Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.
Se afișează postările cu eticheta Carti. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Carti. Afișați toate postările

miercuri, 19 august 2015

CUM SĂ NE AUZIM ÎNGERII

Noi toţi avem abilitatea de a comunica şi de a ne asculta îngerii; nu trebuie decât să ne încredem în ea şi să înlăturăm toate temerile existente.

Această comunicare cu îngerii noştri păzitori constituie calea cea mai scurtă prin care ne putem câştiga pacea şi fericirea. Capacităţile şi darurile lor de vindecare se relevă prin toate metodele terapeutice pe care le-am învăţat de-a lungul facultăţii şi pe parcursul pregătirii mele profesionale.

Privind în viitor, am constatat lucruri pozitive, precum faptul că oamenii vor începe să-şi asculte îngerii păzitori din ce în ce mai mult, astfel încât lumea va deveni mai plină de lumină, iubire, pace şi armonie.

Informaţiile cuprinse în această carte constituie bibliografi a necesară pentru cursanţii mei, care vor să devină terapeuţi. Cartea rezumă mai multe metode de comunicare cu îngerii, metode pe care le pun în practică atât pe parcursul seminariilor mele, cât şi în unele workshop-uri.

Cuvântul „înger” înseamnă „mesagerul lui Dumnezeu”.
 Îngerii sunt cei ce ne aduc mesaje de la Creatorul Nostru. Ei sunt trimişi ca daruri ale lui Dumnezeu pentru noi, pentru a ne ajuta să ne reamintim de natura noastră divină, să fi m mai buni şi mai iubitori, să ne descoperim şi să ne valorifi căm talentele în benefi ciul oamenilor şi să înlăturăm păcatele şi carenţele din noi. Îngerii ne ajută de asemenea în relaţiile pe care le avem, în profesiile noastre, în domeniul sănătăţii şi chiar al fi nanţelor.
Îngerii sunt alături de noi pentru a împlini planurile de pace şi armonie ale lui Dumnezeu pe Pământ. Ei ne ajută să fi m calmi, deoarece pacea interioară a fi ecărui om duce la pacea interioară a tuturor oamenilor, ceea ce va duce la pacea lumii întregi. De aceea îngerii ne însoţesc mereu şi ne ajută să ne păstrăm calmul şi armonia interioară.
Nu îi deranjaţi şi nici nu le irosiţi timpul dacă le cereţi favoruri mărunte. Ei ştiu că problemele minore
adunate adeseori determină stări grave de stres, astfel încât marea lor plăcere este să vă ajute în depăşirea oricăror obstacole ce vă pot apărea în cale.

Dumnezeu este pretutindeni.
Dumnezeu este în voi, este în mine şi cu siguranţă este în toţi îngerii.



Unii oameni mă întreabă dacă este corect să se adreseze direct lui Dumnezeu şi îngerilor sau dacă acest lucru este o blasfemie. Eu vă recomand cu tărie să faceţi ceea ce vă spune sufletul.

De ce ar fi ceva greşit să vorbiţi cu Dumnezeu sau cu îngerii?
Procedând în acest fel, nu faceţi decât să primiţi un dar pe care Cerul vi-l face cu bucurie. Îngerii (la fel ca Sinele vostru superior) nu vor încălca niciodată voia lui Dumnezeu, astfel încât rugându-vă şi la ei nu aveţi ce greşeală să faceţi.
Îngerii sunt conştienţi de aceste temeri ale voastre, cât şi de adevărata manifestare a afecţiunii divine. Dumnezeu, fi ind atotiubitor, nu manifestă altceva decât iubire. Creatorul ştie atunci când vă întrerupeţi în mod conştient comunicarea cu El şi totuşi vă iubeşte.
Îngerii reprezintă un pod între adevăr şi iluziile problemelor noastre. Ei vă pot ajuta să vă reveniţi din starea de groază la cea de fericire, sănătate şi împlinire.
Ei se afl ă în strânsă legătură cu Sinele vostru superior şi cu fi inţa în care credeţi, fi e că aceasta este Iisus, Moise, Quan Yin, Sfântul Duh, Buddha, Yogananda sau alţii.
Îngerii nu vă judecă credinţa şi gândirea. Uneori, ei lucrează cu gândurile voastre, ca o modalitate de a comunica cu voi.

Într-un curs despre minuni, citeam că Dumnezeu nu ne ajută atunci când ne afl ăm într-un impas,
deoarece El nu consideră necesar acest lucru (El vede numai iubire şi perfecţiune, nu iluzia lipsurilor sau a problemelor).

Oricum, El ne trimite ajutoare atunci când ne credem în necaz. Deci nu suntem ignoraţi de Divinitate; doar că modalităţile divine de a ne acorda ajutor presupun recunoaşterea ca adevăr a faptului că toate problemele sunt deja rezolvate.

Atunci când noi ne încăpăţânăm să realizăm acest lucru, Dumnezeu trimite îngeri să ne ajute să ieşim din coşmarurile pe care singuri ni le creăm.
Îngerii mi-au spus că nu am avea nevoie de ei dacă am trăi numai în iubire tot timpul şi am fi mereu
conştienţi de prezenţa acesteia.

