Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor.
O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor. Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică. A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre vlahi şi regatul lor. Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut.
Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.
În 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută.
A facut rost de o copie.
Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele. Manuscrisul se
afla în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Republicii Ungaria. E o carte
legată în piele. A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul
1907. Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Ştiinţe a
Ungariei, în 1838. Nu se ştie prin câte mâini a trecut de-a lungul
secolelor.Alfabet dacic cu 150 de caractere
Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moştenite de la daci. "Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective. Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului", spune aceasta.
Solii şi cântece ale vlahilor
Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase. E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi. Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101. "Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord, până la izvoarele Nistrului. Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina - cetatea din insula Pacuiul lui Soare", a descoperit Viorica Enachiuc.
“Jurământul tinerilor blaki”,
care a fost tradus în felul următor:
“O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic veghetor, 
Înşelator, să nu primeşti a te uni
Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit
Vei fi.
Înşelator, să nu primeşti a te uni
Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit
Vei fi.
Cântecul cetăţii aud îndelung
Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!
Să juri cu maturitate şi cu convingere!
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!”
Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!
Să juri cu maturitate şi cu convingere!
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!”
Analiza hârtiei folosite pentru scrierea sa conduce la presupunerea că a fost fabricată în Veneţia,
în anul1530/40. E meritul filigranului, o ancoră încadrată într-un cerc, sub o stea cu şase raze, că s-a permisdatarea. Dar aceasta nu înseamnă că scrierea codexului s-a realizat în acea perioadă. Se prea poate,afirmă unii, ca darul lui Batthyany Gusztav să reprezinte doar o copie tardivă, realizată pe respectivahârtie, o copie a unui original mult mai vechi.
în anul1530/40. E meritul filigranului, o ancoră încadrată într-un cerc, sub o stea cu şase raze, că s-a permisdatarea. Dar aceasta nu înseamnă că scrierea codexului s-a realizat în acea perioadă. Se prea poate,afirmă unii, ca darul lui Batthyany Gusztav să reprezinte doar o copie tardivă, realizată pe respectivahârtie, o copie a unui original mult mai vechi.Autoarea traducerii
Viorica MIHAI-ENĂCHIUC (1938).Viorica Mihai, casatorita Enachiuc, a absolvit in 1966 Facultatea de Filologie, Romana-Istorie, la Iasi.A lucrat ca arheolog. A primit o bursa la Roma, in 1983, pe probleme de arheologie si lingvisticaistorica. In 1982 a auzit de existenta Codexului Rohonczi. Directorul Institutului de studii istorice sisocial-politice (de pe linga CC al PCR) Ion Popescu-Puturi, (ideolog de sinistra memorie) i-a facut ocopie dupa codex si i-a „incredintat-o“ spre studiu.
Dupa cercetari preliminare, Viorica Enachiuc apublicat un articol despre codex in Analele de Istorie (ale Institutului de studii istorice si social-politicede pe linga CC al PCR) in numarul 6/1983. Arata ea acolo ca a fost scris codexul in latina vulgara, insec. XI-XII, cu caractere mostenite de la daci. Si da si citeva pagini traduse .Membră UNESCO din 1963. Istoric al culturii, arheolog, editor; opera importantă în cercetarea istoriei culturale, limbii şi istoriei sociale a românilor în „mileniul mut“. Cărţi reprezentative: „Codexul Rohonczi“ – studii literare, decodificare şi traducere – lingvistică; „Scrieri literare în sec. XI şi XII“ – studii de istorie a literaturii române – etnologie; „Scrieri din epoca bronzului şi până în sec. IV e.n. în Geto-Dacia“ – studii de tracologie – istorie veche. Absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, promoţia 1963. Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie. Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova. A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică. A prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel. A primit burse de studiu în Italia, pe probleme de arheologie, şi în Danemarca, unde a studiat scrierea runică.
