Sute de oameni au văzut Soarele înconjurat de un halou în culorile curcubeului. Un alt cerc de lumină mult mai mare îl intersectează pe primul. Fenomenul misterios durează 22 de minute. Totul se petrece în condiții meteorologice normale, o atmosferă senină, fără pic de vânt. Cele două cercuri luminoase au apărut pe cer în penultima zi a taberei spirituale de vacanță organizată de MISA, zi în care urma să aibă loc cea de-a doua spirală YANG urmată de inducția stării de eliberare prin miracol divin și, în continuare, o conferință de inițiere în tainele teofaniei (teofanie -- orice formă de apariție, revelație, întrupare sau manifestare senzorială a divinității în fața oamenilor).
Tiberiu Pincova povesteşte că „eu umblu cu aparatul foto la mine de ani mulţi, fotografia este o pasiune pentru mine. Dar aşa ceva nu am văzut niciodată”. ,,Este un fenomen frumos şi măreţ, dar parcă îţi dă fiori când vezi aşa ceva. Este magnific”, spune şi Petrică Stolojescu. ,,Era parca prea multă lumină, prea puternică, deşi era miezul zilei. Asta m-a făcut să mă uit la soare. Poate are vreo legătură cu energia yoghinilor care tot fac spirale pe platou? Nu ştiu ce să spun, dar acest fenomen va da apă la moară multora care vor comenta despre ce s-a văzut aici” spune zâmbind Marian Raicu, a fost primul care a văzut fenomenul.
„Fenomenul este un miraj, o manifestare a energiei şi a luminii. Este posibil să aibă legătură şi cu cenuşa vulcanică ce se mai află încă în atmosferă. De asemenea, totul este legat de ce se află în straturile atmosferice înalte. În orice caz, fenomenul este impresionant şi cu adevărat măreţ. Poate chiar unic”, ne-a declarat Iuliana Dumitru, profesoară de fizică.Sorin Goruianu - caon.ro
http://misa-yoga.blogspot.ro/2010/05/curcubeu-circular-in-jurul-soarelui.html
5 iunie 2011. Ziua intronizării noului arhiepiscop de Alba Iulia, în persoana IPS Irineu Pop, fostul episcop vicar de la Cluj. Ajung la catedrala Încoronării şi văd pe ici pe colo dreptmăritori creştini zgâindu-se la soare. Ciudat. Pe moment am crezut că e vorba despre o surpriză din partea organizatorilor pentru mulţimea de credincioşi. Aţintindu-mi şi eu ochii spre soare, văd minunea: un curcubeu circular, în jurul discului solar, situat aproximativ deasupra catedralei şi care te făcea să te gândeşti la expresia “the eye of God”. Fenomen explicabil din punct de vedere ştiinţific sau minune dumnezeiască, ochiul din cer te făcea să te gândeşti serios la felul cum a apărut şi momentul în care a apărut: tocmai tocmai când avea loc intronizarea.
surse
http://emanueldragusin.ro/?p=120
http://www.realitatea.net/un-curcubeu-circular-a-aparut-pe-cer-in-sibiu-foto_841850.html
http://www.ziaruldeiasi.ro/mozaic/orasel-devastat-de-furtuni-recompensat-cu-un-fenomen-optic-rar-curcubeul-dublu~ni8n7q
http://www.realitatea.net/curcubeul-noptii-fenomen-extrem-de-rar-video_853853.html
Simbolistica culorilor
o definiţie ştiinţifică a culorii:
Numim culoare percepţia de către ochi a uneia sau a mai multor frecvente (sau lungimi de undă) de lumină. În cazul oamenilor această percepţie provine din abilitatea ochiului de a distinge câteva (de obicei trei) analize filtrate diferite ale aceleiaşi imagini. Percepţia culorii este influenţată de biologie (unii oameni se nasc văzând culorile diferit, alţii nu le percep deloc), de evoluţia aceluiaşi observator, sau de culorile aflate în imediata apropiere a celei percepute (aceasta fiind explicaţia multor iluzii optice).
