
Ne putem, desigur, întreba dacă întunericul, tenebrele
au o
existenţă în sine sau dacă şi în acest caz în spatele
lor se află, de
asemenea, anumite Entităţi spirituale.

Pentru a ajunge să înţelegem aceste lucruri, va trebui să ne
îndreptăm din nou privirea spre cele mai vechi urme pe care le
putem
urmări în evoluţia planetei noastre.
Am încercat
de multe ori să
explic acest fenomen apelând la o comparaţie familiară, banală,
aceea a
unor elevi care, spre disperarea părinţilor, nu reuşesc să meargă mai
departe; la fel se întâmplă şi în evoluţia
universală, unele entităţi
rămân în urmă, la un stadiu depăşit de evoluţia generală,
care nu-şi
ating, ca să spunem aşa, misiunea care li s-a încredinţat.
Începând cu
vechiul Saturn, există, deci, entităţi care nu şi-au atins ţinta, care
au rămas în urmă, prelungind până la vechiul Soare
condiţiile specifice
vechiului Saturn. Cum s-au manifestat în timpul existenţei solare
aceste entităţi care de fapt rămăseseră la stadiul de evoluţie
saturnian? Aceasta s-a revelat prin aceea că ele nu au realizat
elementul

caracteristic şi
esenţial al existenţei solare, lumina,
natura luminoasă. Dar prin faptul că ele totuşi existau, existenţa
solară compusă, după cum am arătat, dintr-o ţesătură de lumină, căldură
şi aer s-a văzut strâns amestecată şi cu elemente saturniene, cu
elemente de întuneric, cu tenebre. În aceste tenebre se
exprimau
entităţile rămase la nivelul evoluţiei saturniene, după cum în
lumină
se exprimă entităţile care au avut o evoluţie normală şi au atins
nivelul de evoluţie solar. Privit din afară, vechiul Soare apărea ca un
amestec de lumină şi întuneric, ca un amestec de Entităţi
saturniene cu
Entităţi solare, cu o evoluţie normală. Din punct de vedere lăuntric
ele erau amestecate, dar în exterior ele se exprimau prin
interferenţa
de lumină şi întuneric. Lumina este, deci,

expresia entităţilor
care au
atins stadiul de existenţă solară, în timp ce tenebrele
reprezintă
aspectul exterior al entităţilor care au rămas la nivelul vechiului
stadiu saturnian.
Dacă reţinem bine acest fapt, cu siguranţă trebuie să-i găsim ecoul
până în fazele de repetare a stărilor saturniene şi solare
de la
începutul perioadei terestre. Şi pentru că entităţile care
rămăseseră
la vechea stare saturniană reprezintă un stadiu de evoluţie primitiv,
anterior apariţiei luminii, la fel va fi şi când totul se repetă,
aceste entităţi se vor manifesta în evoluţia terestră
înainte de
apariţia luminii. Să vedem verificându-se acest fapt în

primele versete
ale Genezei, unde se spune că tenebrele domneau peste masa elementelor.
Condiţiile de viaţă solară încă nu apăruseră, ele doar se
pregăteau, şi
nu vor apărea decât în momentul indicat prin cuvintele: „Să
fie lumină!“
Constatăm că Geneza confirmă ordinea repetării fazelor anterioare
evoluţiei terestre cu cea mai mare exactitate. Dacă dorim să avem o
înţelegere globală a vieţii, este bine să ne convingem că ceea ce
apare
la un anumit stadiu nu apare fără o pregătire, pentru ca apoi să
dispară. Ceea ce se întâmplă în realitate este că
dacă apare un element
nou ceea ce existase mai înainte rămâne şi continuă să
acţioneze, chiar
dacă într-o formă nouă.

Aceasta explică faptul că regăsim
în structura
Pământului nostru actual cele două trepte de evoluţie care se
exprimă
în alternanţa dintre tenebre şi lumină care penetrează existenţa.
Atingem însă aici un adevăr pe care, din nefericire, epoca
noastră
actuală nu-l poate înţelege.
Când Geneza vorbeşte de
tenebre,
este vorba de manifestarea unor entităţi saturniene
întârziate în
evoluţia lor, iar când vorbeşte de lumină se referă la entităţi
avansate în evoluţie. Acţiunea acestor două categorii de entităţi
se
interferează.
Marile linii ale evoluţiei au fost trasate de
Spiritele Exusiailor, Spiritele formei; prin urmare, şi marile linii
ale activităţii de natură luminoasă provin tot de la ele.

