Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

duminică, 3 martie 2013

Despre corpurile omului actual al Pământului


Un avertisment serios: cercetătorul spiritual veritabil se fereşte să tragă concluzii, ci lasă lucrurile să se apropie de el. Şi când ele au sosit, le verifică mai întâi cu logica obişnuită. Dacă un lucru poate fi examinat şi înțeles în mod logic, acesta n-ar trebui să fie un motiv de îndoială cu privire la originea sa spritual-ştiințifică! 

Pentru simţuri şi pentru raţiunea ce se bazează pe acestea este accesibilă numai o parte din ceea ce cuprinde cunoaşterea suprasensibilă a entităţii umane, şi anume corpul fizic. Pentru a lumina noţiunea de corp fizic trebuie să ne îndreptărn atenţia asupra fenomenului care acoperă ca o mare enigmă orice observare a vieţii: asupra morţii şi, în legătură cu aceasta, asupra regnului mineral care poartă întotdeauna în sine moartea.
În cadrul lumii manifestate, corpul uman fizic este partea din om în care acesta este la fel cu lumea minerală. Dimpotrivă, ceea ce deosebeşte pe om de mineral nu poate să fie socotit corp fizic. Pentru o observare lipsită de prejudecăţi este important înainte de orice faptul că ceea ce rămâne din entitatea umană atunci când survine moartea este de aceeaşi natură cu lumea minerală. Ne putem referi la cadavru ca la acea parte din om care, după moarte, este supus unor procese care se găsesc în regnul lumii minerale. Se poate afirma în mod categoric faptul că în acest mădular al entităţii umane, în cadavru, sunt active aceleaşi forţe şi substanţe ca în domeniul mineral; dar, nu mai puţin, trebuie subliniat că o dată cu moartea începe pentru acest corp fizic şi descompunerea. Este justificat şi să spunem: Cu siguranţă, în corpul uman fizic sunt active aceleaşi substanţe şi forţe ca în mineral, dar activitatea lor este supusă în timpul vieţii unei puteri superioare. Ele acţionează ca în lumea minerală abia atunci când trupul a intrat în moarte. Atunci ele apar aşa cum trebuie să existe în entitatea lor proprie, şi anume ca agenţi de desfiinţare a formei corpului fizic. 
Astfel, în om trebuie separat net ceea ce este manifestat de ceea ce este ascuns. Căci în timpul vieţii ceva ascuns trebuie să ducă o luptă continuă împotriva substanţelor şi forţelor regnului mineral din corpul fizic. Dacă această luptă încetează, apare activitatea minerală.
– Cu aceasta am ajuns la punctul în care trebuie să intervină ştiinţa suprasensibilului. Ea trebuie să caute ceea ce poartă lupta amintită, adică tocmai ceea ce este ascuns observării senzoriale; ceea ce este accesibil numai pentru observarea suprasensibilă. Despre modul în care se ajunge ca acest lucru „ascuns“ să-i devină omului la fel de evident ca fenomenele sensibile pentru ochi vom vorbi într-o altă parte a acestei scrieri. Aici trebuie însă să descriem ceea ce se dezvăluie observării suprasensibile.
S-a mai spus că pentru om comunicările privind calea pe care se poate ajunge la vederea superioară pot fi importante numai atunci când el s-a familiarizat mai întâi, prin simplă povestire, cu ceea ce dezvăluie cercetarea suprasensibilă. Căci în acest domeniu se poate înţelege şi ceea ce încă nu poate fi observat. Calea cea bună pentru a ajunge la clarvedere este cea care pleacă de la înţelegere.  
Chiar dacă acel lucru ascuns care conduce în corpul fizic lupta împotriva degradării poate fi observat numai prin clarvedere, el apare la suprafaţă şi pentru forţa de judecată care se limitează la ceea ce este manifest. Aceste activităţi se exprimă în forma în care în timpul vieţii sunt interconectate substanţele şi forţele corpului fizic. Această formă dispare treptat şi corpul fizic devine o parte a lumii minerale după ce s-a instalat moartea. Vederea suprasensibilă poate însă observa ca mădular independent al entităţii umane ceea ce împiedică în timpul vieţii substanţele şi forţele fizice de a-şi urma căile proprii care conduc la desfiinţarea corpului fizic.
Să numim acest mădular independent „corpul eteric“ sau „corpul vieţii“. Pentru a evita de la început infiltrarea unor înţelegeri greşite, trebuie să luăm în considerare două aspecte legate de aceste denumiri ale unui al dolea mădular al entităţii umane. Cuvântul „eter“ se foloseşte aici în alt sens decât cel din fizica actuală. Aceasta înţelege prin eter mediul în care se propagă lumina. Aici însă cuvântul eter trebuie limitat în sensul care rezultă din cele expuse mai sus. El trebuie să fie folosit pentru ceea ce este accesibil vederii superioare şi care nu se lasă recunoscut pentru observarea senzorială decât prin efectele sale, şi anume prin aceea că el poate da o anumită formă sau contur substanţelor şi forţelor minerale prezente în corpul fizic. Nici cuvântul „corp“ nu trebuie înţeles în mod eronat. În denumirea lucrurilor superioare ale existenţei trebuie folosite cuvintele limbii obişnuite. Iar acestea exprimă pentru observarea senzorială numai ceea ce este sensibil. În sensul senzorial, „corpul eteric“ nu este nimic corporal, oricât de subtil am putea să ne reprezentăm acest lucru*.
* Autorul acestei cărţi a expus în Teosofia sa faptul că prin denumirile „corp eteric“, „corp al vieţii“ nu se poate înlocui pur şi simlu concepţia veche despre „forţa vitală“, depăşită prin evoluţia ştiinţei naturii.


