Orasul subteran al zeilor din Rosia Montana - Descoperiri fabuloase musamalizate de autoritati

La inceputul anilor 1990, subsolul din zona Carpatilor Occidentali a fost sondat de un satelit rusesc, care cauta situri antice si preistorice. Cu aceasta ocazie, s-a descoperit un imens oras subteran, intins pe o suprafata de peste doua sute de kilometri patrati, foarte bogat in aur. In zona numita Vartoape din Muntii Orastiei, pe o suprafata de aproximativ patru kilometri patrati, exista saptezeci si cinci de gropi conice, de diferite dimensiuni (unele cu diametre de pana la saptezeci de metri), din care pleaca mai multe tuneluri catre muntii din apropiere (unul ajungand chiar sub sanctuarele din Sarmizegetusa Regia, fiind probabil cel prin care armata lui Decebal a plecat din calea romanilor, traversand muntii in doua zile).

In zona Vartoape, aparatele au detectat foarte multe incinte paralelipipedice care comunica intre ele, precum camerele unei locuinte, multe dintre ele comunicand cu platoul de deasupra prin drumuri antice. In aceasta zona si in imediata apropiere se afla vestigiile cele mai impresionante ale complexului, inclusiv sanctuare facute din andezit (piatra pe care astazi o putem taia doar cu diamantul), constructii cu o vechime mult mai mare decat cele de la Sarmizegetusa, acolo aflandu-se centrul mega-orasului pre-dacic.

Acest oras subteran se intinde nu numai sub Sarmizegetusa Regia, ci si subSimeria (locul de origine al sumerienilor), Tartaria (unde s-a descoperit cea mai veche scriere din lume), Deva (zona din care au plecat arienii in Asia) si Rosia Montana. In Pergamentul Secret, Radu Cinamar vorbea despre un tunel foarte lung sub muntii Orastiei, la capatul caruia s-ar afla o camera imensa din aur pur, in care s-au descoperit o lumina albastra stranie si sapte scaune capabile sa sustina umanoizi de aproape trei metri inaltime.

S-a descoperit si ca nu doar sub Muntii Apuseni, ci sub intregul lant Carpatic de pe teritoriul tarii noastre, exista o retea intreaga de tuneluri, despre care legendele dacice sustin ca au fost construite de zeul Zamolxis pentru a proteja tinutul si poporul dac, iar Rosia Montana se pare ca reprezinta intrarea principala in acest oras subteran al zeilor.

In luna februarie a anului 2012, o echipa romano-canadiana de geologi urmarea ramasitele filonului de aur la una dintre galeriile sapate de agatarsi in urma cu 5.500 de ani la Rosia Montana. Atunci, echipa a facut aparent din intamplare o descoperire colosala, ce ar putea modifica istoria omenirii daca s-ar face publica.

Geologii romani si canadieni au descoperit la baza galeriei cavernecapatul dreptunghiular al unei lespezi aurii, care nu parea a fi o roca naturala. Dupa prelevarea unei mostre, rezultatele de laborator au aratat ca era vorba despre o piatra compozita, obtinuta dupa o tehnologie imposibil de reprodus in conditiile stiintei actuale, compusa din 15% praf de granit, 30% wolfram si 55% pulbere de aur de 50 de karate. In luna aprilie, in timpul discutiilor purtate cu usile inchise la Ministerul Minelor, Petrolului si Geologiei, canadienii au cerut ca aceasta descoperire sa nu fie facuta publica iar galeria sa fie inchisa urgent. Romanii au fost de acord cu pastrarea secretului, insa au insistat sa continue cercetarile si sa trimita acolo o echipa de arheologi.

Zona a fost inchisa imediat cu sarma ghimpata si pusa sub paza. De la inceputul lunii mai pana pe 23 iunie s-au derulat in secret sapaturile in jurul lespezii. Masuratorile au stabilit faptul ca aceasta, perfect slefuita, cantarea aproximativ 1.700 de tone (cu 100 de tone mai mult decat cea de la Baalbek, in Liban), avea o lungime de 12 metri, o latime de 6 metri si o inaltime de 3 metri, iar aurul din ea reprezenta 935 de tone, de 150 de ori mai mult decat tot aurul extras la Rosia Montana de daci, romani, austro-ungari si romani la un loc.

Intr-un final, lespedea a fost segmentata in 80 de calupuri egale, incarcata in containere si transportata noaptea, sub escorta militara, spre o destinatie necunoscuta. Din anumite informatii reiese ca fragmentele au ajuns la Combinatul Siderurgic din Galati, unde au fost topite si transformate in lingouri de aur si wolfram, despre care nu se stie unde au fost depozitate.

Un lucrator care a participat la dezmembrarea lespezii sustine ca un batran arheolog de prestigiu, ce avea o cicatrice in coltul ochiului stang, a realizat un set de fotografii, care au fost date spre studiu unui paleolingvist, ce a atras atunci atentia autoritatilor ca lespedea are o valoare istorica si culturala inestimabila nu doar pentru romani, ci pentru intreaga omenire.

Ca argument, in respectivele fotografii se poate observa ca intreaga suprafata a lespezii era acoperita de o scriere in basorelief de culoare verde smarald, total necunoscuta, posibil pelasga. Cu toate acestea, autoritatile romane au ignorat atentionarile paleolingvistului si au dispus taierea si topirea lespezii, urmand ca, dupa vanzarea aurului, sa primeasca 19.31% din castig, conform intelegerii cu partea canadiana. Batranul arheolog, care a ales sa-si pastreze ascunsa identitatea, a declarat presei la vremea respectiva:

"Lucrurile insa au devenit de-a dreptul uluitoare atunci cand la ridicarea lespezii s-a putut observa un soi de put cu diametrul de 4 metri, in interiorul caruia cobora o scara elicoidala, ale carei trepte erau sapate in peretii putului, de parca fusesera taiate cu laserul. Din interiorul putului emana o lumina laptoasa, violacee.

Desi cei cativa lucratori, geologi si arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii si-au revenit dupa o vreme din uimire, in afara paleolingvistului care s-a precipitat ca un apucat pe scari in jos, nimeni n-a mai avut curajul sa coboare ca sa vada ceea ce se afla in put, iar a doua zi era deja prea tarziu.

