilitate a fotomultiplicatorului a aratat o mai larga contributie a domeniului 420-470 din spectrul emisiilor spontane decat la mana in toamna/iarna. Spectrul luminiscentei decalate de la mana a aratat emisii majore in acelasi domeniu ca emisiile spontane.

Cercetatorii au concluzionat ca “datele spectrale sugereaza ca masuratorile ar putea la fel de bine sa furnizeze date cantitative asupra modelului individual al proceselor peroxidative si anti-oxidative in vivo”.

Meditatia si plantele afecteaza producerea biofotonilor



Cercetarile au gasit ca o diferenta oxidativa mediata de stres la emisia biofotonica intre cei ce mediteaza fata de cei ce nu mediteaza. Cei ce practica regulat meditatia tind sa aiba o mai joasa emisie fotonica ultra-slaba (UPE – ultra-weak photon emission), ceea ce se crede a fi rezultatul nivelului mai scazut de reactii ale radicalilor liberi petrecandu-se in corpurile lor. Intr-un studiu clinic implicand practicanti ai Meditatiei Transcendentale, cercetatorii au gasit ca: cele mai joase intensitati UPE au fost observate la doi subiecti care meditau regulat. Analiza spectrala a UPE umana a sugerat ca emisia ultra-slaba este probabil, cel putin partial, o reflectie a reactiilor radicalilor liberi dintr-un sistem viu. S-a documentat faptul ca variatele schimbari fiziologice si biochimice urmeaza practica pe termen lung a meditatiei si se deduce ca meditatia ar putea avea impact asupra activitatii radicalilor liberi.

Interesant, o planta binecunoscuta pentru utilizarile ei in reducerea stresului (incluzand micsorari masurabile ale cortizolului) si asociata cu stresul oxidativ amplificat, a fost testata clinic in reducerea nivelului de biofotoni emisi in subiectii umani. Cunoscuta ca rodiola, un studiu publicat in 2009 in jurnalul Phytotherapeutic Research (Cercetarea Fitoterapeutica) a gasit ca cei ce consumau planta pentru o saptamana aveau o descrestere semnificativa in emisia de fotoni comparativ cu cei din grupul placebo.

Pielea umana ar putea capta energia si informatia de la lumina soarelui

Poate cea mai extraordinara dintre toate este posibilitatea ca suprafata corpului nostru sa contina celule capabile de a capta eficient energia si informatia din radiatia ultravioleta. Un studiu publicat in Jurnalul de Fotochimie si Fotobiologie (Journal of Photochemistry and Photobiology) in 1993, intitulat “Iradierea artificiala cu lumina solara induce emisii fotonice ultra-slabe in fibroblastele pielii umane”, a descoperit ca atunci cand lumina de la o sursa artificiala de lumina cu spectru similar celui solar a fost aplicata fibroblastelor, atat celor de la subiectii normali, cat si celor de la cei cu afectiunea xeroderma pigmentosum, caracterizata de mecanisme deficitare de reparare a ADN-ului, a indus emisii mult mai puternice (de 10-20 de ori) de fotoni ultra-slabi la grupul de xeroderma pigmentosum. Din acest experiment cercetatorii au tras concluzia “aceste date sugereaza ca celulele xeroderma pigmentosum tind sa piarda capacitatea eficienta de stocare a fotonilor ultra-slabi, indicat existenta in celulele umane a unui eficient sistem intracelular de captare a fotonilor”. Cercetari mai recente au mai identificat diferente masurabile in emisia biofotonica intre celulele normale si cele ale melanoamelor (tumorilor cancerigene ale pielii).



Melanina este capabila de a transforma energia luminii ultraviolete in caldura printr-un proces cunoscut ca si “conversie interna ultrarapida”; mai mult de 99,9% din radiatia UV absorbita este transformata din lumina ultravioleta genotoxica (care deterioreaza ADN-ul) in caldura inofensiva.
Daca melanina poate converti lumina in caldura, nu cumva ar putea de asemenea transforma radiatia UV in alte forme de energie folositoare din punct de vedere biologic/metabolic? Acest lucru s-ar putea sa nu para exagerat cand se ia in consideratie ca pana si radiatia gama, care extrem de toxica pentru majoritatea formelor de viata, este o sursa de subzistenta pentru anumite tipuri de fungi si bacterii.
Producerea de biofotoni de catre corp este guvernata de fortele solara si lunara

Se pare ca stiinta moderna abia acum ajunge sa recunoasca abilitatea corpului uman de a primi si emite energie si informatie direct de la lumina provenita de la Soare.

Mai exista si o tot mai mare realizare a faptului ca Soarele si Luna afecteaza emisiile biofotonice prin influentele gravitationale. Recent, emisiile biofotonie de la germenii de grau din Germania si Brazilia au fost gasite ca fiind sincronizate transcontinental potrivit ritmurilor asociate cu mareea lunisolara. De fapt, forta mareica lunisolara, la care Soarele contribuie cu 30 % si Luna cu 60 % din acceleratia gravitationala combinata, a fost gasita ca regularizand un numar de trasaturi ale cresterii plantelor pe Pamant.
Intentia ca forta vie a fiziologiei

Chiar si insasi intentia umana, asa-numita fantoma din interiorul masinii, ar putea avea o baza empirica in biofotoni.

Un comentariu recent publicat in jurnalul Investigatie clinica si intitulat “Dovezi despre puterea intentiei/Evidence about the power of intention” adreseaza urmatoarele cuvinte in legatura cu acest subiect:

Intentia este definita ca un gand directionat pentru a executa o actiune determinata. Gandurile tintite catre un scop pot afecta obiecte neinsufletite si practic toate entitatile vii, de la organisme unicelulare pana la fiintele umane. Emisia de particule luminoase (biofotoni) pare sa fie mecanismul prin care o intentie isi produce efectele. Toate organismele vii emit un curent constant de fotoni ca un mijloc de a indrepta semnale nonlocale instantanee de la o parte a corpului la alta si catre lumea exterioara. Biofotonii sunt stocati in ADN-ul intracelular. Cand organismul este bolnav, se produc schimbari in emisiile biofotonilor. Intentia directa se manifesta pe ea insasi ca o energie electrica si magnetica producand un flux ordonat de fotoni. Intentiile noastre par sa opereze ca frecventa puternic coerente capabile sa schimbe structura moleculara a materiei. Pentru ca intentia sa fie efectiva, este necesar sa se aleaga timpul potrivit. De fapt fiintele vii sunt sincronizate reciproc intre ele, dar si cu pamantul si cu schimbarile lui constante ale energiei magnetice. S-a aratat ca energia gandului poate de asemenea schimba mediul. Hipnoza, fenomenul stigmatelor si efectul placebo pot fi de asemenea considerate ca tipuri de intentie, ca instructiuni catre creier, date in timpul unei anumite stari de constiinta. Cazurile de vindecari spontane sau la distanta ale unor pacienti extrem de grav bolnavi reprezinta situatii de o intentie extraordinar de intensa, de a controla boala ce ne ameninta vietile. Intentia de a vindeca, dar si convingerile persoanei bolnave in legatura cu eficacitatea influentelor vindecatoare favorizeaza vindecarea acesteia. In concluzie, studiile asupra gandurilor si constiintei reies ca aspecte fundamentale si nu ca simple epifenomene, si care duc rapid la o profunda schimbare in paradigmele biologiei si medicinei.

Deci aici ne aflam. Stiinta este tot mai mult in acord cu experienta umana directa: suntem mai mult decat atomii si moleculele din care suntem compusi, mai suntem si fiinte de lumina.

sursa
http://tomkenyon.com/store/the-biophotonic-human/
http://exploratorulconstiintei.blogspot.ro/2015/03/omul-emite-energie-biofotonica.html?spref=fb


vineri, 27 martie 2015

Francisc din Assisi

Francisc din Assisi (1181/1182 - 1226)

assisi1.jpgTeolog si poet italian;  numele  laic Giovanni Bernardone (1182-1226),  fondatorul ordinelor franciscanilor, clariselor si tertiarilor. Este sarbatorit de Biserica romano-catolica la 4 octombrie.
Sfîntul Francisc d'Assisi nu şi-a propus să devină un sfînt, dar şi-a stabilit ca ideal în viaţă să respecte strict Învăţăturile lui Iisus.

El este un sfînt al sărăciei, al umilinţei, al iubirii.

Viaţa lui Francisc d'Assisi este plină de miracole, de parcă Dumnezeu coborîse pe pămînt. L-a ghidat clipă de clipă, iar la sfîrşit i-a dăruit cea mai înaltă bucurie la care poate visa un om.

În marea sa puritate, Francisc a ascultat întotdeauna de semnele pe care i le trimitea Dumnezeu în momentele de cumpănă, abandonîndu-se total Voinţei divine.

