Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

duminică, 30 ianuarie 2011

Apocalipsa dupa Apophis



Astronomiii rusi au recalculat orbita asteroidului Apophis si prevad ca acesta va lovi totusi Terra in 2036. La fiecare 7 ani, Apophis trece foarte aproape de planeta noastra, avand o traiectorie aproape paralela cu cea a Pamantului in jurul Soarelui, astfel incat el ar putea lovi chiar si tangential astrul terestru. Apophis si-a luat numele de la necrutatorul zeu egiptean, cel ce se afla in permanent razboi cu Ra, zeul Soare.
In urma calculelor s-a aflat ca in 2029, asteroidul va trece la doar 30.000 de km de Pamant, ceea ce este foarte aproape de distanta de 'captare' gravitationala. Ca atare, in 2036, aceasta distanta urmeaza sa scada substantial, ceea ce va face ca Apophis sa intre in zona de atractie directa terestra si sa conduca la prabusirea lui pe suprafata planetei.
Cel mai bine se vor calcula traiectoriile in 2013, cand se va apropia suficient de mult de planeta noastra incat sa i se poata determina compozitia, greutatea, dar si eventualele abateri de la traiectorie. Apophis a fost descoperit in 2004 si initial se credea ca acesta va lovi Pamantul in 2012 sau in 2015.
Specialistii ne linistesc oarecum, sperand ca acesta va cadea in oceanul planetar si nu intr-o portiune locuita, ceea ce oricum va ridica valuri uriase, un imens tsunami urmand sa inconjoare Terra de mai multe ori, valurile acestuia urmand sa izbeasca ample zone de pe coastele si litoralul continetelor. Un astfel de asteroid se banuieste ca ar fi dus la disparitia dinozaurilor.

sursa
http://www.agentia.org/anchete/apocalipsa-dupa-apophis-8093.html

marți, 25 ianuarie 2011

I Ching - Unda temporala



I Ching sau "Cartea schimbarilor" era folosita in general pentru previziuni si sfaturi de natura personala. Citirea se facea pe baza unor hexagrame, formate din linii continue sau intrerupte, existand 64 de combinatii posibile. Insa de la un oracol personal, I Ching a devenit in ultimele decade un soi de carte a apocalipsei. Totul a pornit de la controversatul cercetator Terence McKenna, care a realizat o reprezentare grafica matematica a celor 64 de hexagrame care compuneau I Ching, din care a reiesit un soi de harta a timpului. Acesta a recunoscut un tipar in cele 64 hexagrame, pe care le-a transpus intr-un grafic, in care se regaseau date importamte ale istoriei omenirii. Diagrama incepe din anul 1000 i.e.n., momentul crearii cartii I Ching. Printre altele, McCanon a observat ca anul caderii imperiului roman sau cele doua razboaie mondiale sunt marcate grafic cu o linie descendenta, in vreme ce in dreptul datei descoperirii Lumii Noi exista o linie ascendenta. Insa curiozitatea acestui tabel grafic este data de faptul ca se incheie in dreptul datei care ii corespunde calendaristic lui 21 decembrie 2012.



continuare - vezi pe YouTube - Terence McKenna - Unda temporala Zero

duminică, 23 ianuarie 2011

2012 INTRE RAZBOI SI PACE

vineri, 21 ianuarie 2011

Secretul Universului

luni, 17 ianuarie 2011

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

GHID PENTRU 2011-2012

Sanatate.

1. Bea multa apa.
2. Ia un mic dejun de rege, un dejun de print si o cina de cersetor.
3. Mananca mai multa mancare care creste in copaci si in plante si mai putin din cea care este prelucrata.
4. Traieste cu cei trei 3 E : Energie, Entuziasm si Empatie.
5. Gaseste putin timp ca sa meditezi.
6. Canta danseaza si joaca-te mai des.
7. Citeste mai multe carti decat ai citit in 2010.
8. Stai in liniste, cel putin 10 minute in fiecare zi.
9. Dormi cel putin 7 ore.
10. Mergi in fiecare zi timp de 10 pana la 30 de minute si, in timp ce mergi, surade.

