Poveştile incredibile ale unor oameni loviţi de trăznet

O întâmplare deosebită a fost cea prin care o femeie în vârstă a găsit, fără să vrea, elixirul tinereţii. Ea a fost lovită de trăsnet şi, ca o consecinţă cu totul neaşteptată a acestui accident, a devenit tânără şi frumoasă… trăsnet! După impactul cu înalta tensiune, Maria Louisa Mindez, în vârstă de 63 de ani, arăta ca la 25 de ani şi nu se mai plângea de dureri reumatice.

„După toate datele ştiinţifice, ar fi trebuit să moară”, spune dr. Indios Vaga, care a condus echipa de medici ce a examinat-o pe Maria cea întinerită. „Şi nu numai că n-a decedat, dar parcă şi-ar fi recăpătat tinereţea. Nu am nicio explicaţie şi nu pot decât să mă mir!”

Femeia, văduvă de şapte ani, a fost lovită de trăsnet în faţa casei sale din Puerto Vara, Chile, în timp ce-şi căuta în curte căţeluşa (Cuchito) pe care voia s-o adăpostească de furtună. Fiica sa în vârstă de 40 de ani, Veronica Cruz, tocmai se afla în vizită la ea. Iată ce povesteşte:

„Ploua cu găleata când am auzit un tunet îngrozitor. Era aşa de puternic, încât am sărit de pe scaun şi am scăpat ceaşca de ceai din mână. Am auzit-o pe mama ţipând şi am fugit la fereastră. Am văzut-o zăcând într-o băltoacă, alături de căţeluşa care tremura de frig şi care îi lingea faţa”. Până când a ieşit în curte Veronica, Maria şi-a revenit şi a intrat în casă pe picioarele ei, dar sprijinită de fiica sa.

„Am fugit după un prosop – continuă Veronica – să-i şterg noroiul de pe obraji şi, când am terminat operaţiunea, am a scos un ţipăt de uimire. Mama arăta exact ca în fotografiile din copilăria mea. Devenise din nou tânără, mai tânără chiar decât mine!” Acum, vârsta Mariei este trădată doar de părul cărunt.

Despre efectele miraculoase ale trăsnetului au relatat şi alţii. Poştaşul american Edvin Robinson, în vârstă de 53 de ani, suferise un accident rutier, în urma căruia orbise şi-şi pierduse parţial auzul. Nouă ani mai târziu, a fost trăsnit în curtea casei sale din periferia Portlandului. Bărbatul a leşinat şi a zăcut inconştient mai mult de un ceas. Medicii spun că norocul lui a constat în faptul că fusese încălţat cu pantofi cu talpă de cauciuc, care i-au salvat viaţa. Dar adevăratul miracol s-a produs când şi-a revenit la spital şi şi-a dat seama că vedea şi auzea din nou.

Se pare că americanii au noroc cu trăsnetele, pentru că următorul cazul s-a petrecut în localitatea Dayton, statul Kentucky. James Harris, în vârstă de 61 de ani, a fost lovit de trăsnet în timpul obişnuitei sale plimbări de dimineaţă. Peste câteva secunde şi-a revenit, dar părul îi arsese complet, maxilarul i se fracturase în două locuri, suferise mai multe arsuri şi leziuni pe corp. În schimb, văzul i s-a îmbunătăţit substanţial.

La vârsta de 42 de ani, Mary Clauser din Oklahoma era foarte bolnavă şi nu putea circula decât cu ajutorul scaunului cu rotile. În vara anului 1989 n-a reuşit să se adăpostească la timp din calea unei furtuni, iar scaunul cu rotile a fost lovit de trăsnet. Femeia a scăpat nevătămată şi de atunci poate să meargă!

Există fireşte şi persoane mai ghinioniste care n-au făcut „decât să supravieţuiască” trăsnetelor. Betty Jo Hudson din Missisippi, parcă atrage trăsnetele. În anul 1950, pe când domnişoara Hudson era foarte tânără, casa lor fusese lovită de mai multe ori de trăsnet. Ultimul trăsnet s-a abătut asupra lor în anul 1957, când casa a ars până în temelii. După ce s-a măritat, casa ei n-a fost scutită nici ea de trăsnete. Aproape zilnic erau loviţi de trăsnet, o dată fiind trăsnit şi câinele din gospodărie. Betty Jo nu a fost atinsă niciodată, deşi uneori fulgerul trecea la doar câţiva centimetri de ea.

Roy Sulivan „funcţiona” ca un paratrăsnet viu. Timp de 36 de ani a lucrat ca paznic al unui parc şi a fost lovit de trăsnet de şapte ori. Prima oară s-a întâmplat în anul 1942, accidentul soldându-se cu pierderea unui deget de la picior. Douăzeci şi doi de ani mai târziu i-au fost pârjolite sprâncenele, iar în anul 1970 i-a fost ars umărul stâng; în schimb, fulgerul n-a lăsat altă urmă pe corpul său. În anul 1972, Sullivan a fost mult mai prevăzător, ţinând o găleată de apă în maşină. De data asta i-a luat foc părul, dar l-a stins cât de repede a putut.

În anul 1973, trăsnetul i-a lovit automobilul, iar Sulivan a fost aruncat prin parbriz la trei metri depărtare, scăpând doar cu o fractură de coaste. În anul 1976 şi-a rupt glezna, zburând cinci metri prin aer în urma unei lovituri de trăsnet care l-a lovit tot în umărul stâng. Peste un an, acelaşi accident

l-a surprins în timp ce pescuia, deşi încercase să scape de fulger prin fugă. N-a reuşit şi a fost transportat la spital cu arsuri pe piept şi pe abdomen.

În anul 1918, maiorul Summerford din armata engleză a fost lovit de trăsnet. Bărbatul a fost aruncat de pe cal şi a fost paralizat de la brâu în jos, pe o perioadă de câteva săptămâni. Nu şi-a revenit complet niciodată şi de aceea a solicitat trecerea în rezervă şi s-a mutat la Vancouver. În anul 1942 a fost trăsnit copacul sub care pescuia şi maiorul a rămas cu umărul stâng paralizat timp de aproape doi ani. În 1930, pe când şi-a revenit cât de cât, a fost lovit din nou de trăsnet, de data asta bătrânul fiind ţintuit într-un cărucior cu rotile…
Interesant este faptul că, după moartea sa, în anul 1934 şi mormântul i-a fost lovit de trăsnet, fiind complet distrus.