Vorbind despre domeniul suprasensibilului ajungem la menţionarea acestui „corp eteric“ sau „corp al vieţii“; atingem astfel punctul în care trebuie să facem faţă opoziţiei unor păreri contemporane. În vremea noastră, evoluţia spiritului uman a condus la situaţia în care a vorbi despre un astfel de mădular al entităţii umane trebuie privit ca ceva neştiinţific. Modul de reprezentare materialist a ajuns la ideea că în corpul viu nu se poate vedea nimic altceva decât o asamblare a unor substanţe şi forţe, aşa cum se găsesc şi în corpul neviu, adică în mineral. Singura deosebire ar fi că asamblarea în cazul viului ar fi mai complicată decât în cazul neviului.  

Aşadar, acest corp eteric este un al doilea mădular component al entităţii umane. Pentru cunoaşterea suprasensibilă, acesta are un grad de realitate superior celui al corpului fizic. Abia în părţile următoare ale acestei lucrări vom putea face o descriere a felului cum îl vede cunoaşterea suprasensibilă, atunci când va deveni evident în ce sens trebuie privite astfel de descrieri. În mod provizoriu, este suficient dacă spunem că acest corp eteric pătrunde tot corpul fizic şi că trebuie considerat ca un fel de arhitect al acestuia. Toate organele sunt menţinute în forma lor prin curenţii şi mişcările corpului eteric [1].
La baza inimii fizice se află o „inimă eterică“, la baza creierului fizic un „creier eteric“ etc. În sine, corpul eteric este structurat ca cel fizic, dar mai complicat, iar în el totul se află într-o curgere vie încrucişată, în timp ce în corpul fizic sunt prezente părţi separate.

Omul are acest corp eteric în comun cu plantele, după cum corpul fizic îl are în comun cu lumea minerală. Orice are viaţă are şi un corp eteric propriu.


Prin lume exterioară, când este vorba de corpul eteric, nu trebuie înţeleasă lumea exterioară fizică, obiect al percepţiei sensibile, ci o ambianţă spirituală tot atât de suprasensibilă în raport cu lumea fizică cât este corpul eteric al omului în raport cu corpul său fizic. În calitate de fiinţă eterică, omul se află într-o lume eterică (elementară).

