Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

joi, 29 noiembrie 2012

ROMÂNIA(RAMANIA) Centrul Federaţiei Cristice Terestre şi Extraterestre

Trasee Energetice cu Energii de Echilibrare între localităţi în interiorul României

1.1.- PRIMUL TRASEU este:
Surplacul de Barcău-Tismana-Boroşteni-Surplacul de Barcău
Acest culoar triunghiular de Lumină suprasensibilă, se detaliază cercetătorului clarvizionar prin existenţa unui traseu energetic de suprafaţă şi al unui traseu energetic subteran.
Traseul de suprafaţă este un curcubeu aerian sub formă de semicerc, ce uneşte fiecare focar energetic în parte .

1.2.-AL DOILEA TRASEU ENERGETIC este:
De la Surplacul de Barcău pleacă un flux (tub ) energetic de culoare Albă spre Suceava; de la Suceava pleacă un tub energetic de culoare Roşie spre Galaţi;
de la Galaţi pleacă un tub energetic de culoare Verde spre Constanţa; de la Constanţa pleacă un tub energetic de culoare Roşie spre Tismana.

1.3.- AL TREILEA TRASEU ENERGETIC este:
BUCUREŞTI-IAŞI-SURPLACUL DE BARCĂU-CLUJ-GALAŢI-TIMIŞOARA-TURNU SEVERIN-TÎRGU JIU-TURNU MĂGURELE-BUCUREŞTI.

1.4.- AL PATRULEA TRASEU ENERGETIC este:
DEVA-TIMIŞOARA-IAŞI-ŢÎPOVA-GALAŢI-BRAŞOV-BOROŞTENI-DEVA.
Sunt zeci de astfel de scheme energetice în România(era anul 2004).
Dar nu uitaţi că din TÎRGU-JIU pornesc spre toţi centrii( vortexuri ) energetici ai Spaţiului Românesc( şi nu numai ) astfel de tuburi de lumină colorate .


 2.- Completări necesare aduse de Maestrul Spiritual Celest Eli
Să ştiţi dragii mei, că toate traseele energetice pot lua culori diferite, în funcţie de necesitate.
Culorile aferente traseelor energetice menţionate anterior de Învăţătorul nostru IISUS CRISTOS , au fost operaţionale pentru momentul în care vi s-a făcut transmisia, dar ele se schimbă permanent.
Aceste trasee de lumină sunt materializarea activităţii Entităţilor de Lumină, care le ţes sub forma unei pânze de lumină peste tot teritoriul Românesc.
Şi acum să vă ofer spre exemplificare câteva trasee energetice, în continuarea firească a celor patru menţionate anterior.

2.1.- AL CINCILEA TRASEU ENERGETIC este:
BEBA VECHE-SURPLACUL DE BARCĂU-DARABANI(din judeţul Botoşani)-IAŞI- TULCEA-TURNU MĂGURELE-TURNU SEVERIN-BEBA VECHE.

2.2.- AL ŞASELEA TRASEU ENERGETIC este:
TIMIŞOARA-CONSTANŢA-BUHUŞI-SATU MARE-TÎRGU JIU-
BUCUREŞTI-TIMIŞOARA.

2.3.- AL ŞAPTELEA TRASEU ENERGETIC este:
ORADEA-SUCEAVA-IAŞI-CLUJ-ARAD-SIBIU-TIMIŞOARA-RM. VÎLCEA-
BRAŞOV-GALAŢI-ORADEA.

Dacă vă interesează rolul culorilor prin care se manifestă aceste trasee energetice, faceţi o corespondenţă între aceste culori şi chakrele corpului fizic.