Am asteptat cu totii ca paleolingvistul sa apara, dar el nu s-a mai ridicat la suprafata. Peste noapte, SRI-ul si armata au acoperit cu scanduri intrarea in putul care ducea spre interiorul muntelui, au turnat ciment si au sigilat-o. A doua zi a fost inchisa gura putului exterior, precum si intrarea in galeria sapata in vremuri imemoriale de agatarsi.

Exista voci care sustin ca persoane sus-puse de la Guvern au musamalizat afacerea si ca bancherii elvetieni isi freaca mainile satisfacuti. Ultima data cand s-a mai putut discuta cu batranul arheolog si cu lucratorul martor a fost pe 28 iulie 2012, cei doi disparand apoi fara urma.

Galeria unde a fost descoperita lespedea, aflata pe Valea Cornei, sub satul Cornea de la Rosia Montana, a fost supranumita Galeria Hiperboreeana. Ea a mai fost cercetata in 1976 si, dupa o descoperire uluitoare, a fost sigilata de catre Securitate. Dintre cei care au participat atunci la sapaturi, doar patru persoane mai sunt astazi in viata. Trei dintre ei refuza sa-si aminteasca intamplarea de acum 37 de ani, doar unul dintre ei, fost sef de echipa, a acceptat sa rupa tacerea. Iata ce a povestit el Presei:

"Poate ca n-ar trebui sa zic nimic, ca doara am jurat la comunisti, dar eu ma trag de fel din Albac, chiar din neamul de moti al lui Avram Iancu, asa ca nu pot sa tac. Uite cum a fost: In iarna lu’ 76, am fost chemat de inginerul sef si am primit dispozitie sa redeschid, sa consolidez si sa electrific vechea galerie 13, ramasa inchisa inca de pe vremea austro-ungarilor, urmand ca dupa consolidare sa vina doi tovarasi geologi sa prospecteze. ....

...

Atunci am vazut grozavia. Arheologii scosesera la iveala din stanca un schelet urias, cam de 10 metri lungime, care zacea pe o parte cu picioarele stranse. Osul pe care il gasisem eu era legat cu o funda rosie si de-abia atunci am vazut ca era de fapt o vertebra. Mama, da’ ce vertebra! Civilii se foiau de colo-colo! Unii isi notau cate ceva din ce ziceau arheologii, altii faceau poze cu blitzul."

Asadar, deasupra lespezii extrase in 2012 se aflase cu 36 de ani in urma scheletul uriasului, in Galeria 13 sau Galeria Hiperboreeana. Iar acelasi arheolog cu cicatrice in coltul ochiului stang a fost martorul ambelor descoperiri, din 1976 si 2012. La Rosia Montana se afla intrarea in orasul subteran al zeilor, supranumit Tartar de catre grecii antici.

Daca in trecut secretele zeilor erau pazite intotdeauna de sfincsi, creaturi mitice cu corp de leu, picioare de taur si aripi de vultur, si la Rosia Montana exista unul aparent natural. Sfinxul Rosiei Montane este situat pe unul dintre cele mai inalte puncte ale Masivului Carnic si are doua capete: unul mare si inca unul mai mic, numit Sfinxisorul, deasupra celui mare. Unii localnici chiar sustin ca nimeni nu va putea pune mana pe aurul nostru atat timp cat Sfinxul va pazi Rosia Montana. E posibil ca acest oras subteran al zeilor sa fie adevarata tinta a miliardarilor George Soros si Beny Steinmetz?

Am aflat deja ca amandoi au investit sume colosale pentru a-si pune ghearele pe Rosia Montana, am vazut implicarea SRI-ului atat in povestea copilului ucis pe 2 septembrie, cat si in descoperirea din Galeria Hiperboreeana. Am vazut implicarea clasei politice de varf atat in musamalizarea intelegerii secrete cu evreii, cat si in regizarea crimei copilului, apoi in deturnarea atentiei publicului catre maidanezi. Am vazut si manipularea fara ascunzis in aceste cazuri. Pentru a afla daca interesul miliardarilor evrei este orasul subteran sau aurul (alaturi de celelalte metale pretioase), nu trebuie decat sa aruncam o privire catre planul proiectului minier de la Rosia Montana.

De ce si-ar dori distrugerea acelei zone?

Nu poate fi decat un motiv viabil: pentru a bloca accesul catre / din ora?ul subteran al zeilor. Am vazut deja ca Securitatea a sigilat intrarea in Galeria Hiperboreeana inca din 1976 iar in 2012, dupa ce a fost extrasa enorma lespede,SRI-ul si armata au au cimentuit putul care ducea spre interiorul muntelui, blocand si intrarea in galerie.

Un imens lac de cianuri ar sigila intrarea catre acel oras pentru totdeauna. Nimeni nu ar putea intra vreodata acolo si, mai ales, nimeni si nimic nu ar putea iesi de acolo. Daca miliardarii de la Gabriel Resources urmaresc intr-adevar distrugerea intrarii orasului zeilor si ingroparea acestuia sub 215 milioane de metri cubi de cianuri, de ce ar face asta?.

sursa 

https://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2013/10/18/orasul-subteran-al-zeilor-din-rosia-montana/
 

KARPATA, locul în care trăieşte “Guvernatorul” suprem

Semnificația Carpaților este asemănătoare în mai multe scrieri vechi. Astfel în sumeriană KUR-PAT înseamnă Muntele Prinților și amintește că înainte de Potop, au domnit opt regi în cinci orașe, timp de 241200 de ani. Apoi tăblițele sumeriene spun că a sosit Potopul, după care la domnie au venit regii popoarelor din munți. În sanscrită KARPATA înseamnă Locul Guvernatorului iar în latină CARPE înseamnă Muntele Tău.

Mai mulți istorici români și străini consideră că muntele mistic, Caucaz, nu are nicio legătură cu actualul Caucaz, ci cu munții care se întindeau de la Porțile de Fier și până în zona Buzăului. Aici ar fi fost Prometeu înlănțuit de Zeus. Cunoscând toate aceste legende dar și fapte istorice putem înțelege valoarea spirituală a sfincșilor românești.

