Acum urmează să pătrundem în epoca noastră, în epoca din care facem parte, şi ne punem întrebarea: Revelaţiile autorului Apocalipsei ne privesc şi pe noi, se referă şi la epoca noastră? Răspunsul este afirmativ. Dacă aceste revelaţii s-au adresat până acum celor patru epoci de cultură trecute, ele trebuie să se refere şi la epoca noastră, a cincea, este nevoie însă să-i înţelegem vocea, să descifrăm care este misiunea şi scopul nostru pentru viaţa spirituală. Dacă există un curent de viaţă spirituală care să dezvăluie mistica universală, atunci acest curent, în măsura în care este conform cu Apocalipsa lui Ioan, trebuie să poată îndeplini ceea ce pretinde şi cere cel care vorbeşte, marele Inspirator, de la epoca noastră. Ce cere el şi cine este acesta? Il putem recunoaşte? Să încercăm.
„Scrie îngerului comunităţii din Sardes“ – aceste cuvinte trebuie să le simţim că ne sunt adresate nouă. „Iată ce spune Cel care are cele şapte spirite ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele“ (Apocalipsa, cap. 3, v.1). Ce sunt cele şapte spirite şi cele şapte stele?
În acord cu autorul Apocalipsei, omul, aşa cum ne apare aici, este expresia vizibilă a celor şapte principii ale naturii umane şi pe care le cunoaştem: principiul fizic, a cărui expresie este corpul fizic, principiul corpului vital, a cărui expresie este corpul eteric, principiul corpului astral care, transformat prin acţiunea conştientă a eului, devine Manas, principiul corpului eteric care, transformat, devine Buddhi şi Atma, sau corpul fizic transformat, spiritualizat. În centrul acestora se află principiul „eului“. Acesta este spectrul celor şapte constituenţi spirituali prin care se exprimă natura divină a omului. În termenii, să le spunem tehnici, utilizaţi în ocultism, aceste principii se numesc “cele şapte spirite ale lui Dumnezeu din om“. Cele şapte stele sunt acelea care ne ajută să înţelegem ce este omul astăzi şi ce trebuie să devină el în viitor. Acestea sunt cele şapte încarnări succesive ale Pământului: Saturn, Soare, Luna, Terra, Jupiter, Venus, Vulcan, care cuprind întreaga evoluţie a omului. Saturn a dat omului germenul corpului fizic, Soarele, germenul corpului eteric, Luna a dat corpul astral iar Terra, Pământul actual, a dat omului „eul“. Cele trei încarnări ulterioare, Jupiter, Venus şi Vulcan vor promova în continuare dezvoltarea elementelor constitutive spirituale ale omului. Dacă reuşim să înţelegem chemarea Spiritului care ţine în mâna sa cele şapte stele şi cele şapte spirite ale lui Dumnezeu, adică natura umană compusă din cele şapte elemente, atunci facem cu adevărat antroposofie în sensul celor scrise de autorul Apocalipsei. A practica antroposofia nu înseamnă altceva decât să ştim că textul Apocalipsei se referă la a cincea epocă de cultură postatlanteană, să ştim că în epoca noastră, când omul a coborât cel mai adânc în materie, avem datoria să începem a urca panta care duce pe urmele acelei mari Individualităţi care, pentru ca noi să recunoaştem drumul de urmat, ne dă cele şapte spirite ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele, drept călăuză. Dacă urmăm acest drum, vom transmite celei de a şasea epoci, care urmcază, adevărata viaţă spirituală a înţelepciunii şi a iubirii. Din înţelepciunea antroposofică pe care o vom fi elaborat, se va naşte impulsul de iubire care va predomina epoca a şasea, reprezentată prin comunitatea care deja, prin denumirea sa, dezvăluie caracterul de iubire frăţească, Filadelfia. Toate aceste nume şi denumiri nu sunt date la întâmplare. Omul îşi va dezvolta eul până la nivelul în care acesta va deveni independent şi va putea să-şi ofere în deplină libertate iubirea tuturor celorlalte creaturi. Toate acestea se vor împlini în următoarea epocă de cultură, reprezentată prin comunitatea sau Biserica din Filadelfia - (Filadelfia, în l. greacă „adelphos“ = frate şi „philos“, prieten, iubire sau prietenie frăţească între toţi oamenii ).
A şaptea epocă va aduna în jurul acestui mare Conducător pe toţi cei care au găsit această viaţă spirituală; îi va uni cu acest Conducător. Toţi aceştia vor fi atât de strâns legaţi de viaţa spirituală, vor participa atât de mult la ea, încât se vor deosebi profund de cei care s-au îndepărtat, de cei „călduţi“, care nu sunt „nici reci, nici calzi“. Un mic grup de oameni care vor fi găsit adevărata spiritualitate va întelege pe Acela care li se va revela spunând despre sine însusi aceste cuvinte: „Eu sunt acela care are în el adevăratul sfârşit spre care toţi năzuim“. Acest sfârşit este exprimat prin cuvântul „Amin“. De aceea se spune în Apocalipsă (cap. 3, v. 14): „Scrie îngerului Bisericii din Laodiceea: Iată ce spune Amin“ – acela care reprezintă fiinţa sfârşitului.
Vedem, deci, cum Apocalipsa lui Ioan ne redă conţinutul unei iniţieri. Chiar prima treaptă a acestei iniţieri, în care vedem succesiunea interioară a celor şapte epoci postatlanteene, în care vedem Spiritul planului fizic, ne arată deja că avem a face cu o iniţiere a voinţei. Acest conţinut ne poate înflăcăra chiar din zilele noastre voinţa, dacă vom şti să recunoaştem că ascultăm pe cei care, inspiraţi fiind, ne instruiesc, dacă vom înţelege ce semnificaţie au cele şapte stele şi cele şapte cuvinte ale lui Dumnezeu, dacă vom înţelege că sarcina şi misiunea noastră sunt să transmitem oamenilor viitorului cunoasterea spirituală.
* Se consideră că o epocă de cultură, în cadrul perioadei postatlanteene, durează 2160 de ani, adică 1/12 din “anul platonician“ care se întinde pe o perioadă de 25 920 de ani, cât durează trecerea punctului vernal prin toate cele douăsprezece constelaţii ale Zodiacului. În acest context se consideră că epoca noastră, a cincea, a început în anul 1413, când punctul vernal a intrat în constelaţia Peştilor. Ţinând seama de aceasta, se poate spune că prima epocă, protoindiană, a debutat aproximativ la anul 7227 î.Ch., iar ultima epocă se va sfârşi aproximativ în anul 7893 d.Ch. (N.T.). - Aceste calcule nu sunt însă valabile decât în cadrul perioadei postatlanteene şi nu se pot extinde asupra altor perioade, căci ar duce la rezultate şi concluzii eronate.
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA104/GA104_CF3.html