Regulile de aur ale iubirii

Menţinerea unui cuplu e muncă grea. Dar merită! Specialiştii în probleme sentimentale afirmă că există câteva reguli de aur, care asigură trăinicia unei relaţii şi depăşirea celor mai grele momente - 

Iubirea e muncă grea

Iubirea presupune muncă, ne învaţă psihologii. Şi anume, o muncă grea. Chiar dacă acest adevăr nu sună foarte atrăgător, suntem nevoiţi să-l acceptăm. Lumea în care trăim a devenit extrem de complexă, totul se mişcă mai repede, împărţirea tradiţională a rolurilor între sexe, cu bărbatul-general şi femeia- ordonanţă, e definitiv căzută în desuetudine. O căs­nicie din trei eşuează, printre altele, din cauză că soţii n-au muncit destul - sau poate nu suficient de bine - ca să-şi consolideze relaţia. În marile oraşe, lucru­rile stau şi mai rău: jumătate din cuplurile căsătorite ajung în cele din urmă în faţa judecătorului. În Fran­ţa, de exemplu, se înregistrează aproape 200.000 de divorţuri anual. Ce-i drept, cifra a scăzut cu 5% în ultimul timp, dar specialiştii opinează că motivele ar putea fi mai curând de natură economică. Fiindcă o despărţire oficializată la tribunal poate transforma rapid un cuplu cu un statut financiar solid în doi foşti parteneri cam strâmtoraţi.
Media mondială arată că un sfert din căsnicii nu du­rează mai mult de zece ani şi, deseori, în mod paradoxal, soţii sunt dezbinaţi tocmai de ceea ce ar fi trebuit să-i unească: de micuţele fiinţe care au trans­format un bărbat şi o femeie în părinţi. "Pentru cuplurile cu aşteptări deosebite în privinţa iubirii şi a armoniei, copiii reprezintă adesea o sursă de con­flicte", subliniază psihologii. "Mulţi ajung astfel în­tr-o situaţie de criză, îşi aruncă reciproc acuze, încep să aibă chiar şi legături extraconjugale."
Sentimentul de fericire de la începutul unei relaţii se poate compara cu experienţele trăite de un narco­man. La propriu! Cercetătorii britanici au constatat că îndrăgostirea induce un adevărat extaz în anumiţi centri de la nivelul creierului. Tomografia compu­terizată a arătat că, la proaspăt îndrăgostiţii cărora li s-a permis să privească foto­grafii ale partenerului, aşa-numitul centru al recom­pensei din creier a se­cretat prompt hormoni ai fericirii, cum este dopa­mina. Aşadar, iubirea ne îmbată. Însă, ca să nu ne trezim într-o zi mah­muri, trebuie să ne înarmăm la momentul oportun cu un sistem eficient de avertizare. Şi să res­pectăm câteva reguli care, luate în sine, ni se pot părea banale. Cu toate aces­tea, ele au darul de a ne im­pune un compor­tament dis­ciplinat şi o autoevaluare co­rectă.

Cele zece porunci

Psihologul american John Gottman trece drept autoritatea supremă în do­meniul terapiei de cuplu, căci lucrările sale se vând în milioane de exemplare, pretutindeni în lume. În institutul său de pe lângă Universitatea din Washington, el studiază, de aproape patru decenii, relaţiile a mii de cupluri ame­ricane. Într-un laborator consacrat iubirii (numit chiar aşa: Love Lab), partenerii sunt filmaţi şi li se mon­tează senzori care le măsoară pulsul, cantitatea de trans­piraţie apărută în palme, viteza de circulaţie a sân­gelui şi mişcările involuntare ale corpului în poziţia şezând, în timp ce bărbatul şi femeia au o dispută. Cercetătorii înregistrează fiecare gest, toa­te sem­nalele verbale şi nonverbale. Sunt "Mă­surile iu­bi­rii", cum de altfel şi-a intitulat Gottman ultima carte, recent apărută. În paginile ei, el explică în ce mod se poate menţine funcţională o relaţie. Cele "zece po­runci" ale lui Gottman, dacă vreţi. Iată câ­teva dintre ele:

* Una dintre cele mai importante este trans­pa­renţa. Cunoaştem o mulţime de oameni care se plâng fără încetare de serviciul pe care-l au, însă le lipseşte curajul să renunţe la el, deoarece salariul obţinut aco­lo e indispensabil pentru supravieţuirea familiei. Ei ar trebui să împărtăşească perechilor lor grijile şi ne­mul­­ţu­mirile lor, în loc să stea lângă ea, la masă, ab­senţi ca nişte zombie. Numai cine dezvăluie parte­ne­rului dorinţele, ţelurile şi temerile sale poate cons­trui cu el o intimitate reală. Iar aceasta va ac­ţiona ca o pavăză eficientă împotriva nu­me­roşilor sabotori ai relaţiei, întâlniţi în viaţa de zi cu zi.