Manuscrisul
Autoarea e suficient de onesta sa-l descrie. Codex Rohonczi e scris pe hirtie,
al carei filigran, o ancoraincadrata intr-un cerc, sub o stea cu sase raze, a permis si datarea: conform catalogului de filigrane allui Briquet, e vorba de hirtie din Italia de nord, produsa intre 1529-1540. Cartea are 224 foi de 12/10cm, cu text intr-o scriere necunoscuta, cu 150 de semne diferite, de la dreapta la stinga, si citevaminiaturi destul de primitive. Manuscrisul isi face aparitia abia in 1838, cind Gusztav Batthyany il doneaza Academiei de stiinte a Ungariei – cum de nu e pomenit in nici un catalog, timp de trei secoledupa presupusa sa scriere? E scris dupa 1500 – cine sa-l fi copiat, intr-un alfabet nefolosit, intr-o limbanecunoscuta? Autoarea depaseste apoi orice limita cind afirma ca e scris de jos in sus. Or, bunul-simt insusi ne spune ca nu se poate scrie astfel, fiindca mina care scrie ar sterge rindurile deja scrise, minjindu-le. Nu exista in toata istoria scrisului vreun scris de jos in sus. Alfabetul, „dac“ desigur, are 150 de semne – totusi, autoarea nu foloseste nici 20 de sunete in transcrierea fonetica. Manuscrisul efrust, cu desene rizibile, in alb si negru1 – si asta, intr-o epoca in care copistii lui Stefan cel Mare si ceiai lui Matei Corvinul rivalizau in rafinament.
În această cronică, la paginile de la 14 la 22, se rememorează ample episoade ale acestor lupte, menţionându-se mai ales marea înfrângere a armatei ungare sub regele Emeric, în anul 1198.
Redăm şi acest document istoric, prin excelenţă românesc, descifrat din alfabetul geto-dacic de specialista Viorica Mihai-Enăciuc, care este tot un discurs ţinut în faţa armatei românilor, rostit după înfrângerea unor migratori din Răsărit, precum şi a ungurilor, conduşi de regele lor,
Emeric, discurs al domnitorului românilor, din care rezultă că românii se aflau mai departe, în continuare, în faţa altor atacuri ale războinicilor cotropitori unguri:
“Stăpânii neamului mişel în taină au năvălit din răsăritul păgân! Tăgăduieşte cineva?
Să nu primeşti să se amestece invadatorii cu urmaşii şoimilor.
Nimiceşte întreaga oaste în marş a păgânilor! Vrei să porţi plaga supunerii pe viaţă? Loveşte-i!
Trezeşte-te la luptă, prin ea vei topi şi focul şi marea barbarilor. Ţipătul de mânie al şoimului ager vaîntoarce puhoiul, sămânţa vlăstarelor tale te va apăra. Doboară pe veneticii eretici şi idolii lor.
Poţi să înfrunţi şi iadul! 1)
Ostaşii noştri atinşi de demnitatea lor pot culca idolii la pământ.
Nu crede amăgitorilor. Pacea adevărată se dobândeşte prin luptă.
Şoimul nu ia în seamă falşii zei, cum n-a luat nici în 1027, când s-a sculat marele voievod Vlad,conducătorul nostru! 2)
Calea ta, nerăbdarea ta, e calea luptei, calea strămoşilor dârzi.
Te vor abate din drum nomazii, te vor duce hoţii de drumul mare în imperiul umbrelor?
Urgie şi blestem! Cei de la răsărit de Rarău vin în şir din munţi şi văi şi fac stavilă năvălitorilor.
Să nu stai pe loc! Gândul tău să fie înfruntarea cinstită, nu da înapoi, să nu cazi în cursă! Nu primi acum, în 1198, ca marea năvală să întâmpine tăcerea şi resemnarea ta şi să-ţi ia locul!
Răspunde vicleniei. Toarnă smoală pe chipurile smolite! Loveşte! Rostul tău este să zdrobeşti.
Nu te teme! Nu sta la îndoială! Nu ieşi din luptă! Vom învinge. Pământul e al nostru, săriţi să-l apărăm!
Izbiţi de două ori pe cei ce vor să ni-l ia, vom izbândi, fii ai şoimilor!