Fragment preluat din lucrarea MISTERELE LUMII – NĂSCUŢI SUB O STEA NOROCOASĂ

[Articol preluat de la http://yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=5433 ]

 

Un clip cu zeci de mii de vizualizari la activ e cel mai controversat subiect al zilei pe internet.. In imagini se vede un individ pe care aparent il loveste un fulger inainte sa cada la pamant. Desi cei mai multi par a fi convinsi ca ar fi vorba de un trucaj, clipul si-a atins deja scopul.

"Si atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului si vor plânge toate neamurile pământului" 

(Matei 24:30)
20mai2011 Cluj-Napoca

 

„Totul este Spirit. Materia e Spirit” - Gustavo Rol

Dorinta lui Dumnezeu este ca noi sa-I fim parteneri pe masura, fiecare din noi sa fim in stare sa primim pe deplin iubirea nemarginita a Lui . 

Iubirea Lui este parentala, ca de la Tata la Fiu, nu una ca de la stapan la sluga si daca suntem

Fiii Lui(aceasta infaptuindu-se in Iisus Hristos , prin Fecioara Maria), atunci suntem si Mostenitori.aceasta minunata Creatie ca ar putea fi comparata cu frumosii trandafiri Floribunda, ale carui flori se revarsa, una dupa alta ca o cascada, fiecare dintre ele atat de minunata ca model, mireasma si specific.
Tema sau Intentia acestei Creatii este Frumusete, Armonie, Ritm, Creativitate, Expansiune, Bucurie. Cand observam aceasta lume, frumusetea si extraordinara diversitate a Naturii si privind apoi natura unui fractal, cat de incredibil si de minunat este si cum se extinde in complexitatea sa, ne putem face o idee despre ceea ce exprima Dumnezeu. Dorinta cea mai inaltatoare a lui Dumnezeu a fost ca fiecare forma de viata individuala si fiecare aspect al Creatiei sa tasneasca in afara, ca o explozie a expresiei sale spre culmea esentei individuale. Si in acelasi timp sa aiba constienta de a privi inapoi la Sursa, de a sti cine este si de unde vine, intentia fiind de a avea, simultan, atat o exprimare desavarsita a individualitatii, cat si o uniune totala cu Dumnezeu,o Comuniune.

Gustavo Rol a vrut să ne facă conştienţi de faptul că tot ceea ce este în jurul nostru nu este decât o iluzie şi că există o altă realitate. Mulţi cred sincer că el a găsit acea parte de divinitate care se găseşte în noi.
Despre el, Federico Fellini a spus: „Acest om este cel mai decorcentant din câţi am cunoscut vreodată. Posibilităţile lui sunt atât de mari, încât merg până dincolo de facultăţile altora de a se uimi.”
Dificil sa poti explica in cateva cuvinte cine era Gustavo Rol.
Un mag, in purul sens al cuvantului, ce a parcurs un drum initiatic, lasandu-se purtat de ce-i dicta intuitia...; i-a fost refuzat in repetate randuri dreptul de a fi supus studiului de catre oamenii de stiinta.
Nascut la Torino, laureat in avocatura, iubitor de arta si muzica, e cunoscut azi ca fiind cel mai mare senzitiv, spiritualist si clarvazator al secolului, desi lui nu-i facea deloc placere sa fie numit asa.
Inzestrat cu capacitatea de citire si scriere la distanta, picura automatica, telekinezie, materializare a diverselor obiecte, citirea gandurilor, diagnoza medicala, bilocatie…pana la, dupa spuselor unor prieteni, capacitatea de a traversa prin peretii cladirilor.

La aceste fenomene au participat nu doar prieteni, martori au fost si jurnalisti, scriitori, oameni de stiinta, printre care: Federico Fellini, Franco Zeffirelli, Albert Einstein, Mussollini, Charles De Gaulle, cel care l-a denumit a fi un real pericol pentru statul francez datorita modului cum reusea sa sondeze cu forta mintii cele mai intime informatii. De precizat e ca nu a acceptat niciodata bani de la nimeni, in urma serviciilor acordate….
Prin experimentele sale el dorea sa impulsioneze lumea sa reflecteze asupra existentei unei alte dimensiuni, spirituala, energetica, divina, dupa putinta interpretarii fiecaruia.

Gustavo Rol e omul-umbra, din spatele lui Franco Zeffirelli, cel ce si-a adus contributia spirituala in realizarea filmului "Iisus din Nazareth"; documentarul de pe canalul "History" priveste viata acestuia.
Partea a 2-a dezvaluie viziunile, trairile sale din vis.








Cel mai relevant mod de al descrie pe Gustavo Rol sunt proriile lui cuvinte :