* Legături aproape conjugale.Capcanele pân­desc pretutindeni, ele pot fi personificate cu uşurinţă. Sunt prieteni, cu care te duci să faci sport, ori colegi dintre cei mai simpatici. Gottman avertizează insis­tent în privinţa legăturilor "aproape conjugale" de la locul de muncă şi a altor prietenii cu conotaţii, dacă nu sexuale, totuşi exagerat de afectuoase. Desigur, îndrăgostiţii nu trebuie să se izoleze şi să-şi suspende contactele sociale. Situaţia devine însă critică în momentul când preferi să discuţi problemele tale majore de viaţă cu o colegă nouă, iar nu cu logod­nica. Şi cine comentează cu prietenii cele mai intime detalii ale relaţiei sale fără ştirea partenerului comite un act de trădare, cel puţin în plan mental.
În orice caz, poate fi primejdios ca un prieten sau o rudă să ştie prea multe despre crizele unei relaţii. Despicarea firului în patru împreună cu mama ori cu cea mai bună prietenă riscă să alunece curând spre un fel de complicitate. Se ana­lizează minuţios defectele şi greşelile parte­nerului, până când însuşirile lui pozitive pălesc şi dispar din câmpul vizual. Iar dacă un sfat din partea mamei capătă mai multă greutate decât unul primit de la tovarăşul de viaţă, este doar o ches­tiune de timp ca acesta să-şi piardă complet creditul. Cine îşi doreşte să formeze o echipă bună cu par­tenerul său are datoria să fie solidar cu el şi să nu-i pună opiniile sub semnul întrebării. Sau, cel puţin, să aştepte cu răbdare până când va fi posibilă o discuţie între patru ochi.
 * Inechitatea sub diverse forme este un alt ele­ment care va genera garantat situaţii de criză în con­vie­ţuirea a doi oameni. Cea mai concentrată dintre ele este egoismul. Relaţiile în care serviciul soţului are mereu întâietate în faţa carierei soţiei, sau ea nu e dispusă să-şi sacrifice măcar o dată concediul la ma­re pentru ca el să meargă pe munte, după care este înnebunit, au, cu certitudine, o durată de viaţă limi­tată. Pe de altă parte, e important să nu accepţi com­promisuri decât atunci când eşti sigur că te vei putea ţine de cuvânt. Căci o promisiune încălcată distruge în­crederea pe termen lung. Această afirmaţie este va­labilă mai ales în ceea ce priveşte deciziile cruciale ale vieţii, cum ar fi căsătoria, dorinţa de a achiziţiona o casă ori de a aduce pe lume un copil.

* Comunicarea. Ar trebui să fim deschişi şi sinceri faţă de noi înşine, ca şi faţă de partener. Să-l includem în tot ce înseamnă viaţa noastră. Când trec printr-o perioadă stresantă, mulţi oameni reacţio­nează la fel ca şopârlele iarna: cad într-o stare de încremenire absolută şi nu mai sunt capabili să ofere tovarăşului de viaţă altceva decât indiferenţă. Cine nu răspunde la dorinţele celuilalt sau - şi mai rău - îi ia în râs temerile se află pe punctul de a da lovitura de graţie coeziunii cuplului. Şi cine foloseşte rapor­turile intime ca mijloc de presiune, ameninţând cu abstinenţa sexuală în momente de criză, lezează profund relaţia, astfel încât reparaţiile ulterioare vor fi dificile, dacă nu imposibile.
În lucrările lui Gottman se scoate insistent în evidenţă însemnătatea comunicării şi se revine mereu la faimoasa formulă 5:1, care sintetizează observaţia sa că o critică venită de la partener va fi acceptată în spirit constructiv doar atunci când e compensată de un volum de cinci ori mai mare de complimente, laude, alintări verbale şi fizice.
Condiţia indispensabilă pentru reuşita unei relaţii este ceea ce psihologii americani înţeleg prin terme­nul "commitment": o angajare totală, iar nu o dis­trac­ţie temporară, până îţi va ieşi în cale ceva mai bun.