Exusiaii
comandă Spiritelor personalităţii şi în spatele cuvântului
yom – zi – se află o entitate de
rangul Arhailor care, după cum am văzut, este în slujba
Elohimilor sau
a Exusiailor.
yom,
au
la rândul lor, pe o treaptă mai jos decât ei, Entităţi
spirituale
întârziate a căror manifestare exterioară sunt tenebrele.
Căci în fapt
tenebrele sunt ceva ce Elohimii au găsit ca fiind deja prezent, ca
fiind ceva deja dat, în timp ce lumina a fost creată şi adusă prin
meditaţia lor cosmică. Când această meditaţie a făcut să apară
din
reziduurile existenţelor trecute cele două complexe, tenebrele se aflau
deja acolo, ca expresie a unor entităţi întârziate,
în urmă, în timp ce
lumina a fost

creată prin meditaţia lor. Şi aşa cum Elohimii au tras –
ca să spunem aşa – lumina din entităţile pe care le marcăm prin
cuvântul
yom, la fel au
scos
tenebrele din entităţi de acelaşi rang ierarhic, dar rămase la un
stadiu anterior de existenţă.
Trebuie să ne imaginăm că aceşti subordonaţi ai
Elohimilor, aceşti Arhai sau Spirite ale personalităţii, pe care
îi
desemnează cuvântul
Lumina
despre
care se vorbeşte în Geneză nu este lumina pe care să o putem
percepe cu
ochii fizici; aceasta este o manifestare mai recentă a luminii. Tot
aşa, ceea ce numim obscuritate fizică, din timpul nopţii, este aspectul
fizic pe care îl iau tenebrele de care vorbeşte, de asemenea,
Geneza.
Cred că nu mai este nevoie să ne întrebăm dacă această lumină
fizică,
aşa cum o vedem astăzi, are vreo importanţă pentru om. Nimeni nu se
îndoieşte de aceasta, şi nu numai pentru om, ci şi pentru toate
fiinţele vii. Luaţi, de exemplu, plantele. Dacă le lipsiţi de lumină,
ele pier. Lumina este un element esenţial pentru viaţa pe Pământ;
ea
este necesară existenţei corporale a omului.

Dar mai este şi altceva decât lumina, tot atât de
necesar. Este
alternanţa între starea de veghe şi somn, în raport cu
corpul fizic şi
corpul eteric. Ce este de fapt starea de veghe în realitatea sa
profundă? Ce facem noi oamenii când suntem în stare de
veghe? În fond,
întreaga desfăşurare a vieţii noastre sufleteşti, a
reprezentărilor
despre lume, a sentimentelor şi senzaţiilor, în
fluxul şi
refluxul
pasiunilor, pe scurt tot ceea ce e cuprins în forţele şi
vâltoarea
corpului astral şi a Eului macină continuu corpul fizic.

Această
constatare este un adevăr cunoscut de mult de ştiinţa ocultă,
adevăr pe
care şi fiziologia curentă îl regăseşte dacă studiază corect
faptele.
Viaţa lăuntrică sufletească uzează fără încetare, în stare
de veghe,
forţele corpului nostru fizic, care, după cum ştim, a primit încă
pe
vechiul Saturn germenii propriei noastre evoluţii.
Cu totul alta este situaţia corpului fizic în timpul somnului,
când
corpul astral, cu tot fluxul şi refluxul vieţii sale interioare, s-a
desprins. În stare de veghe, are loc un necontenit consum, o
distrugere
a forţelor fizice. În stare de somn, dimpotrivă, are loc o
continuă
regenerare, o reconstituire a acestor forţe. Se poate constata, deci,
în corpul fizic şi în corpul eteric al omului o alternanţă
a forţelor
de distrugere şi a celor de refacere.

Distrugerea se produce în
timpul
stării de veghe, iar regenerarea în timpului somnului. Trebuie să
ştim
că nimic din ce se petrece în spaţiu nu este izolat, ci este
profund
legat de ansamblul existenţei. Iar dacă vedem distrugerile care se
petrec în corpul nostru în stare de veghe, să nu ne
imaginăm că ele se
limitează numai la aceasta. Dimpotrivă, ele sunt strâns legate de
fenomene cosmice, iar noi suntem străbătuţi de prelungirea
evenimentelor care se petrec în afara noastră şi ceea ce primim
în
timpul stării de veghe sunt chiar forţele destructive ale Universului,
în timp ce forţele regeneratoare ne parvin noaptea, când
dormim.
Activitatea saturniană care se exercită asupra corpului trebuia să fie
întru totul constructivă. Fenomenele de distrugere se
împlinesc bine şi
sub influenţa luminii, a acelei lumini

