Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

duminică, 14 octombrie 2012

Omul TREBUIE să devină un purtător conştient de sine al IUBIRII


Trebuie să înţelegem că pentru un timp, pentru Pământul nostru, conducerea Cosmosului – să zicem aşa – i-a revărsat omului, în starea sa de conştienţă clarvăzătoare obscură, iubirea şi l-a pregătit interior pentru primirea iubirii în deplina conştienţă clară de zi. Am văzut că Pământul nostru a devenit treptat Cosmosul care are de împlinit misiunea iubirii. Pământul este luminat de Soarele actual. Aşa cum omul locuieşte Pământul şi îşi însuşeşte treptat iubirea, tot astfel alte ființe, superioare, locuiesc Soarele, pentru că Soarele a ajuns pe o treaptă superioară a existenţei. Omul este locuitorul Pământului, iar a fi un locuitor al Pământului înseamnă să fii o fiinţă care îşi însuşeşte iubirea în timpul epocii pământeşti. A fi un locuitor al Soarelui în epoca noastră înseamnă a fi o fiinţă care poate aprinde iubirea, care poate revărsa iubirea pe Pământ. Locuitorii Pământului nu ar putea dezvolta iubirea, nu ar putea să o primească dacă locuitorii Soarelui nu le-ar trimite înţelepciunea matură odată cu razele de lumină. În timp ce lumina Soarelui se revarsă pe Pământ, se dezvoltă iubirea. Acesta este un adevăr întru totul real. Entităţile care sunt atât de sus încât pot revărsa iubirea în afară şi-au făcut din Soare scena lor de acțiune.
Când Luna şi-a încheiat evoluţia, acolo se aflau şapte entităţi principale de acest fel care erau atât de avansate încât puteau revărsa iubire. Atingem aici o taină profundă pe care o dezvăluie ştiinţa spiritului; acolo, la începutul evoluţiei pământeşti, avem omul în stadiul copilăriei, care urma să primească în el iubirea şi era pregătit să primească Eul, şi, pe de altă parte, avem Soarele, care s-a scindat şi s-a ridicat la o existenţă superioară. Pe acest Soare s-au putut dezvolta şapte spirite principale ale Luminii, care erau în acelaşi timp spiritele dătătoare de lumină. Doar şase dintre ele şi-au stabilit locuinţa pe Soare; iar ceea ce vine spre noi în lumina fizică a Soarelui conţine în sine forţele spirituale de iubire ale acestor şase Spirite ale Luminii – sau cei şase Elohini, cum sunt numiţi în Biblie. Unul s-a desprins şi a apucat alt drum, spre mântuirea omului; el nu şi-a ales Soarele ca loc de reşedinţă, ci Luna. Acest Spirit al Luminii care a renunţat de bună voie la existența solară şi a ales Luna este unul şi acelaşi cu cel pe care Vechiul Testament îl numeşte „Iahve” sau „Iehova”. Acest spirit care şi-a ales ca reşedinţă Luna este cel care, de pe Lună, a revărsat înţelepciunea matură pe Pământ şi a pregătit prin aceasta iubirea.
Priviţi acum acest mister aflat în spatele lucrurilor. Noaptea ţine de Lună, şi ea ţinea într-o măsură şi mai mare de Lună în acea epocă veche când omul încă nu putuse primi de la Soare forța iubirii, în care încă nu putuse primi această forţă a iubirii prin lumina directă. Atunci el primea forţa reflectată a înţelepciunii mature de la lumina Lunii. Ea venea spre el de la lumina Lunii în perioada conştienţei de noapte. De aceea regentul nopţii, care l-a pregătit pe om pentru iubirea care urma să se nască mai târziu în timpul deplinei conştienţe de zi, se numeşte Iahve. Să privim înapoi la epoca veche a omenirii în care procesul se petrecea spiritual; prin corpurile cereşti, unde de o parte avem Soarele iar de cealaltă parte avem Luna, acest proces este doar simbolizat.
În timpul nopţii, în anumite perioade, Luna ne trimite forţa solară reflectată. Este aceeaşi lumină care ne vine şi dinspre Soare. În timpurile vechi, Iahve sau Iehova reflecta forţa înţelepciunii mature, forţa celor şase Elohimi, iar această forță el o revărsa în oameni în timpul somnului de noapte şi îi pregătea astfel încât să devină în stare să primească mai târziu şi forţa iubirii, în mod treptat, în timpul conştienţei de zi.
 desen
 Desenul vrea să indice simbolic omul aflat în stare trează în timpul zilei, când corpul fizic şi cel eteric sunt dependente de divinitate, iar Eul şi corpul astral se găsesc, pe plan fizic, în corpul fizic şi în corpul eteric; întregul sistem al omului este luminat din afară de Soare. În timpul nopţii, care atunci era mult mai lungă şi mai activă, corpul astral şi Eul sunt desprinse de corpul fizic şi de cel eteric; Eul este în întregime în lumea astrală, iar corpul astral este coborât din afară în corpul fizic, astfel încât, conform întregii sale entități, el este totuşi înglobat în spiritual-divin. Soarele nu poate lumina direct corpul astral al omului şi să aprindă în el forța iubirii. Atunci acționează Luna, care reflectă lumina solară prin Iahve sau Iehova. Luna este simbolul pentru Iahve sau Iehova, iar Soarele nu este altceva decât simbolul Logosului, care este suma celorlalţi şase Elohimi. Desenul, pe care îl puteţi studia, vrea să indice acest lucru. Iar dacă meditaţi asupra acestor lucruri veţi afla ce mistere profunde sunt exprimate aici: faptul că mult timp forţa iubirii i-a fost inoculată omului prin conştienţa nocturnă, prin Iahve, în mod inconştient. Astfel, omul a fost pregătit să poată primi treptat însuşi Logosul, forţa iubirii sale. Cum a fost posibil aceasta? Acum ajungem la cealaltă faţă a misterului.
Pentru ca omul să poată deveni pe Pământ un purtător conştient de sine al iubirii, îi trebuia un ghid în timpul conştienţei clare diurne, un maestru care să îi stea în aşa fel în faţă încât să îl poată percepe. Lui i-a putut fi sădită iubirea doar în timpul nopţii, într-o conştienţă neclară. Treptat-treptat a trebuit însă să intervină ceva cu toată obiectivitatea care să-i dea posibilitatea omului să vadă el însuşi în exterior, fizic, fiinţa iubirii. Prin ce se putea face asta? Aceasta s-a putut întâmpla doar prin faphil că Fiinţa iubirii divine a devenit o fiinţă pe Pământ – o fiinţă de carne, aşa cum a putut-o percepe omul prin simţurile sale. Drumul omenirii angajându-se în câmpul percepţiilor senzoriale, Logosul a trebuit el însuşi să se facă sensibil, să apară într-un trup de carne. Este ceea ce s-a petrecut când s-a încarnat Christos Iisus, iar apariţia istorică a lui Christos Iisus nu înseamnă altceva decât că forţele celor şase Elohimi sau ale Logosului s-au încorporat în Iisus din Nazaret la începutul erei noastre, au căpătat realitate în El, în lumea vizibilului. Despre asta este vorba. Forţa interioară a Soarelui, forţa de iubire a Logosului au luat formă umană în trupul lui Iisus din Nazaret. Căci Dumnezeu a trebuit să se înfăţişeze omului pe Pământ – pentru conştienţa lui senzorială – în formă trupească, ca orice alt obiect, ca orice altă fiinţă. Entitatea care coboară în corpul lui Iisus la începutul erei noastre este cu adevărat încorporarea Logosului, a celor şase Elohimi, cărora le-a premers cel de al şaptelea, Dumnezeul Iahve, pentru a pregăti venirea. Şi această figură unică a lui Iisus din Nazaret, în care s-a încamat Christos sau Logosul, aduce până în viaţa omenească, în însăşi istoria omenirii, forța care nu făcuse până atunci decât să se reverse din Soare pe Pământ prin lumina solară: „Cuvântul s-a făcut carne”! iată faptul căruia Evanghelia după Ioan îi dă cea mai mare valoare.

