Acest cuvânt trebuie luat ca atare. Omul mănâncă pâinea Pământului şi îl calcă cu picioarele sale. Dacă Pământul este corpul al cărui spirit este Christos, atunci omul este cel care calcă cu picioarele lui acest corp, a cărui pâine o mănâncă.
Şi imaginea Cinei sfinte capătă, în sensul Evangheliei după Ioan, o infinită profunzime când ştim că Christos este Spiritul Pământului şi că pâinea a ieşit din corpul Pământului. Christos indică acest lucru, spunând: „Aceasta este carnea mea!”
Aşa cum musculatura ţine de trupul omenesc, tot astfel pâinea ţine de corpul Pământului, adică de corpul lui Christos. Şi seva care circulă în plante, sucul care umple strugurii sunt asemănătoare sângelui care circulă în corpul uman. Iar Christos poate să spună: „Acesta este sângele meu!”
Astfel, omul care înţelege mai profund Evanghelia după Ioan trebuie să simtă nu numai că trupul său fizic este unit cu trupul Pământului, ci şi că fiinţa sa spiritual-sufletească este unită cu ființa spiritual-sufletească a Pământului care este Christos însuşi; el simte că Christos, ca Spirit al Pământului, inundă Pământul, care este trupul Său.
Dacă simţim asta, putem să ne întrebăm: Ce inspiraţie i-a sclipit deodată autorului acestei Evanghelii când a fost cufundat în tainele adânci care se referă la Christos Iisus? Ceea ce a văzut el atunci a fost ansamblul de forțe şi de impulsuri existente în Christos Iisus şi felul în care va trebui să acționeze toate asupra omenirii, numai dacă aceasta le primeşte.
Pentru a ne pătrunde de această taină, să ne aducem aminte în ce sens evoluează omenirea. Sensul acestei evoluţii este faptul că omul prelucrează, purifică şi fortifică prin forţa Eului său celelalte trei învelişuri ale sale: corpul fizic, corpul eteric, corpul astral. Eul lucrează mai întâi la purificarea corpului astral pentru a-l ridica pe o treaptă superioară. Când întregul corp astral va fi purificat şi fortificat prin forţa proprie a Eului, el va deveni Sine spirituală sau Manas. Când forţa Eului va fi metamorfozat corpul eteric sau corpul vieţii, acesta va fi Spirit al vieţii sau Budhi. Când, la rândul său, corpul fzic va fi total stăpânit de către Eu, el va fi Atma sau Om-spirit. Omul va fi atins atunci ţelul care îi stă acum în faţă. Dar acestea nu se pot împlini decât într-un foarte îndepărtat viitor; în afară de aceasta, transformarea corpului astral, a corpului eteric şi a corpului fizic în Sine spirituală, Spirit al vieţii şi Om-spirit trebuie să fie înfăptuită de către Eu în deplină conştienţă. Majoritatea oamenilor sunt astăzi încă foarte departe de acest lucru. În fond, abia azi începe
omul să lucreze, deplin conştient
la dezvoltare Manas-ului său din corpul astral. În această fază
se află acum omul. Inconştient însă, datorită ajutorului
entităţilor mai înalte, omul a prelucrat deja în cursul
evoluției Pământului cele trei mădulare inferioare ale sale.
În timpurite vechi el a prelucrat inconştient corpul său astral
şi a străbătut corpul său astral cu sufletul senzaţiei. Tot
inconştient, Eul a lucrat înăuntrul corpului eteric, iar acest
corp eteric transformat inconştient este cel pe care îl găsiţi
descris într-o prezentare sistematică în Teosofia ca suflet al
înţelegerii sau raţiunii; iar ce a prelucrat inconştient Eul
în corpul fizic este ceea ce numim acolo suflet al conştienţei.
Sufletul conştienţei a apărut
deci către sfârşitul epocii atlanteene, când corpul eteric,
a cărui parte corespunzătoare capului rămăsese până atunci
exterioară corpului fizic, a pătruns, puţin câte puţin, complet,
în corpul fizic. Atunci a învăţat omul să spună „Eu”.
Astfel, omul s-a adaptat treptat cu mădularele finţei sale la epoca
postatlanteeană.Epoca noastră este chemată să introducă Sinea spirituală sau Manas-ul în ceea ce a dobândit anterior în mod inconştient. Prin toate forţele care vin astăzi din corpul fizic, din cel eteric şi din cel astral,
din sufletul senzației, sufletul raţiunii
şi sufletul conştienţei, omul trebuie să formeze Manas-ul şi să facă să
răsară – chiar dacă firav – primul germene al Spiritului vieţii sau
Budhi. Epoca noastră postatlanteeană are astfel de împlinit o
sarcină de o importanţă imensă, aceea de a dezvolta conştient tripla
natură superioară a omului: Manas, Budhi, Atrna, deşi acest din urmă
ţel este rezervat unui viitor îndepărtat.Încă de astăzi omul trebuie să dezvolte în sine aceste forţe, să dezvolte omul superior din omul inferior.
