Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

luni, 26 aprilie 2010

2012 Previziuni

Celebrul astrolog român Stavrou ne-a explicat la ce ar trebui să ne aşteptăm în anii 2010, 2011 şi 2012.

Anul viitor: liniştea de dinaintea furtunii Anul acesta este al tigrului, după zodiacul chinezesc, şi este unul al nesiguranţei, al schimbărilor bruşte, al descărcărilor emoţionale violente. Suntem abia la început şi au avut loc deja câteva cutremure catastrofale, o tragedie aviatică în care a murit elita Poloniei şi erupţia unui vulcan islandez ai cărui nori de cenuşă ameninţă să provoace în Europa o iarnă vulcanică aşa cum a fost cea din 1816, numit şi anul fără vară. Răcirea puternică a climei a dus atunci la distrugerea aproape totală a culturilor. Urmarea a fost sinistră: 80.000 de europeni au murit de foame. De-abia anul viitor, anul iepurelui, va fi unul liniştit, un an al păcii, al armoniei spirituale. Dar nu va fi decât liniştea de dinaintea furtunii, pentru că 2012, anul dragonului de apă, este unul al catastrofei. Din punct de vedere astrologic, deci, nu e bine.

România, centrul spiritual al omenirii Aceste date se suprapun peste prezicerile vechi, ale mayaşilor, ale chinezilor şi ale lui Nostradamus, care dau cu exactitate data de 21 decembrie 2012 drept sfârşitul lumii sau sfârşitul modului de viaţă pe care îl avem acum. Dincolo de preziceri, astronomii ştiu cu certitudine că în 2012 planul sistemului nostru solar se va alinia peste planul galaxiei Calea Lactee, din care facem parte. Oamenii de ştiinţă spun că evenimentul ar putea modifica ADN-ul uman. “Pentru România, anul 2012 arată, din punct de vedere astrologic, un Soare în progresie suprapus peste Ascendent. Este unul din cele mai importante puncte de realizare materială şi spirituală. Asta înseamnă că, în timp ce pentru restul lumii vine sfârşitul, pentru România vin vremuri bune. Foarte interesant e faptul că aceste date se suprapun perfect peste profeţiile indianului Sundar Singh. El a spus, cu o sută de ani în urmă, că la sfârşitul lumii România va deveni cel mai important centru spiritual al omenirii, iar Bucureştiul va deveni «Noul Ierusalim». Oraşul va avea 7 kilometri, faţă de 22 de kilometri cât are acum. Astrologic, asta se poate întâmpla doar în 2012”

Uluitoarele profeţii ale lui Nostradamus au fost lăsate posterităţii în lucrarea de 4.680 de versete, „Centuriile“. O carte încă enigmatică în care sînt înscrise cu o precizie aproape matematică, destinele unor conducători şi popoare, calamităţi naturale şi războaie. O concentrare a celor mai diverse evenimente prin care oamenii şi istoria celor peste 400 de ani aveau să treacă aşa cum le prevăzuse Michel de Nostre-Dame, medic francez si astrolog. În urmă cu doi ani, la Biblioteca Naţională din Roma a fost descoperit un nou manuscris scris de Nostradamus. În cartea sa, „Codul Nostradamus, al treilea război mondial“, Dr. Michael Rathford pretinde că a descifrat noile scrieri şi astfel a aflat că anul acesta se va declanşa o mare conflagraţie mondială care se va sfîrşi abia în 2012.

Invadatori din Asia

-Românul Vlaicu Ionescu, un interpret celebru al scrierilor lui Nostradamus, confirmă iminenţa unui al treilea război mondial. Decriptînd catrenele prezicătorului, Ionescu spune că „Europa va fi invadată de o coaliţie arabo-chineză, iar războiul va începe la nordul şi la sudul Mării Negre, ceea ce va afecta şi România, însă nu foarte grav, pentru că ţara noastră, aşa cum Nostradamus a spus-o în repetate rînduri, este protejată de voinţa divină“. Războiul va fi devastator, dar nu va duce la sfîrşitul lumii. Jean-Claude Bernard confirmă faptul că Nostradamus a prezis în catrenul 8-99 că trei lideri „vor prelua puterea la Roma“. Unul va fi rus, celălalt asiatic şi al treilea musulman. Salvarea omenirii va fi un rege născut la eclipsa din 1999. Vlaicu Ionescu crede că va domni în Franţa, în jurul anului 2022 şi va deveni spaima invadatorilor asiatici.

Trei antichrişti

-Cele mai vehiculate profeţii ale lui Nostradamus se referă la dictatorii lumii. Primul dintre ei ar fi Napoleon Bonaparte. „Născut lîngă Italia“, acesta va deveni, dintr-un simplu soldat, împărat. Îşi va trimite armata în Rusia, va lăsa în ruină un oraş (Moscova), iar în timpul retragerii mulţi dintre soldaţii lui „vor muri în teritoriul alb“. Predicţiile vorbesc despre „prinţul învins trimis în Elba“, după înfrîngerea „prin marele efort al forţelor străine“ (Waterloo). Al doilea antichrist ar fi Hitler (Hister): „un om pătat de crime“, „cel mai mare duşman al rasei umane“. După ce va cîştiga de partea lui mulţi oameni, acest „căpitan al Germaniei“, care nu va respecta nici o lege, va oferi omenirii doar „lacrimi, foc, sînge şi război“. Moartea dictatorului, „lîngă Rhin“, va rămîne sub semnul incertitudinii. Al treilea antichrist va fi un credincios al lui Mohammed, din Orientul Apropiat, care se va război cu Europa. Invazia va declanşa al treilea război mondial. Omenirea va fi ameninţată cu distrugerea totală. Războiul se va sfîrşi cînd liderii a două mari puteri de la Polul Nord (Rusia şi SUA) vor deveni prieteni.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com