Să izgonim pe blestemaţii care vor să pătrundă pe la Inău, avem pilda voievodului nostru VIad. 3)
Nu vă încredeţi în poveşti! Nu vă lăsaţi târâţi în minciuni! Luaţi armele. E timpul să mergi în apărarea alor noştri, cum şi-a dus Vlad oştenii, cum moţii au ucis duşmanii păgâni la Inău. Acolo Gita va fi cu şoimii lui la primăvară. Nu ne vom lăsa pângăriţi. Vom triumfa în luptă. Vom râde de cotropitori cântând. Întărindu-ne apărarea, vom spori numărul bătăliilor câştigate. Profeţiile celor ce se vedeau învingători vor fi dezminţite. Ungurii să nu pună mâna pe pământuri! E scris ca fiii noştri să nu odihnească, să nu lâncezească.
Ce de suliţe erau pe Tisa, când VIad a sunat din trâmbiţă, poruncind atacul! I-am tăiat pe mulţi.
Ni-i teamă oare de îndemnuri? Ţi-i frică? Loveşte cu sete, aceasta-i porunca în luptă. Dacă nu vom fi hotărâţi, vom fi ucişi.
Voinţa noastră de a lupta l-a învins pe Ladislau 4) , mai marele lor, voinţa ne-a apărat şi tot ea ne ducela biruinţă. Să mergem către ea cântând, zările s-au luminat!
Săi înainte fără preget, cu putere în apărare şi în atac, precum şoimul aruncă-te!
Nu şovăiţi, ci cu furie călcaţi în picioare duşmanul, curajul e leacul îndoielii, răspunsul la provocarea vicleană.
Trebuie să luptăm pe două fronturi? Pe neînfrânatul Kegenes 5) şi pe uzi, Vlad i-a bătut de 23 de ori.
Împotriva ungurilor uneşte suferinţa cu încordarea. Fii scutul pământului transilvan.
Îţi este cerul împotrivă, n-ai încredere în forţa ta? Mânia pământului şi a apelor te va mântui.
Avântă-te în luptă. Să răsune loviturile. Fă-i să plângă amar pe invadatori!
Cerule, Răsăritule, îngăduie şi sporeşte victoriile noastre. Nu asculta strigătul jalnic al lui Emeric. 6)
Dacă sunetele morţilor s-au îndoit de victorie, cerul de prisosul ei s-a dat mişcat înapoi.
Puternica oaste a celor cu iţari largi şi lungi (a maramureşenilor) s-a aruncat ca şoimul în luptă, alovit de două ori ceata nevolnică!
O, război nenorocit, şoimii prind a lovi pe cei ascunşi în lunci, ocrotind şi mlaştinile, în vreme ce Tisa se revarsă cu mânie. Strecoară-te prin locurile ştiute şi luptă fără milă cu urgia, nu te lăsa copleşit,nu pierde speranţa. Vitejii întăresc drumurile ajutătoare.
La Piatra unde Sfatul (ţării), pe culmea Rarăului, dă din strămoşi lumină, fiii să se îndrepte.
Acolo seva hotărî calea şoimului, nu la Târnova ce pacea n-o va aşeza. Străbate drumul ferigii spre răsărit. Un nu pentru Ioniţă acum aflat în primejdie şi care nu pentru pace lucrează.
Înveţi în şcoală cum să loveşti pe câmpul de luptă, nu te deda la răniri neîngăduite. Luptă cu sânge rece, dar cinstit, altfel nu rabdă pământul, vai, nu rabdă. Luptele sunt folositoare când cugeţi. E sănătos să lupţi în apărarea hotarelor Bizanţului. Şcoala scoate în evidenţă strălucirea războiului curat, cu sângerece, cu cântec despre un ţel hotărât”7)
Acest discurs patetic al unui principe român adresat luptătorilor poate constitui un adevărat scenariu defilm. Nu credem că necesită un comentariu amplu. Din el se distinge sobrietatea, precum şi o claritate deosebită a situaţiei în care se aflau românii în acea vreme, ameninţaţi în tot timpul de cotropitorii Regatului ungar.