Să ne întrebăm acum: Ce s-a petrecut cu omul prin faptul că el nu şi-a dezvoltat încă aceste mădulare superioare, şi cum va fi în viitor? Prin ce se va deosebi omul viitorului de omul de astăzi?
Când, în viitor, omul superior va fi pe deplin dezvoltat, corpul astral va fi atins o astfel de treaptă de purificare încât va fi devenit în acelaşi timp Manas sau Sine spirituală; corpul eteric va fi astfel purificat încât el va fi totodată Spirit al vieţii sau Budhi; iar corpul fizic va fi în aşa măsură transformat încât va deveni Om-spirit sau Atma, tot atât de real precum corpul fizic. Pentru a birui corpul cel mai de jos trebuie forţa cea mai înaltă; de aceea metamorfoza corpului fizic va fi cea mai mare victorie a omului. Când el va împlini toate acestea, acest om fizic va fi Omul-spirit sau Atma. Astăzi, toate acestea sunt doar latente în om; într-o zi ele vor trăi deplin în om. Când ne întoarcem privirile către Christos şi la impulsurile pe care le primim de la El, facem să se nască în noi forţele de a împlini această transformare.
Care vor fi pentru om consecinţele faptului că astăzi el încă
nu a realizat această transformare? Ştiinţa spiritului o spune foarte
simplu: deoarece corpul astral nu este încă purificat, nu s-a
transformat în Sine spirituală, prin aceasta este posibil
egoismul; prin faptul că Eul nu a fortificat încă corpul eteric
sunt posibile minciuna şi eroarea, iar prin faptul că forţele Eului
n-au fortificat încă corpul fizie sunt posibile boala şi moartea.
Într-o Sine spirituală deplin evoluată nu va mai exista egoism,
nici minciună şi erori în Spiritul vieţii fortificat şi nici
boală şi moarte în Omul-spirit împlinit. Când omul
primeşte în sine impulsurile lui Christos, el învaţă să
înţeleagă ce forţă sălăşluieşte în Christos, primeşte
în sine forțele care îl fac să devină stăpân chiar
asupra corpului său fizic.Presupuneţi că un om ar fi în stare să primească pe deplin
în el impulsul lui Christos, presupuneţi că tot acest impuls
trece în el, că Christos însuşi revarsă direct în el
puterea Sa; ce s-ar întâmpla atunci? Dacă omul ar fi fost
orb, atunci, sub acţiunea forţei christice, el şi-ar fi recăpătat
vederea, căci ultimul ţel al evoluţiei este învingerea bolii şi
morţii. Când autorul Evangheliei după Ioan vorbeşte de vindecarea
orbului din naştere, el exprima tocmai acest profund mister. El arată
prin acest exemplu că forţa lui Christos este o forţă vindecătoare
atunci când se manifestă cu întreaga sa tărie. Unde se află
această forţă? În corpul lui Christos, în pământ.
Trebuie numai ca pământul să fie cu adevărat pătruns cu fiinţa
Spiritului lui Christos sau al Logosului. Să vedem dacă autorul
Evangheliei după Ioan relatează faptele în acelaşi sens. Cum o
face el?
Orbul este acolo. Christos ia pământ, îl frământă cu saliva Sa şi îl pune pe ochii orbului. Îi pune corp pătruns de spiritul Său. Prin această descriere, autorul Evangheliei după Ioan prezintă un mister pe care el îl cunoaşte exact. Şi trebuie ca, părăsind orice prejudecată, să aprofundăm măcar o dată unul din marile „semne” pe care le face Christos Iisus, pentru a înţeiege mai bine natura unui astfel de fapt fără să ne îngrijorăm că spiritele abile şi prea inteligente ale secolului nostru consideră drept nebunie ceea ce avem acum de spus. Căci este un fapt cert că există taine adânci în lume, care nu sunt încă pe măsura oamenilor. Aceştia, oricât de evoluaţi ar fi, nu sunt destul de puternici pentru a şi înfăptui marile mistere. Ei pot să le cunoască, să le înţeleagă dacă le vieţuiesc spiritual; dar să le transpună în fizic, pentru asta omul zilelor noastre, atât de adânc coborât în materie, este incapabil.
