Intruparea Cuvantului a fost pregatita pe cai multiple. Convergand toate spre un anumit moment al duratei istorice, cand intalnirea dintre cer si pamant a putut avea loc. Spre a mantui pe omul impovarat de pacat si rupt din comuniunea cu dumnezeirea, Dumnezeu Insusi trebuia sa vina in maxima apropiere de el, sa-i devina un semen capabil sa vorbeasca in graiul sau si sa-i descopere tainele divine.
In vederea acestui scop, Fiul lui Dumnezeu, Care in cuprinsul Sfintei Treimi are menirea de a releva pe Tatal, fiind icoana Sa, chipul Sau, era chemat sa asume si printre oameni rolul de descoperitor al Tatalui, care altminteri ar fi ramas pentru noi un vesnic necunoscut. Pentru ca Fiul sa poata cobori
printre oameni si sa-Si improprieze natura mama, pe care avea s-o purifice, El trebuia sa gaseasca in cuprinsul lumii create un vas ales, apt de a deveni receptacol al divinitatii si de a zamisli un fiu preacurat al carui ipostas avea sa fie insusi Logosul divin. Ne aflam aici in plin mister si trebuie sa ne straduim a nu destrama taina care invaluie faptele mai presus de fire. Ortodoxia s-a ferit totdeauna de a formula explicatii logice ale acestor taine si de a rationaliza misterul; ea s-a marginit sa dea interpretari ce-si aveau originea In Scriptura si In experienta spirituala a Sfintilor Parinti, evitand sa le Inchida in formule dogmatice inguste, care niciodata nu pot epuiza aspectele paradoxale ale misterului divin.Daca neamul lui Adam fusese pangarit in urma caderii si purta in fiinta sa o intinare datorata pacatului stramosesc, precum si caderi lor succesive, adaugate in decursul veacurilor, el trebuia sa sufere o purificare progresiva, pentru ca un vlastar al sau sa poata deveni acoperamant al Dumnezeului inomenit. Fecioara Maria va fi ultima mladita a unei spite de inaintasi care - dupa cum a aratat Sfantul Grigorie Palama3 - a fost curatita de Sfantul Duh spre a putea odrasli o faptura neprihanita.
In cuprinsul acestei spite genealogice se afla si David, care prin atatea trasaturi avea sa anticipeze pe Mesia, cunoscut de traditia ebraica sub denumirea de fiu al lui David. Este insa tulburator ca in genealogia reprodusa de Matei apar si patru femei: sotia pacatoasa a lui Urie, care i-a daruit lui David pe Solomon, Tamara, nora lui Iuda, care manata de ganduri bune a pacatuit totusi grav, Rut, morabiteanca, straina de neamul lui Israel si Rahab, femeia pacatoasa din Ierihon. Faptul ca evanghelistul a ales din toata seria de femei sfinte care au participat prin secole la zamislirea chipului neintinat al Mariei, tocmai pe acestea care, cu voia sau impotriva vointei lor, au fost intinate de
pacatul trupesc, este de natura sa surprinda. Aceasta decantare treptata, aceasta curatire progresiva, implinita de-a lungul secolelor, s-a realizat plecand de la oameni legati de pamant, prin toate fibre le fiintei lor. Ei nu au fost nici ingeri, nici sfinti, ci pamanteni cu patimi dogoritoare, ce se cereau sublimate. Oare chiar David si Solomon nu ard si ei de aceleasi pasiuni mistuitoare pentru care vor cere iertare cerului? Toti acesti stramosi ai Maicii Domnului sunt oameni vii, personalitati puternice, la care setea de Dumnezeu nu izbuteste sa inabuse influenta fortelor telurice.Pare ca providenta a urmarit sa purifice neamul din care se va naste Iisus, plecand de la aceia asupra carora pacatul avea inca o mare forta de atractie. Treptat insa s-a produs o subtiere a patimi lor, sub actiunea Sfantului Duh si este de presupus ca stramosii cei mai apropiati ai Mariei, vor fi atins o treapta superioara in purificarea si iluminarea lor interioara. Ceea ce traditia consemneaza despre Ioachim, tatal Maicii Domnului, mentionat sub numele de Eli de catre Luca, si despre Ana, mama sa, este de natura sa confirme aceasta presupunere. Prezenta lui Rut, moabiteanca, in acest sir de stramosi este, de asemenea, plina de semnificatie. Ea indica participarea neamurilor la zamislirea
Fecioarei care va da nastere Fiului lui Dumnezeu. Providenta a randuit deci ca pe langa Israel si popoarele pagane sa ia parte la marea taina a pregatirii intruparii Cuvantului.La capatul acestor generatii de drepti, avea sa apara Fecioara Maria, rod al unei lucrari harice extinse pe secole, bucurandu-se de o curatenie dobandita timp de generatii. Ea va fi floarea unica, suava si diafana, pentru care incoltisera si rodisera mladitele arborelui lui Iesei, infatisat plastic cu atata gingasie si putere evocatoare pe zidurile manastirilor din Bucovina.
