“N-am confundat niciodată iubirea cu dragostea”
- Domnule Bojor, numele dvs. e nedespărţit de cel al plantelor medicinale,
ale căror secrete le studiaţi de o viaţă. Cum s-a născut pasiunea asta răscolitoare pentru lumea verde?
– Primele lucruri despre plante şi etnobotanică le ştiu de la tatăl meu, profesor de ştiinţe naturale la Reghin şi la Târgu-Mureş. Făcea, în fiecare duminică, expediţii în Munţii Căliman, în care mă lua şi pe mine şi-mi arăta cu răbdare florile, ierburile, micile vieţuitoare. Le însoţea de fiecare dată cu denumiri latineşti şi cu interminabile poveşti care aveau darul să mi le fixeze în memorie. Cu ajutorul lui, îmi pusesem la punct acasă un mic laborator de biologie. Aveam tot felul de sticluţe cu soluţii chimice, cu preparate, dar şi borcane cu şerpi şi şopârliţe, insecte pe care le hrăneam şi le observam, acvarii cu peşti şi colivii cu păsări. Şi foarte multe cărţi, pe care le citeam pe rupte, ca să înţeleg mai bine ce e cu lumea din jur. Eram foarte curios, mereu mă întrebam “de ce”?
- Şi aţi găsit răspunsul?
- Domnule Bojor, numele dvs. e nedespărţit de cel al plantelor medicinale,
ale căror secrete le studiaţi de o viaţă. Cum s-a născut pasiunea asta răscolitoare pentru lumea verde?– Primele lucruri despre plante şi etnobotanică le ştiu de la tatăl meu, profesor de ştiinţe naturale la Reghin şi la Târgu-Mureş. Făcea, în fiecare duminică, expediţii în Munţii Căliman, în care mă lua şi pe mine şi-mi arăta cu răbdare florile, ierburile, micile vieţuitoare. Le însoţea de fiecare dată cu denumiri latineşti şi cu interminabile poveşti care aveau darul să mi le fixeze în memorie. Cu ajutorul lui, îmi pusesem la punct acasă un mic laborator de biologie. Aveam tot felul de sticluţe cu soluţii chimice, cu preparate, dar şi borcane cu şerpi şi şopârliţe, insecte pe care le hrăneam şi le observam, acvarii cu peşti şi colivii cu păsări. Şi foarte multe cărţi, pe care le citeam pe rupte, ca să înţeleg mai bine ce e cu lumea din jur. Eram foarte curios, mereu mă întrebam “de ce”?
- Şi aţi găsit răspunsul?
- A venit treptat, de-a lungul anilor. Întâi a fost o simplă intuiţie, dar o intuiţie care m-a dus în conflict cu tata, care era materialist, darwinist. La 14 ani, am scris un articol pentru o revistă de ştiinţe naturale, în care argumentam că nu putem include omul în regnul animal, deoarece e singura fiinţă vie înzestrată cu o scânteie divină. Omul e singurul căruia Creatorul i-a lăsat puterea de a iubi necondiţionat. Eram, bineînţeles, influenţat şi de mama, care era foarte credincioasă. Dacă tata mi-a dat ştiinţă, creier, de la mama am învăţat ce înseamnă credinţa şi iubirea.
“O singură ambiţie este legitimă, aceea de a fi mai buni!”.
“Universul e o oglindă. Dacă zâmbeşti, zâmbeşte şi el!”
- Domnule Bojor, aveţi o dragoste infinită pentru lumea plantelor. Am putea noi, oamenii, .jpg)
învăţa ceva de la ele?
învăţa ceva de la ele?
- Edward Bach a avut o intuiţie fantastică atunci când a instituit terapia lui cu flori. Florile au o sensibilitate extraordinară, care a fost deja dovedită de nenumărate experimente. Se ştie azi că gândurile noastre le influenţează direct. N-aţi observat cum oamenii depresivi uscă florile din jurul lor cu gândurile pe care le au? Am avea multe de învăţat de la ele, dar în primul rând despre ce înseamnă dăruirea şi jertfa. Îmi amintesc vorbele Monseniorului Ghika: “Florile parfumează mâinile care le strivesc”.
- Superb!
- Trebuie să învăţăm să dăruim şi să ne jertfim mai mult. Tot Monseniorul Ghika spunea foarte frumos “Dieu donne a ceux qui se donnent”, Dumnezeu dăruieşte celor care se dăruiesc. Să dăruieşti ce poţi: dacă ai o haină, o haină, dacă poţi da un sfat, un sfat, o îmbrăţişare, un ajutor, un zâmbet măcar. Şi ce vei dărui se va întoarce înzecit. Universul e o oglindă. Dacă zâmbeşti, îţi zâmbeşte şi el!
- Pe Dumnezeu când l-aţi descoperit?