Este şi acest discurs o dovadă istorică de necontestat, nu numai a prezenţei românilor în Voievodatul Transilvaniei, dar şi la răsărit şi sud de Munţii Carpaţi, organizaţi într-un stat, cu conducători
de oşti, cu o înalta conştiinţă naţională românească, punând în evidenţă vitejia strămoşească care să le dea imbold în luptele pentru apărarea gliei strămoşeşti. Este acest document istoric un argument în plus, care atestă justeţea aprecierilor grofilor şi baronilor unguri, la anul 1784, care, fiind ameninţaţi de revoluţia naţională a românilor transilvăneni conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan, de a-i scoate afară din ţara lor de baştină, aceşti grofi şi baroni s-au adresat printr-un Memoriu Comandantului armatei habsburgice din Marele Pnincipat al Transilvaniei pe care împărăteasa Maria Teresa îl numise “românesc” pentru a le veni în ajutor ca să înfrângă revoluţia valahilor, pentru a putea, pe mai departe, domina şi exploata ţara româneasca a Transilvaniei şi pe locuitorii ei autohtoni, pe români:“Părinţii noştri - apreciau grofii şi baronii unguri venetici în Transilvania - venind din Schitia, au cucerit cu lupte victorioase şi cu sângele lor această scumpă patrie şi după ce au supus şi au făcut iobagi pe părinţii românilor care s-au revoltat astăzi (1784) asupra noastră, dânşii (adică strămoşii grofilor şi baronilor unguri - A.D.), au domnit liniştit peste ei, ţinându-i totdeauna într-o aspră disciplină 8), adică într-o cruntă exploatare şi umilire.
1)- În sens de duşman.2)- Este vorba de luptele purtate cu armata ungară, condusă de regele Ştefan cel Sfânt.3)- Care anterior luptase împotriva ungurilor în peste 54 de bătălii.4)- Este vorba de regele Ungariei, Ladislau, zis şi “cel Sfânt” (1077-1095).5)- Kegenes, conducătorul triburilor migratoare ale pecenegilor între anii 1046-1049.6) - Emeric, regele Ungariei (1196-1204).7) - Codex Rohonczy, vezi Arhiva istorică a Bibliotecii Academiei Române, fond manuscris.8)- Nicolae Densuşianu, Revoluţia lui Horea în Transilvania şi Ungaria, 1784-1785, Bucureşti, 1884, p.357. Vezi şi prof. dr. Augustîn Deac,Revizionismul ungar permanent factor destabilizator în Europa, vol.1, Editura Bravo Press Bucureşti, 1996, p 14.
Redăm şi acest document istoric, prin excelenţă românesc, descifrat din alfabetul geto-dacic de specialista Viorica Mihai-Enăciuc, care este tot un discurs ţinut în faţa armatei românilor, rostit după înfrângerea unor migratori din Răsărit, precum şi a ungurilor, conduşi de regele lor,
Emeric, discurs al domnitorului românilor, din care rezultă că românii se aflau mai departe, în continuare, în faţa altor atacuri ale războinicilor cotropitori unguri: “Stăpânii neamului mişel în taină au năvălit din răsăritul păgân! Tăgăduieşte cineva?
Să nu primeşti să se amestece invadatorii cu urmaşii şoimilor.
Nimiceşte întreaga oaste în marş a păgânilor! Vrei să porţi plaga supunerii pe viaţă? Loveşte-i!
Trezeşte-te la luptă, prin ea vei topi şi focul şi marea barbarilor. Ţipătul de mânie al şoimului ager vaîntoarce puhoiul, sămânţa vlăstarelor tale te va apăra. Doboară pe veneticii eretici şi idolii lor.
Poţi să înfrunţi şi iadul! 1)
Ostaşii noştri atinşi de demnitatea lor pot culca idolii la pământ.
Nu crede amăgitorilor. Pacea adevărată se dobândeşte prin luptă.
Şoimul nu ia în seamă falşii zei, cum n-a luat nici în 1027, când s-a sculat marele voievod Vlad,conducătorul nostru! 2)
Calea ta, nerăbdarea ta, e calea luptei, calea strămoşilor dârzi.