 Trasee Energetice care pornesc din Piramidele Fizice Celeste, spre diferite localităţi-zone Româneşti.
 1. – Iisus Cristos ne exemplifică Piramida Fizică Celestă a Munţilor Apuseni
1.1. - Timişoara - culoare roşie ;
1.2. - Arad - culoare galbenă ;
1.3. - Oradea - culoare verde deschis ;
1.4. - Satu Mare - culoare verde deschis ;
1.5. - Cluj Napoca - culoare verde închis
1.6. - Suceava - culoare roşie ;
1.7. - Braşov - culoare galbenă ;
1.8. - Sibiu - culoare albastră



Desecretizare făcută în data de 14 februarie 2004, într-o meditaţie colectivă la Sântana de Arad (mesageri: Anghel Alexandrina, Neghiu Aurora şi Floare Bândariu).

2.- Maestrului Eli ne spune:
Domnul Iisus Cristos a ales ca acum să discutăm concret despre centrii energetici ai fiecărei Piramide Fizice Celeste din România, inclusiv despre traseele energetice care pornesc din interiorul lor spre diferite oraşe ale minunatului vostru Spaţiu Românesc

2.- Trasee Energetice care pornesc spre diferite zone Româneşti,
din Piramida Fizică Celestă a Munţilor Făgăraş:
1. - Suceava- culoare verde;
2. - Satu Mare- culoare verde;
3. - Bucureşti- culoare verde;
4. - Cluj- culoare verde;
5. - Buzău- culoare verde;
6. - Constanţa- culoare verde;
7. - Botoşani- culoare galbenă;
8. - Tulcea- culoare galbenă;
9. - Surplacul de Barcău- culoare galbenă;
10. - Arad- culoare galbenă;
11. - Turnu Severin- culoare galbenă;
12. - Bucureşti- culoare galbenă;
13. - Tîrgu Jiu- culoare galbenă;
14. - Braşov- culoare galbenă;
15. - Timişoara- culoare roşie;
16. - Cluj- culoare roşie;
17. - Bistriţa- culoare roşie;
18. - Satu Mare- culoare roşie;
19. - Vaslui- culoare roşie;
20. - Ialomiţa(râu la vărsarea în Dunăre)- culoare roşie;
21. - Slobozia- culoare roşie;
22. - Curtea de Argeş- culoare roşie;
23. - Bucureşti- culoare mov;
24. - Năvodari- culoare mov;
25. - Tîrgu Neamţ- culoare mov.


 3. - Trasee Energetice care pornesc spre diferite zone Româneşti, din Piramida Fizică Celestă a Munţilor Ceahlău-Vârful Toaca:
1. - Oradea- culoare verde;
2. - Miercurea Ciuc- culoare verde;
3. - Făgăraş- culoare verde;
4. - Turnu Severin- culoare verde;
5. - Vaslui- culoare verde;
6. - Constanţa- culoare verde;
7. - Satu Mare- culoare verde;
8. - Oradea- culoare verde;
9. - Cluj- culoare verde;
10. - Miercurea Ciuc- culoare verde;
11. - Sfîntu Gheorghe- culoare verde;
12. - Tulcea- culoare verde;
13. - Bucureşti- culoare verde;
14. - Tîrgu Jiu- culoare verde;
15. - Suceava- culoare galbenă;
16. - Oradea- culoare galbenă;
17. - Retezat- culoare galbenă;
18. - Tismana- culoare galbenă;
19. - Craiova- culoare galbenă;
20. - Slobozia- culoare galbenă;
21. - Chişinău- culoare mov;
22. - Vaslui- culoare mov;
23. - Timişoara- culoare mov;
24. - Bucureşti- culoare mov.


4. - Trasee Energetice care pornesc spre diferite zone Româneşti, din Piramida Fizică Celestă a Munţilor Retezat:
1. - Reşiţa- culoare verde;
2. - Turnu Severin- culoare verde;
3 .- Braşov- culoare verde;
4. - Iaşi- culoare verde;
5. - Baia Mare- culoare verde;
6. - Oradea- culoare verde;
7. - Cluj- culoare verde;
8. - Miercurea Ciuc-culoare albastră;
9. - Bucureşti- culoare albastră;
10. - Tîrgu Jiu- culoare albastră;
11. - Chişinău- culoare mov;
12. - Oradea- culoare mov;
13. - Timişoara- culoare mov;
14. - Reşiţa- culoare mov;
15. - Tismana- culoare mov;
16. - Tîrgu Ocna- culoare mov;
17. - Cehlău- culoare galbenă;
18. - Surplacul de Barcău- culoare galbenă;
19. - Arad- culoare galbenă;
20. - Vaslui- culoare galbenă;
21. - Tîrgu Jiu- culoare galbenă.  