Personalitate

11. Nu-ti compara viata cu a celorlalti. N-ai nicio idee cum poate fi viata lor.
12. Evita gandurile negative, sau lucrurile pe care nu le poti controla. Investeste mai degraba energia in momentul prezent.
13. Nu face prea mult. Cunoaste-ti limitele.
14. Nu-ti pierde pretioasa ta energie in barfe.
15. Viseaza mai des cu ochii deschisi.
16. Invidia este o pierdere de timp. Tu ai deja tot ceea ce iti trebuie.
17. Uita problemele din trecut. Nu le aduce aminte celorlalti de erorile trecutului. Asta o sa distruga fericirea din prezent.
18. Viata este prea scurta pentru a o risipi detestand si urand.
19. Impaca-te cu trecutul tau, ca sa nu-ti distruga prezentul.
20. Nimeni nu are grija de fericirea ta, decat tu insuti.
21. Fii constient ca viata este o scoala si ca tu esti aici pentru a invata. Problemele fac, pur si simplu, parte din programul tau, ele apar si dispar ca ora de algebra, dar lectiile pe care le vei invata sunt pentru toata viata.
22. Surade si razi cat mai des posibil.
23. Nu trebuie sa castigi fiecare cearta. Accepta ca altii sa nu fie de acord cu tine.
Societate

24. Telefoneaza-le cat mai des prietenilor sau trimite-le mail-uri.
25. In fiecare zi, da ceva bun cuiva.
26. Iarta atat cat este posibil.
27. Petrece timp cu oamenii mai in varsta si cu cei mici.
28. Incearca sa faci cel putin trei persoane sa surada, in fiecare zi.
29. Ce gandesc ceilalti despre tine, nu este treaba ta.
30. Serviciul nu va avea grija de tine cand vei fi bolnav. Familia si prietenii tai, DA. Pastreaza legatura.

Viata

31. Comporta-te bine !
32. Arunca tot ce nu este util, pastreaza ce este frumos sau vesel.
33. Natura vindeca totul, deci stai cat mai mult in natura.
34. Fie ca e o situatie buna sau una rea, fii sigur ca ea se va schimba
35. Putin conteaza cum te simti, scoala-te, imbraca-te si du-te unde ai treaba.
36. Ce este mai bun, urmeaza sa ti se intample.
37. Cand te trezesti dimineata, multumeste ca esti in viata.
38. Forul tau interior este intotdeauna fericit. Deci, Fii fericit!