Te vor abate din drum nomazii, te vor duce hoţii de drumul mare în imperiul umbrelor?
Urgie şi blestem! Cei de la răsărit de Rarău vin în şir din munţi şi văi şi fac stavilă năvălitorilor.
Să nu stai pe loc! Gândul tău să fie înfruntarea cinstită, nu da înapoi, să nu cazi în cursă! Nu primi acum, în 1198, ca marea năvală să întâmpine tăcerea şi resemnarea ta şi să-ţi ia locul!
Răspunde vicleniei. Toarnă smoală pe chipurile smolite! Loveşte! Rostul tău este să zdrobeşti.
Nu te teme! Nu sta la îndoială! Nu ieşi din luptă! Vom învinge. Pământul e al nostru, săriţi să-l apărăm!
Izbiţi de două ori pe cei ce vor să ni-l ia, vom izbândi, fii ai şoimilor!
Să izgonim pe blestemaţii care vor să pătrundă pe la Inău, avem pilda voievodului nostru VIad. 3)
Nu vă încredeţi în poveşti! Nu vă lăsaţi târâţi în minciuni! Luaţi armele. E timpul să mergi în apărarea alor noştri, cum şi-a dus Vlad oştenii, cum moţii au ucis duşmanii păgâni la Inău. Acolo Gita va fi cu şoimii lui la primăvară. Nu ne vom lăsa pângăriţi. Vom triumfa în luptă. Vom râde de cotropitori cântând. Întărindu-ne apărarea, vom spori numărul bătăliilor câştigate. Profeţiile celor ce se vedeau învingători vor fi dezminţite. Ungurii să nu pună mâna pe pământuri! E scris ca fiii noştri să nu odihnească, să nu lâncezească.
Ce de suliţe erau pe Tisa, când VIad a sunat din trâmbiţă, poruncind atacul! I-am tăiat pe mulţi.
Ni-i teamă oare de îndemnuri? Ţi-i frică? Loveşte cu sete, aceasta-i porunca în luptă. Dacă nu vom fi hotărâţi, vom fi ucişi.
Voinţa noastră de a lupta l-a învins pe Ladislau 4) , mai marele lor, voinţa ne-a apărat şi tot ea ne ducela biruinţă. Să mergem către ea cântând, zările s-au luminat!
Săi înainte fără preget, cu putere în apărare şi în atac, precum şoimul aruncă-te!
Nu şovăiţi, ci cu furie călcaţi în picioare duşmanul, curajul e leacul îndoielii, răspunsul la provocarea vicleană.
Trebuie să luptăm pe două fronturi? Pe neînfrânatul Kegenes 5) şi pe uzi, Vlad i-a bătut de 23 de ori.
Împotriva ungurilor uneşte suferinţa cu încordarea. Fii scutul pământului transilvan.
Îţi este cerul împotrivă, n-ai încredere în forţa ta? Mânia pământului şi a apelor te va mântui.
Avântă-te în luptă. Să răsune loviturile. Fă-i să plângă amar pe invadatori!
Cerule, Răsăritule, îngăduie şi sporeşte victoriile noastre. Nu asculta strigătul jalnic al lui Emeric. 6)
Dacă sunetele morţilor s-au îndoit de victorie, cerul de prisosul ei s-a dat mişcat înapoi.
Puternica oaste a celor cu iţari largi şi lungi (a maramureşenilor) s-a aruncat ca şoimul în luptă, alovit de două ori ceata nevolnică!
O, război nenorocit, şoimii prind a lovi pe cei ascunşi în lunci, ocrotind şi mlaştinile, în vreme ce Tisa se revarsă cu mânie. Strecoară-te prin locurile ştiute şi luptă fără milă cu urgia, nu te lăsa copleşit,nu pierde speranţa. Vitejii întăresc drumurile ajutătoare.
La Piatra unde Sfatul (ţării), pe culmea Rarăului, dă din strămoşi lumină, fiii să se îndrepte.
