Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

joi, 28 iunie 2012

“Farfuriile zburătoare? Eu le-am inventat!” - Marele savant român Henri Coandă

În perioada anilor '60, marele savant român Henri Coandă făcea o afirmaţie cu totul uimitoare. În cursul unui interviu, el declară următoarele: „Farfuriile zburătoare? Ei bine, eu le-am inventat!"
Marele savant român se referea la „aerodina lenticulară" ;, un „nou tip de aparat zburător" conceput şi realizat de Henri Coandă.
"Aerodina lenticulară", concepută între cele două războaie mondiale pe principiul „Efectului Coandă"  reprezenta o maşină de zburat foarte simplă, fără piese mecanice în mişcare, cântărind sub o tonă şi având o rază de acţiune de circa 5.000 km. Carburantul indicat la vremea aceea pentru propulsia „aerodinei lenticulare" era propanul, dar Coandă avea în vedere şi energia nucleară, ca soluţie de viitor.
„Aerodina lenticulară"  sau „avionul-farfurie" cum îi mai spunea savantul  - era astfel gândită spre a ateriza şi decola pe verticală oriunde, pe orice fel de teren, neavând deci nevoie de instalaţii terestre speciale, ca cele aflate în prezent în dotarea aeroporturilor moderne. Modelul iniţial al „aerodinei lenticulare" era prevăzut cu patru elemente în formă de disc şi un fuselaj în care erau amplasate locurile călătorilor.
Dar cum a ajuns Coandă la ideea „farfuriei zburătoare"? Iată ce scrie el despre aceasta în iarna anului 1965 în revista franceză ,,Icar":
"Din moment ce noi nu am găsit încă mijlocul de a realiza anti-gravitaţia pentru a ne menţine în aer, trebuia să caut soluţia problemei în mişcarea relativă care are loc între mediul ambiant (aerul) şi corpuri, cum s-ar spune, a face invers faţă de ceea ce noi facem astăzi".
El descoperă astfel, corelând o serie de observaţii asupra fluidelor, efectul fizic care îi poartă numele " Efectul Coandă ",  iniţiind chiar o serie de experienţe memorabile într-un mic laborator parizian din apropierea Gării de Est, amenajat cu sprijinul marelui fizician englez Norman Thompson.
Definind principiile „Efectului Coandă" - înregistrate de altfel la 8 octombrie 1934 ca invenţie sub titlul de „Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid într-un alt fluid" - savantul român ajunge în mod inerent la studiul creării vidului de-a lungul unei suprafeţe determinate, apoi la posibilitatea realizării unui nou tip de maşină zburătoare: „aerodina lenticulară".
Prima piesă de încercare a ideii sale va fi gata în 1932. Era o primă machetă a cărei perfectă funcţionalitate a fost dovedită şi elogiată acolo, în laboratorul din preajma Gării de Est din Paris, de către savanţi de renume: Thompson, Le Prieur, Seguin, Bunauvarilla, Zwinsky, D'Anselme şi alţii.
Al doilea model - care era de fapt capabil să zboare - a fost construit în iarna anului 1933. Această „aerodina lenticulară" liliputană - dotată cu două „braţe-aripă" rotative de 1,5 m lungime fiecare - se putea învârti în jurul propriei sale axe, decolând şi aterizând pe verticală. Mijlocul de propulsie era aerul comprimat.
În 1956, Henri Coandă a prezentat public două brevete de aerodine lenticulare fără piese mecanice în mişcare, propulsate pe verticală de puterea aburului şi având la bază ejectoare ce funcţionau tot pe principiul reacţiei. Randamentul mai slab faţă de dispozitivele cu elice era compensat de siguranţa zborului şi de costurile reduse de construcţie şi exploatare.
Conceptele lui Coandă au intrat în vizorul Statelor Unite, iar la începutul anilor '60 inginerul român a obţinut mai multe contracte cu forţele aeriene ale S.U.A. (US Air Force), în urma cărora au fost dezvoltate două proiecte de aerodine calculate pentru a ridica un om.
Farfuriile aveau fiecare diametrul de aproximativ cinci metri, cântăreau o tonă şi aveau un debit de aer de 500 Kg/sec. Aparatele au fost pregătite pentru zbor şi au zburat.
Coandă a intenţionat ca, începând din anul 1969, să construiască industrial aerodina sa lenticulară - aparat care nu polua mediul ambiant sub nici o formă - dar vârsta sa înaintată şi o boală necruţătoare i-au întrerupt aceste proiecte atât de îndrăzneţe.
Ultimul proiect de aerodină făcut public de către Henri Coandă datează din 1970, a fost executat tot în colaborare cu Statele Unite, şi este constituit de fapt dintr-un sistem de patru farfurii zburătoare care susţin un fuselaj. Forţele pe care le generează farfuriile se întâlnesc într-un punct situat la peste 10 metri deasupra corpului aeronavei, asigurându-se astfel şi stabilitatea.
Prin anii 70, canadienii au făcut şi ei încercări de a realiza un aparat de zbor circular care să fie funcţional şi viabil, dar se pare că experienţele lor au suferit un eşec lamentabil.
Odată cu trecerea timpului, putem afirma că, deşi dorinţa marelui savant român Henri Coandă de a construi un aparat de zbor circular cu decolare şi aterizare pe verticală, nu s-a realizat încă, ideea în sine este absolut remarcabilă, una dintre acele idei care revoluţionează lumea şi ne fac să ne gândim că geniile se nasc întotdeauna prea devreme.
Noua generaţie “Coandă”
Astăzi, conceptele lui Coandă, ca şi tot ce ţine de aeronautică, sunt studiate de către un grup de ingineri şi cercetători care au format asociaţia ARCA (Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică). Chiar dacă, deocamdată, nu a dus mai departe proiectul aerodinei, ARCA a reuşit lansarea în spaţiul extra-atmosferic a primei rachete 100% româneşti – Helen 2, în cadrul competiţiei Google Lunar X Prize.
În martie 2012, ARCA a testat rezervorul avionului supersonic IAR-111 şi al raschetei orbitale HAAS 2; rezervorul este cel mai uşor construit vreodată de industria aerospaţială globală, pentru motoarele cu turbopompă.
ULTIMA ORĂ
Asociaţia Română pentru Cosmonautică si Aeronautică – ARCA va prezenta racheta orbitală Haas 2C, din cadrul Programului Spaţial al României, în Piaţa Victoriei din Bucuresti, începând cu data de 1 iunie 2012.
Racheta este destinată amplasării pe orbita terestră a unui satelit de peste o jumătate de tonă, în primăvara anului 2013, precum şi participării la competiţia americană de astronautică Google Lunar X Prize. Un alt obiectiv al rachetei Haas 2C este testarea tehnologiei de propulsie şi dinamica zborului pentru avionul supersonic IAR-111 Excelsior.




SURSE
http://www.lovendal.net/wp52/marele-savant-roman-henri-coanda-farfuriile-zburatoare-eu-le-am-inventat/
http://www.agentia.org/anchete/dosarele-henri-coanda-800-kg-de-acte-secrete-1516.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com