Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

vineri, 9 noiembrie 2012

De ce a fost aleasa ziua de 9 decembrie pentru scrutin?

Ziua de 9 este amprentata de energii inalte, care aduc romantism, spiritualitate, rafinament, idei animatoare despre binele global, nevoia de argumente. Data pica intr-o zi de duminica. Aceasta zi este guvernata de Soare. Vibratia numerologica a numelui zile este 11. Acest fapt imprima, matricea zilei cu o viziune inalta asupra Universului si al Lumii, predispune catre spiritualitate inalta, iluminatoare, o zi a energiilor harice si ale vibratiilor foarte inalte. E o zi care marcheaza un alt inceput, o noua etapa. Pentru nativii care se incapataneaza sa nu-si atinga cu adevarat potentialul spiritual, vibratia zilei de duminica coboara la 2,favorizand mai degraba firile gingase, sensibile, moi. Va fi o zi linistita. Luna este in scadere. Romania corespunde, numerologic, cifrei 8 .
Acest lucru se traduce cam asa:
Este o tara bogata si rodnica, racordata puternic la traditia stramoseasca si la religia traditionala, bogata atat in planul spiritual, cat si material. Lupta pentru putere mobilizeaza diferite forte care se lupta din greu pentru a obtine si mai ales, mentine statutul. Poporul, in general este pragmatic, usor neplacut, egoist, principial, fermecator. Barbatii inspira putere si barbatie, iar femeile au corpuri frumoase si carctere foarte puternice. Caracterul general tinde spre parvenire, cauta mediile inalte si societatile rafinate, pentru a le imita intr-un stil propriu. Oamenii detesta, in general, linguseala si barfa, sunt certareti, agresivi si nationalisti. Romancele sunt foarte competitive cu barbatii si reusesc performante pe „teritoriul lor”.
Nu intamplator a fost programata aceasta zi pentru scrutin, intrucat energiile zilei sunt in armonie cu energiile tarii, iar Cifra 9 arata ca s-a incheiat un ciclu si ca din 10 decembrie incepe unul nou.

sursa


Urania Horoscop
Anul 2012
în martie şi iulie se vor depune eforturi considerabile pentru redresarea situaţiei economice mondiale şi pentru restructurarea pieţei locurilor de muncă, mai cu seamă în agricultură, piscicultură, în domeniul maritim, industria hidraulică, înalta tehnologie pentru transporturi şi comunicaţii. Efectele nu se vor face simţite imediat, astfel că rezultatele vor deveni evidente abia în lunile octombrie şi decembrie.
 între timp, în lunile mai şi iunie vom asista la o serie de tulburări legate de educaţie, de integrarea tinerilor în cîmpul muncii şi vom constata din plin lipsa de stabilitate din mass-media.
Scandalurile financiare sau fluctuaţiile înregistrate pe piaţa bursieră, recrudescenţa accidentelor cauzate de neglijenţă sau chiar de sabotaje în transport şi în industria petrolieră, poluarea apei şi a atmosferei ca urmare a noxelor industriale, toate acestea vor genera puternice nemulţumiri în rîndul populaţiei.
Din septembrie, timp îndelungat pînă la sfîrşitul anului 2014 -, semnalăm riscul producerii unor grave accidente nucleare, cauzate de incendii sau explozii. De asemenea, riscul unor serioase căderi de curent electric. Menţionăm însă că nu este vorba decît despre riscuri, accidentele putînd fi evitate atîta vreme cît se vor lua măsuri de securitate oportune.
 în luna octombrie, planeta Saturn intră în semnul Scorpionului. Evenimentul va avea drept urmare, în cîteva ţări, pierderea de către guverne a controlului asupra industriei grele şi nucleare.
 în octombrie şi decembrie vor avea loc naţionalizări şi vor fi limitate o serie de măsuri de securitate deosebit de utile.
Supravegherea mai strictă a natalităţii, într-un moment în care mortalitatea infantilă şi anomaliile genetice au devenit evidente (noiembrie), va fi o necesitate (luna noiembrie).
 Ne mai putem aştepta, de asemenea, la creşterea numărului de boli şi accidente profesionale, ca urmare a neatenţiei şi a neglijenţei.
1 - May - 2011
http://www.horoscop-urania.com/previziune-urmatorul-deceniu/anul-2012/


Anul 2013
Pe întreaga durată a anului 2013 lumea va trăi sub semnul marilor tulburări, prevăzute pentru intervalul 2008-2014, stare de fapt evidentă mai ales în lunile aprilie, mai, august, octombrie şi noiembrie.
Totuşi, în paralel cu tendinţele menţionate, se vor depune eforturi considerabile pentru ameliorarea situaţiei şi pentru asigurarea unui echilibru politic, social şi financiar. Toate acestea se vor observa în lunile martie, iunie şi iulie, apoi în septembrie şi în decembrie.
Ample conferinţe şi proiecte pentru o sumă de tratate: acorduri maritime – în ceea ce priveşte împărţirea bogăţiilor din oceane şi a potenţialului piscicol.
Se revine asupra drepturilor anumitor ţări riverane ; frontierele vor fi reanalizate şi rectificate.
Medicina genetică va cunoaşte împliniri remarcabile, la fel şi ginecologia. S-ar putea să fim martorii descoperirii unor soluţii de control asupra unor maladii infecţioase, pînă atunci considerate incurabile.
1 - May - 2011
http://www.horoscop-urania.com/previziune-urmatorul-deceniu/anul-2013/


http://www.horoscop-urania.com/previziune-urmatorul-deceniu/


 In zodiacul chinezesc, anul 2012 este considerat anul dragonului de apa si are o semnificatie astrologica aparte.
“Dragonul de apa este un semn puternic, in tot cazul va fi un an bun pentru oamenii puternici care lupta se afirme si sa se debraseze de un anumit grup…” spune astrologul Cristina Demetrescu.
Anul 2012 va fi unul foarte bun si din punctul de vedere al numerologilor, 3 este simbolul familiei si al trinitatii, asa ca anul care vine va fi unul prosper. Numerologul Mihai Voropchievici afirma ca: “Unde intra un trei intotdeauna va aduce un castig rapid, va aduce o schimbare in gandire si o incarcatura pozitiva.”
Anul dragonului va aduce si anumite schimbari bruste, dintr-un anumit punct de vedere poate sa devina si un an foarte tensionat si foarte agresiv, ceea ce-l va temepera va fi clar elementul apei, declara astrologul Cristina Demetrescu.
Insa pentru cei care si-au stabilit clar prioritatiile, anul dragonului va fi unul profitabil. Banii se vor inmultii peste noapte, taurii, fecioarele si capricornii vor trage lozul castigator.
Zodiile de apa vor avea parte de un sfarsit de an exploziv, racii vor fi tentati sa se mute in casa noua, pestilor le va merge bine pe toate planurile, nici cei nascuti in berbec nu vor avea de ce sa se planga, vor avea noroc de bani, leii se lauda cu noroc in dragoste iar fecioarele cu reusite in cariera, balantele vor avea parte de cele mai frumoase vacante, iar scorpionii se pot casatorii, sagetatorii lasa de o parte dragostea si se vor apuca de facut bani, capricornii isi masresc familia.
Pentru ca anul 2012 este sub semnul dragonului de apa este bine sa avem in jurul nostru figuri in forma de dragon ca sa ne aduca si mai mult noroc.
Sursa: www.a1.ro
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com