“Ho scoperto una tremenda legge che lega il colore verde, la quinta nota musicale ed il calore”
“Am descoperit o lege tulburatoare ce leaga culoarea verde, a cincea nota muzicala si caldura”.
„Merg pe un drum care nu este al meu, plin de oameni necunoscuti si ma simt foarte singur si nefericit.....asa ma indrept usor , usor, impins fiind de o Intelepciune ce nu tine de acest timp, de o Bunatate ce margineste nebunia.; sunt un nebun nefericit, nu sunt un om, sunt o umbra ce fuge de tot”
iubirea i-a redat echilibrul...sotia sa norvegiana viziune: „inaintam cu multa greutate, nu puteam sa mai respir, simteam ca mor...deodata, pe marginea apei, aparu in fata mea o tanara fecioara blonda pe un cal inzestrat cu o coama aurie ce invaluia tot corpul.....erai Tu, imbracata cu nimic sau doar cu un voal de aer pictat in verde; invesmanta sau nu, erai facuta de „madre-perla.”.”intui pentru prima data ca acel semn al materiei abstracte este purtatorul / fundamentul oricarei opere sublime, mai intai de toate al Creatiei. Am inceput sa ma rog, calul necheza o data ....iar vraja disparu prin picturile sale, el a dat dovada de o buna cunoastere a legilor naturii, acestea parand a fi mereu in transformare, in plina miscare.
Dintr-o scrisoare adresata lui Federico Fellini: facand o trimitere la picturile lui Picasso: „....sa cautam formula pentru a putea sonda , pornind de la forma, ce ingradeste materia; sa gasim punctul de legatura intre materie si spirit.”
„Important nu este experimentul in sine, ci demonstratia ce ni se ofera prin intermediul acestuia ca suntem precum un izvor de posibilitati infinite.”
„Nu exista nimic ce nu se poate face pe acest pamant.”
„O data cu costientizarea ca suntem spirite nemuritoare, acceptarea mortii devine facila , iar orice fel de dureri -suportabile.”
„Dacă este adevărat că părăseste trupul, sufletul dobândește aceste puteri sublime ale spiritualității general infinite, atunci, numai atunci Tatăl meu, va fi capabil să înțeleagă cât de mult L-am iubit și am suferit de pe pământ ca fiul tău, în care N-am fost niciodată înțeles.”
„Nimic nu se creaza , nimic nu se distruge”
„Sunt un cercetator in campul 'imposibilului' ”
„Nu am nimic pentru că am tot, am tot pentru că nu am nimic! ”
„Libertatea este o lumină ocazional prea luminosă, și ochii fără experientă pot fi orbiți de uitându-se la razele sale luminoase.”
„Nu m-am născut pentru a primi, eu sunt prea bogat, deoarece comorile mele s-au acumulat într-un vid, provocând astfel o bogăție nestinsă.”
„Fii capabil de a vedea! Asta e ceea ce cei care învață ar trebui să învețe! ”
Cand vorbim de miracol, nu putem spune ca o lege a fost suspendata, ci ca a fost depasita; in natura, totul fiind energie, miscare, iluzie.”
„Nu mă tem de Adevăr, de care lumina ce vine din dreapta lui Dumnezeu, în timp ce El pedepsește cu mâna stângă. ”
„Nu este nevoie de a demonstra că oamenii se comportă într-un mod absurd atunci când evaluează posibilitățile. Cele mai mari genii au fost recunoscute ca atare numai după moartea lor.”
In cadrul unei intalniri pe care a avut-o cu A.Einstein, acesta din urma i-a spus:
„Lumina e umbra lui Dumnezeu. Tot ce e materie produce umbra intunecata, in timp ce Dumnezeu cand se materializeaza este Lumina.”
„Totul este Spirit.Materia e Spirit, doar ca atunci cand vorbim de om, spunem ca el este un Spirit inteligent. Orice lucru are propriul sau spirit, doar ca spiritul inteligent al omului are forta de a asculta instinctele , de a le pune in ordine, chiar de a le domina astfel incat impinge fara intrerupere Tot Ceea Ce Exista.”
„Pe moment in vine sa ma implic intr-un mod infinit de disponibilitate.”
„Exista ceva comun ce leaga toate lucrurile, ce se manifesta in acelasi timp dependent si independent.”
„Nu puteam actiona niciodata in ajutorul cuiva decat dictat fiind de acel instinct ce se manifesta spontan, ca si comanda divina.”
„Ii placea sa se compare cu un jgheab ce face apa sa scurga de pe acoperis; era un canal, un instrument prin intermediul caruia treceau informatiile , dar cu multa smerenie, bunatate si sensibilitate, spun apropiatii sai”- „m-am comparat asa”, spune el, deoarece „sunt constient ca nu posed nimic din ceea ce ofer.”
„Nu se cunoaste nici macar minima parte din legile ce guverneaza natura.”
„Spiritul omului e asa maret incat nu poate fi constrans in spatiu si timp, de un corp fizic. El poate zbura spre alte dimensiuni, pe care o data ce le ajunge, le si dezleaga.”
Avea obiceiul sa spuna ca pentru a intelege oamenii in cel mai profund mod cu putinta e nevoie sa le dai credit si acelora cu care nu impartasesti aceleasi pareri. Asta e si motivul pentru care nu se simtea lezat in fata celor care il numeau un simplu iluzionist ce stapaneste foarte bine trucurile meseriei. Lasa in acest fel sa se inteleaga sa fim deschisi lor, sa-i ascultam ce au sa spuna, cu acelasi interes.
Inainte sa moara, a avut o conversatie cu o prietena la telefon careia i-a spus (fabuloase cuvinte!!!):
„As prefera sa cred ca totul va fi bine.... Dincolo ne vom revedea si vei vedea cum VOM RADE impreuna de toate cele de aici, de inca prezenta incapacitate a noastra. 
Tu stii bine: a trai, a fi puri in inima, a muri - totul pentru Puterea spiritului nostru nemuritor.” 

Mesajul sau ramane a fi unul de substanta hermetica, ce nu poate fi raspandit catre un spectru prea larg de oameni si nici sa fie patruns de o intelegere imediata.
Pentru cei apropiati de alchimie, de metafizica si simbolism, in intelegerea aprofundata a gandirii lui Gustavo Rol, e nevoie sa fi parcurs un drum introspectiv si initiatic.

   Io Sono La Grondaia Gustavo Rol by Stephany Moore

surse
http://www.gustavorol.org/english.html
http://www.gustavorol.com/libri.html
http://enciclopediaparanormalului.blogspot.ro/2013/04/gustavo-rol-un-mare-mister.html
http://parfumezoteric-andra.blogspot.ro/2013/01/din-trairile-lui-gustavo-rol-cel-ce-l.html
http://www.zam.it/biografia_Gustavo_Rol

Soldati Saraci ai lui Hristos si ai Templului lui Solomon

Povestea decaderii celui mai puternic, mai bogat si mai influent ordin cavaleresc medieval bantuie secolele, pe masura ce din ce in ce mai multi istorici si cercetatori incearca sa descifreze misterele in care este invaluita. Au fost, cu adevarat, templierii slujitorii satanei sau complotul distrugerii lor este o masinatiune pusa la cale de regii europeni impreuna cu papalitatea?
Exista in randul Ordinului un asa-numit Templu Negru, format dintr-un grup de mari initiati gnostici – adevaratii conducatori ai Cavalerilor, care au continuat sa traiasca in secret vreme de veacuri, pentru a renaste in Masonerie – sau intreaga conspiratie a distrugerii Templului a fost savarsita din ratiuni politice si financiare, iar povestea templierilor s-a stins odata cu arderea pe rug a ultimului lor Mare Maestru, Jacques de Molay?
  Cruciatii cuceresc Ierusalimul in 1099, iar 20 ani mai tarziu, doi veterani ai primei cruciade, Hugues de Payns si Godfrey de Saint-Omer, infiinteaza impreuna cu alti sapte cavaleri un Ordin de calugari-razboinici a carui menire este aceea de a-i proteja pe numerosii pelerini care incep sa soseasca in Orasul Sfant. Baudouin al II-lea de Boulogne, regele Ierusalimului, le stabileste resedinta in moscheea Al-Asqa , ridicata pe ruinele esotericului Templu construit de Solomon in jurul anului 950 i.Hr.