Dar aceasta floare nu va fi doar rodul unei evolutii, pregatita printr-o lucrare indelungata. Fecioara Maria, dincolo de curatenia mostenita de la stramosi, va dobandi prin propriile straduinte o puritate mai presus de fire, astfel incat in ea pacatul stramosesc se va reduce la o simpla potenta inactiva si in modul acesta va putea deveni receptacol al dumnezeirii. Fara prezenta acestei fapturi unice, capabile sa primeasca, la plinirea vremii, in sanul ei preacurat pe Dumnezeu-Cuvantul si sa-I dea trup omenesc, coborarea Fiului in lumea creata nu ar fi putut avea loc.
Evanghelia nu mentioneaza nimic cu privire la copilaria Maicii Domnului, ea deschizandu-se cu episodul inefabil al Bunei vestiri. Scrierile apocrife au pastrat insa o serie de detalii, confirmate de traditia primelor veacuri si insusite de Sfintii Parinti, atat in comentariile lor, cat si in imnografie. Maica Domnului, intocmai ca si Ioan Botezatorul, a fost copilul sosit tarziu, la rugaciunile unor parinti batrani, Ioachim si Ana, coboratori din David si profund cucernici, pastratori fideli ai sperantei mesianice. Ea nu a fost deci rodul unei porniri trupesti, ci al unei asteptari infrigurate, punctata de o rugaciune continua. Parintii ei, in dorinta de a capata un prunc, au fagaduit lui Dumnezeu vlastarul
nascut ca raspuns la rugaciunile lor. Maria va fi deci inchinata Tatalui, chiar inainte de zamislire. La nastere, copila va capata numele ebraic de Miriam sau Maria, ce se talcuieste Doamna sau Stapana. Si aici numele indica destinul celei care il poarta. Respectand mgaduiala data, parintii Preacuratei Fecioare o dusera la templul din Ierusalim, atunci cand ea implini 3 ani.Traditia, mentionata si de Srantul Grigorie Palama, spune ca aici arhiereul, inspirat de Srantul Duh, a condus-o pe nevinovata fetita in Sranta Sfintelor, adica in sanctuarul templului, unde nu putea patrunde decat marele preot o data pe an. Vietuirea Mariei in templu a avut scopul de a o creste intr-o ambianta sranta, contribuind astfel la purificarea ei si la dobandirea unei experiente duhovnicesti. Desigur, in atmosfera templului, sub obladuirea preotilor si a batranelor cucernice, care se ingrijeau de fecioarele crescute in incinta sacra, Maria a capatat o instructie religioasa. Aici a deprins ea cunoasterea Bibliei si s-a familiarizat cu interpretarea cartii sfinte. Imnul inaltat de Maica Domnului atunci cand se va duce la Elisabeta, dovedeste ca se afla sub influenta lecturilor biblice. Ea participa desigur, alaturi de celelalte fecioare, si la serviciile religioase ale templului, invatand rugaciuni si ajutand pe preoti. Grigorie Palama staruie asupra insemnatatii pe care a avut-o in viata Fecioarei Maria sederea la templu, unde ea a dus o viata de meditatie si reculegere, pasind pe calea urcusului duhovnicesc.