* Internetul. Gottman consideră că tendinţa de a-ţi compara mereu partenerul cu unii şi cu alţii este nici mai mult, nici mai puţin decât un păcat mortal. Astăzi, în era digitală, suntem mai expuşi ca ori­când la tentaţiile de acest gen. Internetul pune la dis­poziţia celor singuri sau nehotărâţi o piaţă uriaşă cu posi­bi­lităţi infinite de cuplare, promiţându-le că algo­ritmul corect programat le va găsi partenerul ideal. Tot ce ai de făcut este să introduci câteva cri­terii de bază, ca şi cum ai căuta o maşină la mâna a doua, ori o lo­cuinţă de închiriat. Şi mecanismul impersonal se pune în mişcare. Este o variantă simplificată şi rece a procesului de căutare şi descoperire a iubirii, co­borât la nivelul unui simplu calcul matematic.
Oare aşa va arăta viitorul? Să te întâlneşti de do­uă-trei ori şi să cugeţi în sinea ta: "Ce ar fi bine să fac acum? Să mă implic? Ori să caut mai departe în secret, asumându-mi riscul că şi celălalt procedează la fel?" Acestea sunt dilemele de tip nou, care nu pot fi abordate decât cu umor, atunci când te decizi să le discuţi deschis. Vorbim de o teroare a posibilităţilor multiple, de un paradox al libertăţii de alegere: cu cât e mai generoasă oferta, cu atât "clientul" se teme mai tare de o eventuală opţiune greşită. După cum au constatat psihologii, capcanele digitale ale iubirii se ascund cel mai adesea în contul de e-mail şi în tele­fo­nul mobil. Gadget-urile noastre au puterea de a de­clanşa in­cendiul geloziei: dacă înainte puteai găsi, în­tâm­plător, într-un buzunar al sacoului, note achitate la res­taurant sau chitanţe de la hotel, poate şi câte o scri­sorică înflăcărată de amor, acum poţi citi un schimb nesfârşit de e-mail-uri, uneori cu o precizie a detaliilor de-a dreptul înfiorătoare.

* Infidelitatea - funcţionează ca un steguleţ de semnalizare: ea scoate în evidenţă toate punctele slabe ale relaţiei din pricina cărora cel puţin unul dintre cei doi parteneri s-a simţit singur şi dispreţuit. Investigaţiile clinice şi studiile de laborator desfă­şurate pe tema infidelităţii conduc de regulă la con­cluzia că resorturile trădării trebuie căutate în relaţia însăşi. Partenerii nu devin infideli peste noapte. Cele mai multe dintre aventuri nu sunt nici măcar axate pe sex, ci constituie mai degrabă o tentativă de a com­pensa singurătatea resimţită în căsnicie, prin prezenţa cuiva dispus să acorde mai multă atenţie omului de lângă el. Când ambii parteneri îşi neglijează căsnicia, atitudinea lor deschide larg calea spre infidelitate: când nu se mai preocupă de sentimentele celuilalt şi trec cu vederea semnalele lui de insatisfacţie, când îşi păstrează propriile nemulţumiri pentru sine, doar în speranţa că astfel vor fi evitate conflictele.
Gottman îi sfătuieşte pe cei înşelaţi să nu pri­vească trădarea partenerului ca pe o ofensă personală şi să nu-şi frământe mintea cu întrebarea inutilă: "Ce are acela/aceea, iar eu nu am?". În schimb, dacă par­­tenerii se vor încumeta să analizeze împreună petele albe de pe harta relaţiei lor, ei au şansa de a o face din nou viabilă. Este necesar să se ajungă la un limbaj comun al iubirii, deoarece fiecare a venit de acasă cu limbajul său personal, învăţat în familie, în anii copilăriei şi ai adolescenţei. "Noi trebuie să ne exprimăm verbal dorinţele şi nevoile, în loc să presu­punem că partenerul le va descoperi singur. Cine aşteaptă ca partenerul să-l facă fericit se aşteaptă la prea multe", avertizează psihologii. Întotdeauna vor exista neajunsuri într-o relaţie, important este să le abordăm cu seninătate. În clipa când vom accede la această stare de calm şi de echilibru, vom avea un sentiment de imensă eliberare. În concluzie: nu vă încrâncenaţi! Gottman spune: "Reprezentarea pe care o avem noi despre fericire într-o relaţie este îm­prumutată dintr-un film hollywoodian." Însă cu asemenea aşteptări nerealiste, ne ridicăm noi singuri obstacole pe drumul vieţii.
Şi iată că, uneori, realitatea reuşeşte să fie mult mai emoţionantă decât ficţiunea. Cu puţin timp în urmă, a făcut înconjurul planetei povestea adevărată a doi bătrâni: Maxine şi Don Simpson din California. Fuseseră căsătoriţi vreme de 62 de ani şi au murit amândoi în aceeaşi zi, la numai patru ceasuri unul după celălalt. Fotografia care-i arată ţinându-se de mâ­nă pentru ultima oară a făcut să lăcrimeze mili­oane de oameni. Nepoata lor, Melissa Sloan, spune: "Nu i-am văzut niciodată certându-se. În ochii bu­nicului meu, bunica era mai preţioasă decât un dia­mant. O iubea mai presus de orice, o adora, pur şi simplu. Pentru ea ar fi fost în stare să meargă până la capătul lumii."
O astfel de iubire poate deveni regulă cu vala­bilitate generală? Fireşte că nu. Dar ea ne poate oferi o lecţie despre respect reciproc, valori comune şi funcţionarea ca echipă. În aceasta constă, de fapt, secretul unei iubiri de o viaţă, pe care, în final, nici moartea nu reuşeşte s-o spulbere. Maxine s-a stins cea dintâi: la şapte dimineaţa şi-a dat ultima suflare. Melissa Sloan a încercat zadarnic să-şi consoleze bunicul: "Când trupul ei fără viaţă a fost scos din cameră, sufletul lui a plecat dupa ea".

