Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

marți, 19 mai 2015

Te iubesc pentru ca…te iubesc


Te iubesc…stii de cand?

Ei bine nici eu nu stiu, dar cred ca de atunci de cand te desenam in vise fara sa te cunosc.

Stii de ce te iubesc?

Ei bine, nici eu nu stiu dar cred ca esti vinovat de treaba asta pentru ca ai un zambet care imi dezbraca sufletul, pentru ca ai o privire care imi opreste sangele in vene si ii schimba directia, esti vinovat…pentru ca esti tu.

Iti stiu pe de rost fiecare alunita (le numar dimineata cand te imbratisez si inca dormi), ti-am invatat fiecare zambet si fiecare bataie de gene (te privesc atent chiar si cand inchid ochii,atunci ma ajuta imaginatia) si ti-am invatat chiar si bataile inimii (m-a prins dimineata uitandu-ma la cum se zbatea jucausa inima ta intr-o vena, pe gat).

Mi-ai dezgolit gandurile si inima cu o simpla atingere si de buna voie am ales sa-ti dau tie viata mea, oricum am inceput sa o traiesc abia de cand te-am intalnit.

Te iubesc pentru ca te iubesc , 
tu stii ca te iubesc?

La naiba, nici nu accept ideea ca ai putea sa nu stii, dar totusi iti reamintesc, te iubesc pentru ca te iubesc si pentru ca eu nu puteam sa am un scop mai bun decat asta.

Nu te iubesc pentru ca esti frumos, nu te iubesc pentru ca esti destept, nu te iubesc pentru ca esti vreun romantic incurabil dar te iubesc pentru ca

LANGA TINE SIMT CA AM UN SCOP...
sa te iubesc din nou si din nou pana la epuizare.

vineri, 15 mai 2015

PROFEȚIILE LUI RASPUTIN

„A fost Rusia – în locul ei va fi o groapă roșie. 
A fost groapă roșie – va fi o mlaștină de necurați care au săpat groapa roșie. 
A fost mlaștină de necurați – va fi o câmpie uscată, 
dar nu va mai fi Rusia – nu va mai fi nici groapă”


Rasputin a prezis actualul conflict din vestul Ucrainei.
Conducătorii ruși, de la Ivan cel Groaznic și până în perioada modernă, la Brejnev și Elțîn, au fost puternic atrași de paranormali, astrologi și vindecători. 


Mai toți personalități puternice, „bolnavi” de mărire, convinși că omenirea începe și se termină cu ei, liderii ruși au vrut să fie tot timpul cu un pas înaintea timpului. Au vrut să-și știe viitorul, au vrut să trăiască veșnic, dacă s-ar fi putut. Din acest motiv, au avut grijă să se înconjoare de persoane cu puteri extrasenzoriale, astrologi, bioterapeutți etc.

Pentru unii dintre ei a fost benefic, cum este exemplul lui Brejnev, căruia faimoasa Djuna i-a prelungit viața, sau al lui Elțîn, care nu a luat niciodata o decizie importantă fără să-și fi consultat astrologul. Lucrurile nu au stat la fel în cazurile lui Ivan cel Groaznic, Lenin, Stalin sau al țarului Nicolae al II-lea. Acesta din urma a crezut orbește în Rasputin, despre care nimeni nu poate spune cu siguranță nici astăzi dacă a fost demon sau înger. Cert este însă că influența lui asupra familiei țarului a fost una nu tocmai fastă.


Aprinzătorul candelelor
Rasputin este „eminența neagră” de la curtea țarului Nicolae al II-lea. Omul care putea să pună stăpânire pe psihicul oamenilor, dar și cel care a prezis, cu un sfert de secol înainte, momentele cruciale ale celui de-al Doilea Război Mondial.

Grigori Efimovici Rasputin era un simplu țăran din satul Pokrovskoie, gubernia Tobol (Siberia de Vest). Cele mai importante victime ale influenței lui tenebroase au fost țarul Nicolae al II-lea și, în mod special, țarina Alexandra. Viața destul de grea a celor două capete încoronate și boala unuia dintre fiii cuplului imperial i-au provocat țarinei simptome de isterie.

Acesta este contexul, explică preasa rusă, în care „bătrânul Grigorie” a urcat drumul greu și deloc lipsit de obstacole al mașinii birocratice ruse din perioada premergătoare revoluției. Deși nu ocupa funcții oficiale, în afară de cea de „aprinzător al candelelor țarului”, a ajuns în vârful ierarhiei căpătând, pe zi ce trecea, un aer arogant și impertinent.

Persoana care l-a introdus pe „bătrânul Grigorie” în casa țarului a fost doamna de onoare și prietena personală a împărătesei, Anna Virubova, care după revoluția bolșevică, s-a refugiat în Finlanda, unde a și murit.

Blocada Leningradului
Anna Virubova a consemnat în jurnalul său multe dintre conversațiile cu Rasputin, pe care îl considera prooroc. Pentru ea, a fost „dascăl”, „prieten”, „bătrân” și chiar „înger ceresc”. Când profețea intra, probabil, în transă, și nu conștientiza ce spune. Profeția lui Rasputin cu privire la Marele Război pentru Apărarea Patriei a fost făcută în martie 1913, când nici măcar la Primul Război Mondial nu se gândea nimeni. „Într-o zi, Rasputin s-a supărat foc pe nemți. Țipa la unul dintre cei veniți cu plângeri la țar că germanii au sufletul putred. Pe urmă, întorcându-se spre mine, a strigat: «Știu, știu, vor încercui Petersburgul, ne vor chinui cu foametea!