Cât timp noi oscilăm încă între diferite stări de iubire şi frică, Dumnezeu ne va trimite îngeri care să ne ajute să depăşim situaţiile difi cile din viaţa noastră.
...

sursa
http://portalspiritual.com/wp-content/uploads/2015/01/Doreen-Virtue-Cum-sa-ne-auzim-ingerii.pdf

luni, 15 decembrie 2014

Nu ai cum să fii fericit când încerci să fii ceea ce societatea te învaţă

Iubirea este ceva atât de bun, atât de hrănitor, atât de frumos, încât ar trebui încurajată să se desfăşoare, să se răspândească, să expansioneze. Însă lucrurile stau exact pe dos. Partenerii de cuplu se pot iubi între ei, însă nu mai mult, un părinte îşi poate iubi copiii, însă nu şi pe ai altora.

Tocmai pentru că aceste experienţe nu-mi sunt străine pot să vorbesc despre ele. Sunt şi ale mele şi ale celor care mi le-au încredinţat, apăraţi de confidenţialitatea dialogului terapeutic. Se întâmplă peste tot unde există bărbaţi şi femei laolaltă cu reguli şi norme elaborate cu mult timp în urmă şi menţinute inconştient în zilele noastre.

Dacă o femeie iubeşte mai mulţi bărbaţi (repet, ALTFEL pe fiecare!), ei nu-i sunt recunoscute disponibilităţile şi rafinamentul emoţional.
Dimpotrivă, este considerată superficială, imatură, frivolă, nedemnă, curvă.
Dacă un bărbat iubeşte mai multe femei (altfel, da?), este egocentric, desfrânat, vicios, narcisic.
Nimeni nu vede că inima lui s-a extins, că sentimentele s-au îmbogăţit, că ceva a înflorit în sufletul lui (sau în aura lui, pentru clarvăzători).
Autorul

Când nu-ţi exprimi iubirea este ca şi cum ți-ai vopsi faţa. Faţa ta originală este spontaneitatea, sentimentul. Vopseaua e ceva adăugat, artificial. Prin urmare, când îţi ascunzi iubirea (în multiplele ei forme) pe care o simţi, devii artificial! Nu mai eşti tu însuți. De fapt ești tu (fața originală) şi cel care încerci sǎ fii (chipul vopsit). Existǎ un preț pentru aceastǎ operație “esteticǎ”. Desigur, devii încordat, scindat, fragmentat. De ce încordat? Deoarece conții o energie (iubirea cǎreia nu-i dai voie sǎ circule). Consumi energie ca sǎ o reții, construiești ziduri și fortǎrețe. nu-ți permiți sǎ te relaxezi, cǎ dacǎ o faci, ea s-ar putea manifesta în cine ştie ce fel de privire sau gest. Cum e o astfel de viaţă? Este o viaţă trăită fără inteligențǎ (da, și eu m-am speriat când mi-am dat seama), pe de o parte, chinuitoare pe de altǎ parte. Citeşte cu atenţie: mai bine sǎ fii respins, decât sǎ-ți pierzi integritatea!

S-ar putea ca spontaneitatea ta să nu placă, s-ar putea ca oamenii sǎ fie puși în încǎrcǎturǎ de dezvoltarea ta emoţionalǎ. Mai ales dacǎ sunt blocați, speriați, imaturi, te-ar putea judeca și înțelege greșit. Asta e, asumǎ-ți riscul! Cred cǎ e mai bine sǎ fii tu însuți și sǎ fii respins, decât sǎ te prefaci, sǎ renunți la pǎrți importante din tine pentru a fi acceptat. Când renunți la tine îți pierzi integritatea, adicǎ nu mai ești întreg, iar acesta e cel mai rǎu lucru care se poate întâmpla. Ești sǎnǎtos doar atunci când ești întreg. Pentru a te armoniza, e necesar mai întâi sa fii întreg. Întregul conține toate pǎrțile care îl pot face armonios, doar cǎ aceste pǎrți sunt puse alandala. Dacǎ pierde una din aceste pǎrți, ele nu se mai pot echilibra. Orice parte este esențialǎ pentru întreg, orice parte conteazǎ. Și la o scarǎ mai mare, cosmicǎ, orice om este foarte important pentru Univers. De aceea, probabil, Dumnezeu vrea nu moarte pǎcǎtosului, ci îndreptarea lui…
Când eşti autentic ai o singură față: aceea originară. Însă când eşti inautentic ai zeci de măşti pe care le pui pe faţă. Ele îţi permit să ai tot felul de roluri, să pari altcineva pentru a obţine ceea ce doreşti sau pentru a evita situaţiile de care te temi. De ce este atât de intensă teama de respingere? De ce mai degrabă disimulezi şi te prefaci că nu simţi nimic decât să fii autentic? Să te exprimi cu sinceritate? Credinţa este următoarea: teama de respingere este puternică, deoarece îți lipseşte experienţa intensă a acceptării. Pentru a face față respingerii e nevoie să te fi simţit acceptat de câţiva oameni semnificativi, de preferinţă, încă din copilărie. Însă a fi acceptat de celălalt semnificativ cred că nu este suficient. Pentru a te vindeca definitiv de teama de respingere, senzaţia mea e că ai nevoie să te simţi acceptat de Dumnezeu.