Puterea cuvintelor şi a gesturilor

Cheia unei relaţii fericite este comunicarea. John Gottman a identificat în studiile sale patru erori de comunicare, ce pun în ma­re pericol iubirea. Atitu­dinea critică, manifestată prin acuze şi prin jus­tifi­cări ale compor­ta­mentului propriu, subaprecierea şi dispreţuirea partenerului, ţinerea lui la distanţă şi retragerea în sine sunt, în descrierea metaforică a lui Gottman, "cei patru călăreţi ai Apocalipsei", vesti­torii sfârşitului. Ei anunţă o despărţire care ur­mea­ză să se producă după maximum şase ani. Şi cine în­târzie să răs­pundă la micile rugăminţi sau la dorinţele partenerului riscă să compromită fericirea relaţiei. Es­caladarea certurilor duce la creşterea tensiunii arteriale şi la secretarea unei cantităţi sporite de hor­moni ai stresului. În această stare, devine imposibilă o discuţie constructivă. Cuplu­rile care îşi păstrează umorul, chiar şi în împrejurări con­flic­tuale, schimbă uşoare atin­geri sau îşi spun câ­teva cu­vinte plă­cute, au con­side­rabil mai mul­te şanse de a realiza o con­vie­ţuire du­rabilă. Situaţiile ne­fe­­ricite, în care un par­tener se plân­­ge de ce­lălalt sau chiar îi adre­­sea­ză vorbe jignitoare, trebuie com­pensate de afir­maţii şi gesturi care conţin un mesaj pozitiv cât se poate de clar. Este important să-i facem mereu com­plimente parte­nerului, să-i re­cunoaştem calităţile şi să-i mul­ţumim. Numai cei ce stăpâ­nesc limbajul iubirii pot avea o relaţie stabilă, care le permite să se simtă îm­pliniţi.

Sărutul şi secreţia de cortizol

Iubirea ne menţine sănătoşi şi ne vindecă. E îndeobşte cu­noscut faptul că oamenii im­plicaţi într-o relaţie au o sănă­tate mai bună şi o speranţă de viaţă mai mare decât divor­ţaţii, văduvii şi persoanele singure. Mai multe studii ne arată că aceştia din urmă pre­zintă un risc cu 20% mai ri­dicat de a se îmbolnăvi de diabet, afecţiuni cardiovas­culare şi cancer. S-a constatat, de exemplu, că băr­baţii care se simt iubiţi de soţiile lor dez­voltă mai rar un ulcer duodenal. Şi că bărbaţii care suferă de o boală gravă au şanse mai bune de a-şi pre­lungi viaţa în cazul când sunt căsă­toriţi. La femei, se ma­nifestă un efect similar nu­mai atunci când ele con­sideră că au o căs­nicie fericită.
Cei care se iubesc sunt bucu­roşi să se alinte întruna. Şi, fără să se gândească la asta, ei fac un lucru benefic pentru sănătatea lor. De pildă, dez­mierdările stimulează secreţia de oxitocină, hor­monul ataşa­mentului. Unele studii legate de inves­tigarea afecţiunilor psi­hosomatice atestă, de ase­me­nea, acţiunea pozitivă a oxi­tocinei în tulburări ne­vro­tice şi în anxietate. Prin ur­mare, mângâierile ne fac fe­riciţi, reduc stresul şi con­so­lidează ataşamentul afectiv. În timpul sărutului se realizează un antre­nament al sistemului imunitar. Şi unde mai pui că se întâmplă într-un mod atât de plăcut! În cadrul unui ex­pe­riment, cercetătorii japonezi au reuşit să evi­den­ţieze în sân­gele participanţilor care se lă­sau mân­gâiaţi prezenţa unor pro­teine cu efect favorabil a­su­pra capacităţii naturale de apă­rare a organismului.