Odată, plimbîndu-se cufundat în sine şi dialogînd cu vocea interioară, nu auzi clopoţeii care desemnau leproşii. Conform legii, aceştia nu aveau voie să se apropie prea mult de un om sănătos. Supus vocii interioare, Francisc se auzi spunînd leprosului: Vrei să te descoperi? Rostise cu blîndă hotărîre dorinţa, ca un medic care-i cere pacientului să-i arate rana. Surprins, omul zise: Ştii că e oprit să vorbesc cu tine!
Cu o putere ce nu ştia de unde venea, Francisc a întins mîinile, simţind mirosul de boală, de stătut, de putreziciune şi nespălare. Încet, dezveli faţa necunoscutului. Ceea ce văzu depăşea cu mult închipuirea lui. Îşi înghiţi ţipătul de oroare în ultima clipă. Sînt frumos?, glumi dureros fiinţa nenorocită dinaintea lui. Într-un elan de milostivire, Francisc întinse braţele şi apropie obrazul frumos şi tînăr de faţa aceea cumplit de hidoasă şi o sărută. În momentul următor îl copleşi un miros de trandafiri şi o pace nesfîrşită îi urcă în mărul lui Adam. Sînt fratele tău, nu te teme, i-a spus necunoscutului. Atunci, ochii bolnavului luciră adînc într-o căldură insuportabilă.

Francisc se desprinse parcă de pămînt, plutind. Totul în jur se înlănţui într-un vîrtej luminos, care luă forma unei spirale ce urca spre cer, ca o jertfă primită de Înalt. Îşi învinsese sila, se învinsese pe sine.

Brusc, s-a trezit singur. Unde a dispărut omul, ca topit, ca o nălucă? Francisc începea să se obişnuiască să trăiască într-o lume a miracolelor, o lume în care Cerul cobora pe Pămînt pentru el, pentru a-l învăţa ce este iubirea pentru tot ce există.
Intelegea graiul animalelor si pasarilor
assisi2.jpgMarea lui umilinţă şi puritate l-au făcut să înţeleagă şi graiul animalelor, cărora le predica la fel ca şi oamenilor.

Odată, a fost surprins vorbind unei mulţimi imense de păsări, de toate soiurile. Păsărelelor, le spunea el ca unor copii, voi sînteţi îndatorate Domnului nostru Creator şi oriunde trebuie să îi aduceţi laudă, pentru că v-a dat libertatea de a zbura în orice loc. Şi voi nu trebuie să ştiţi să toarceţi sau să coaseţi. El vă dă totul de-a gata. De aceea, surioarele mele, păziţi-vă de păcatul nerecunoştinţei şi întotdeauna străduiţi-vă să-l iubiţi pe Dumnezeu. Păsărelele l-au ascultat în linişte, cu ochişorii ţintă la el, iar acum, la sfîrşit, şi-au plecat cu umilinţă capetele pînă la pămînt şi prin gesturi şi triluri dovediră că omul sfînt le-a bucurat peste măsură. Formară apoi din trupurile lor în zbor o cruce pe cer, dupa care s-au răspîndit spre toate cele patru puncte cardinale, aşa cum se vor răspîndi sărăcuţii, gîndea Francisc.

Dar nu doar blîndele păsărele ascultau vrăjite cuvîntul Sfîntului Francisc. Un lup care terorizase un ţinut întreg, omorînd chiar şi oameni, fu îmblînzit imediat cînd Francisc îi vorbi: Vino aici, frate lup. Eu ştiu că eşti flămînd şi de aceea ai devenit rău, dar nu e drept să-i faci atîtea necazuri omului creat dupa chipul şi asemănarea Stăpînului nostru, Creatorul. Lupul stătea smerit la picioarele omului sfînt. Promite-mi că nu vei mai ucide şi ne vom îngriji de tine, să nu duci lipsă de nimic... Lupul făcu semn că a înţeles şi s-a ţinut de cuvînt. A devenit răsfăţatul tuturor şi a murit de bătrîneţe. Oamenii au plîns după el ca după un prieten.
Fratele Foc
În timpul celei de-a patra cruciade, Francisc, pentru a împiedica vărsările de sînge, s-a dus să vorbească cu sultanul. S-a lăsat prins de inamic şi ajunse, bătut, în faţa sultanului.

Pentru a-i verifica puterea credinţei în Dumnezeul lui, Sultanul l-a pus să treacă printr-un foc mare de lemne.

Fără frică, Francisc se apropie, rugîndu-se în gînd: Frate focule, să nu-mi faci nici un rău, doar ştii că am fost întotdeauna fierbinte pentru Christos şi, deci, îţi aparţin! Lasă-mă să trec printre valurile tale!
Păşeşte apoi, fără să se ardă, face de trei ori în lungime drumul de la un capăt la altul.
angel73.jpgIngerul
Datorită purităţii sale sufleteşti şi a iubirii intense faţă de Dumnezeu, la un anumit moment, Sfântul a fost binecuvântat de un înger care a apărut alături de el ţinând în mână o vioară şi un arcuş. Îngerul i-a spus atunci Sfântului Francisc că va cânta pentru el la fel cum cântă îngerii în faţa Tronului de lumină pură al lui Dumnezeu.

Apoi îngerul a trecut arcuşul peste o coardă a viorii, generând astfel numai un singur sunet, de o puritate şi de o complexitate extraordinare. Acest sunet unic a fost însă atât de suav şi copleşitor, încât i-a umplut întregul suflet cu bucurie. Sfântul Francisc a relatat ulterior că dacă acea sublimă armonie ar fi fost şi mai intensă, el ar fi murit chiar atunci de atâta armonie şi fericire.

Stigmatele
De Ziua Sfintei Cruci se afla, ca de obicei, cufundat în rugăciunile de dimineaţă, meditînd asupra patimilor Mîntuitorului.

Ruga era atît de profundă, încît s-a identificat atunci perfect cu Iisus de pe cruce şi a simţit în fiinţa lui toate suferinţele Lui.

La ieşirea din meditaţie, avea semnul suferinţei lui Iisus în trupul lui. Stigmatele, cinci la număr, erau răni în care sîngele gîlgîia. Mirosea a flori.

Le ascunse cu grijă şi foarte puţini şi-au dat seama că existau. Abia la moartea lui, nu prea îndepărtată de acest eveniment, ele au fost cunoscute de cei mulţi.
angel74.jpgRugaciunea Sfantului Francisc din Assisi

Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale
Acolo unde este ura s-aduc iubire,
Acolo unde este ofensa s-aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,
Acolo unde este greseala s-aduc adevar,
Acolo unde este neincredere s-aduc credinta,
Acolo unde este disperare s-aduc speranta,
Acolo unde este intuneric s-aduc lumina ta,
Acolo unde este tristete s-aduc bucurie.

O, Stapane, nu te-am cautat atat
Spre a fi consolat... cat pentru a consola,
Spre a fi inteles... cat pentru a intelege,
Spre a fi iubit... cat pentru a iubi.

Deoarece:

Dand... primesti,
Pierzand... gasesti,
Iertand... esti iertat,
Murind... reinvii la viata eterna! 

http://angelinspir.ro/francisc-din-assisi-248.html

joi, 26 martie 2015

Planificarea este apanajul inalienabil al suveranității! Ca stăpân, numai ca stăpân îți faci planuri, proiecte. Iar ca slugă pui în practică planurile altora.

"intre ceea ce stii si ceea ce nu stii este ceea ce presupui(...)"

Ion Coja: “De data asta ni se vrea capul! Vor să dispărem fizic…”

Societatea românească este bulversată de falsele modele care i se oferă suspect de generos, mai ales prin mass-media.
Dilentantismul și impostura au invadat întreaga viață publică. Este oare o consecință inevitabilă a ”societății de consum”, a globalizării și aplatizării conștiințelor sau un proces indus, cu scopuri bine definite, atât pe termen scurt, cât mai ales pe termen lung.

Ion Coja: Nu poate fi vorba de ceva spontan, necontrolat, nedirijat! Când Petre Roman a desființat Comitetul de stat pentru planificare, celebrul CSP, spunând că planificarea este un atribut al societății totalitare, comuniste, i-am transmis, prin mai multe declarații publice, că în felul acesta, renunțând la propria noastră planificare, nu facem decât să intrăm sub efectul planificării făcute de alții, în alte cancelarii ale lumii! Căci orice om serios și orice țară serioasă elaborează proiecte pentru viitorul său apropiat sau mai îndepărtat.

Planificarea este apanajul inalienabil al suveranității! Ca stăpân, numai ca stăpân îți faci planuri, proiecte. Iar ca slugă pui în practică planurile altora. Cum a făcut Petre Roman, punând în practică planuri de transformare a noastră în slugi! Petre Roman a lucrat în interiorul planului de pierdere a suveranității noastre naționale. Din această perspectivă, într-adevăr nu mai aveam nevoie de niciun CSP. Însăși prestația lamentabilă, propriu-zis criminală, a lui Petre Roman s-a defășurat după un plan, un proiect elaborat cu mult înainte de decembrie 1989. Vă dau un singur exemplu: în ultimele minute ale guvernării sale, când minerii îl fugăreau prin București, Petre Roman a mai avut timp, pentru ce credeți? Să semneze destituirea directorului de la Arhivele Naționale!… De ce a făcut-o? Pentru că o avea în caietul de sarcini primit la investitura de prim ministru, iar respectivul director era un naționalist, un istoric patriot care nu ar fi permis jaful din arhive care s-a dezlănțuit ceva mai târziu, când au început să fie căutate dovezi ale Holocaustului…Alt exemplu: eu am fost senator PDAR, partidul agrarienilor. Eram convins că acest partid a fost înființat de Victor Surdu, după ideea sa, ori a altui agronom din România. Abia după vreo trei ani am aflat că în toate țările fost socialiste se înființase un partid pereche al PDAR!… Evident, după un proiect, după o planificare. A cui? Nu mai are importanță! În nici un caz nu era un proiect românesc sau polonez!… Iar procesul de decădere morală la care vă referiți este un obiectiv extrem de important în strategiile și proiectele care ne vizează fără ca noi să știm de ele, cine sunt autorii, ce intenții au… Putem, în cel mai bun caz, să ne dăm seama că nu poate fi vorba de întâmplare, de coincidențe, ci de lucruri care se leagă logic între ele. Firește, este vorba de logica răului, a destructurării, a disoluției!… Acest răspuns la întrebarea dumneavoastră nu eludează faptul că un rol important l-au jucat și trădătorii, cozile de popor! Dar eu pe aceștia nu-i am în vedere atunci când mă gândesc la popor, la neam!