La varsta de 15 ani, ca si celelalte fete tinere, Maria trebui sa paraseasca templul. Cu acest prilej se pare ca ea arata preotilor cum fusese consacrata lui Dumnezeu, chiar inainte de nastere, ceea ce presupunea pastrarea fecioriei pe viata. Pentru ca parintii ei murisera, tanara fata fu incredintata unei rude mai indepartate, coboratoare din David, batranul Iosif din Nazaret. Iosif trebuia sa slujeasca de sot copilei nevinovate, desi casatoria nu va fi consumata niciodata, ea avand drept unic scop sa daruiasca Fecioarei un ocrotitor, in persoana acestui drept si sa-i dea siguranta unui camin. Ca Fiul lui Dumnezeu nu putea sa-si plamadeasca, prin mijlocirea Duhului Srant, un trup omenesc, inzestrat cu suflet rational si cugetator5 decat dintr-o fecioara neintinata de pacat, apare in logica fireasca a lucrurilor. Fecioria anticipeaza asupra etapei ceresti, ea este "parga" a omenirii transfigurate. Prin feciorie omul se straduieste sa inlature urmarile pacatului originar. Numai intr-un trup preacurat de fecioara putea sa saIasluiasca Cuvantul, pentru ca astfel Dumnezeu sa intre in contact cu lumea creata. Firea omeneasca a lui Hristos trebuia sa-si ia inceputul, in vederea mantuirii noastre, dintr-o fiinta neprihanita si pe o cale straina de urmarile pacatului stramosesc.
Ceea ce pare insa mai greu de acceptat si de inteles, la prima vedere, este ca aceea care avea sa devina Nascatoare de Dumnezeu sa fi fost logodita. Sfintii Parinti au insistat asupra faptului ca modul zamislirii lui Iisus trebuia sa ramana o taina pentru cei din jur si de aceea era neaparat necesar ca Fecioara sa se afle sub ocrotirea unui barbat srant, investit cu titlul de logodnic (la evrei logodna constituia un contract aproape ca si casatoria), spre a evita unele sminteli. Se pare ca Providenta a randuit astfel, avand in vedere incapacitatea oamenilor de a intelege tainele suprafiresti si de a accepta misterul ca atare.
Pentru a inlatura eventualele caderi si rataciri, Iisus trebuie sa fie socotit dintru inceput fiul lui Iosif, desi ingerul va vesti limpede, atat Mariei, cat si preasupusului tata, ca pruncul va fi Fiul Tatalui ceresc. Totodata prezenta lui Iosif va contribui la crearea unei atmosfere de familie, de mare insemnatate in formarea copilului Iisus. Pentru a se inscrie in coordonatele vietii pamantesti, pruncul trebuia deci sa aiba un tata, fapt evidentiat cu prilejul alcatuirii de catre Matei si Luca a genealogiilor, in care Iosif apare drept tatal-oficial, spita neamului determinandu-se pe linie barbateasca.
.jpg)
Origen da aici o explicatie tulburatoare la sugestia Sfantului Ignatie al Antiohiei. Dupa el, taina pruncului sfant trebuia pastrata pentru ca cel rau sa nu afle de intruparea Cuvantului; de aici prezenta lui Iosif. Toata perioada pana la Botezul Domnului a avut de aceea un caracter ascuns, misterios, si este semnificativ ca diavolul nu isi va face aparitia in viata lui Iisus decat dupa Botez, adica dupa ce slava lui Hristos se descoperise. Este o interpretare interesanta, care nu poate fi ignorata, ea aruncand o lumina noua asupra perioadei copilariei. De asemenea, Sfantul Ioan Hrisostom crede ca Dumnezeu nu a voit ca dintru inceput sa se stie ca Iisus se nascuse dintr-o fecioara. Ortodoxia pe linia consacrata de Traditie si de Sfintii Parinti nu a vorbit niciodata de absenta pacatului stramosesc la Fecioara Maria - ea era doar descendenta din Adam! - insa, prin glasul multor scriitori bisericesti, a aratat ca, desi nascuta cu pacatul originar, ea s-a pastrat curata de orice pacat personal. Ulterior, Duhul Sfant o va curati de orice urma a pacatului stramosesc. Naratiunea evanghelica a Sfantului Luca se deschide asupra clipei unice in care Arhanghelul Gavriil, acelasi sol ceresc ce fusese trimis si lui Zaharia, se arata neprihanitei fecioare din Nazaret.
Trebuie subliniat ca numele de Nazaret se talcuieste sfintenie. Si aici numele este simbolic: din acest orasel al Galileii avea sa porneasca unda purificatoare menita sa sfinteasca intreaga creatiune. Evanghelistul mentioneaza ca Buna vestire a avut loc la sase luni dupa ce ingerul vestise nasterea Sfantului Ion. El tine astfel mereu sa reaminteasca legatura tainica, existenta intre Hristos si inaintemergatorul Sau. Data cand a avut loc acest eveniment, care marcheaza patrunderea transcendentului in imanent, este sfarsitul lunii martie, adica in jurul echinoctiu lui de primavara, atunci cand ziua incepe sa creasca si noaptea sa scada. Nasterea Domnului va avea loc atunci cand noaptea va fi cea mai lunga; Fiul coboara in lume pe cand intunericul pacatului invaluia intreaga omenire.
