Iuri Arabov, scenarist
„Minunea” (Chudo, în limba rusă) este un film pe care l-am văzut recent şi care mi-a plăcut foarte mult. Se bazează pe evenimente reale petrecute în 1956, într-un orăşel Greciansk* din Rusia post-stalinistă .
Este un film despre credinţa ortodoxă şi despre minuni săvârşite de sfinţi. Ecranizarea din 2009 prezintă cazul unei tinere comsomoliste dintr-un orăşel industrial al Rusiei anilor ’50, care lua în derâdere înclinarea mamei sale spre credinţa creştin-ortodoxă şi spre ceea ce ea numea superstiţii.
După ce şi-a obligat mama să ia toate icoanele de pe pereţi, mustrând-o pentru habotnicia ei, a acceptat totuşi să păstreze icoana Sfântului Ierarh Nicolae, foarte preţuită de mama sa.
Fiind ziua ei de naştere, femeia a dat o petrecere stropită cu multă vodcă, cu muzică şi cu destrăbălări. La un moment dat, sub pretextul că nu are partener de dans, a făcut o glumă, luând de pe perete icoana Sfântului Nicolae şi începând să se învîrtă prin cameră cu ea la piept. La scurt timp a rămas împietrită, cu carnea practic pietrificată, dar fiind totuşi vie şi nimic nu a mai putut-o mişca de acolo timp de câteva luni. Orice încercare de a o reanima, de a o muta din loc, sau de a-i lua icoana din braţe au fost sortite eşecului: acul seringii se îndoia şi se rupea în braţ, uneltele folosite pentru a sparge duşumeaua de sub femeia împietrită se spărgeau, iar din podea ieşea sânge.
Autorităţile comuniste, speriate de amploarea pe care pe care o luase fenomenul, încearcă să muşamalizeze cazul, încercînd în acelaşi timp să elucideze misterul. În continuare povestea se învârte în jurul acestei teme, fiind un prilej pentru realizarea unei radiografii a societăţii comuniste a acelor ani, în care sunt evidenţiate racilele sistemului sovietic.
Eroina revine la viaţă după mai bine de 4 luni, timp în care a stat împietrită, în mijlocul unei camere, cu icoana Sfântului Nicolae la piept. După luni bune, fata fu în sfârşit “dezvrăjită” de un adolescent neprihănit**, singurul în stare să îi ia icoana din mână; revenită trupeşte la viaţă, ea nu va mai vorbi şi nu îşi va mai recăpăta niciodată conştienţa; va fi anchetată “pentru conspiraţie antisovietică” şi internată într-un spital de psihiatrie.
Femeia era perfect sănătoasă din punct de vedere fizic, dar nu mai vorbea, avea tot timpul o privire fixă şi pierdută şi căpătase darul de a vindeca doar prin atingerea mâinilor. Deoarece anchetatorii nu au putut să afle nimic de la ea şi nu au reuşit să demaşte presupusul complot, care ar fi stat la baza acestei stranii întâmplări, tânăra este internată într-un ospiciu, unde probabil îşi va petrece restul vieţii de aici înainte.
Filmul merită văzut, doar şi pentru valoarea sa artistică, dar oricum, este tulburător inclusiv pentru cei care nu sunt credincioşi, din simplul motiv că va exista mereu întrebarea: a fost minune, sau nu? Şi dacă a fost?…
Cenzura sovietică a făcut tot posibilul să muşamalizeze faptul ieşit din comun, iar presa l-a aruncat în zona mistificării, astfel că până la căderea comunismului, minunea a cunoscut doar o răspândire locală şi, evident, mai multe versiuni; abia după anii ‘90 a apărut în lumina tiparului, când a fost preluată şi de publicaţiile ortodoxe din România.
Pe cât de simplu, pe atât de tulburător, acest miracol modern al Sfântului Nicolae nu părea deloc să invite la o tratare cinematografică. Nimic spectacular, nici o conjuncţie de lumi paralele, ci un simplu NU, mai tare decât istoria, adresat unei întregi epoci şi mentalităţi de lemnul prăfuit al unei icoane. Cu atât mai mare mi-a fost mirarea când am aflat de temerara aventură a aducerii acestei întâmplări pe ecran.
Iniţiativa îi aparţine scenaristului Iuri Arabov, un rafinat filozof al istoriei, colaborator recunoscut al lui Aleksandr Sokurov, care, potrivit propriei declaraţii, şi-a propus să continue cu acest film direcţia de redescoperire a “Rusiei profunde”, începută în drama “Iuriev den’” (2008). Colaborarea cu Aleksandr Proşkin, regizor de succes în Rusia, impus în filme poliţiste, istorice şi memorialistice (serialul “Doktor Jivago”, “Vara rece a lui ‘53”, “Mihailo Lomonosov”) a adus, însă, poveştii scrise de Iuri Arabov o mai pronunţată notă de realism şi o mutare a accentului dinspre investigaţia spirituală, spre cea sociologică şi istorică. A rezultat nu un film cu o problematică propriu-zis religioasă în sensul mistic al termenului, ci o frescă istorică pornită de la un eveniment real, obiectivă sub raport
dramaturgic, despre receptarea comunitară, într-o epocă ostilă
credinţei, a unui fapt religios ieşit din comun şi despre suferinţele şi
malformaţiile diferitelor nişe sociale, determinate de ostracizarea
Bisericii. Note:
* În realitate, minunea s-a petrecut în oraşul Kuibîşev, iar nu în satul Greciansk.
** Aceasta e varianta propusă de filmul de ficţiune; ea corespunde într-un fel fantasticului popular destul de abundent brodat în jurul minunii, datorită muşamalizării acesteia de către oficialităţi. Multă vreme nu s-a ştiut că Zoia (numele real al personajului) a fost eliberată de pr. Ierom. Serafim Tyapochkin (От. Серафим Тяпочкин), din pricina discreţiei cuviosului părinte.
Puteţi vedea aici filmul integral, cu subtitrare în limba română.
sursa
http://dantanasescu.ro/2012/05/30/minunea.html
http://elena-dulgheru.blogspot.ro/2010/06/minunea-sfantului-nicolae-din-kuibisev.html