Ion Coja: Al.Graur a fost fiul unui „evreu pământean”. Și-au dat acest nume evreii din România care, pe la sfârșitul veacului al 19-lea, au ales să fie cetățeni loiali ai statului român, să se stabilească definitiv în România, să se asimileze în măsura în care acest proces era spontan și natural. Despre acești evrei ne-a vorbit însuși Graur la curs, la cursul dedicat numelor de persoane, pornind de la detaliul onomastic caracteristic pentru acești evrei: ei au dat copiilor nume românești care nu proveneau din fondul de nume de origine iudaică, gen Gabriel sau Daniel, ci nume ca Nicolae, Constantin, Ștefan, Alexandru, Aurel etc. Din asta se înțelege cât de liber gândea Graur, liber de orice prejudecată. Avea o singură grijă: adevărul. Fusese comunist încă din 1938. Poziția sa de om corect, dedicat adevărului, i-a adus multe necazuri din partea comuniștilor habotnici, intriganți, ahtiați după putere, de teapa unui Leonte Răutu. Pe vremea aceea, lunar, profesorii participau obligatoriu la ore de așa-zis „învățămînt politic”. Uneori, aceste lecții erau conduse de Graur și se transformau imediat în dezbateri de idei științifice. De la Graur, la aceste ore de învățămînt așa-zis politic, am deprins argumentele cele mai solide împotriva formalizării și matematizării domeniului lingvistic. Am adăugat și eu alte argumente…Nu mi-l puteam închipui pe Graur susținând idei sau teze în care să nu creadă. La un astfel de învățămînt politic l-am auzit spunând, de la catedră, că „de-aia mi-e frică mie când aud la radio că se vor face îmbunătățiri!” După 1990, am aflat că Al.Graur, când a văzut că mi se pun piedici la angajarea ca asistent universitar deoarece nu aveam dosar politic bun, a amenințat că-și dă demisia din învățămînt dacă nu se ia în considerație voința sa de a mă angaja ca asistent…Viața mea ar fi fost cu totul alta! Mă bucur să mă simt dator la un astfel de om! Ca și în cazul lui Petre Țuțea…Cred că l-am cunoscut prin 1970…Îl știam din vedere și mi-era antipatic. L-am ocolit o vreme. Mi s-a părut prea gălăgios. Era mereu înconjurat de tineri de vârsta mea, dintre care câțiva mi-erau bine cunoscuți câte parale făceau!…După o vreme Țuțea a rămas singur în holul de la Athenee Pallace unde își bea zilnic cafeaua. I-o oferea gratis nea Nicolae, un chelner bătrân care știa cu cine are de-a face…Într-o zi ne-am nimerit la aceeași masă, numitorul comun fiind Florin Pucă, adică prietenul comun. Am stat de vorbă până ne-au dat afară din restaurant, trecut de miezul nopții…Țuțea mi-a dat argumentele cele mai convingătoare pentru sentimentul în care am fost crescut de părinții mei, oameni simpli, veniți de la țară: mulțumirea, satisfacția de a mă ști român…Țuțea a teoretizat acest sentiment, l-a transformat în idee, judicios argumentată. Așa am ajuns la descoperirea că prin legionari, noi, românii, am dat umanității câteva modele sublime de comportament civic. În primul rând Căpitanul!…Moța și Marin…Nicadorii… Decemvirii…O justă înțelegere a epocii respective se poate face împărțind lumea românească după acest criteriu: capacitatea de a înțelege rostul înalt al Mișcării Legionare. Unii au avut organ pentru a pricepe noutatea și profunzimea (sau înălțimea!) gândirii și acțiunii legionare, alții n-au avut această capacitate. Pe aceștia trebuie să-i privești ca pe niște persoane cu handicap! Nu ca pe niște adversari de idei!

Reporter: Istoria, privită din perspectivă filosofică, este un continuu proces de ”negare a negației”. Văzând și trăind în mod direct ceea ce se întâmplă acum și aici, știind și care ne sunt ”acumulările cantitative” din ultimii 20 de ani, care credeți că vor fi consecințele pentru statul român, după acel moment inevitabil al ”saltului”?

Ion Coja: Momentul 1989 o fi fost un salt, dar a fost un salt în gol!…Nu știu dacă este adevărată teza marxistă, cu acumulările cantitative, teză preluată, dacă nu mă înșel, de la Hegel…Oricum, după 1990 nu prea văd ce acumulări cantitative s-au produs. Dimpotrivă, pierderi în toate planurile s-au produs!…O adevărată hemoragie! Suntem, mai mult ca oricând în ultimii 200 de ani, în cumpănă cu pieirea! Nu sunt de acord cu fonfăiții care fac pe moraliștii și consideră că noi, românii, suntem principalii vinovați!…Un asemenea diagnostic ne îndepărtează de identificarea cauzei și deci ne îndepărtează de găsirea remediului! Or, în realitate noi suntem un popor și un stat agresat! Nu de ieri, de alaltăieri, ci de câteva decenii bune, ca să nu zic secole!…Am fost foarte conștient de asta atunci când am înființat Liga pentru Combaterea Anti-Românismului LICAR. Cei care ne agresează azi nu vor să ne ocupe și să ne pună la muncă pentru ei, așa cum, bunăoară, a fost modelul clasic de agresiune, bunăoară cea otomană otomană. Sau modelul rusesc, care a avut țintă sufletul nostru românesc, să-l părăsim, să ne facem ruși!

De data asta ni se vrea capul! Vor să dispărem fizic de pe aceste meleaguri!

În cazul cel mai bun, să părăsim Țara, cum ne îndeamnă însuși președintele Țării…Ne vor căzuți în fundul prăpastiei! În aceste condiții, una din două: primejdia de moarte se va împlini până la capăt sau poate să genereze reacția de apărare, acea reacție firească la orice ființă căreia i se ia viața.

Potrivit vorbei românești „mor cu el de gât”! Trebuie deci să ne pregătim pentru această reacție, să ne organizăm viața în acest sens, astfel încât rău-voitorii noștri să ia aminte și să bată în retragere!

Inimicii noștri care, împing prea departe ura și antipatia lor, e timpul să priceapă că începe să fie riscantă meseria de dușman al neamului românesc!

sursa
http://ioncoja.ro/publicistica-varia/de-data-asta-ni-se-vrea-capul-vor-sa-disparem-fizic/


miercuri, 25 martie 2015

Buna Vestire



Intruparea Cuvantului a fost pregatita pe cai multiple. Convergand toate spre un anumit moment al duratei istorice, cand intalnirea dintre cer si pamant a putut avea loc. Spre a mantui pe omul impovarat de pacat si rupt din comuniunea cu dumnezeirea, Dumnezeu Insusi trebuia sa vina in maxima apropiere de el, sa-i devina un semen capabil sa vorbeasca in graiul sau si sa-i descopere tainele divine.

In vederea acestui scop, Fiul lui Dumnezeu, Care in cuprinsul Sfintei Treimi are menirea de a releva pe Tatal, fiind icoana Sa, chipul Sau, era chemat sa asume si printre oameni rolul de descoperitor al Tatalui, care altminteri ar fi ramas pentru noi un vesnic necunoscut. Pentru ca Fiul sa poata cobori printre oameni si sa-Si improprieze natura mama, pe care avea s-o purifice, El trebuia sa gaseasca in cuprinsul lumii create un vas ales, apt de a deveni receptacol al divinitatii si de a zamisli un fiu preacurat al carui ipostas avea sa fie insusi Logosul divin. Ne aflam aici in plin mister si trebuie sa ne straduim a nu destrama taina care invaluie faptele mai presus de fire. Ortodoxia s-a ferit totdeauna de a formula explicatii logice ale acestor taine si de a rationaliza misterul; ea s-a marginit sa dea interpretari ce-si aveau originea In Scriptura si In experienta spirituala a Sfintilor Parinti, evitand sa le Inchida in formule dogmatice inguste, care niciodata nu pot epuiza aspectele paradoxale ale misterului divin.