 5. - Trasee Energetice care pornesc spre diferite zone Româneşti, din Piramida Fizică Celestă de la Tismana:
1. - Beba Veche- culoare galbenă;
2. - Surplacul de Barcău- culoare galbenă;
3. - Cluj- culoare galbenă;
4. - Suceava- culoare galbenă;
5. - Botoşani- culoare galbenă;
6. - Tîrgu Neamţ- culoare galbenă;
7. - Timişoara- culoare verde;
8. - Tîrgu Jiu- culoare verde;
9. - Parîngu Mare- culoare verde;
10. - Slobozia- culoare verde;
11. - Ceahlău- culoare verde;
12. - Oradea- culoare verde;
13. - Iaşi- culoare roşie;
14. - Cluj- culoare roşie;
15. - Satu Mare- culoare roşie;
16. - Sfîntu Gheorghe- culoare roşie;
17. - Năvodari- culoare roşie.


6. - Trasee Energetice care pornesc spre diferite zone Româneşti, din Piramida Fizică Celestă a Munţilor Parângu Mare:
1. - Bucureşti- culoare verde;
2. - Constanţa- culoare verde;
3. - Botoşani- culoare verde;
4. - Oradea- culoare verde;
5. - Cluj- culoare verde;
6. - Tîrgu Jiu- culoare roşie;
7. - Craiova- culoare roşie;
8. - Vama Veche- culoare roşie;
9. - Oradea- culoare roşie;
10. - Arad- culoare roşie;
11. - Cluj- culoare galbenă;
12. - Miercurea Ciuc- culoare galbenă;
13. - Chişinău- culoare galbenă;
14. - Vaslui- culoare galbenă;
15. - Constanţa- culoare galbenă;
16. - Tismana- culoare albastră;
17. - Bucureşti- culoare albastră;
18. - Timişoara- culoare albastră;
19. - Constanţa- culoare albastră;
20. - Surplacul de Barcău- culoare albastră;
21. - Satu Mare- culoare albastră;
22. - Arad- culoare albastră;
23. - Oradea- culoare albastră.

 
7. - Trasee Energetice care pornesc spre diferite zone Româneşti, din Piramida Fizică Celestă a Munţilor Bucegi:
1. - Turnu Severin- culoare mov;
2. - Tîrgu Jiu- culoare mov;
3. - Arad- culoare mov;
4. - Timişoara- culoare mov;
5. - Cluj- culoare mov;
6. - Bucureşti- culoare galbenă;
7. - Iaşi- culoare galbenă;
8. - Cluj- culoare galbenă;
9. - Baia Mare- culoare galbenă;
10. - Vaslui- culoare albastră;
11. - Cîmpulung Moldovenesc- culoare albastră;
12. - Hunedoara- culoare albastră;
13. - Bucureşti- culoare verde;
14. - Parîngu Mare- culoare verde;
15. - Satu Mare- culoare verde;
16. - Baia Mare- culoare verde;
17. - Oradea- culoare verde;
18. - Suceava- culoare verde.