Energiile inteligente

În munții Bratocea, la capătul uneia dintre culmi se află o stâncă ciudată. Localnicii îi spun Faunul. Măsurile energetice efectuate aici au arătat un flux deosebit de energie. Bătrânii spun că însuși Zeus, rănit în lupta cu titanii s-ar fi adăpostit acolo, îngrijit fiind de un faun. Drept răsplată, Zeus, cu o mână de fulgere a sculptat această stâncă. Uneori sfinxul pare că a luat foc. Se spune că flăcările ascund comorile din interiorul stâncii.

Radiesteziștii afirmă că zona este încărcată energetic și că dacă nu ar fi controlată ar putea arde toată România pe o adâncime de doi metri.

Cercetătorul Pavel Codrescu a efectuat un experiment. A îngropat trei obiecte, unul de aur, altul din argint și un altul dintr-un aliaj. După un an de zile le-a dezgropat și a constatat că aurul nu pățise nimic, argintul căpătase culoarea verde iar aliajul se topise. În Topleț argintul a căpătat culoarea albastră iar în Bucegi roșu. Nu au putut fi explicate aceste anomalii.

Paznicul de seară

Această stâncă se află în apropierea cabanei Ciucaș. Persoanele care s-au apropiat de ea au avut stări de somnolență, furnicături.
În 1992, Georgescu Aurel, specialist în mistică a susținut că are o hartă foarte veche a acestei zone și care prezintă că aici s-ar afla porți de trecere spre alte dimensiuni. El și alte șase persoane au dispărut misterios în această zonă.

Echipa venise în zonă să o cerceteze. Au purtat discuții cu călugărul Teofil, care locuia în zonă, explicându-i că au găsit în peșterile din zonă niște obiecte stranii din argint și că sunt foarte aproape să descopere acele porți către altă dimensiune. La scurt timp toată echipa a dispărut. Au mai fost și alte dispariții dar s-au pus pe seama urșilor sau a unor accidente. Nu au fost găsite probe că urșii au atacat sau că au fost accidente montane.

Spiritologii susțin că sub Sfinxul din Bucegi se găsesc comorile spirituale ale lumii. Ele nu au fost descoperite pentru că acest văl de energie este greu de penetrat. Tot ei susțin că aici sunt porți către civilizații decalate temporar.
Cercetătorul finlandez Frederik Hanunssen consideră că această zonă este leagănul spiritual al omenirii.
Pentru cei care sunt inițiați în mistică, cuvântul Akasha înseamnă memoria universală, cea care înmagazinează tot ce s-a întâmplat de-a lungul timpului. Se pare că toți sfincșii din lume sunt zone în care aceste arhive pot fi accesate. Aceste stânci ciudate acționează ca niște porți într-un program sofisticat în care acestea sunt lăsate deschise atunci când lucrurile nu merg cum trebuie.

Punct de reper pentru călătoriile spațiale

În Munții Călimani, în rezerva 12 Apostoli, în 1987, un student a descoperit un megalit straniu care reprezintă o figură bizară însoțită de simboluri solare. În apropiere se află o stâncă înaltă de 20 de metri care se numește Dochia. La baza ei există un izvor cu puteri curative. Se spune că cele mai multe OZN uri au fost văzute în acea zonă. Se susține că aici ar fi o gaură de vierme care ar scurta călătoriile în timp. Orice aparat cu baterii funcționează mult mai mult în acea zonă.

Cea mai importantă alcătuire stâncoasă de tip sfinx se află în Munții Retezat, unde nu mai puțin de șase formațiuni de tip antropomorf sunt dispuse pe un arc de cerc. Cei care analizează solul masivului vor constata asemănarea cu cel de pe Lună.
În Masivul Zăganu există un sfinx denumit Ciobănașul. Aici se aud niște voci ciudate în altă limbă. Energia emisă lângă sfincși a dus la crearea unei faune deosebite, vezi viperele de la Topleț dar și producerea unor fenomene naturale deosebite.

În zona Retezat – Godeanu se întâmplă foarte des accidente montane, fapt care i-a făcut pe turiști să evite această zonă.

surse
http://www.efemeride.ro/mistere-din-romania-karpata-locul-in-care-traieste-guvernatorul-suprem
http://www.antena3.ro/

Codexul Rohonczi - CARTE VECHE DE 1.000 DE ANI, PĂSTRATĂ LA BUDAPESTA, RĂSTOARNĂ TOATE TEORIILE ISTORICE DESPRE CULTURA STRĂMOŞILOR NOŞTRI

Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus

   De la daci nu au rămas izvoare scrise.

   Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor. O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor.

   Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică.

   A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre despre vlahi şi regatul lor.

   Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar nu au putut.

  Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.

    Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută.   A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele.

   Manuscrisul a fost păstrat la Rohonc în Burgenland până în 1838, când contele Gusztáv Batthyány și-a donat biblioteca, inclusiv codicele, Academiei de Științe a Ungariei.

E o carte legată în piele.

Nu se ştie prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor Scriere Secretă.

  După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul:

“Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi.

Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am încercat. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc.”

  După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observaţiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

        Alfabet dacic cu 150 de caractere

  Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moştenite de la daci.

    Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective.

  Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului, spune aceasta.

     Solii şi cântece ale vlahilor.

   Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri.    În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase.

   E scris cu cerneală violet.   Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi.

Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101.

Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului.

Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare, a descoperit Viorica Enachiuc.

Jurământul tinerilor blaki Codexul conţine şi versurile unui cântec de luptă, numit Jurământul tinerilor blaki, care a fost tradus în felul următor:

O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic veghetor,/

Înşelator, să nu primeşti a te uni/

Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit/

Vei fi/ Cântecul cetăţii aud îndelung/

Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!/

Să juri cu maturitate şi cu convingere!/

Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/

Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!

NOTĂ:

    Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele şi Rohonczy sau Rohonc, în toate combinaţiile) este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit şi încă nedescifrat în mod convingător.

   Este numit după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; pe germană Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din estul Austriei.

   Membra UNESCO Viorica Enachiuc e absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, promoţia 1963.

Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie.   E membră UNESCO din 1983.

    Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova.

   A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică.

    Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel.

   Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi in Danemarca, unde a studiat scrierea runică. Aceste fapte nu sunt secrete.

    Dar mă întreb şi vă întreb: de ce tac autorităţile politice şi ştiinţifice de la noi?  Sau mass media.