Doamne, câți oameni vor muri! Și toți din cauza acestor nimicuri de nemți! Iar pâinea, pâinea nu o vei mai vedea! Și moartea va fi în oraș. Dar nu veți lua Petersburgul! Vom muri de foame, dar nu vă lăsăm să intrați în oraș». Apoi s-a liniștit și a cerut ceai, iar la întrebarea când se vor întâmpla toate acestea, a răspuns: «25 de ani după moartea mea»”, consemnează Virubova. Rasputin a fost omorât în 1916. Dacă la această dată adăugăm 25 de ani, ajungem în anul 1941, care nu semnifică doar începutul războiului, dar și al cumplitei blocade a Leningradului, despre care el a dat atâtea amănunte cu mult înainte.

Dezastrul de la Hiroșima
În februarie 1916, Rasputin a prevestit distrugerea a două orașe japoneze cu bombele atomice americane. Iată ce spune Virubova: „Alerga prin odaie și, speriindu-i pe toți, îi îndemna să se roage. Striga cu voce groaznică, spunea că vede oameni care ard în foc, vede o insulă, două orașe și, deodată, nu mai sunt nici orașe, nici oameni. Au fost, zice, dar au ars. Era o atmosferă sufocantă. M-am speriat: «Dar, Grigori, oare este în Rusia?». Respira cu greu: «Ce grijă ai tu de Rusia? Nu ți-e de-ajuns robia viitorului? Nu-ți ajunge sângele care se varsă, vrăjitoareo? Nu-ți ajunge puterea lui Satan și puterea roșie?». Am izbucnit în plâns și am plecat. Iar el a trimis-o pe Daria (servitoarea) să-mi spună că Dumnezeu nu îi va ierta pe japonezi și nu își va opri mâna pedepsitoare”.

Zborul pe Lună
Virubova ar putea fi suspectată ca a inventat singură aceste profeții ale lui Rasputin, în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Însă există și o altă mărturisire tulburătoare (făcută în noiembrie 1913): „Dascălul se uita la Lună și zice: «Ciudat, s-ar părea că oamenii sunt proști, dar uite ce s-a întâmplat: au vrut și au făcut». L-am întrebat: «Cine, Grigori? ». Și el a răspuns că americanii se vor plimba pe Lună, își vor lăsa acolo steagul păgân și vor zbura înapoi. Am întrebat: «Cum adică? Acolo doar nu există aer». «Dar ei vor fi în cutii și se vor lăuda că au luat-o înaintea noastră. Înaintea nostră? Nu te teme, noi ajungem acolo primii. Iurka va fi». Și eu am întrebat: «Unde? Pe Lună? Și care Iurka? Oare prințul Iuri Izotev? ». S-a înrăit brusc: «O, nobilă proastă! Nu este prințul acesta». Dupa aceea, ne-am rugam mult împreună la Dumnezeu”.

Virubova a murit in 1964, când programul american de explorare a Lunii, „Apollo”, încă nu fusese lansat.

Bolșevismul, ultima viziune

Ultima profeție, făcută în octombrie 1916, cu puțin timp înaintea morții lui Rasputin, se referă la comunism. „Grigori mi-a cerut să țin minte toată viata ceea ce îmi va spune. 
«A fost Rusia – în locul ei va fi o groapă roșie. A fost groapă roșie – va fi o mlaștină de necurați care au săpat groapa roșie. A fost mlaștină de necurați – va fi o câmpie uscată, dar nu va mai fi Rusia – nu va mai fi nici groapă»”. Această din urmă profeție vorbește despre urcușul și căderea comunismului, dar și despre actualul conflict de pe teritoriul Ucrainei.

„Groapa roșie” e, acum, „mlaștină de necurați”. Până la „câmpia uscată” va mai curge timp peste lume.

Jurnalul

http://www.efemeride.ro/profetiile-lui-rasputin-despre-actualul-conflict-din-vestul-ucrainei-a-fost-rusia-in-locul-ei-va-fi-o-groapa-rosie-a-fost-groapa-rosie-va-fi-o-mlastina-de-necurati-care-au-sapat-groapa

joi, 14 mai 2015

Un înger mi-a cerut să mă rog pentru el

A fost odată un pustnic care locuia de mulți ani în pustia cea mai adâncă și dobândise harisma străvederii într-o asemenea măsură, încât îl cercetau adeseori Îngerii.



Doi monahi au auzit cele despre acest pustnic și doreau să-l cunoască și să primească folos de la el. Pentru aceasta au ieșit din chiliile lor și se îndreptau spre el cu încredere în inimile lor.