Îţi pot spune “Te iubesc/ Îmi placi/ Mi-e drag de tine/ Eşti foarte frumoasă” şi pot primi orice răspuns negativ al tău pentru că exista cineva în viata mea (Dumnezeu, adică un principiu subtil, invincibil) de care mă simt iubit, care mă acceptă aşa cum sunt care continuă să-mi ofere energie, dinamism, suport, inspiraţie. Cu El nu mă simt niciodată singur, decât atunci când, împins de propria mea prostie mă îndepărtez.
De aceea, cel mai mare bine pe care îl poti face unui om cred cǎ este acela de a-l ajuta să trăiască aceste experienţe, adică să-l stimulezi, să-1 ghidezi, să-l asişti pentru a intra în contact cu Dumnezeu. Chiar dacă te mai temi de oameni sau de sentimentele tale, există în tine un punct, o zonǎ sau un centru din care curg iubirea, acceptarea, forţa, pacea încrederea. Copilul vine pe lume întreg, inocent, unificat, îşi exprimă sentimentele ca şi când ar fi ele, fǎrǎ nicio problemă, până când descoperă că viaţa nu e aşa de simplă, iar cei din jur nu sunt tot timpul disponibili şi binevoitori. Copilul începe negocierile cu lumea adulţilor, începe să se falsifice şi joacă tot felul de roluri pentru a primi hrana emoţională, atenţia, iubirea, acceptarea. Copilul reprimă emoţii inacceptabile pentru cei de care el are nevoie, se cenzurează, îşi controleazǎ reacţiile şi comportamentul nu din raţiuni de apǎrare socială, ci pentru a supravieţui psihologic.

Mi se pare uneori că oamenii vin pe lume întregi şi frumoşi pentru a pleca fragmentaţi, disociaţi. Ei se duc „dincolo”pentru a se repara și vindeca. Foarte puţini oameni pleacǎ „dincolo” cu un nivel superior de integritate, mai bogaţi şi mai coerent, decât au venit. Acesta este şi motivul pentru care copiii sunt încântători? Toată lumea le caută prezenţa, pe când bătrânii sunt evitaţi, ignoraţi, izolaţi. Fac excepţie bătrânii care si-au păstrat sufletul tânăr, care continuă să se bucure de cele mai simple lucruri, care nu au resentimente şi în care viaţa, în loc să pâlpâie, s-a intensificat.

A fi autentic într-o lume care cultivă ipocrizia și reversul ei social-acceptabil, diplomaţia, este într-adevǎr, riscant. Însă A-TI ASUMA RlSCURI ÎNSEAMNĂ SĂ-ŢI OFERI ŞANSA!
Dacă nu-mi exprim afecţiunea pentru tine există vreo posibilitate ca întâlnirea noastră să fie roditoare? Dacă sunt încordat de prezenta ta şi nu-ţi spun, oare vei mai rămâne aici? Dacă îmi place inocenţa ta şi nu-ţi spun, vei continua să o manifeşti? Dacǎ mi-e drag de tine şi mă comport neutru-binevoitor, vei dori să explorezi această relaţie? Oamenii integri exprimă ceea ce simt şi spun ceea ce gândesc. În fiecare clipă şi eu şi tu, cititorule, decidem gradul de autenticitate/ integritate din vieţile noastre, acceptăm, conştient sau nu, să plătim anumite preţuri pentru a cumpăra sau vinde ceva imagini, percepţii. Cred cǎ sacrificiul pentru ceilalţi are sens nu atunci când presupune renunţarea la integritate, ci, dimpotrivă, afirmarea integrităţii. Cred sincer că am putea cu toţii trăi într-o lume mai iubitoare, dacă am fi asistaţi pentru a ne preţui sentimentele şi a le împărtăşi cu cei care le stârnesc. Acest fel de a trăi este natural în copilărie şi ar putea fi prezervat dacă părinţii ar avea umilinţa de a învăţa de la profesorii lor, copiii…

Nu e de mirare că oamenii pierd contactul cu unicitatea lor, nu mai simt ce este cu adevărat bun pentru ei şi semenii lor, fac alegeri în opoziţie cu nevoile lor (pe care nu le mai cunosc) şi trec prin viaţă fără să creeze nimic valoros. Nemulţumiţi, plictisiţi, iritaţi sau doar anesteziaţi, simţind că trăiesc cu adevărat doar în timpul unei crize sau într-o situaţie limită, imitând părinţi sau figuri sociale umflate artificial de televiziuni – iată un tip de viaţă cu nimic surprinzător în condiţii de gândire individuală blocată.
Nu ai cum să fii fericit când încerci să fii altcineva decât cel care eşti, când încerci să fii ceea ce societatea te învaţă, te obligă sau seduce să devii. Este ca şi cum ai purta haine care nu sunt mărimea ta, însă cei din jur spun că ţi se potrivesc, sunt la modă, au proprietăţi termice pe care le vei mai creşte şi, în plus, au etichete frumoase.