   Pentru că sunt mai importante furturile, violurile sau accidentele auto sau se vând mai bine? Incompetenţi nu sunt. Sau au primit ordin să tacă?

sursa

http://ichircu.blogspot.ro/2014/08/carte-veche-de-1000-de-ani-pastrata-la.html 

http://inforor.com/carte-veche-de-1-000-de-ani-pastrata-la-budapesta-rastoarna-toate-teoriile-istorice-despre-cultura-stramosilor-nostri/

Un MARE SECRET despre România

Un mare secret despre istoria Romania a fost ascuns vreme indelungata, astfel ca dupa aceste constatari, multi dintre noi vom privi cu alti ochi istoria tarii noastre.

In zona Olteniei se inregistreaza cea mai veche locuire in bordeie din lume(18,000 ani inainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi tarnacop de miner descoperit vreo data, cea mai veche activitate metalurgica a aramei din lume (8,000 ani inainte de Christos).

Tot aici s-a inventat arcul, au aparut primele furnale din Europa, si tot de aici au plecat si s-au format celelalte popoare indo-europene si nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, scitii, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmatii, elenii(ahei si dorieni), fenicienii, etc.

Traco-dacii reprezinta cea mai veche si mai inalta cultura de pe Pamant, anterioara civilizatiei Sumeriene, si totodata cea mai numeroasa (180 – 200 de triburi). Ei puteau fi gasiti in intreaga Europa (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franta, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa, chiar si Burii din Africa de Sud sunt tot un neam Dac, din care facea parte insusi Burebista.

Scrisul si odata cu el istoria, au aparut mai intai in spatiul tracic si abia mai tarziu in spatiul greco-roman, dus probabil acolo tot de triburile care au migrat de aici. Traco-dacii au avut cea mai veche agricultura din Europa, (neolitic) si printre cele mai vechi din lume. La vremea lor erau singurul popor din lume care foloseau cercul la dispozitivele de masurare a timpului.

Incepand cu anul 1995, dupa studii indelungate, insa intentionat tinute la subsol, o serie de savanti americani de prestigiu au ajuns la concluzia ca Potopul descris in Biblie a avut loc pe malul vestic al Marii Negre, unde locuia o populatie neasteptat de dezvoltata, (oare cine?). De altfel Olimpul, legendarul munte din mitologia greaca (ULIMP- Lumina sau Splendoare, in limba traco-daca), nu era altceva decat muntele Bucegi pe care nu intamplator dainuie al doilea Sfinx de pe Pamant. Istoricul Homer spunea ca numai tracii stiau sa lupte calare si cu arcul incepand cu mileniul cinci inainte de Christos.

Traco-dacii se remarcau printr-o corectitudine desavarsita, toate conventiile fiind incheiate verbal si apoi pastrate cu sfintenie. Lipsa de acasa era semnalata printr-un bat lasat la poarta, fiind mai mult decat suficient.

Traco-dacii erau singura civilizatie din lume care nu a folosit sclavagismul sub nici o forma a sa.
In jurul anului 1400 I.C, se construieste in Tracia nord-Dunareana, cea dintai scoala cu local de sine statator de pe Terra, numita Androniconul, unde preotii Zamolxieni predau toate disciplinele universitare incepand cu teologia (cultul Zeului Soare si al celor 12 constelatii).

Confom marturiilor ramase posteritatii ale lui Platon si Socrate, insusi Pitagora si-a completat studiile la scoala Zamolxiana, si tot ei afirmau ca in acea vreme in Dacia existau cei mai de seama medici ai timpului.

Istoricul Herodot, ii considera pe Cimerieni originari de pe versantul Nord-Estic al Carpatilor,(Moldova de astazi). Apoi o parte din ei s-au deplasat spre Sud, in Anatolia, unde au fost cunoscuti ca Cimiry. Migrati ulterior catre Italia, Spania, Anglia si Irlanda au fost cunoscuti sub denumirea de celti.

Zona Nord-Dunareana (Romania de astazi), a fost considerata din vechime drept un paradis terestru. Un teren bogat in aproape toate bogatiile pamantului, cu terenuri agricole(Granarul Europei de mai tarziu), pasuni intinse, toate formele de relief, un incredibil sistem hidrografic natural, o zona bine aparata contra majoritatii dezastrelor naturale…..etc. Ca un miracol unic al istoriei, locuitorii acestei zone n-au putut fi alungati din vatra stramoseasca si nici deznationalizati.

Romanii pastreaza in continuare limba, portul, obiceiurile, traditiile stramosilor de acum 7.000 de ani. Analizele minutioase de sange, demonstreaza un alt miracol : in ciuda numeroaselor invazii, inclusiv mult distorsionata ocupatie romana, ne-am pastrat puritatea genetica, specifica stramosilor nostri.

Romania ramane un miracol, caruia i s-a prevazut un viitor mesianic. Profetul indian Sundhar Singh scria in 1922, ca romanii vor deveni un popor indragit si respectat de toate popoarele lumii.


http://www.obiectiv.info/un-mare-secret-despre-romania-a-iesit-la-iveala-ce-ascunde-zona-olteniei_44474.html?utm_source=RTV&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-Post

Virtutea Profetului Mihail Eminescu a fost arma de luptă a cuvântului, făurită din demnitatea Neamului nostru prin jertfă spre Calea Vieţii întru Hristos, Adevărul, Lumina şi Iubirea lumii

Iisus Hristos este şi trebuie să fie permanent voinţa noastră ortodoxă, naţionalist-creştină.
 Aceasta este şi trebuie să fie Modelul desăvârşit al Naţiunii dacoromâne, al unei Patrii ortodoxe, al unui Stat naţional creştin. 
Dacă Biserica Ortodoxă naţională, respectiv creştinii sunt conaturali şi consubstanţiali cu Hristos, acelaşi lucru trebuie să se întâmple şi cu Statul, ca urmaş legitim al Neamului său creştin. Pentru a se înfăptui natural acest sens măreţ este imperios necesar chemarea, alegerea şi constituirea Elitei Profetice, care să-şi  asume Misionarismul şi Jertfa Ortodoxiei Dacoromâne. Creştinismul teologiei hristice al dreptei credinţe este suma tuturor virtuţiilor ortodoxe, care se asumă şi se însumă îndumnezeirii omului. Aşadar, Profetul şi Pedagogul Neamului nostru Mihail Eminescu analizează şi fundamentează ca trăire modul viguros dacoromân de existenţă: ca act suprem şi supranatural al ortodoxiei mărturisite, ca sens divin al frumuseţii creştine permanent jertfite.