Daca neamul lui Adam fusese pangarit in urma caderii si purta in fiinta sa o intinare datorata pacatului stramosesc, precum si caderi lor succesive, adaugate in decursul veacurilor, el trebuia sa sufere o purificare progresiva, pentru ca un vlastar al sau sa poata deveni acoperamant al Dumnezeului inomenit. Fecioara Maria va fi ultima mladita a unei spite de inaintasi care - dupa cum a aratat Sfantul Grigorie Palama3 - a fost curatita de Sfantul Duh spre a putea odrasli o faptura neprihanita.

In cuprinsul acestei spite genealogice se afla si David, care prin atatea trasaturi avea sa anticipeze pe Mesia, cunoscut de traditia ebraica sub denumirea de fiu al lui David. Este insa tulburator ca in genealogia reprodusa de Matei apar si patru femei: sotia pacatoasa a lui Urie, care i-a daruit lui David pe Solomon, Tamara, nora lui Iuda, care manata de ganduri bune a pacatuit totusi grav, Rut, morabiteanca, straina de neamul lui Israel si Rahab, femeia pacatoasa din Ierihon. Faptul ca evanghelistul a ales din toata seria de femei sfinte care au participat prin secole la zamislirea chipului neintinat al Mariei, tocmai pe acestea care, cu voia sau impotriva vointei lor, au fost intinate de pacatul trupesc, este de natura sa surprinda. Aceasta decantare treptata, aceasta curatire progresiva, implinita de-a lungul secolelor, s-a realizat plecand de la oameni legati de pamant, prin toate fibre le fiintei lor. Ei nu au fost nici ingeri, nici sfinti, ci pamanteni cu patimi dogoritoare, ce se cereau sublimate. Oare chiar David si Solomon nu ard si ei de aceleasi pasiuni mistuitoare pentru care vor cere iertare cerului? Toti acesti stramosi ai Maicii Domnului sunt oameni vii, personalitati puternice, la care setea de Dumnezeu nu izbuteste sa inabuse influenta fortelor telurice.

Pare ca providenta a urmarit sa purifice neamul din care se va naste Iisus, plecand de la aceia asupra carora pacatul avea inca o mare forta de atractie. Treptat insa s-a produs o subtiere a patimi lor, sub actiunea Sfantului Duh si este de presupus ca stramosii cei mai apropiati ai Mariei, vor fi atins o treapta superioara in purificarea si iluminarea lor interioara. Ceea ce traditia consemneaza despre Ioachim, tatal Maicii Domnului, mentionat sub numele de Eli de catre Luca, si despre Ana, mama sa, este de natura sa confirme aceasta presupunere. Prezenta lui Rut, moabiteanca, in acest sir de stramosi este, de asemenea, plina de semnificatie. Ea indica participarea neamurilor la zamislirea Fecioarei care va da nastere Fiului lui Dumnezeu. Providenta a randuit deci ca pe langa Israel si popoarele pagane sa ia parte la marea taina a pregatirii intruparii Cuvantului.

La capatul acestor generatii de drepti, avea sa apara Fecioara Maria, rod al unei lucrari harice extinse pe secole, bucurandu-se de o curatenie dobandita timp de generatii. Ea va fi floarea unica, suava si diafana, pentru care incoltisera si rodisera mladitele arborelui lui Iesei, infatisat plastic cu atata gingasie si putere evocatoare pe zidurile manastirilor din Bucovina.


Dar aceasta floare nu va fi doar rodul unei evolutii, pregatita printr-o lucrare indelungata. Fecioara Maria, dincolo de curatenia mostenita de la stramosi, va dobandi prin propriile straduinte o puritate mai presus de fire, astfel incat in ea pacatul stramosesc se va reduce la o simpla potenta inactiva si in modul acesta va putea deveni receptacol al dumnezeirii. Fara prezenta acestei fapturi unice, capabile sa primeasca, la plinirea vremii, in sanul ei preacurat pe Dumnezeu-Cuvantul si sa-I dea trup omenesc, coborarea Fiului in lumea creata nu ar fi putut avea loc.

Evanghelia nu mentioneaza nimic cu privire la copilaria Maicii Domnului, ea deschizandu-se cu episodul inefabil al Bunei vestiri. Scrierile apocrife au pastrat insa o serie de detalii, confirmate de traditia primelor veacuri si insusite de Sfintii Parinti, atat in comentariile lor, cat si in imnografie. Maica Domnului, intocmai ca si Ioan Botezatorul, a fost copilul sosit tarziu, la rugaciunile unor parinti batrani, Ioachim si Ana, coboratori din David si profund cucernici, pastratori fideli ai sperantei mesianice. Ea nu a fost deci rodul unei porniri trupesti, ci al unei asteptari infrigurate, punctata de o rugaciune continua. Parintii ei, in dorinta de a capata un prunc, au fagaduit lui Dumnezeu vlastarul nascut ca raspuns la rugaciunile lor. Maria va fi deci inchinata Tatalui, chiar inainte de zamislire. La nastere, copila va capata numele ebraic de Miriam sau Maria, ce se talcuieste Doamna sau Stapana. Si aici numele indica destinul celei care il poarta. Respectand mgaduiala data, parintii Preacuratei Fecioare o dusera la templul din Ierusalim, atunci cand ea implini 3 ani.

Traditia, mentionata si de Srantul Grigorie Palama, spune ca aici arhiereul, inspirat de Srantul Duh, a condus-o pe nevinovata fetita in Sranta Sfintelor, adica in sanctuarul templului, unde nu putea patrunde decat marele preot o data pe an. Vietuirea Mariei in templu a avut scopul de a o creste intr-o ambianta sranta, contribuind astfel la purificarea ei si la dobandirea unei experiente duhovnicesti. Desigur, in atmosfera templului, sub obladuirea preotilor si a batranelor cucernice, care se ingrijeau de fecioarele crescute in incinta sacra, Maria a capatat o instructie religioasa. Aici a deprins ea cunoasterea Bibliei si s-a familiarizat cu interpretarea cartii sfinte. Imnul inaltat de Maica Domnului atunci cand se va duce la Elisabeta, dovedeste ca se afla sub influenta lecturilor biblice. Ea participa desigur, alaturi de celelalte fecioare, si la serviciile religioase ale templului, invatand rugaciuni si ajutand pe preoti. Grigorie Palama staruie asupra insemnatatii pe care a avut-o in viata Fecioarei Maria sederea la templu, unde ea a dus o viata de meditatie si reculegere, pasind pe calea urcusului duhovnicesc.

La varsta de 15 ani, ca si celelalte fete tinere, Maria trebui sa paraseasca templul. Cu acest prilej se pare ca ea arata preotilor cum fusese consacrata lui Dumnezeu, chiar inainte de nastere, ceea ce presupunea pastrarea fecioriei pe viata. Pentru ca parintii ei murisera, tanara fata fu incredintata unei rude mai indepartate, coboratoare din David, batranul Iosif din Nazaret. Iosif trebuia sa slujeasca de sot copilei nevinovate, desi casatoria nu va fi consumata niciodata, ea avand drept unic scop sa daruiasca Fecioarei un ocrotitor, in persoana acestui drept si sa-i dea siguranta unui camin. Ca Fiul lui Dumnezeu nu putea sa-si plamadeasca, prin mijlocirea Duhului Srant, un trup omenesc, inzestrat cu suflet rational si cugetator5 decat dintr-o fecioara neintinata de pacat, apare in logica fireasca a lucrurilor. Fecioria anticipeaza asupra etapei ceresti, ea este "parga" a omenirii transfigurate. Prin feciorie omul se straduieste sa inlature urmarile pacatului originar. Numai intr-un trup preacurat de fecioara putea sa saIasluiasca Cuvantul, pentru ca astfel Dumnezeu sa intre in contact cu lumea creata. Firea omeneasca a lui Hristos trebuia sa-si ia inceputul, in vederea mantuirii noastre, dintr-o fiinta neprihanita si pe o cale straina de urmarile pacatului stramosesc.

Ceea ce pare insa mai greu de acceptat si de inteles, la prima vedere, este ca aceea care avea sa devina Nascatoare de Dumnezeu sa fi fost logodita. Sfintii Parinti au insistat asupra faptului ca modul zamislirii lui Iisus trebuia sa ramana o taina pentru cei din jur si de aceea era neaparat necesar ca Fecioara sa se afle sub ocrotirea unui barbat srant, investit cu titlul de logodnic (la evrei logodna constituia un contract aproape ca si casatoria), spre a evita unele sminteli. Se pare ca Providenta a randuit astfel, avand in vedere incapacitatea oamenilor de a intelege tainele suprafiresti si de a accepta misterul ca atare.

Pentru a inlatura eventualele caderi si rataciri, Iisus trebuie sa fie socotit dintru inceput fiul lui Iosif, desi ingerul va vesti limpede, atat Mariei, cat si preasupusului tata, ca pruncul va fi Fiul Tatalui ceresc. Totodata prezenta lui Iosif va contribui la crearea unei atmosfere de familie, de mare insemnatate in formarea copilului Iisus. Pentru a se inscrie in coordonatele vietii pamantesti, pruncul trebuia deci sa aiba un tata, fapt evidentiat cu prilejul alcatuirii de catre Matei si Luca a genealogiilor, in care Iosif apare drept tatal-oficial, spita neamului determinandu-se pe linie barbateasca.