Templul era venerat deopotriva de evrei (conform Vechiului Testament, Solomon il construise pe baza indicatiilor sacre primite de la Dumnezeu, iar aici a fost pastrat Chivotul Legamantului), de crestini (aici copilul Iisus ii uimeste pe invatati cu stiinta sa despre Dumnezeu) si de musulmani (aici se afla profetul Mahomed in momentul in care un arhanghel il duce in ceruri). Templierii resimt puternic influenta multiculturala a acestui loc, adoptand o deschidere neasteptata fata de musulmani si intelegand necesitatea coexistentei cu o civilizatie cel putin la fel de complexa si de dezvoltata precum cea europeana.
Pe plan militar, arabii erau superiori cruciatilor, infrangerile de la inceput explicandu-se numai prin curajul nebun al Cavalerilor, conjugat cu numeroasele lupte interne si rivalitati dintre seici; cultural, Islamul stalucea prin Averroes, care-l redescoperise si-l comentase pe Aristotel, Al Schwarishmi – parintele algebrei, Avicenna care revolutiona medicina precum si numerosi poeti, chimisti, astronomi si arhitecti. Miscare politica extrem de abila – inca din 1119, primul an al existentei Ordinului Cavalerilor Sarmani ai lui Hristos si ai Templului lui Solomon, templierii stabilesc legaturi cu arabii, incheie pacturi, devin garanti ai diverselor tratate dintre regii crestini si conducatorii musulmani si chiar ajung sa primeasca fii de seici in Ordin.
Ordinul este recunoscut pentru cinstea si milostenia sa. Izvoarele epocii lauda devotamentul si simplitatea templierilor: “Nu ii vezi niciodata pieptanati, foarte rar se spala, au barba neingrijita si duhnesc de mizerie” – un portret demn pentru orice darz luptator al Spiritului, imun la cele lumesti. Aceasta imagine avea sa dureze, insa, numai primii noua ani de existenta ai Ordinului.   
Ordinul devine din ce in ce mai popular in randul aristocratiei europene – inca de la bun inceput era puternic ierarhizat: pentru ca un tanar sa imbrace peste zale mantia alba cu cruce rosie, trebuia sa fie de sange nobil din partea ambilor parinti. Conducatorul suprem al templierilor, Marele Maestru, avea 4 cai si 4 scutieri, Comandorii, Marii Preoti si Calugarii-Inspectori capatau 3 cai si 2 scutieri, in vreme ce Cavalerii simpli aveau dreptul la 2 cai si niciun scutier. Ordinul era completat de sergenti si turcopoli (soldati de origine umila, de obicei indigeni) care formau, de fapt, grosul fortei Ordinului, fiind de pana la 10 ori mai numerosi decat Cavalerii.
Toate aceste avantaje, dimpreuna cu promisiunea unei vieti virtuoase, dar plina de aventuri, i-au determinat pe numerosi fii de nobili europeni sa-si doreasca sa faca parte din Ordin, iar pe masura ce numarul acestora a crescut, sustinatorii Ordinului au devenit din ce in ce mai multi. Printre acestia se numara si abatele de Citeaux, Bernard din Clairvaux, unul dintre cele mai influente personalitati ale epocii, care isi asuma cauza calugarilor-soldati, le desavarseste Regulamentul si provoaca convocarea Conciliului de la Troyes din 1128, prin care templierii sunt recunoscuti oficial de catre Biserica catolica si devin supusii directi ai Papei.
Noul statut aduce intr-o perioada extrem de scurta schimbari majore in economia Ordinului. De la recunoasterea de catre Papa, donatiile incep sa curga in valuri – credinciosii de pe tot cuprinsul Europei occidentale doresc sa participe activ la recucerirea Pamantului Sfant (iar daca nu o pot face cu sabia in mana, se gandesc ca si banii pentru o cauza nobila sunt buni). Donatiile capata inclusiv forma de drepturi senioriale, unele foarte profitabile, precum pamanturi, castele, fortarete si chiar orase intregi.
Incet-incet, Ordinul se extinde precum o caracatita in randul intregii Europe catolice, ajungand administratorul unor sume colosale care fac din el un fel de imperiu financiar multinational, echivalentul unei corporatii moderne.
Sigiliul lor – doi calareti pe acelasi cal, ceea ce simboliza saracia – nu-i impiedica sa constuiasca, la Ierusalim, grajduri pentru 2.000 de cai si 1.500 de camile.
Marea inventie financiara a Ordinului este scrisoarea de schimb, care functioneaza pe principiul unei carti de credit – se emitea o polita pe numele unui pelerin care, de exemplu, depune bani, bunuri sau obiecte de valoare la Paris. Acesta poate calatori linistit, fara frica hotilor sau costuri suplimentare de escorta si de transport, pana la Ierusalim, unde in baza scrisorii isi retrage, evident cu o anumita dobanda, suma sau contravaloarea obiectelor depuse la Paris. Intr-o epoca in care orice activitate bancara era prohibita de Biserica, uriasele avantaje financiare ale templierilor le asigura acestora o dezvoltare si o prosperitate fara precedent. La toate acestea se adauga practica conform careia tinerii nobili care aspira sa devina Cavaleri sa-si doneze intreaga mostenire, odata cu primirea in Ordin.
Regulamentul le confera templierilor niste privilegii extraordinare: Ordinul era scutit de dari si de impozite, insa putea sa perceapa dupa bunul plac asemenea taxe; nu raspundea in fata justitiei laice, nici a celei bisericesti – Cavalerii puteau fi judecati numai de Maestri templieri sau (simbolic) de Papa, in schimb aveau dreptul de a condamna la moarte si de a judeca numeroase delicte; Cavalerii nu se confesau decat preotilor care faceau parte din Ordin; Marele Maestru avea de facto statutul unui print pan-european, iar alegerea sa nu era supusa niciunei ratificari exterioare templierilor. Pe masura ce anii trec, dependenta templierilor fata de Papa devine una simbolica, astfel ca organizatia are privilegiile unei adevarate puteri suverane, luandu-si si numele de Ordo Supremus Militaris Templi Hierosolymitani – Ordinul Suprem si Militar al Templului din Ierusalim. Numeroasele bogatii si feude raspandite prin toata Europa fac ca, la apogeul organizatiei, Ordinul sa devina cea mai mare putere financiara europeana din intreg Evul Mediu, cu un profit anual de 800.000 de livre, echivalentul a 1 miliard de euro din prezent! in conditiile in care venitul anual al majoritatii regatelor era de 10 ori mai mic.
Templierii au fost indubitabil crestini – luptandu-se pana la moarte in numele credintei si fiind custozii unor relicve sfinte, precum giulgiul lui Iisus sau patibulum-ul (stalpul orizontal al) crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul – insa, multi istorici estimeaza, astazi, ca credinta lor a fost inevitabil alterata (de altfel, un tanar templier scria laconic intr-o scrisoare trimisa acasa: "Am devenit orientali"). Cat de mult a imbratisat Ordinul gnosticismul ramane o dilema inca nerezolvata, insa tocmai curentele mistice care tulburau aliniamentul cu doctrina catolica au fost o parghie abil folosita de catre inchizitorii care i-au condamnat de erezie si satanism. Pe de alta parte, cei mai multi Cavaleri si chiar Maestri (in frunte cu ultimul Mare Maestru al Ordinului, Jacques de Molay) erau analfabeti, iar asemenea subtilitati religioase le erau, teoretic, inaccesibile.
Tocmai din acest motiv, s-a speculat ca in interiorul organizatiei s-a format o conducere din umbra, un Templu Negru, puternic influentat de esoterismul islamic si de gnosticism, un grup de initiati care chiar daca in esenta ramaneau crestini, impartaseau o credinta si o dogma radical diferita fata de cea propagata de catolici. Astfel se explica blasfemiile incredibile de care templierii au fost acuzati spre sfarsitulul anului 1307, dupa arestarea lor. Scuipatul crucii era o practica gnostica prin care se sublinia ca adevaratul Dumnezeu se afla in ceruri, nu intr-o bucata de lemn (de asemenea, gestul dadea seama si de porunca biblica: Sa nu-ti faci chip cioplit!); inchinarea la un idol pagan, Baphomet, era un ritual de cunoastere divina, prin care se sfida dogma Sfintei Treimi – o erezie politeista in ochii gnosticilor – si se reafirma credinta intr-un singur Dumnezeu; sarutul pe gura intre barbati (practica obligatorie in cadrul ceremoniei de primire in Ordin a tinerilor Cavaleri) simboliza unirea spiritelor – o garantie morala de fidelitate si supunere. 
Opulenta Ordinului si Regulamentul sau care confera organizatiei privilegiile