vineri, 14 ianuarie 2011

Profeţii despre România anului 2011 făcute de pustnici din Munţii Rarău

Pustnici cu vieţuire îngerească din Munţii Rarău şi Giumalău – jud. Suceava

Munţii Rarău şi Giumalău (vârful Muntelui Rarău are o înălţime de 1651m, iar vârful Muntelui Giumalăul, de I857m) au fost, din străvechi timpuri, aleşi de pustnici, pentru sihăstrie şi desăvârşire, fiind mai îndepărtaţi de lume.
Pustnicul N. se nevoia mai mult pe Muntele Giumalău. Avea darul lui Dumnezeu, de a se face nevăzut. În anul 2001, i-a spus fratelui I.:
Peste două săptămâni, o să fie un eveniment important [Este vorba de atacul terorist din 11 septembrie 2001, asupra celor două blocuri turn gemene din New Vork, oare, după cum spunea preşedintele Bush, au schimbat soarta lumii (în mai rău pentru creştinii ortodocşi)] într-o ţară îndepărtată. Efectul dăunător în România va fi în anul 2011. Ai să fii în Iaşi, să nu te sperii… Roagă-te lui Dumnezeu să nu te prindă anul 2011 în oraş, pentru că va fi mare vărsare de sânge. O să rânduiască Dumnezeu şi o să stai pe Muntele Rarău, în 2011.
Fratele I. avea 60 de ani şi a întrebat:
- Mai este mult până în 2011. O să trăiesc până atunci?
- O să trăieşti. O să mă rog, ca să locuieşti pe Muntele Rarău.
Cu un an mai înainte de a se muta la viaţa cea veşnică (Pustnicul N. s-a mutat la viaţa cea veşnică in anul 2002, fiind in vârstă de 105 ani), pustnicul N. i-a spus fratelui I. ziua în care să vină şi cum să-l înmormânteze. În ziua pe care o prorocise, a fost găsit adormit întru Domnul şi îngropat de fratele I. şi maica T., după obiceiul pustnicesc, pe Muntele Giumalău, în locaşul pe care şi l-a săpat singur. Pustnicul N. nu a vrut să i să pună cruce pe mormânt, ca să nu ştie nimeni locul unde este îngropat şi i-a dat canon fratelui I., să nu-i spună nimănui numele.
Pustnicul Zosima
Despre pustnicul Zosima, am aflat că a fost monah la Mănăstirea Rarău. L-a cunoscut pe părintele Daniil Tudor – Stareţ la Mănăstirea Rarău, între anii 1954 – 1958. A plecat pe Muntele Rarău, fiind prigonit de autorităţile comuniste.
Fratele I. l-a întrebat în anul 2007 pe Pustnicul Zosima:
- Părinte, ce o să fie în România în anul 2011?
- O să fie mare măcel în oraşe*. O să fie mai rău decăt ti-a spus părintele Pustnic N. Roagă-te să te păzească Dumnezeu, că este greu de scăpat de ce o să fie.
Fratele I. a insistat să afle mai mult:
- Ce o să fie, revoltă, război sau cutremur?
Zosima i-a răspuns:
- O să trăieşti şi o să vezi. Să te rogi lui Dumnezeu neîncetat.
Sihastrul Zosima a spus să nu luăm documentele biometrice şi că este foarte bine că la mănăstirile de pe Muntele Rarău se slujeşte zilnic Sfânta Liturghie.
* Este canonul românilor pentru cele peste 25.000.000 de avorturi şi alte mari păcate. Criza economică, foamea, pierderea a sute de mii de locuri de muncă, neplata integrală a salariilor, a pensiilor, a medicamentelor compensate, pierderea a sute de mii de case şi a multor maşini achiziţionate în leasing, fără a li se restitui banii plătiţi; patimile şi păcatele, vor scoate milioane de români în stradă, avănd loc acest mare măcel în Rornănia. Indrumăm pe creştini noştri, să meargă la Biserică şi la Sfintele Mănăstiri, să se roage pentru pace şi mântuire, să postească, să se spovedească şi Împărtăşcască şi să nu participe la aceste revolte. Sunt Părinţi care spun că Romănia va fi atăt de distrusă, încăt nu va mai prezenta interes pentru a fi angrenată de marile puteri, care se vor confrunta după puțin timp timp în cel de al III-lea Război Mondial, care va începe prin atacul armatei ruse asupra Turciei şi strâmtorilor Dardanele şi Bosfor.
Concluzie:
Totul pare fără scăpare dar ultima frază îngroșată mi-a dat încredere și consider că este binele din tot acest rău, din toată această pedeapsă bine-meritată. Voi reveni cu alte citate din carte, citate de întărire pentru vremurile de pe urmă pe care, cu voia Domnului, se pare că le vom prinde.