Cuvintele cu care ingerul o intampina pe Maria sunt "Bucura-te, ceea ce esti plina de har" (Luca 1,28). Bucuria este tonalitatea in care se desfasoara evenimentele evanghelice, dar nicicand nu s-a
vestit unei fapturi omenesti o bucurie mai mare decat aceasta. Maica Domnului a fost plina de har la nastere, asa cum subliniaza Sfintii Parinti. Dupa ce Duhul Sfant o va curati de pacatul stramosesc, ea va primi o noua revarsare a harului, care va cuprinde toata plenitudinea darurilor. Arhanghelul adauga: "Domnul este cu tine" si o vesteste ca va fi binecuvantata intre femei. Timp de veacuri, omul resimtise distanta dintre el si Dumnezeu ca pe o pedeapsa si traise tensiunea tragica a despartirii de Tatal. De data aceasta, ingerul o anunta pe o muritoare ca Dumnezeu este langa ea, ca distanta dintre Creator si creatura s-a sters si ca prin ea lumea nevazuta intra in legatura cu cea vazuta.Prin mijlocirea Mariei, omul nu va mai fi niciodata singur inchis in neputinta lui, caci Dumnezeu va fi pururea alaturi de el. Totusi, Maria se tulbura auzind cuvintele arhanghelului; de aceea, trimisul ceresc o linisteste: "Nu te teme, Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu" (Luca 1,30).
In evolutia spirituala a omenirii, indepartarea fricii, a spaimei, este primul moment dialectic al revenirii omenirii cazute la Dumnezeu. Toata antichitatea a trait sub semnul unei spaime sacre si este semnificativ ca si astazi acea parte din omenire care nu-L mai cunoaste pe Dumnezeu este obsedata de anxietate. Intruparea Fiului va indeparta teama metafizica resimtita de om in fata existentei si a fortelor necunoscute, care influenteaza destinul uman. Harul va risipi aceasta apasare, punand pe om in contact cu dumnezeirea. Fecioara, prima faptura in care va salaslui deplin Duhul Sfant, va fi scoasa de sub dominatia fricii, pentru a se bucura de primirea harului sfintitor. Se pare ca exista un raport invers intre prezenta temerii in suflet si primirea harului. Harul alunga teama; cu cat un suflet este mai luminat de har, cu atat este mai liber de orice teama (desigur, ne referim aici la o teama de ordin
spiritual) si invers, absenta harului, chiar temporara, din suflet, sau prezenta sa mai putin intensa, aduce cu sine cresterea sentimentului de neliniste fata de necunoscut.Maria este prima fiinta careia i se vesteste in mod solemn sa lepede teama, deoarece datorita vrednici ei ei, omenirea va intra intr-un nou registru istoric. Dupa ce Gavriil i-a risipit tulburarea, ii descopera, in mod treptat, chemarea ce ii fusese harazita. Ca intotdeauna, cand Dumnezeu a voit sa reveleze omului taine suprafiresti, apare o gradatie in descoperirile facute, deoarece divinitatea urmareste o luminare progresiva a omului pentru a-l face sa inteleaga cele ce sunt anevoie de priceput. Prima veste pe care ingerul i-o da nevinovatei fecioare este ca ea va naste un fiu, care va purta numele de Iisus, ce se talcuieste Mantuitor. El Se va chema Fiul Celui Prea Inalt.
In acest mod arhanghelul descopera Mariei taina pruncului ce avea sa se zamisleasca in ea si anume originea sa divina, adaugand ca Dumnezeu va darui pruncului tronul parintelui sau David si ca El va imparati peste casa lui Iacov in veci. Prin aceste profetii, trimisul ceresc stabileste legatura cu traditia veterotestamentara si confirrna ca Iisus va fi Mesia cel vestit de prooroci. Speranta mesianica se vede astfel intarita, subliniindu-se insa ca imparatia lui Mesia va avea caracter transcendent deoarece "nu va avea sfarsit" (Luca l, 33). Mesianismul isi va gasi implinirea numai in veacul viitor; casa lui Iacov este aici comunitatea tuturor acelora care vor crede in Hristos. Se vede deci clar ca Israel a fost prefigurarea Bisericii lui Hristos, chemata sa primeasca la sanul sau toate neamurile. Structurile istorice ale acestui neam devin astfel simboluri valabile pentru poporul noului Legamant.
