„ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ”
„Se spune că intelectul e dat omului ca să cunoască adevărul. Intelectul
e dat omului, după părerea mea, nu ca să cunoască adevărul,
ci să primească
adevărul. ”
Petre Ţuţea
Pe
Petre Ţuţea, acest “Socrate al românilor”, cum i-au spus unii, sau
acest ultim “ţăran imperial”, cum i-au spus alţii, lumea românească
postcomunistă îl mai păstrează în memorie ca pe legenda vie a anilor
1990-1991. Poate că el şi părintele Stăniloae au fost, aici acasă,
ultimii mari interbelici în viaţă. Dar marele teolog era în primul rînd
om de condei, nespectaculos în agora, pe cînd Petre Ţuţea a fost prin
excelenţă un geniu al oralităţii, un om-spectacol, care-i fascina chiar
şi pe cei care nu înţelegeau mai nimic din ce spunea (“Nu pricep, dar e
grozav!”).
Lui
nea Petrache nu-i plăcea să i se spună filosof: el, care-l citise pe
Kant din scoarţă-n scoarţă, îi socotea pe filosofi, ca şi bătrînul
Tertullian, nişte “patriarhi ai ereticilor”. Ei dizolvaseră cîndva
Olimpul, iar acum stau gata să dizolve şi Taborul: se substituie
constant, cu orgoliul lor “autonom”, zeilor/Zeului, relativizează marile
adevăruri de credinţă, prefac în viciu nevoia întrebării. Paradigmei
Căutătorului (filosoful, omul de ştiinţă – care, zicea el, nu-i decît
“filosoful căzut în empirie”) îi opunea cu ostentaţie paradigma
Misticului (omul religios, întruchipat suprem în omul creştin –
cruciatul Adevărului revelat).
Creştinismul, “nebunia Crucii”, sfidează biata noastră raţiune autonomă, logica noastră formală, pragmatismul nostru empiric.
- Dar ce e, pînă la urmă, creştinismul, domnule Ţuţea?
-
Păi uite, îţi răspund cu Chesterton: să crezi ceea ce nu este de
crezut, să nădăjduieşti ceea ce nu este de nădăjduit, să iubeşti ceea ce
nu este de iubit!
“Rezolvarea dumnezeiască a problemei lui Iov”, spusese Nae Ionescu, dascălul mărturisit al lui Petre Ţuţea...
Vindecat
repede de stîngismele primei tinereţi, Petre Ţuţea şi-a asumat crucea
şi a trecut cu ea prin toate bolgiile veacului. Crucii şi Neamului le
era recunoscător că îi făcuseră onoarea să sufere pentru ele în temniţele comuniste... Între Dumnezeu şi neamul meu…
... din cugetarile lui Petre Ţuţea
Ce credeţi, va mai fi o Românie Mare?
Păi...
este aproape mare. Ce-i mai lipseşte? Doar Bucovina şi Basarabia. Numai
că nu prea depinde de noi problema Basarabiei, că acolo e căpcăunul
rusesc. Cît mai e… Cînd mă gîndesc: dacă nu i se întindea Rusiei mîna de
către evreii americani, acum se puteau întîmpla multe lucruri
importante în lume… Era o vorbă: să ne ferească Dumnezeu de triumful
Americii şi al Rusiei, şi au triumfat amîndouă. Acum se înţeleg de
minune.
Pe
noi ruşii ne urăsc. Ei ne consideră – Hruşciov a şi declarat-o – „o
insulă latină care izolează slavii de nord de slavii de sud”. Şi nu mai e
nimeni care să ne ajute. Statele Unite nici nu s-au născut, sînt un
munte care stă pe loc. Asta din cauza amestecului de rase care există
acolo. Americanii fac întreg haosul planetar, ei gîndesc negustoreşte.
Dacă americanii n-ar gândi negustoreşte, ci, să zicem, teologic, ce s-ar întîmpla?
Ar
muta Sfîntul Scaun de la Roma la Washington. Ar crea unitatea creştină.