Acolo seva hotărî calea şoimului, nu la Târnova ce pacea n-o va aşeza. Străbate drumul ferigii spre răsărit. Un nu pentru Ioniţă acum aflat în primejdie şi care nu pentru pace lucrează. Înveţi în şcoală cum să loveşti pe câmpul de luptă, nu te deda la răniri neîngăduite. Luptă cu sânge rece, dar cinstit, altfel nu rabdă pământul, vai, nu rabdă. Luptele sunt folositoare când cugeţi. E sănătos să lupţi în apărarea hotarelor Bizanţului. Şcoala scoate în evidenţă strălucirea războiului curat, cu sângerece, cu cântec despre un ţel hotărât”7)
Acest discurs patetic al unui principe român adresat luptătorilor poate constitui un adevărat scenariu defilm. Nu credem că necesită un comentariu amplu. Din el se distinge sobrietatea, precum şi o claritate deosebită a situaţiei în care se aflau românii în acea vreme, ameninţaţi în tot timpul de cotropitorii Regatului ungar.
Este şi acest discurs o dovadă istorică de necontestat, nu numai a prezenţei românilor în Voievodatul Transilvaniei, dar şi la răsărit şi sud de Munţii Carpaţi, organizaţi într-un stat, cu conducători
de oşti, cu o înalta conştiinţă naţională românească, punând în evidenţă vitejia strămoşească care să le dea imbold în luptele pentru apărarea gliei strămoşeşti. Este acest document istoric un argument în plus, care atestă justeţea aprecierilor grofilor şi baronilor unguri, la anul 1784, care, fiind ameninţaţi de revoluţia naţională a românilor transilvăneni conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan, de a-i scoate afară din ţara lor de baştină, aceşti grofi şi baroni s-au adresat printr-un Memoriu Comandantului armatei habsburgice din Marele Pnincipat al Transilvaniei pe care împărăteasa Maria Teresa îl numise “românesc” pentru a le veni în ajutor ca să înfrângă revoluţia valahilor, pentru a putea, pe mai departe, domina şi exploata ţara româneasca a Transilvaniei şi pe locuitorii ei autohtoni, pe români:“Părinţii noştri - apreciau grofii şi baronii unguri venetici în Transilvania - venind din Schitia, au cucerit cu lupte victorioase şi cu sângele lor această scumpă patrie şi după ce au supus şi au făcut iobagi pe părinţii românilor care s-au revoltat astăzi (1784) asupra noastră, dânşii (adică strămoşii grofilor şi baronilor unguri - A.D.), au domnit liniştit peste ei, ţinându-i totdeauna într-o aspră disciplină 8), adică într-o cruntă exploatare şi umilire. 1)- În sens de duşman.2)- Este vorba de luptele purtate cu armata ungară, condusă de regele Ştefan cel Sfânt.3)- Care anterior luptase împotriva ungurilor în peste 54 de bătălii.4)- Este vorba de regele Ungariei, Ladislau, zis şi “cel Sfânt” (1077-1095).5)- Kegenes, conducătorul triburilor migratoare ale pecenegilor între anii 1046-1049.6) - Emeric, regele Ungariei (1196-1204).7) - Codex Rohonczy, vezi Arhiva istorică a Bibliotecii Academiei Române, fond manuscris.8)- Nicolae Densuşianu, Revoluţia lui Horea în Transilvania şi Ungaria, 1784-1785, Bucureşti, 1884, p.357. Vezi şi prof. dr. Augustîn Deac,Revizionismul ungar permanent factor destabilizator în Europa, vol.1, Editura Bravo Press Bucureşti, 1996, p 14.