Imaginaţi-vă că omul ar fi alcătuit din substanţe mai mult sau mai puţin solide, substanţe osoase etc., adică imaginaţi-vă omul ca fiind doar un schelet. Ce se mai găseşte în om sub formă lichidă, ca de exemplu lichidul cefalo-rahidian, sau sub formă de aer, este privit de anatomişti şi fiziologi ca neaparţinând organismului uman. Se spune: Da, omul preia în sine aerul, acesta parcurge în e1 anumite trasee, are anumite sarcini. El este apoi expirat. Se vorbeşte despre starea calorică a omului, dar tot numai ceea ce este solid este considerat ca fiind organizatorul, şi nu se acordă atenţie faptului că, în afară de acest schelet solid, trebuie să privim omul şi ca pe o coloană lichidă, şi ca fiind străbătut de aer şi având o anumită stare calorică. Dar la o observare mai atentă reiese că aşa cum solidul sau solidul-lichid este considerat a fi o parte, o componentă a organismului uman şi ceea ce omul are în el ca lichid nu trebuie privit ca fiind o masă fluidă indiferentă, ci trebuie gândit ca fiind un organism, chiar dacă fluctuant, totuşi cuprins în organism, şi că acest organism lichid are aceeaşi însemnătate ca şi organismul solid. Aşadar, pe lângă omul mai mult sau mai puţin solid trebuie să focalizăm şi omul fluid, şi pe cel aerian. Căci ceea ce pătrunde ca aer în noi este, în privinţa structurii sale, a componentelor sale, un organism la fel ca şi organismul solid, numai că acest organism este gazos şi se află în mişcare. Iar ceea ce avem în noi sub formă de căldură nu este o spaţialitate calorică uniformă, care se extinde la tot organismul, ci este ceva organizat ca şi organismele solid, lichid şi aerian.
Acum înţelegem că în momentul în care vorbim despre organismul lichid care se află în acelaşi spaţiu, care umple acelaşi spaţiu ca şi organismul solid, nu putem face abstracţie de corpul eteric care-l străbate, transmiţându-i forţele sale specifice.
Organismul fizic, în măsura în care îl studiem în totalitatea sa, îl observăm mai întâi ca fiind un organism solid. Avem de-a face în acest caz cu corpul fizic propriu-zis.
Organismul fluid nu poate fi cercetat ca organismul solid, ci trebuie conceput ca un organism în mişcăre, nu-l putem gândi decât ca fiind străbătut de corpul eteric.
Organismul aerian nu-l putem cerceta fără a nu-l gândi ca fiind străbătut de forţele corpului astral.
Organismul caloric nu-l putem gândi fără a-l vedea pătruns de forţele eului.
Aşa stau lucrurile cu omul actual al Pământului.
Avem, aşadar:
  Organism fizic

Corp fizic
Omul privit ca:
  l. Organism solid
Corp fizic
  2. Organism lichid
Corp eteric
  3. Organism aerian
Corp astral
  4. Organism caloric
Eu
O consecinţă a acestei situaţii este faptul că trebuie să ne clarificăm într-o anumită privinţă: în măsura în care o componentă principală a sângelui este lichidă, în măsura în care el aparţine organismului lichid, în sânge avem corpul eteric care impregnează sângele cu forţă.
În afară de aceasta, în sânge mai avem şi ceea ce numim starea calorică. Dar acesta este un organism care nu coincide în niciun fel cu organismul lichid al sângelui. Dacă s-ar cerceta acest aspect ‒ şi în acest sens pot exista fără discuţie şi metode fizice de cercetare ‒, s-ar găsi, prin înregistrarea stării calorice din diferite părţi ale organismului uman, că acestea nu coincid cu organismul lichid sau cu oricare alt organism.