Te invit să examinezi regulile pe care ai fost învătat sau constrâns să le urmezi, să pui sub semnul întrebării comportamentele pe care le imiţi, atitudinile rigide şi rolurile care au pus stăpânire pe tine. Observă cât eşti de original, cum anume creezi noutate şi prospeţime în propria ta viaţă dacǎ te bazezi pe răspunsuri de-a gata, furnizate de mama, tata, formatorul de opinie de la televizor, supervizorul sau maestrul tău spiritual, oameni cărora le atribui prea mult din propria ta capacitate de înţelegere, riscând să devii o marionetǎ adaptatǎ, înstrăinată de potenţialul tău creativ şi, la un moment dat, istovit.
Lasǎ-i pe toti aceşti oameni puţin deoparte studiază-te mai mult pe tine, desfaşoară-ţi ghemul interior, pătrunde în ceea ce este codificat, ţinut în rezervă, nemanifestat sau blocat. Separǎ-te de ceea ce alţii au pus în tine, din nevoia lor de a se împlini, a-şi uşura suferinţa, a-şi compensa frustrările sau a se prelungi narcisic. Diferenţiază-te de percepţii, ostilităţi şi frici care nu îţi aparţin, pe care persoanele de relaţie primară le-au depozitat în tine, află care-ţi sunt trebuinţele inautentice şi satisfacţiile substitutive, nevoile timpurii la care eşti fixat, interesele şi dorinţele pe care le-ai îngropat dezamăgit sau disperat. Clarifică-ţi experienţele insuportabile, contactele cu exteriorul care le lezează, te deprimă sau te “încarcă”, exigenţele stupide şi standardele la înălţimea cărora încerci să fii, instanţele restrictive şi fals moralizatoare pe care le-ai internalizat.

Şi poate mai presus de toate, caută să afli ce fel de iubire lipseşte din viaţa ta, a cui sau către cine, de la cine ai aşteptat în zadar afecţiune şi pe cine refuzi să mângâi, în ce momente critice ţi-au lipsit tandreţea, încurajarea, lauda, recunoaşterea şi cum repeţi aceste modele, privându-i, la rândul tău, pe alţii.
[…]Un om care gândeşte va căuta să fie el însuşi, indiferent ce implică aceasta. Nu spun că va fi imediat fericit, ci că, la un moment dat, fidel fiind propriei inteligenţe, va găsi ceea ce îl împlineşte, se va vindeca de fricile iraţionale şi se va aşeza în locul pe care Universul i l-a pregătit încă de la bun început, numai pentru a se odihni înainte de o nouă aventură.

Sursa: Adrian Nuţă – Infinitul mic, iubindu-l pe cel Mare
https://drumuricatretine.wordpress.com/2014/08/23/nu-ai-cum-sa-fii-fericit-cand-incerci-sa-fii-ceea-ce-societatea-te-invata-te-obliga-sau-seduce-sa-devii/#more-14438

luni, 24 februarie 2014

"Cred că poţi trăi în lume cu Dumnezeu în suflet clipă de clipă." - Oana Pellea - "Mă doare România ca un organ intern al fiinţei mele."

- În fiecare pagină din Jurnalul pe care l-aţi lansat de curând se vede lupta permanentă pe care o duceţi pentru a deveni un om mai bun, pentru a scăpa de greutatea ”cărnii” cum îi spuneţi dvs. şi a regăsi lumina spiritului. Să te adaptezi vremurilor de azi înseamnă o cedare? Până unde poţi să opui rezistenţă când te invadează ” răul şi urâtul”? 
- Trebuie să te adaptezi, dar a te adapta nu înseamnă a ceda de la credinţele tale sau reperele tale. Rezistenţă trebuie să opui până la capăt. Nu lăsa răul şi urâtul să intre în viaţa ta. Simplu. Te ridici şi pleci. Dacă vrei o viaţă frumoasă, fă-ţi-o! Cine să ţi-o facă? Fă-ţi-o! Viaţa e ceva care se şi construieşte. Atâta timp cât eşti sănătos şi cei pe care îi iubeşti sunt sănătoşi, poţi să-ţi schimbi viaţa în fiecare secundă.
- În carte vorbesc despre cei ce i-am iubit şi pe care îi iubesc. Domnul Liiceanu o spune foarte frumos. „Un Jurnal este şi despre şi înspre nemurirea oamenilor pe care îi iubeşti”. Întotdeauna vom avea nevoie de repere. De cineva de care să ne sprijinim iubirea şi admiraţia. Modelele se caută. E ca şi când cauţi aurul în albia râului. Printre mult noroi şi nisip e şi un grăunte de aur. Trebuie cernut noroiul, trebuie scuturată sita de zgură şi, în final, găseşti. Dacă vrei să găseşti...găseşti. Ştiţi câţi oameni superbi există printre cei şase miliarde de locuitori ai planetei pământ? O mulţime! Trebuie doar să-i găseşti şi să te bucuri de ei!

- O propoziţie scurtă revine ca un laitmotiv în Jurnal: ”Mă doare România!” E ca un strigăt de disperare şi de dragoste în acelaşi timp. Ce anume ”doare” cel mai mult la România? 