Faptul că suntem consângeni prin Protopărinţii adamici, dar mai ales revelaţia că suntem cofiinţiali cu Logosul lui Dumnezeu întrupat, prin harurile Sfântului Duh ale Tainelor Sale sfinte, Noi - dacoromânii trebuie să ne cugetăm în ceilalţi semeni prin noi înşine, urmându-L pe Mântuitorul Iisus Hristos, prin ortodoxia pravoslavnică şi prin ecumenismul naţionalist creştin, ca renaştere a naţiunilor, prin Jertfa şi biruinţa Crucii, care pot fi un apostolat suprem, un ideal şi o realizare istorică universală pentru oameni, dar mai ales o stare de fapt mesianică-vocaţională pentru Îngeri, pentru Sfinţi, pentru Dumnezeu, ca desăvârşire a Creaţiei Sale întru Înviere.
Aura adâncă al Ortodoxiei Moşilor şi Strămoşilor noştri dragi, îi străbate profund Profetului dacoromîn chipul său de lumină, logodindu-i înţelepciunea cu dreapta credinţă, buna cuviinţă cu răbdarea, boieria cu nobleţea ţăranului imperial din totdeauna, curajul cu truda creatoare, adevărul cu dreptatea, erudiţia cu frumuseţea exprimării limbii dumnezeieşti, sintetizându-i astfel gândirea moral-creştină pe care o însumă Filosofiei Crucii, adorând astfel, Jertfa supremă a Mântuitorului lumii - Iisus Hristos. Aceasta este de fapt biruinţa înţelepciunii sale profetice şi a Neamului nostru între celelalte naţiuni creştine ori necreştine.

Vlăstar al Marii boierii de Glie, dar mai cu seamă al unei Boierii Ortodoxe veşnic-spirituale, Domnul Eminescu cinsteşte cu reverenţă şi adâncă gratitudine, înaintaşii noştri Boieri şi Voievozi, ctitori de Neam şi Ţară, Domni ai măsurii şi cumpătării creştine, jertfitori pentru Neam. Iată cum surprinde demnitatea şi înţelepciunea boieriei valaho-ortodoxe, vis-a-vis de cea aristocrato-catolică ungurească, într-o inedită replică războinică, istorisită de Voievodul limbii dacoromâne - Mihai Eminescu: 
„La anul 1392, Sigismund al Ungariei încheiase alianţă cu Mircea cel Bătrân în contra turcilor. Sigismund trece Dunărea şi ia Nicopoli, apoi auzind de tulburări în propria lui ţară, se întoarce cu oaste cu tot din campanie, lăsând pe Mircea singur cu ţara în faţa dreptului ce-l aveau turcii de a se răzbuna. Ce face însă Mircea? Poate că, mişcat de nenorocirile nobilului său aliat, s-au despărţit cu lacrimile în ochi de dânsul, urându-i izbândă bună cu Ungaria? Ba de loc. Mircea, întemeiat pe tratatul de alianţă îl somează pe rege să continue războiul, căci altfel va fi rău. Regele nu urmează, se întoarce prin Oltenia, e încunjurat de oastea uşoară a Ţării Româneşti şi scapă abia cu puţini oameni ca prin urechile acului în Ardeal. Stricatu-s-au poate prieteşugul pentru vecinicie prin acest act de răzbunare? Ba nu, căci doi ani după aceea încheie o nouă alianţă cu acelaşi rege al Ungariei. În sfârşit această alianţă îl duce pe Mircea din nou înaintea Nicopolei, unde în faţa strălucitei oşti creştine stătea Baiazid Fulgerul. După planul cuminte de război trebuia ca lupta s-o înceapă românii cu oaste uşoară şi abia după aceea să intre în luptă greaua cavalerie franţuzească. Dar cavalerii franţuji, setoşi de glorie şi plini de ambiţie, nu vor să stea în urma moldovenilor şi muntenilor, ci vor în frunte să de-a năvală vitejească, să spulbere pe turci. Ce face Mircea? Recunoscând poate generozitatea cavalerimii s-a plecat acestui plan glorios şi s-a învoit să rămâie el în urmă? El a tuns-o binişor cu oaste cu tot peste Dunăre lăsând oastea crucii în ştirea lui Dumnezeu şi a unei sorţi, pe care el o prevedea foarte clar. Şi cum prezisese el în consiliul de război, aşa s-a întâmplat. Creştinii conduşi de entuziasm, de dorinţa de glorie, de cavalerism şi generozitate, au fost cumplit bătuţi în urma planului pe dos, dictat numai de sentimente frumoase, iar Mircea şi-a scăpat oastea sa intactă în urma planului său cuminte; o oaste mică, însă preţioasă, cu care peste un an el a stins pe acelaşi Baiazid, care sfărâmase frumoasa oaste creştină, în care erau faţă cele mai nobile şi mai glorioase mume ale Europei. Dar Mircea era un biet român cu mintea coaptă, care ştia, că popoarele au lucruri mai scumpe de apărat decât gloria.” 
 Buna chibzuinţă, dreapta măsură, dragostea de Glie, de Neam, recunoştiinţa pentru Dumnezeu ale Voievodului nostru sunt cu mult mai glorioase decât suprema onoare fie ea chiar a unui Monarh apusean, fie rege, fie papă. 
Să vedem cum definea onoarea în gândirea sa Lordul John Falstaff: 
„Gloria nu se bea, nu se mănâncă, nu se îmbracă; ea nu vindecă oasele sfărâmate de ghiulele, nu cârpeşte mantalele rupte prin care suflă amorţitorul crivăţ, nu-nlocuieşte porumbul crud, pe care l-au mâncat soldaţii noştri, ca pâne caldă, c-un cuvânt gloria ce-o câştigi e frumos lucru, dar pentru dânsa e bine ca omul să nu rişte nici măcar degetul mic, necum zeci de mii de oameni şi zeci de milioane de bani, storşi la urma urmelor tot din spinarea muncii productive, a ţăranului.”  