Și căutând pe robul lui Dumnezeu prin pustie, după câteva zile s-au apropiat de peștera pustnicului. De departe, însă, au văzut pe cineva îmbrăcat în haine albe stând pe una din colinele, care erau aproape de Bătrânul ca la o depărtare de trei semne. Acela văzându-i le-a strigat:
– Fraților! Fraților!
– Cine ești și ce vrei? l-au întrebat monahii.
– Spuneți-i avvei la care mergeți următoarele: „Adu-ți aminte de ceea ce te-am rugat”.
Monahii l-au găsit pe avva, l-au heretisit și căzând la picioarele lui l-au rugat să le spună un cuvânt de mântuire. Și într-adevăr, au primit cuvânt de folos și s-au folosit mult.
Apoi i-au spus și despre omul pe care l-au văzut în timp ce veneau, precum și despre cererea lui. Bătrânul și-a dat seama cine este, dar se prefăcea că nu știe. Chiar le-a spus că alt om nu locuiește cu el. Frații însă făcându-i mereu metanii și cuprinzându-i picioarele l-au înduplecat să le spună cine este cel pe care l-au văzut. Atunci Bătrânul s-a ridicat în picioare și le-a spus:
– Făgăduiți-mi că nu veți spune nimănui despre mine, lăudându-mă ca pe un Sfânt, până ce nu voi pleca la Domnul și atunci vă voi spune limpede despre această taină.
Monahii făgăduindu-i așa cum le-a cerut, bătrânul le-a spus:
– Cel pe care l-ați văzut îmbrăcat în alb este un Înger al Domnului, care a venit aici și îmi cere mie, neputinciosului, să mă rog pentru el, spunându-mi: „Roagă-l pe Domnul pentru mine ca să mă întorc la locul meu, pentru că s-a sfârșit deja sorocul pe care mi l-a rânduit Dumnezeu”. Când l-am întrebat care este pricina pedepsei lui, acela mi-a răspuns: „Într-o cetate mulți oameni Îl întărâtaseră pe Dumnezeu cu păcatele lor vreme îndelungată, iar Dumnezeu m-a trimis să-i cert, însă cu milă. Eu însă văzându-i păcătuind fără frică, am pus asupra lor mai multă certare, încât unii dintre ei au și murit. De aceea am fost pedepsit cu depărtarea de la fața lui Dumnezeu”.
Când i-am spus: „Sunt eu oare vrednic să mă rog lui Dumnezeu pentru un Înger?”, acela mi-a spus: „Dacă nu aș fi știut că Dumnezeu primește rugăciunea adevăraților Lui robi, nu aș fi venit și te-aș fi rugat”.
În acea clipă cugetam la nemăsurata milă a lui Dumnezeu și nespusa Sa dragoste pentru om, pe care l-a făcut vrednic să vorbească cu El și să-L vadă, de asemenea și la Îngerii Lui, care îi slujesc pe oameni și au împărtășire cu ei, precum s-a făcut cu fericiții Săi robi, Zaharia și Cornelie, cu proorocul Ilie și cu alți Sfinți. Cugetând la acestea am rămas uimit și am slăvit milostivirea Lui.
După acestea, de trei ori fericitul Părinte a adormit. Frații l-au îngropat cu cinste, în cântări și rugăciuni.
Iar noi să ne străduim să urmăm virtuțile acestui Bătrân, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, Care vrea ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină.
Un Stareț spunea că nu trebuie să ne îngrijim de nimic altceva, decât de frica lui Dumnezeu. Apoi a adăugat: „Și chiar dacă sunt nevoit să mă îngrijesc de vreun lucru pământesc, niciodată nu mă gândesc la el mai înainte de vremea lui”.




Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu via: marturieathonita.ro

http://www.ganduridinierusalim.com/un-inger-mi-a-cerut-sa-ma-rog-pentru-el/

marți, 12 mai 2015

Regulile de aur ale iubirii

Menţinerea unui cuplu e muncă grea. Dar merită! Specialiştii în probleme sentimentale afirmă că există câteva reguli de aur, care asigură trăinicia unei relaţii şi depăşirea celor mai grele momente - 


Iubirea e muncă grea

Iubirea presupune muncă, ne învaţă psihologii. Şi anume, o muncă grea. Chiar dacă acest adevăr nu sună foarte atrăgător, suntem nevoiţi să-l acceptăm. Lumea în care trăim a devenit extrem de complexă, totul se mişcă mai repede, împărţirea tradiţională a rolurilor între sexe, cu bărbatul-general şi femeia- ordonanţă, e definitiv căzută în desuetudine. O căs­nicie din trei eşuează, printre altele, din cauză că soţii n-au muncit destul - sau poate nu suficient de bine - ca să-şi consolideze relaţia. În marile oraşe, lucru­rile stau şi mai rău: jumătate din cuplurile căsătorite ajung în cele din urmă în faţa judecătorului. În Fran­ţa, de exemplu, se înregistrează aproape 200.000 de divorţuri anual. Ce-i drept, cifra a scăzut cu 5% în ultimul timp, dar specialiştii opinează că motivele ar putea fi mai curând de natură economică. Fiindcă o despărţire oficializată la tribunal poate transforma rapid un cuplu cu un statut financiar solid în doi foşti parteneri cam strâmtoraţi.
Media mondială arată că un sfert din căsnicii nu du­rează mai mult de zece ani şi, deseori, în mod paradoxal, soţii sunt dezbinaţi tocmai de ceea ce ar fi trebuit să-i unească: de micuţele fiinţe care au trans­format un bărbat şi o femeie în părinţi. "Pentru cuplurile cu aşteptări deosebite în privinţa iubirii şi a armoniei, copiii reprezintă adesea o sursă de con­flicte", subliniază psihologii. "Mulţi ajung astfel în­tr-o situaţie de criză, îşi aruncă reciproc acuze, încep să aibă chiar şi legături extraconjugale."
Sentimentul de fericire de la începutul unei relaţii se poate compara cu experienţele trăite de un narco­man. La propriu! Cercetătorii britanici au constatat că îndrăgostirea induce un adevărat extaz în anumiţi centri de la nivelul creierului. Tomografia compu­terizată a arătat că, la proaspăt îndrăgostiţii cărora li s-a permis să privească foto­grafii ale partenerului, aşa-numitul centru al recom­pensei din creier a se­cretat prompt hormoni ai fericirii, cum este dopa­mina. Aşadar, iubirea ne îmbată. Însă, ca să nu ne trezim într-o zi mah­muri, trebuie să ne înarmăm la momentul oportun cu un sistem eficient de avertizare. Şi să res­pectăm câteva reguli care, luate în sine, ni se pot părea banale. Cu toate aces­tea, ele au darul de a ne im­pune un compor­tament dis­ciplinat şi o autoevaluare co­rectă.