Dar în belşugul de acolo nu poate apărea o gîndire teologică. N-au
vocaţie, ci Îl invocă pe Dumnezeu numai ca să le binecuvînteze
prăvăliile. Numai că se întâmplă un fenomen ciudat: un german, un
francez, un orice care ajunge în America… se americanizează. Ţin minte
că am fost odată, la Moscova, în conflict cu un american. În salonul lui
Gafencu. I-am făcut o impresie detestabilă americanului acela…
Tragedia
omului de azi este că americanii dictează. Dictează economic, vamal,
naval, aerian. Doar atît că nu exercită cum ar trebui stăpînirea lumii,
decît la casele de bani. N-au orgoliu politic. Nenorocirea este că
americanii sînt foarte puternici şi nu se poate deocamdată ca lumea să
le scape de sub control. Sînt cei mai bine înarmaţi; ruşii nu pot duce
cursa înarmării cu americanii, cu surprizele lor tehnice.
Şi totuşi americanii i-au menajat pe ruşi într-un moment destul de important…
Asta
îi va costa. De altfel, după cum ştii, au dispărut ei şi romanii…
Istoria nu iartă, americanii vor îmbătrîni şi ei. Eu, cînd eram tînăr,
am scris o prostie: că marile puteri au murit. N-au murit încă, dar e
inevitabil. Cu progresul tehnic însă, astăzi, s-ar putea ajunge la
situaţii hilare: dacă Elveţia, de pildă, ar avea superioritate tehnică
militară, i-ar putea cere o capitulare URSS-ului. La asta ar putea duce
concentrările de energii imense în spaţii mici. Repet, însă, orice
democraţie este un cimitir istoric.
Am avut revelatia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri,
zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul
este unul singur, fiind transcendent în esentă, sediul lui nu e nici în stiintă,
nici în filozofie, nici în artă. Si cînd un filozof, un om de stiintă sau un
artist sînt religiosi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare
care se roagă Maicii Domnului.
Acum, mai la bătrînete, pot să spun că fără Dumnezeu si fără nemurire nu
există adevăr.
O babă murdară pe picioare, care stă în fata icoanei Maicii Domnului în
biserică, fată de un laureat al premiului Nobel ateu - baba e om, iar laureatul
premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, ăsta moare asa, dihor.
Ateii s-au născut, dar s-au născut degeaba.
Eu sînt iudeocentric în cultura Europei, căci dacă scoti Biblia din Europa,
atunci Shakespeare devine un glumet tragic. Fără Biblie, europenii, chiar si
laureatii premiului Nobel, dormeau în crăci. Stiinta si filozofia greacă sînt
foarte folositoare, dar nu sînt mîntuitoare. Prima carte mîntuitoare si consolatoare
pe continent - suverană - e Biblia.
În afara slujbelor bisericii, nu există scară către cer. Templul este spatiul
sacru, în asa fel încît si vecinătătile devin sacre în prezenta lui.
Stii unde poti căpăta definitia omului? - te întreb. În templu. În biserică.
Acolo esti comparat cu Dumnezeu, fiindcă exprimi chipul si asemănarea Lui. Dacă
Biserica ar dispărea din istorie, istoria n-ar mai avea oameni. Ar dispărea
si omul.
Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.
Binele si răul sînt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu fată de oameni.
Omul e liber si eliberat numai în templul crestin, acolo, în ritual, cînd
se comunică tainele care îi învăluiesc deopotrivă si pe sacerdot, si pe credinciosi.
Ca să fii cu adevărat liber, trebuie să înlocuiesti infinitul si autonomia gîndirii
cu credinta în Dumnezeul crestin: ''Robeste-mă Doamne, ca să fiu liber!'' (Imitatio
Christi)
Limba română are virtuti complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întîmplă
spiritual în om. E foarte greu de mînuit. Prin ea poti deveni vultur sau cîntăret
de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă
universală, dar nu stiu dacă e posibil acest mars istoric. Dacă am fi fost un
popor cuceritor... Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Si asta
ne face sceptici. Ceea ce ne lipseste este îndrăzneala.
La puscărie am demonstrat vreme de două ore că istoria românilor dezgolită
de crucile de pe scuturile voievozilor e egală cu zero. Că doar voievozii nu
s-au bătut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica.
Cum văd participarea românilor de acum la mîntuirea lor? - Simplu. Ducîndu-se
la biserică. Si folosind stiinta ca peria de dinti. Tot ce spune stiinta să
nu-i lase cu gura căscată si tot ce spune un popă de la Cucuietii din Deal să
considere adevăr ritualic.
Cine slujeste lui Cronos este obsedat de imaginea cimitirului.