Origen da aici o explicatie tulburatoare la sugestia Sfantului Ignatie al Antiohiei. Dupa el, taina pruncului sfant trebuia pastrata pentru ca cel rau sa nu afle de intruparea Cuvantului; de aici prezenta lui Iosif. Toata perioada pana la Botezul Domnului a avut de aceea un caracter ascuns, misterios, si este semnificativ ca diavolul nu isi va face aparitia in viata lui Iisus decat dupa Botez, adica dupa ce slava lui Hristos se descoperise. Este o interpretare interesanta, care nu poate fi ignorata, ea aruncand o lumina noua asupra perioadei copilariei. De asemenea, Sfantul Ioan Hrisostom crede ca Dumnezeu nu a voit ca dintru inceput sa se stie ca Iisus se nascuse dintr-o fecioara. Ortodoxia pe linia consacrata de Traditie si de Sfintii Parinti nu a vorbit niciodata de absenta pacatului stramosesc la Fecioara Maria - ea era doar descendenta din Adam! - insa, prin glasul multor scriitori bisericesti, a aratat ca, desi nascuta cu pacatul originar, ea s-a pastrat curata de orice pacat personal. Ulterior, Duhul Sfant o va curati de orice urma a pacatului stramosesc. Naratiunea evanghelica a Sfantului Luca se deschide asupra clipei unice in care Arhanghelul Gavriil, acelasi sol ceresc ce fusese trimis si lui Zaharia, se arata neprihanitei fecioare din Nazaret.

Trebuie subliniat ca numele de Nazaret se talcuieste sfintenie. Si aici numele este simbolic: din acest orasel al Galileii avea sa porneasca unda purificatoare menita sa sfinteasca intreaga creatiune. Evanghelistul mentioneaza ca Buna vestire a avut loc la sase luni dupa ce ingerul vestise nasterea Sfantului Ion. El tine astfel mereu sa reaminteasca legatura tainica, existenta intre Hristos si inaintemergatorul Sau. Data cand a avut loc acest eveniment, care marcheaza patrunderea transcendentului in imanent, este sfarsitul lunii martie, adica in jurul echinoctiu lui de primavara, atunci cand ziua incepe sa creasca si noaptea sa scada. Nasterea Domnului va avea loc atunci cand noaptea va fi cea mai lunga; Fiul coboara in lume pe cand intunericul pacatului invaluia intreaga omenire.

Cuvintele cu care ingerul o intampina pe Maria sunt "Bucura-te, ceea ce esti plina de har" (Luca 1,28). Bucuria este tonalitatea in care se desfasoara evenimentele evanghelice, dar nicicand nu s-a vestit unei fapturi omenesti o bucurie mai mare decat aceasta. Maica Domnului a fost plina de har la nastere, asa cum subliniaza Sfintii Parinti. Dupa ce Duhul Sfant o va curati de pacatul stramosesc, ea va primi o noua revarsare a harului, care va cuprinde toata plenitudinea darurilor. Arhanghelul adauga: "Domnul este cu tine" si o vesteste ca va fi binecuvantata intre femei. Timp de veacuri, omul resimtise distanta dintre el si Dumnezeu ca pe o pedeapsa si traise tensiunea tragica a despartirii de Tatal. De data aceasta, ingerul o anunta pe o muritoare ca Dumnezeu este langa ea, ca distanta dintre Creator si creatura s-a sters si ca prin ea lumea nevazuta intra in legatura cu cea vazuta.

Prin mijlocirea Mariei, omul nu va mai fi niciodata singur inchis in neputinta lui, caci Dumnezeu va fi pururea alaturi de el. Totusi, Maria se tulbura auzind cuvintele arhanghelului; de aceea, trimisul ceresc o linisteste: "Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu" (Luca 1,30).

In evolutia spirituala a omenirii, indepartarea fricii, a spaimei, este primul moment dialectic al revenirii omenirii cazute la Dumnezeu. Toata antichitatea a trait sub semnul unei spaime sacre si este semnificativ ca si astazi acea parte din omenire care nu-L mai cunoaste pe Dumnezeu este obsedata de anxietate. Intruparea Fiului va indeparta teama metafizica resimtita de om in fata existentei si a fortelor necunoscute, care influenteaza destinul uman. Harul va risipi aceasta apasare, punand pe om in contact cu dumnezeirea. Fecioara, prima faptura in care va salaslui deplin Duhul Sfant, va fi scoasa de sub dominatia fricii, pentru a se bucura de primirea harului sfintitor. Se pare ca exista un raport invers intre prezenta temerii in suflet si primirea harului. Harul alunga teama; cu cat un suflet este mai luminat de har, cu atat este mai liber de orice teama (desigur, ne referim aici la o teama de ordin spiritual) si invers, absenta harului, chiar temporara, din suflet, sau prezenta sa mai putin intensa, aduce cu sine cresterea sentimentului de neliniste fata de necunoscut.

Maria este prima fiinta careia i se vesteste in mod solemn sa lepede teama, deoarece datorita vrednici ei ei, omenirea va intra intr-un nou registru istoric. Dupa ce Gavriil i-a risipit tulburarea, ii descopera, in mod treptat, chemarea ce ii fusese harazita. Ca intotdeauna, cand Dumnezeu a voit sa reveleze omului taine suprafiresti, apare o gradatie in descoperirile facute, deoarece divinitatea urmareste o luminare progresiva a omului pentru a-l face sa inteleaga cele ce sunt anevoie de priceput. Prima veste pe care ingerul i-o da nevinovatei fecioare este ca ea va naste un fiu, care va purta numele de Iisus, ce se talcuieste Mantuitor. El Se va chema Fiul Celui Prea Inalt.

In acest mod arhanghelul descopera Mariei taina pruncului ce avea sa se zamisleasca in ea si anume originea sa divina, adaugand ca Dumnezeu va darui pruncului tronul parintelui sau David si ca El va imparati peste casa lui Iacov in veci. Prin aceste profetii, trimisul ceresc stabileste legatura cu traditia veterotestamentara si confirrna ca Iisus va fi Mesia cel vestit de prooroci. Speranta mesianica se vede astfel intarita, subliniindu-se insa ca imparatia lui Mesia va avea caracter transcendent deoarece "nu va avea sfarsit" (Luca l, 33). Mesianismul isi va gasi implinirea numai in veacul viitor; casa lui Iacov este aici comunitatea tuturor acelora care vor crede in Hristos. Se vede deci clar ca Israel a fost prefigurarea Bisericii lui Hristos, chemata sa primeasca la sanul sau toate neamurile. Structurile istorice ale acestui neam devin astfel simboluri valabile pentru poporul noului Legamant.

Sfanta Fecioara nu se lasa insa coplesita de solia ingerului, nu isi pierde cumpatul si indrazneste sa intrebe: "Cum vaji aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?" (Luca 1, 34). Curajul unei astfel de intrebari dovedeste o maturitate spirituala, caci numai cel ajuns la un inalt grad de constiinta incepe sa-si puna intrebari cu privire la sensul destinului sau. Intrebarea este expresia indraznelii spirituale prin care Maria dovedeste ca a depasit etapa supunerii oarbe, izvorata din teama si ca a atins-o pe aceea a acceptarii constiente si lucide, rod al libertatii creatoare. Prea Curata Maria nu este o unealta oarba in mana Providentei, zamislirea nu se va petrece fara stirea si impotriva vointei ei.

Dumnezeu nu a dorit ca aceea care avea sa devina Maica Fiului Sau sa ramana nestiutoare cu privire la menirea ei. Acesta a fost scopul coborarii ingerului, al patrunderii sale in lumea vazuta. El a venit sa aduca fecioarei din Nazaret vestea cea buna, sa-i descopere taina cea mai presus de fire ce avea sa se petreaca in propria sa fiinta, asteptand de la ea un raspuns, fara de care intruparea nu ar mai fi avut loc. De aceea, la intrebarea ei, ingerul raspunde, aratandu-i chipul minunat in care va avea loc zamislirea si dezvaluindu-i dumnezeirea pruncului pe care Il va naste. Intr-o clipa, trimisul ceresc descopera celei pline de dar misterul inefabil al intruparii Cuvantului divin: "Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Prea inalt te va umbri" (Luca 1,35). Maria va fi deci vasul ales asupra caruia se va concentra lucrarea intregii Sfinte Treimi, spre a face cu putinta unirea Fiului cu natura mama. Sfantul care se va naste din ea, spune ingerul mai departe, va fi Fiul lui Dumnezeu. Este o descoperire menita sa faca sa se cutremure o muritoare. Si totusi, Fecioara nu se lasa cuprinsa de teama nici de data aceasta si asteapta senina sfarsitul vestirii arhanghelului. Desigur, prezenta harului in inima ei a facut-o sa primeasca descoperirea fara sa se sminteasca, sufletul ei era pregatit pentru o asemenea veste.

Spre a intari credinta Fecioarei, ingerul ii mai spune ca si ruda ei Elisabeta zamislise prunc si ca va avea un fiu la batranete, veste ce dovedeste o data mai mult legatura existenta intre Hristos si Ioan Botezatorul. Dintru inceput destinul precursorului apare impletit cu acela al Dumnezeului pe care el trebuia sa-L descopere oamenilor.