În Sânul Ortodoxiei, al acestui Cer tainic dumnezeiesc, sălăşluiesc adevărurile fundamentale ale doctrinei şi practicii asceto – mistico -ortodoxe, care converg spre: 

„Imutabilitatea şi eficienţa supranaturală a dogmei creştine ce se sprijină pe istoricitatea venirii şi întrupării lui Dumnezeu în lume prin Fiul Său şi pe Biserică – Trup al lui Hristos aflat sub neîntrerupta supraveghere şi lucrarea a Sfântului Duh.”  

Asumându-se unităţii desăvârşite a Bisericii Ortodoxe, celei Una a Logosului - Iisus Hristos, a Înţelepciunii Naţiunii noastre binecuvântate, Mihail Eminescu îşi împlineşte chemarea întru alegerea sa divină, devenind pentru noi, nemuritorii daci: Luceafăr al Poeziei, Mire al dumnezeieştii Iubiri, Apologet al dragostei naţionaliste, Apostol al unicului Adevăr, Profet al Ortodoxiei, Prooroc al Filosofiei Duhului, Mistic al Evangheliei Iubirii şi Ascet al dulcelui grai dacoromân. În fenomenul lăuntric inimii lui de Român absolut, al Rugului aprins sufletului său dac, al actului său religios, Mihail Eminescu consacră şi confirmă, adorare lui Dumnezeu şi supravenerare Neamului veşnic dacoromân, care l-au consfinţit întru profetismul nemuririi divine. Tot crezul său religios mărturisit i-a adus perspectiva adevăratului său cult, minunatei sale culturi spirituale şi slujiri vii, ortodoxe vocaţionale.

Profetul nostru Mihail Eminescu afirmă într-un mod concret, absolut, divers şi divin, specificul ortodox al religiei creştine ca un Drept dumnezeiesc al Neamului nostru primordial, dar şi ca Drepturi absolute ale lui Dumnezeu în cadrul tuturor Naţiunilor. Dreptatea pe care Dumnezeu a propus-o tuturor seminţiilor a  fost şi este setea harică după Adevăr. 

Doar Naţiunea noastră a păşit pe Calea plină de lumină a Cunoaşteri, împlinindu-se întru Frumos şi Iubire. Toate frumuseţiile virtuţiilor noastre strămoşeşti, toate chemările şi jertfele lor, toate înfrângerile curmate apoi de biruinţa întru harul hristic au odrăslit în Voievozii Culturii Duhului, în Elita profetico-ortodoxă, ca Sacerdoţi ai Spiritului naţionalist creştin. 

Virtutea tuturor Marilor dacoromâni de-a lungul istoriei şi în mod expres a Profetului Mihail Eminescu a fost arma de luptă a cuvântului, făurită din demnitatea Neamului, din Autoritatea creştinismului hristic primar, ca virtute a Drumului nostru prin jertfă spre Calea Vieţii întru Hristos, Adevărul, Lumina şi Iubirea lumii.

Relevantă este şi istorisirea din închisoarea Uranus a fiicei Părintelui basarabean Boris Răduleanu (arestat împreună cu familia sa), a Doamnei Doctor Galina Răduleanu:  

„Evadarea mea preferată era poezia. Ore în şir retrăiam aceeaşi strofă, o simţeam cu o intensitate greu de exprimat în cuvinte. De fapt cuvântul devenea sunet; o muzică la care până şi ultima mea celulă vibra, asemenea clopotului mare, Buga de la Putna, când îl atingeam să-i aud cântul. Era o imagine de care mă îmbibam ca de o mireasmă, o Frumuseţe pe care o descopeream mereu, mereu şi care mă cuprindea în totalitate. Auzeam şi vedeam cu alţi ochi şi cu alte urechi. În spatele pleoapelor mele coborâte se aprindea o lumină care mă umplea de fericire. « Tovarăşul » meu constant a fost Eminescu. În închisoare, fiecare zi, aproape fiecare ceas şi-a avut versul şi melodia sa.” 

sursa

Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu    

http://www.art-emis.ro/religie/2175-profetismul-lui-mihail-eminescu-3.html

„Continuitatea românilor în vatra lor strămoşească - Dacia - nu a fost contestată până la sfârşitul secolului al XVIII-lea”. - Franz Joseph Sulzer - Geschichte des transalpinischen Daciens

Sensul unei rase, naţii ori seminţii în istorie nu constă în cuceririle şi acaparările samavolnice teritoriale, provinciale, în migraţiile barbare distrugătoare, în iredentismul grotesc, în falsificarea istoriei şi a culturii, în maghiarizarea forţată a populaţiei ocupate, în interzicerea vorbirii limbii române în teritoriul sfâşiat şi controlat de invadatori, în şerbia aproape milenară cu care a înjugat pororul român din Ardeal, în „aranjarea” diferitelor tratate internaţionale, în obținerea garanţiei marilor bancheri internaţionali sau a lobbismul anumitor congresmeni întru şovinism pentru liderii diferitelor organisme ale societăţii deschise, ci în misiunea spirituală şi jertfelnică pe care o aduc lui Dumnezeu, naţiei lor şi indirect celorlalte naţiuni. Naţiunea noastră dacoromână este cea care a înrâurit dublu destinul rasei migratoare a huno-ungurilor: i-a aşezat într-o vatră ca temelie a vieţii şi le-a dat un sens spiritual încreştinându-i la ortodoxie. Drept recunoştiinţă s-au învrăjbit într-o acută tendinţă de hegemonie, de jafuri repetate, de profanări ale sfintelor locaşuri, de masacre înmiite asupra populaţiei civile, care au culminat cu diabolicul holocaust cunoscut în istorie sub denumirea de teroarea hortistă ...

Cine sunt ei?

 Noi dacoromânii îi ştim destul de bine fiindcă i-am simţit pe pielea noastră, pe truda şi sângele nostru, de-a lungul veagurilor şi chiar în prezent, dar la fel de bine i-au cunoscut şi-i cunosc şi marile personalităţi culturale ale lumii. Să le dăm deci, cuvântul-mărturie: Nestor în Cronica sa de la Kiev din secolul al XI-lea, a întocmit povestea neamurilor, spunând că:

 "ungurii trecuseră pe lângă Kiev, peste muntele Ugorskis, peste Nipru, îndreptându-se spre Carpaţii nordici de deasupra Tisei, purtând lupte cu cei ce trăiau acolo, cu vlahii şi slovenii. Înlăturând pe valahi s-au aşezat împreună cu slovenii pe care i-au supus peste acea ţară, care ulterior a devenit Ungaria."

