"Împãrãtia lui Dumnezeu este înãuntrul vostru." (Luca 17:21)

SUFLET SI SPIRIT - UNIRE SI SEPARARE
eseu de Rãzvan Alexandru Petre

Este adevãrat, absolut adevãrat! Dar atunci de ce nu o simtim?

Cititorul de spiritualitate sau esoterism nu prea va gãsi în scrieri sau în conferinte de profil (*) o clarificare a diferentei dintre suflet si Spirit, dintre ego si Sine Superior. Desi se vehiculeazã foarte des aceste notiuni, ele se considerã a fi subîntelese sau intuite de cãutãtorul spiritual. De aceea, pot apare confuzii regretabile ce pot duce fie la gonflarea ego-ului (confundat cu Sinele Superior), fie la nerecunoasterea actiunii Spiritului în atitudinile si comportamentul omului (ratând astfel o apropiere mai rapidã de El). Am abordat acest subiect delicat si în alte scrieri anterioare.

În rândurile de fatã voi sublinia mai ales aspectele psihologice care marcheazã diferentele dintre sufletul si Spiritul omului. Aceastã abordare vã poate oferi subiecte de meditatie cu o mare fortã revelatorie. O recomand ca o completare la cãutarea individualã a Adevãrului, ce o puteti realiza pe orice cale spiritualã traditionalã sau spontanã veti dori... Atunci când capul este prea înfierbântat, ne prinde bine un dus rece. Si tinându-ne inima caldã, folosind mai ales ceea ce ne leagã de Spirit si Dumnezeu. Însã pentru pãstrarea smereniei e nevoie sã ne amintim mereu, cu luciditate, care ne sunt limitele. Surprinzãtor, aceastã modestie ne va ridica pe scara spiritualã mai sus decât am fi crezut...

 

(*) Din fericire, am gãsit întâmplãtor o exceptie în imensul internet. Este un desen frumos care converge cu ideea pe care o repet aici. Mã refer la distinctia si separatia care existã între om si Spirit. "PARTENERIATUL dintre fiinta umanã si Sufletul cosmic (Sinele Divin superior, adicã Spiritul)". Vorbind despre parteneriat/colaborare, implicit trebuie sã întelegem cã e vorba despre o SEPARARE dintre cei doi. Desigur, în pagina respectivã se insistã doar pe conexiunea luminoasã ce uneste Omul cu Spiritul, precum si Spiritul cu Divinitatea Supremã.

"Lumina Cristicã curge din inima Divinului Individualizat (adicã din Spirit) si se ancoreazã în inima corpului fizic".

În general, separarea dintre om si Spirit încã nu este bine definitã si nici înteleasã. Poate din teama cã ar putea provoca grave neîntelegeri si proteste. Consumatorii de literaturã esotericã, ca si discipolii unor traditii spirituale, nu sunt dispusi sã cedeze fãrã luptã la ideile lor. Este o luptã de idei, dar nu mai putin eroicã.

Amintirile din vietile anterioare sau dintre ele nu apartin omului, ci Spiritului. Faptul cã ele ne pot ajunge la cuget este uneori o întâmplare, iar alteori urmarea vointei Spiritului. Memoria singurã nici nu ar fi de ajuns; e nevoie si deîntelegerea amintirilor, ceea ce presupune o cunoastere vastã, cosmicã, specificã Mintii Spiritului. Or, dacã am avea aceastã Minte, am întelege totul instantaneu, fãrã a mai citi atâtea teorii... N-am mai învãta totul de la zero, n-am mai face atâtea greseli.

Originea divinã a omului nu rezidã în presupusele sale amintiri din lumea spiritelor. Divinã este originea Constiintei sale. IarConstiinta umanã este diferitã atât de minte, cât si de memorie.

EGO si SINE versus SUFLET si SPIRIT

În multe dintre scrierile spirituale contemporane se folosesc expresii de genul "Ego-ul trebuie anihilat", "Ego-ul este un Eu fals", "lasã-te în grija Sinelui tãu superior" etc. Cred cã se ivesc unele confuzii prin utilizarea termenilor "Ego" si "Sine". Iatã de ce:

- Cuvântul Ego este sinonim cu sufletul omului. Ego-ul va dãinui pânã la moarte. Nu se pune problema distrugerii voite a ego-ului, care ar fi precum tãierea crãcii de sub picioare – o sinucidere fizicã sau psihologicã. În spiritualitatea autenticã putem vorbi doar de purificarea impulsurilor si stãrilor Ego-ului, astfel ca ele sã nu mai fie maculate de diverse influente inconstiente sau venite de aiurea si care ne provoacã regrete ulterioare.

Ba chiar, în psihologie, se vorbeste despre "dezvoltarea si întãrirea ego-ului" sau de a dobândi un "ego sãnãtos", iar asta poate aduce si mai multã confuzie în lecturile spirituale.