Să ne aducem aminte că Christos spune despre Sine însuşi: Taina cea mai profundă a naturii mele este „Eu sunt”-u1; adevărata şi veşnica putere a „Eu sunt”-ului sau a Eului care are forţa de a transforma celelalte corpuri trebuie să pătrundă în oameni. Ea este conţinută în Spiritul Pământului. Să reţinem cu toată seriozitatea că, prin faptul că Christos îl face pe fiecare om să intre în posesia adevărată a Eului, El vrea să-L trezească şi să aprindă treptat în fiecare om pe Dumnezeu, pe Domnul şi Regele. Ce vedem noi atunci?
Ideea karmei, legea karmei este exprimată de Christos în
sensul ei cel mai înalt. Pentru a înţelege pe deplin ideea
kannei trebuie să o gândeşti în sens creştin. Ea spune,
în fond, că niciun om nu se poate erija în judecător a ceea
ce este finţa intimă a unui alt om. Cel care nu a înţeles
încă ideea karmei în acest sens nu a aprofundat-o în
întreaga sa adâncime. Când un om îl judecă pe
un altul, îi impune constrângerea Eului său. Dacă crezi cu
adevărat, în sens creştin, în „Eu sunt”, nu judeci, ci
spui: Ştiu, karma este marele compensator; eu nu judec! Dacă
creştinismul este înţeles cu adevărat, cum te comporţi faţă de
cineva care a păcătuit? Să presupunem că toţi cei care vor să fie
creştini l-ar acuza pe acest om de un mare păcat. Un creştin adevărat
ar spune: Oricare ar fi greşeala de care este acuzat acest om, şi dacă
el a comis-o sau nu, „Eu sunt”-ul din el trebuie respectat; adică el
trebuie să fie lăsat în seama karmei, a marii legi eare este cea
a Spiritului lui Christos. Trebuie deci încredinţat lui 
Christos
însuşi. Karma se întinde peste toată evoluţia; ca să spunem
aşa, pedeapsa pe care karma o impune omului o putem încredinţa
însăşi acestei evoluţii. Ne-am adresa poate pământului şi
am spune celor care acuză: Îngrijiţi-vă de voi înşivă!
Pământului îi revine sarcina de a formula pedeapsa. Noi o
vom înscrie deci în pământ, unde este oricum
înscrisă drept karmă!„Iisus s-a dus la Muntele Măslinilor.
Şi la revărsatul zorilor se întoarse la templu şi întreg poporul veni la El; şi El, aşezându-se, îi învăţa.
Atunci scribii şi fariseii i-au adus o femeie care fusese prinsă în adulter şi, ţinând-o în picioare în mijlocul poporului, I-au spus lui Iisus: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă în adulter; or,
Moise ne-a poruncit în Lege să
omorâm cu pietre pe cei ce comit adulter; ce spui Tu?Ei spuneau aceasta ca să-L poată învinui; dar Iisus s-a aplecat şi scria cu degetul pe pământ. Fiindeă ei continuau să Îl întrebe, ridicându-se, El le-a spus: Cine dintre voi este fără de păcat să arunce cel dintâi cu piatra în ea. Apoi, aplecându-se iar, scria pe pământ. Dar ei, mustraţi în conştienţa lor, auzindu-L vorbind astfel, au ieşit afară unul după altul, cei bătrâni ieşind primii. Şi astfel Iisus a rămas singur cu femeia care stătea acolo, în mijloc. Atunci El s-a ridicat şi, întrucât n-a văzut pe nimeni în jurul ei, i-a zis: Femeie, unde sunt pârâşii tăi? Nimeni nu te-a condamnat?”
El spune asta pentru a îndepărta orice judecată exterioară şi pentru a face aluzie la karma interioară.
„Ea însă spuse: Nimeni, Doamne.”
Ea este încredinţată karmei sale; nu-i rămâne de făcut decât un singur lucru: fără să se mai gândească la pedeapsă, care i se împlineşte de la sine prin karmă, să se corecteze.
„Dar Iisus spune: Nici eu nu te voi condamna. Mergi, şi de acum nu mai păcătui!”
Astăzi oamenii sunt încă foarte departe de a înţelege creştinismul adevărat, lăuntric. Dar când ei vor învăţa să înţeleagă ceea ce conține o operă precum Evanghelia după Ioan, impulsurile aflate în ea îi vor pătrunde încetul cu încetul; atunci, într-un viitor îndepărtat, se va realiza idealul creştin.
Vedem astfel cum în epoca actuală vine să acţioneze pe Pământ primul impuls care are ca scop dezvoltarea omului superior.
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA103/GA103_CF07.html