care nu exista încă
în stadiul
saturnian. Activitatea saturniană trebuia să dureze suficient de mult
timp şi să se prelungească şi pe vechiul Soare, când a apărut
lumina.
Şi acest lucru nu a fost cu putinţă decât prin faptul că unele
entităţi
saturniene au rămas în urmă, îngrijindu-se şi veghind să
menţină
activitatea creatoare a vechiului Saturn. Vedeti, aşadar, că în
evoluţia cosmică era necesar ca unele fiinţe saturniene să
întârzie în
evoluţia lor, pentru ca, prin aceasta, atunci când dormim să nu
mai fie
lumină, veghind la refacerea corpului fizic uzat în timpul zilei.
Fără
aceste fiinţe, distrugerea ar fi totală. Trebuie deci să se stabilească
o alternanţă între acţiunea entităţilor saturniene şi aceea a
celor
solare, între fiinţele tenebrelor şi cele ale luminii. Pentru ca
activitatea Spiritelor luminii să fie corect dirijată de Elohimi, era
necesar, cum am văzut, ca Spiritele tenebrelor să-şi
întrepătrundă
acţiunea lor cu aceea a luminii. În Cosmos, viaţa nu este
posibilă dacă
forţa

întunericului nu se împleteşte cu cea a luminii.
În această
interferenţă, în această pânză unde se ţes forţele de
lumină şi umbră,
se exprimă un profund mister al vieţii cosmice sau, cum se mai poate
spune, un mister al chimiei Universului.
Ca o concluzie, trebuie să considerăm colaborarea fortelor solare
ale luminii cu forţele saturniene ale tenebrelor ca o necesitate a
existenţei. Când Elohimii au hotărât ca Spiritele
personalităţii să le
fie slujitori, le-au alăturat, pentru acţiunea pe care lumina urma să o
îndeplinească asupra oamenilor şi a tuturor fiinţelor vii de pe
Pământ,
entităţile saturniene rămase în urmă. Munca Universului se
îndeplineşte
prin acţiunea comună a Arhailor normal evoluaţi şi a celor rămaşi la un
stadiu anterior şi

care se manifestă prin tenebre.
Acest fenomen este
relatat de Geneză cu un realism de-a dreptul surprinzător, când
se
spune:
„Şi Elohimii au numit «
yom»
(zi) spiritele care îşi manifestau acţiunea în lumină, iar
spiritele
care se exprimau în tenebre le-au numit «
lilith»“
2.
În nici un caz nu trebuie să ne închipuim că ar fi vorba de
ceea ce
numim în mod curent noapte; „
lilith“
reprezintă Arhaii saturnieni care nu au reuşit să atingă nivelul de
evoluţie solar. Ei acţionează şi astăzi, în timpul nopţii,
în somn,
asupra corpului nostru fizic şi eteric printr-o regenerare a acestora,
supuse în timpul zilei acţiunii de degradare a luminii. Acest
cuvânt
oarecum misterios a dat loc multor poveşti mitologice, dar el nu
acoperă nimic altceva decât acel grup de Arhai
întârziaţi, care
colaborează în acţiunea lor cu Arhaii normal evoluaţi.
2 În prima ediţie apare lile, iar în ediţia 1932 lilith. În textul ebraic al
Bibliei
găsim laila:
.
Iată deci că Geneza ne arată că Elohimii au trasat marile
lini
conducătoare ale existenţei

terestre, dar pentru împlinirea lor
şi
pentru acţiuni secundare au dat sarcină Arhailor evoluaţi normal, iar
ca elemente auxiliare li s-au alăturat Arhaii care din spirit de
renunţare şi de sacrificiu au rămas la stadiul saturnian, în
tenebre,
pentru ca viaţa să poată apărea.
Yom
şi
lilith reprezintă, deci,
să precizăm încă o dată acest lucru, cele două grupe de Entităţi
superioare, dar opuse, care acţionează ca ajutoare ale Elohimilor şi
care ocupă în Ierarhia cerească rangul de Spirite ale timpului,
sau
Spirite ale personalităţii ori Arhai.
Viaţa pe Pământ se ţese,
aşadar,
datorită Spiritelor formei (Exusiai sau Elohimi) şi a Spiritelor
personalităţii (Arhai), cu cele două naturi ale lor, una normal
evoluată (
yom) şi alta rămasă
în urmă (
lilith).
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA122/GA122_CF05.html