Inainte de a ma judeca, intelege-ma

Aceasta povestioara plina de inteles circula in lumea internetului, fiind inspirata de intelepciunea uneia din invataturile lui Stephen Covey:
“Mai intai incearca sa intelegi, apoi sa fii inteles.”

“O fetita tinea in mainile sale doua mere.
Mama sa a venit la ea si a intrebat-o bland pe mica ei fiica, afisand un zambet: scumpa mea, poti sa ii dai mamei tale unul din cele doua mere?
Fata s-a uitat la mama sa pentru cateva secunde, apoi brusc a luat o muscatura dintr-un mar si apoi repede o alta imbucatura din celalalt. Mama a simtit ca ii ingheata zambetul pe fata. 

Se straduia din greu sa nu isi dezvaluie dezamagirea.

Apoi fetita i-a inmanat mamei sale unul din merele muscate si i-a spus:
“Mamico, uite. Marul acesta este mai dulce.”

Indiferent de cine esti, de cat de multa experienta ai si de cate cunostinte crezi ca detii, evita sa judeci. Ofera-le celorlalti privilegiul de a se explica. Ceea ce vezi poate ca nu este realitatea. Nu trage niciodata concluzii pentru altii. Prin urmare, niciodata sa nu ne concentram doar pe ceea ce se vede la suprafata si sa nu ii judecam pe ceilalti fara sa ii intelegem mai intai.

De exemplu:
Cei carora le place sa achite ei nota de plata... nu fac asta fiindca sunt prea bogati, ci fiindca pun prietenia deasupra banilor.
Cei care iau initiativa la munca… nu fac asta fiindca sunt prosti, ci fiindca inteleg concepul de responsabilitate.
Cei care isi cer primii scuze dupa o cearta… nu fac acest lucru deoarece ei sunt cei care au gresit, ci fiindca ii pretuiesc pe oamenii de langa ei.
Cei care sunt dispusi sa te ajute fac asta nu fiindca iti datoreaza ceva, ci fiindca te vad ca pe un prieten adevarat.
Cei care iti trimit adesea mesaj pe telefon, nu fac asta fiindca nu au nimic mai bun de facut, ci fiindca tu esti in inimile lor.

Intr-o zi, ne vom separa unii de altii si vom duce dorul conversatiilor noastre despre tot si nimic, despre visurile pe care le-am avut.
Vor trece zile, luni, ani, vom pastra legatura din ce in ce mai putin..
Intr-o zi, copiii nostri vor vedea fotografiile cu noi si vor intreba: “Cine sunt acesti oameni?”.
Iar noi vom zambi cu lacrimi invizibile fiindca inima este atinsa de un cuvant puternic si vom spune:
“Cei alaturi de care am avut cele mai bune zile din viata mea.”