- Cred că spun în Jurnal....
"Mă doare România ca un organ intern al fiinţei mele."
 Aşa cum te doare ficatul. Cum ţi-e rău de la suflet. România nu este ceva exterior mie. E inclusă fiinţei mele esenţiale. Şi are nevoie de îngrijire.... România mea e bolnavă şi suferă de neiubire.
- Trebuie să reîncepem să iubim România. Să reinventăm România pe care să o putem iubi şi admira. Depinde de fiecare dintre noi. Eu nu fac politică, nu e treaba mea, nu mă pricep. Nu mă interesează. Cred însă, că trebuie să ne reîndrăgostim de pământul ăsta binecuvântat. Dacă îţi înjuri ţara de dimineaţă până seara e ca şi când te-ai înjura în oglindă! Iubirea de mamă poate fi desuetă? Sau iubirea faţă de copilul tău e desuetă?? Vi se pare desuet repectul faţă de sine? Cum să devină desuet un sentiment esenţial? Oriunde am merge în lumea asta mare purtăm pe tălpile sufletului nostru pământ românesc.
Pe fruntea noastră e scris „român”. 
Nu credeţi că trebuie să facem ceva ca să devenim mândri de acest nume?
- Glumesc de multe ori şi spun că dacă ai şcoala numită România înseamnă că te vei descurca oricunde în lume.... Şi e adevărat. Aici parcă e totul mai greu. Mai complicat. Mai incurcat. Ai senzaţia că trebuie să împingi vagoane ca să urneşti ceva .....Şi de aici acest sentiment de construcţie pe nisip. O luăm tot timpul de la capăt....De ce e aşa? Din cauza noastră. Din cauza mea. Cineva trebuie să-şi asume vina.
Iată: din cauza mea! Îmi asum eu responsabilitatea, pentru că m-am săturat să tot aud că e vina altora. Întotdeauna altcineva e de vină şi nu noi...
Dacă toţi ne-am gândi real unde greşim fiecare dintre noi, cu ce am putea îmbunătăţi fiecare situaţia, am avea o altă Românie. Dacă afirmaţia „e din vina mea” ar deveni brand de ţară, nu credeţi că am avea de câştigat? Eu cred că am avea o altă Românie!
- Nu ştiu să dau sfaturi. Şi tinerii nu au nevoie de sfaturi. Au nevoie să li se acorde respect şi iubire. Să li se spună că e nevoie de ei. Avem tineri excepţionali care nu simt că sunt sprijiniţi. Avem tineri care au probleme mari de comunicare, probleme ce vin din neiubire şi lipsă de educaţie, avem tineri dezorientaţi care ar avea nevoie barem de înţelegere. Lucrurile sunt mai complicate... E uşor să acuzi şi să judeci pe altcineva, e mult mai greu să încerci să-l înţelegi, să şi încerci să ajuţi.... Din păcate la noi, nici vorbă de a ajuta.... dacă cineva reuşeşte avem două opţiuni: ori încercăm să profităm la maxim de succesul lui strict în interesul nostru şi în detrimentul lui, ori îi blocăm succesul! E un adevăr, îl trăim cu toţii. Şi e un păcat, pentru că aşa pierde toată lumea şi nu câştigă, de fapt, nimeni nimic!
Dar, oriunde ar pleca tinerii, vor duce cu ei România. Repet, e inclusă în fiinţa noastră. Iar dorul e ceva real. Ideal ar fi să rămână acasă. Cine vrea să-şi vadă copiii plecând de acasă? Dar nu poţi să le ceri asta până când nu le creezi un minim de condiţii de dezvoltare. Un mediu propice de creştere spirituală, educaţională.
- Există încă locuri superbe, dar şi Bucureştiul este în mare suferinţă, în mare lipsă de iubire. E un oraş mutilat! Ce se întâmplă cu monumentele de patrimoniu, cu vechile case ce sunt bijuterii de arhitectură şi de bun gust este o barbarie! Dispar peste noapte din interese băneşti fără nici un fel de scrupul. Şi în locul lor apar monştri de prost gust ce agresează fiinţa oraşului. Există popoare pe lume care conservă orice urmă din trecut, fie ea cât de mică. Noi intrăm cu buldozarul în trecutul nostru şi avem pretenţia ca viitorul să fie stralucit. E o aberaţie! Viitor fără cunoaşterea şi respectarea trecutului nu există. Dar aşa cum nu ne respectăm bătrânii - aşa nu respectăm nici clădiriile vechi ale oraşului. Din păcate.
- Credinţa în ceea ce mă priveşte nu este în nici un caz un refugiu. E bucuria şi regăsirea mea.
Nu ştiu despre cazul celor doi tineri de la teatrul naţional, deci nu mă pot pronunţa. Eu pot vorbi despre mine şi atât, iar eu cred că nici o extremă nu e bună.
Cred că poţi trăi în lume cu Dumnezeu în suflet clipă de clipă. Şi cu ce bucurie!

Scris între durerea pierderii celor dragi şi regăsirea curajului de a o lua mereu de la capăt, Jurnalul Oanei Pellea devine un sprijin pentru toţi cei care se simt descurajaţi şi lipsiţi de motivaţia de a merge mai departe.
 




se pot citi cateva pagini aici :
http://www.humanitas.ro/files/media/jurnal-pellea.pdf

Interviul acordat ziarului Gândul
http://www.gandul.info/magazin/oana-pellea-daca-afirmatia-e-din-vina-mea-ar-deveni-brand-de-tara-am-avea-o-altfel-de-romanie-4586342

marți, 28 ianuarie 2014

Manuscriusului care descrie APOCALIPSA de acum 4000 de ani

“Thet Oera Linda Bok” sau Cartea Oera Linda este un manuscris controversat care a aparut pentru prima data in secolul al XIX-lea. Manuscrisul original a fost scris in limba firiziana si prezinta cele mai importante evenimente istorice ale lumii incepand cu anul 3000 i. Hr.