Dupa ce a ascultat cu emotie toate aceste profetii, Maria a grait: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau" (Luca 1, 38). Sfintii Parinti sunt unanimi in a recunoaste ca de raspunsul Mariei a atarnat intruparea Cuvantului. Prin glasul Fecioarei, faptura a consimtit sa primeasca la ea pe Ziditorul sau, pentru ca astfel sa dobandeasca mantuirea. Rascumpararea omului nu s-a indeplinit deci independent de el; era necesara acceptarea Preacuratei Fecioare, pentru ca Duhul Sfant sa coboare in lumea creata si sa zamisleasca natura umana a Cuvantului.

Toata atitudine a Mariei din acest moment solemn dovedeste o adanca smerenie. Ea se pleaca supusa la voia Domnului, lasa harul sa lucreze in ea si nu se indoieste ca cele fagaduite se vor adeveri. Sfanta Fecioara nu cere semn care sa intareasca cele spuse de inger, cum facuse Zaharia, ci crede din prima clipa fara sovaiala, intelegand ca aceasta este un dar de sus pe care trebuie sa-I primeasca cu reculegere. Smerenia se impleteste la ea cu indrazneala spirituala. Maria se lasa ca o pasta moale in mana Celui de Sus, dar isi pastreaza luciditatea si puterea de judecata. Harul o sfinteste, fara a-i anihila personalitatea.

Maria fusese plina de dar inca de la nastere, dar dupa ce va fi dat ingerului raspunsul hotarator, Sfantul Duh se va cobori peste ea si, conform invataturii patristice, o va curati de orice urma a pacatului stramosesc. Purificarea ei deplina se va realiza deci de catre Sfantul Duh, numai dupa ce Sfanta Fecioara va fi acceptat misiunea randuita ei din vesnicie. Odata cu aceasta, Maria va primi si plenitudinea darurilor, deoarece in ea va saIaslui Sfantul Duh. Eva prin cadere vitregise pe om de prezenta Sfantului Duh. Omenirea ramasese timp de milenii lipsita de har si secatuita de viata spirituala. Maria, care deschide o noua etapa in istoria spirituala a lumii va reda omenirii cazute pe Sfantul Duh, deoarece ea va fi prima fiinta omeneasca strabatuta pana in adancurile ei de lucrarea sfintitoare a DuhuluiMaica Domnului va deveni un focar de concentrare a harului, care la randul sau va raspandi lumina sfintitoare asupra oamenilor; ea deschide astfel calea indumnezeirii intregii creatiuni.

Astfel purificata, Maria va dobandi puterea de a zamisli, sub actiunea Sfantului Duh, trupul Preacuratei care se va uni cu Logosul. Sfantul Ioan Damaschin a insistat asupra faptului ca Logosul nu si-a coborat trupul din cer, ci si-a alcatuit, prin mijlocirea Duhului Sfant, din Preacurata Sa Maica un trup de o fiinta cu noi, inzestrat cu suflet rational si cugetator. Cuvantul a devenit ipostasul acestui trup si in felul acesta natura umana si cea divina au capatat un centru unic, comun ambelor firi; de aceea nu se poate vorbi de om indumnezeit, ci de Dumnezeu intrupat.

Ceea ce il va deosebi pe Iisus de ceilalti oameni va fi tocmai faptul ca la El omenitatea nu mai este de sine statatoare, ci se implineste in functie de elementul divin. Fiul lui Dumnezeu Si-a insusit, Si-a "impropriat" trupul, cu tot ce este omenesc. Acest termen, folosit de Sfantul Chiril al Alexandriei, constituie cheia de bolta a hristologiei ortodoxe. El incearca sa exprime misterul unirii Cuvantului cu firea umana, unire care ramane totusi o taina de nepatruns. Prin aceasta formula, meditatia teologica se straduieste sa circumscrie misterul, gasind veriga de legatura intre dumnezeirea transcendenta si natura umana.

Din afirmatiile Sfintilor Parinti si mai ales din sublinierile Sfantului Ioan Damaschinreiese ca denumirea de Nascatoare de Dumnezeu rezuma toata taina intruparii. Fecioara este Nascatoare de Dumnezeu, deoarece Fiul lui Dumnezeu si-a alcatuit din fiinta ei natura omeneasca pe care a si inceput sa o indumnezeiasca din clipa aducerii ei la existenta Sfantul Ioan Damaschin subliniaza ca crearea firii umane, asumarea sa de catre Logos si indumnezeirea ei, au avut loc in chip simultan, dupa Sfantul Simeon Noul Teolog, prin intrupare, firea omeneasca a lui Hristos s-a umplut pana la covarsire de lumina Sfantului Duh, pe care o va impartasi apoi oamenilor! Aceasta lucrare s-a savarsit de catre Fiul in unire cu Sfantul Duh sub umbrirea Caruia se va implini intruparea Cuvantului. Prin intrupare, Fiul va deveni vizibil oamenilor si le va revela pe Tatal si pe Sfantul Duh. El va ramane intr-o relatie neintrerupta cu Duhul, care se arata prin Fiul, iar Fiul lucreaza prin Sfantul Duh. Actiunea de reciproca revelare a Fiului prin Duhul va putea fi urmarita de-a lungul intregii existente terestre a lui Hristos. Ea este, de altfel, sesizabila atat in viata Bisericii, cat si in aceea a credinciosilor. Fiul se afla din vesnicie intr-o relatie inefabila, relatie care va capata forma specifica dupa intrupare.

Din clipa in care Maria a rostit cu smerenie, dar si cu fermitate, cuvantul hotarator "fie", echivalentul lui "Sa fie lumina!" de la inceputul Genezei, Sfanta Treime a intrat in contact nemijlocit cu faptura si astfel a fost deschis "circuitul slavei", care va readuce pe om prin Sfantul Duh la Tatal.

Natalia Manoilescu Dinu
Iisus Hristos Mantuitorul in lumina Sfintelor Evanghelii, Editura Bizantina


marți, 24 martie 2015

Căsătoria spirituală




O relaţie cu sufletul pereche este o explorare a dinamicii egalităţii, a respectului şi încrederii reciproce. Este o relaţie matură şi iubitoare pe plan conştient. Ea cere o comunicare perfectă, care se învaţă în general prin procesul de iertare din cadrul relaţiilor anterioare, mai puţin conştiente.
Într-un anumit sens, toate relaţiile anterioare vă prepară pentru participarea deplină în relaţia cu sufletul pereche. Sufletul pereche nu se poate manifesta, până când nu există cinste şi limpezime în toate relaţiile voastre. Dacă v-aţi părăsit un partener dintr-o căsătorie anterioară sau copiii, pentru a fi cu un nou iubit/iubită, trebuie să suportaţi consecinţele. Nu vă puteţi găsi sufletul pereche, părăsind o altă fiinţă omenească. Trebuie să fiţi corect în toate relaţiile voastre. Trebuie să spuneţi adevărul fără frică, dar cu mare blândeţe şi compasiune. Ceilalţi trebuie să ştie în ce poziţie se află. Trebuie să ştie în ce mod s-a schimbat legământul vostru faţă de ei şi în ce măsură a rămas acelaşi. Vă dovediţi dragostea faţă de ei, prin faptul că nu aveţi secrete, prin dezvăluirea completă a gândurilor şi sentimentelor voastre. Trataţi-i aşa cum aţi vrea să vă trateze ei pe voi, dacă situaţia ar fi invers. Şi, în felul acesta, puteţi merge mai departe, fără să părăsiţi pe nimeni, fără să acţionaţi într-un mod impulsiv şi nepăsător.

Dragostea adevărată pentru o anumită persoană nu rezultă niciodată dintr-un comportament urât faţă de alta. Aceasta nu înseamnă că nu puteţi să vă schimbaţi legămintele. Înseamnă doar să păşiţi în acest proces de revizuire, cu respect şi grijă faţă de celălalt şi, în acelaşi timp, ştiind foarte clar ce vreţi.

Atunci când în viaţa voastră apare partenerul de viaţă, legământul se creează ca ceva de la sine înţeles. Dorinţa reciprocă de a fi unul în prezenţa celuilalt devine demonstrarea continuă şi spontană a legământului unuia faţă de celălalt. Dacă luarea deciziilor – atunci când eraţi cu celălalt partener – era dificilă şi caracterizată printr-o luptă continuă a ego-ului, împreună cu sufletul pereche deciziile se iau fără nici un fel de efort. Fiecare partener respectă şi apreciază pe deplin gândurile şi sentimentele celuilalt, fără să-şi minimalizeze propria experienţă. Există o dorinţă totală de a fi pe deplin prezenţi, de a asculta părerea celuilalt şi de a lua decizii, numai atunci când amândoi simt că totul este clar.