REZONANTA SCHUMANN



Furtunile tropicale (care sunt caracterizate prin descărcări electrice intense şi frecvente) generează unde electromagnetice cu spectru foarte larg, iar pentru cele de foarte joasă frecvenţă spaţiul format între suprafaţa Pământului şi ionosferă devine un adevărat ghid de undă prin care acestea se propagă pe distanţe foarte mari, ajungând uneori chiar să înconjoare Pământul. Analizarea acestor unde este importantă în climtologie deoarece se poate obţine o imagine la nivel global a fenomenelor meteorologice locale. Frecventele descărcări electrice ce apar în timpul unor furtuni puternice, crează unde electromagnetice din domeniul ULF şi ELF care, în cavitatea rezonantă formată (la nivel global) între Pământ şi ionosferă, pot produce o rezonanţă electromagnetică ce a fost verificată în mod experimental. Fenomenul este cunoscut în literatură sub denumirea de "Rezonanţă Schumann" şi a fost prezis de fizicianul Winfried Otto Schumann în 1952. Prin metode experimentale, au fost puse în evidenţă frecvenţele de rezonanţă Schumann la valori de 7,83Hz; 14,3Hz; 20,8Hz; 27,3Hz şi 33,8Hz. Aceste valori ale frecvenţelor de rezonanţă nu sunt fixe. Ele sunt influenţate de condiţiile atmosferice ce duc la modificarea înălţimii ionosferei şi implicit, la modificarea volumului “cutiei de rezonanţa”. Deasemenea, amplitudinea undei electromagnetice rezonante se modifică funcţie de numărul de descărcări electrice din atmosferă în intervalul de timp analizat. S-a constatat că în decursul unei zile pot fi puse în evidenţa trei maxime: unul corespunzător furtunilor tropicale din Asia de sud-est, după 5 ore un maxim datorat furtunilor din Africa, iar după încă 6 ore, un maxim corespunzător furtunilor din America de Sud. Analiza ştiinţifică a acestui fenomen poate oferi date importante referitoare la modificări climatice la nivel global, temporare sau definitive. Punând în evidenţa descărcările atmosferice (fulgere şi trăsnete) şi analizând frecvenţa şi localizarea lor, se poate obţine o imagine globală , de real folos în climatologie.
Undele electromagnetice din gama ELF pot fi recepţionate doar cu antene şi receptoare special concepute, având în vedere că lungimea lor de undă este extrem de mare şi nivele de câmp extrem de mici. Un alt impediment legat de punerea lor în evidenţa este imediata lor apropiere (ca interval de frecvenţe) de câmpurile create de reţelele de distribuţie a energiei electrice care în Europa operează pe o frecvenţă de 50Hz iar în multe alte ţări ale lumii, pe o frecvenţă de 60 Hz. De aceea, de multe ori cercetătorii sunt obligaţi să extragă informaţiile utile din semnale ce sunt practic “înecate în zgomot”.
Acum voi reveni la fabulaţiile răspândite în mass-media legate de “Rezonanţa Schumann” şi aşa-zisul sfârşit iminent al lumii datorat unui colaps temporal. Promotorii unei astfel de ipoteze afirmă: frecvenţa de rezonanţă Schumann este un fel de orologiu planetar, iar organismele vii sunt influenţate de acest orologiu electromagnetic. Până aici, nimic ieşit din comun, undele cerebrale sunt de frecvenţă foarte joasă şi pot fi influenţate sau perturbate de stimuli electromagnetici externi.
Dar următoarele afirmaţii sunt total lipsite de baze reale sau motivare logică: “Frecvenţa de rezonanţă Schumann creşte neîncetat, astfel încât o zi nu mai are 24 de ore, ci doar 16 sau mai puţin. În anul 2012, frecvenţa acestui fenomen va fi atât de mare, încât natura nu va mai putea ţine pasul şi va veni sfârşitul lumii, prin dispariţia noţiunii de timp.”
Alţii, care au auzit de găuri negre, afirmă că de fapt, Pământul şi tot ce ne înconjoară este pe cale de a fi “înghiţit” de o gaură neagră iar fenomenele neliniare asociate unui astfel de eveniment pot “distorsiona” timpul fără că noi să ne dăm seama.
Determinările experimentale infirmă modificări ale frecvenţelor de rezonanţă Schumann în sensul unei creşteri continue ce poate fi pusă în evidenţă. Organisme ale căror posibilităţi tehnice şi credibilitate ştiinţifică nu poate fi pusă la îndoială (vezi NASA şi altele de calibru asemănător) nu au semnalat o modificare a frecvenţei de rezonanţă Schumann. Iar dacă Pământul şi tot ce ne înconjoară este pe cale de a fi “înghiţit” de o gaură neagră, şi noi nu putem observa acest lucru, înseamnă că nu ne deranjează şi nici nu ne va deranja acest lucru.
Analizând problema din punct de vedere logic, este absurd să afirmi că ziua nu mai are 24 ore ci doar 16, pentru că dacă ar fi aşa, ceasul meu de pe perete ar trebui să “sară” de la orele 16, direct la 24 şi aş cumpara alt ceas cu doar opt sau şaisprezece diviziuni orare.
Iar pentru cei ce aduc, ca argument ştiinţific, faptul că “nu le mai ajunge timpul” le voi spune că de fapt, cantitatea de informaţie pe care creierul nostru trebuie să o proceseze creşte neîncetat, iar dezvoltarea societăţii şi a posibilităţilor de comunicare ne fac tot mai dependenţi unii de alţii. “Procesarea” tuturor acestor acestor informaţii şi conexiuni necesită din ce în ce mai mult timp, rămânând din ce în ce mai puţin pentru activităţile curente. Cred că această explicaţie este mai simplă şi mai aproape de adevăr.