TRASEE ENERGETICE cu Energii de Echilibrare, pornite din ROMÂNIA SPRE ALTE ŢĂRI ALE TERREI Maestrul Eli detaliază:
1. - Egipt(Cairo)- culoare verde;
2. - Mauritania(Nouakchott)- culoare galbenă;
3. - Libia(Tripoli)- culoare verde;
4. - Italia(Roma)- culorile mov şi roşu;
5. - Anglia(Londra)- culorile verde şi galben;
6. - Spania(Madrid)- culorile mov, verde şi roşu;
7. - Brazilia(Brasilia)- culorile galben şi mov;
8. - Argentina(Buenos Aires)- culorile roşu şi verde;
9. - Mexic(Ciudad de Mexico)- culorile galben, roşu şi albastru;
10. - SUA: pentru New York- culoare verde;
pentru Philadelphia- culoare albastră;
pentru Washington D.C.- culoare mov;
pentru Denver(statul Colorado)- culoare verde;
pentru Phoenix(statul Arizona)- culoare verde;
pentru Los Angeles- culoare galbenă;
pentru Chicago- culoare mov;
11. - Canada(Toronto)- culoare verde;
12. - Australia(Canberra)- culorile galben şi verde;
13. - Tailanda(Bangkok)- culoare verde;
14. - China; duş peste toată ţara- culoare galbenă;
15. - Mongolia(Ulan Bator)- culoare roşie;
16. - Suedia(Stockholm)- culoare verde;
17. - India(duş peste toată ţara)- culorile roşu, galben, albastru şi verde;
18. - Rusia(Moscova şi Leningrad);duş- culorile roşu, mov, verde, albastru şi galben;
19. - Ucraina(Kiev);duş- culorile roşu, mov, verde, albastru şi galben;
20. - Kazahstan(Astana);du- culorile roşu, mov, verde, albastru şi galben;
21. - Rep. Moldova(Chişinău):duş- culorile roşu, mov, verde, albastru şi galben;

Trebuie să înţelegeţi dragii mei, că aceste energii indiferent de vibraţie-culoare, pornesc separat din Spaţiul Românesc spre celelalte zone ale Terrei sub forma unui jet puternic de lumină, iar unde este cazul, acest jet se constituie într-un duş de o singură culoare, care se împrăştie pe spaţiul respectiv.
În conformitate cu nominalizările anterioare, fiind mai multe trasee energetice care pornesc din România spre anumite ţări, jeturile respective în atmosferă se transformă în duşuri de lumină suprasensibilă colorată, care prin împrăştiere se interpătrund coloristic în spaţiul respectiv.
Pentru a întregi informaţia prezentată şi pentru a uşura înţelegerea acestui fenomen, să exemplificăm aceste realităţi extrasenzoriale pe relaţia România- Japonia, deoarece poporul Japonez are un potenţial cu adevărat profetic în susţinerea României ca Centru Spiritual Divin, în Noua Epocă Spirituală care se naşte.

ROMÂNIA ESTE ŢARA ENERGIILOR DE ECHILIBRU PENTRU ÎNTREGUL SPAŢIU TERESTRU.
Aceste trasee de lumină se constituie în momentul de faţă în cele mai puternice jeturi care pornesc din România spre exteriorul graniţelor sale fizice şi energetice, iar în atmosfera Japoniei se transformă în cele mai puternice duşuri.
Energiile de echilibru a căror culoare am menţionat-o anterior, intră în scoarţa întregului spaţiu fizic şi metafizic al Japoniei, curăţindu-l de imense volume de energii de frecvenţă vibraţională joasă, iar oamenii locului absorb aceste energii de echilibru inclusiv prin tălpi în corpurile lor fizice şi energetice.
Indiferent de culoarea lor, aceste energii aparţin Noilor Energii ale Noului Pămînt, care purifică şi înlătură vechea energie a vechiului Pămînt, lăsând în urma lor după purificare o Lumină Nouă de vibraţie Argintie.
Acest proces de Energizare, Purificare şi Echilibrare care porneşte din România spre întreaga planetă Pământ, este un proces de durată, de aproximativ 200- 300 de ani; mai repede se poate termina acest proces, dar mai târziu de 300 de ani NU.
În finalul acestui proces, nu va mai exista nici-o capitală şi nici-o ţară a Terrei, care să nu fie racordată la Energiile de Echilibru ale României.
Mulţumim Maestre Eli.


