Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

luni, 27 august 2012

Învingator şi Învins

Când învingătorul comite o greşeală, spune: Am greşit! şi învaţă lecţia.
Când învinsul comite o greşeală, spune: Nu e vina mea! şi aruncă vina pe alţii.

Un învingător ştie că adversitatea este cel mai bun învăţător.
Un învins se simte victimă în faţa adversităţilor vieţii.

Un învingător ştie că rezultatele acţiunilor lui depind de el.
Un învins crede în existenţa ghinionului.

Un învingător munceşte mult, dar îşi şi creează mult timp liber pentru el însuşi.
Un învins este o persoană mereu foarte ocupată, care nu are timp nici pentru ai lui.

Un învingător înfrunta provocările una câte una.
Un învins le evita şi nu îndrăzneşte să le înfrunte.

Un învingător promite, îşi dă cuvântul şi îl respectă..
Un învins face promisiuni, dar nu dă nici o asigurare.

Un învingător spune: Sunt bun, dar voi fi şi mai bun!
Un învins spune: Nu sunt chiar aşa de rău ca mulţi alţii!

Un învingător ascultă, înţelege şi răspunde.
Un învins mereu aşteaptă și când îi vine rândul să vorbească, caută scuze.

Un învingător îi respecta pe cei ce ştiu mai mult decât el, şi învaţă ceva de la ei.
Un învins e împotriva celor care ştiu mai mult decât el şi tine cont numai de defectele lor.

Un învingător spune: Trebuie să existe o cale mai bună de a o face.
Un învins spune: Aşa am făcut-o întotdeauna!

Un învingător este o parte din soluţie.
Un învins este o parte din problemă.

Un învingător ține seama de cum se vede zidul în întregime.
Un învins ține seama de cărămida pe care trebuie să o pună.

Un învingător ține să împărtăşească ceea ce a învățat.
Un învins este egoist, păstrează numai pentru el, nu suportă să știe cineva mai mult decât el .


A CĂ... PE TINE TE SALUT,
CU DRAG.
ÎNVING
ĂTORULE ! 
 


SURSE

http://mundisense.wordpress.com/2012/05/13/invingator-si-invins/

Invingator Si Invins Superb
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com