- Când eram mic, într-o anumită formă. Dar, pe măsură ce am crescut, mi-am dat seama că Dumnezeu e altceva. Eu nu sunt religios, sunt credincios. Sunt anumite lucruri din religie cu care nu sunt de acord. De pildă, felul în care se spune în liturghie “Cu frică faţă de Dumnezeu să vă apropiaţi!” Cum adică? Spre Dumnezeu trebuie să te duci cu dragoste. Sau alta “şi nu ne duce pe noi în ispită”. Păi, nu Dumnezeu ne duce în ispită, noi singuri ne ducem. Corect ar fi “şi fereşte-ne pe noi de ispită”. Eu nu cred nici în iad, iadul e pentru proşti. Dumnezeu nu te arde cu smoală şi nici nu te fierbe-n cazane! Dar pe unii oameni n
u-i poţi convinge să facă binele decât de frică! Cu timpul, m-am îndepărtat de lucrurile astea, am învăţat să comunic într-un anumit fel cu natura şi am înţeles că natura e Dumnezeu. Am mers foarte mult pe munţi, am făcut zeci de mii de kilometri pe jos, să cartez flora României. Eram zile întregi singur, doar eu cu iarba, cu cerul, cu animalele sălbatice, dar nu mi-era teamă, ştiau că nu le fac niciun rău. În 1983, am ajuns în Himalaya. Conduceam ultima din cele patru expediţii ştiinţifice, în care colaboram cu colegi nepalezi pentru cartografiere, evaluare şi creare a unei mici industrii de prelucrare a plantelor. Acolo sus m-am simţit cel mai aproape de Dumnezeu. Ţin minte o zi când m-am trezit şi am ieşit din cort. Era trecut de miezul nopţii, sus bolta era înstelată şi luna plină. Niciodată nu m-am simţit mai aproape de Dumnezeu. Era peste tot, printre stele. Dumnezeu care le-a făcut pe toate, cele văzute şi nevăzute.
u-i poţi convinge să facă binele decât de frică! Cu timpul, m-am îndepărtat de lucrurile astea, am învăţat să comunic într-un anumit fel cu natura şi am înţeles că natura e Dumnezeu. Am mers foarte mult pe munţi, am făcut zeci de mii de kilometri pe jos, să cartez flora României. Eram zile întregi singur, doar eu cu iarba, cu cerul, cu animalele sălbatice, dar nu mi-era teamă, ştiau că nu le fac niciun rău. În 1983, am ajuns în Himalaya. Conduceam ultima din cele patru expediţii ştiinţifice, în care colaboram cu colegi nepalezi pentru cartografiere, evaluare şi creare a unei mici industrii de prelucrare a plantelor. Acolo sus m-am simţit cel mai aproape de Dumnezeu. Ţin minte o zi când m-am trezit şi am ieşit din cort. Era trecut de miezul nopţii, sus bolta era înstelată şi luna plină. Niciodată nu m-am simţit mai aproape de Dumnezeu. Era peste tot, printre stele. Dumnezeu care le-a făcut pe toate, cele văzute şi nevăzute.
- Spuneaţi că aţi renunţat la multe lucruri nefolositoare. E şi ăsta un secret al longevităţii?
- Întâi m-am debarasat de mărunţiş, de lucrurile care nu-mi serveau decât, cel mult, orgoliului personal. Am renunţat la tot ce e negativ. Dacă simţi că te chinuie un sâmbure de invidie, de ciudă, de enervare, aruncă-l imediat la pubelă, nu-l lăsa să stea, se poate amplifica. Nici nu ştiţi cât de mult ne îmbolnăveşte şi ne îmbătrâneşte răul. Dar dincolo de asta, n-am trăit ca un sfânt. Puteam să mă izolez de oameni şi să mă călugăresc. Dar eu am gustat din toate plăcerile vieţii, să ştiţi. Atâta doar, că am simţit de mic că e nevoie de 
cumpătare. Făceam în fiecare zi gimnastică, mergeam regulat la schi, la patinaj, la înot. Mă opream din mâncat înainte să mă satur. Niciodată n-am avut prea multe haine sau prea multe bunuri şi nici n-am alergat după bani. Simplitatea e cel mai de preţ dar. Sfânta simplitate! Să te arăţi oamenilor exact aşa cum eşti. Să nu încerci să fii altcineva. Câtă uşurare îţi aduce! Cu timpul, sigur că am renunţat şi la lucrurile care nu se mai potriveau vârstei. Omul a fost clădit într-un echilibru perfect, de trei etaje. Sus e mentalul (creierul), la mijloc e sentimentalul (inima) şi jos de tot e biologicul (viscerele). A înainta frumos în vârstă înseamnă să urcăm de jos, de la viscere, spre raţiune. Exact ca pe munte, pe măsură ce urci în toate, şi-n iubire, şi-n dăruire, se deschide orizontul. Şi sus de tot e infinitul.