Cele zece porunci


Psihologul american John Gottman trece drept autoritatea supremă în do­meniul terapiei de cuplu, căci lucrările sale se vând în milioane de exemplare, pretutindeni în lume. În institutul său de pe lângă Universitatea din Washington, el studiază, de aproape patru decenii, relaţiile a mii de cupluri ame­ricane. Într-un laborator consacrat iubirii (numit chiar aşa: Love Lab), partenerii sunt filmaţi şi li se mon­tează senzori care le măsoară pulsul, cantitatea de trans­piraţie apărută în palme, viteza de circulaţie a sân­gelui şi mişcările involuntare ale corpului în poziţia şezând, în timp ce bărbatul şi femeia au o dispută. Cercetătorii înregistrează fiecare gest, toa­te sem­nalele verbale şi nonverbale. Sunt "Mă­surile iu­bi­rii", cum de altfel şi-a intitulat Gottman ultima carte, recent apărută. În paginile ei, el explică în ce mod se poate menţine funcţională o relaţie. Cele "zece po­runci" ale lui Gottman, dacă vreţi. Iată câ­teva dintre ele:

* Una dintre cele mai importante este trans­pa­renţa. Cunoaştem o mulţime de oameni care se plâng fără încetare de serviciul pe care-l au, însă le lipseşte curajul să renunţe la el, deoarece salariul obţinut aco­lo e indispensabil pentru supravieţuirea familiei. Ei ar trebui să împărtăşească perechilor lor grijile şi ne­mul­­ţu­mirile lor, în loc să stea lângă ea, la masă, ab­senţi ca nişte zombie. Numai cine dezvăluie parte­ne­rului dorinţele, ţelurile şi temerile sale poate cons­trui cu el o intimitate reală. Iar aceasta va ac­ţiona ca o pavăză eficientă împotriva nu­me­roşilor sabotori ai relaţiei, întâlniţi în viaţa de zi cu zi.

* Legături aproape conjugale.Capcanele pân­desc pretutindeni, ele pot fi personificate cu uşurinţă. Sunt prieteni, cu care te duci să faci sport, ori colegi dintre cei mai simpatici. Gottman avertizează insis­tent în privinţa legăturilor "aproape conjugale" de la locul de muncă şi a altor prietenii cu conotaţii, dacă nu sexuale, totuşi exagerat de afectuoase. Desigur, îndrăgostiţii nu trebuie să se izoleze şi să-şi suspende contactele sociale. Situaţia devine însă critică în momentul când preferi să discuţi problemele tale majore de viaţă cu o colegă nouă, iar nu cu logod­nica. Şi cine comentează cu prietenii cele mai intime detalii ale relaţiei sale fără ştirea partenerului comite un act de trădare, cel puţin în plan mental.
În orice caz, poate fi primejdios ca un prieten sau o rudă să ştie prea multe despre crizele unei relaţii. Despicarea firului în patru împreună cu mama ori cu cea mai bună prietenă riscă să alunece curând spre un fel de complicitate. Se ana­lizează minuţios defectele şi greşelile parte­nerului, până când însuşirile lui pozitive pălesc şi dispar din câmpul vizual. Iar dacă un sfat din partea mamei capătă mai multă greutate decât unul primit de la tovarăşul de viaţă, este doar o ches­tiune de timp ca acesta să-şi piardă complet creditul. Cine îşi doreşte să formeze o echipă bună cu par­tenerul său are datoria să fie solidar cu el şi să nu-i pună opiniile sub semnul întrebării. Sau, cel puţin, să aştepte cu răbdare până când va fi posibilă o discuţie între patru ochi.
 * Inechitatea sub diverse forme este un alt ele­ment care va genera garantat situaţii de criză în con­vie­ţuirea a doi oameni. Cea mai concentrată dintre ele este egoismul. Relaţiile în care serviciul soţului are mereu întâietate în faţa carierei soţiei, sau ea nu e dispusă să-şi sacrifice măcar o dată concediul la ma­re pentru ca el să meargă pe munte, după care este înnebunit, au, cu certitudine, o durată de viaţă limi­tată. Pe de altă parte, e important să nu accepţi com­promisuri decât atunci când eşti sigur că te vei putea ţine de cuvânt. Căci o promisiune încălcată distruge în­crederea pe termen lung. Această afirmaţie este va­labilă mai ales în ceea ce priveşte deciziile cruciale ale vieţii, cum ar fi căsătoria, dorinţa de a achiziţiona o casă ori de a aduce pe lume un copil.

* Comunicarea. Ar trebui să fim deschişi şi sinceri faţă de noi înşine, ca şi faţă de partener. Să-l includem în tot ce înseamnă viaţa noastră. Când trec printr-o perioadă stresantă, mulţi oameni reacţio­nează la fel ca şopârlele iarna: cad într-o stare de încremenire absolută şi nu mai sunt capabili să ofere tovarăşului de viaţă altceva decât indiferenţă. Cine nu răspunde la dorinţele celuilalt sau - şi mai rău - îi ia în râs temerile se află pe punctul de a da lovitura de graţie coeziunii cuplului. Şi cine foloseşte rapor­turile intime ca mijloc de presiune, ameninţând cu abstinenţa sexuală în momente de criză, lezează profund relaţia, astfel încât reparaţiile ulterioare vor fi dificile, dacă nu imposibile.
În lucrările lui Gottman se scoate insistent în evidenţă însemnătatea comunicării şi se revine mereu la faimoasa formulă 5:1, care sintetizează observaţia sa că o critică venită de la partener va fi acceptată în spirit constructiv doar atunci când e compensată de un volum de cinci ori mai mare de complimente, laude, alintări verbale şi fizice.
Condiţia indispensabilă pentru reuşita unei relaţii este ceea ce psihologii americani înţeleg prin terme­nul "commitment": o angajare totală, iar nu o dis­trac­ţie temporară, până îţi va ieşi în cale ceva mai bun.