În momentul în care se considera omul în acest fel se vede însă că nu ne putem opri la interiorul organismului uman. Ne putem cel mult opri la interiorul organismului uman în cazul în care cercetăm numai organismul solid. Acesta se prezintă ca o formaţiune închisă spre exterior, prin piele. Fireşte aceasta este deasemenea numai în aparenţă, deoarece omul abordează ceea ce-l întâmpină ca o formaţiune solidă, ca şi cum ar fi un bloc solid închis în sine.
Solidul este însă şi diferenţiat în sine şi se află în cele mai diferite relaţii cu restul corporalităţii solide. Aspectul care trebuie luat în seamă este acela că diferitele substanţe solide au greutăţi diferite, şi chiar din aceasta se poate vedea cum ceea ce există în organismul uman, prin faptul că prezintă greutăţi diferite, că are greutăţi specifice diferite, grevează în mod diferit organismul. Prin aceasta, omul se găseşte, cu privire la organismul său fizic, în relaţie cu întregul Pământ. Dar organismul fizic poate fi delimitat spaţial, cel puţin aparent.
Altfel stau lucrurile cu organismul lichid, pe care l-am prezentat ca fiind străbătut de forţele corpului eteric. El este de aşa natură constituit încât nu mai poate fi delimitat într-o manieră atât de tranşantă de ambianţă.
Ceea ce este lichid într-o anumită parte se învecinează cu restul materiei lichide. Şi chiar dacă fluidul este prezent în lumea exterioară numai în stare diluată, totuşi o graniţă între lichidul ce se găseşte în interiorul omului şi lichidul ce se găseşte în afara lui nu poate fi stabilită atât de tranşant ca în cazul organismului solid. Astfel că aici suntem deja  nevoiţi să lăsăm graniţa dintre interiorul uman lichid şi exteriorul fizic ca într-un fel să se estompeze.
Şi mai clar apare acest lucru când contemplăm organismul sub formă de aer care este străbătut de forţele corpului astral. Ceea ce avem în noi la un anumit moment ca aer s-a aflat cu puţin înainte afară şi mai târziu va fi din nou afară. Ne aflăm între o continuă inspirare şi expirare a ceea ce se află sub formă de aer în noi. Putem lua în considerare numai aerul care înconjoară Pământul nostru şi putem spune: El intră în organismul nostru, apoi se retrage; dar în timp ce pătrunde în noi el devine organismul nostru. Avem de-a face cu un organism care se construieşte din întreaga atmosferă şi care reintră în această atmosferă. În fapt, în noi se edifică ceva cu fiecare inspiraţie sau ceva construit se modifică la fiecare inspiraţie. Şi o deconstruire este prezentă, cel puţin o deconstruire parţială, în orice proces respirator. Putem spune: Într-un anumit mod, organismul nostru sub formă de aer se modifică cu fiecare respiraţie, nu se naşte din nou, dar se modifică atât prin inspiraţie cât şi prin expiraţie. Desigur, nici în cazul expiraţiei el nu moare, ci doar se transformă, dar are loc o interacţiune continuă între ceea ce avem în noi ca organism sub formă de aer şi ceea ce este aerul exterior. Ceea ce se consideră în mod obişnuit în reprezentările triviale ca fiind organizarea umană, poate fi considerat astfel numai pentru că nu se ia în considerare faptul că, prin comparaţie cu organismul solid, organismul aerian prezintă un grad foarte mic de diferenţiere.
Într-o măsură şi mai mare acesta este şi cazul organismului nostru lichid. Aparţine întru totul modului de abordare materialist-mecanic faptul că nu se consideră organismul lichid, organismul aerian, organismul caloric, ci numai organismul solid. Dar nu se obţine o adevărată cunoaştere a omului dacă nu se acceptă această împărţire a omului în organism caloric, organism aerian, organism lichid şi organism solid.
În organismul caloric trăieşte în mod preferenţial eul. Eul este acel organism spiritual care prin propria lui forţă domină, configurează căldura ce o purtăm în noi, nu numai exterior, în delimitare, ci şi interior. Noi nu putem înţelege aspectul sufletesc dacă nu luăm în considerare această acţiune directă a eului asupra căldurii. Eul este primul lucru în om care transpune voinţa în activitate, care furnizează impulsuri de voinţă. Cum furnizează el impulsurile voluntare? Am vorbit dintr-un alt punct de vedere despre legătura care există între impulsurile voluntare şi teluric, în opoziţie cu impulsurile de gândire, impulsurile de reprezentare, care sunt legate de domeniul extraterestru. Dar în timp ce eul menţine laolaltă impulstirile voluntare, care este calea prin care el introduce aceste impulsuri voluntare în organism, în întreaga entitate umană? Aceasta se întâmplă prin faptul că voinţa acţionează în primul rând în organismul caloric al omului  Când eul are un impuls voliţional, acest impuls acţionează în primul rând asupra organismului caloric uman. Fireşte, în condiţiile telurice actuale nu este posibil să fie prezent într-o realitate concretă ceea ce vreau să descriu eu aici. Cu toate acestea, el poate fi privit ca fiind ceva prezent în mod esenţial în om. El poate fi contemplat dacă facem abstracţie de faptul că în spaţiul delimitat de piele se află organismul fizic. Noi facem abstracţie de el, facem abstracţie de orgazismul lichid, facem abstracţie şi de organismul aerian. Ne mai rămâne spaţiul dominat de căldură care comunică cu căldura exterioară.
Dar ceea ce actionează în interiorul acestei călduri, care face ca ea să fie în mişcare interioară, ca ea să fie un organism, este eul.




surse
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA013/GA013_Cap2.html

http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA202/GA202_CF10.html

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com