  

 
 sursa
http://romaniaesoterica.blogspot.ro/2010/01/romaniaramania-centrul-federatiei_3807.html 

Continuând prezentarea acestui subiect al Nucleului de Cristal Energetic, voi aduce în faţa Spiritului vostru o perspectivă inedită şi complementară susţinerii ideii trinitare centrale conform căreia:
1.- România are o Mare Misiune de Spiritualizare Celestă a umanităţii terestre;
2.- România este cu Adevărat Inima Ocultă (încă Ascunsă) a Terrei; şi nu în ultimul rînd,
3.- România este deja Centrul Federaţiei Cristice Terestre şi Extraterestre.
În condiţiile particulare ale acestei perspective noi de abordare informaţională, nu voi face altceva decît să las efectiv Munţii Carpaţi să vorbească în locul meu, cu specificaţia conform căreia, dacă de la oraşul Moldova Nouă la oraşul Turnu Severin fluviul Dunărea n-ar fi fracturat(?) Munţii, Munţii Balcani din Bulgaria ar de fapt tot o aripă dar sudică a Carpaţilor Străvechi.
Din acest considerent vă rog să priviţi în Schiţa nr.1 o hartă a Munţilor Carpaţi(culoare maro) plus Munţii Balcani ai Bulgariei, desenată geologic pe zona lor de fiinţare şi care cuprind mai multe ţări actuale.


După cum se observă din schiţa nr1, Munţii Carpaţi plus Munţii Balcani, conturează o formă geometrică spiralată (culoare maro) în care:
1.- Braţul de nord-vest al spiralei porneşte din Slovacia (nr.5)- munţii Tatra Mare şi coboară spre sud-est prin Polonia şi Ucraina, centrându-se în România(nr.1);
2.- România (nr.1) este Nucleul fizic şi energetic de Rotaţie al Spiralei;
3.- Braţul de sud-est al spiralei porneşte din Bulgaria (nr.12) şi urcă spre vest-nord centrându-se în România(nr.1);
(Notă: de fapt, Braţul de Nord-Vest al spiralei cuprinde şi lanţuri muntoase din Ungaria, iar Braţul de Sud-Est al spiralei cuprinde şi lanţuri muntoase din Iugoslavia, Macedonia,Turcia şi Grecia cu Muntele Athos.Eu am simplificat schiţa pentru scopul propus.)
Mergînd mai departe cu sintetizarea formei geologice a Munţilor Carpaţi plus Munţii Balcani la nivelul Simbolisticii Geomeriei Sacre, vă redau mai jos în schiţa nr.2, dintr-o anumită perspectivă, chiar adevărata formă a Polarităţilor Divine Yin şi Yang materializată fizic şi energetic de aceşti munţi.


 În general, Polarităţile Divine Feminine-Yin şi Masculine-Yang, ne-au fost transmise în Europa ultimelor sute de ani din tradiţiile Spiritual Divine ale Marilor Maeştri din Extremul Orient, sub forma Cercului în care aceste Polarităţi Yin(Femininul) şi Yang (Masculinul) se manifestă în interiorul acestuia. Aceasta este o primă perspectivă.
Perspectiva Spaţiului Fizic şi Metafizic al Munţilor analizaţi acum de noi, ne prezintă o altă perspectivă, tot specială, dar particulară.
Astfel că, pornind de la perspectiva Spiritualităţii Orientului, acest Simbol apare în perspectiva Europeană ca fiind pus în funcţie.
Dacă Funcţionalitatea Yin-ului şi Yang-ului Oriental este mărginit de conturul cercului, Funcţionalitatea Yin-ului şi Yang-ului European sparge marginile Cercului şi se transformă în Spirală după modelul geometric al Munţilor Carpaţi şi Balcani din Schiţa nr.2 (cît şi al multor Galaxii Spiralate aflate în imensitatea Universului Fizic).