unui stat in stat nu sunt defel pe plac Regelui de Fier, Filip cel Frumos, un campion al suveranitatii nationale care avusese taria sa-si trimita cancelarul, fidelul Guillame de Nogaret, sa-l palmuiasca pe Papa Bonifaciu al VIII-lea, in momentul in care acesta ceruse regelui sa scuteasca clerul francez de taxe. In ciuda aversiunii pe care o avea fata de templieri, Filip cel Frumos se imprumuta de trei ori de la Ordin, ajungand in pragul anului 1307 sa fie practic inglodat in datorii. De asemenea, incercand sa controleze cat de cat activitatile templierilor, regele isi exprima dorinta de a intra in Ordin, dar este refuzat politicos de catre Marele Maestru, o ofensa de neiertat. Nu in ultimul rand, la urechile lui Filip ajung zvonuri conform carora Ordinul ar dori sa intemeieze in Franta un stat monahal, pe modelul celui infiintat de Teutoni in Prusia. Toate aceste aspecte fac Ordinul indezirabil in ochii regelui; Filip al IV-lea, profitand de un papa-marioneta, Clement al V-lea, insarcinandu-l pe omul sau de incredere – Nogaret – sa pregateasca distrugerea templierilor.
Masinatiunea este pusa in miscare de catre Esquieu de Floryan, fostul comandant al comanderiei Templului de la Montfaucon, exclus din Ordin, care-i furnizeaza lui Nogaret marturii scrise din care reiese ca templierii practica in secret scabroase ritualuri profanatoare. Prevalandu-se de o cerere a Marelui Inchizitor al Frantei, dupa ce isi pregateste indelung si minutios armata pentru aceasta operatiune, pe 13 octombrie 1307, regele ii aresteaza pe toti templierii de pe teritoriul regatului. Stupefiati de ceea ce li se intampla, foarte putini templieri protesteaza, si mai putini lupta – acestia sunt ucisi pana la ultimul.
Cei mai multi Cavaleri ajung pe mana Inchizitiei, in beciurile careia sunt torturati sistematic, cu salbaticie si mult sadism, si recunosc toate invinuirile aduse: l-au renegat pe Iisus, au practicat sodomia, s-au inchinat diavolului. In paranteza fie spus, la numai 12 zile de la arestare, lasul Mare Maestru Jacques de Molay le cere Cavalerilor sa-si marturiseasca pacatele pentru a-si usura constiinta – apoi, revine tardiv asupra acestui ordin. Filip al II-lea orchestraza cu multa dibacie un adevarat circ de invinuiri, procese, torturi si retractari, Marele Maestru jucand de fiecare data in contratimp, adoptand atitudini prostesti, neintelegand gravitatea situatiei si chiar refuzand sa-si apere Ordinul. "Sunt un simplu cavaler analfabet", avea sa marturiseasca de Molay.
O luna mai tarziu, pentru a-i feri pe templieri de persecutii similare in restul Europei, Clement al V-lea ii scoate pe invinuiti de sub jurisdictia regelui si-i plaseaza sub cea bisericeasca, insa, in vara lui 1308, dupa ce interogase el insusi cativa Cavaleri, revine asupra deciziei, iar torturile se reiau si confesiunile de vinovatie curg in valuri. Este de notat faptul ca templierii din Anglia, Portugalia, Spania si Germania nu au suferit aceste suplicii – multi dintre ei au fost judecati si achitati de tribunalele publice, disparand apoi, cel putin pentru cateva secole, din istorie.
"Pacatul meu este ca am tradat Ordinul pentru a-mi salva viata. Ordinul Templului este sfant si pur! Toate acuzatiile aduse lui sunt false, la fel cum false sunt si marturisirile templierilor!" ar fi spus intr-un necaracteristic acces de curaj de Molay. Neavand alta solutie, judecatorii ecleziastici ii dau pe mana regelui. Acesta convoaca consiliul si, fara sa piarda o secunda, hotareste ca cei trei sa fie ucisi in aceeasi zi ca eretici care si-au retractat confesiunea pacatelor. 
Pe 18 martie 1314, la ceas de seara, ei sunt arsi pe rug in piata Ile de la Cite din Paris. De Molay (desen) cere sa fie legat pe rug in pozitie de rugaciune, cu mainile impreunate si fata spre catedrala Notre-Dame. Dupa ce focul este aprins, legenda spune ca Marele Maestru i-a blestemat pe Filip cel Frumos si pe Clement al V-lea. Cert este ca artizanii distrugerii templierilor aveau sa moara amandoi in acelasi an – papa la numai cateva saptamani de la moartea Marelui Maestru, iar regele spre sfarsitul toamnei.
Mostenirea Templului