Spre marea surprindere a întregii lumi occidentale, dar mai ales a vecinilor noştri bulgari, slavi,
unguri (care se fac că uită că strămoşii lor îndepărtaţi, adevărate triburi primitive migratoare, care s-au aşezat în părţile mărginaşe ale pământului nostru strămoşesc şi care s-au înfruptat din plin din cultura materială şi spirituală a poporului român şi aici înţelegând şi din limba română, împrumutând cu toţii sute şi mii de cuvinte) care, după decembrie 1989, ne îndeamnă pe noi, românii, chipurile, urmaşii unor păstori nestatornici, “să intrăm în Europa”, căci doar acolo există o societate civilizată. Din aceeaşi Cronică românească, amintită mai sus care poartă denumirea dată de arhivarii budapestani de “Codex Rohonczy” rezultă nivelul ridicat de cultură şi civilizaţie al românilor încă şi în primele secole ale mileniului al doilea.Românii foloseau nu numai limba română în scris şi într-un alfabet autohton geto-dacic, strămoşesc, dar această Cronică istorică însumând 448 de pagini, mai are nu mai puţin de 86 de miniaturi, ilustraţii executate “în peniţă”, în care sunt prezentate scene diferite, religioase, mai multe, dar şi laice din trecutul istoric al poporului român. 
De menţionat că materialele pe care această Cronica românească le conţine sunt apreciate de specialişti ca aparţinând secolelor XI-XII e.n. Iată, aşadar, cum păstorii valahi “vagabondând cu turmele lor peste văi şi munţi”, după aprecierile ofensatoare ale unor istorici maghiari, pe lângă faptul că erau creştini de peste un mileniu, ei aveau şi o clasă intelectuală de înaltă valoare, care folosea de secole şi milenii scrisul într-un alfabet propriu strămoşilor lor autohtoni geto-dacii, consideraţi “barbari”, în scrierile vechi.
Dar nu numai scrisul , adică literele erau cunoscute de români, ci, după cum se vede din cele 81 de miniaturi care însoţesc această Cronica românească, aceştia ştiau chiar să şi deseneze scene din viaţa religioasă şi laică a poporului roman, încă din secolele XII-XIII.
Dar, spre surprinderea multora, nu numai atât! Mai mult, la pagina 212 a acestei Cronici româneşti s-a descoperit şi o “notaţie muzicală veche de tip gregorian” - după afirmaţia specialistului muzicolog român, profesor universitar dr. Gh. Ciobanu, de la Conservatorul“Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, care nu numai că a studiat notaţia muzicală ce se află introdusă între două rânduri scrise ale cronicii, dar a transcris melodia,caracteristică marilor şi renumitelor repertorii ale corurilor româneşti de pe vremea
strămoşilor noştri autohtoni şi care poartă textul unui jurământ al tinerilor vlahi ce-şi apărau patria, aflată în mare primejdie. Prof. univ. Gh. Ciohanu subliniază că notaţia muzicală încare s-a transmis melodia era folosită în secolele X-XII e.n. Concluziile acestuia, publicate în revista “Muzica” nr.2/1990, sunt edificatoare pentru relevareavechimii şi a nivelului cultural al poporului român din vechea vatră a Daciei.
“Mărturiile privitoare la cultura muzicală de pe teritoriul vechii Dacii - subliniază prof. univ. Gh.Ciobanu - atestă, fără îndoială,că aceasta este anterioară erei noastre. Pentru că, dacă Hora noastră tradiţională strămoşească şi dacă avem în vedere că Hora practicată în vechime era însoţită, ca şi astăzi, de muzică, trebuie să admitem că muzica este practicată de populaţia de pe aceste meleaguri cu cel puţin 2000 de ani înaintea erei noastre ”. Dacă la aceste concluzii, deosebit de valoroase, adăugăm şi
cercetările specialistei Viorica Mihai-Enăciuc, care a comparat conţinutul melodiei din Cronica românească cu textele asemănătoare existente din Europa Occidentală, se ajunge la concluzia că textul, scrierea şi melodia din Cronica română sunt dintre cele mai vechi de acest gen din Europa. Până în prezent, precizează Viorica Mihai-Enăciuc, se cunoaşte pe întregul mapamond numai muzica unui singur vers, datând din secolul al XII-lea, găsit într-o parohie, după un cântec de Gesta Andigier şi figurând printre digresiunile muzicale din Jeu de Robin et Marion de Adam de Halle.