Simbolistica culorilor poate fi abordată din mai multe perspective, iar circumscrierea acesteia este necesară mai ales în contextul importanţei tot mai mari a audio-vizualului şi a publicităţii. Informaţiile cuprinse în Dicţionarul de simboluri sunt expuse, evidenţiind simbolistica culorilor şi implicaţiile profunde ale acestora în domeniul credinţelor şi miturilor, în domeniul religios şi artistic.
Cele şapte culori ale curcubeului (în care ochiul poate percepe peste 700 de nuanţe) au drept corespondent cele şapte note muzicale, cele şapte ceruri, cele şapte planete, cele şapte zile ale săptămânii, etc.
Majoritatea indienilor din America de nord asociază fiecăruia dintre cele şase sectoare cosmice o culoare sacră: apoape de sol se află albul (culoare prezentată sub forma perlelor), care indică zorile; peste alb era aşternut albastrul (culoare ce apare sub forma peruzelei); pentru a reprezenta dimineaţa peste albastru era galbenul, simbol al asfinţitului, şi deasupra se afla negrul, simbol al nopţii.
Amerindienii, la rândul lor, realizează următoarele asociaţii: galben = nord, albastru = vest, roşu = sud, alb = est, centrul lumii şi zenitul = multicolor iar negru = pământul.
La populaţiile maya, patru culori desemnează geniile celor patru puncte cardinale care domină pământul şi inspiră sentimentele omului. Astfel, albului îi corespunde nordul, primul arbore, primul om, făgăduinţa şi speranţa, negrului îi corespunde vestul, centrul ascuns şi invizibil, noaptea, nenorocirea, roşului - estul, mierea, pofta de averi şi putere, iar galbenului - sudul, porumbul, glia care hrăneşte.
Culorile contrarii precum albul şi negrul simbolizează dualismul intrinsec al fiinţei umane, conflicte ale unor forţe care se manifestă la toate nivelele existenţei, de la universul cosmic la lumea intimă: negrul reprezintă forţele nocturne, negative, albul – forţele diurne, pozitive.
Simbolismul cosmic al culorilor este regăsit la zeităţile din multe cosmogonii. La egipteni, valoarea simbolică a culorilor intervine adesea şi în operele de artă. Negrul este simbolul renaşterii postume şi al dăinuirii veşnice, culoarea zeiţelor Anubis (călăuzitoarea morţilor pe lumea cealaltă) şi Min (ocrotitoarea genezei şi a secerişului). Verdele colorează uneori pe Osiris, fiind culoarea vieţii vegetale, a tinereţii şi a sănătăţii; pielea lui Amon, zeul aerului, are culoarea albastră; roşul este culoarea blestemată a lui Seth şi a tot ceea ce este vătămător, violenţa de temut, răutatea perversă.
Simbolismul religios al culorilor este uşor de regăsit şi în alte tradiţii şi credinţe. Conotaţiile de ordin cultural-religios sunt uşor de regăsit cu precădere în pictura heraldică, care foloseşte atributele simbolice ale culorilor şi convenţia cromatică a artei medievale, precum şi în erminii – manuale bizantine pentru uzul zugravilor care precizau cromatica veşmintelor, decorului, părului sau bărbii personajelor Istoriei Sacre. În tradiţia creştină, culoarea este o participare a luminii create şi a celei necreate. Unele consideraţii asupra divinităţii şi luminii au ajuns (evolutiv) până la a asimila (fără o regulă absolută) culoarea albă Tatălui, culoarea albastră Fiului, culoarea roşie Sfântului Duh. De aici au apărut şi unele interpretari de asimilare tehnică, cum ar fi: verdele să fie asimilat vieţii şi speranţei, albul credinţei şi castităţii, roşul dragostei şi carităţii, negrul căinţei şi apropiatei judecăţi.