* Internetul. Gottman consideră că tendinţa de a-ţi compara mereu partenerul cu unii şi cu alţii este nici mai mult, nici mai puţin decât un păcat mortal. Astăzi, în era digitală, suntem mai expuşi ca ori­când la tentaţiile de acest gen. Internetul pune la dis­poziţia celor singuri sau nehotărâţi o piaţă uriaşă cu posi­bi­lităţi infinite de cuplare, promiţându-le că algo­ritmul corect programat le va găsi partenerul ideal. Tot ce ai de făcut este să introduci câteva cri­terii de bază, ca şi cum ai căuta o maşină la mâna a doua, ori o lo­cuinţă de închiriat. Şi mecanismul impersonal se pune în mişcare. Este o variantă simplificată şi rece a procesului de căutare şi descoperire a iubirii, co­borât la nivelul unui simplu calcul matematic.
Oare aşa va arăta viitorul? Să te întâlneşti de do­uă-trei ori şi să cugeţi în sinea ta: "Ce ar fi bine să fac acum? Să mă implic? Ori să caut mai departe în secret, asumându-mi riscul că şi celălalt procedează la fel?" Acestea sunt dilemele de tip nou, care nu pot fi abordate decât cu umor, atunci când te decizi să le discuţi deschis. Vorbim de o teroare a posibilităţilor multiple, de un paradox al libertăţii de alegere: cu cât e mai generoasă oferta, cu atât "clientul" se teme mai tare de o eventuală opţiune greşită. După cum au constatat psihologii, capcanele digitale ale iubirii se ascund cel mai adesea în contul de e-mail şi în tele­fo­nul mobil. Gadget-urile noastre au puterea de a de­clanşa in­cendiul geloziei: dacă înainte puteai găsi, în­tâm­plător, într-un buzunar al sacoului, note achitate la res­taurant sau chitanţe de la hotel, poate şi câte o scri­sorică înflăcărată de amor, acum poţi citi un schimb nesfârşit de e-mail-uri, uneori cu o precizie a detaliilor de-a dreptul înfiorătoare.

* Infidelitatea - funcţionează ca un steguleţ de semnalizare: ea scoate în evidenţă toate punctele slabe ale relaţiei din pricina cărora cel puţin unul dintre cei doi parteneri s-a simţit singur şi dispreţuit. Investigaţiile clinice şi studiile de laborator desfă­şurate pe tema infidelităţii conduc de regulă la con­cluzia că resorturile trădării trebuie căutate în relaţia însăşi. Partenerii nu devin infideli peste noapte. Cele mai multe dintre aventuri nu sunt nici măcar axate pe sex, ci constituie mai degrabă o tentativă de a com­pensa singurătatea resimţită în căsnicie, prin prezenţa cuiva dispus să acorde mai multă atenţie omului de lângă el. Când ambii parteneri îşi neglijează căsnicia, atitudinea lor deschide larg calea spre infidelitate: când nu se mai preocupă de sentimentele celuilalt şi trec cu vederea semnalele lui de insatisfacţie, când îşi păstrează propriile nemulţumiri pentru sine, doar în speranţa că astfel vor fi evitate conflictele.
Gottman îi sfătuieşte pe cei înşelaţi să nu pri­vească trădarea partenerului ca pe o ofensă personală şi să nu-şi frământe mintea cu întrebarea inutilă: "Ce are acela/aceea, iar eu nu am?". În schimb, dacă par­­tenerii se vor încumeta să analizeze împreună petele albe de pe harta relaţiei lor, ei au şansa de a o face din nou viabilă. Este necesar să se ajungă la un limbaj comun al iubirii, deoarece fiecare a venit de acasă cu limbajul său personal, învăţat în familie, în anii copilăriei şi ai adolescenţei. "Noi trebuie să ne exprimăm verbal dorinţele şi nevoile, în loc să presu­punem că partenerul le va descoperi singur. Cine aşteaptă ca partenerul să-l facă fericit se aşteaptă la prea multe", avertizează psihologii. Întotdeauna vor exista neajunsuri într-o relaţie, important este să le abordăm cu seninătate. În clipa când vom accede la această stare de calm şi de echilibru, vom avea un sentiment de imensă eliberare. În concluzie: nu vă încrâncenaţi! Gottman spune: "Reprezentarea pe care o avem noi despre fericire într-o relaţie este îm­prumutată dintr-un film hollywoodian." Însă cu asemenea aşteptări nerealiste, ne ridicăm noi singuri obstacole pe drumul vieţii.
Şi iată că, uneori, realitatea reuşeşte să fie mult mai emoţionantă decât ficţiunea. Cu puţin timp în urmă, a făcut înconjurul planetei povestea adevărată a doi bătrâni: Maxine şi Don Simpson din California. Fuseseră căsătoriţi vreme de 62 de ani şi au murit amândoi în aceeaşi zi, la numai patru ceasuri unul după celălalt. Fotografia care-i arată ţinându-se de mâ­nă pentru ultima oară a făcut să lăcrimeze mili­oane de oameni. Nepoata lor, Melissa Sloan, spune: "Nu i-am văzut niciodată certându-se. În ochii bu­nicului meu, bunica era mai preţioasă decât un dia­mant. O iubea mai presus de orice, o adora, pur şi simplu. Pentru ea ar fi fost în stare să meargă până la capătul lumii."
O astfel de iubire poate deveni regulă cu vala­bilitate generală? Fireşte că nu. Dar ea ne poate oferi o lecţie despre respect reciproc, valori comune şi funcţionarea ca echipă. În aceasta constă, de fapt, secretul unei iubiri de o viaţă, pe care, în final, nici moartea nu reuşeşte s-o spulbere. Maxine s-a stins cea dintâi: la şapte dimineaţa şi-a dat ultima suflare. Melissa Sloan a încercat zadarnic să-şi consoleze bunicul: "Când trupul ei fără viaţă a fost scos din cameră, sufletul lui a plecat dupa ea".