cumpătare. Făceam în fiecare zi gimnastică, mergeam regulat la schi, la patinaj, la înot. Mă opream din mâncat înainte să mă satur. Niciodată n-am avut prea multe haine sau prea multe bunuri şi nici n-am alergat după bani. Simplitatea e cel mai de preţ dar. Sfânta simplitate! Să te arăţi oamenilor exact aşa cum eşti. Să nu încerci să fii altcineva. Câtă uşurare îţi aduce! Cu timpul, sigur că am renunţat şi la lucrurile care nu se mai potriveau vârstei. Omul a fost clădit într-un echilibru perfect, de trei etaje. Sus e mentalul (creierul), la mijloc e sentimentalul (inima) şi jos de tot e biologicul (viscerele). A înainta frumos în vârstă înseamnă să urcăm de jos, de la viscere, spre raţiune. Exact ca pe munte, pe măsură ce urci în toate, şi-n iubire, şi-n dăruire, se deschide orizontul. Şi sus de tot e infinitul.
Îndreptar de viaţă lungă
- Azi, toţi specialiştii s-au pus de acord că alimentaţia greşită e principalul factor de boală. Aş vrea să ne daţi nişte sfaturi. Ce ar trebui să mâncăm, ca să ne păstrăm tinereţea?
- Studiile au arătat că o celulă umană moare şi renaşte la o distanţă de un an şi jumătate, doi. Însă pe măsură ce înaintăm în vârstă, capacităţile noilor celule se deteriorează treptat.
Cei care le pot întări sunt acizii nucleici. Îi putem găsi în germeni de grâu, pâine integrală, alge marine, fulgi de ovăz, ciuperci, leguminoase (soia, fasole, linte, mazăre, spanac, andive), în miere şi sucuri de fructe. Carnea trebuie evitată. Carnea conţine în ea moartea animalului ucis. Consumatorii de carne, s-a dovedit, sunt mult mai agresivi. Celebrul medic japonez George Oshawa susţine, de altfel, că hrana ideală pentru persoanele în vârstă ar trebui să constea – 60%, în cereale nedecorticate, 30% în legume, fructe şi seminţe, şi doar 10% în ouă, lapte şi carne. Eu mănânc câte puţin, de cinci ori pe zi. Cred că deja s-au săturat oamenii de câte ori le-am spus asta.
Cei care le pot întări sunt acizii nucleici. Îi putem găsi în germeni de grâu, pâine integrală, alge marine, fulgi de ovăz, ciuperci, leguminoase (soia, fasole, linte, mazăre, spanac, andive), în miere şi sucuri de fructe. Carnea trebuie evitată. Carnea conţine în ea moartea animalului ucis. Consumatorii de carne, s-a dovedit, sunt mult mai agresivi. Celebrul medic japonez George Oshawa susţine, de altfel, că hrana ideală pentru persoanele în vârstă ar trebui să constea – 60%, în cereale nedecorticate, 30% în legume, fructe şi seminţe, şi doar 10% în ouă, lapte şi carne. Eu mănânc câte puţin, de cinci ori pe zi. Cred că deja s-au săturat oamenii de câte ori le-am spus asta.
“Suntem infiniţi. Nu ne terminăm niciodată”
- Care sunt bucuriile unui om de 90 de ani?
- La 90 de ani te bucură totul. Tinerii nu ştiu să se bucure de întâmplările şi oamenii de lângă ei, nu ştiu să le vadă, pentru că aşteaptă mereu fapte şi gesturi mari. Eu mă bucur de ce este, nu de ce ar putea fi. Azi dimineaţă am ieşit la plimbare cu Fetiţa, maidaneza noastră. M-am plimbat 20 de minute, era foarte senin şi frumos. Apoi am venit pe jos, la birou. Mi-a plăcut, era un aer tare, de munte, afară. Şi aici m-am întâlnit cu tine. Te-am îmbrăţişat, aşa cum îmbrăţişezi un copac.
- Gândul la moarte vă mai aduce vreo tulburare?
- Nu. Nu cred în moarte. Moartea de mult nu mă mai sperie. Ştiu că pare utopic, dar cred în tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Suntem infiniţi, nu ne terminăm niciodată. Dacă suntem gata să acceptăm legea lui Lavoisier care spune că “nimic nu se pierde, totul se transformă”, de ce să nu credem şi că sufletul nostru va exista pentru totdeauna? Avem de partea noastră un bagaj ancestral: religia dacilor, prima religie monoteistă, cu 5000 de ani înaintea iudaismului. Ce însemna ea? Un singur Dumnezeu şi viaţă veşnică! Dacii se bucurau la înmormântări şi plângeau când un nou născut era condamnat la viaţă. Ei ştiau ceva ce noi am uitat, că viaţa adevărată e dincolo. Când ştii că ai trăit frumos, că n-ai făcut rău şi ai dăruit, moartea e doar o trecere cu zâmbetul pe buze.
"Cred în tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte"
OVIDIU BOJOR
sursa
http://www.formula-as.ro/2015/1155/stil-de-viata-100/ovidiu-bojor-cred-in-tinerete-fara-batranete-si-viata-fara-de-moarte-18846