  Fiindcă am ajuns la unguri să zăbovim puţin asupra pseudo teoriei lui Roesler. În anul 1886, între 1-2 Octombrie s-a ţinut la Viena al VII-lea Congres al orientaliştilor. De la Universitatea Budapesta a participat profesorul Paul Hunfalvy, care s-a străduit să impună bazaconiile-teoriei Roesler, şi anume că:  leagănul naţionalităţii române este în Balcani şi că abia către sfârşitul Evului Mediu această naţionalitate începe să se stabilească la sud de Dunăre. 

Cu infatuarea sa, Hunfalvy şi-a încercat cacialmaua-ştiinţifică în faţa marilor savanţi ai lumii ştiinţifice. 
Ghinionul lui dincolo de aberaţiile susţinute a fost titanul savanţilor, boierul, folcloristul, filologul şi istoricul Bogdan Petriceicu Haşdeu, cunoscător a peste 23 de limbi. 

Înainte de a scăpa în Dunăre Hunfalvy, Haşdeu intervine: 

"Cer permisiunea de a-l întrerupe pe d. Hunfalvy, pentru a-i pune o întrebare care ar putea să-l intereseze în chiar calitatea sa de ungur. În franceză calul castrat se numeşte Longre, de unde hongrer acţiunea de a scopi un cal. În Evul Mediu şi chiar înainte de secolul al IV-lea, după mărturia lui Ammian Marcellin, această artă era practicată pe malul stâng al Dunării de Jos. Dacă cineva ar încerca să conteste existenţa în Evul Mediu al ungurilor în Ungaria actuală, i s-ar putea foarte bine opune cuvântul francez hongre valon honc. Or, în toate dialectele germane, calul jugănit se numeşte Wallach, adică „român”. S-ar putea explica acest termen, dacă românii n-ar fi trăit în Evul Mediu pe acelaşi mal stâng al Dunării de Jos cu ungurii?"

- Dl. Hunfalvy: Eu nu cunosc vechimea acestui cuvânt în germană.

- Dl. Haşdeu: "Este foarte posibil ca să nu se găsească în vechile texte al Germaniei străvechi şi totuşi el trebuie să fie relativ foarte vechi în vorbirea poporului căci, pe de o parte, el s-a răspândit până în limbile scandinave: în suedeză wallach „hongre”, pe de altă parte el a pătruns în lituană: volukas „hongre”; în fine el se găseşte în toate dialectele slave din nord: în boemă, în polonă, în sorabă, în rusă etc., peste tot considerat de secole ca un vechi termen popular cu totul indigen, nicăieri ca un neologism sau ca un cuvânt de împrumut."

Alfred Ludwig, delegatul praghez face următoarea observaţie:  

"Eu voi prezenta de asemeni în trecere o obiecţie la teoria d-lui Hunfalvy. Dacă Românii ar fi venit de dincolo de Dunăre, natural că vechile lor capitale s-ar găsi în sud, mai aproape de acest fluviu, în timp ce din contra, noi le vedem toate la nord, aproape de Carpaţi, şi decât mult mai târziu, Românii îşi apropie reşedinţele lor de Dunăre."

- Dl. Hunfalvy: Acele capitale nu erau fondate de Români, ci de Slavi, aşa cum numele lor o atestă.

- Haşdeu intervine:  

"Îmi permit o nouă întrebare: În care dialect slav a găsit dl. Hunfalvy cuvintele Câmpu-Lung şi Argeş nume ale vechilor capitale româneşti?"

Bătrânul lingvist ungur se clatină în derută: Eu nu ştiu dacă aceste nume sunt vechi. 

 În Aulă se aşează alături de ungur, ridicolul situaţiei. Haşdeu rămâne în picioare. Hunfalvy se împleticeşte bălmăjind: Aici discuţia este închisă, „graţie” memoriului prea lung... evitând neplăcerea de a obosi chipurile atenţia Congresului şi că transmite manuscrisul d-lui profesor Roth, preşedintele secţiunii ariene, pentru a fi publicat în întregime în Buletin.

Urmarea imprevizibilului s-a produs: S. Papageorgios, delegatul atenian cu teza despre Cuţovlahi se retrage.

Haşdeu, înainte de a-şi prezenta lucrarea

 „Domnilor, România poate fi mândră de a fi de două ori obiectul discuţiilor în rândul Congresului orientaliştilor. Mai întâi dl. Hunfalvy propusese să demonstreze în faţa dumneavoastră că leagănul naţionalităţii române este în Balcani şi că abia spre sfârşitul Evului Mediu această naţionalitate începe să se stabilească la sud de Dunăre. Eu regret că dl. Hunfalvy nu ne-a citit decât introducerea unei lungi monografii destinate să figureze în extenso în Buletinul Congresului."

 Asistenţa gustă din plin, chiar cere supliment la fina ironie savantă.  

"Regret încă cu atât mai intens de a nu putea împărtăşi teoria venerabilului meu amic, teorie deja susţinută altă dată de Sulzer şi Roesler, asupra raporturilor de filiaţie între ramura daco-romană şi ramura macedo-română a gintei traco-latine." 

 Comunicarea savantului nostru încântă asistenţa atestând străvechimea Daco-românilor în Vatra lor multimilenară.  Savantul nostru Haşdeu aflat în corespondenţă cu Hunfalvy îi trimisese cu mult înaintea Congresului cursurile sale predate de el la Universitatea Bucureşti în cadrul Facultăţii de Litere şi Filosofie:  

"Principie de filologia comparativa ario-europea, cuprinzând grupurile indo-perso-tracic, greco-italo-celtic şi leto-slavo-germanic, ca aplicaţiuni la istoria limbii române", Zina Filma, Goţii şi gepizii în Dacia. Studiu istoric lingvistic şi Glossariu tomul I, cu vorbele din limba română şi străine. Autori: A.T. Laurian şi I.C. Massim.