După cum consemnează amintita cercetătoare, “avem întreaga dimensiune a nivelului de cultură spirituală românească”. O dovadă incontestabilă a adevărului istoric că poporul român este unul dintre cele mai vechi popoare ale lumii, din ale cărei cultură materială şi spirituală s-au înfruptat din plin multe alte popoare, precum şi seminţii migratoare, printre care şi triburile barbare slave, bulgare şi ungare. Portativul muzical, compus atunci doar din două linii paralele, apreciat de specialiştii în materie ca fiind printre primele de acest fel din Europa, semnifică şi faptul că românii mai aveau versuri scrise pe care poporul le cunoştea, le declama şi le cânta, întocmai ca strămoşii lor autohtoni, vestiţii geto-daci. De remarcat că melodia transcrisă de pe portativul muzical de prof. univ. Gh. Ciobanu a fost interpretată înainte de decembrie 1989 de către un ansamblu coral şi instrumental din Capitală, stârnind emoţii profund patriotice.
surse
Codex Rohonczy.doc
65052779 Codex Rohonczi
Rohonczi Codex
ROMÂNIA se afla asezata intr-o "vatra de civilizatie". Arcul Carpatilor a fost, din timpuri
imemoriale,preistorice, un loc privilegiat pentru
civilizatie. Imperiul Pelasgic si-a avut aici centrul.Zeii pelasgici
sunt cunoscuti lumii prin intermediul mitologiei elene, care i-a preluat
inca din perioadaarhaica. Tot din Imperiul pelasg provine modelul sacru
al Sfinxului, care a fost preluat de egipteni.Civilizatia raionanta a
acestui spatiu a facut ca elementele de credinta ca si de expresie
traditionala sase regaseasca la mari distante de modelul originar. Acest
fapt ne indreptateste sa ne simtim solidari cumarile civilizatii ale
lumii.Stravechea civilizatie a Europei s-a nascut deci pe meleagurile
noastre.Aceasta ne face si 
mândri de trecutul nostru, dar si datori fata
de viitorul României si al intregii Europe.Trecutul si viitorul sunt si
trebuie sa fie parti ale aceluiasi intreg.Bogatia de exceptie a
locurilor noastre, ca si natura ospitaliera au oferit spatiului
carpato-danubiano-pontic argumentele suficiente pentru a fi considerat
un loc binecuvântat de Dumnezeu si Istorie. Acestaeste locul unde s-a
descoperit prima scriere a lumii, tablitele de lut de la Tartaria fiind
cunoscute acumin lumea intreaga ca prezentând o scriere cu mult
anterioara scrierii sumeriene. Monumentelemegalitice ce stau de straja
pe pamântul nostru atesta existenta unei civilizatii stravechi cu care
si noi, românii, si intreaga Europa, ne putem mândri.Civilizatia
straveche ca si pamânturile in sine au fost mostenite de numerosul neam
al Tracilor, la fel de numeros precum inzii, 
spun izvoarele istorice.
Una dintre ramurile tracilor o constituiau Dacii, cei care sunt
stramosii nostri de neam si de pamânt. Dacii erau "cei mai viteji dintre
traci" spune Herodot, iar Josephus Flavius spune ca sunt inruditi cu Esenienii, cei care au daruit neamului iudeu o spiritualitateinalta (comparabila cu a Dacilor) si pe insusi Isus.Cucerirea romana a avut aici ca scop confiscarea de catre Imperiul Roman a exceptionalului tezaur material si spiritual al Daciei.Batalia pentru "vatra civilizatiei europene" care este chiar in inima României, nu a incetat niciodata.Valuri de navalitori, pradatori de toate neamurile au trecut peste aceste stravechi pamânturi. Si astazi inca, cetatea istorica a Daciei, Sarmisegetusa, sit unic in Europa, este devalizat de valori, vandalizatcontinuu intr-un efort stupid de saracire a acestui pamânt si a acestui neam de valorile sale ancestrale.Dar bogatiile României, cele istorice si cele naturale, nu sunt numai al Românilor insisi, ci si ale Europei.