Până când nu vei fi învăţat să-ţi asculţi intuiţiile, nu îţi vei întâlni sufletul pereche. Descoperirea sufletului tău pereche se întâmplă deoarece, lăuntric, eşti direcţionat înspre el/ea. Când vă întâlniţi, recunoaşteţi acest lucru în interiorul vostru. Îl “ştiţi” în fiecare celulă a fiinţei voastre. În momentul recunoaşterii reciproce a partenerului de viaţă, se produce o modificare în esenţa fiinţei. Nu mai trăieşti doar pentru propria ta pace şi fericire. Propria ta pace şi fericire se extind, pentru a include pacea şi fericirea partenerului. Principiile individuale devin mai puţin importante decât cele reciproce. Nu vă mai concentraţi pe cât sunteţi de diferiţi, ci pe ceea ce aveţi în comun. Intraţi într-un nou stadiu al călătoriei vieţii. Unul se manifestă în exterior ca fiind doi şi doi devin unul pe dinăuntru.

„Tu” eşti acum o entitate diferită. E adevărat, încă ai un corp separat, dar până şi separarea trupească începe să se estompeze, pe măsură ce amândoi deveniţi unul şi vă împletiţi în actul dragostei fizice şi emoţionale. Minţile voastre renunţă la nevoile lor separate şi se unesc în dansul ţelului comun şi al înţelegerii fără cuvinte. Prin voi se naşte o nouă fiinţă. Este fructul dragostei voastre şi cel care vă împlineşte cerinţele reciproce. Din unirea voastră apare ceva ce nu a putut fi realizat până acum. Legătura voastră face ca acest lucru să fie posibil. Împreună, acceptaţi scopul vostru spiritual şi îl împliniţi cu graţie, pe măsură ce relaţia voastră se cristalizează şi radiază dragoste asupra tuturor oamenilor din jurul vostru.

O dată ce ai întâlnit persoana iubită în formă fizică, viaţa ta nu mai poate continua ca înainte. Trebuie să renunţi la tot ceea ce înseamnă separare. Nu mai poţi păstra decât ceea ce merge împreună, în cinstire şi îmbrăţişare reciprocă. Sinele izolat trebuie să moară. Se naşte Sinele ca partener, ca pereche de viaţă. Aceasta este căsătoria spirituală. Pe măsură ce intri pe calea autovindecării şi autodescoperirii, există din ce în ce mai mult potenţial pentru o unire sacră. Şi tu şi ceilalţi ca tine vă adunaţi ca parteneri egali şi începeţi să modelaţi ceea ce înseamnă relaţia unei noi paradigme. Tu şi partenerul tău radiaţi încredere şi respect reciproc. Radiaţi ţeluri şi legăminte comune, făcute fără nici un fel de sacrificiu. Demonstraţi ce înseamnă să creaţi unul pentru celălalt un spaţiu iubitor, sigur şi în care nimeni nu judecă pe nimeni.


Paul Ferrini – Liniştea Inimii

https://drumuricatretine.wordpress.com/2015/01/17/pe-masura-ce-intri-pe-calea-autovindecarii-si-autodescoperirii-exista-din-ce-in-ce-mai-mult-potential-pentru-o-unire-sacra/#more-14614



duminică, 22 martie 2015

“FERICIREA ESTE LIPSA NEVOII DE A FI FERICIT.” - RUNE HEIVANG

“Singura calea spre adevărata libertate este să înţelegi cine eşti şi această cunoaştere îţi va arăta că deja eşti liber. Conştiinţa este tot ceea ce există, iar tu eşti această CONŞTIINŢĂ“. 
Rune Heivang