Oera Linda a fost in posesia familiei de origine olandeza Linden pentru mai multe sute de ani si abia in 1876 a fost tradusa in limba engleza.

Cartea este controversata pentru ca numerosi specialisti sustin ca un asemenea manuscris nu ar putea exista, dar sa prezinte anumite fapte istorice care fie sunt necunoscute sau inca nedovedite a fi veridice.

Cu toate acestea, cartea este o adevarata comoara istorica pentru ca prezinta cu exactitate anumite fapte care s-au petrecut cu mult timp inainte ca civilizatia actuala sa ia fiinta. Istoria Europei antice este prezentata ca fiind una zbuciumata, in sensul in care manuscrisul misterios vorbeste despre o civilizatie numita Atland*, care si-a dus existenta in partea de nord a continentului. In acea vreme, Marea Britanie era despartita de continent de o delta impresionant de mare, potrivit efemeride.ro.

Incepand cu anul 2193 un eveniment necunoscut a produs o catastrofa se proportii. Timp de 3 ani, numeroase cutremure, eruptii vulcanice sau tsunamiuri s-au abatut peste intreaga lume. In cele din urma civilizatia europeana a fost redusa la tacere.

Oera Linda ne mai spune ca numeroase bule de foc au cazut din cer si au provocat cratere de dimensiuni foarte mari. Oamenii de stiinta au descoperit asemenea cratere in Estonia si in tarile nordice. Conform analizelor s-a stabilit ca acestea au o vechime de peste 4000 de ani si exista posibilitatea ca sa fie rezultate in urma impactului cu diverse corpuri ceresti.

Mai mult de atat, numeroase alte civilizatii de pe Terra si-au gasit sfarsitul in jurul anului 2200 i. Hr. Istoricii sustin ca inainte ca civilizatia akkadiana sa se stinga pentru totdeauna, salinitatea solului a crescut extrem de mult. Aceasta teorie are la baza posibilitatea ca inundatiile masive au contribuit la producerea dezastrului.
 
In Oera Linda este specificat faptul ca Imperiul Akkadian a disparut brusc in urma catastrofei globale care s-a petrecut cu putin timp inaintea anului de gratie 2200 i. Hr. De fapt, acesta este si momentul in care egiptenii antici au fost abandonati de catre zei si civilizatia lor a intrat in istorie. Numeroase alte zone de pe glob au fost afectate. In China antica, imparatul Yu a descris momentul ca o supernova a fost vazuta pe cer si apoi urgia s-a dezlantuit, in conditiile in care numeroase "pietre" au bombardat Pamantul. Acesta este timpul in care orasele indiene Mohenjo-Daro si Harappa au fost spulberate de pe fata pamantului.

Chiar daca aceste informatii sunt relatate cu lux de amanunte in manuscrisul misterios, ciudat este faptul ca nu s-a specificat despre ce a putut produce o catastrofa la nivel global.





surse
Esoteric Archive
http://www.campbellmgold.com/cmg1_1024_276.htm

http://www.efemeride.ro/oera-linda-misterioasa-carte-care-povesteste-cum-a-fost-distrusa-lumea-in-urma-cu-4000-de-ani
http://www.bzi.ro/istoria-manuscriusului-care-descrie-apocalipsa-de-acum-4000-de-ani-413066

vineri, 20 decembrie 2013

LĂCAŞURILE SECRETE ALE LEULUI

Nostradamus a prezis un mare cutremur de pământ care va descoperi Mormântul lui Sf. Petru şi care va distruge Vaticanul! Ceea ce a fost descoperit şi numit "mormântul Sf. Petru" nu este adevăratul mormânt al Apostolului. Cele 7 coline ale Romei vor fi separate violent şi mormântul şi adevărurile vor fi scoase la lumină, tot aşa cum s-a întâmplat cu mormântul lui Iosif din Egipt - în timpul începerii Exodului, când în plină noapte a Exodului Final, printr-un violent cutremur de pământ, a fost descoperit şi scos la suprafaţă. Acum se va întâmpla la fel, acele morminte şi adevăruri vor fi revelate unei lumi care va radia de strălucirea unei noi vibraţii, a ZORILOR AURITE.
"Cine are urechi de auzit să audă... Învingătorului îi voi da mană ascunsă; îi voi da, de asemenea, o pietricică albă, pe care va fi gravat un nume nou, pe care nu-l cunoaşte nimeni, decât cel care îl va primi". (Apocalips, II: 17).
"Secerişul "Îngerilor trimişi" va fi slab; ei vor mânca din mana ascunsă; lor li se va da o pietricică albă. Pe această pietricică va fi gravat un nume nou".
"Mana ascunsă" este o frecvenţă a Zorilor de Aur, "pietricica albă" este planeta purificată; "numele nou" este o entitate venită dintr-o altă dimensiune spaţio-temporală.
Când LĂCAŞURILE SECRETE ALE LEULUI se vor deschide omului, el se va găsi în mijlocul "Locurilor Secrete ale Tunetului" şi vechea Cunoaştere a locurilor secrete, treptele îi vor aparţine din nou, după milioane de ani de cercetare. Pământul va fi scuturat şi se va cutremura; temelia colinelor se va micşora, ele vor fi zguduite. Cerurile vor proclama NOUTATEA şi UNIREA eternă a tuturor lucrurilor.
Toate acestea se vor întâmpla în această generaţie.
Şi până în momentul Descoperirii Finale, Adevărul Luminii Celei Mari este asemănător unui Leu, avid de prada sa, ca un leu tânăr, ascuns în lăcaşurile sale!
Doctorul Williamson, celebrul specialist anglo-saxon în ezoterism şi misticism, a fost unul dintre cei patru martori ai faimoasei călătorii a lui Georges Adamski, în farfuria zburătoare.
El ne vorbeşte astăzi despre vechii maeştri ai Terrei, care aparţin unei epoci în care rasa umană era încă în copilărie. El ne arată că ştiinţa predecesorilor noştri nu este total pierdută, căci a rămas încredinţată unor arhive secrete, accesibile câtorva foarte rari iniţiaţi. Aceste ascunzători închid o ştiinţă ocultă şi ele se numesc "Lăcaşurile secrete ale Leului", de care vorbeşte tradiţia.
Imensul interes al cărţii dr. Williamson este că a încercat să povestească conţinutul acestor arhive şi să descopere locurile pe unde sunt ele păstrate.