Sfanta Fecioara nu se lasa insa coplesita de solia ingerului, nu isi pierde cumpatul si indrazneste sa intrebe: "Cum vaji aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat?" (Luca 1, 34). Curajul unei astfel de intrebari dovedeste o maturitate spirituala, caci numai cel ajuns la un inalt grad de constiinta incepe sa-si puna intrebari cu privire la sensul destinului sau. Intrebarea este expresia indraznelii spirituale prin care Maria dovedeste ca a depasit etapa supunerii oarbe, izvorata din teama si ca a atins-o pe
aceea a acceptarii constiente si lucide, rod al libertatii creatoare. Prea Curata Maria nu este o unealta oarba in mana Providentei, zamislirea nu se va petrece fara stirea si impotriva vointei ei.Dumnezeu nu a dorit ca aceea care avea sa devina Maica Fiului Sau sa ramana nestiutoare cu privire la menirea ei. Acesta a fost scopul coborarii ingerului, al patrunderii sale in lumea vazuta. El a venit sa aduca fecioarei din Nazaret vestea cea buna, sa-i descopere taina cea mai presus de fire ce avea sa se petreaca in propria sa fiinta, asteptand de la ea un raspuns, fara de care intruparea nu ar mai fi avut loc. De aceea, la intrebarea ei, ingerul raspunde, aratandu-i chipul minunat in care va avea loc zamislirea si dezvaluindu-i dumnezeirea pruncului pe care Il va naste. Intr-o clipa, trimisul ceresc descopera celei pline de dar misterul inefabil al intruparii Cuvantului divin: "Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Prea inalt te va umbri" (Luca 1,35). Maria va fi deci vasul ales asupra caruia se va concentra lucrarea intregii Sfinte Treimi, spre a face cu putinta unirea Fiului cu natura mama. Sfantul care se va naste din ea, spune ingerul mai departe, va fi Fiul lui Dumnezeu. Este o descoperire menita sa faca sa se cutremure o muritoare. Si totusi, Fecioara nu se lasa cuprinsa de teama nici de data aceasta si asteapta senina sfarsitul vestirii arhanghelului. Desigur, prezenta harului in inima ei a facut-o sa primeasca descoperirea fara sa se sminteasca, sufletul ei era pregatit pentru o asemenea veste.
Spre a intari credinta Fecioarei, ingerul ii mai spune ca si ruda ei Elisabeta zamislise prunc si ca va avea un fiu la batranete, veste ce dovedeste o data mai mult legatura existenta intre Hristos si Ioan Botezatorul. Dintru inceput destinul precursorului apare impletit cu acela al Dumnezeului pe care el trebuia sa-L descopere oamenilor.
Dupa ce a ascultat cu emotie toate aceste profetii, Maria a grait: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau" (Luca 1, 38). Sfintii Parinti sunt unanimi in a recunoaste ca de raspunsul Mariei a atarnat intruparea Cuvantului. Prin glasul Fecioarei, faptura a consimtit sa primeasca la ea pe
Ziditorul sau, pentru ca astfel sa dobandeasca mantuirea. Rascumpararea omului nu s-a indeplinit deci independent de el; era necesara acceptarea Preacuratei Fecioare, pentru ca Duhul Sfant sa coboare in lumea creata si sa zamisleasca natura umana a Cuvantului.Toata atitudine a Mariei din acest moment solemn dovedeste o adanca smerenie. Ea se pleaca supusa la voia Domnului, lasa harul sa lucreze in ea si nu se indoieste ca cele fagaduite se vor adeveri. Sfanta Fecioara nu cere semn care sa intareasca cele spuse de inger, cum facuse Zaharia, ci crede din prima clipa fara sovaiala, intelegand ca aceasta este un dar de sus pe care trebuie sa-I primeasca cu reculegere. Smerenia se impleteste la ea cu indrazneala spirituala. Maria se lasa ca o pasta moale in mana Celui de Sus, dar isi pastreaza luciditatea si puterea de judecata. Harul o sfinteste, fara a-i anihila personalitatea.