Puterea cuvintelor şi a gesturilor

Cheia unei relaţii fericite este comunicarea. John Gottman a identificat în studiile sale patru erori de comunicare, ce pun în ma­re pericol iubirea. Atitu­dinea critică, manifestată prin acuze şi prin jus­tifi­cări ale compor­ta­mentului propriu, subaprecierea şi dispreţuirea partenerului, ţinerea lui la distanţă şi retragerea în sine sunt, în descrierea metaforică a lui Gottman, "cei patru călăreţi ai Apocalipsei", vesti­torii sfârşitului. Ei anunţă o despărţire care ur­mea­ză să se producă după maximum şase ani. Şi cine în­târzie să răs­pundă la micile rugăminţi sau la dorinţele partenerului riscă să compromită fericirea relaţiei. Es­caladarea certurilor duce la creşterea tensiunii arteriale şi la secretarea unei cantităţi sporite de hor­moni ai stresului. În această stare, devine imposibilă o discuţie constructivă. Cuplu­rile care îşi păstrează umorul, chiar şi în împrejurări con­flic­tuale, schimbă uşoare atin­geri sau îşi spun câ­teva cu­vinte plă­cute, au con­side­rabil mai mul­te şanse de a realiza o con­vie­ţuire du­rabilă. Situaţiile ne­fe­­ricite, în care un par­tener se plân­­ge de ce­lălalt sau chiar îi adre­­sea­ză vorbe jignitoare, trebuie com­pensate de afir­maţii şi gesturi care conţin un mesaj pozitiv cât se poate de clar. Este important să-i facem mereu com­plimente parte­nerului, să-i re­cunoaştem calităţile şi să-i mul­ţumim. Numai cei ce stăpâ­nesc limbajul iubirii pot avea o relaţie stabilă, care le permite să se simtă îm­pliniţi.

Sărutul şi secreţia de cortizol

Iubirea ne menţine sănătoşi şi ne vindecă. E îndeobşte cu­noscut faptul că oamenii im­plicaţi într-o relaţie au o sănă­tate mai bună şi o speranţă de viaţă mai mare decât divor­ţaţii, văduvii şi persoanele singure. Mai multe studii ne arată că aceştia din urmă pre­zintă un risc cu 20% mai ri­dicat de a se îmbolnăvi de diabet, afecţiuni cardiovas­culare şi cancer. S-a constatat, de exemplu, că băr­baţii care se simt iubiţi de soţiile lor dez­voltă mai rar un ulcer duodenal. Şi că bărbaţii care suferă de o boală gravă au şanse mai bune de a-şi pre­lungi viaţa în cazul când sunt căsă­toriţi. La femei, se ma­nifestă un efect similar nu­mai atunci când ele con­sideră că au o căs­nicie fericită.
Cei care se iubesc sunt bucu­roşi să se alinte întruna. Şi, fără să se gândească la asta, ei fac un lucru benefic pentru sănătatea lor. De pildă, dez­mierdările stimulează secreţia de oxitocină, hor­monul ataşa­mentului. Unele studii legate de inves­tigarea afecţiunilor psi­hosomatice atestă, de ase­me­nea, acţiunea pozitivă a oxi­tocinei în tulburări ne­vro­tice şi în anxietate. Prin ur­mare, mângâierile ne fac fe­riciţi, reduc stresul şi con­so­lidează ataşamentul afectiv. În timpul sărutului se realizează un antre­nament al sistemului imunitar. Şi unde mai pui că se întâmplă într-un mod atât de plăcut! În cadrul unui ex­pe­riment, cercetătorii japonezi au reuşit să evi­den­ţieze în sân­gele participanţilor care se lă­sau mân­gâiaţi prezenţa unor pro­teine cu efect favorabil a­su­pra capacităţii naturale de apă­rare a organismului.

Iubire la distanţă

Oricine a făcut naveta între două lo­calităţi cu­noaşte acel du-te-vino emo­ţional între tristeţea despărţirii şi bucuria re­ve­de­­rii. "Relaţiile la distanţă au nevoie de un set de reguli proprii", declară Gott­man. Trebuie creată o punte de legătură între două universuri separate. Pentru aceasta, e necesar ca partenerii să sta­bilească de comun acord care este centrul de greutate al relaţiei lor şi în ce direcţie urmează să evolueze ea. Iubirea la distanţă impune o implicare totală din partea celor doi, o încredere absolută în fidelitate. În acelaşi timp, e important ca partenerii să nu-şi ascundă problemele şi trăirile nega­tive, ca să nu existe o linie de demarcaţie între cele două vieţi. Nu poţi veni în întâmpinarea ne­voilor celuilalt, dacă nu ştii ce se întâmplă cu el. De aceea, cura­joşii care se iubesc la distanţă trebuie să fie perfect sinceri şi să-şi acorde unul al­tuia un "avans" de încre­dere.