 Lumea Spirituala

It’s not you, it’s me - scrisoare de despartire

Nu mai merge. Tot am incercat, am crezut ca pot, dar am obosit. Vreau sa ne despartim. Esti o tara minunata si sunt convins ca intr-o zi vei face un alt cetatean foarte fericit. Dar eu trebuie sa plec pana nu imi pierd mintile. Acum, la sfarsit, imi e greu sa spun daca te-am iubit vreodata. Nu stiu de ce am fost atat de convins ca da, dar am crescut alaturi de tine si nu mi-am imaginat cum as putea exista in afara ta. Cele mai frumoase momente din viata le-am avut alaturi de tine. Mare parte din ce sunt acum, cu bune si rele, e asa datorita tie. Dar si cele mai abisale clipe ale disperarii le-am aflat tot de la tine.
Cand eram la scoala ti-am adus primele jigniri. Am pus la indoiala calitatea dascalilor tai. Am trecut cu 10 la Romana nascocind citate din Tudor Vianu si altii si niciunul din ei nu a avt tupeul sa spuna ca sunt inventate, de teama sa nu se faca de rusine ca nu l-au citit niciodata. Le-am spus eu. Am avut curajul sa ii spun profesoarei de chimie ca e psihopata si sa imi sustin cauza in fata inspectoratului. In facultate le-am spus profesorilor ca eu nu am venit la facultatea de Microsoft si Oracle si ca nu voi fi partas la smenurile lor. Ai incercat sa ma scoti din sistem pe toate caile si sa ma pui jos cu alti invinsi dar am reusit de fiecare data sa rezist. Si nu te intelegeam de ce erai atat de inversunata impotriva unui tanar ce doreste sa fie mai bun pentru a produce pentru tine.
Mai tii minte cand eram student si mi-am facut prima firma? Facturasem 6 milioane lei vechi. Prima mea factura, scrisa pe genunchi la un client care se amuza uitandu-se la mine cu incerc sa calculez TVA-ul. In doua saptamani mi-ai trimis Garda Financiara care m-a amendat cu 50 milioane lei vechi pentru ca nu trecusem numarul contractului pe factura. Le-am spus celor de la Garda ca nu am, ca abia am facturat 6 milioane. Mi-au spus ca lasa, ai parinti, rude, esti tanar.
Dar cand am hotarat sa imi declar dragostea pentru tine si sa cumpar cu munca mea o bucata din tine? Cand am facut primul credit sa iau un teren, sa fac o casa unde sa muncesc pentru a prospera ca parte din tine si unde sa mor pentru a ma intoarce in pamantul tau. Mai tii minte cum m-ai batjocorit prin cei de la cadastru care mi-au spus ca nu e problema lor ca sunt gresite planurile si ca un sfert din teren e in sosea. Pierderea mea, ofranda ta.
Stii tu oare cate zile am pierdut in templele tale cu ghisee? Am invatat in ele umilinta in toate declinarile ei si tot nu am fost demn de tine, tot arogant am ramas.
Stii tu oare ca mi-am petrecut peste 5000 de ore conducand? Stii tu ca era sa mor intr-un accident? Si toate pentru ca nu poti construi drumuri si cai ferate, stii doar sa le desenezi ca un retardat pe servetele.
Am muncit cu bucuria si energia pe care numai tineretea ti-o dau, si pentru ca am avut cap si maini dibace am produs cat pentru a hrani cei 121 de fii ai tai ce mi-au fost angajati in anii astia. Si din banii pe care i-am facut vanzand roadele muncii mele ti-am pus lunar pe masa o parte frumusica. I-ai luat de fiecare data fara macar sa zambesti. Si daca am fost stramtorat si nu i-am avut mi i-ai luat tu singura din buzunar. Si daca nu ii aveam ti-ai trimis recuperatorii sa ii scoata de la mine cu bataia.
Hmm, mi-aduc aminte de cate ori am pus tot ce aveam gaj sa construiesc ceva, pentru mine, pentru tine, pentru noi, si totul a fost la un pas sa se naruiasca pentru ca o hartie zacea sub salamul cuiva la un ghiseu.
Nu am fost demn nici de oamenii tai. Oricat am muncit, abia am reusit sa acopar tepele pe care mi le-au dat. Pentru ca ti-ai invatat oamenii ca atunci cand sunt furnizori sa nu livreze, ca atunci cand sunt clienti sa nu plateasca, ca atunci cand le imprumuti bani sa nu iti mai raspunda. Si eu nu pot munci pe cat fura ceilalti.
Si pentru ca vorbim de oameni, te-ai schimbat, sa stii. Ai devenit mai rea, mai incrancenata, mai apasatoare. Si ai devenit barbara, in sensul istoric al cuvantului. Fiii tai stiu mai putina carte dar fura mai mult, violeaza mai mult, beau mai mult, mananca pana le crapa burtile si sunt intr-un permanent razboi. Ai distrus mediul sanatos in care familia, izvorul normalitatii, moralitatii si evolutiei, putea sa se nasca si sa creasca. Te-ai autocondamnat la sterilitate. Poate e felul naturii sa traga pe linie moarta o mutatie genetica nereusita, un experiment social ratat.
Stii ce, daca ma gandesc mai bine, it is you. Tot ce ti-am cerut a fost sa ma lasi sa muncesc si as fi impartit cu tine roadele cu bucurie. Sunt tanar, inteligent, doritor sa muncesc, si unde imi pun mintea si mainile ramane ceva in urma. Tu esti cea care m-ai transformat intr-un etern mester Manole. Si ca sa nu se naruiasca peste noapte ce am cladit, am zidit in temelii multe din cele ce imi erau dragi. Si cand politicienii tai se lauda ca edificiul a mai crescut cu un procent, nu spun ca in el sunt inchise suflete si sacrificii ale unor fraieri ca mine.
Cred ca vei muri batrana si singura. Cei care te-au iubit si pe care i-ai batjocorit vor obosi sau vor pleca, iar cei care doar te-au folosit se vor muta la alta cand nu vei mai putea sa le oferi nimic. Si mai cred ca iti meriti soarta.

