Dragostea este un dialog fericit cu doi oameni

Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare.
Nu exista coincidente.
Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului.
Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi.
Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala.

Pentru că dragostea niciodată nu a mers singură în relațiile fericite iar fericirea niciodată nu a cunoscut suferință acolo unde doi oameni se iubesc.

Da, cineva oferă mai mult și cineva mai puțin, cineva iubește mai puternic, cineva se implică mai responsabil, dar până la urmă după ce tragi linia vezi că este echilibru, este pasiune, este dorința ambilor de a continua. 

Înțelegi asta după ce trăiești, după ce citești în ochii celuilalt aceeași nebunie ca și la tine. 

Și încredere. 

Nimic nu se compară cu siguranța că el este omul tău.

Atunci când te simți prost și ai nevoie de susținere, atunci când vii obosit acasă de la serviciu și vrei doar cineva să te îmbrățișeze cald, atunci când vrei pur și simplu să porți o discuție firească cu omul tău, nu vei alerga în relații străine să-l găsești, vei ști că ele este alături de tine. 

Dacă nu va fi, vei înțelege prima data, vei reproșa a doua și la a treia vei pleca. 

Oamenii suferă nu că celălalt e mai urât sau mai slab, ci că este indiferent. Iar indiferența ucide.

La fel și în dragoste.

Dragostea niciodată nu va continua în singurătate. 

Nu se vor construi relații putenice cu un singur om. Nu va iubi doar unul iar celălat se va delecta de la rezultat. 

Dragostea este un dialog continuu. Nu există azi să iubești mai mult și mâine mai puțin. 

În fiecare zi iubești. 

Nu există azi să vrei și mâine să lași. Atunci nu e dragoste.

Tot ce stă în spatele unei relații fericite și de lungă durată este dorința din fiecare zi a celor doi să fie împreună, comunicarea, lupta pentru mai frumos, mai bun, mai sigur. 

Nu forțat, nu obligat, nu de nevoie. 

Ci conștienți de ceea ce poate ieși din asta. 

Dragostea uneori e nebună, nu te întreabă când vine și mereu o știi când pleacă. Dar atunci și să o trăiești trebuie la nebunie. Ca să ai parte de liniște peste ani. 

Dragostea nu se rezumă la dorință, pasiune, plăceri.

E și să ai motive să pleci uneori și să rămâi alături. 

E și să ai motive să iubești și să oferi mai mult. 

E și să te implici, să împarți, să cucerești în fiecare zi. 

Nu este greu să te îndrăgostești, e greu să menții o dragoste. 

Ideea e că se merită mult mai mult decât efortul depus. 

Oricum luptați în doi. 

Împarți la doi. 

Vă susțineți unul pe celălalt. 

Iubiți ambii.

Dragostea niciodată nu a fost un monolog de prost gust. 

Dragostea este un dialog fericit cu doi oameni în loc de linii.

Cand iubirea coplesitoare va face semn, urmati-i indemnul,
Chiar daca drumurile ei sunt aparent grele si prapastioase,
Si cand vraja paradisiaca va cuprinde cu aripile ei angelice,
supuneti-va misterului ei,
Chiar daca sabia ascunsa-n penaju-i v-ar putea rani,
Iar cand iubirea transfiguratoare va vorbeste si o
simtiti profunda si divina, dati-i crezare,
Chiar daca vocea ei ar putea sa va sfarame visurile himerice,
asemenea vantului din miaza-noapte care va pustieste gradinile.

Fiindca, precum iubirea va incununa,
adeseori tot ea trebuie sa va si crucifice.
Precum va face sa cresteti mult mai repede si imbatati de fericire,
Tot ea trebuie sa va si reteze si uscaciunile
si sa va distruga cat mai repede rautatile si egoismul.

Precum ea va ridica imbatati de bucurie,
pana la inaltimea voastra ideala,
alintandu-va cu o dumnezeiasca gingasie
ramurile cele mai fragile care freamata
in lumina soarelui infinit al iubirii,
Tot la fel ea va razbate ca o miraculoasa
forta purificatoare pana in adancul radacinilor voastre,
zdruncinand inclestarea lor cu pamantul.

Asemeni snopilor de grau, ea va secera, niciodata intamplator.
Va treiera pentru a va decoji.
Va vantura spre a va curata de pleava.
Va macina pana la inalbirea fainii voastre.
Va framanta pana ajungeti foarte supusi, divini si puri.
Ca apoi sa va harazeasca focului sau
si sa puteti deveni painea cea sfanta
a nemuririi la ospatul divin.

Toate aceste si multe altele vi le va da cu prisosinta iubirea,
pentru ca, astfel, sa va puteti cunoaste pe deplin tainele inimii
si sa deveniti o parte din inima Vietii Eterne
din care izvoraste nesfarsita IUBIREA.

Dar daca, stapaniti de indoiala, egoism, meschinarie,
suspiciune sau de teama,
veti cauta doar tihna si placerea dragostei
care permanent vi se daruie fara ca voi sa iubiti,
Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti,
goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri,
in lumea fara de anotimpuri,
unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie,
unde veti plange
dar nu in toate lacrimile voastre pe care vi le-ar fi putut
smulge extazul iubirii.

Iubirea nu se daruie decat pe sine si nu ia energia sa
atotputernica,
divina si misterioasa decat de la sine.
Iubirea nu stapaneste si nu vrea sa fie stapanita
de cel sau cea caruia i se daruie;
Fiindca iubirii adevarate ii este de-ajunsa iubirea infinita,
sublima si transfiguratoare.

Cand iubiti nu trebuie sa spuneti „Creatorul e in inima mea”,
ci mai degraba „eu sunt acum topit de iubire in inima Creatorului”,
Si sa nu credeti ca puteti croi singuri drumul iubirii,
fiindca iubirea, daca cu adevarat o meritati,
va va arata cu siguranta drumul ea insasi.
Iubirea nu are nici o alta dorinta
decat aceea de a se implini prin totala iubire.
Dar daca iubesti si trebuie sa ai dorinte,
fie ca ele acestea sa fie:

Sa te topesti de iubire in tot si
sa devii izvor de iubire divina ce susurul in noapte-si canta;
Sa cunosti adesea durere prea marii duiosii;
Sa fii ranit si imbatat de intelegerea iubirii;
Sa sangerezi de bunavoie si bucurandu-te;
Sa te trezesti in zori, cu inima mereu inaripata si sa inalti,
plin de recunostinta, multumire pentru inca o zi de iubire;
Sa te odihnesti, coplesit de beatituine,
la ceasul amiezii si sa cugeti la extazul iubirii;
Sa te intorci impacat si debordand de fericire acasa la ora amurgului,
Si apoi, sa dormi inaltand in inima o ruga pentru fiinta iubita,
iar pe buze sa ai un cantec de lauda.

Poezia „Dar despre iubire, stapane?” a lui Kahlil Gibran

este una dintre cele mai complexe definitii ale iubirii.

https://fiituinsutimaa.wordpress.com/