- Când vorbim de Sine, s-ar putea întelege cã vorbim tot de Ego, unul ceva mai "aristocrat", dar în esentã acelasi. Dacã spunemSine superior, sensul rãmâne vag: poate fi un ideal abstract sau o credintã de tip religios în ceva exterior. Nu prea gãsim specificat faptul cã Sinele are o vointã separatã de a omului, uneori chiar intentii diferite. Sinele poate fi acel "alter-ego" pomenit în psihologie.

De aceea, considerãm cã sintagma "Spiritul încarnat" defineste neechivoc o altã entitate cu care sufletul convietuieste. Nu este o entitate ocazionalã si strãinã, ci însãsi sursa divinã care îl animã, îi dã pofta de viatã, îi oferã mare parte din personalitate si îi împiedicã trupul sã se descompunã.

În general, vom prefera denumirile conjugate de suflet si Spirit, fiindcã au un sens mai precis definit.

Ego si Alter-ego

SUFLET FÃRÃ SPIRIT, SPIRIT FÃRÃ SUFLET

Învãtãtura traditionalã crestin ortodoxã sustine cã Isus Cristos avea atât o naturã divinã (Spiritul nemuritor), cât si una umanã (sufletul). Totusi, conform aceleiasi dogme, oamenii nu ar avea decât o naturã umanã (sufletul creat la conceptie). Concluzia logicã este cã oamenii ar fi lipsiti de Spirit...

Desigur, aceastã concluzie nãscoceste o prãpastie artificialã între Isus si noi, ceilalti oameni. Astfel, nu-l mai putem privi ca pe un frate spiritual mai mare. Rãmâne doar un prilej de uimire si o sperantã de ajutor, dar NU mai poate fi si un model de urmat!... Isus-omul devine chiar mai straniu decât un extraterestru. De fapt, de mult timp preotii l-au suspendat pe Isus undeva, sus, ca sã nu-L putem ajunge decât cu aprobarea si metodele lor.

Conceptiile new-age, pe de altã parte, considerã cã omul este doar un Spirit dotat cu trup. Omul ar fi, dupã acestia, un Spirit adormit, obnubilat de mirajul lumii materiale. Toate caracteristicile sufletesti ar apartine deci Spiritului, sufletul si Spiritul fiind acelasi lucru.

Buddhismul nu clarificã subiectul. Vorbeste despre minte la modul general, care ar corespunde termenului de suflet, dar combinat si cu caracteristici ale Spiritului (ex: "constiintã fãrã început si fãrã sfârsit"). Unii îi spun mintii, spirit, dar neavând acelasi înteles cu Spiritul distinct care animã omul.

Pe scurt:
Omul, în crestinism: Trup ----- Suflet ------ ?
Omul, în new-age: Trup ------- ? -------- Spirit

Dupã cum se vede, ambele conceptii au lacune.

VIZIUNEA CORECTÃ SEPARÃ SUFLETUL SI SPIRITUL

Noi credem cã, atunci când vorbim despre "om", ne referim în principal la SUFLETUL sãu! Desigur, este foarte influentat de trup, de mediul fizic, de ambianta psiho-mentalã, ca si de vointa Spiritului sãu. Dar sufletul este, el însusi, un decident autonom. Nucleul sufletului – pe care îl numim Constiintã – provine din Spirit, dar este independent de acesta din urmã. Constiinta este un mic fragment divin din Spirit, împrumutând o parte din caracteristicile acestuia, din personalitatea sa. Aceastã Constiintã divinã supravietuieste mortii (realipindu-se de Spiritul sursã). Numai asa putem explica de ce, pe timpul vietii, omul diferã mult de Spirit, iar la moarte cei doi redevin o singurã entitate. (Aceste subtilitãti le-am detaliat în cartea "CONSTIINTA UMANÃ, ÎNTRE MINTE SI SPIRIT")

Atunci când primim inspiratii si intuitii, ne cuplãm automat cu Constiinta Spiritului. O foarte bunã unificare se poate realiza prin meditatie contemplativã (alte ocazii: decorporalizarea, moartea clinicã). Mecanismul fuziunii cu Spiritul este unul foarte simplu, armonios, eficace si natural. Desi în mod obisnuit omul diferã în multe privinte, prin interiorizare profundã el poate deveni una cu Spiritul si cu Dumnezeu. Este un miracol si o tainã accesibilã doar fiintei umane evoluate.

Tinând cont de toate acestea, este absurd sã pretindem oricãrui om limitat si muritor sã fie, sã se comporte sau sã se creadã a fi un Spirit nemuritor. Omul si Spiritul sãu apartin de lumi total diferite, care coexistã si se hrãnesc reciproc. Ele trebuie sã conlucreze pentru binele ambilor.

Pânã la spiritualizarea sa deplinã – eveniment foarte rar –, trebuie sã stim si sã admitem cã omul poate fi mai rãu decât potentialul sãu spiritual.