Omul e guvernat pe pămînt de două morale: de morala dogmelor, care e crestină
si eternă, adică absolută, si de morala normelor, care, ca morală laică, e construită
pe putinătatea si imperfectiunea omului. Morala laică nu poate fi desprinsă
de morala absolută si ea arată că omul se miscă asimptotic la perfectiune, pe
care n-o poate atinge niciodată.
Elitele morale sînt mai presus decît cele intelectuale. Mie îmi plac oamenii
care fac judecăti. Cei care fac silogisme sînt fată de adevăr, cum sînt curcile
alea care se încurcă printre popice.
Fără nemurire si mîntuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are
în substanta lui ideea nemuririi si mîntuirii, nu e liber. Seamănă cu berbecul,
cu capra, cu oaia...
Fără Dumnezeu omul rămîne un biet animal rational si vorbitor, care vine
de nicăieri si merge spre nicăieri. Si el rămîne asa chiar dacă este laureat
al premiului Nobel sau măturător. Cînd, unde si în ce scop a apărut el în calitatea
asta de om? Dacă se întreabă singur si nu e un zeu în dreptul casei care să-i
reveleze data începutului, înseamnă că omul rămîne un biet animal rational care
vine de nicăieri si merge spre nicăieri.
Scara valorilor umane contine: sfîntul, eroul, geniul si omul obisnuit
- dincolo de acestia situîndu-se infractorul. Sfîntul, eroul si geniul sînt
fără voia societătii, care e obligată să-i recunoască. Nimeni nu-ti contestă
dreptul la existentă dacă esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie să facă confuzie
între tine, sfînt, erou si geniu. Oamenii sînt egali în fata legii, adică trebuie
respectati ca atare, dar nu confundati, nu făcuti identici, că e o gogoasă...
Nimeni nu-ti contestă dreptul la o viată normală dacă porti masca de om. Numai
că dacă esti mediocru, nu trebuie să te instalezî în vîrf, pentru că nu e nici
în interesul tău. Acolo trebuie să stea cei dotati. Sfîntul stă în fruntea tablei
valorilor pentru că el face posibilă trăirea absolutului la scară umană. Eroul
se consumă făcînd istorie si nedepăsind sfera laicului. Eroul este admirat -
asa cum este si geniul - dar nimeni nu i se închină, chiar dacă fapta lui aduce
foloase reale omului. În vreme ce sfîntul se situează dintru început în eternitate,
eroul moare în istorie, pentru că urma pe care o lasă el, ca om împlinit, este
fixată doar în timp si în spatiu.
Religia este principiul uniformizator al speciei umane si este singura
salvare în care se poate vorbi despre egalitate.
Religia transformă poporul într-o masă de oameni culti.
Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intră la Dumnezeu
e rugăciunea. Rugăciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate
lua contact cu Dumnezeu. Gîndită crestin, rugăciunea ne arată că umilinta înaltă,
iar nu coboară pe om.
Am spus eu odată că dacă un preot din Bărăgan, cînd se roagă, este Dumnezeu
cu el, atunci preotul ăla înlocuieste toată Academia Română....
Cînd va dispărea ultimul tăran din lume - la toate popoarele, vreau să
spun - va dispărea si ultimul om din specia om. Si atunci or să apară maimute
cu haine. Tăranul este omul absolut.
Am avut si discipoli... Nu se putea să nu am discipoli, fiindcă sînt un
om vorbăret. Toată suferinta mea se datoreste poftei mele de a vorbi fără restrictii...
Am devenit un gînditor crestin cînd mi-am dat seama că fără revelatie,
fără asistentă divină, nu pot sti nici cine sînt, nici ce este lumea, nici dacă
are vreun sens sau nu, nici dacă eu am vreun sens sau nu. Nu pot sti de unul
singur. Cînd mi-am dat seama că fără Dumnezeu nu poti cunoaste sensul existentei
umane si universale.
Definitia mea este: Petre Tutea, românul. Am apărat interesele României
în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire si suferintă. Si convingerea mea este
că suferinta rămîne totusi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.
"Marele roman Petre Tutea
s-a stins din viata lucid, in ziua de 03 Decembrie 1991, intr-o
rezerva a spitalului "Cristiana" din Bucuresti pe când era intervievat
de un grup de reporteri.
Intrebat: "Ce inseamna un om de dreapta?", cateva clipe inainte de trecerea sa dincolo, Petre Tutea a raspuns simplu :
"– Român absolut, asta inseamna !"
SURSE