Ordinul Templului distrus de Filip cel Frumos in 1307 nu este acelasi care a luptat pe Pamantul Sfant timp de doua secole, si care, in cele din urma, a fost nevoit sa renunte la misiunea sa, suferind pierderea celor mai buni membri. Este doar umbra stralucitului Ordin, o organizatie decadenta in cautarea unei reconvertiri pe care nu a mai fost capabila sa o duca la bun sfarsit. Pe de alta parte, procesul intentat Templierilor este unul in acelasi timp politic si religios, insa am gresi daca am crede ca al doilea aspect este un simplu camuflaj pentru cel dintai. Cercetatorii Gerard si Sophie de Sede noteaza in lucrarea L’Occultisme dans la politique:

"Ordinul insusi avea o dubla fata, aspect dezvaluit fiind chiar in Regulamentul sau:

« Din viata noastra nu vedeti decat coaja care se afla in exterior, dar nu banuiti puternicele precepte care se afla inlauntru ». 
Adevaratii sefi, in mod intentionat anonimi, ai acestei tehnocratii ocultiste se ridicau deasupra epocii lor. Dupa cum a scris Michelet : «Ideea de Templu, mai inalta si mai generala chiar decat aceea de Biserica, planeaza pe deasupra oricarei religii –  
Biserica imbatraneste, dar Templul ramane mereu tanar.»
Tot asa precum el se situa deasupra Bisericilor, Templul se plasa si deasupra statelor; in numele unei meta-istorii, el nutrea un imens plan de organizare a lumii civilizate. Aceasta din urma avea nevoie de asa ceva: Orientul si Occidentul se sfasiau reciproc; Europa era un spatiu inchis unde se infruntau, pe de o parte, regi si feudali, pe de alta, regii intre ei; deosebirea dintre spiritual si temporal nu mai era respectata; Biserica intervenea in guvernarea statelor, iar acestea in modul de organizare al Bisericii. Acestor rivalitati haotice, maestrii templieri din umbra le opuneau ideea unei sinarhii, adica a unei ordini sociale in care diferitele puteri, exercitandu-se fiecare in sfera sa, nu s-ar fi suprapus. Pentru a garanta acest echilibru, ei visau la un domnitor al pamantului, arbitru suprem al sefilor politici si religiosi, ales de catre un consiliu al inteleptilor".

Este greu de crezut ca la peste 700 de ani de la stingerea Ordinului, influenta Templului ramane inca atat de puternica. Totusi, daca privim dintr-o cheie conspirationista o anumita inlantuire de evenimente istorice – nasterea Masoneriei in secolul XVII, izbucnirea revolutiilor de independenta si emancipare din secolul XVIII-XIX, formarea marilor corporatii transnationale, explozia globalizarii si a institutiilor politice si financiare mondiale (ONU, NATO, Uniunea Europeana, Banca Mondiala, FMI etc.) in secolul XX, ipoteza este pe cat de halucinanta, pe atat de seducatoare…

Surse: Histoire mysterieuse des templiers, Laurent de Vargas; L'occultisme dans politique, Gerard et Sophie de Sede


http://www.descopera.ro/teoria-conspiratiei/4215977-templierii-slujitori-ai-diavolului
 

În arhivele secrete ale Vaticanului a fost descoperit un document de senzaţie. Datorită acestui document va fi poate necesară rescrierea întregii istorii a acestui Ordin legendar, dar şi istoria pontificatului lui Clement al V-lea, în timpul căruia a fost dizolvat Ordinul, în ciuda faptului că Papa însuşi a fost cel care i-a absolvit de orice vină pe cavalerii-călugări.
Procesul Templierilor.

Agenţiile de presă din Italia au transmis ştirea referitoare la descoperirea în arhivele secrete ale Vaticanului a acestui document pe care omenirea îl caută de câteva secole şi care redeschide procesul Templierilor, absolvindu-i de orice vină şi ridicând acuzaţiile formulate şi condamnarea tribunalului din anul 1308. Copia procesului a fost descoperită de cercetăroarea Barbara Frale, urmând a fi publicată în zilele următoare de periodicul „Hera”. Barbara Frale a descoperit acest pergament care poartă înscrisul papei şi care precizează că, începând din vara anului 1308, Papa Clement al V-lea, în ciuda a ceea ce s-a crezut până în zielele noastre, ridică toate acuzaţiile de erezie formulate împotriva Marelui Maestru al Ordinului, Jacques de Molay, şi a celorlalţi mari demnitari. Până în prezent, cercetătorii considerau că documentul s-a pierdut pentru posteritate, împreună cu celelelalte pergamente care fac trimitere la Templieri, atunci când Napoleon a preluat arhivele de la Vatican şi le-a adus la Paris. După căderea Regatului Ierusalimului, Templierii au revenit în Franţa. În anul 1312, regele francez Filip cel Frumos, duşmanul declarat al Ordinului, impune

dizolvarea acestuia. Regele forţează mâna Papei să desfiinţeze Ordinul, făcând referire la procesul în cursul căruia Templierii ar fi fost condamnaţi. În opinia istoricilor, decizia curajoasă a Papei Clement al V-lea care, după cum bine ştim, nu a făcut nimic să împiedice căderea Ordinului, oferă dovada că acest Papă, prizonier în palatul pontifical din Avignon, nu era total dependent de Coroana franceză. El a avut iniţiativa de a salva Ordinul ţinând cont de pocăinţa cavalerilor şi de cererea lor de a reveni în sânul Bisericii. Regele francez nu a ţinut însă cont de poziţia Papei şi a lichidat Ordinul.

Consemnând faptul că de Molay şi Cavalerii au cerut iertare, Papa nota următoarele: 
“Prin prezentul act decretăm că Biserica îi absolvă de orice vină şi că pot participa din nou la sfintele slujbe şi primi sfintele sacramente”. 
Signor Forgione susţine că Papa a ratat absolvirea publică a Ordinului Templier, fiindcă scandalul produs în jurul Templierilor a stârnit patimi atât de mari, încât se temea de o schismă a Bisericii.  
Regele Filip al IV-lea a ordonat executarea lui de Molay şi a altor mari demnitari Templieri înainte ca Papa să facă public verdictul anchetei pontificale, după care acest document a dispărut.

Document descoperit la Vatican – Papa i-a absolvit pe Templieri
Corespondenţă de la Roma, semnată de Richard Owen
Sursă: Times – British News March 30, 2002
 http://www.osmth.ro/index38.htm
 http://www.templiers.org/

Cavalerii Templieri și ziua de vineri, 13

Citând dintr-un site de știri: "Originile fricii de vineri 13 nu sunt foarte sigure. Se spune ca ar avea legatura cu o zi de vineri 13 din anii 1300, cand un incendiu a pus capat vietii unor cavaleri."