Mihail Eminescu preia argumentele lui Haşdeu, le îmbogăţeşte cu cele ale lui Iulius Jungetu şi Edward Gibbon şi supune pseudo-teoria lui Roesler la un examen destul de argumentat şi destul de critic. Mirajul aurului şi-a bogăţiilor dace, i-a năpustit pe Hunii în frunte cu fiorosul Attila peste noi, Dacoromânii. Neputând să-şi împlinească visul prin faptul că Tezaurul dacic fusese capturat de Traian şi romanii lui, Hunii s-au încăierat între ei după care s-au îndreptat spre Roma, acolo unde se afla Comoara Dacilor: 

"cinci milioane livre de aur, zece milioane livre de argint, în afară de cupe şi lucruri scumpe, depăşind orice preţuire, apoi turme şi arme şi peste cinci sute de mii de bărbaţi, cât se poate de potriviţi pentru lupta cu armele lor, aşa cum a afirmat Criton, care a luat parte la război."

Trebuie desigur să venim cu o precizare referitor la numărul prizonierilor. Cifra prezentată de Criton sau de alţi adepţi ai teoriei Golirii complete a Daciei ocupate în anul 271, d.Hr. este falsă, este o veritabilă găselniţă pentru iarmaroc. Ea a fost îmbrăţişată doar pentru a se justifica Vatra străbună rămasă goală în fosta provincie ocupată şi a se impune teoria aşezării migratorilor Huni în Vatra noastră părăsită, atunci. Dovadă este pseudo-teoria susţinută de Sulzer şi Roesler. Alt raţionament este că armata romană oricât de puternică ar fi fost, trebuia să fie cel puţin de două ori numeric peste prizonieri daci, căci altfel n-ar fi avut nici o şansă să-i supuie, să-i dezarmeze, mai ales că se cunoaşte vitejia dacilor şi curajul lor nemuritor de a înfrunta bucuroşi moartea. Dar să revenim tot la râvnitorii de comori hunii-unguri. După ce s-au încăierat şi prădat reciproc în Dacia neocupată au părăsit-o cu un gust amar. Iată ce ne relatează despre ei Sfântul Ambrozie: 

"Hunii s-au aruncat asupra Alanilor, Alanii asupra Goţilor, Goţii asupra Taifalilor şi Sarmaţilor şi aşa mai departe."

Eminescu şi Taina Daciei

 Dacia este prezentată ca o legătură între lumi, cerul pământul şi subteranul legându-se în mod armonios în acest spaţiu sacru. Prin aceasta Dacia este ridicată deasupra tuturor celorlalte civilizaţii antice devenind paradisul ideal la care au râvnit toţi (si la care încă mai râvnesc destui).
O Dacie paradisiacă, închipuind cetatea Ierusalimului Ceresc aflată  cumva în afara timpului, şi pe care poetul o opune celorlalte mari civilizaţii care desemnează panorama deşertăciunilor. O panoramă a deşertăciunilor care ne arată măreţia si decadenţa acestor imperii şi civilizaţii construite de gândirea şi voinţa omului.
În viziunea poetului, Dacia este altceva, este spirit ce se perpetuiază peste timp, deşi cunoaşte decadenţa odată cu ocupaţia romană. Traian , cuceritorul Daciei şi cel care a stricat orânduiala arhaică şi paradisiacă a vechii Dacii, cade însă sub blestemul lui Decebal

O descriere realistă a Hunilor făcută de ilustrul Ammian Marcellian

 „Neamul Hunilor, puţin cunoscut în vechile monumente istorice, locuieşte dincolo de mlaştinile Macotrice, în preajma Oceanului Îngheţat, şi întrece orice măsură a sălbăticiei. La ei chiar în primele zile de la naştere, copiilor li se brăzdează adânc obrajii cu fierul pentru ca nimicindu-se din timp rădăcina părului, să se acopere cu cicatrici şi zbârcituri. Încât îmbătrânesc fără barbă şi fără pic de frumuseţe, întocmai ca eunucii, cu mădulare butucănoase şi vânjoase, cu cefe groase şi cu înfăţişare monstruoasă care te înspăimântă şi te face să crezi că sunt animale cu două picioare sau momâi cioplite în chip grosolan, aşezate la marginea pădurilor. Pe lângă neplăcuta lor înfăţişare omenească, mai sunt şi grozav de înapoiaţi, aşa încât nu simt nevoia focului sau a mâncării gătite, ei se hrănesc cu rădăcini de ierburi sălbatice şi cu carne de animale de tot soiul, pe jumătate crude, pe care o încălzesc puţin, aşezând-o între picioarele lor şi pe spinarea cailor. Nu sălăşluiesc niciodată în case şi se feresc de ele ca de nişte morminte oprite folosinţei obşteşti. Nu-i cu putinţă să găseşti la ei nici măcar o colibă ţuguiată de trestie, ci în rătăcirile lor prin munţi şi păduri se obişnuiesc din leagăn să îndure frigul, foamea şi setea... (la noi n-au dovedit acest lucru. n.a.) La dânşii nimeni nu ară şi nici nu pune vreodată mâna pe plug, căci toţi umblă de colo până colo fără sălaşuri statornice, fără cămin şi fără lege, fără un trai regulat, totdeauna ca nişte fugari, împreună cu căruţele în care locuiesc. Asemenea animalelor necuvântătoare, nu-şi dau seama în nici un chip de cinste şi necinste, aprinşi numai de o nemărginită lăcomie pentru aur... Atilla s-a intitulat rege al Hunilor şi era extrem de crud. Ucidea prin răstignire. Avea mai multe soţii... După moartea lui (452 d.Hr.) ucis în noapte nunţii probabil de tânăra şi ultima soţie Ildice, de origine germanică, banda de terorişti-fără patrie- s-a destrămat şi a dispărut.” 

Doamne, şi câte mai sunt de spus! 

Trebuie să mărturisim tot adevărul, chiar cu riscul de a-i ajuta şi pe ei.

Prof. dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu

Grafica - Ion Măldărescu
http://www.art-emis.ro/istorie/2162-cine-sunt-hunii-ungro-maghiarii.html

cititi si

 ION IONIŢĂ

 DIN ISTORIA ŞI CIVILIZAŢIA DACILOR LIBERI Dacii din spaţiul est-carpatic în secolele II-IV e. n.
http://www.cimec.ro/Arheologie/pdf/Ionita_Ion-Din-istoria-si-civilizatia-dacilor-liberi.pdf