It’s not you, it’s me

http://mstefan.svbtle.com/its-not-you-its-me

Iubire si pacat

Profesorul, un preot cu mult har, povestea cu patos cum Dumnezeu a facut cerul, pământul, toate celelalte creaţii şi a încununat toată această minunăţie prin crearea omului. Mareţia acestui eveniment era redată cu atâta splendoare încât fiecare copil parcă-l vedea pe Dumnezeu făcând soarele, înălţând munţii din apă, dând miros la flori şi suflu de viaţă tuturor.

La final cu toţii erau plini de entuziasm, de măreţia şi gloria momentului, toţi copiii visau cu ochii deschişi momentul creării de parcă ar fi fost acolo. Acum totul era elucidat, totul era atât de limpede, de simplu şi de clar cum nu-şi putură imagina. În toată această euforie un copil avea o nelămurire pe care, respectuos, cu mana ridicată, tot încerca să şi-o lămurească punând o întrebare profesorului.

Într-un târziu preotul observă manuţa ridicată şi curios şi el de ce-ar putea să-i fie neclar copilului aşteptă întrebarea.

- Domnule profesor, se adresă copilul, dar pe Dumnezeu, pe Dumnezeu cine l-a făcut?

Întrebarea căzu ca un trăsnet în mijlocul acelei euforii, toţi copii făcură linişte şi acum parcă erau cu toţii răscoliţi de această nouă frămantare: oare cine l-a făcut pe Dumnezeu?

Părintele plecă privirea, îşi frământă mainile, făcu câţiva paşi prin sala de clasă, apoi se aşeză la catedră, privi în gol prin sală şi după câteva momente fixă copilul cu privirea şi-i spuse:

- Este păcat să ne punem această întrebare.

O linişte desăvârşită s-a aşternut în acea clasă şi toată euforia precedentă se disipă din sufletul fiecăruia. Preţ de cateva minute bune nimeni nu mai spuse nimic, fiecare se mustra pentru păcatul făcut, cum au putut să-şi pună acea întrebare?

Se frământa fiecare căutând în propria conştiinţă vinovatul. Trebuiau să nu-l asculte pe acel nătâng de coleg, părintele nu trebuia să-i dea voie să pună întrebarea, totul ar fi fost mai simplu, mai uşor, era atât de minunat înainte de a se pune acea stupidă întrebare, din cauza căruia au păcătuit.

Oare nu ar fi mai corect să-l pedepsească părintele pe acel coleg? Sau poate că Dumnezeu va vedea că din cauza lui au păcătuit şi ei. Cum Dumnezeu le ştie pe toate, cu siguranţă pe el îl va pedepsi. Până la urmă ei nu au pus întrebarea, doar au gândit, aşa ar fi corect să primească doar el pedeapsă pentru că el a întrebat.

Părintele, puţin stingher după această întâmplare, încercă să reia discuţia iniţială legată de creaţie şi întrebă daca mai are cineva nelămuriri. Spre surprinderea tuturor, copilul cel păcătos ridică iar mâna.

Preotul luat prin suprindere nu-şi putu ascunde mirarea şi după câteva momente de ezitare îl lăsă pe copil să-i adreseze o nouă întrebare.

- Domnule profesor, dar pe păcat cine l-a făcut?
- Păcatul este făcut de om, concise preotul pe o tonalitate fermă.

- Părinte, schimbă copilul forma de adresare, poate păcatul să-l afecteze pe Dumnezeu?
- Nu, răspunse preotul cu aceeaşi tonalitate fermă.

- Şi de ce ar mai pedepsi Dumnezeu omul, dacă nu este afectat de păcatul omului, se răzvrăti micuţul?

Părintele surprins de logica atât de nevinovată a copilului i-a răspuns:
- Dumnezeu doar iubeşte dragul meu, Dumnezeu doar iubeşte!

Din acel moment liniştea se spulberă, iar copii parcă renăscuţi îşi manifestau euforia eliberării, simţeau iubirea lui Dumnezeu prezentă în viaţa lor.

Asp. IO Dragoş Scîntei

http://www.glasuliubirii.ro/2013/11/22/iubire-si-pacat/