Informația ar fi în mare măsură exactă, dacă nu ar fi denaturată complet. Ziua a fost 13 octombrie mai precis, iar anul 1307. La această dată cavalerii (care nu sunt altceva decât renumiții Cavaleri Templieri) au fost arestați, din ordinul regelui Filip al Franței. Incendiul cu pricina s-a produs însă 7
ani mai târziu, pentru că au fost executați prin arderea pe rug. Dar acest lucru le-a pus și capăt vieții, așa cum bine este scris în știre. Asta ca să luați aminte la informațiile găsite pe net.

Povestea Cavalerilor Templieri este fascinantă. Erau niște călugări războinici, ce conduceau o armată impresionantă, care nu știa ce este frica. Nu abandonau lupta, dacă raportul de forțe nu era mai mai mare de 1 la 3. Erau bine pregătiți fizic, și la fel de bine pregătiți psihic. La un moment dat (secolul XII), Cavalerii Templieri au descoperit ceva, și acest ceva le-a asigurat un viitor strălucit, cel puțin pentru o viitoare perioadă de 200 de ani. Acest ceva este și acum un mare mister, făcându-se diverse supoziții (Graalul, ce poate fi pocalul din care a băut Isus, sau o piatră specială, sau sulița cu care a fost străpuns Isus, sau altceva). Orice ar fi, cu ajutorul acestui lucru misterios au obținut protecția Papei, și prin aceasta o seamă de avantaje, în primul rând materiale. În timp, Cavalerii Templieri au ajuns să dețină o avere uriașă. Regele Filip a ajuns să fie îndatorat cu o sumă enormă tocmai la acești cavaleri, și pentru a scăpa de datorie, a pus la cale un complot împotriva lor. Aceștia au fost acuzați de ereziile cele mai grave cu putință, au fost arestați, torturați și executați. Datoriile desigur s-au prescris, regele nemaiavând cui să înapoieze banii. End of story.


Este însă foarte interesantă ziua de vineri 13 octombrie 1307, când majoritatea Cavalerilor, în frunte cu Marele Maestru Jacque de Molay, au fost ridicați. Povestea s-a petrecut în zorii zilei.

Să vedem cum arăta harta cerului la acea zi fatidică.
 
 Conjuncția puternică dintre Mercur, Uranus, Neptun și Saturn din Scorpion este în opoziție exactă cu Luna, situată și ea chiar pe steaua Algol, cea mai malefică stea fixă. Uranus cerea schimbare într-un mod imperativ (este exaltat în Scorpion, semn al morții), dar Neptun aduce trădare și denaturare a faptelor. Cele 4 planete se află în Via Combusta, împreună cu Soarele. Dacă luăm de bună această oră (12 la prânz, pentru o privire asupra impactului social) atunci putem găsi alte simboluri interesante. Soarele în cădere, din casa IX (cavalerii) lovit de Marte (foc) aflat în exaltare, guvernatorul casei X (regele). Lilith aduce ocazia unei demonstrații cu caracter religios (sextil cu Jupiter în domiciliu) dar această demonstrație este bazată pe mărturii smulse de Inchiziție. Însăși prezența lui Lilith în casa IX (religie) arată ceva necurat la acest capitol. Sfârșitul tuturor lucrurilor? Venus, guvernatoarea casei IV, aflată în Fecioară (semnul ei de cădere) și în casa VIII (moarte), nu poate prevesti nimic bun, așa cum s-a văzut în 1314, când au avut loc execuțiile. Este interesant cum începutul unei acțiuni are ascuns în el și desfășurarea ulterioară.
De aici pornește superstiția ghinionului adus de ziua de vineri 13? Poate că da.

 sursa
http://www.mihneafiran.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=359:cavalerii-templieri-si-ziua-de-vineri-13&catid=56:articole&Itemid=68

Mintea extinsă - Dovezi experimentale recente - întregul Univers este un organism viu - Rupert Sheldrake, biochimist

"Sunt interesat, într-un anume sens, de recuperarea semnificaţiei expresiei de 'natură vie'. În întreaga mea operă sunt impulsionat de dorinţa de a încerca să combat viziunea mecanicistă asupra naturii, ca fiind inertă şi moartă, o viziune care obligă întreaga noastră cunoaştere asupra naturii să apeleze la o metaforă mecanică. Aceasta este o metaforă extrem de antropocentrică. Numai oamenilor le plac maşinile. Deci, analizând natura în acest mod, proiectăm un aspect singular al activităţii umane asupra întregii naturi. Este un punct de vedere extrem de limitativ şi unul care poate produce numai alienare. Încă de la început, de când am publicat prima mea carte, 'A New Science of Life', ţelul meu a fost de a încerca să descopăr o imagine mult mai amplă sau o paradigmă ştiinţifică neconstrânsă de o viziune inertă, mecanicistă asupra Universului."

Rupert Sheldrake, biochimist
 Director Academic al "Learning and Thinking Program" la The Graduate Institute din Bethany, Connecticut

Rupert Sheldrake, este un binecunoscut biochimist britanic, absolvent al Universităţii Cambridge, ce a efectuat cercetări extinse în domeniul parapsihologiei, fiind însă celebru pentru teoria câmpurilor morfogenetice sau morfice, ce stau la baza funcţionării tuturor sistemelor vii.
Deşi este tratată cu ostilitate de comunitatea ştiinţifică, teoria lui Sheldrake a fost dovedită printr-o serie de experimente deosebite, care revelau transmiterea de informaţii la diverse generaţii de şoareci de laborator, prin intermediul acestor câmpuri, datorită unui fenomen de rezonanţă morfogenetică, un gen de feedback ce afectează un întreg grup de fiinţe.
Sheldrake defineşte câmpul său morfogenetic ca pe o bază de date universală, aflată atât la dispoziţia fiinţelor vii, cât şi a formelor abstracte, mentale, accesul concomitent la aceste înregistrări putând explica, pe de altă parte, multe cazuri de inventatori ce au dezvoltat soluţii tehnice aproape identice, în condiţiile unei izolări geografice de necontestat.
Ca mod de transmisie şi partajare a unor tipare informaţionale şi arhetipuri, ce a fost cumva acceptat în mod tacit, teoria lui Sheldrake seamănă izbitor cu cea a inconştientului colectiv imaginată de psihiatrul Carl Jung, teorii pe care britanicul le consideră complementare, câmpurile morfice conţinând suficiente informaţii pentru a modela, în cazul unei fiinţe vii, forma fizică, comportamentul individual şi cel coordonat, de grup, în cazul fiinţelor sociabile.
El admite, de asemenea, similaritatea cu noţiunea de arhivă akashică - un termen vedic ce desemnează o bibliotecă a tuturor experienţelor şi memoriilor înregistrate de fiinţele umane în cursul vieţii fizice - care a fost popularizat, în cadrul culturii occidentale, de teozofi celebri ca Helena Petrovna Blavatsky sau Rudolf Steiner.
Indiferent de denumirea utilizată, conceptul unui câmp informaţional universal ar putea fi singura explicaţie validă pentru multe fenomene ce dovedesc localizarea extracorporală a memoriei fiinţei umane, iar pentru partizanii lui  Nassim Haramein , pe care mă văd nevoit să-l reamintesc, evoluţia psihică a fiinţelor umane poate fi explicată prin deplasarea spaţială şi temporală a sistemului solar către zone mult mai dense din punct de vedere informaţional, cu care am putut intra astfel în rezonanţă."