Rune Heivang este maestrul spiritual care vorbeşte despre arta de a te redescoperi, de a exista în continuă conştiinţă de sine şi de a fi fericit tot timpul.
rune 1
Vorbeşte-mi puţin despre tine.
Ok. De unde să încep? Acum mult timp am descoperit meditaţia şi alte lucruri care au legătură cu energia, cu vindecarea şi, la un moment dat, am decis că este vremea să călătoresc în jurul lumii să cunosc maeştri, experţi în meditaţie, vindecători. Am cunoscut instrumente şi tehnici de meditaţie, diferite metode de vindecare, coaching.
Toate astea mi-au schimbat viaţa, desigur. Dar tot era o piesă care lipsea pentru că o dată simţeam că sunt fericit, apoi nu mai eram fericit, mă simţeam în siguranţă, dar apoi nu mai mă simţeam aşa.
A fost momentul în care am început să îmi pun alte întrebări. Ca de exemplu, “Cum pot fi liber şi în siguranţă mereu?”. Şi când am aflat cum este posibil, am vrut să împărtășesc și altora ceea ce ştiu, să vorbesc despre această experienţă minunată de a fi fericit mereu.
Fericirea nu înseamnă să râzi tot timpul, dar te poţi simţi bine tot timpul, liniştit, împăcat şi calm.
La ultimul seminar pe care l-ai susţinut în Bucureşti mă întrebam, în timp ce ne vorbeai despre linişte lăuntrică, “Oare cum ne putem păstra calmul şi pacea interioară în viaţa asta care fuge în jurul nostru?”. Şi te întreb acum pe tine. Cum? Prin exerciţiu sau altfel?
Este vorba şi despre exerciţiu, da, dar este mai mult vorba despre a înţelege. Ceea ce trebuie să conştientizăm şi să acceptăm este faptul că, chiar dacă lumea este agitată, chiar dacă însuşi corpul nostru poate deveni agitat, este un loc aflat dincolo de acest corp care nu este deloc neliniştit. Şi asta este ceea ce eu sunt. Şi asta este cine eşti tu.
Trebuie doar să ajungem în acel loc din interiorul nostru, nu?
Da, poți spune și așa, dar ideea este că tu deja te afli acolo. Asta este ceea ce eu știu şi asta este ceea ce eu împărtășesc cu oamenii din jurul meu. Că suntem toţi deja acolo.
Călătoreşti peste tot în lume, te întâlneşti cu mii de oameni şi împarţi această înţelepciune, iar asta mi se pare minunat. Îţi doreşti să laşi ceva în urmă sau o faci pur şi simplu pentru că simţi că oamenii au nevoie de asta?
Într-un fel, o fac pur şi simplu. Dar, desigur, efectele a ceea ce fac lasă ceva în urma mea, pot schimba ceva în această lume. Pentru că, atunci când oamenii încep să gândească diferit şi înţeleg că există un loc în interiorul nostru, al tuturor, în care ne simţim în siguranţă, rezultatele obţinute sunt uimitoare.
Când cineva începe să privească lucrurile din această perspectivă, când se simte în siguranţă, întreg, complet, gândirea i se schimbă şi acţiunile i se canalizează către ceea ce îşi doreşte: fericire şi pace interioară.
Ai putea să defineşti fericirea?
Fericirea este lipsa nevoii de a fi fericit. Nu ai nevoie să cauți fericire, nu ai nevoie să cauți siguranţa, nu ai nevoie să mai cauți dragoste. Le ai deja pe toate!
Şi cum se face că cei mai mulţi dintre noi nu reuşim să rămânem în starea în care ştim, simţim, că le avem pe toate? Există vreun secret să fim mereu în această stare?
Secretul este acela că ai uitat că asta este starea ta de fapt, esenţa ta. Deci tot ceea ce am eu să îţi spun este că această stare este natura ta interioară, iar când o vei înţelege, vei realiza că asta este cine eşti tu şi ești tot timpul asta. Şi vei reuşi.
Sună mai mult a filosofie, dar cum ajung să descopăr că fericirea este starea mea de fapt şi să rămân în ea tot timpul? Cum îi înveţi pe oamenii cu care te întâlneşti să facă acest lucru?
Dacă vrei să îi spui filosofie, spune-i. Dar da, este un mod de a explica lucrurile astfel încât să înţelegi cum să ajungi să descoperi acea stare. O poţi numi filosofie. Sau o putem numi ”harta” care să te ducă unde îţi doreşti, pe care, dacă o urmezi şi ajungi acolo unde vrei, descoperi că nu era sub nicio formă filosofie. Este adevărul. Este o experienţă, o manifestare a cine eşti de fapt. Şi îţi spui: “Asta trebuie să fiu!”.
Şi apoi, pur şi simplu eşti fericit şi rămâi aşa?
Da, exact. Sau, poți să începi să te întrebi dacă este normal să gândeşti aşa şi dacă eşti, într-adevăr, fericit. Dar astea sunt doar gândurile tale. Şi începi să înţelegi că tu nu eşti gândurile tale, ci doar un martor al gândurilor tale. Iar când se întâmplă asta, apare pacea interioară în care rămâi.
“Eliberarea de căutarea libertății”. Este un alt concept pe care l-am descoperit la seminarul tău. Îmi poţi spune mai multe despre el? Dorinţa de a căuta libertate este tot un soi de captivitate?
Da. Să spunem că tu cauţi să-ți găsești libertatea alături de altă persoană, sau în munca ta, sau în succes. Dar lucrurile nu rămân mereu la fel, se schimbă. Iar eu m-am întrebat “Cum poţi să fii mereu liber dacă lucrurile se schimbă tot timpul în această viaţă?”.
Şi cheia este, din nou, să ştii că eşti deja liber, că nu ai nevoie să cauţi libertatea, că trebuie să te eliberezi de această povară a căutării. Corect?
Da. Mintea caută tot timpul, misiunea ei este de a căuta tot timpul: libertate, siguranţă, dragoste. Dar când înţelegi că deja le ai, căutarea lor încetează şi tot ceea ce îţi doreşti cu adevărat este să exişti în momentul ACUM şi să fii prezent continuu şi conştient în acest moment.
Dar dacă mintea continuă să caute şi tu te identifici cu ea când îţi spune “Nu am nimic din toate acestea”, atunci vei fi mereu agitat, captiv în căutare, ca mintea ta. Când înţelegi şi accepţi toate acestea, stai în momentul prezent şi îl vezi ca pe un moment de libertate. Prezentul este libertate.
Înţeleg ce îmi spui, dar mi se pare dificil de atins această stare. Ţi-au trebuit ani să ajungi aici şi ţie, nu? În cât timp se poate manifesta această “trezire”?
Într-o secundă. Pentru unii această trezire se produce instant, pentru alţii poate dura un pic mai mult. Depinde de persoană. Dacă ai informaţiile corecte, poţi să o faci mai repede decât mine, nu trebuie să intri în toate capcanele prin care am trecut eu. Nu pentru că acestea sunt periculoase, ci pentru că ţi se poate explica, cu ajutorul hărţii despre care am vorbit mai devreme, eşti ghidat să poţi face asta folosindu-te de anumite tehnici.
“Viaţa se întâmplă”, ne-ai mai spus la seminar. Bine, şi noi ce putem face? Stăm şi o lăsăm să se întâmple cum vrea ea? Eu, de exemplu, sunt un pic obsedată de control, nu prea pot.
Eu spun că viaţa se întâmplă, da, şi că nu ai cum să ştii ce vei gândi, ce vei simţi peste 5, 10 minute, mâine sau luna viitoare. Când te uiţi în urmă vezi că s-au întâmplat lucruri, coincidenţe, întâlniri, experienţe, pe care nu le-ai planificat neapărat.
Nici pentru mâine nu ştii cine vor fi toţi oamenii cu care te vei întâlni, sau ce vei trăi exact. Nu poţi planifica în detaliu tot. Îţi poţi dori să întâlneşti pe cineva, poţi avea un fel de plan, dar nu ştii dacă se va întâmpla exact cum îţi doreşti. Iar unii oameni devin obsedaţi de control şi agitaţi pentru că nu ştiu ce se va întâmpla peste câteva zile, săptămâni, ani.
Dar, dacă poţi accepta că nu ştii ce se va întâmpla, şi nici nu ai nevoie să ştii, pentru că eşti fericit în momentul ACUM, atunci ”acolo” îţi vei dori să fii mereu.
Nu am nimic împotriva planurilor, dar dacă stai să planifici viitorul tot timpul, nu mai trăieşti prezentul. Nu eşti prezent şi conştient în momentul de acum.
Aş vrea să vorbim puţin despre meditaţie. Ce beneficii ai observat în atâţia ani de când o practici, pe lângă această calmitate şi linişte pe care le văd la tine?
Cu ajutorul meditaţiei, percepţia asupra vieţii se face dintr-un loc în care te simţi sigur. Meditația, ca și alte tehnici, îți dă o stare de liniște, pace interioară, claritate, o gândire limpede din care poți să ”vezi” mai bine, să înțelegi cine ești. Și această cunoaștere este cea care mă face să mă simt tot timpul în sigurantă, şi să am un mod complet schimbat de a gândi.
Gândurile despre viaţă, dacă totuşi simţi nevoia să o analizezi, sunt mai clare, iar acţiunile se schimbă şi ele.
Am observat şi eu asta, însă mi-ar plăcea să reuşesc să îmi păstrez calmul şi pacea interioară în orice moment al vieţii. Chiar şi în situaţiile limită. Este o stare care se poate atinge uşor?
Da, desigur. Poţi rămâne foarte calm, dar asta nu înseamnă faptul că nu ai anumite sentimente în momente de criză sau când treci prin vremuri teribile în viaţă. Dar poţi rămâne calm şi îţi observi sentimentele. Iar când faci acest lucru conștient, ceea ce simţi nu mai este o problemă.
Vreau să îţi mai spun un lucru important despre meditaţie. Dacă meditezi în fiecare zi ar trebui să o faci împreună cu înţelegerea a cine eşti cu adevărat şi de ce meditezi. Dacă le faci împreună – asta include de fapt “harta” despre care spuneam – abia atunci începi să fii mult mai calmă.
Desigur, meditaţia şi efectele ei pot să dureze, dar aş vrea să înţelegi că eu nu meditez tot timpul. Pentru că poţi să meditezi tot timpul, până când mintea îţi spune “acum nu mai sunt în stare de meditaţie”, fiindcă simt asta şi asta. Și-atunci tu te identifici cu aceste gânduri şi sentimente, cu felul în care îţi prezintă ele realitatea. Şi eu vin şi te întreb: “Cine ai fi tu fără aceste gânduri”? Şi îţi spun: “Ai fi tu, mereu, în momentul prezent”.
Ce este vindecarea spirituală?
Oamenii o definesc diferit. Eu spun că vindecarea este o echilibrare a minții și corpului şi atingerea armoniei, iar când ajunge în această stare, orice fiinţă se află în momentul prezent. Orice persoană poate reveni într-un loc din interiorul său unde stresul se oprește iar mecanismul de vindecare al organismului se pornește singur. În acest fel corpul se poate vindeca.
Totuşi, câteva luni mai târziu, poate are nevoie de vindecare pentru altceva, pentru că oamenii nu pot rămâne permanent în acest loc sigur din interiorul lor şi iar apar îndoieli legate de cine sunt ei cu adevărat, iar apare stresul.
Eu folosesc tehnici şi instrumente pentru a-i ajuta să rămână în acel loc, să obţină această claritate, să realizeze că ei chiar sunt, de fapt, această claritate tot timpul. Iar vindecarea adevărată, vindecarea supremă este asta: să înțelegi cine ești cu adevărat.
Prin învăţătura ta, ai putut să ajuţi şi oameni aflaţi în durere fizică sau psihică?
Ajut mulţi oameni să trăiască în momentul present, să fie, pur şi simplu. Dar nu pot spune că pot ajuta pe toată lumea, deşi ceea ce împărtăşesc eu celor din jur este pentru toată lumea.
Unii oameni au nevoie de ajutor specializat, de un psiholog sau coach. Alteori pentru durerea fizică oamenii au nevoie de doctori pentru a se vindeca. Doctorii sunt buni.
Mintea oamenilor este agitată din cauza credinţei că ei sunt gândurile şi sentimentele lor şi ceea ce le indică acestea despre realitate. Dacă reuşesc să se întoarcă în interior către locul unde găsesc pacea lăuntrică, vor vedea lucrurile diferit, iar viaţa li se poate schimba.
Evident că astfel poate apărea și o vindecare fizică, pentru că, de cele mai multe ori, durerea fizică, bolile, sunt cauzate de stres iar stresul provine de la aglomerarea de gânduri din minte şi de la frică.
Şi revin la reîntoarcerea către locul acela unde există pacea interioară a fiecăruia şi de unde stresul poate fi eliminat, deci şi durerea cauzată de el.
Fireşte, eu nu spun că nu am dureri niciodată, pentru că şi eu simt durerea fizică uneori.
Ai venit în România acum ceva ani cu scopul precis de a ajuta oameni? 
Nu am venit gândindu-mă “Oh, românii au nevoie de ajutor”. Nu acesta a fost scopul meu. Este doar unul dintre locurile unde am fost invitat să susţin workshopuri şi un retreat. Și am venit.
Apoi activitatea de aici a crescut din ce în ce mai mare şi am revenit din ce în ce mai des. Nu am avut un plan să stau atât în România, s-a întâmplat pur şi simplu.
Simţi că se schimbă ceva în jurul tău, cel puţin în comunităţile pe care le strângi la seminarile tale sau în „retragerile” pe care le organizezi cu Fundaţia Esenţa?
Da, ne întâlnim cu foarte mulţi oameni, iar apoi primim feedback-urile multora care şi-au schimbat vieţile iar asta este minunat. Noi împărtășim ceea ce cunoaştem şi vrem să ajungă la cât mai multă lume într-un mod frumos.
Dacă ar fi să dai o definiţie a vieţii, cum ai numi-o? Un joc, o iluzie, o glumă, o călătorie către altceva?
Un joc, o călătorie frumoasă pe care o descoperi pe măsură ce o faci.
Crezi că o să faci toată viaţa ceea ce faci acum? Să te întâlneşti cu oameni, să le transmiţi învăţătura ta?
Cine ştie? Poate de mâine fac altceva, nu ştiu. Nu am un plan. Şi chiar dacă aş avea, nu sunt sigur că l-aş urma întocmai. Sau l-aş putea schimba oricând.
De ce crezi că vin atât de mulţi oameni la întâlnirile cu tine? 
Cred că oamenii îşi doresc, din ce în ce mai mulţi, să îşi găsească bucăţile lipsă din vieţile lor, să rezolve acest puzzle de care depinde fericirea lor. Iar asta înseamnă să fie liberi, în siguranţă, iubiţi. Şi ajung să înţeleagă faptul că asta se poate întâmpla doar dacă învaţă să trăiască în prezent, doar dacă sunt conştienţi.