Dar omul nu este doar un animal inteligent, ci are dreptul la o viatã spiritualã. Desigur, asta nu înseamnã sã trãiascã o viatã ca de înger. Îngerii nu sunt oameni si nici nu pot fi. Iar Terra nu este Paradisul. Omul trebuie sã-si trãiascã viata sa fireascã primitã de la Dumnezeu si de la Spiritul sãu. Ce poate el sã facã este sã încerce o apropiere interioarã de Spirit, o sincronizare între vointa sa si cea a Spiritului, între gândurile si sentimentele sale si cele ale Spiritului. Când aceastã simbiozã este dusã aproape de perfectiune, putem spune cã omul trãieste echilibrat si spiritual, manifestând în lume Vointa lui Dumnezeu. Într-o viatã spiritualã autenticã, abilitãtile paranormale pot apare într-o mãsurã mai mare, mai micã sau deloc vizibil.

Prin aceastã largã viziune spiritualã, pe de-o parte le dãm dreptate umanistilor care proclamã dreptul omului de a trãi cu plãcere, dar si cu deplinã responsabilitate. Fãcând fatã atâtor factori perturbatori (boli, poluare, sãrãcie, stres, naturã ostilã, ticãlosia semenilor si multe altele) pãmântenii totusi supravietuiesc – iar ãsta-i meritul lor spiritual cel mai mare! Meritã compasiunea Cerului si a noastrã.

Pe de altã parte, le dãm dreptate si spiritualistilor care solicitã omului sã se eleveze, sã lepede învelisul greu al materiei si sã se ridice cãtre planurile subtile superioare. Oricât de greu ne-ar fi sã trãim, sã nu uitãm sã trãim frumos si generos!

Dupã cum sufletul (ego-ul) se aflã la mijloc, echilibrând trupul si Spiritul (Sinele superior, alter-ego), tot astfel o conceptie justã de viatã trebuie sã balanseze viata fizicã si legile ei cu viata spiritualã si legile ei diferite. Cum va dansa acest balet complicat, este meritul si truda fiecãrui om în parte, precum si a Spiritului sãu coordonator. Nimeni nu poate dansa pentru tine...

Mult mai important este sã ne recunoastem natura divinã, cãci de cea animalã si egoticã suntem suprasaturati de milenii. Trezirea spiritualã este un deziderat major. Este Viitorul.

Dumnezeu ne-a dat viatã si atât. El nu are nicio pretentie de la noi.

Cel care are nenumãrate pretentii este Spiritul încarnat în noi. Nu ne dã pace niciodatã când nu-i facem pe plac, ne orienteazã, ne sfãtuieste, chiar ne manipuleazã. Nu putem schimba aceastã ierarhie si subordonare. Cel mult putem sã ne rãsculãm si sã creãm haos în minte. Sã ne pretindem mici conducãtori despotici, complet liberi de bun-simt. Desigur, ar fi o falsã gândire, fãrã fundament, cãci nenumãrate conditionãri ne preseazã de pretutindeni. Singura conditionare de la care putem astepta doar lucruri superioare, nobile, plãcute, este influenta Spiritului. De ce am renunta la sprijinul Sãu, la influenta sa pozitivã?! Mai bine s-o acceptãm si s-o constientizãm în mod distinct, ca sã-i întelegem ratiunile si efectele tainice minunate! Doar asa putem fi fericiti.

Familiarizându-te cu aceastã conceptie, nu trebuie sã te îndepãrtezi de Dumnezeu. Dimpotrivã. Când ai o mare nevoie sau urgentã e normal sã ceri ajutor extern de la Divinitate, care, dacã vrea, va aranja evenimentele în mod favorabil. Dar dacã nu vrea, poate cã ti-a aranjat sã suferi cu un scop: cel de a te apropia de Dumnezeul interior, Spiritul tãu. Spiritul te poate întãri si îti poate manifesta calitãti exceptionale, temporar inhibate. Am tot subliniat ruperea omului de Spiritul sãu ca o avertizare asupra crudei realitãti. Idealul trebuie sã fie însã, dimpotrivã, identificarea cu Spiritul în toate clipele vietii.

<< Spiritul încarnat nu e om. Spiritul dezîncarnat este om. >>

Iatã un dublu paradox interesant. Prima afirmatie am explicat-o mai sus. Ea este oarecum contraintuitivã si neagã un mit spiritual, fiind însã adevãratã.

A doua este o afirmatie falsã, dar sustine mitul spiritual cã omul, dupã ce moare, rãmâne cu vechea personalitate. Ea pare a fi demonstratã de diversele aparitii fantomatice ale unor persoane decedate sau care apar în vise ori în extracorporalizãri. Persoanele cu experientã în contactul cu lumea spiritelor stiu însã cã forma este înselãtoare si se poate schimba instantaneu la vointa spiritului. De asemenea, cã personalitatea spiritului dezîncarnat este alta decât personalitatea limitatã pe care a avut-o omul din ultima încarnare. Doar în prima perioadã dupã deces spiritul trãieste intens în atmosfera sufleteascã a fostului om. Dupã un an, un spirit evoluat si-a revenit deja la personalitatea sa cosmicã. Dacã i se cere în comunicãrile spiritiste, El se poate prezenta drept sufletul vechiului om, dar o face detasat, jucând rolul cerut de audienta emotionatã.

 http://www.spiritus.ro/RAZVAN/suflet_si_spirit-unire_si_separare_fd.htm