Un scepticism sănătos, în loc de încredere oarbă

Se consideră, pe drept cuvânt, că încrederea constituie funda­men­tul oricărei relaţii solide. Ho­tă­râtoare este însă respectarea unei măsuri rezonabile: "Încre­de­rea oarbă e categoric supra­apre­ciată", spune Gottman. Mai mult, el ne atrage atenţia că idealizarea tovarăşului de viaţă ar putea să dăuneze re­laţiei: "Un scep­ti­cism sănătos ne ajută să se­sizăm schim­bările de dispo­zi­ţie ale parte­nerului şi să ac­ţionăm la mo­mentul oportun, pentru a-i dezamorsa nemulţu­mirea." Această "încredere lucidă" este nece­sară, căci datorită ei avem posibilitatea să stopăm un proces care poate duce la infi­de­litate. Şi, în spe­cial la cuplu­rile tinere, in­fide­litatea este cel mai frecvent motiv de despăr­ţire. Dar mai pot fi salvate re­laţiile după trauma desco­pe­ririi unei legă­turi cu o terţă per­soană? O serie de studii efec­tua­te în SUA demonstrează că perechile care solicită ajutor cali­ficat, în scopul depăşirii acestui impas, au aceleaşi şanse de a-şi reface relaţia ca şi partenerii cu alte probleme.
Lecţia esenţială, dar totodată şi cea mai grea în ges­tionarea crizei declanşate de aventura par­te­nerului: cel înşelat nu tre­buie să interpreteze întâm­plarea ca pe o jignire personală. "Nu e cazul să vă întrebaţi «Cu ce am greşit eu?», ci «Ce anume a trezit sau a de­clanşat în tine acea per­soană stră­­ină?», «Ce n-am făcut eu bine, ca să cauţi rezolvarea în altă parte?». Un om înşelat nu se poate împăca din nou cu viaţa lui în doar câteva zile. Ca să izbu­teas­că aşa ceva, ar avea nevoie de o forţă suprauma­nă, însă, pe termen lung, el trebuie să lase trecutul în urmă şi să-şi îndrepte privirea spre vii­tor." Starea de inocenţă de dinaintea trădării va fi pierdută pentru totdeauna. În schimb, cuplurile sunt îndemnate să acumuleze noi experienţe po­zitive. "Ar trebui să se ocupe în mod deliberat cu lucruri care le fac plăcere, tocmai ca să se detaşeze de pro­blema lor."


sursa
http://www.formula-as.ro/2014/1140/asul-de-inima-45/regulile-de-aur-ale-iubirii-18412

luni, 11 mai 2015

Toți spun că unde este dragoste, este tot. Eu zic că unde nu este încredere, nu este nimic.

Toți pun dragostea în capul lucrurilor și uită de celelalte lucruri. 
Atunci când cineva te întreabă dacă vrei să fii într-o relație cu el și spui da, te gândești că îl iubești. Atunci când omul drag îți propune să fii alături pentru toată viața, spui da, pentru că știi că îl iubești. Atunci când cel de alături te roagă să îl înțelegi, să îl asculți sau să îl ierți, spui da, pentru că îți dai seama că îl iubești și că nu ar putea fi altfel. Atunci când te desparți de cineva, nu spui că nu îl mai iubești, pentru că îl poți iubi mult timp înainte. Spui că nu mai ai încredere. Și atunci, oare nu încrederea trebuie să stea în capul lucrurilor?

Dragostea nu apare pe neașteptate. Zic de dragoste adevărată, nu de emoțiile de la primele întâlniri și nici de simpatia pentru cineva. Dragostea nu e când îți plac sânii ei sau mușchii lui. Dragostea crește în timp, se dezvoltă prin fapte, prin gesturi, prin demonstrații. Ea merge mână în mână cu atitudinea, cu responsabilitatea într-o relație și cu încrederea. Degeaba iubești, dacă nu ai încredere în omul de alături. 
Așa, te vei întreba de fiecare dată pe cine iubești, dacă merită să-l iubești și cât va dura toată treaba asta cu dragostea. Să ai încredere în cineva e mult mai greu decât să te îndrăgostești în primul întâlnit care cică are cuvinte mai bune și bani mai mulți. Să recapeți dragostea poți, încrederea însă practic nu o recapeți niciodată.

Toți spun că unde este dragoste, este tot. Eu i-aș contrazice. Aș spune că unde este dragoste, este pasiune. Unde este dragoste sunt și dorințe, lucruri comune, dorința de a fi alături de celălalt, de a iubi. 
Dar asta nu înseamnă că este și încredere și liniște și dorința să construiești alături de cineva, nu pentru o zi sau mai ales pe-o noapte. Doar dragostea adevărată îi va face pe cei care iubesc să fie siguri de ce iubesc. Doar emoțiile sincere vor pune și responsabilitate în cuvinte. Și atitudine. Doar oamenii care sunt siguri de ce vor și ce sunt ei vor putea iubi corect, cât de straniu nu ar suna acest cuvânt corect. Iubiri sunt multe, dragostea e una. Și ea mereu apare atunci când este încredere. Încredere că el e omul tău. Încredere că ziua de mâine va fi la fel de bună, alături de el. Încredere că toate lucrurile merg așa cun trebuie și că mâine vei iubi la fel de mult, pentru că altfel nu paote fi.

Toți spun că unde este dragoste, este tot. Eu zic că unde nu este încredere, nu este nimic.

sursa
http://devorbacutine.eu/toti-spun-ca-unde-este-dragoste-este-tot-eu-zic-ca-unde-nu-este-incredere-nu-este-nimic/

duminică, 10 mai 2015

TRÃIASCÃ REGELE!

DE 10 MAI, SÃ NE BUCURÃM: 
"TRÃIASCÃ REGELE!"
Anul acesta se împlinesc 149 de ani de la începerea domniei lui Carol I 
- pe data de 10 mai 1866 
- si 69 de ani de la ultima sărbătorire a acestei zile 
- ca ziua natională a României - de 10 mai 1946.
IMNUL ROMÂNIEI: ''TRÃIASCÃ REGELE'' (1884-1948)
                                                                                                            Muzica: Eduard Hübsch
                                                                                                         Versurile: Vasile Alecsandri
Trăiască Regele
În pace și onor
De țară iubitor
Și-apărător de țară.
Fie Domn, glorios,
Fie peste noi,
Fie-n veci, norocos,
În război, război.
O! Doamne Sfinte,
Ceresc părinte,
Susține cu a Ta mână
Coroana Română!
Trăiască Patria
Cât soarele ceresc,
Rai vesel pământesc
Cu mare, falnic nume.
Fie-n veci, el ferit,
De nevoi, nevoi.
Fie-n veci, locuit,
De eroi, eroi.
O! Doamne Sfinte,
Ceresc Părinte,
Întinde a Ta mână
Pe Țara Română!

Variantă corală:

sâmbătă, 9 mai 2015

Coborarea mintii in inima

Pentru a-i fi de folos omului, indemnandu-l la cele bune, mintea trebuie sa asculte glasul sufletului, al inimii, fiindca de acolo primim ceea ce Dumnezeu vrea sa ne transmita.

