„În temeiul versurilor sale profund sensibile, proaspete și frumoase, prin care, cu un meșteșug desăvârșit, a izbutit să facă din gândirea sa poetică, rostită în propriile-i cuvinte englezești, o parte integrantă a literaturii occidentale“ (Laureații Premiului Nobel pentru Literatură – Almanah „Contemporanul“, 1983 , pag 101)
Fiu al lui Debendranâth Thâkur, unul din fondatorii mișcării „Brahmo Samaj“, Rabindranath Tagore , numele europeinizat al lui Rabindranâth Thâkur (n. 7 mai 1861, Jorosanko, Calcuta — d. 7 august 1941) a fost un scriitor și filosof indian din provincia Bengal, supranumit Sufletul Bengalului și Profetul Indiei moderne,Tagore a crescut într-o famile de artiști și reformatori sociali și religioși, opuși sistemului castelor și favorabili unei ameliorări a condiției femeii indiene. Tagore și-a făcut studiile la Calcutta și în Anglia, unde a studiat dreptul. În 1906, după divizarea Bengalului, aderă la mișcarea naționalistă indiană. Tagore este cunoscut atât ca poet, cât și ca filosof, însă aceste două calități sunt greu de separat în cultura indiană, în mod implicit filosofia este permanent prezentă în poezia sa. S-a interesat de problemele educației și, în 1921, reorganizează Universitatea „Vishba-Bharati“ din Shantiniketan, unde însușirea culturii indiene este accesibilă atât studenților indieni, cât și celor străini. În 1951 a fost recunoscută ca Universitate internațională de stat.
A început să scrie poezii încă de la vârsta de 17 ani. Operele sale au fost scrise în dialectul bengalez, pe care Tagore le traducea el însuși în limba engleză. A fost cel mai important scriitor indian din epoca colonială. Tagore a scris poezii, povestiri, romane, drame și eseuri filosofico-pedagogice. Opera sa literară cea mai faimoasă este culegerea de poezii „Grădinarul“ sau „Ofranda lirică“ (1913). Alte opere mai cunoscute sunt romanul „Căminul și lumea“ (1910), drama „Oficiul poștal“ (1912). Scrierile sunt pătrunse de o adâncă religiozitate și reflectă admirația pentru natură și pentru patria sa, India. Începând cu anul 1929 a început să se ocupe cu pictura, a fost și compozitor al mai multor cântece cu caracter popular. Imnurile naționale ale Indiei și Bangladeshului sunt compuse pe cuvintele unor poeme ale lui Rabindranath Tagore. A fost primul scriitor din Asia care a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1913). (Conform Wikipedia)
12 de cugetări minunate ale acestui monument de înțelepciune.
- Iubirea este cea mai înaltă fericire la care poate ajunge omul, căci numai prin ea cunoaște că el este mai mult decât el însuși, că e una cu totul.
- Credința este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă.
- Copacii sunt efortul nesfârșit al pământului de a vorbi cu cerul.
- Adevărul mărunt se exprimă prin vorbe; Adevărul mare se exprimă prin tăcere.
- Dacă nu poți să accepți adevărul din exterior, trebuie să te împaci cu minciuna din interior.
- Cerul sărută pământul prin ploaie, pământul sărută cerul prin flori.
- Am închis ușile să nu intre greșeala; m-a întrebat atunci Adevărul: “Acum pe unde să intru eu?”
- Iubirea e plenitudinea. Ea nu cerșește, ea dorește.
- Dacă există în lume o forță, care să depășească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămână nepăsătoare față de orice pagubă chiar și față de moarte, această forță este iubirea.
- Nu te teme de clipă. Așa cântă glasul eternității.
- Este simplu să fi fericit, dar e foarte greu să fi simplu.
- Numai acela este liber care iubește libertatea pentru el și care este bucuros să o extindă și asupra altora.
Aripi
Am iesit pe aripile primei raze de lumina
si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor,
lasand urma mea pe atatea stele.
si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor,
lasand urma mea pe atatea stele.
Blandete
Iata ceasul de pace si de cantare,
fata catre fata cu Tine,
binecuvantarea vietii mele,
in linistea acestui bland popas!
fata catre fata cu Tine,
binecuvantarea vietii mele,
in linistea acestui bland popas!
Calator
Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte
de a ajunge la a sa.Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara
pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.
de a ajunge la a sa.Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara
pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric.
Dragoste
Cand soarta darnica devine avara
si flacara dragostei fumega stinsa;
cand mangaierile si cand surasurile
ti-s dramuite sau ti-s respinse;
cand toti prietenii te-au dat uitarii
si toti datornicii te trag de maneca
e vremea, Poetule, sa-ti zavorasti usa,
si sa-ti apropii cuvant de cuvant
si ritmuri de ritmuri sa le alipesti.
si flacara dragostei fumega stinsa;
cand mangaierile si cand surasurile
ti-s dramuite sau ti-s respinse;
cand toti prietenii te-au dat uitarii
si toti datornicii te trag de maneca
e vremea, Poetule, sa-ti zavorasti usa,
si sa-ti apropii cuvant de cuvant
si ritmuri de ritmuri sa le alipesti.
Eternitate
Nu te teme de clipa. Asa canta glasul eternitatii.
Har
Caut har inaintea Ta,
ingaduie-mi o clipa odihna langa Tine!
Lucrarile ce le fac,
le voi sfarsi mai apoi.
ingaduie-mi o clipa odihna langa Tine!
Lucrarile ce le fac,
le voi sfarsi mai apoi.
Iubire
Daca iubirea de viata
s-ar dezamagi in moarte,
atunci cancerul dezamagirii
ar roade maduva a toate,
iar stelele si-ar tot zbirci lumina,
pina s-ar face negre-n intuneric...
s-ar dezamagi in moarte,
atunci cancerul dezamagirii
ar roade maduva a toate,
iar stelele si-ar tot zbirci lumina,
pina s-ar face negre-n intuneric...
SURSE
http://www.kudika.ro/articol/special/33423/alfabetul-dragostei-dupa-rabindranath-tagore.html#ixzz3ZRD55WBw
http://filedelumina.ro/2012/08/02/rabindranath-tagore-12-cugetari/#ixzz3ZRCFUrm9