Când omul va fi cucerit oceanul şi când va zbura în aer cu aripi asemenea păsărilor, când el va învăţa să stăpânească trăznetul, atunci va începe timpul războiului.
Mare va fi bătălia care se va desfăşura între tenebre şi lumină. Naţiunile se vor ridica contra naţiunilor, servindu-se de forţe rele. Nişte arme de forţă vor face să dispară oamenii de pe Pământ; atunci vor veni Fiii Dimineţii şi ei vor elibera secretul lor către copiii oamenilor, zicând: "o, omule, încetează luptele tale fratricide, numai aşa vei putea ajunge la Lumină. Desparte-te de scepticismul tău, o, frate al meu, şi fii cărarea şi înţelege că noi avem dreptate". (Tabletele de smarald).
Un mare ciclu temporal este pe cale să se încheie, un altul va începe în curând.. Iisus bate la porţile inimii omenirii. Cei care-l vor lăsa să intre sunt "Copiii Noii Alianţe".
Cei care vor gândi că perfecţiunea nu poate fi atinsă, decât eliminând şi înăbuşind orice dorinţă, vor afla un mare adevăr universal:
Omul nu a fost niciodată judecat după ce n-a făcut
El este judecat pentru viaţa sa,
Pentru gândurile sale,
Vorbele sale,
Şi nu pentru faptele pe care nu le-a făcut.
Alături de descoperirile făcute pe Pământ, omul va face multe descoperiri ştiinţifice în Pământ. În trecut, omul a explorat continente necunoscute. În viitor, echipat cu instrumente stranii, el va explora regatele necunoscute ale Luminii, Culorii, Sunetului, şi ale Conştiinţei.
Noi vom asista atunci la Crepusculul Zeilor, când distrugerea finală a Vechii Ere se va produce, şi oamenii şi zeii vor fi regeneraţi şi reuniţi. Omul va primi atunci revelaţia exactă a moştenirii sale nemuritoare. El va afla că lucrurile terestre pot să-i reveleze natura spiritului său. Din Est vor veni imense secrete. Mari Reuniuni ale Celor Vechi au avut loc, având ca proiecte dragostea pe Pământ, pentru bărbaţii şi femeile ce locuiesc pe această planetă.






http://www.wattpad.com/556592-g-h-williamson-lacasurile-secrete-ale-leului?p=101

sâmbătă, 18 mai 2013

Carti despre cunoastere, religie, documentare, sanatate, terapie, etc. - Pentru cei interesati

Lada cu comori de pe internet: carti de terapie, cunoastere, religie, istorice, documentare, etc., timp sa fie, sa le parcurgem!!!
 

*Produse Calivita
 *Tratamente si remedii naturiste*
*Despre plante medicinale*

*Despre alimentatia corecta*
"Alimentatie inteligenta" de *Eugen Radulescu* http://www.terapii-naturiste.com/gratis/carti/alimentatie-inteligenta.htm

*Despre cancer*
*Fitness si gimnastica*
Cum sa aratam frumoase - Exercitii de gimnastica http://www.terapii-naturiste.com/gratis/carti/cum-sa-aratam-frumoase.htm