Corespondentul senzaţiei de a fi privit, în artele marţiale, pomenit în cadrul prezentării, se referă, de fapt, la un concept destul de greu de digerat de occidentali, "haragei", folosit de niponi şi în contextul intercomunicării personale. 
Pe scurt, haragei oferă unui maestru al artelor marţiale posibilitatea de a percepe ameninţări indirecte şi de a anticipa mişcările oponentului, chiar dacă acesta nu se află în câmpul vizual.

Termenul de "hara" s-ar putea traduce grosier prin stomac, dar, în contextul filozofiei marţiale nipone şi al filozofiei hinduse, el ar corespunde, mai degrabă, celei de-a treia chakre (roată, cerc în limba sanscrită), "manipura", sediul sinelui propriu, situată cam la 2 cm sub ombilic, despre care se spune că determină aşa-zisul "câmp de control-semnalizare", cu un diametru de circa 2 metri, responsabil de semnalizarea apropierii unei persoane fără a o vedea.

Aşa cum am constatat şi cu alte ocazii şi chiar şi în conversaţiile cu Krishnamurti, Sheldrake preferă să se exprime eufemistic şi să evite aşa-numitele teorii ale conspiraţiei, deşi, pentru un avizat, pare să se refere destul de explicit la ele. 

Nimic de condamnat în asta, mai ales când eşti contestat de comunitatea ştiinţifică corporatistă şi eşti supus atacurilor perverse ale unor nulităţi, super mediatizate, plătite pentru a sufoca deviaţiile de la paradigma ştiinţifică actuală, cum ar fi Richard Wiseman, Richard Dawkins, James Randi, Michael Shermer şi mulţi alţii, din păcate. 

În acest context, Sheldrake pare să nu observe faptul, sugerat indirect şi de întrebarea pusă de unul dintre studenţi, către final ("Dacă nu cumva rolul mass media este de a genera numai intuiţii comune ?"), că folosirea câmpurilor morfice prin mass media, mai ales în cadrul unor ceremonii în masă, nu poate face parte decât din strategia de manipulare globală, deşi remarcă neutru, cumva, că nu se fac deloc investigaţii, în acest sens.

Tot el sugerează, la fel de delicat şi echidistant, că, în pofida albiei pusă pe capul cunoaşterii în epocile denumite, tupeist, ale "renaşterii" sau ale "iluminismului", dominate de teoriile unui Kepler sau ale unui Descartes, sub pretextul eliminării superstiţiilor şi a bigotismului, tocmai tehnologiile moderne îşi trădează stăpânii, revelând, la fel ca şi fizica cuantică, tocmai laturile spirituale pe care s-au chinuit să le pitească sub preş atât de bine, vreme de mii de ani.
În privinţa lui National Enquirer, nu ştiu dacă Sheldrake dă dovadă de naivitate sau tot de diplomaţie, fiindcă subliniază numai efectul malefic al prezentării aparent partizane, dar caricaturale în fond, a fenomenului telepatic, fără a sublinia dacă este o atitudine voluntară sau nu şi, de aceea, mă văd nevoit să vă reamintesc că am documentat relaţia directă dintre această fiţuică abjectă şi divizia de război psihologic a CIA şi Mafia, într-o postare anterioară,  "Ziua dinaintea dezvăluirii - actualitatea fenomenului OZN" . 

Până la urmă, în această epocă murdară a capitalismului, în care profitul este urmărit cu orice preţ, tocmai sumele imense cheltuite arată că nu poate exista decât o singură motivaţie pentru ferocitatea şi consecvenţa cu care sistemul atacă aceste informaţii, apelând la tot felul de măscărici din mass media şi mediul academic corporatist, pentru a le discredita şi anume că, prin ele, te apropii mult prea mult de domenii care sunt o ameninţare reală pentru sistem, fiindcă, în aceeaşi ordine de idei şi aşa zisele "reviste de specialitate" - la fel ca şi oficiile pentru invenţii şi mărci - funcţionează, de fapt, tot numai ca cenzori oficiali.

"O posibilă abordare a acestei 'imagini mai ample' este ideea că întregul Univers este un organism viu. Teoria Big Bang-ului descrie originea Universului plecând de la o minusculă şi insignifiantă unitate primară. Universul a continuat, mai apoi, să se extindă şi să se dezvolte şi noi forme şi structuri au apărut în interiorul lui.
Această teorie pare să descrie mai mult un organism viu, decât o simplă maşină. Vechea mentalitate a Pământului mort a făcut loc conceptului Gaia, personificarea unui Pământ viu. Vechea idee a unui Univers lipsit de creativitate a cedat teren în faţa noii idei, a unei evoluţii creative; iniţial în cadrul regnului viu, prin Darwin, iar actualmente prin considerarea întregului Univers ca fiind în plină evoluţie creatoare. Deci, dacă întreg Universul este viu, dacă Universul se aseamănă unui organism imens, atunci tot ceea ce se află în interiorul lui ar fi mult mai bine înţeles, dacă ar fi tratat tot ca un organism şi nu ca o maşină."

Rupert Sheldrake

SURSA: BLOGUL DEZVALUIRI http://antiiluzii.blogspot.com


The Extended Mind - Recent Experimental Evidence from digitalarenatv on Vimeo.

 VEDEȚI FILMUL TRADUS AICI - LINK 1

SAU AICI - LINK 2

SAU AICI - LINK 3

sursa
http://antiiluzii.blogspot.com/2013/04/mintea-extinsa-dovezi-experimentale.html