Vibratia sufletului nostru este de 0,5 Hz. La nastere copilul are vibratia structurii rationale tot de 0,5 Hz adica comuniunea dintre suflet si ratiune este totala. In fiecare an, vibratia ratiunii unui copil creste cu 1 Hz pana la varsta de 21 de ani, pana la atingerea pragului de 21 Hz. Dupa aceasta varsta ar trebui ca ea sa scada ca urmare a inaintarii pe calea spiritualitatii, a meditatiei, a rugaciunii. Daca insa vibratia structurii rationale creste in continuare, atunci apare uzura creierului in gol, fara a fi in corelatie  cu sufletul. Cand valoarea se apropie de 48 Hz, numarul de ganduri pe unitatea de timp e prea mare, e prea mult zgomot, se uzeaza creierul si apare imbatranirea precoce. Peste 50 Hz pot aparea boli mentale.

Pentru a avea mintea coborata in inima trebuie sa ajungem ca structura rationala sa poata auzi din nou sufletul, adica sa-si coboare frecventa, functionand asemenea copiilor. Aceasta nu inseamna un comportament infantil intrucat ceea ce receptionam de la suflet corespunde cu ceea ce avem de facut in viata. Cand Iisus spunea ca trebuie sa fim asemenea copiilor pentru a intra in imparatia cerurilor, El se referea si la acest aspect al functionarii creierului. Atingerea frecventei de 0,5 Hz, cea de la nastere, inseamna controlul complet asupra organismului si inducerea starii de vindecare.

Stiinta clasifica aceste frecvente ale creierului in unde beta, alfa, teta, delta ( in ordine descrescatoare cu frecventa). Cele beta au frecventele cele mai ridicate si corespund momentelor in care desfasuram activitati ce necesita concentrare, focalizare, atentie. Undele alfa sunt asociate cu starea starea de relaxare, creativitate; cele teta cu meditatia si starea premergatoare somnului iar cele delta sunt caracteristice somnului. Undele beta sunt benefice daca frecventa lor este situata in limita de jos a intervalului beta, intre 14 si 21 Hz, ceea ce corespunde unei concentrari calme, pozitive. Exista persoane care desfasoara activitati ce necesita concentrare si cu toate acestea ele se afla in starea alfa. Frecventele alfa si cele mai joase inseamna de fapt " Dumnezeu ma conduce " in timp ce frecventele beta inseamna " eu stau la conducere ".

Putem influenta doar in mod indirect vibratia la care lucreaza creierul. Oricum, constientizarea acestui mod de functionare este primul pas pentru a merge in directia dorita. O functionare buna a structurii rationale inseamna sa tinem seama de tot ceea ce ne inconjoara si sa interactionam cu aceste lucruri inconjuratoare, dar mai ales cu cele care traiesc in jurul nostru. Astefl realizam o buna corelare cu universul Tatalui. Acest mod de functionare trebuie sa incercam sa-l mentinem cat mai mult timp, pe toata durata zilei.
Exista mai multe metode care ajuta la scaderea vibratiei creierului, la coborarea mintii in inima si linistirea ei. Multi calugari folosesc pentru aceasta rugaciunea inimii care inseamna sincronizarea cu respiratia a rugaciunii "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu pentru rugaciunile Maicii Tale miluieste-ma pe mine pacatosul". Multe tehnici de meditatie, introspectie au acelasi rol, de a invata mintea sa colaboreze cu sufletul, sa se subordoneze lui. In viata de zi cu zi ne sunt de folos ruperile de ritm, care ne scot din gandurile care se perinda in capul nostru. Asta se intampla de exemplu cand observam o floare frumoasa si ramanem uimiti de frumusetea ei, vazand de fapt in ea frumusetea lui Dumnezeu. Cand discutam cu cineva, mintea coborata in inima inseamna ca il ascultam pe omul respectiv fara a ne gandi in alta parte; cerem insa sufletului parerea referitor la tot ceea ce ni se spune si transmitem omului din fata noastra doar ceea ce vine
prin suflet de la Dumnezeu. A faptui ceva avand mintea in inima inseamna constientizarea ca Dumnezeu e cel care lucreaza prin noi; daca insa consideram ca noi suntem cei care facem totul, mintea nu mai sta in inima si devine agitata fiindca incearca sa controleze si organizeze ea totul.

Calitatea somnului influenteaza si ea vibratia creierului. Pe durata somnului, o parte din suflet se duce la Tatal Ceresc unde primeste tot ceea ce are nevoie pentru buna desfasurare a zilei care  urmeaza. E bine ca o parte mai mare din suflet sa se degaje astfel in timpul somnului, ceea ce corespunde unui somn profund, cu vibratie scazuta a creierului. Aceasta se obtine in masura in care reusim sa ne abandonam cu totul Tatalui Ceresc, fara nici o frica, fara nici o retinere, cu toate grijile si problemele noastre.
Cand mintea este coborata in inima se observa prin calitatea luminii spirituale pe care o emanam. Lumina emanata de Tatal Ceresc e asa stralucitoare incat e necesar ca heruvimii si serafimii sa stea in jurul Lui pentru a transmite mai departe aceasta lumina in forma in care celelalte creatii o pot percepe. Lumina din noi care vine din scanteia divina, trecand prin suflet e si ea frumoasa, stralucitoare, pura. O minte agitata, plina de felurite ganduri, opacizeaza aceasta lumina si o face sa isi piarda din stralucire. O minte coborata in inima lasa aceasta lumina sa treaca mai departe neperturbata, luminandu-i si pe cei din jur. 

http://caleaiubirii.blogspot.ro/2012/09/ce-inseamna-coborarea-mintii-in-inima.html

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com