*Diverse *
2 - Viitor deja prezent vol 1
3 - Viitor deja prezent vol 2
4 - James Redfield - Profetiile de la Celestine
5 - Viata secreta a plantelor
6 - Don Miguel Ruiz - Toltecii
7 - Tao sau arta de a iubi
8 - Mantak Chia - Secretele Taoiste Ale Iubirii
9 - Paulo Coelho - Alchimistul
11 - Jasmuheen - Radianta divina
12 - Jasmuheen - Hrana zeilor
13 - Lazarev - Karma pura
14-Lazarev - Raspunsuri la intrebari
15 - Lazarev_Transcederea fericirii
16 - Lazarev - Iubirea
17 - Lazarev - Trepte catre Divinitate
18 - Goethe - Afinitatile elective
19 - Van Helsing - Organizatii secrete
20 - Anthony Mello - Conferinte spirituale
21 - Key Karen - Transmisiunile semintiilor stelare
22 - Eckhart Tolle - Puterea prezentului
23 - Eckhart Tolle - Linistea vorbeste
24-Cartea alba
25 - Ramtha vol 1
26 - Ramtha vol 2
27 - Carlos Castaneda - Arta visatului
28 - Carlos Castaneda - Calatorie la Ixtlan
29 - Carlos Castaneda-Latura activa a infinitatii
30 - Astrologie ezoterica
31 - Prentice Mulford-In Zarea Nemuririi
32 - Al patrulea mag-vol 1
33 - Al patrulea mag vol 2
34 - Franz Bardon-Frabato magicianul
35-Franz Bardon-Initiere in Hermetism
36-Peter Moon-Soarele negru
37-M. Scott Peck-Drumul catre tine
38-Quignard Pascal-Sexul si spaima
39-Puterea extraordinara a subconstientului tau
40-Paul Ferrini-Iubire fara conditii
41-Paul Ferrini-Linistea inimii
42-Samael Aun Weor-Cartea mortilor
43-Samael Aun Weor-Cei trei munti
44-Samael Aun Weor-Ligurda
45-Samael Aun Weor-Casatoria perfecta
46-Spiritul samanic
47-Samanism si samani
48-Osho-Meditatia calea perfecta
49-Osho-Revolutia interioara
50-Osho-Meditatia-Cunoasterea de Sine
51-Spalding-Din viata si invataturile maestrilor vol 1
52-Spalding-Din viata si invataturile maestrilor vol 2
53-Spalding-Din viata si invataturile maestrilor vol3
54-Spalding-Din viata si invataturile maestrilor vol 4
55-Spalding-Din viata si invataturile maestrilor vol 5
56-Rudolf Steiner-Stiinta initiatica
57-Rudolf Steiner-Manifestarile karmei
58-Rudolf Steiner-Din cronica akasha
59-Rudolf Steiner-Fiziologie oculta
60-Rudolf Steiner-Pragul lumii spirituale
61-Aivanhov-Puterea gandului
62-Aivanhov-Determinism si nedeterminism
63-Aivanhov-Misterele lui Yesod
64-Francis Schaeffer-Dans de unul singur
65-Misterele dezvaluite ale craniilor de cristal
66-Colin Turner-Nascut pentru succes
67-Herman Hesse-Calatoria spre soare rasare
68-Arsenie Boca-Cararea imparatiei
69-Viata si lucrarea parintelui Arsenie Boca
70-Parintele Cleopa- Despre rugaciune
71-Deborah Sundahl-Orgasmul perfect
72-David Icke-Secretul suprem vol 1
73-David Icke-Secretul suprem vol 2
74-Richard Wurmbrand-Adu-ti aminte de fratii tai
75-Medicina cosmica
76-Daruim lumina si iubire
77-Gerard Majax-Magicienii
78-Paul Brunton_Egiptul secret
79-Reflexoterapia
80-Horoscopul de la A la Z
81-Falun Gong
82-Stiinta initiatica si cunoasterea astrilor
83-Dialog cu ingerul
84-Cristian Ganescu-Cosmos
85-Cristian Ganescu - 1.Forta contra forta
86-Cristian Ganescu - 2.Omul in afara trupului
87-Cristian Ganescu - 3.Marele mister
88-Cristian Ganescu - 4.In fata eternitatii
89-Kahlil Gibran-Profetul
90-Jacob Lorber-Pamantul si Luna
91-Jakob Lorber-Musca
92-Radu Cinamar - Viitor cu cap de mort
93-Radu Cinamar - 12 zile - O initiere secreta
94-Radu Cinamar - Misterul din Egipt
95-Viata maicutei Veronica vol 1
96-Viata maicutei Veronica vol 2
97-Calatorie la Ierusalim-Maicuta Veronica
98-Casa tacerii-Maicuta Veronica
99-Florence Scovell-Jocul vietii

ManolescuBD

"Nu cel ce ţine bâta în mână e puternic, ci cel ce rezistă loviturilor" – Nicolae Purcărea

Descarcă 10 DVD-uri cu Documentare traduse!

august 23, 2010  

Apasă AICI

Descarcă 2 pliante, a câte două pagini fiecare, pe care le poţi trage la imprimantă !
Manifest – www.adevarul.tk si Pliant – Greve si Manifestaţii

Multe persoane m-au contactat pentru a-mi cere mai multe detalii despre clipurile pe care le-am pus pe YouTube şi despre motivaţia mea de a face activism online în detrimentul unor activităţi mai comune. Ca răspuns, am căutat o metodă de a oferi informaţiile într-un mod în care şi cei care nu ştiu absolut nimic despre acestea, să înţeleagă foarte repede.
Ca rezultat al “zbaterii neuronului meu singuratic” :P … am aranjat informaţiile încât să încapă pe un DVD, pentru a fi mai uşor de salvat şi de oferit prietenilor şi cunoştinţelor.
Nu spun pentru a mă lauda, dar este bine documentat, am stat multe ore pentru a-l face, conţine zeci de fişiere “.pdf”, “.doc” dar şi materiale video cu ore de explicaţii şi lămuriri, aşa că te invit la …
Încă ceva: 
dacă îl downloadezi, te rog să-l păstrezi la împărţit-sharing-seed, pentru a beneficia şi alţii de el.
Urmatoarele DVD-uri or să-l completeze ca într-un joc de puzzle!
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com