Iubire la distanţă

Oricine a făcut naveta între două lo­calităţi cu­noaşte acel du-te-vino emo­ţional între tristeţea despărţirii şi bucuria re­ve­de­­rii. "Relaţiile la distanţă au nevoie de un set de reguli proprii", declară Gott­man. Trebuie creată o punte de legătură între două universuri separate. Pentru aceasta, e necesar ca partenerii să sta­bilească de comun acord care este centrul de greutate al relaţiei lor şi în ce direcţie urmează să evolueze ea. Iubirea la distanţă impune o implicare totală din partea celor doi, o încredere absolută în fidelitate. În acelaşi timp, e important ca partenerii să nu-şi ascundă problemele şi trăirile nega­tive, ca să nu existe o linie de demarcaţie între cele două vieţi. Nu poţi veni în întâmpinarea ne­voilor celuilalt, dacă nu ştii ce se întâmplă cu el. De aceea, cura­joşii care se iubesc la distanţă trebuie să fie perfect sinceri şi să-şi acorde unul al­tuia un "avans" de încre­dere.

Un scepticism sănătos, în loc de încredere oarbă

Se consideră, pe drept cuvânt, că încrederea constituie funda­men­tul oricărei relaţii solide. Ho­tă­râtoare este însă respectarea unei măsuri rezonabile: "Încre­de­rea oarbă e categoric supra­apre­ciată", spune Gottman. Mai mult, el ne atrage atenţia că idealizarea tovarăşului de viaţă ar putea să dăuneze re­laţiei: "Un scep­ti­cism sănătos ne ajută să se­sizăm schim­bările de dispo­zi­ţie ale parte­nerului şi să ac­ţionăm la mo­mentul oportun, pentru a-i dezamorsa nemulţu­mirea." Această "încredere lucidă" este nece­sară, căci datorită ei avem posibilitatea să stopăm un proces care poate duce la infi­de­litate. Şi, în spe­cial la cuplu­rile tinere, in­fide­litatea este cel mai frecvent motiv de despăr­ţire. Dar mai pot fi salvate re­laţiile după trauma desco­pe­ririi unei legă­turi cu o terţă per­soană? O serie de studii efec­tua­te în SUA demonstrează că perechile care solicită ajutor cali­ficat, în scopul depăşirii acestui impas, au aceleaşi şanse de a-şi reface relaţia ca şi partenerii cu alte probleme.
Lecţia esenţială, dar totodată şi cea mai grea în ges­tionarea crizei declanşate de aventura par­te­nerului: cel înşelat nu tre­buie să interpreteze întâm­plarea ca pe o jignire personală. "Nu e cazul să vă întrebaţi «Cu ce am greşit eu?», ci «Ce anume a trezit sau a de­clanşat în tine acea per­soană stră­­ină?», «Ce n-am făcut eu bine, ca să cauţi rezolvarea în altă parte?». Un om înşelat nu se poate împăca din nou cu viaţa lui în doar câteva zile. Ca să izbu­teas­că aşa ceva, ar avea nevoie de o forţă suprauma­nă, însă, pe termen lung, el trebuie să lase trecutul în urmă şi să-şi îndrepte privirea spre vii­tor." Starea de inocenţă de dinaintea trădării va fi pierdută pentru totdeauna. În schimb, cuplurile sunt îndemnate să acumuleze noi experienţe po­zitive. "Ar trebui să se ocupe în mod deliberat cu lucruri care le fac plăcere, tocmai ca să se detaşeze de pro­blema lor."


sursa
http://www.formula-as.ro/2014/1140/asul-de-inima-45/regulile-de-aur-ale-iubirii-18412