preluat de pe blogul
http://spacesignals.blogspot.com/2009/11/rezonanta-schumann.html

vineri, 7 ianuarie 2011

Schimbare radicala de clima in Europa


Previziunile sunt sumbre pentru perioada premergatoare anului 2012. Dupa 2010, Europa va suporta o schimbare radicala de clima si se estimeaza ca milioane de oameni vor muri din cauza foametei si a razboiului. Pana in 2007, se anunta furtuni violente care vor distruge bariera de coasta a Olandei, determinand pierderea unor vaste teritorii. India, Africa de Sud si Indonezia vor fi distruse de revolte si conflicte interne, iar granarele lumii vor fi golite de seceta.

Un climat siberian va pune stapanire pe Marea Britanie si tarile vecine, se arata in raportul Pentagonului, care prezice faptul ca schimbarea climei va fi o amenintare chiar mai mare decat cea terorista: verile vor fi din ce in ce mai calde, provocand o si mai rapida topire a ghetarilor, cu consecinte grave asupra climei; la extrem, se poate ajunge la ierni cu temperaturi foarte scazute, similare Siberiei, in tarile limitrofe Atlanticului de Nord.

Nu va fi sfarsitul lumii

La nivel planetar, avem de-a face cu o inversiune a polilor magnetici, fenomen care se petrece o data la 13.000 de ani, deci de doua ori intr-un mare ciclu cosmic de 26.000 de ani. De asemenea, asistam la o crestere a rezonantei magnetice a Pamantului, care a inceput din 1980. Prin urmare, in anul 2012, timpul va atinge valoarea zero. In prezent, ziua are de fapt doar 16 ore, in loc de 24, din cauza faptului ca rezonanta are 12 cicli pe secunda, fata de 7,83 cicli pe secunda. - Mai are sens experimentul cu clepsidra la care am zis ca ne inhamam?

Tot in 2012, planul sistemului nostru solar se va alinia peste planul Galaxiei, Calea Lactee.

Potrivit mayasilor, anul 2012 nu va fi sfarsitul lumii, ci momentul cand adevarul ne va fi revelat. Toate aceste schimbari dramatice vor avea efecte serioase si asupra ADN-ului uman, care va fi suferit o reprogramare si va fi imbunatatit, avand 12 spirale in loc de doua. Oamenii vor depasi tehnologia, asa cum e cunoscuta azi si va avea loc o trecere rapida prin dimensiunea a patra si intrarea in cea de-a cincea.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com