Şi cel care a scris această Evanghelie trebuia să insiste înainte de toate asupra acestui fapt. Căci un lucru este cert: când câţiva discipoli ai lui Christos au înţeles despre ce este vorba, au venit şi alţii care au putut să înţeleagă în întregime acest lucru – desigur, ei înţelegeau că sufletesc-spiritualul era baza oricărei substanţe, a oricărui lucru material, dar ceea ce ei nu puteau concepe era faptul că Logosul însuşi se încarnează o dată pentru lumea fizic-senzorială, vizibil fizic, într-o ființă umană unică. Este ceea ce deosebeşte „gnoza” primelor secole creştine de adevăratul creştinism esoteric. Autorul Evangheliei după Ioan afirmă cu tărie: Nu, nu trebuie să-L consideraţi pe Christos o fiinţă care rămâne suprasensibilă, invizibilă în spatele oricărei substanţe, ci trebuie să vă legaţi de faptul că Cuvântul s-a făcut carne şi a locuit printre noi! iată nuanţa fină care deosebşte creştinismul esoteric de gnoza primitivă. Ea cunoaşte la fel de bine pe Christos ca şi creştinismul esoteric, dar vede în El numai entitatea spirituală, iar în Iisus din Nazaret vede cel mult un vestitor omenesc legat de această entitate spirituală. Ea rămâne aici la Christosul invizibil. Creştinismul esoteric, dimpotrivă; el a fost totdeauna cel al Evangheliei după Ioan, care stă pe acest sol ferm al Cuvântului:
„Şi Cuvântul s-a făcut carne şi a locuit printre noi.”

SURSA
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com