Maria fusese plina de dar inca de la nastere, dar dupa ce va fi dat ingerului raspunsul hotarator, Sfantul Duh se va cobori peste ea si, conform invataturii patristice, o va curati de orice urma a pacatului stramosesc. Purificarea ei deplina se va realiza deci de catre Sfantul Duh, numai dupa ce Sfanta Fecioara va fi acceptat misiunea randuita ei din vesnicie. Odata cu aceasta, Maria va primi si plenitudinea darurilor, deoarece in ea va saIaslui Sfantul Duh. Eva prin cadere vitregise pe om de prezenta Sfantului Duh. Omenirea ramasese timp de milenii lipsita de har si secatuita de viata spirituala. Maria, care deschide o noua etapa in istoria spirituala a lumii va reda omenirii cazute pe Sfantul Duh, deoarece ea va fi prima fiinta omeneasca strabatuta pana in adancurile ei de lucrarea sfintitoare a DuhuluiMaica Domnului va deveni un focar de concentrare a harului, care la randul sau va raspandi lumina sfintitoare asupra oamenilor; ea deschide astfel calea indumnezeirii intregii creatiuni.
Astfel purificata, Maria va dobandi puterea de a zamisli, sub actiunea Sfantului Duh, trupul Preacuratei care se va uni cu Logosul. Sfantul Ioan Damaschin a insistat asupra faptului ca Logosul nu si-a coborat trupul din cer, ci si-a alcatuit, prin mijlocirea Duhului Sfant, din Preacurata Sa Maica un trup de o fiinta cu noi, inzestrat cu suflet rational si cugetator. Cuvantul a devenit ipostasul acestui trup si in felul acesta natura umana si cea divina au capatat un centru unic, comun ambelor firi; de aceea nu se poate vorbi de om indumnezeit, ci de Dumnezeu intrupat.
Ceea ce il va deosebi pe Iisus de ceilalti oameni va fi tocmai faptul ca la El omenitatea nu mai este de sine statatoare, ci se implineste in functie de elementul divin. Fiul lui Dumnezeu Si-a insusit, Si-a "impropriat" trupul, cu tot ce este omenesc. Acest termen, folosit de Sfantul Chiril al Alexandriei, constituie cheia de bolta a hristologiei ortodoxe. El incearca sa exprime misterul unirii Cuvantului cu firea umana, unire care ramane totusi o taina de nepatruns. Prin aceasta formula, meditatia teologica se straduieste sa circumscrie misterul, gasind veriga de legatura intre dumnezeirea transcendenta si natura umana.
Din afirmatiile Sfintilor Parinti si mai ales din sublinierile Sfantului Ioan Damaschinreiese ca denumirea de Nascatoare de Dumnezeu rezuma toata taina intruparii. Fecioara este Nascatoare de Dumnezeu, deoarece Fiul lui Dumnezeu si-a alcatuit din fiinta ei natura omeneasca pe care a si inceput sa o indumnezeiasca din clipa aducerii ei la existenta Sfantul Ioan Damaschin subliniaza ca crearea firii umane, asumarea sa de catre Logos si indumnezeirea ei, au avut loc in chip simultan, dupa Sfantul Simeon Noul Teolog, prin intrupare, firea omeneasca a lui Hristos s-a umplut pana la covarsire de lumina Sfantului Duh, pe care o va impartasi apoi oamenilor! Aceasta lucrare s-a savarsit de catre Fiul in unire cu Sfantul Duh sub umbrirea Caruia se va implini intruparea Cuvantului. Prin intrupare, Fiul va deveni vizibil oamenilor si le va revela pe Tatal si pe Sfantul Duh. El va ramane intr-o relatie neintrerupta cu Duhul, care se arata prin Fiul, iar Fiul lucreaza prin Sfantul Duh. Actiunea de reciproca revelare a Fiului prin Duhul va putea fi urmarita de-a lungul intregii existente terestre a lui Hristos. Ea este, de altfel, sesizabila atat in viata Bisericii, cat si in aceea a credinciosilor. Fiul se afla din vesnicie intr-o relatie inefabila, relatie care va capata forma specifica dupa intrupare.
Din clipa in care Maria a rostit cu smerenie, dar si cu fermitate, cuvantul hotarator "fie", echivalentul lui "Sa fie lumina!" de la inceputul Genezei, Sfanta Treime a intrat in contact nemijlocit cu faptura si astfel a fost deschis "circuitul slavei", care va readuce pe om prin Sfantul Duh la Tatal.
Natalia Manoilescu Dinu
Iisus Hristos Mantuitorul in lumina Sfintelor Evanghelii, Editura Bizantina