Din acest Triunghi de Aur se extrag ca rezlutate obţinute dintr-o meditaţie metafizică, chiar acele atribute fundamentale prin care Creatorul Prim şi-a trimis spre manifestare întreaga-i Sustanţă şi Esenţă Personală.
Întrînd împreună în Vibraţia foarte Înaltă a Triunghiului de Aur al Carpaţilor României, vă rog să reţineţi următoarele consideraţii ezoterice de Atribut Divin şi anume:
1.- Atributele Divine sunt: Iubirea, Înţelepciunea şi Voinţa (Puterea ce face Miracole) Divină;
2.- În Triunghiul de Aur al Carpaţilor Româneşti avem:
2.a).- latura formată de Munţii Carpaţilor Orientali, care reprezintă Atributul Înţelepciunii Divine oferită-sosită la nivel de mase omeneşti prin Învăţătorul Buddha;2.b).- latura formată de Munţii Carpaţilor Occidentali, care reprezintă Atributul Iubirii Divine sosită prin Maestrul Iisus;
2.c).- latura formată de Munţii Carpaţilor Meridionali, care reprezintă Atributul Voinţei Divine ce v-a sosi prin TRIMISUL, Atribut pe care îl vom folosi cât de curând ca Voinţă Altruistă (după anul 2012, sau mai repede la unii, ne va funcţiona Voinţa Eului Superior Cristic).
În contextul Ascensiunii Omului şi Terrei spre şi în 5Dimensional, apar alte elemente de interconectare a atributelor Divine şi pe care Triunghiul de Aur al Munţilor României ni-l oferă ca predestinare(vezi schiţa nr.4).


3. - Înţelepciunea Orientului (Carpaţilor) va fi susţinută de un braţ al spiralei venit din Energiile-Informaţiile Occidentului);
4. - Iubirea Occidentului (Carpaţilor) va fi susţinută de un braţ al spiralei venit din Energiile-Informaţiile Sudului;
5. - Voinţa Meridională (Carpaţilor ) va fi susţinută de un braţ al spiralei venită din Energiile-Informaţiile Orientului;
6. – Energiile-Informaţiile Polului Nord Terestru şi Ceresc menţin laturile triunghiului interconectate funcţional;
7. – Braţul spiralei Energiilor-Informaţiilor Orientului încă nu este venit ca Atribut al Voinţei Divine, de aceea am şi punctat-o cu vîrful în Ţîpova din Republica Moldova (la schiţa nr. 3), unde avem o Piramidă Celestă care v-a ieşi la suprafaţă odată cu manifestare Trimisului (Voinţa Divină va ridica pământul pe râul Nistru);
8. - De îndată ce Energiile Voinţei Trimisului însoţit de Energiile Voinţei Discipolilor Lui vor ridica vibraţional lumea Noului Pămînt, Atributele Iubirii, Înţelepciunii şi Voinţei Divine vor Radia Expansional din România manifestând o Energie Nouă şi Completă, într-o Formă Nouă care n-a mai fost niciodată experimentată în Toată Creaţia Creatorului Prim.
Şi acum, fiindcă am vorbit de Energiile Triunghiului de Aur al României, să trecem la Cerc, care de fapt este o Sferă-Nucleu Cristalin de Energie Multidimensională Radiantă şi care se află aşezat în Centru României, chiar în Transilvania.
Despre acest aspect, îi permitem Înţeleptului Zamolxe să ne spună părerea lui.

8.- Zamolxe ne spune:
Acum, aici în România, un Nucleu, un Mare Cristal sa ştiţi că exista. El este un Nucleu Cristic la care vă rog să vă adăpaţi şi din EL luând Esenţa, voi înşivă veţi deveni acest CRISTAL pe Pământ.
Acest Nucleu să ştiţi că are o forţă imensă. Pe acest Nucleu, România stă, este susţinută. Este precum un giuvaier, absoarbiţi-l; El este foarte mare, EL este sub România. Însă voi să ştii că totul de aici va PORNI şi la această ÎMPĂRĂŢIE de Lumină Cristică Românească, multe suflete s-or ivi să bată-n porţi, să se adape.
(Mesager Mihaela Palade). 
 sursa

ROMÂNIA(RAMANIA) Centrul Federaţiei Cristice Terestre şi Extraterestre

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com